Bookfest 2015: Lavinia Betea – Viaţa lui Ceauşescu – volumul III „Tiranul”


Finalizarea trilogiei dedicate lui Nicolae Ceauşescu, cu acest ultim volum intitulat „Tiranul”, a avut loc joi, 21 Mai, în cadrul Bookfest. Alături de autori (Lavinia Betea, Ilarion Ţiu şi Florin Răzvan Mihai) au participat ca invitaţi la lansarea organizată de Editura Cetatea de Scaun şi acad. Dan Berindei alături de sociologul Vasile Dâncu.

„O carte traumatizantă” ce prezintă „o agonie ce merge din 1971 până în 1989”, a prezentat-o Dan berindei. Iar Vasile Dâncu are senzaţia că, citind-o, merge alături de Ceauşescu şi aşteaptă chiar un volum al patrulea – umbra lui Ceauşescu la Cozia – câtă vreme influenţa fostului conducător se mai face simţită şi astăzi. Mai ales că în faţa tendinţelor tinerei generaţii de a idealiza comunismul, ar fi greşeala noastră dacă se întâmplă aşa ceva.

Ironia face, a remarcat Lavinia Betea, ca întreprinderea publicistică începută la „Jurnalul”, continuată la „Adevărul” să se finalizeze la… Târgovişte, acolo unde a murit Ceauşescu şi unde îşi află sediul editura Cetatea de scaun. Şi tot ironic, cel ce a sprijinit financiar apariţia volumului, patron la Astra Vagoane Arad, să fie fiul unui „bandit din munţi”.

Întrebarea pe care am strecurat-o şi eu spre final („Care a fost cel mai intrigant lucru din întreaga viaţă a lui Ceauşescu?” – minutul 42 din înregistrare) a dat naştere unor răspunsuri foarte interesante şi… incisive pe care vă las să le descoperiţi voi înşivă ca să nu vă stric surpriza.

UPDATE:

Domnul Mărgărit de la Editura Cetatea de Scaun ne atrage atenţia asupra unui amănunt. Îi publicăm mai jos menţiunea pentru ca lucrurile să fie înţelese aşa cum trebuie:

„Vă semnalez o mică eroare. Iata ce scrie pe carte: ”Autorii mulțumesc domnului Valer Blidar, președintele grupului de firme S.C. Astra. Vagoane Călători S.A. pentru sprijinul acordat cercetării.” Deci, dl. Valer Blidar a sprijinit autorii in demersul cercetării și documentării necesare și nu editura pentru editarea si tiparirea cartii. Cu respect, Dan Margarit Editura Cetatea de Scaun ”

Gaudeamus 2013: Lansarea volumului 2 din „Viaţa lui Ceauşescu”


Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai şi Ilarion Ţiu, în prezenţa lui Grigore Cartianu, au lansat la standul Editurii „Adevărul” cel de-al doilea volum din preconizata trilogie cu subiectul Nicolae Ceauşescu, „Viaţa lui Ceauşescu. Fiul poporului”. Evenimentul a avut loc în cadrul Târgului Gaudeamus, vineri 22 Noiembrie 2013.

 

Câteva extrase din cuvintele ce au însoţit prezentarea volumului:

 

Lavinia Betea: „Ceauşescu este un personaj care bântuie ca o fantasmă memoria colectivă. [..]  Mai deţine şi tristul record… Noi de fapt  deţinem tristul record, datorită lui, să fi avut ultimul proces stalinist din istorie.”

 

Grigore Cartianu: „Pacepa, nu că strecoară – ne inundă cu multe minciuni. Tot ce era legendă, baladă prin România, el le lua ca adevăr absolut şi inventează foarte mult. Sigur că Pacepa a făcut parte şi dintr-un plan de compromitere a lui Ceauşescu. El a dat o lovitură prin „Europa liberă” lui Ceauşescu.”

