Forfecând „România literară” (I)


Câte un puseu de masochism mă cuprinde cam la 3-4 ani. La mine se manifestă ciudat. În acele zile mă apuc să cumpăr – şi să citesc – în mod inexplicabil „România literară”. Indigestă, după citirea ei mi se apleacă în mod instantaneu şi, drept urmare, pentru alţi câţiva ani buni mă ţin cu grijă de-o parte de publicaţia ce se pretinde a fi a „Uniunii Scriitorilor din România”.

 

Cu câteva zile în urmă am fost iarăşi cuprins de inexplicabilul îndemn de care am vorbit. Diferenţa este că de data asta posed blog, adică un mijloc prin care îmi pot spune părerea atât faţă de conţinutul fiţuicii, cât şi faţă de personajele ce semnează acolo. Exemplarul de care m-am lovit şi la care voi face referire este nr. 16 din 20 aprilie 2012.

 

O răsfoire rapidă dă prilej oricui să vadă că alăturarea câtorva nume dă identitatea ideologică (mai curând partizană) a publicaţiei ce se pretinde a fi, aşa cum am spus mai sus, a scriitorimii române. Punctul de unire îl constituie BĂSISMUL TRIUMFĂTOR şi ANTICOMUNISMUL DE CUMETRIE MARXISTĂ. De aici şi osanalele reciproce (iniţial am vrut să sciu „pupatul reciproc în dos”) pe care şi le aduc semnatarii.

 

Nu-l găsim tronând aici pe Nicolae Manolescu? Ba da! De actualul ambasador la UNESCO – adică la Paris – vorbesc. Pus de către cine? Nu vă spui! Persoană importantă, deh. De aceea nici nu o să vedeţi vreodată publicată vreo foaie din dosarul de la Secu. Nici nu o să fie spurcat de anticomuniştii proveniţi din cadrele de la Ştefan Gheorghiu. Doară ştim că „securiştii noştri sunt mai buni decât ai voştri”. Nicolae Manolescu combate bine la gazetă atunci când e nevoie, este respectuos faţă de comandamentele corectitudinii politice ale vremii şi, prin urmare, e de-al nostru, dintre noi şi curat ca lacrima.

 

Textul domniei sale din actualul număr este însă apolitic – spre dezamăgirea celui care, citind rândurile anterioare, ar fi avut impresia că va fi întâlnit aici o replică plină de furie la vreun posibil omagiu adus regimului. Nu e cazul. Textul nu are nici o trimitere la actual ci la Stendhal. Nimic rău în asta. Platitudinea însă da! Iar stridenţele, oho!,  astea sunt cu adevărat grave. Ia să vedem cum evită domnul Manolescu o cacofonie: „Cu cincizeci de ani înainte ca, la fel de meticulosul, Cehov să proclame regula”. Ce încâlceală! Să vedem acum şi o bulibăşeală stilistică: „Nicăieri nu e Stendhal mai apropiat de spiritul romantismului (nici chiar când, ca şi Nicolae Filimon al nostru, studiază psihologia personajelor prin intermediul phisiognomiei elveţianului Lavater), decât când face din fatalitate motorul comportamentului oamenilor şi societăţilor.” (Nicolae Manolescu, Recitindu-l pe Stendhal)

 

Domnul Nicoale Manolescu este directorul publicaţiei. Este cel care, se presupune, îşi asumă publicarea diverselor articole şi selectează numele colaboratorilor. Dar specificul publicaţiei este, aşa cum am mai spus, „eu te laud pe tine, tu mă lauzi pe mine şi ne lăudăm unii pe alţii în grup”. Şi ca o ilustrare imediată, pe pagina următoare găsim spusele domnului Barbu Cioculescu: „Când împlineam şaptezeci de ani, Pavel Chihaia mi-a dedicat un omagiu, pe care, acum, când împlineşte el nouăzeci, sunt bucuros să i-l întorc”. (Barbu Cioculescu, Calea spre centenar) Aici am fost răutăcios. Cazurile cu adevărat grave, dovada politicii de gang cultural-ideologic abia de acum urmează.

