Ziua de dinaintea întunerecului (continuare)


Partea întâi: https://marianhociung.wordpress.com/2013/02/28/ziua-de-dinaintea-intunerecului/

Continuarea vine, într-un fel, fără voia mea – sau mai bine zis din cauza mea. Pentru că am uitat un lucru ce mi-a dat de gândit la momentul anunţării demisiei papei Benedict al XVI-lea. Anunţul papei a fost făcut pe data de 11 februarie, iar data sfârşitului păstoririi sale a fost stabilită pentru 28 Februarie. Ori aici e un lucru ciudat pe care văd că nu l-a remarcat nimeni (sau poate nu am găsit eu). Anunţul a fost făcut imediat după începutul Anului Nou Chinezesc, care s-a petrecut pe 10 Februarie. În acea zi s-a intrat, conform zodiacului chinezes, în – ţineţi-vă bine – ANUL ŞAPELUI. Iar retragerea a avut loc pe 28 februarie, adică înainte cu o zi de 1 Martie. Ce se petrecea pe 1 Martie mai în urmă cu 2000 de ani? Păi romanii intrau în… noul an! Ca o reminiscenţă, pentru a face o paranteză, a acelor vremi avem noi astăzi acele obiceiuri populare care se petrec pe 31 Decembrie (cum ar fi Pluguşorul) rituri agrare de primăvară, mutate, odată cu reforma calendaristică a lui Iulius Cesar, de la 1 Martie la 1 Ianuarie.

Sau în alţi temeni vobind, avem de-a face cu o operaţiune de manipulare a simbolurilor. O operaţiune cu un mesaj cam prea accentuat New-Age pentru a fi creştin şi pentru ca explicaţiile oferite de către ratznger să poată fi acceptate. De ce nu şi-a spus decizia de pildă de 1 Ianuarie? Sau pe 5 Februarie (zi luată la întâmplare). De ce a ţinut moţiş ca perioada Postului mare catolic (cât se mai poate numi el post) să fie cuprinsă de nelinişti şi zvonuri? Şi de ce să fie înlănţuit de amintirea şarpelui, care poate în gândirea extrem-orientală o fi un semn benefic, dar pentru lumea Creştină aduce aminte mai mult de … satana. Sau poate aşa au vrut.. alţii? Aceia care vor şi ţin cu tot dinadinsul să arate că ei lucrează cu simboluri şi rituri oculte. În cazul acesta se poate trage concluzia că retragerea papei a fost forţată! deci ne întoarcem la ceea ce am spus în precedentul articol: în conclav va fi ales un antipapă.

Poate va fi el acel Petrus Romanus sau poate nu va fi, urmând ca abia după moartea fizică a actualului „papă emerit” să fie pus ca episcop al Romei amintitul ultim papă de care vorbeşte Malachia. Nu ştim, om trăi şi om vedea.

Ca lucrurile să fie şi mai stranii, am aflat că acel Tarcisio PIETRO Bertone de care am amintit s-a născut (unde credeţi?) în localitatea ROMANO CANAVESE. Din ce în ce mai ciudat. Pare că lucrurile sunt dirijate spre a avea un papă PETRU ce poate primi apelativul de ROMANUS dar nu şi cel despre care se scrie la Malachia (şi în cele spuse la Fatima) că va fi martirizat. Adică piesa numită înşelăciune. De ce? Pentru debusolarea maselor şi inducerea în rândul lor a unui vast program antihristic.

Ziua de dinaintea întunerecului


După anunţul papei Benedict al XVI-lea am preferat să nu scriu un articol „la cald”, să aştept, să văd reacţiile, mistificările dezinformările. Am pus doar două materiale, ca semnal. Dar astâzi este 28 februarie, ultima zi de pontificat, iar de mâine… De mâine s-ar putea să avem în lume primul „antipapă” oficial. Dar să nu o luăm abrupt.

Imediat după anunţul papei Benedict micile ecrane au fost umplute de „specialişti” – adică de crainicii respectivelor televiziuni – care tot subliniau că actul nu ar fi fără precedent („a mai existat şi acum 600 de ani” – sunau vorbele) şi se dădea de înţeles astfel că ar fi un procedură firească, regăsită în Codul Canonic al Bisericii Romano-Catolice. Nu sunt expert în drept canonic. În istorie încerc însă să-mi bag nasul. Ori acolo nu există nimic asemănător cu „cazul Ratzinger”. Retrageri din scaun provocate de exiluri, persecuţi – asta da! Alţii au fost îndepărtaţi din scaun, prin urmare forţaţi, iar lipsa izvoarelor nu conferă un alibi suficient de puternic pentru ca respectivele întâmplări să poată fi considerate precedente. A mai existat un papă îndepărtat pentru simonie; despre altul se consideră că a fost într-un soi de arest „la domiciliu”; cel mai recent caz care ar fi asemănător, al lui Grigorie al XII, se petrece în nişte împrejurări tulburi, legate de Marea Schismă Occidentală, în care ajunseseră să-şi dispute funcţia trei papi concomitent. Acest Grigorie a renunţat la sacerdoţiul papal DAR numirea unui alt papă recunoscut canonic a avut loc abia DUPĂ moartea sa. Lista papilor care ar fi renunţat la scaunul ponitical o puteţi găsi aici.

De aici şi părerea că abia acuma, prin „demisia” lui Ratzinger, se crează un precedent. Am auzit-o de la Bruno Vespa; mai aproape de meleagurile noastre de la Dan Ceacâr. Ori dacă acum se va constitui precedentul de ce să nu presupunem că în viitor vor dori anumite cercuri ca precedentul să se repete. Din ce în ce mai des şi decâte ori convine. Mai ales atunci când papa în funcţie devine recalcitrant faţă de „indicaţiile” unora.

Dar se mai crează un precedent, şi sursă iarăşi pentru noi dispute şi noi şantajuri. La instalarea noului papă numit de conclav fostul papă Benedict (papă emerit, după titulatura, nouă şi ea, care i s-a dat) nu este răposat. Ori nu a existat vreo condamnare canonică ori vreo erezie (din punctul catolic de vedere) proferată. Nici măcar o formă de coerciţie exterioară prin care să fi fost obligat să se retragă.  În acest caz putem spune că ne aflăm şi în faţa primului antipapă oficial!