 

În cea de-a treia înregistrare video, mai de la jumătate încolo, găsiţi şi răsunsul pe care Lavinia Betea l-a dat întrebării mele dacă cele scrise de dânsa nu intră în contondenţă cu „Raportul Tismăneanu”:

 

„Raportul Tismăneanu este un act politic. Un act politic, prin urmare un act propagandistic. A fost acel Raport făcut cu un anumit scop; scopul se cunoştea de dinainte exact ca în procesele staliniste, ca să spun aşa: „Hai să condamnăm comunismul!” Nu este un demers ştiinţific acesta! Oricât am vrea noi să spunem că e ştiinţific, în momentul în care tu ai o concluzie clară dinainte formulată şi este o concluzie politică, ştiinţa (dacă mai poate fi vorba de ştiinţă) este undeva în spate. Noi nu nea. proprus nimic; nu ne-am propus nici să-l prezentăm pe Ceauşescu frumos, nici nu ne-am propus să-l prezentăm urât. Am plecat de la ideea că vom vorbi despre acest personaj întocmai cum am vorbi despre Tutankhamon, dacă vreţi, ca să nu folosesc un exemplu din istoria naţională, ca să nu se facă o asociere pe care nu o doresc. Am dorit pur şi simplu să explicăm acest traseu fără să ne pese de interpretările politice din acest moment sau, eu ştiu, poate că de peste… Nimeni nu cunoaşte viitorul, nimeni n-a ştiut, oricât s-ar lăuda mulţi în zilele noastre, căcă au prevăzut căderea comunismului. Nu avem nici un argument scris, nici un om de ştiinţă nu şi-a lăsat numele pe o predicţie care să intre în istorie, că ar cădea comunismul. Nu ştim ce se va întâmpla! Tot ce ne-am propus a fost să fim foarte oneşti şi să mergem până la marginea posibilităţilor documentării şi, în acelaşi timp, să ne respectăm şi statutul nostru de jurnalişti – pentru că noi ne-am asumat un dublu statut – şi să lăsăm o scriere frumoasă. [..] Am folosit masiv un volum de documente editat de componenţii echipei Tismăneanu [..] însă am lăsat la o parte ce scriau ei acolo sus, în care îndrumau cititorul ca să citeaască într-o anumită grilă documentul. Nu m-a interesat grila lor de interpretare. Tot ce m-a interesat a fost să corelăm lucrurile într-o relaţie de cauză-efect care să fie corectă, cât se poate de corectă, până unde am ajuns cu documentarea.”

 

 

 

 

Târgul de Carte Gaudeamus 2013, ziua a patra


Când scriu această postare ne aflăm deja în dmineaţa zilei de luni. Ori eu fac referire la ceea ce s-a petrecut sâmbătă, cu două zile în urmă. Această întârziere e cauzată de oboseala efectivă pe care am simţit-o când m-am întors. La orele lungi petrecute în incinta Romexpo s-au adăugat şi îmbulzeala de nedescris – în unele locuri trebuia să-ţi faci loc cu coatele – şi câldura înăbuşitoare pe care aş fi numit-o caniculară dacă ne-am fi aflat în mijlocul verii.

 

Plecasem de acasă cu ţinta programată pe mai multe evenimente şi decis să iau autografe pe cărţi pe care le posedam deja. Decalările au făcut ca anumite lansări să se încalece şi sî le ratez oarecum. Dar de bifat le-am bifat.

 

Un fel de zi asociativ-disociativă în ceea ce priveşte evenimentele şi personalităţile de care m-am lovit. Am obţinut autograful lui Sorin Dumitrescu pe o carte apărută cu mai bine de 20 de ani în urmă. Pe copertă, numele dânsului se însoţea cu acela al părintelui Galeriu (Dumnezeu să-l odihnească), cu al lui Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu. Am trăit uimirea de a-l vedea pe patronul de la Humanitas disociindu-se de acest volum mai vechi. „Nu este cartea mea. Sorin Dumitrescu nu mi-a cerut acordul”, a refuzat dânsul sec refuzul unui autograf. Reacţia se petrecea la finalul unei alte prezentări de carte, reeditarea „Epistolarului de la Păltiniş”, carte asociată cu figura lui Constantin Noica. Cu acest prilej mă aşteptam să existe o disociere faţă de interdicţiilecu scop” antilegionar” preconizate de nişte bezmetici aflaţi trecător în frunte statului. Nu mi-a fost dat să aud. Mâine, poate, poate se va mira Liiceanu de punerea la index şi a cărţii domniei sale.

 

De numele lui Ceauşescu se leagă viaţa multor personalităţi. Între ele, Ştefan Andrei şi Ion Iliescu – ambii prezenţi la câte o lansare de carte cu caracter memorialistic, în cazul lui Ştefan Andrei fiind vorba de propriile sale istorii, iar în cazul lui Iliescu de lansarea Memoriilor lui Gorbaciov. Îi asocia prezenţa în cadrul aparatului ceauşist; îi disociază partea baricadei de care s-au aflat în ’89. Însă cu Iulian Vlad şi Gelu Voican Voiculescu este greu de spus ce îi asociază/disociază. Dar sigură e asocierea unei părţi din masonerie alături de Voican Voiculescu.

