Ziua în care vor deveni farisei?


Ştiţi ce fragment din Scripturi se citeşte astăzi la Sfânta Liturghie? O pildă – a samarineanului milostiv. Care sună aşa:

Duminica a 25-a dupa Rusalii
– Pilda samarineanului milostiv –
Ev. Luca 10, 25-37

În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi întrebându-L: Învăţătorule, ce să fac eu ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus l-a întrebat: ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată vârtutea ta şi din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi. Atunci Iisus i-a spus: drept ai răspuns, fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: un om oarecare se cobora din Ierusalim în Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, s-au dus, lăsându-l abia viu. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea, dar, văzându-l, a trecut pe alături. Tot aşa şi un levit, sosind la acel loc, a venit, a văzut şi a trecut pe alături. Dar un samarinean care era călător, ajungând lângă el şi văzându-l, i s-a făcut lui milă de el şi, apropiindu-se, i-a legat rănile turnând peste ele untdelemn şi vin; apoi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a avut grijă de el. Iar a doua zi, la plecare, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: ai grijă de el şi ce vei mai cheltui, când mă voi întoarce, eu îţi voi da înapoi. Deci care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui care căzuse în mâinile tâlharilor? Iar el a răspuns: cel care a făcut milă cu el. Atunci Iisus a zis către el: de-te de fă şi tu asemenea.

Interesant contextul în care pică. În plină zi a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, finalizare a unei perioade politice în care unele înalte feţe bisericeşti au înlocuit reverenda preoţească cu vesta colorată a unui candidat preferat. „Pentru că e român ŞI ORTODOX!”, s-au justificat. În fapt, sunt bănuieli temeinice că respectivul nu prea e român ci mai curând neam de „albanez” din neamul lui Iţic. Cât despre Ortodoxia pe care ar reprezenta-o, nu ştim cât de familiare îi sunt Tainele Bisericii (spovedania şi împărtăşania fără de care Mântuirea devine aproape imposibilă, de vreme ce prin  cele două avem contactul cel mai intim cu Hristos).

Deci acest alibi cade. Rămân în picioare numai motive legate de scopuri mult mai lumeşti, apropiate mai degrabă de ispitele cu care Însuşi Hristos a fost ademenit în pustia Qarantanei. Puterea, bogăţia şi fala! Din păcate, atribute care se lipesc mult celor doi întâi-stătători de la Bucureşti şi Cluj, mai alees de numele lui Daniel şi de politica sa mai degrabă „cezaro-papistă” de conducere, decât de duhul sinodal şi simfonic al Ortodoxiei. Ca un făcut, atât Daniel, cât şi Andrei Andreicuţ, au la baza ascensiunii un episod cel puţin tulbure din istoria mai recentă a Bisericii şi redat, tot din acelaşi spirit trufaş, de către Bartolomeu Anania în „Memoriile” sale. Mi-a căzut cartea din întâmplare – dacă există întâmplare! – şi mi s-au părut foarte ciudate evenimentele cu vădit miros de puci fesenist în odăjdii ortodoxe. Ori, trăim „vremuri interesante” în acest an de graţie 2014. Sfârşitul Ceauşeştilor, şi implicit ascensiunea lui Daniel şi Andrei, au fost cauzate de implicaţia unor „fraţi de la Răsărit”. Poate că „fraţii de la Răsărit” or fi considerat că a venit vremea ca aceşti doi să-şi plătească datoria? Nu ştim! Doar presupunem.