Şi alt precedent: proaspăt retrasul papă participă şi el în conclav la alegerea propriului succesor. În calitate de cardinal. Şi de unde ştie lumea catolică (şi noi, ăştialalţi) că nu intră în conclav cu anumite dosare sau cu un firman de la mai înalta poartă prin care să-şi oblige confraţii la alegerea acelei (şi numai acelei) persoane convenabile anumitor interese geopolitice. Mai firesc ar fi fost să se fi retras, dacă tot s-a retras din păstorire, la o viaţă de recluziune şi meditaţie, fără să mai influenţeze în vreun fel viaţa propriei sale Biserici într-un mod care ar da loc la dezbinări. Nu este greu de presupus că şi acesta este unul dintre obiectivele care se ating prin procedura atât de neobişnuită aleasă de papa Benedict; securizarea alegerii succesorului. Atenţie în acest sens şi la deciziile luate în ultima clipă, demiterea din scaunul de cardinal a singurului reprezentant englez, de pildă.

Am aruncat ca o momeală  trimiterea la o profeţie a unui Sfânt catolic irlandez, Malachie, text în care descrie prin sentinţe scurte lista papilor ce vor urma în anii următori vremii lui. Aceasta conţine 111 de „cuvinte” de acest soi, reprezentând 111 papi descrişi. La cel de-al 111-le se spune: „De gloria olivae” iar Ratzinger a făcut parte din ordinul Benedictinilor al căror simbol este măslinul. Apoi urmează aceste terifiante cuvinte:

In persecutione extrema sacrae romanae ecclesiae sedebit Petrus romanus, qui pascet oves in multis tribulationibus; quibi transactis, civitas septis collis diruetur, ed Judex tremendus judicabit populum suum. Amen.” Adică: „În timpul ultimei persecuții a Sfintei Bisericii Romane, pe scaun va sta Petru romanul, care-și va păstori turma printre foarte multe suferințe (încercări) tribolazioni; iar când aceste încercări se vor sfârși, orașul celor șapte coline va fi distrus, și judecătorul cel de temut va judeca poporul său. Amin (Așa să fie).” (sursa: http://ro.wikipedia.org)

Comentariile care apar în media (sau care se vor ivi) vor face aproape sigur la termenii „profeţie cu conţinut apocaliptic”, adică sfârşitul lumii este aproape, pregătiţi-vă şi ascultaţi-ne pe noi, cei aleşi. O temă care a început deja să sune strident în urechi de cât timp este repetată. Ciudat de mult repetată pentru a fi… adevărată. Şi nu este adevărată pentru că evident nu se referă la sfârşitul lumii ci la marea persecuţie anticreştină şi la domnia lui Antihrist ce premerge venirii Mântuitorului, încetării timpului, Judecăţii de obşte şi restabilirii Cosmosului într-un „cer nou şi pământ nou”, îndumnezeit. ori această iluzionare colectivă, această prestidigitaţie a termenilor şi conceptelor are un scop foarte precis: prin repetarea intensă şi prin neîmplinirea evidentă a falsului sfârşit al lumii anunţat se caută a se săpa la instituţia pe care se va arunca „vina” pentru nerespectarea ei – Biserica lui Hristos.

Confuzia creată DE CĂTRE MEDIA între ceea ce afirmă EA şi instituţiile pe care lasă ea bănuiala că ar fi fost proferate, încât oamenii vor crede foarte uşor şi vor luneca într-o hipnoză colectivă, într-o spălare a creierului în masă şi de aici la acte criminale contra ÎNTREGII CREŞTINĂTĂŢI. „Păi n-aţi spus voi (Biserica) că va veni sfârşitul? N-aţi zis de nu ştiu câte zile când va veni sfârşitul, de Anul maiaş, de meteoritul cutare, etc? Uite că nu a venit aşa că vă vom face de hac”. Deşi, dacă reluaţi toate imbecilităţile aruncate în ochii şi urechile mulţimii, cercetând cu luare aminte de unde provin, multe lucruri devin clare. Cel puţin pe plan uman. Pentru că inspiratorul, să fie clar pentru oricine, este satana, luptătorul cu Dumnezeu, îngerul căzut care vrea să ducă în sclavie totală întreaga Creaţie. Iar el are o mare putere de seducţie şi de facsinaţie.

Ca o paranteză aici: este nostim cum se găsesc unii care caută să nu-şi mai respecte îndatorirea cu care au fost investiţi, aceea de a lupta în numele lui Hristos împotriva tuturor forţelor Iadului şi să abdice în numele unor principii progresiste de genul „nu există exorcisme în Biserica Ortodoxă”, „Molitfele Sfântului Vasile cel Mare pot fi citite numai şi numai în zi de post aşa că le scoatem cu totul din cult”, „trebuiesc neapărat aprobări pentru citirea respectivelor Molitfe”. Dar asta-i altă discuţie, nu că n-ar avea legătură.

Ori mai este un text al cărui înţeles a fost FALSIFICAT cu bună ştiinţă. Al treilea secret de la Fatima:

„Après les deux parties que j’ai déjà exposées, nous avons vu sur le côté gauche de Notre-Dame, un peu plus en hauteur, un Ange avec une épée de feu dans la main gauche ; elle scintillait et émettait des flammes qui, semblait-il, devaient incendier le monde ; mais elles s’éteignaient au contact de la splendeur qui émanait de la main droite de Notre-Dame en direction de lui ; l’Ange, indiquant la terre avec sa main droite, dit d’une voix forte : “Pénitence ! Pénitence ! Pénitence !”. Et nous vîmes dans une lumière immense qui est Dieu quelque chose de semblable, à la manière dont se voient les personnes dans un miroir quand elles passent devant, à un Évêque vêtu de Blanc, nous avons eu le pressentiment que c’était le Saint-Père.

(Nous vîmes) divers autres évêques, prêtres, religieux et religieuses monter sur une montagne escarpée, au sommet de laquelle il y avait une grande Croix en troncs bruts, comme s’ils étaient en chêne-liège avec leur écorce ; avant d’y arriver, le Saint-Père traversa une grande ville à moitié en ruine et, à moitié tremblant, d’un pas vacillant, affligé de souffrance et de peine, il priait pour les âmes des cadavres qu’il trouvait sur son chemin ; parvenu au sommet de la montagne, prosterné à genoux au pied de la grande Croix, il fut tué par un groupe de soldats qui tirèrent plusieurs coups avec une arme à feu et des flèches; et de la même manière moururent les uns après les autres les évêques, les prêtres, les religieux et religieuses et divers laïcs, hommes et femmes de classes et de catégories sociales différentes.

