Bookfest 2016: Svetlana Aleksievici – „Războiul nu are chip de femeie”


Prezentarea volumului „Războiul nu are chip de femeie” al Svetlanei Aleksievici, la standul Editurii Litera, cu Ioana Avădani, Laura Câlţea şi Bedros Horasangian şi cu lecturi ale Danielei Nane. Întâmplare petrecută vineri, 3 iunie 2016, în cadrul salonului internaţional de carte „Bookfest 2016”.

În ce măsură cartea face parte din propaganda sovietică? Pentru că trimiterile la puştile cu care s-ar fi luptat sovieticii împotriva tancurilor germane, aceasta e o unealtă propagandistică demontată între timp de scoaterea la iveală a enormului arsenal în tancuri, avioane, mitraliere cu care era înzestrată Armata Roşie în ajunul lui 22 iunie 1941.

Şi de când s-o fi ocupat Ioana Avădani cu jurnalismul de război? Pe dânsa o ştiam mai degrabă aplecată spre cauzele „civice” ale GDS-ismului, mai puţin (spre deloc) dedicată prezenţei pe teatrel de război ale lumii.

 

Reclame

De la „Gaudeamus 2015” doar atât: Paul Grigoriu, „Cutele şi cutrele memoriei”


Lansarea din 20 noiembrie 2015 a volumului memorialistic postum „Cutele şi cutrele memoriei” al omului de radio Paul Grigoriu. La standul Editurii Publica în cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus 2015”. Singurul eveniment la care am putut fi de faţă.

Apropo, Dragoş Şeuleanu este subiectul unui întreg capitol alcătuit din… 5 rânduri şi vreo 50 de cuvinte.

Paul „Slayer” Grigoriu

 

Rodica Grigoriu

Cazul Turcescu: răspândaci şi intoxicări


Nu a fost chestie mai hilară – în tot acest „caz Turcescu – precum s-au prezentat lucrurile în legătură cu tot felul de dezvăluiri asigurate de „specialiştii netului”, care mai de care „profesionist” făcute. Şi înghiţite – la fel de „profesionist” – de alţi măreţi „specilişti”, de astă dată ai presei. Nume celebre ale „presei” au căzut în plasă luând de bune aceste mari descoperiri asigurate de „specialiştii” lui peşte, fără ca măcar să aibe minima grijă de A VERIFICA sursele şi de A CERCETA CRITIC aceste măreţe dezvăluiri. Ba chiar, pentru ca totul să se transforme într-un bâlci de doi bani, argumentaţii bazate pe zisele „dovezi” au fost îmbrăţişate, în funcţie de interese, când de adulatorii lui Turcescu, când de pretinşii adversari ai lui.

Două chestiuni am în vedere când fac aceste afirmaţii: pretinsul Cod Numeric Personal „fals” şi pretinsul stagiu militar neefectuat. Puteam să scriu mai de mult cele ce vă înfăţişez mai jos dar am avut curiozitatea să observ care persoane dintre măreţii analişti se vor arunca în continuare cu capul înainte fără să încerce să cerceteze mai amănunţit cum stau lucrurile. Dar nu! Zgomotul a continuat să propage aceleaşi diversiuni: că CNP-ul ar fi un fals şi că Turcescu nu ar fi făcut armata. De aici concluzia indusă că documentele ar fi false.

Să ne reamintim, pentru început, câteva lucruri. În după-amiaza duminicii de 21 Septembrie a apărut, pe site-ul lui Robert Turcescu, un material în care acesta se desconspira ca ofiţer acoperit al unui serviciu secret din România. Postarea cu pricina era însoţită de câteva documente scanate şi înfăţişate cititorilor. Imediat avocaţii din oficiu ai respectivului angajat de la B1TV au sărit ca arşi şi, crezând ei că au de-a face cu rodul activităţii vreunui hacker, au căutat indicii care să dea de gol „minciuna”. Ba că documentele sunt făcute cu Photoshop-ul; ba – mai interesant – că falsificatorul ar fi utilizat un CNP la mişto. „Bei, nu vezi că cifrele care indică locul naşterii sunt falce. Turcescu e născut, bei, în Argeş iar CNP-ul arată oraşul Bucureşti. E un fals, bei, că ştim noi care suntem dăştepţi, bei”. Cam aşa sunau textele martorilor lui Turcescu.