 

Şi domnul Valerian Sava – critic de film pentru cei ce nu ştiu – este asociat: cu semnăturile Noului Cinema Românesc ceea ce îl pune în conflict cu diversele conduceri din fruntea forurilor ce dirijează banii în cinematografia autohtonă.

 

Două replici voi încerca să le ţin minte. Una îmi era adresată: „Pe dumneata te-am văzut şi acum câteva zile”, îmi spune fostul şef al temutei Securităţi, Iulian Vlad, atunci când mă învârt prin juru-i cu aparatul foto, semn de reflex profesional. „Vând volum cu autograful lui Ion Iliescu în schimb cu apartament cu patru camere”, strigă excentricul Paul Daian imediat după ce a obţinut semnătura fostului preşedinte. Iar zâmbetul lui Iliescu se întinse şi mai larg.

 

Vineri, 22 cu 3 – trei ceasuri rele, a treia zi de Târg, trei cărţi cumpărate, trei lansări vânate


Că nu degeaba se pomeneşte de „vinerea neagră”. Abia ajuns la Casa Scânteii că realizez lipsa cardului de memorie din aparatul foto. Uitat în calculator cu o seară înainte; mai corect dimineaţă.Şi uite aşa ajung să mă lovesc de mult trâmbiţatul „Black Friday” în încercarea de a cumpăra un card, chiar de la eMag, unul dintre iniţiatori. Al căror sistem – din incinta magazinului (la Crângaşi) – dă rateuri şi nu virează comanda. Mă rog, genul românesc de „magazine de profil”, axate în realitate doar pe câteva produse mai bănoase. Aşa că fuga repede la mai banalul supermarket.

 

Deci pierd trei ore din program, pierd nişte bani din buget, viraţi spre cheltuiala neprevăzută, şi fac în fine, după trei zile, primele achiziţii pentru biblioteca personală la acest Tărg Gaudeamus. „Războiul civil din Spania”, de Bartolome Bennassar, un chilipir de la All cu doar 10 7 lei cărămida. Sper, după citire, să nu mă lovesc de vreo prostie compusă în drăceasca corectitudine edulcorat-politică. La 10 lei mi-a picat în plasă un volum din seria poveşti nemuritoare pentru contemporaneitate sau cum se nasc basmele de adormit intelectualii. Sau puteţi să-i spuneţi „Kaput”, a lui Curzio Malaparte (apărut la Nemira), achiziţionată în mod conştient dintr-un impuls masochistic. Şi, în fine, „Viaţa lui Nicolae Ceauşescu – Fiul poporului”, volumul al doilea din preconizata trilogie.

 

În fapt este una din lansările de carte vizate de mine. Pe autoare, Lavinia Betea, şi pe cosemnatari (Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai şi Ilarion Ţiu) îi mai puteţi întîlni şi astăzi – este deja dimineaţa zilei de sâmbătă când scriu această postare – de la ora 13, la standul „Adevărul Holding”, unde vă mai puteţi întâlni şi cu fostul ministru de externe, Ştefan Andrei.

 

La „Bombănelile Marinei”, Marinei Almăşanu ca să fie mai clar, acolo s-a nimerit să pic şi eu. Aşa mi-a fost dat să aflu că vedeta de televiziune colaborează de mai mult timp cu articole la ziarul „Ring”. Ce să-i faci! Aşa-i dacă nu folosesc metroul!

 

Reeditarea volumului „Marketing în cinema”, lucrare  colectiva a lui Lucian Pricop, Maxim Meca şi, la sfârşit dar nu în cele din urmă, Ada Solomon, se petrece împreună cu lansarea noii reviste „Film”. O surpriză pentru mine! Laurenţi Damian, pe care-l intervievasem la festivalul UCIN din luna martie, promisese apariţia acestei publicaţii de critică dar nu mai auzisem nimic de ea. Dar nu mai am bani la mine, o să o iau mâine astăzi.

 

Evident, am făcut înregistrări şi video dar le voi posta mai de duminică încolo. Şi staţi pe recepţie! Veţi avea nişte declaraţii surpriză la unele din ele. Până atunci, doar ceva fotografii.