Sous les deux bras de la Croix, il y avait deux Anges, chacun avec un arrosoir de cristal à la main, dans lequel ils recueillaient le sang des Martyrs et avec lequel ils irriguaient les âmes qui s’approchaient de Dieu” (sursa: http://fr.wikipedia.org/)

„După cele două părţi pe care le-am expus, am văzut în partea stângă a Maicii Domnului, un pic mai sus, un înger cu o spadă de foc în mâna stângă; ea scânteia şi  emitea flăcări care, îmi păre, trebuiau să incendieze lumea; dar ea se stingea la contactul cu splendoarea ce se revărsa din mâna dreaptă a Maicii Domnului în direcţia lui; îngerul, arătând spre pământ cu mâna dreapt, spune: Pocăinţă! Pocăinţă! Pocăinţă! Şi văzurăm într-o lumină imensă care era Dumnezeu, ceva asemănător, aşa se văd oamenii într-o oglindă când îi trec prin faţă, unui episcop îmbrăcat în alb, şi am avut presentimentul că era Sfântul Părinte. Am văzut diverşi alţi apiscopi, preoţi, călugări şi călugăriţe urcând pe un munte abrupt în vârful căruia se afla o Cruce mare din trunchiuri de copac necioplite şi cu coaja ca de plută; înainte să ajungă, Sfântul Părinte a traversat un mare oraş pe jumătate ruinat şi, aproape tremurând, cu paşi înceţi, cuprins de suferinţă şi de durere, s-a rugat pentru sufletele trupurilor pe care le-a găsit pe drum; ajuns pe vârful muntelui, îngenuncheat la picioarele Crucii celei mari, el fu omorît de cître un grup de soldaţi care au tras de mai multe ori cu o armă care trăgea gloanţe şi săgeţi; şi în acelaşi fel au murit unii după alţii, episcopii, preoţii, călugării şi călugăriţele şi diverşi credincioşi, bărbaţi şi femei de clase şi categorii sociale diferite. Sub cele două braţe ale Crucii se găseau doi îngeri, fiecare cu o căldăruşă de cristal în mână în care adunau sângele martirilor şi cu care stropeau sufletele care se apropiau de Dumnezeu.

Creu de crezut că înţelesul textului de mai sus ar avea de-a face cu atentatul comis împotriva papei Ioan Paul al II-lea. Şi în acelaşi timp este ciudat de asemănător cuvintelor lăsate de Malachia.

Deci este descrierea clară a unei persecuţii îngrozitoare. Se va întâmpla ea imediat după retragerea papei Ratzinger? Posibil că NU. Am spus că înfruntăm pe părintele minciunii. Poate va fi ales ACUM un papă cu numele de Petru. Dar va fi – părerea mea – numai spre întărirea vicleniilor – pentru că ceea ce se va petrece va fi DUPĂ MOARTEA fizică a actualului papă.

Dar mila Domnului este mare şi va avea grijă de robii săi.

PS: pentru ca lucrurile să fie şi mai enigmatice, interimatul papal este asigurat de Tarcisio PIETRO Evasio Bertone. Informaţia a apărut pe wikipedia dar… a fost imediat ştearsă modificată de un „binevoitor”.

UPDATE: continuare https://marianhociung.wordpress.com/2013/03/02/ziua-de-dinaintea-intunerecului-continuare/

Wikipedia – Profeţia Papilor (sau a Sfântului catolic Malachia)


Dau copy-paste la acest articol din cunoscuta enciclopedie on-line Wikipedia pentru că, după cum merg lucrurile, ar putea să dispară sau să fie mult deformată, în funcţie de interesele oculte ale maeştrilor dezinformării. Acesată acţiune a început deja şi ea se manifestă prin repetarea până la saţietate a unor sintagme ce se încearcă a deveni clişee şi, de aici, a fi acceptate de publicul larg. „Demisie”, „practică înscrisă în Codul Canonic”, „episod ce s-a mai întâmplat în istoria…”, „sfârşitul lumii…”, „sfârşitul lumii…”, „sfârşitul lumii…”. Părerea mea despre actul FĂRĂ PRECEDENT al papei Benedict al XVI-lea nu o voi spune acum; mai las lucrurile să curgă, părerile să se desfăşoare şi gândurile să se sendimenteze. Observ însă că ceea ce aud din diferite surse înclină să-mi înărească opinia pe care, repet, nu o voi spune acum.

Precizez că nu am contribuit în nici un fel la redactarea materialului.

 

Prezentarea generală

Conform tradiției nefondate, dar larg răspândite, prin anul 1140, Sfântul Malachia ar fi profetizat succesiunea pontifilor romani tercin și episcop primat al Irlandei. A trăit între 1094-1148. a fost un energic reformator, mai ales al mănăstirilor. A mirit la Clairvaux, asistat de sf. Bernard, care-l cunoscuse în timpul unei călătorii la Roma, în 1139, de unde s-a întors în patrie ca legat (nunțiu) al Sfântului Scaun. Lui Malachia îi este atribuită celebra Profeția asupra papilor, de la Celestin al II-lea până la sfârșitul lumii, profeție în care fiecare papă este desemnat cu un scurt motto (în total 112 mottouri latine, descriu 112 papi care s-au succedat pe scaunul lui Petru de la 1144 și continuă „până la sfârșitul lumii”). Această operă este clar, apocrifă, și este redactată – foarte probabil – pe la jumătatea secolului al XVI-lea. A fost publicată pentru prima oară în 1595 de călugărul benedictin Arnold Wion, care a introdus aceste mottouri profetice în opera sa „Lignum vitae”, publicată la Venezia.

Această profeție temută și discutată, n-a apărut întotdeauna clară și precisă în oferirea unui raport clar între mottou și relativul papă. Cu toate acestea, cu destulă răbdare și efort interpretativ, se poate încerca o identificare între aceste mottouri și papii cărora le este aplicat.

În realitate aceste profeții au fost compilate de Alfonso Ceccarelli cu scopul de a influența pe cardinalii electori, participanți la Conclavul din 1590. În viziunea lui Alfonso, aceste profeții trebuiau să îl favorizeze pe Cardinalul Simoncelli, născut la Orvieto (Urbs vetus), și-ntr-adevăr, mottoul succesorului papei Urban al VII-lea este: “De antiquitate Urbis”, doar atât că a fost ales Niccolò Sfrondati din Cremona, dar și aceasta tot antică.

Nu este lipsită de interes nici precizarea că mulți cercetători găsesc prognosticul asupra lui Petru al II-lea (sau “Romanul”) drept un adaos din sec. al XVIII-lea, prin urmare total lipsit de valoare previzionară.