Dar de ce să pună în joc cămaşa lui Hristos, adică Biserica? De ce să dea motive ca toţi vrăjmaşii lui Hristos să atace şi mai vârtos o instituţie fundamentală a Românismului? Să zicem că presiunile politice. Să presupunem că există ameninţări cu privire la statutul clerului. Dar cine a fragilizat poziţia clerului – şi mă refer la preoţimea de rând? Nu cumva diverse Statue implementate de actualul Patriarh prin care preoţimea s-a văzut redusă la „rangul” unei simple birocraţii? Mai mult, s-a văzut pusă în situaţia de a fi la cheremul unor satrapi locali iviţi din muşuroiul intereselor clientelare ale diverselor partide care parazitează ţara. Başca diversele „biruri” aruncate asupra parohiilor într-o vrme nu tocmai potrivită financiar: ba taxa pe „Trinitas”, ba zeci de abonamente la fiţuica „Lumina”, ba obligativitatea achiziţionării NUMAI a unui anumit soi de vin (de parcă şi la noi ar exista practica vinului cuşer). Başca o hârţogăraiă absolut penibilă şi inutilă cu care au fost inundate protopopiatele şi parohiile. Semn clar al unei distanţări în sensul amintit, adică cezaro-papist la PF faţă de cler şi laici.

Da, există situaţii când Biserica poate face apel la sprijinirea unui curent de opinie, când un mod de viaţă creştin este pus în primejdie de diverse ideologii atee, păgâne ori, pur şi simplu, criminale. S-ar fi putut manifesta în acest sens a alegerile europarlamentare, sprijinind candidaţii pro-familie şi pro-viaţă. Dar nu s-a petrecut ceva asemănător! Sau, există momente în istorie când un gest politic asumat de Biserică are rol de prezervare a conştiinţei naţionale.Un asemenea act s-a petrecut în vremea mitropolitului Sofronie Miclescu când acesta (un personaj dealtminteri cam reacţionar) s-a opus, el şi practic întreaga preoţime din Moldova, împotriva alegerilor măsluite ale lui Vogoride. Şi le-a dat peste cap deschizând calea Unirii Principatelor. Ştiu că episodul este ocultat de către istoriografia propagandistică de la noi. Numai că situaţia nu este similară în cazul scrutinului de astăzi. Circularele pastoral-electorale nu-şi au locul! Presiunile baroneţilor politici devin penibile. Iar în peisajul societăţii româneşti se crează nişte falii prin care se vor infiltra tot felul de otrăvuri ce vor şubrezi prezenţa (firească!) a Bisericii.

Şi revenim la mesajul pildei transmise de Hristos. Explicarea sa la predică pesemne că va fi urmată în unele locuri de stridentul apel venit „de la Centru” – „de a vota un român şi-un  ortodox”. Nu se va bate cap în cap cu învăţămintele hristice abia propovăduite de la înălţimea amvonului? O contradicţie evidentă pentru că în miezul parabolei se află STRĂINUL! Străin şi de credinţă, şi de naţionalitate! Dar care face… acţionează… are milă… Prin care lucrează Hristos.

Ar fi putut face Biserica altceva? Da! Cheia se află în Molitfelnic, la îndrumările ce însoţesc rânduiala Spovedaniei. Există acolo un îndreptar privitor la „dregători”, adică la cei cu funcţii în stat. Dar câţi oare din aceştia se prezintă la scaunul de mărturisire. Şi oare la câţi din aceştia care vin şi se spovedesc sunt atenţionaţi în duhul respectivelor atenţionări?

„Iar de va fi slujbaş sau om cu dregătorie înaltă, să-l întrebi acestea zicând către el aşa:

Socoteşte aceasta, fiule iubit al sfintei noastre Biserici de Răsărit, că nouă tuturor deobşte, mari şi mici, bogaţi şi săraci, ne este de trebuinţă pocăinţa. Şi precum sufletul este mai de preţ decât trupul, aşa şi mântuirea lui este de mai mare folos şi câştig, precum şi Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, grăişete zicând: „ca va folosi omului de ar dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său?”. Se bucură dar în acest ceas sufletul meu, înţelegând că eu nu grăiesc astăzi către un om simplu, care nu ştie Sfintele Scripturi, ci grăiesc către tine, care din fragedă vârstă ai crescut în acestea şi cu ele te-ai hrănit; din care şi duhovniceşte ca dintr-un izvor al vieţii adăpându-te, cu daruri de mare cinste te-ai împodobit. Cu această învăţătură văzându-te eu îndestulat, nădăjduiesc că fără sfială, neîmpiedicându-te de nici un fel de pricină, ca şi către doctorul tău, în acest ceas curăţitor, toate rănile tale pe care, ca un vieţuitor în lume, le-ai dobândit din diferite întâmplări, fără făţărnicie le vei arăta ca să iei adevărată tămăduire de la Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, Doctorul şi Mântuitorul sufletelor şi trupurilor noastre.

