Scopul lui Viviane Reding: U(E)RSS. Iar România, simplă gubernie


Ţipetele isterice ale comisarei pentru Justiţie, Viviane Reding, prin care guvernul României era acuzat de câte şi mai câte blestemăţii au făcut să fie trecute cu vederea nişte foarte recente afirmaţii ale sale.

 

Conform siteului britanic http://www.theregister.co.uk/2012/06/28/eu_federation/, această individă ar fi afirmat că a sosit ceasul ca UE să se transforme într-un stat federativ de tipul SUA. Pentru binele cetăţenilor, nu-i aşa? Ca să luptăm cu cccrizza, nu-i aşa? Din documentul pdf elaborat de această creştino-popularo-populisto-jurnalisto-politico individă reiese că ar fi gata pregătite nişte planuri de către Comisia Barroso! Puteţi descărca de aici documentul şi să verificaţi cu ochişorii dumneavoastră!

 

Nici acum nu e clar că avem de-a face cu o adunătură de indivizi ce trec peste capul naţiunilor? Că pentru această gaşcă democraţia este acceptată doar când este convenabil?

 

Mi-am aruncat privirea şi pe cariera acestei cucoane. Pe wikipedia, normal. Şi am dat peste nişte lucruri de-a dreptul curioase. De exemplu, deşi avea activitate politică grea în spate, nu i s-a părut imoral să se cocoaţe şi în fruntea Uniunii jurnaliştilor luxemburghezi. iar din 1999 nu se mai dă dusă din componenţa Comisiei UE.

 

Cică aparţine Partidului Creştin Social, component al Partidului Popular European. Dar în vara lui 2011 a înfierat cu mânie utilizarea de către Ungaria a fondurilor UE cu scop pro-vita. Adică anti-avort. Nu este corect politic să combaţi avortul.

 

Dar tot cu înfierări s-a ales şi Ciprul. Pentru politică nefavorabilă homosexualismului. Ori doamna „social-cerştină” Reding luptă împotriva oricărei discriminări ce ţine de orientare sexuală sau gen”. Aşa se scrie pe site-ul acesta!

 

Dar are grijă în altă parte să spună: „La conception, l’avortement, l’euthanasie sont des domaines réservés aux États. Nous ne pouvons pas légiférer en ces matières. En tant que chrétienne, j’ai ma propre opinion, mais en tant que commissaire, je considère que ce n’est pas de mon ressort.” (Conceperea, avortul, eutanasia sunt domenii rezervate Statelor. Noi nu putem legifera în aceste materii. În calitate de creştină, eu am propria mea opinie, dar în calitate de comisar, consider că nu ţine de domeniul meu”. Uau! Chiar aşa!? Creştinism de hocus-pocus!

 

E drept că stimabila a fost la un moment dat gata să-şi piardă scăunelul pentru că era catolică. Astea sunt standardele de modă nouă: majorităţii (adică creştinilor) le este interzisă participarea politică. Ori poate a fost doar de faţadă? „Victimizare” se numeşte. I se crează o aură de martiră iar apoi „creştina” inventată poate să înfăptuiască orice doreşte sufleţelul ei. Inclusiv acte anti-creştine evidente.

 

În aprilie, anul în curs, în Ungaria a fost adoptată o nouă Lege a Cultelor. Cine a sărit în sus imediat? Comisara! Pentru a aduce legea „în conformitate cu directivele UE”, aşa scrie aici. Adică doamnei „catolice” nu-i convine că se pune stavilă inflaţiei de secte şi organizaţii mai mult sau mai puţin religioase.

 

Asta-i Europa care ni se pregăteşte. A unor birocraţi. A unor imposturi politice. A centralizării totale. A cîlcării naţiunilor şi sentimentelor cu adevărat religioase în picioare. Iar când un popor vrea să-şi ia soarta în mâini, hop şi trăpăduşele de genul Viviane Reding.

Eurovision, retrospectiva câştigătorilor (partea a patra, 1982 – 1989)


Punk-ul era la putere. Dar asta nu se observa şi la stabilirea câştigătorilor. Poate puţin la înfăţişarea de pe scenă. Cred că acum s-a şi pus eticheta – greu de înlăturat încă – de „cântec pentru Eurovision”. Unele cântece cu melodicitate şi altele care pot fi uitate imediat, plate şi fade, fără sare şi piper.