Rămânând strict la ceea ce oferă „Lignum vitae”, mottourile sunt:

 

Profețiile anterioare publicării lor în Lignum vitae

  • 1 – Ex Castro Tiberi – (Din Castel de pe Tevere) Celestin al II-lea (8 oct. 1143 – 8 mart. 1144)

Mottoul se referă la locul natal al acestui papă: Guido din Castello, nativ din Castello di S.Felicita al Tiferno în Toscana, în acele vremuri un mic târg situat pe malul fluviului Tevere.

  • 2 – Inimicus expulsusLuciu al II-lea (12 mart. 1144 – 15 feb. 1145)

Acest mottou prezintă două explicații posibile: termenul “inimicus” ar fi o aluzie clară la numele de mirean al acestui papă, bologhezul Gerardo Caccianemici, iar termenul “expulsus” s-ar referi la pontificatul său zbuciumat: constituirea unei republici democratice pe teritoriul roman a dus la îndepărtarea puterii civile de curtea pontificală de la Roma. Într-adevăr, aorifeii acestei republici l-au detronizat pe papă de puterea temporală și l-au izgonit din Roma. În felul acesta mottoul s-ar referti și la sfârșitul brutal al acestui papă, care a murit lovit cu o piatră în timp ce era expulzat din Campidoglio.

Pietro Pignatelli, ales papă în aceeași zi în care a murit Lucio al II-lea, era nativ dintr-un mic sătuc din preajma orașului Pisa, Montemagno. Astfel, mottoul se referă explicit la orginile acestui papă.

Papa Anastasiu al IV-lea, care avea nume ca mirean Corrado Suburri, în plus, a fost mult timp abatele mănăstirii Sfântul Rudo.

Adrian al IV-lea, cu numele de mirean Niccolò Breaksper, născut în Anglia, la Sant’Albano, a murit la Anagni. Mottoul, de altefl foarte obscur, ar face aluzie la originile sale britanice.

Gregorio Conti a fost Cardinal de S. Vittore, renumit carcerier roman.

Rolando (Orlando) Papero Bandinelli, tatăl său se numea Ranuccio. Majoritatea interpreților afirmă simplu că până în prezent nu s-au găsit explicații plauzibile acestui motto; aluzia însă pare a fi legată de nume: Papero (rață), în latină „anser”: astfel pare să aibă unul din următoarele două sensuri: „din rață paznic” sau, legat de numele tatălui (broscuță) (=cele din paza raței).

Guido da Crema a fost mult timp Cardinal în S. Maria în Trastevere (Transtibertina).

Ubaldo Allucignoli, era Cardinal de Ostia în momentul când a fost ales papă. Astfel este evident că mottoul cu care este desemnat face aluzie atât la numele lui de mirean (Allucignoli) cât și la numele lui pontifical și, nu în ultimul rând la orașul Ostia, unde fusese Cardinal înainte de a fi ales păapă.

provenea din întinsa regiune cunoscută odinioară cu numele de câmpia Panonică – Ungaria de azi – mulți ani a fost Cardinal de Tuscolo (Tusciae).

Uberto Crivelli avea în propria stemă un porc (sus, lat.). Cuvântul „cribo”, face aluzie evidentă la prenumele său de mirean: Crivelli.

Cuvântul “ensis” face trimitere la stema sa pontificală pe care apare clar o sabie (ensis). Termenul “Laurentii” pare cu toată probabilitatea să se refere la faptul că, mai înainte de a fi ales papă, Alberto de Morra fusese Cardinal de S. Lorenzo in Lucina; sunt însă dubii cu privire la interpretarea corectă a acestui termen.

Paul Scolari, Episcop de Palestrina; mottoul, foarte simplu, pare să facă referință explicită la prenumele lui de mirean.

Giacinto Orsini din „Casata dei Borbone”, încă nu au fost propuneri acceptabile pentru acest motto: sunt însă și interpreți care, fără să sducă motivații valabile în susținerea tezei lor, consideră că fraza ar face aluzii la faptul că Giacinto Orsini, în momentul alegerii sale ca papă nu era decțt un simplu diacon.

Giovanni Loterio dei conti di Tuscolo da Segni, numele lui de mirean. Mottoul pare destul de evident.

Cencio Savelli, în momentul alegerii era canonic în Lateran. Aceasta pare să fie unica semnificație plauzibilă atribuită lui de profeția lui Malachia.

Ugolino dei Conti di Segni, cardinal de Ostia (ostiensis), după alegera sa a adoptat în propria stemă pontificală stema familiei sale: un scut pe care tronează o uriașă acvilă (avis).

Goffredo Castiglioni di Milano, Episcop de Sabina: și în acest caz referința este la stema papală: un leu.

Sinibaldo Fieschi, care venea din familia nobilă a conților (comes) de Fieschi, a fost creat cardinal în San Lorenzo in Lucina (Laurentius), de către papa Grigore al IX-lea. Posibil ca această interpretare să pară puțin forțată, însă tot atât de probabil apare ca singura plauzibilă.

Rinaldo dei Conti di Segni, înainte de a fi papă a foat cardinal de Ostia.

Jacques Pantaleon (Giacomo Troyes Pantaleone), nativ din regiunea franceză Champagne în momentul alegerii Patriarh al Ierusalimului; a fost ales papă înainte de a fi fost numit Cardinal.

Guy Folquois (Guido le Gros de Saint Gilles): în stema pontificală a lui Clement al IV-lea, era reprezentată o acvilă care ținea strâns în ghiare un dragon imens. Interpretarea însă este destul de dubioasă și controversată: dupî părerea multor istoricii, adevărata stemă a acestui papă nu avea decât crini. În acest caz nu mai sunt explicații plauzibile cu privire la semnificația mottoului.

Tebaldo Visconti din Piacenza, este desemnat de profeția lui Malachia ca „omul/bărbatul șarpelui ” (anguineus vir); într-una din stemele pontificale există și una, atribuită papei Grigore al X-lea, care are în prim plan un șarpe. Totuși sunt multe dubii și neclarități cu privirea la aspectul real al stemei acestui pontif. Din această cauză sunt și unii interpreți care consideră că aluzia din mottou ar fi la tergiversata alegere a acestui papă, contrasemnată de trecerea la conclavul actual.

Pierre de Tarantasie de origine franceză (gallus), în pofida doar a celor cinci luni de pontificat, Inocențiu al V-lea și-a câștigat renumele de cinstit, coerent „om al bisericii” și un excelent predicator (concionator).

Ca și pentru Inocențiu al IV-lea, termenul “comes”, este considerat ca aluzie la familia natală a lui Ottobono Fieschi, care însă a murit mai înainte de a fi încoronat papă. Unii interpreți consideră că termenul “bonus” cu care este desemnat acest papă este mai degarbă o ironie, ținând cont să până și Dante îl plasează în Infern.