Şi apoi să-l întrebi de toate pe rând, cum crezi, însă ţine seama, duhovnice, de este slujbaş, dregător mare sau mic. Şi aşa pe rând după celelalte ce s-au zis, să-l întrebi şi acestea:

Spune-mi, judeci drept, fără părtinire; nu cumva iei mită la judecată? Judeci curând sau laşi pe cel sărac de pieire din cauza lenevirii şi pornirii tale?

N-ai asuprit pe săraci cu vreun fel de năpăstuire şi le-ai luat tot ce au avut, casă, grădină, moşie sau alte odoare?

Porţi grijă şi conduci cu bun cuget slujba sau dregătoria ce ţi s-a încredinţat, nefăcând necazuri sau nedreptăţi unora sau altora?

Chiverniseşti bine, precum place lui Dumnezu, casa şi slugile tale?

Nu ţi-ai lăsat sau şi acum nu ţii la cinstea şi dragostea soţiei tale şi te porneşti cu poftă spre slujnicele ce ai în casă?

Înveţi pe fiii sau fiicele tale, precum şi pe slugile şi slujnicele tale, să urmeze poruncile bisericeşti? Căci multe din slugi neînvăţând poruncile lui Dumnezeu pier, şi tu ai a da seama.

Nu sileşti pe cei de sub porunca ta să plătească, sau să lucreze în sărbători, sau să argăţească mai mult decât este cu dreptul?

Ai plătit argaţilor, slugilor şi muncitorilor celor cu ziua simbria lor?

N-ai luat ceva cu de-a sila şi din lăcomie nu te-ai îndurat să întorci?

Ai ştiut de vreo nedreptate ce avea să vinî asupra oamenilor şi nu te-ai silit cu cuvântul după putinţă a ajuta pe cei primejduiţi şi a opri nenorocirea?

Miluieşti, după puterea ta, pe cei lipsiţi?

Mângâi pe cei întristaţi, sau treci cu vederea pe cei mâhniţi?

Cercetezi bolnavii şi pe cei cu multe necazuri?

Cercetezi temniţele şi pe cei ce sunt închişi, şi mai ales pe văduvele sărace şi neputincioase şi pe copiii săraci?

Nu trecu cu vederea pe cei ce te roagă spre ajutorul lor?

N-a rămas săracul necăjit şi nedreptăţit din lenevirea sau din pornirea ta, fiindcă nu te-ai silit să-i faci judecată?

N-ai tulburat bisericile cu vreun fel de asuprire?

N-ai hotărât vreo moşie cu strâmbătate pentru mită sau pentru vreo pizmă?

N-ai uneltit împotriva vreunei rude, sau a altcuiva, ca să-l cobori din cinste şi să-l pierzi dinaintea oamenilor?

Nu primeşti sfaturile ereticilor sau pârile lor împotriva creştinilor ortodocşi, şi nu le dai lor dreptate în paguba acestora?

N-ai stat împotriva Bisericii? Sau nu cumva n-ai ascultat pe arhiereul tău întru cele ce te-a învăţat spre folos?

Nu te-ai certat cu arhiereul sau cu preotul tău şi n-ai luat iertare de la dânşii?

Şi mai ales n-ai făcut sau nu faci ceva împotriva Bisericii şi a canoanelor sfinţilor părinţi?”

 

Molitfelnic, EIBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 63-65.