Zoaiele anticlericale ale propagandiştilor PeDe-L


Am văzut “emisiunea” (în fapt lături marxist-leniniste de felul celor învăţate de tov RodiCA CUlcer la Şscoala de partid). O abjecţie ivită direct din laboratoarele ateismului stalinist. Plină de minciuni şi dezinformări. Spaţiul emisiunii a fost împărţit astfel: se difuza un calup de vomă antiortodoxă de 15 minute apoi urmau 5 (CINCI!( minute de dezbateri între cei 4 invitaţi: ateul (şi aliatul lui Băsescu de pe vremea când “primarul” se lupta împotriva…. construirii catedralei patriarhale) Remus Cernea, reprezentanta ziarului ateisto-sectant (şi… băsist) numit pe bună dreptate Excrementul Zilei, un reprezentant al Ministerului Cultelor (care a avut dreptul să vorbească de fiecare dată fix 20 de secunde) şi părintele Moţoc ale cărui intervenţii erau bruiate de fiecare dată de “moderaorul” emisiunii. Adică 4 calupuri de câte 15 minute fiecare şi alte 4 momente de “dezbatere” de câte 5 minute. În total Biserica a avut dreptul de apărare de… 4 MINUTE!
Să prezint nişte minciuni:
– BOR ar deţine 75000 hectare de pădure. De fapt este vorba de acele păduri ale Fondului Bisericesc din Bucovina care nu au fost restituite nici acum. Ştie Flutur de ce…
– Clerul nu ar plăti impozit şi că n-ar fi afectaţi de criză. În realitate salariile au fost reduse cu 25%, contribuţia de la stat a fost şi ea redusă cu 25%, personalul bisericesc (fie mirean, fie clerical) îşi plăteşte dările către stat ca orice societate: CAS, Şomaj, Sănătate, Impozit – cota angajatului,; CAS, Şomaj, Sănătate, Fond Indemn copii, FondFond garanţie, – din partea parohiei. Adică ceea ce acordă statul ia ÎNAPOI imediat plus ceva în plus. Curent electric, gaze naturale, asigurarea bisericii (Da! Biserica îşi asigură de zeci de ani bunurile, n-a avut nevoie de legi ce obligă!) – acestea toate plus multe altele sunt plătite din bănuţul văduvei. Statul nu acoperă nimic din ceea ce am spus.
– Nu a fost prezentat NIMIC din activitatea SOCIALĂ a Bisericii. Nimic despre căminele de bătrâni, nimic despre orfelinate, nimic despre cantinele sociale.
– Nu s-a po,emit NIMIC nici de faptul că Biserica NOASTRĂ, a Românilor, nu practică zeciuiala. Poate pentru faptul că un anume domn preşedinte al ţării aparţine cultului Adventist?

Această emisiune a postului public trebuie pusă într-un cadru mai larg de atac ideologic dus împotriva Bisericii. Cu apropape două săptămâni în urmă la alt post ce sluujeşte interese anti-româneşti (ProTV) s-a difuzat un “documentar” în care era înfierat un preot ortodox (părintele Pomohaci) pentru faptul că săvârşea slujba… Maslului. Iar un alt act de acuzare era că… primea colaci, făină şi ulei!

Tot în campania anti-creştină se înscrie o altă acţiune din presă (mai ales în acelaşi Eveniment al Zilei, tot cu duduia Mirela Corlăţan) prin care era contrapus numărul (scos din buric) de biserici care ar fi fost clădite în ultiomi 15 ani (una la două zile afirmau aceşti mitomani din născare că s-ar fi sfinţit!) cu numărul de 400 de spitale. Când guvernul drag lor PeDe-L s-a năpustit cu furie criminală asupra a jumătate dintre spitale, deodată aceşti “justiţiari” neo-kominternişti au tăcut… brusc. Nici musca nu se mai aude din partea slugoilor media ai regimului – întâmplător sau nu şi atacatori ai Bisericii.