 

 

S-a deschis Târgul de Carte Gaudeamus 2013


Am trecut şi eu din prima zi pe-acolo. Pe înserate, însă. Foarte pe-nserate. Mai curând ca să-mi fac o idee pentru zilele ce vor veni. Pentru că de data asta mi-am făcut abonament pentru toată perioada. 10 lei, pentru doritori.

 

Mi se pare naşpa că nu poţi afla cu certitudine desfăşurătorul lansărilor şi manifestărilor până la final. Foaia pe care o poţi culege la intrare se ocupă doar cu ceea ce urmează a se întâmpla în ziua respectivă.

 

Am avut bucuria în schimb de a reîntâlni standul Editurii Fundaţiei Anastasia, dispărută de ceva vreme atât de la Gaudeamus, cât şi de la Bookfest. Mi-am exprimat surpriza plăcută de a revedea „Anastasia” din nou şi  maestrul Sorin Dumitrescu mi-a replicat că a făcut acest efort – inclusiv financiar – ca un omagiu: „Pentru că s-au împlinit 30 de ani de la despărţirea de Nichita şi 10 de la cea a părintelui Galeriu”. Sâmbătă, 23 Noiembrie, are lansare de carte. La 12, şi nu la 13, cum apare în program. Iar dacă doriţi să schimbaţi câteva vorbe, să luaţi un autograf, îl puteţi găsi la standul situat pe nivelul cel mai de sus (7.70 – bulevardul Studia).

 

O altă bucurie mi-a venit de la standul celor de la Adevărul când mi s-a spus că sâmbătă se lansează cel de-al doilea volum despre „Viaţa lui Ceauşescu”, scris sub coordonarea Laviniei Betea. Va fi prezent şi Ştefan Andrei, care i-a ajutat pe cei de la „Adevărul” în demersul istoriografic pe care şi l-au asumat, mi-a declarat Grigore Cartianu. Tot Lavinia Betea îşi va lansa vineri un alt volum. Nu ştiu despre ce carte e vorba şi la ce editură dar voi afla. Asta pentru că vreau să fac rost de nişte autografe pe cărţile pe care le posed deja. Deci, de data asta voi merge eu cu cărţile după mine la Târg şi mai puţin să le cumpăr de acolo.

 

Vineri – din motive ce ţin de marketing – miroase şi a reduceri masive. „Black friday”! Să vedem dacă va fi aşa. Cei care au copii ar putea profita şi să-şi facă rost acum de materialele şcolare ce se cer de la profesori şi învăţători.

 

Corneliu Mănescu în dialog cu Lavinia Betea ( partea a III-a )


Partidul demite, Patriarhia ajută ( p. 591-592 )

 

C.M. : Momentul de ruptură a fost în 1972. […] Ceauşescu mă cheamă la el şi dintr-o dată mă anunţă că nu mai sunt ministru de Externe. […] Aceasta a fost concedierea mea. […] Simţeam că împotriva mea începuse o adevărată prigoană. Normal că el, Ceauşescu, a fost încunoştinţat despre reacţia mea.

L.B. : Cum, oare ?

C.M. : Aşa cum afla de toate, prin aparatul de urmărire pe care-l avea. Probabil gândidu-se că voi face ceva ce nu i-ar conveni, a vrut să vorbească cu mine. Dar am plecat.

L.B. : Unde puteaţi pleca ?

C.M. : Normal că nu mai puteam să plec din ţară. Dar am părăsit Capitala. Întâi m-am dus la <<Cota 1400>>. Acesta era hotelul meu favorit, mai sus de Sinaia. […] Stăteam la hotel cu soţia mea şi purtam asupra mea un revolver.

L.B. : Un revolver ?