Pietro di Giuliani (Pietro Ispano), medic și filosof de mare renume, înainte de alegere, Cardinal de Tuscolo. În mottoul care-l desemnează este ascuns sensul termenului “piscator”.Într.adevăr, numele lui de botez era Petru, la fel cu acela al faimosului „pescar”, primul papă al Bisericii Catolice.

În stema lui Giovanni Gaetano Orsini (Giangaetano Corsini) trona o rosă (un trandafir). PROFEțIA Îl mai desemnează și „compositus” făcând în felul acesta trimitere la truda sa neobosită și la încercările sale repetate de a pune capăt Marii Schisme și a reface unitatea Creștinismului.

Martinii Simone di Brion, canonic și trezorier de Saint Martin du Toursin, Franța. În stema lui erau reprezentați câțiva crini, la care că mottoul face vag aluzie. În complex însă, acestei fraze nu-i este atribuită nici o semnificație precisă, clară.

Jacopo Savelli avea în stema pontificală doi lei înconjurați de trandafiri.

Mottoul relativ la Gerolamo Masci, de la Ascoli Piceno nu este destul de clar. Singura semnificație plauzibilă care i-ar putea fi atribuită este aceea referitoare la orașul său natal: Ascoli Piceno (picus).

Acest mottou pare să fie destul de explicit: Pietro da Morrone a fost eremit și fondatorul Ordinului (călugărilor) Celestini.

mottoul se referă la numele de botez al acestui papă: Benedetto Gaetani (benedictione) ca de altfel și la stema sa de pontif pe care sunt reproduse valuri (unde) marine.

Nicolò Bacca-Sini născut la Patara (patarens), aproape de Treviso și aparținea ordinului religios al predicatorilor (concionator). Termenul de “concionator”, așadar, face aluzie într-un anume fel atât la proveniența sa din Ordinul Predicatorilor cât și la activitatea sa personală de predicator.

Termenul “fascis” face trimitere la stema pontificală a lui Bertrand di Goth formată din 7 fâșii paralele. Pe timpul pontificatului său sediul popilor a fost transferat de la Roma, în Franța, la Avignone (aquitanicis).

Mottoul pare să fie destul de criptic, pare însă că face trimitere într-un anume fel la originile umile ale lui Jacques-Arnaud d’Eurse, fiul unui modest cizmar.

Pietro Rinalducci, originario di Corvaro (sau, Corsaro / corvus), ca antipapă a fost printre cei mai de seamă exponenți ai schismei papale, contribuind cu atitudinea sa la radicalizarea contrastelor din sânul Bisericii (schismaticus).

Jacques Fournier, a fost ales papă pe când era abate la mănăstirea de la Fontanafredda (apa rece).

Pierre Roger di Beaufort a fost episcop de Arras (atrebatesi); pe stema lui figurau 6 trandafiri (roze).

În emblema lui Etienne (Ștefan) Aubert erau reprezentați 6 munți. În momentul alegerii sale ca papă era Cardinal al (sfinților) Santi Giovanni e Paul, la acea vreme titlul avea supranumele de „Pammacchio”.

Guillaume (Guglielmo) Grimoard era francez (gallus) iar înainte de a deveni papă a fost Nunțiu (comes) la curtea conților Visconti, din Milano.

Pierre Roger de Beaufort, nepot al papei Clement al VI-lea, în momentul alegerii era Cardinal de Santa Maria Nuova (Virgine). Mottoul așadar pare să facă trimitere la poziția „forte” a acestui nepot de papă și la ultima reședință înainte de pontificat.

Robert de Genevois antipapa Clement al VII-lea, era Cardinal la „Dodici Apostoli” (apostolica), emblema lui reprezenta o mare cruce latină.

Pietro de Luna, antipapa Benedict al XIII-lea a fost ales papă pe când ocupa scaunul episcopal și titlul de cardinal de Santa Maria in Cosmedin.

mottoul este destul de obscur. În plus, nici nu este clar la cine se referă. După opinia unora profeția s-ar referi la Clement al VIII-lea, antipapă și canonic la Barcellona (barcinonicum), care ar fi fost înfăptuitorul unei politici menită să consolideze schisma. Această opinie însă nu prea are susținere: în primul rând pentru faptul că acest personaj nici nu este considerat antipapă în listele oficiale ca și pentru faptul că termenul “schismo”, în plină perioadă de schsmă avignoneză, nu este semnificativ absolut deloc pentru identificarea unui personaj de atare relevanță.

Bartolomeo Prignano, născut la Napoli, după afirmațiile unor istorici într-o zonă a orașului denumită „inferno”.

Pietro Tommacelli ajuns papă și-a figirat blazonul pontifical cu o diagonală formată din cuburi.

Mottoul se referă la numele de mirean al papei: Cosimo Migliorati, termenul”sidere” face trimitere la stema pontificală reprezentată cu o stea-cometă.

Expresia „nauta” (marinar / barcagiu) are o semnificație bine precizată și este folosită de Malachia pentru papii care proveneau din Venezia. Într-adevăr, Angelo Corrier era nativ din Venezia și fusese Cardinal de Negroponte.

Pietro Filargiro avea reprezentat pe blazonul său pontifical un soare strălucitor. Termenul “flagellum”, folosit de Malachia pentru a-l descrie profetic pare că se referă la faptul că acest antipapă a contribuit foarte mult la radicalizarea schismei, provocată chiar de el.

Baldassarre Cossa era originar din Napoli, oraș a cărei emblemă o are pe sirena Partenope. Termenul “cervus” face referință la blazonul său pontifical, pe care era reprezentat un cerb.

Emblema lui Oddone Colonna era o coloană împodobită cu o coroană de aur. Chiar dacă nu în mod cu totul explicit, spun interpreții, mottoul face trimitere la blazonul papei Martin al V-lea.

După opinia unor istorici, chiar dacă pe stema pontificală nu apare, simbolul lui Gabriele Condulmer, canonic al Societății Celestine (coelestina), era era o lupoaică.

Amedeo di Savoia, principe al casei de Savoia, care avea emblemă o cruce roșie pe un fundal alb. Expresia “amator”, dificilă de interpretat, foarte probabil se referă atât la zbuciumul interior cât și la controversele aprinse care l-au caracterizat pe acest om și perioada cât el a fost antipapă.

Tommaso Parentuccelli, născut la Luni (lunae), aproape de Sarzana. Provenea dintr-o familie foarte săracă și, probabil, expresia “modicitate” tocmai la această umilă proveniență se referă.