 

1982 Germania: Nicole – Ein bißchen Frieden

 

 

1983 Luxemburg: Corinne Hermès – Si la vie est cadeau

1984 Suedia: Herreys – Diggi-loo diggi-ley

1985 Norvegia: Bobbysocks – La det swinge

 

1986 Belgia: Sandra Kim – J’aime la vie

1987 Irlanda: Johnny Logan – Hold Me Now

1988 Elveţia: Céline Dion – Ne partez pas sans moi

1989 Iugoslavia: Riva – Rock me

Eurovision, retrospectiva câştigătorilor (partea a doua, 1963 – 1973)


Bum! Deodată epoca extremelor. De la mini la maxi şi înapoi. Consumism şi maoism. Pe de-o parte „jandarmii din Saint-Tropez”, pe de alta bolovanii aruncaţi asupra capetelor jandarmilor din Paris şi Saint-Tropez. Rock dezlănţuit pe aceeaşi scenă cu cântecele pastorale folk. Unii stau cu iarba-n gură. alţii se apucă să o fumeze. Ciudată epocă.

La „Cerbul de Aur” unii dintre interpreţii vor fi prezenţi. Fie cu recitaluri, fie în calitate de concurenţi.

Personal, piesa lui Gigliola Cinquetti  şi a lui Sandie Shaw îmi plac în mod deosebit.

1963 Danemarca: Grethe şi Jørgen Ingmann – Dansevise

1964 Italia: Gigliola Cinquetti – Non Ho L’Età

1965 Luxemburg: France Gall – Poupée De Cire, Poupée De Son

1966 Austria: Udo Jürgens – Merci Chérie

1967 Marea Britanie: Sandie Shaw – Puppet on a String

 

1968 Spania: Massiel – La, la, la

1969 – În anul acela cred că cine nu a vrut nu a câştigat

        Spania: Salomé – Vivo cantando

        Marea Britanie: Lulu – Boom Bang A Bang

        Olanda: Lenny Kuhr – De troubadour

        Franţa: Frida Boccara – Un jour, un enfant

1970 Irlanda: Dana – All kinds of everything

1971 Monaco: Séverine – Un banc, un arbre, une rue

1972 Luxemburg: Vicky Leandros – Après toi

1973 Luxemburg: Anne-Marie David – Tu te reconnaîtras

 

Eurovision, retrospectiva câştigătorilor (partea întâi, 1958 – 1962)


Se constituie astăzi ca spectacolul cu audienţa cea mai mare din lume. Costurie producerii sale sunt semnificative. Câştigătorii nu sunt constituiţi doar pe baza simplului merit artistic ci şi în funcţie de gusturi regionale (blamatele interese geopolitice). Stârneşte interes şi patimi şi nu cred să fie naţiune care să nu dorească să-l găzduiască.

 

Porneşte ca un festival al televiziunilor ţărilor vest-europene „capitaliste”. Adică al celor care nu erau sub ocupaţie sovietică şi care se uniseră sub umbrela CEE. Treptat se lărgeşte ajungând să participe chiar Iugoslavia şi Israelul.

 

Proporţiile se amplifică odată cu căderea comunismului şi includerea ţărilor est-europene şi ex-sovietice. Iar asta echivala cu schimbări majore în modul de desfăşurare.

 

Pentru că de la început şi până în anii ’90 pe scenă se desfăşurau nu numai interpreţii ci şi orchestra. Dirijorii îşi înmânau bagheta precum alergătorii de la ştafetă. Totul era în direct, dintr-o sală de spectacole fără dimensiunile colosale de astăzi.

 

Iar deciziile le luau juriile. Aşa că vor exista şi nedreptăţiţi.

 

În anii ’50 la modă erau şansonetele. Şansonetele şi muzicalurile americane. Lucrul ăsta se observă imediat la ascultarea melodiilor. Mai e puţin şi te aştepţi fie să apară Fred Astaire şi Ginger Rogers ori Maurice Chevalier la braţ cu Yves Montand. A! Şi la putere era limba franceză.

 

1956 Elveţia: Lys Assia – Refrain

 

 

1957 Olanda: Corry Brokken – Net Als Toen

 

 

1958 Franţa: André Claveau – Dors, Mon Amour

 1959 Olanda: Teddy Scholten – Een Beetje

1960 Franţa: Jacqueline Boyer – Tom Pillibi

1961 Luxemburg: Jean-Claude Pascal – Nous les amoureux

1962 Franţa: Isabelle Aubret – Un Premier Amour

Şi unul dintre marii învinşi: Domenico Modugno cu al său Nel blu dipinto di blu din 1958