Răspundem ascultătorilor: slogan electoral


– Este adevărat că şi PSD-ul îşi însuşeşte sloganul lui Iohannis, „România lucrului bine făcut”?

– Doar parţial adevărat! În cazul PSD, cei de-acolo s-au hotârît să se rezume doar la trei domenii: FURTUL, ŞPAGA şi MINCIUNA.

Ponta a ajuns să mintă şi cu hârtiile lângă el!


Redau mai jos observaţiile făcute de Gândul.info şi Factual.ro în cadrul numit „barometrul adevărului”, o sumarizare a cotei de veridicitate a afirmaţiilor din cadrul dezbaterii televizate dintre Ponta şi Iohannis de pe Realitatea TV. Cred că acum a putut vedea oricine cât de „pregătiţi” erau cei de la postul respectiv pentru o dezbatere (aşa după cum pompos îşi făceau reclamă). N-aveţi nici o grijă! Situaţia ar fi fost la fel/este la fel şi în cazul celorlalte trei porturi zise „de ştiri”, în realitate cloace pline de acoperiţi şi de paraşute politice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Şi-a rămas doar unul…


Comentariul de mai jos îl postasem iniţial pe blogul lui Alexandru Racu. Îl consider însă bun ca articol de sine stătător chiar la mine pe blog. Iar adresantul nu mai constituie O PERSOANĂ ci mâna aceea de oameni care bântuie la mine pe blog.

Dumneavoastră mai ţineţi minte care erau personajele principale din drama petrecută în urmă cu 5 ani? Dacă nu le mai ştiţi, vi le reamintesc eu: Băsescu, Geoană, Crin şi Iohannis. Băsescu a câştigat, apoi a trecut la regimul acela discreţionar. Geoană a pierdut, apoi a fost înlăturat de la şefia PSD de către micul şnapan Ponta care – absolut întâmplător – îl avea drept naş pe domnul Maior, şeful SRI instalat de Băsescu. Vă mai amintiţi apoi situaţiile politice şi sociale din timpul lui Băsescu. Cu tot respectul, dar mai degrabă Crin a fost motorul creării USL. Ponta o cam zbârcea, sindicaliştii arondaţi stângii se ocupau cu dansul pinguinului şi, atunci când ar fi avut nişte ocazii oportune de a tăcea, Ponta îşi manifesta admiraţia faţă de MRU. Se câştigă alegerile la pas sub steagul USL dar liberalii, drept răsplată, primesc nişte ministere lipsite de conţinut. Totul îi fusese dat lui Şova. Scopul era eliminarea a încă unui personaj, anume Crin. Chiar dacă mai greu, chiar dacă mai târziu (cel mai bun moment ar fi fost manifestaţiile din toamna trecută), dar Crin s-a prins de situaţie şi a rupt-o cu PSD-ul. Iar din joc a fost scos până la urmă şi Antonescu. Au mai rămas pe scenă două personaje: Băsescu şi Iohannis din cele cu care am început. Băsescu ar fi putu fi scos din joc dar premierul PONTA a făcut, într-un machiavelism perfect, totul pentru ca referendumul să nu poată fi validat. Vă reamintesc şi aceste lucruri: listele electorale, cvorumul, perioada estivală aleasă. A rămas Băsescu în funcţie şi apoi a semnat un ACT DE COABITARE! Poate îmi spuneţi şi mie unde aţi mai auzit dumneavoastră de “coabitări trecute în acte”? Metodele coabitării nu au nevoie de zisele hârtii pentru că numai Constituţia stabileşte termenii guvernării. Cred că îmi daţi dreptate. Dar scopul era mutual avantajos pentru cei doi parteneri de coabitare: Ponta să-i preia fotoliul, Băsescu să se prezinte drept “polul opoziţiei”. Şi iată că ultimul termen al dramei iniţiale (Iohannis) le împiedică, paradoxal, schema securist-comunistă.
Dumneavoastră preferaţi să staţi în casă. E alegerea la care aveţi dreptul. Dar, cu tot respectul, după aceea MUCLES!