 

Peste câteva ore, spre seară, Turcescu însuşi a recunoaşte că documentele sunt cât se poate de autentice, că materialul îi aparţine şi, deci, nu fusese nici un pirat care să-i fi violat spaţiul virtual. Dar şi că acele scanări ar fi dovezi sigure că numitul Turcescu, cel cuprins de remuşcări, ar fi fost agent acoperit în lumea presei. Prin urmare, partizanii de până mai adineauri îşi vedeau argumetaţiile spulberate! Numai că, stupoare! Aceeaşi argumentaţie este reluată de cei care să combată imaginea unui „Turcescu, spionu’ lu’ peşte”. Tot cu CNP-ul fals, tot cu cele două cifre care – nu-i aşa? – indică alt teritoriu decât Argeşul (adică Bucureştii). Şi, în plus, mai îl vedem şi pe combativul adversar Mircea Badea cum ÎI IA APĂRAREA lui Robert Turcescu (da! îi ia apărarea,, ştiu ce tastez) tunând şi fulgerând că Turcescu nu a făcut niciodată armata, precum nici el, Mircică, nu a făcut-o.

Şi acum, după ce am revăzut tabloul, să trecem la scormonirea „dovezilor”. Nu atât fluturaşii de salarizare sunt interesanţi aici, cât „Livrettul militar” prezentat ca atare pe site-ul lui Turcescu. Iată-l mai jos, unde aflaţi evidenţiat şi câmpul ce indică zona geografică:

 

CNP Turcescu

 

Se observă clar acel 40 – indicaţie pentru Bucureşti – în locul căruia ar fi trebuit să fie, conform „specialiştilor entuziaşti”, 03 (indicativul pentru Argeş. Numai că eu am făcut altceva. Un lucru ce ar fi trebuit să-l fi făcut toate loazele din presă înainte de a difuza dezinformări: mi-am luat la puricat propria Carte de identitate. Şi… ce să vezi! Mare surpriză! Eu, care sunt născut în Roman, judeţul Neamţ, în loc să găsesc în respectiva poziţie indicativul 27, aflu un… 45 – adică Bucureşti, sector 5. Aoleo! Oi fi şi eu un agent atât de bine acoperit încât nici eu însumi nu mi-am dat seama de acest lucru? Ia să verific CNP-urile mamei şi surorii mele, ambele născute în acelaşi judeţ Neamţ. 40!!! Acelaşi Bucureşti prezent şi în livretul lui dom’ locotenent-colonel Turcescu. De fapt, nu avem în faţă nici o surpriză şi nci un fals ci o situaţie foarte simplă, dacă măreţii jurnaşlişti şi-ar fi făcut treaba.

Soluţia o dă site-ul Wikipedia, la articolul dedicat temei. Aflăm acolo că CNP-ul a fost introdus în România abia în martie 1978 iar secţiunea privind judeţul „este un număr format din două cifre și este reprezentat de codul județului sau sectorului (în cazul municipiului București) în care s-a născut persoana ori în care avea domiciliul sau reședința în momentul acordării C.N.P.-ului.” Eu m-am născut în 1970; sora mea în 1960; mama – în 1941 iar Turcescu… în 1975. Cu trei ani ÎNAINTE de a se introduce în uz respectivul cod numeric. Nu, domnii ziarişti nu au avut curiozitatea să verifice acurateţea informaţiilor din care se inspirau atunci când emiteau elucubraţii! Nu au avut şi nici nu au măcar minima curiozitate de a-i cere lui Turcescu… să le prezinte documentul de identitate. Partea bună, pentru mine, e că am reuşit, într-un sfârşit, să reţin în memorie propriul CNP.