C.M. : Da. Aveam voie să port armă. Cât am stat în acel hotel, am fost continuu urmărit. Îi vedeam pe cei de la Securitate, puşi să mă urmărească, imediat ce ieşeam din cameră. Fie că mergeam pe jos, mă plimbam prin faţa hotelului sau cu maşina, cu telefericul, ei erau la un metru în spatele meu. O urmărire sălbatică de nesuportat. Am pus mâna pe telefonul hotelului şi l-am sunat pe prim-secretarul judeţului. I-am spus : <<Ia golanii ăştia de pe capul meu că nu mă lasă să trăiesc !>>. Cum mă aşteptam, el mi-a răspuns că nu ştie de nimeni şi de nimic. Şi-atunci, într-o zi am conceput cu nevastă-mea un plan să fugim de-acolo. Era cu noi şoferul meu, în care ajunsesem să avem destulă încredere. Şi am fugit. Am pornit cu nevastă-mea să ne plimbăm pe şosea, cu cel care ne urmărea după noi. În acest timp, şoferul ne-a încărcat lucrurile în maşină. Când a terminat, ne-a ajuns cu maşina din urmă şi am urcat aproape din mers. De la Sinaia, pe drumul ce traversează muntele, am ajuns la Târgovişte, de unde era directorul hotelului <<Cota 1400>> – dar nu aveau, în casa părintească, mijloace să ne găzduiască. Neavând încotro, ne-am îndreptat către hotelul partidului din Târgovişte, unde n-am stat mai mult de o jumătate de oră.

L.B. : De ce ?

C.M. : Ce rost avea să stăm acolo şi s-o luăm de la capăt cu alţi însoţitori după noi ?

L.B. : Vi se luase cumva şi locuinţa de la Bucureşti ?

C.M. : Nu ni se luase, dar când am plecat la <<Cota 1400>>, închisesem tot. Era ger, era iarnă şi pe drumul către Bucureşti au apărut alţi însoţitori care ne escortau. Am ajuns la casa noastră, dar în apropierea ei se aflau deja postaţi alţii. Am luat atunci legătura cu patriarhul Iustinian. La-m rugat să ne sprijine în această situaţie şi să ne ajute să găsim un adăpost unde să nu fim urmăriţi. El a înţeles şi ne-a trimis la Cozia.

L.B. : La mânăstire ?

C.M. : Da, la mânăstire. Am stat acolo câteva săptămâni. În timpul acesta, am devenit o figură. Şedeam într-o cămăruţă, lângă biserica lui Mircea cel Bătrân. O cameră cu două pătucele, pentru mine şi nevastă-mea. Acum mi se pare o copilărie când îmi amintesc cum dormeam şi acolo cu revolverul la cap. Mă împrietenisem cu preotul. Cele câteva săptămâni au fost o cură de odihnă, dar şi un prilej de reflecţie. Şi de însănătoşire sufletească. Numai că între timp începuse pelerinajul.

L.B. : Al cui ?

C.M.  : Veneau camioane, autobuze cu vizitatori la mânăstire. După ce stăteau la slujba bisericească şi vizitau obiectivele turistice, voiau să se fotografieze cu mine.

L.B. : În ce calitate ?

C.M. : Spuneau călugărilor că auziseră că se află acolo şi fostul ministru de Externe, că ar vrea să-l vadă şi să rămână cu o amintire de la această întâlnire. Că ar vrea să aibă o fotografie cu el, mai ales că a fost preşedinte ONU… Dacă şi el este de acord. <<El>> – adică eu – era totdeauna de acord. Şi veneau tot mai mulţi…

 

„Studenţi” în Occident ( p. 606 )

 

L.B. : Ca fostă studentă la finele deceniului opt, ştiu bine că nici o instituţie de învăţământ superior din România nu punea în circuitul liber burse în străinătate. Sunt îngrozită însă de naivitatea unor politicieni care au promovat în funcţii importante de decizie <<somităţi>> cu titluri obţinute în străinătate în acea vreme, pentru că nu există decât o cale pentru obţinerea lor – apartenenţa la DIE.

C.M. : Sau o legătură foarte apropiată cu mişcarea comunistă internaţională. Aceasta e cazul, probabil, destul de singular al lui Petre Roman, al cărui tată avea multe legături printre foştii cominternişti din Occident…

 

Lavinia Betea, Convorbiri neterminate cu Corneliu Mănescu, în volumul Partea lor de adevăr, Editura Compania, Bucureşti, 2008.