Cărţile poker-ului electoral înaintea turului 2


Nu era un secret pentru nimeni, cred, că în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale vor intra Victor Ponta şi Klaus Iohannis. Problema se opunea doar a distanţei dintre cei doi, problemă care nu ştiu cât de concludentă ar fi pentru al doilea tur. Şi aceasta deoarece în al doilea tur se resetează TOTUL, după cum o spun consultanţii electorali.  La care adăugăm experienţa alegerilor prezidenţiale de până acum:

 

– în 1992 pentru Constantinescu (31%) era practic imposibil să-l depăşească pe un Ion Iliescu intrat în turul doi cu 47%. Rezultatul final va fi 61,5 la 38,5 în favoarea lui Iiescu. Nici nu era momentul istoric! Dar…

 

– în 1996 acelaşi Emil Constantinescu (28%) nu numai că depăşeşte ecartul de 5% care-l despărţea de Iliescu (32%), dar reuşeşte să ajungă la 54,5% în turul doi (adică să dubleze practic scorul acumulând alte 26 de procente)! Iliescu reuşeşte să ajungă de la acele 32 de procente, la 45,5%. Perdantul, care fusese principal favorit, a acumulat în tutul doi alte 13 procente.

 

– în 2000 situaţia poate fi trecută la excepţii. În faţa vânturatului „pericol Vadim” (28%), acelaşi Ion Iliescu (cu 36%) adună alte 20 de procente mulţumită partizanilor de conjunctură. Cu toate acestea „tribunul” tot reuşeşte să-şi adauge alte 5 procente şi să prezinte 33% în turul doi.

– situaţia cea mai interesantă este aceea din 2004, foarte asemănătoare cu cea din ziua de astăzi, raportat la principalii doi candidaţi. Traian Băsescu (34%) avea nevoie de 7 procente pentru a-l egala pe un Adrian Năstase aflat în culmea puterii sale. Başca alte 9 procente pentru a câştiga sigur alegerile. Şi reuşeşte! În turul al doilea Adrian Năstase ăşi mai daugă DOAR OPT PROCENTE la capitalul său electoral. În schimb Băsescu ajungea la 51%, câştigând 17 procente.

– paradoxal (pentru candidaţii PSD) dar acumularea cea mai mare de la un prim tur la cel secund, într-un climat de alegeri NORMALE, se prezintă la alegerile din 2009 în care chalengerul Geoană (31% în primul tur) reuşeşte în faţa favoritului Băsescu (32,5%) să-şi adauge alte 18,5 procente la al doilea tur şi, cu toate acestea, să piardă la mustaţă pentru că Băsescu reuşea să adauge un spor cu puiţin mai mic, dar suficient, de 18%.

Prin urmare nimic nu este bătut în cuie mai ales dacă ne uităm la rezerva electorală reprezentată de tabloul votanţilor care au preferat ceilalţi candidaţi cât şi de numărul votanţilor care se vor prezenta la urne abia în al doilea tur. Ori aici situaţia se prezintă foarte interesant în funcţie de blocruile de votanţi care au preferat să-şi dea votul celorlalţi contracandidaţi. Aceste blocuri s-au împrăştiat, după cum am avertizat, într-un mod care a slujit în blocarea posibililor pretendenţi ce ar fi pus în primejdie jocul ce ar fi trebuit să-i aducă (şi chiar i-a adus!) pe Ponta şi Iohannis în turul doi. Cam fiecare din aceste structuri se învârte în jurul a 8 procente fiecare- Să vedem ce trăsături definesc aceste blocuri:

– BLOCUL BĂSIŞTILOR ÎNVERŞUNAŢI, în care voturile s-au scindat între Udrea şi Macovei. Nucleul dur al partidei băsiste şi care se defineşte a fi „de dreapta”. În ce parte se vor duce partizanii? Poate o parte va sta acasă dar majoritatea lor vor prefera un candidat opus lui Ponta. Bun, va mai exista şi o minoritate care va prefera o „administraţie Ponta” pentru că viitorul „opozant Băsescu” să se pretindă un pol de coagulare a „Rezistenţei” dar acestea sunt halucinaţiile minorităţii din cadrul minorităţii.