Pe blazonul lui Alfonso de Borgia este reprezentat un bou la păscut.

Enea Silvio Piccolomini (numele de mirean al papei Pius al II-lea) a fost secretarul cardinalilor Capranica și Albergatti.

Înainte de a ajunge papă, Pietro Barbo a fost cardinal de San Marco (sf. Marcu, evanghelistul care are drept simbol un leu înnaripat), concomitent era și cardinal comendator al Bazilicii Cervia.

Francesco della Rovere – călugăr franciscan (membru al Ordinului Fraților Minori), din Celle (Savona), originar era dintr-o familie de pescari: dacâ espresia „minorita” este clar derivată de la originea sa de franciscan minor, termenul „piscator” poate avea două semnificații: prima referitoare la familia de origine; cea de-a doua referitoare la funcția ocupată în Biserică (referitor la cuvintele lui Isus către Petru: „te voi face pescar de oameni”.

Giovanni Battista Cybo a trăit îndelung la curtea regală a Siciliei. Totuși, termenul “praecursor” încă nu a găsit explicație satisfăcătoare.

Blazonul pontifical al lui Rodrigo Borgia – ca de altfel și a celorlalți din această famileie – reprezenta un bou. De precizat și faptul că el fusese episcop și cardinal de Albano și de Porto.

Mottoul pare că se referă la prenumele matern al lui Francesco Todeschini: Piccolomini (de parvo homine).

Emblema lui Giuliano della Rovere era un stejar, copac care în antichitate era venerat ca fiind „copacul lui Jupiter (Jovis).

Mottou foarte dificil de interpretat: numele tatălui lui Giovanni de’ Medici era Lorenzo, sfânt care a fost martirizat pe grătar (nu tatăl, patronimul tatălui). Expresia „Politiana” ar deriva și deci ar trebui să se refere într-un fel oarecare la Angelo Poliziano, căruia Leon al X-lea i-a fost ucenic.

Adrian Florensz (florentius) din Utrecht avea pe blazonul pontifical doi lei.

Iuliu de’ Medici, fiorentino (=flos?), avea pe stema pontificală o minge (pala), un glob (pilae) înconjurată de crini (flos).

Alessandro Farnese, cardinal de sfinții Cosma și Damian, avea blazonul papal cu 7 crini. Nu s-a găsit însă o explicație plauzibilă pentru termenul “medicorum”.

Giovanni Maria Ciocchi del Monte (montana), avea emblema formată din două coroane.

Stema lui Marcello Cervini, născut la Montepulciano, reprezenta un cerb și grâu. Termenul “floccidum” foarte probabil că se referă la durata scurtă a pontificatului său: numai 23 de zile.

Acest mottou cunoaște două interpretări. Prima, care apare și cam forțată; Giampietro Carafa (mireanul Paul al IV-lea) a fost promotorul „Sfântului Tribunal pentru doctrina Credinței”, de unde și expresia: „fide”, până aci ambele interpretări sunt de acord, de aci, prima consideră că “petri” ar fi un ecou al numelui de mirean al lui Paul al IV-lea (?); a doua variantă – care pare și cea plauzibilă – consideră că atributul profetic „petri” amintește de piatra pe care a fost zidită Biserica.

Mottoul care-l desemnează pe Giovanni Angelo de’ Medici, pare că derivă de la numele familiei sale: într-adevăr, Esculap este zeul (păgân) al medicinei și primul medic al omenirii, al istoriei.

Termenul “angelus” pare foarte probabil de atribuit conduitei morale ale acestui papă (într-adevăr, este printre foarte puțini papi ai acestei perioade recunoscut sfânt); celălalt adjectiv “nemorosus”, (adică tufiș / pădure) indică destul de clar locul nașterii lui Michele Ghisleri: Bosco, în regiunea Alessandria.

Ugo Boncompagni ocupă în istorie locul și numelei ideatorului „calendarului gregorian”. Mottoul, de altfel destul de obscur, probabil se referă într-un mod oarecare la acest eveniment care caracterizează pontificatul lui Grigore al XIII-lea. Oricum, încă nu s-a ajuns la o interpretare care să fie acceptată de toți și – cu atât mai puțin – care să fie plauzibilă.

Felice Perretti avea pe blazon un leu împărțit ăn două de o diagonală, ca și cum ar fi tăiat în două de o axă (axis). La fel de bine însă acest mottou poate să se refere la intransingența lui față de toți răufăcătorii: fie ei cerșetori sau nobili. Alți interpreți pun mottoul în legătură cu refacerea economică a Statului papal, redus la sărăcie de predecesorul lui Sixt al V-lea.

Mottoul ar putea să se refere la faptul că Giovan Battista Castagna a fost Arhiepiscop de Rossano; localitate în care – tradiția spune că s-ar fi coborît mană din cer. Oricum, încă nu s-a putut atribui nici acestui mottou o semnificație univocă și plauzibilă.

 

Profeții posterioare publicării în Lignum vitae

Nicola Sfrondati provenea din antica cetate Cremona.

Mottoul pare să indice perioada răvășită a pontificatului lui Giovanni Antonio Facchinetti: creștinătatea era devastată de sângeroase războaie.

Hipolit Aldobrandini aparținea unei istorice familii romane (romulea), chiar dacă de mai mult timp aceasta se stabilise la Firenze. Pe blazonul papal Clement al VIII-lea avea o cruce romană.

Nu sunt interpretări univoce asupra acestui mottou, totuși, cea mai mare parte a interpreților înclină să creadă că este vorba de scurta perioadă de pontificat al lui Alessandro de Medici, abia împlinite 2 săptămâni.

Camillo Borghese. Sensul mottoului a rămas nepătruns (misterios) până azi, în pofida nenumăratelor interpretări. Într-o singură privință sunt cu toții de acord: acest mottou este cel mai criptic și mai indescifrabil dintre toate profețiile lui Malachia.

Alessandro Ludovisi – fondatorul Congregației „De Propaganda Fide” – toată perioada pintificatului său a fost prins în tratative de pace și în potolirea cauzelor de războaie: în primul rând controversele politice.

Pe blazonul lui Maffeo Barberini sunt reprezentate albini care zboară în jurul crinilor și a trandafirilor. Interpretarea corectă a acestui mottou, totuși, este nesigură deoarece, considerând reproducerile stemei din acea vreme, pe blazon nu apar florile de care vorbește profeția.

Giovanni Battista Panphili (Panphily) a fost proclamat papă chiar în ziua de Înălțarea Sfintei Cruci. Aluzia este certă.