Corneliu Mănescu în dialog cu Lavinia Betea ( partea a II-a )


O survolare periculoasă ( p. 499-500)

 

C.M. : Fusese o vizită importantă a unei delegaţii de stat guvernamentale şi româneşti în India, Indonezia şi Birmania, state ce aveau mare importanţă în politica mondială, care încerca să iasă din închistarea celor două blocuri – socialismul şi capitalismul. Eram bucuroşi la întoarcere de rezultatele vizitei. Călătoream, ca de obieci în acea vreme, cu un avion sovietic, condus de echipaj sovietic, în care fuseserăm îmbarcaţi de la Moscova. Pe teritoriul sovietic mai făceam o escală la Taşkent, la dus şi la întors. Deasupra munţilor Himalaya, la întoarcere, ni s-a comunicat interdicţia de survol din partea chinezilor. Aceasta însemna că dacă avionul nu se întoarce, pot să-l doboare. Gheorghiu-Dej a cerut, cum era şi firesc, să facem cale întoarsă. Însă n-am apucat bine să luăm drumul înapoi către Delhi, că de la baza din Taşkent s-a comunicat echipajului că primiseră între timp, în urma demersurilor făcute de la sol, acceptul de a survola teritoriul Chinei. Am mers cu bine, am străbătut China conform rutei de zbor, şi am aterizat la Taşkent. Trebuia să rămânem acolo, într-o casă de oaspeţi, o noapte, şi abia a doua zi să continuăm drumul spre Moscova. În acea casă, şeful local de partid, care i-a întâmpinat pe Dej şi pe Maurer, ne-a spus că survolaserăm China în condiţiile interdicţiei. Că nu se mai revenise asupra refuzului chinezilor, dar Hruşciov, căruia i se comunicaseră cele întâmplate – echipajul şi avionul erau cele cu care călătorea el -, a dat ordin de continuare a drumului şi de transmitere a mesajului ce ne fusese comunicat. Sigur, spuneau sovieticii, chinezii n-ar fi îndrăznit să ne omoare…

L.B. : Cum a reacţionat Gheorghiu-Dej ?

C.M. : Atunci l-am auzit pe Dej, pentru prima şi ultima oară, urlând de furie. Înjura cum nu mi-a fost dat să-l mai aud vreodată !

L.B. : Îi înjura pe sovietici cumva ?

C.M. : Nu, pe chinezi ! Cum să-i înjuri pe sovietici pe teritoriul lor şi între oamenii lor ?… Îi înjura pe chinezi, dar de gândit se gândea la sovietici. Ne-a şi spus după ce-am ajuns în ţară: „Hruşciov ar fi avut nevoie de cadavrul meu ca să dovedească lumii câtă dreptate are în disputa cu Mao”

 

Naţionalismul lui Dej (p. 545)

 

C.M. : … Întrebarea aceasta o aud deseori exprimată : când a devenit Dej naţionalist ? Întrebările conduc la politica externă a României. Nu Ceauşescu i-a imprimat această direcţie de apărare şi sprijinire a intereselor naţionale, ci Gheorghiu-Dej. Ceauşescu a continuat – cât a continuat – ce începuse Dej. Iar Dej a creat această direcţie în momentele în care a avut posibilitatea s-o facă. Am citit şi eu, am mai ascultat emisiuni la radio şi televizor cu istorici, cu politologi… Când vorbesc despre diplomaţia lui Dej, toţi dau detalii despre strategia şi priceperea cu care şi-a eliminat adversarii politici din interior. Sistematic şi pe etape. Se opresc însă aici cu strategia. Sistematic şi pe etape a gândit şi acţionat Dej şi în politica externă. A profitat de slăbiciunile lui Hruşciov, de crizele sistemului sovietic, de anumite conjuncturi internaţionale favorabile când şi-a pus planurile în aplicare. Iar planurile erau ale lui. Mai târziu s-a spus că i-au aparţinut lui Nicoale Ceauşescu.

 

Importanţa discursului lui Ceauşescu din 1968 ( p. 589 )

 

C.M. : … Acesta e momentul în care Ceauşescu, România a dobândit un mare capital politic. La ONU şi oriunde în lume eram primiţi cu mare respect… O declaraţie cum a fost cea din aprilie 1964, chiar dacă a fost de mare importanţă pentru cursul politicii noastre, nu este de senzaţie pentru lume. Dar acea cuvântare a lui Ceauşescu din august 1968, în care spunea în numele tuturor românilor, că vom rezista până la ultimul om dacă vom fi invadaţi, era mai clară ca orice în privinţa faptului că făceam opinie separată de sovietici şi de ceilalţi membri ai Tratatului de la Varşovia.

 

Lavinia Betea, Convorbiri neterminate cu Corneliu Mănescu, în volumul Partea lor de adevăr, Editura Compania, Bucureşti, 2008.