– BLOCUL DISIDENŢEI LIBERALE – reunind votanţii Tăriceanu, Meleşcanu. Poate că unii din aceştia or fi fost în realitate votanţi PSD mergând pe „manevra EBA” utilizată de partidul băsist la nişte alegeri europene. Dar majoritatea chiar are o afinitate liberală faţă de cei doi candidaţi. Prin urmare, şi în cazul acestor 7 sau 8 procente se manifestă o ideologie de draptă liberală care-i va pune în dilema dirijării votului în turul doi. Spre stânga impozitelor şi baroniadei ori spre dreapta liberei iniţiative şi a statului de drept şi a egalităţii în faţa legii?

– BLOCUL NAŢIONALIST-POPULIST, cu cu Vadim, Funar şi DD. Aş spune că este cel mai impredictibil electorat. La ei opţiunea se va pune între a nul alege cu nici un chip pe „nazistul Klaus” sau a nu-l alege pe „jidanul Ponta”. În plus, o imortantă parte din aceştia manifestă o slăbiciune destul de puternică în faţa agresivei propagande ruseşti. Iar aici, pentru a fi imprevizibilitatea şi mai mare, intră în acţiune şi reacţia faţă de concesiunile pe care candidaţii le vor acorda UDMR.

– BLOCUL MAGHIAR, undeva la 5 sau 6 procente, care iarăşi se găseşte într-o mare dilemă. Pe de-o parte, politica paşilor mărunţi adoptată de UDMR (spre separatism, ca să ne-nţelegem) va îndemna conducerea acestei formaţiuni să-l sprijine pe Ponta. Dar afinitatea regională va induce minoritarilor maghiari mai degrabă o simpatie spre candidatul UCL.

Şi acum etalăm cărţile pe masă.

Ponta are nevoie de 9,5 procente pentru a cîştiga. Dar de unde le va obţine? Speranţa lui constă într-o demobilizare a UCL şi în susţinerea fanatică din partea disident-liberalilor, naţionalist-populiştilor şi a autonomiştilor maghiari. Ceea ce se bate cap în cap! Să spunem că ar putea aduna câte 3 procente de la fiecare grup. Totuşi, trăieşte periculos!

Iohannis are nevoie de 19,5 % pentru a câştiga (de 9 procente pentru a-l egala pe Ponta şi de late 10 spre a ajunge la 50%). Dar de unde pot veni voturile? Pe de-o parte, s-ar putea conjuga aici voturile „de dreapta”, poate nu toate, dar probabil 10%; pe de alta se pot uni (ŞI AICI!) voturi maghiare cu cele naţionalist-populiste. Dar vor ajunge ele să acopere deficitul de 9,5?

În faţa ambelor tabere se găseşte şi pachetul necartat ce poate răsturna, prin votul celor care se vor prezenta doar în turul al doilea, victoria într-o parte sau alta. Asta dacă jocul este corect! Pentru că mai există o variabilă!

A TRIŞORULUI, cu asul DNA ascuns în mânecă, şi care poate azvârli o tabără de la masa de joc în subteranele Ministerului de Interne!