Emblema pontificală a lui Fabio Chigi era formată din două coline deasupra cărora veghea o stea. Atributul “custus” (o formă medievală a lui „custos”) completează ideea blazonului: „sentinela munților”; deși sunt dintre cercetători care consideră că ar fi o aluzie la prenumele de Chigi. De adăugat și faptul că acest papă a instituit în Roma un „Monte di Pietà”.

Iuliu (Giulio) Rospigliosi a fost ales papă într-o sală deosebită a palatului pontifical, numită sala lebedelor (olorum). Atributul “sidus” până în prezent este fără tălmăcire.

Emilio Altieri a fost ales papă pe data de 11 mai 1670, zi în care fluviul Tevere atingea cote alarmante (flumine magno).

nu există nici o explicație plauzibilă a acestui mottou, cu atât mai mult cu cât apelativul de „bestie nesătulă” cu greu i se poate atribui lui Benedetto Odescalchi.

Alegera lui Pietro Ottoboni a avut loc pe 6 octombrie, zi dedicată Sfântului Brunone, sfânt trecut în conștiința istorică ca unul dintre cei mai mari penitenți ai Bisericii.

Antonio Pignatelli aparținea unei nobile familii napoletane care, în oraș, locuia lângă poarta numită „del rastrello” (rastrum).

Francesco Albani, sfințit preot numai în 1700. Acestui mottou ni i s-a găsit o interpretare adecvată; singura care a fost emisă, dar ne acceptaă ar fi că, lipsit total de tact politic și de îndemânarea practică a administrării a avut de înfruntat situații destul de dure. În acest caz ar fi o subtilă ironie (de genul: de ce trimiți pentru front pe unul pe care nici cu o floare nu trebuie să-l atingi?!).

Michelangelo Conti – pontificatul lui este caracterizat de o aspră și continuuă condamnare a oricărei formă de erezie, cu precădere Janzenismul.

”Soldat în război” – Pier Francesco Orsini a fost papă într-o perioadă în care s-au înregistrat războaie în toată Europa.

Lorenzo Corsini caratterizzň a caracterizat pontificatul său mai ales cu marile opere urbane (edificii) pe care le-a comandat și susținut în toată Roma. În acest caz mottoul s-ar referi la activitatea sa neobosită de magnat și de iubitor al artei, cu precădere de arhitectură urbană.

Nici o explicație plauzibilă în privința acestei profeții care-l privește pe Prospero Lorenzo Lambertini, din Bologna. Totuși nu lipsesc exegeși care pun mottoul în legătură cu faptul că Benedict al XIV-lea a încurajat și susținut agricultura prin diminuarea taxelor și promovarea schimbului comercial.

Nenumărate dar și divergente explicații au fost avansate pentru acest mottou care-l privește pe Carlo Rezzonico din Venezia, dar nici una nu se bucură de susținerea specialiștilor. Explicația cea mai avansată de până acum ar fi că pe vremea pontificatului său mulți dintre franciscani divizați în mici institute religioase au fost reuniți în Ordinul Fraților Minori, cu sediul în Umbria..

Cea mai răspândită explicație care poate fi întâlnită cu privire la mottoul care-l desemneazpă pe Lorenzo Ganganelli (numele complet: Giovanni Vincenzo Antonio Ganganelli) este că el ar fi avut (are) în blazonul papal un urs în alergare. Această interpretare nu poate găsi temei din moment ce emblema lui Clement al XIV-lea conține, în partea superioară semnul clasic al franciscanilor (două mâini încrucișate), iar în partea de jos muntele cu trei coline. Prin urmare și acest mottou rămâne fără explicație.

Mottoul sintetizează nenumăratele vicisitudini pe care Giovanni Angelo Braschi a fost nevoit să le îndure: într-adevăr, după ce a fost făcut prizonier de către francezi a fost târât mai întâi la Siena, apoi la Bologna și, în sfârșit, la Parma de unde la 29 august 1799 a fost încărcat într-o căruți de țară și transportat în Franța, la Briançon și apoi la Valence, unde a murit prizonier.

Gregorio Barnaba descendent ai familie de conți Chiaramonti a fost fost și el făcut prizonier de Napoleon Bonaparte. Specialiștii cred că mottoul face trimitere la blazonul lui Napoleon, pe care trona o acvilă.

Annibale della Genga a fost descris de colaboratorii săi cei mai intimi caastfel: „fidel cauzei Bisericii precum un câine și, în același timp, prudent în întreprinderile sale precum un șarpe”.

Francesco Saverio dei Castiglioni a întrupat din plin această descriere profetică: prin smerenia și bunătatea sa a restabilit multe relații cu statele moderne (rupte de intransigența predecesorilor săi) și, în plus a obținut mari concesii (de amintit libertaea religioasă pentru catolicii armeni dată de Sultan și ridicarea unei patriarhii pentru păstorirea acestora).

 

– 11 papi înainte de ultimul

Bartolomeo Alberto Cappellari provenea dintre călugării camaldolenzi, Ordin religios fondat în Toscana (Etruriae). Specialiștii înclină să creadă că pentru atributul “balneis” nu se poate găsi o explicație satisfăcătoare, deși nu lipsesc nici aceia care pun termenul mottoului în legătură cu baia de sânge produsă în Roma de armatele austriece, chemate de acest papă „pentru restabilirea ordinii”. Majoritatea înterpreților, însă consideră termenul ca fiind un fel de întărire a termenului “Etruriae”.

În timpul pontificatului liberalului Giovanni Maria Mastai Ferretti, Roma a devenit capitala Iatliei. Cu această ocazie papa Pius al IX-lea a fost nevoit să suprapună crucea pontificală peste crucea sabaudă (caeea a casei de Savoia).

mulți sunt interpreții, care urmând modalitatea de dinainte de 1595 (data publicării textului profețiilor) să se limiteze la stemă: într-adevăr, Vincenzo Gioacchino Pecci avea pe blazon o cometă. Aceasztă explicație nu este ecceptată de toți, cei mai critici dintre specialiști, consideră că este o referință la enciclica acestui papă: Rerum novarum (1891), enciclică care angaja Biserica într-o luptă decisă pentru demnitatea și drepturile muncitorilor. Destinderea relațiilor cu Kulturkamp-ul lui Bismark, citit de unii, nu este aproape deloc luat în seamă.

Mottoul se referă explicit la bunătatea și la credința arzătoare a lui Giuseppe Melchiorre Sarto, din Riese (Treviso). Wilhwlm Hunnermann, într-o viață romanțată a acestui papă – intitulată întocmai: „Flacăra vie” (în traducerea românească) – pune bine în evidență această flacără vie interioară care l-a consumat văzându-i din nou pe creștini ucigându-se între ei. Concluzia cărții lui W. Hunnermann este că „s-a stins de durere și de suferință morală”.