Să trecem la al doilea aspect – cel al stagiului militar nesatisfăcut de către Robert Turcescu. O coincidenţă face ca Turcescu să fi terminat Facultatea în acelaşi an ca mine – 1998. În ce mă priveşte, în tot timpul cât am urmat studiile universitare am fost nevoit ca, în fiecare an, să mă prezint la comisariatul militar cu adeverinţă de la Teologie că urmez studiile. În 1998 lucrurile s-au prezentat ceva mai delicat. A trebuit să defilez în faţa comisiei medicale (la centrul de pe lângă Piaţa Galaţi) şi să dau testele de inteligenţă şi psihologic în spaţiul de pe Şoseaua Panduri. Am scăpat anul acela de la încoprorare pentru că le-am spus că vreau să urmez o a doua facultate, altfel mă încălţau. Dar nu am intrat atunci, ci abia după un an – la Facultatea de Istorie şi apoi, timp de 5 ani de zile, am tot făcut drumuri anuale cu adeverinţele pomenite. Şi asta pentru că până prin 2004 ARMATA ERA OBLIGATORIE! Bun, eu am arătat cum am scăpat de ea. Dar ce aranjamente o fi făcut Turcescu? Despre Mircea Badea am aflat cum, din propriile-i spuse (a reuşit să-şi finalizeze studiile în 10 ani), dacă e să-i dăm crezare. Dar Turcescu? Cum o fi reuşit el să scape de respectivul stagiu în perioada 1998-2004 (aproximativ)?

Nicăieri nu aflăm că Turcescu ar fi urmat studiile altei unităţi de învăţământ. Ba dimpotrivă, îl aflăm ca amre profesor de jurnalism pentru tâmpirea altor studenţi. În mod normal Turcescu trebuia să stea 6 luni cu uniforma pe el. S-a petrecut acest lucru sau nu? În ce unitate, la ce armă? Sau or fi la fel de secrete aceste informaţii precum cele asemănătoare ale idolului său, Traian Băsescu, în a cărui biografie constatăm lipsa unui întreg an dintre finalizarea studiilor liceale şi începerea celor de la Institutul de Marină?

Şi de ce este atât de virulent Mircea Badea atunci când susţine câ Turcescu nu ar fi făcut armata?  Să avem de-a face în cazul Turcescu cu o întreagă coloană de specialişti în construirea de piste false şi de răspândaci ai intoxicării mediatice? Avem de-a face cu o operaţiune de abatere a atenţiei? Nimeni nu s-a referit la celelalte indicative (sau cum naiba s-or chema) prezente în celebrul de acum Livret militar al lui Turcescu. Oare de ce? De ce în încercarea de a se spulbera nişte informaţii false (pretinsa calitate de „acoperit”) se folosesc alte informaţii false?

Chiar ne iau de proşti?

Interviu în exclusivitate cu Emil Hurezeanu


Prilejuit de prezenţa domnului Emil Hurezeanu la Salonul internaţional de carte „Bookfest 2014”.

La finalul interviului veţi afla şi răspunsul la o întrebare surpriză, de o stringentă actualitate!

Filmat pe data de 31 Mai 2014.

 

Atmosferă funebră la Sport.ro


Lui Mihai Mironică i se întunecă rapid faţa. Ochii lui Emanuel Terzian mai că începură să scoată lacrimi după încrâncenarea iniţială. Unda de şoc zgudui nu numai studioul de televiziune. Fiori reci cuprinseră redacţia întreagă şi de la ProSport. Încă şi unii rivali de la publicaţiile omoloage (de genul gsp.ro şi digisport) au cunoscut momente de depresie dar în cazul acestora lipsesc dovezile palpabiole care să ateste profunda mâhnire.

 

Nu! Nu e vorba de nici un coleg de-al acestora care să fi părăsit brusc această lume. Nici nu avem de-a face cu o reacţie de îndurerare faţă de tragedia din Muntenegru.

 

Primiseră doar o veste pe fluxurile de ştiri: Steaua NU este eliminată din competiţiile internaţionale.

 

Şi cum mai anunţaseră ei, cu o zi înainte, cu zâmbete până la urechi, că echipa campioană va fi pedepsită chiar mai drastic, cu doi ani suspendare.

 

Iar acum dezastrul i-a lovit în „prime time”, la o oră de maximă audienţă spre a li se mediatiza şi mai mult frsutrarea şi rahatul penibilul în care ei înşişi s-au aruncat cu ochii închişi. Au mai rămas doar balele urii pe care nu le-au mai putut şterge. Că se aflau în off-side… jurnalistic.