De ce cred că Iohannis va deveni preşedintele României – alte argumente


Domnul Klaus Iohannis are drept principală carte de vizită activitatea de primar al Sibiului iar aici punctul nodal îl constituie alegerea oraşului drept capitală culturală europeană în 2007. Numai că în acel an au existat DOUĂ oraşe cu acelaşi statut, alături de Sibiu aflăndu-se şi Luxemburgul, ca subliniere a legăturilor istorice care leagă cele două localităţi. Ori Luxemburgul îl avea ca primar pe Paul Helminger în acea perioadă însă statul din care făcea parte – Marele Ducat al Luxemburgului – îl avea ca premier pe un anume Jean-Claude Junker. Da, este acelaşi personaj politic recent numit ÎN CEA MAI IMPORTANTĂ FUNCŢIE DIN CADRUL UE, Preşedinte al Comisiei Europene în cadrul căreia o găsim şi pe Corina Creţu drept comisar. Ei, nu se potrivesc încă o dată lucrurile de minune cu un posibil preşedinte al României, fost primar cu relaţii foarte bune de colaborare cu fostul premier al Luxemburgului, actual preşedinte al Comisiei UE? Eu cred că pică perfect! Iar persoana care urma să preia şefia UE era încă de la alegerile europene cunoscută.

Aceste alegeri europene fac trecerea în acest punct în care vă voi demonstra cum anume institutele de sondare au rol de a intoxica mai degrabă decât de a prezenta situaţii reale. Intoxicarea vine din dorinţa ca unii decidenţi politici – în cazul nostru, Ponta şi Băsescu – să nu aibe habar de ceea ce li se pregăteşte şi să acţioneze în orb. Alegerile europene au fost oglinda situaţiei politice de la sfârşitul lunii mai. Dar şi aici ne lovim de un obstacol! Dacă mai ţineţi minte, institutele de sondare creditau PSD cu 43% din voturi. După numărare s-a dovedit că rezultatul era mult mai slab, anume doar 37%. O eroare de ŞASE PROCENTE! Mult dincolo de marjă! Lăsând la o parte aberaţiile sociologice difuzate în mediile coabitace (RTV, A3, LaBe1TV), pe postul Digi24 acelaşi Vasile Dâncu de care pomeneam în precedenta postare rostea, în urmă cu două zile, afirmaţii care se băteau cap în cap. Pe de-ao parte, că aproximativ 70% din votanţi ştiu cât se poate de ferm cu cine vor vota de mai bine de o lună de zile. Părerea mea este că sunt cei ce au participat şi la euroalegeri, adică acele procente la care m-am referit. Alţi 25% din alegători au fost influenţaţi de situaţia din campania electorală. ori campania elctorală a fost ZGU-DU-I-TĂ de efectele arestărilor – transpartinice, e drept – dar care au provocat cataclisme în procentele partidei lui Ponta, cât şi ale protejatei prezidenţiale, Elena Udrea. Şi cu toate acestea, acelaşi Dâncu îşi termina seria de analize sociologice cu constatarea că la vot Victor Ponta ar fi creditat cu 41%, Klaus Iohannis cu 30%. Nu ştiu ce mă face să cred că vom asista iarăşi la „erori” monumentale care depăşesc cu uşurinţă marja de eroare.

Am afirmat că grupul ce sprijină ascensiunea acestei „creaţii Iohannis” este şi el trans-partinic. În mod sigur, personaje grele sunt oameni de bază DIN CADRUL PSD, din greii partidului. Şi subliniez: nu îl lucrează pe Ponta (şi pe Băsescu, evident) din interesele înguste cu care suntem obişnuiţi. Părerea mea e că au la bază analize făcute cu anumţi oameni din interiorul serviciilor. Cred că am spus acest lucru şi în postarea precedentă. Nu-i nimic, remintim lucrurile. Poate în această lumină vedem altfel cele istorisite de Emil Hurezeanu într-o emisiune de la Digi24 în care îi istorisea lui Cosmin Prelipceanu cum, aflat la saună, şi încercând să fie politicos cu „un important personaj guvernamental”, acela („importantul personaj guvernamental”), în loc să răspundă şi el tot cu politeţurile de duzină, a început să turuie că „fie ce-o fi, am dat drumul la Justiţie!”

Ce poate fi mai clar de-atât?