Tot ceea ce am scris poate fi cu uşurinţă dovedit. O simplă căutare pe Google este suficientă, o simplă privire asupra bugetului de venituri şi cheltuieli (or ştii mafioţii ăştia din presă ce este aia “buget”?) este mai mult decât lămuritoare.

Pericolul extrem si unitatea forţelor politice


PeDe-L fiind un partid de extrema stângă nu face decât ceea ce învăţat de la tătuca Marx, şi anume că un stat, un popor se subordonează – în „societatea capitalistă” – Kapitalului, finanţelor. i că asta s-ar numi în plus, ideologie „de dreapta”. De fapt avem aceiaşi kominternişti ori odrasle d-ale lor ce încearcă să subjuge ţara unor interese străine (colaborate, bineînţeles, aşa cum se cade unor demni urmaşi şi de ciocoi fanarioţi, cu îndestularea poftelor proprii, cu umplerea fără limite a conturilor din străinătăţuri).
Este nevoie de o alianţă (fie ea şi tacită) a tuturor organismelor politice cu un suprins cât de cât naţional pentru a-i arunca pe ăştia nu numai de la putere ci şi din ţară. Altfel devenim o colonie nu pentru o sută de ani (cum am fost pe vremea fanarioţilor) ci poate pentru totdeauna.
Iar începutul cred că trebuie făcut prin scoaterea la suprafaţă a MINCIUNII ideologice: Marxismul este o aberaţie iar conceptele cu care lucrează acesta sunt nişte fabulaţii. NU există „societate capitalistă” (şi prin urmare nu poate exista nici una socialistă ori comunistă) ci există state naţionale ori multinaţionale cu diverse interese proprii, adeseori antagonice; NU există „luptă de clasă” (ori ce este această învrăjbire între categoriile sociale promovată de ani încoace de turbatul din aleea Modrogan decât o reflexie a „conflictului antagonic” promovat de Marx? Acest marxism remanent îmbrăcat în nişte haine înşelătoare devine un pericol cu atât mai mare cu cât este şi unealta foarte lesne de utilizat a Imperialismului aparent tehnocratic dar îndreptat spre anihilarea naţiunilor, nivelarea lor, comasarea şi apoi nimicirea şi a componentei umane care este PERSOANA spre a deveni insul aplatizat lipsit de drepturi, umplut numai de datorii, un sclav pentru totdeauna. De aici vin şi noianele de şuvoaie cu lături aruncate spre Biserică (Ortodoxă în cazul nostru, dar puteţi observa atacuri concertate şi asupra confesiunilor sau religiilor dominante în alte părţi ale lumii). Pentru că distrugând Creştinismul, se distruge şi fundamentul teoretic despre OM, PERSOANĂ şi DREPTURILE ce îi revin. Nu visează bolnavul o Republică a „chelnerilor şi mecanicilor auto” şi nu una a elitelor profesionale, a stimulării valorii şi creativităţii?

Oricât de greu le-ar veni unora să creadă (adică celor ce şi-au uitat istoria) România a fost făurită nu prin disputele aparente între Conservatori şi Liberali, ori între aceştia şi Ţărănişti şi Socialişti, ci prin colaborarea lor – chiar tacită – în momentele de cumpănă gravă pe care le-am avut în faţă. De aceea nu ne-am prăbuşit la 1918, de aceea nu s-a cunoscut pe aicea vreo subversiune semnificativă bolşevică în momentul de cumpănă ce a survenit pactului HitlerStalin.

Minciunile unei parabole „capitaliste”.


 

Am primit de curând un text pe mail, o „lecţie de economie”, vezi Doamne, text ce-mi mai trecuse pe sub ochi. De data asta sofismele cuprinse acolo m-au enervat şi-mi dau prilejul să vituperez împotriva găunoşeniei din cuprinsul „lecţiei”.

Redau mai jos textul în întregimea sa:

 

O lectie de ECONOMIE adevarata. (In 2 min. puteti intelege economia Romaneasca actuala)

 

Un profesor de economie de la un colegiu a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen dar, o data, a picat o grupa intreaga.