Pontificatul lui Giacomo della Chiesa a fost marcat de evenimentele funeste care au devastat lumea și de plânsul care a urmat acestor triste evenimente. Mottoul se referă la numărul mare de oameni (creștini-necreștini; catolici-necatolici) care au sfârșit pe front și la numărul mai mare al acelora care au căzut victime sistemelor totalitare și atee.

În ciuda reproșurilor aduse acestui papă precum că ar fi tăcut în fața nazismului, totuși specialiștii găsesc cea mai plauzibilă și acceptabilă explicației mottoului care-l privește pe Achille Ratti (papa Pius al XI-lea), care s-a ridicat împotriva nazismului cu enciclica: „Mit brennender Sorge”, în care taxa nazismul ca total anticreștin și-l anatemiza. Aceeași atitudine de condamnare și de anatemizare a avut-o față de toate regimurile totalitare și atee, fie că erau ele în Spania, Portugalia, Rusia, Mexic sau Germania; „credință neclintită”.

Eugenio Pacelli, a fost păstor al Bisericii în timpul celui de-al doilea război mondial și îndată după. Lui i-a revenit dificila menire de a călăuzi poporul în reluarea vieții și reconstricția postbelică. El este acela care a trebuit să plinească rolul de călăuză morală, spirituală și materială într-o lume devastată de ură și de război.

Angelo Giuseppe Roncalli a fost Patriarh de Venezia (nauta). Termenul “pastor” se referă la neobosita sa activitate de călăuză, și nu doar spirituală, a tuturor nu numai a Bisericii sau a catolicilor. Exegeții mai exigenți nu acceptă nicidecum o explicație atât de simplistă. Tocmai pentru că au renunțat la faptul de a folosi aceleași mijloace și metode de interpretare ca pentru primele 77 de mottouri (anterioare publicării profețiilor și deci suspecte de determinările istorice știute, aspect cu care de altfel toți cercetătorii sunt de acord). Astfel, pentru acești cercetători cele două substantive (nu sunt sdjective sau atribute, ca în multe alte cazuri) legate între ele prin conjuncția copulativă „et” mottoul face referință nu atât la locul natal sau de cardinalat al personajului, nici la faptul că a călătorit mult; ci la însemnătatea Conciliului Vatican al II-lea, în a cărei deschidere papa afirma că nu este un conciliu dogmatic și doctrinar, ci un conciliu pastoral. Acest conciliul împingea „barca lui Petru” (nauta) spre noi orizonturi.

Și în privința lui Giovanni Battista Montini sunt câteva divergențe de interpretare. Interpreții care vor să lichideze repede și ușor susțin simplu că în stema acestui papă sunt trei crini. Și ca explicația să nu se termine prea brusc mai adaugă și faptul că în iconografia creștină crinul este „floarea florilor” (lucru foarte adevărat de altfel, dar nu de aplicat aici, spun alții). Într-adevăr, cercetătorii mai critici și – într-un anumefel – mai curajoși, renunță la principiile ermeneutice anterioare publicării „profețiilor” în „Lignum vitae” (1595) și caută explicații mai plauzibile. Aceștia interpretează mottoul ca făcând referință la grija și la activitatea stăruitoare a acestui papaă pentru afirmarea demnității vieții fiecărei ființe umane (cu enciclica „Humanae vitae”) ca și inflexibilitatea lui în afirmarea „florii florilor” pentru viața clerului (cu enciclica „Sacerdotalis coelibatus”).

Pontificatul lui Albino Lucani a fost de numai 31 de zile; practic timpul unui ciclu lunar (?).

Karol Wojtyła pare că este deja condamnat de istorie să fie reținut ca papa polonez. Mottoul cu care este profetizat el (încă în dezbatere) ar putea să se refere la una din aceste trei evenimente:

  • concomitent cu nașterea sa a fost și o eclipsă de soare;
  • faptul că provine dintr-o țară din est (levante del sole);
  • spune activitatea sa imensă și pelerinajele sale apostolice pe toată fața pământului (întocmai ca soarele).
  • 111 – De gloria olivaeBenedict al XVI-lea (2005 – în viață)

Bavarezul Joseph Ratzinger, care a succedat lui Carol este desemnat de profeție ca fiind „de gloria olivae”. Dincolo de faptul că mottoul este destul de obscur, pare și prematur să se lanseze interpretări (se știe, doar că profețiile sunt înțelese abia după plinirea lor). Cu toate acestea iată că sunt și interpreți, care (chiar înainte de moartea lui Ioan Paul al II-lea) au lansat explicații ipotetice (se-nțelege). Iată câteva dintre aceste ipoteze:

  • plecând de la faptul că măslinul este simbolul păcii, unii cred (au crezut) că pontificatul succesorului va fi centrat pe pacea universală în numele lui Isus.
  • repeziții, că mottoul ar putea să se refere la stema noului papă, „așa cum s-a mai întâmplat și-n trecut”.
  • cei mai îndrăzneți, plecând de la faptul că măslinul este simbolul iudeilor (și aceasta în conformitate cu Biblia), au avansat supoziții mult mai îndrăznețe: ….

– De fapt, Ratzinger a facut parte din Ordinul Benedictinilor. Tocmai de aceea si-a atribuit numele papal Benedict. Si ghici ce? Simbolul Ordinului Benedictinilor este… maslina

 

Petrus Romanus

Pentru ultimul papă numele este cât se poate de sugestiv: Petru a fost primul pontif, un alt Petru va fi ultimul pontif. Acestuia „Profeția lui Malachia” nu i-a dedicat doar un simplu motto, dar câteva versuri în limba latină:

In persecutione extrema sacrae romanae ecclesiae sedebit Petrus romanus, qui pascet oves in multis tribulationibus; quibi transactis, civitas septis collis diruetur, ed Judex tremendus judicabit populum suum. Amen.

A căror traducere sună cam așa:

În timpul ultimei persecuții a Sfintei Bisericii Romane, pe scaun va sta Petru romanul, care-și va păstori turma printre foarte multe suferințe (încercări) tribolazioni; iar când aceste încercări se vor sfârși, orașul celor șapte coline va fi distrus, și judecătorul cel de temut va judeca poporul său. Amin (Așa să fie).

 

 

Bibliografie

  • Le profezie sui papi di San Malachia (vescovo) – R. Ernst,
  • Le profezie di Malachia – T. Alfred,
  • L’Ultimo Papa – J. Hugh.