 

Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, ci toata lumea EGALA !

 

Profesorul le-a spus, „OK, vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Notele tuturor vor fi mediate si fiecare va primi aceeasi nota – medie a tuturor notelor – astfel incat niciunul nu va pica si niciunul nu va primi o nota diferita de a celuilalt.

 

Dupa primul test, notele au fost mediate si toti au primit nota 7. Studentii care au studiat intens au fost suparati, iar cei care au studiat mai putin au fost bucurosi.

 

Cum cel de-al doilea test se apropia, studentii care studiasera putin au invatat si mai putin, iar cei care studiasera mai intens si-au spus ca si ei vor o „pomana”, asa incat si ei au studiat mai putin. Media celui de-al doilea test a fost 5!

Nimeni nu mai era fericit.

Cand a fost dat al treilea test, media notelor a fost 3 (care insemna „picat”).

Notele nu au fost mai mari, deoarece au aparut certurile, acuzatiile, ura si nimeni nu a vrut sa invete pentru beneficiul altuia.

Spre marea surpriza a tuturor studentilor, toti au picat. Profesorul le-a spus ca socialismul ar fi picat oricum in final, deoarece atunci cand recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar cand statul nu mai acorda acea recompensa, nimeni nu va incerca sau va vrea sa aiba succes.

Nu putea fi o explicatie mai simpla. Iata un scurt paragraf care sintetizeaza totul:

„Nu se poate legifera ca saracul sa fie liber iar bogatul in afara libertatii. Ceea ce primeste o persoana, fara a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la randul sau, nu primeste tot ce merita pentru ceea ce a muncit.

Statul nu poate da cuiva ceva ce nu merita, fara sa fi luat mai inainte de la altcineva. Cand jumatate din populatie vede ca poate sa nu munceasca, pentru ca cealalta jumatate va avea grija de ea, iar cand jumatatea care a muncit realizeaza ca nu are sens sa mai munceasca, pentru ca altii sunt beneficiarii muncii lor, atunci, prietene, acesta este sfarsitul oricarei natiuni.

 

Nu poti multiplica bogatia divizand-o.”

 

 

Textul de mai sus este un exemplu de sofism economic de doi bani ivit din gândirea delirantă a unor foşti marxişti actualmente „capitalişti”.
Uite! Eu pot să dau un exemplu cât se poate de real care poate va demonstra că textul la care îţi trimit replica acuma este o vomă cu care unii care se consideră popor ales vor să ne transforme în sclavi „capitalişti”. Asta după ce tot ei impuseseră „binefacerile” comuniste:

Cică era odată o ţară în care strădania de a învăţa foarte bine era răsplătită. Şi anume cum? Cei ce depăşeau 8.50 primeau automat bursă. Asta chiar dacă ar fi avut cu toţii din an peste acea medie. Prin urmare o bună parte din studenţi se străduia să se situeze acolo sus iar asta asigura în acelaşi timp şi un climat de înţelegere şi chiar o minimă solidaritate.
Rezultatul îl constituiau generaţiile de studenţi cât de cât bine instruiţi.
Le-a venit însă unora ideea creaţă de a „stimula excelenţa”, cum pompos suna para mălăiaţă ideologică. Adică de a stimula prin burse DOAR pe cei situaţi în topul mediilor. Adică, spre exemplu, doar primii 10 din an. Imediat au apărut intrigile între studenţi, solidaritatea minimă a dispărut, au apărut răutăţile, individualismul exacerbat, bursele evident că le-au luat doar cei aflaţi în graţiile profesorilor. Nemaiputându-se baza pe burse, mare parte din cei studioşi au fost nevoiţi să o lase mai moale cu seminariile, audierea cursurilor şi, în general cu cartea pentru a avea o pâine pe care să o mănânce. Rezultatul îl constatăm în ziua de astăzi: un nivel penibil de cunoştinţe pe care-l posedă promoţiile de studenţi.
Mai pot să vin cu un alt exemplu care dă şi mai mult însăilarea parabolei „capitaliste”. Se ştie din experimente sociologice că în orice grup există 10 procente care-şi fac treaba INDIFERENT de răsplata acordată, alte 10 care nu şi-o vor face tot indiferent de remuneraţie, iar restul şi-o vor împlini în raport de salarizare. Astfel că şi în grupa de studenţi care, cică, stă în mijlocul poveşti se vor fi aflat să zicem 2 (din 20) care vor fi învăţat indiferent de condiţii. Nu pomenesc aici de cei care ar fi strudiat având în minte că ei învaţă pentru propriul viitor, nu pentru note în sine. Deci şi din acest punct de vedere cred că eşti de acord că se aberează.
În al treilea rând, nu a existat un stat, o societate socialistă (comunistă în fond) care în realitate să nu se fi creat prin violenţă. Toate socialismele (fie ele fasciste, naziste sau bolşevice, mai hard sau mai soft) au fost create cu pistolul pus la ceafa cetăţenilor, cu lagăre şi închisori. Poate s-o fi gândit autorul scornelii exemplificatoare la state botezate de unii „socialiste”, dar acestea sunt în realitate state ale solidarităţii sociale – precum Suedia. Iar temeiul solidarităţii sociale îl dă – ori autorul scornelii de faţă uită acest lucru – morala religioasă. În cazul Suediei – cumpătarea protestantă.
Mai mult chiar! Reiese şi foarte uşor că autorul este un fost hrăpăreţ lup ideologic marxist, actualmente „liberalo-capitalist”. Adoptă foarte uşor şi, printr-un hocus-pocus al frazei, te şi face să crezi că societăţile sunt necesar… bipolare! BOGAŢI vs SĂRACI! Este exact ceea ce pretindea marxismul! Ori se ştie că statele caută în general să se bazeze social pe pătura de mijloc, cea care dă stabilitate ţărilor, cea care îşi varsă sângele pe fronturi, cea care impune morala de zi cu zi, cea care îndeobşte e creatoarea valorilor şi materiale şi spirituale. Este de fapt cea care dă ajutor săracilor şi tolerează extremele bogaţilor.
Cei care se fac apologeţii „capitalisto-bogaţilor” fac jocurile de fapt unei minorităţi de câteva sute (poate mii) de oameni – alogeni sau autohtoni, nu contează, al cărei gând în fond nu este decât la jefuirea sistematică a unei naţiuni, a înrobirii totale şi a spolierii. Exemplul afacerii Roşia Montana cred că este concludent. Să nu te miri că, adiacent apologiei „capitaliste”, aceşti scornitori de false exemple şi „lecţii” susţin din toate puterile şi măsurile anticreştine ce se iau pe aici sau pe aiurea.

CaCaCapitalism – o polemică


Cât o să mai dureze trâmbiţarea conceptelor marxiste sub aparenţa diverselor etichete? Termenul de CAPITALISM este o invenţie marxistă! Nu există societăţi „capitaliste”! Nu BANUL (capitalul) este valoarea supremă! Se trăieşte în state care au la bază valori fundamentale precum religia, naţiunea, libertatea, justiţia (legea). Banul capitalul este doar o pârghie prin care se asigură buna administrare a statului. Este tot o pârghie prin care îşi afirmă sfera de influenţă în lume. Circulaţia „solidus”-ului roman era o amprentă vizibilă a influenţei civilizaţiei Imperiului roman – ca să dau un exemplu din profesia în care activaţi. Asta nu reduce Imperiul doar la funcţia sa financiară. Arghirofilia era doar unul din cele 7 păcate de căpetenie definite în spiritualitatea creştină. Asta nu a dus însă la condamnarea în sine a unei atribuţii a statului de către Creştinism. Ca să vedem absurdul pretinsei existenţe a unei societăţi „capitaliste” am putea să imaginăm existenţa unei societăţi care are la bază alt păcat de căpetenie. Cum ar suna atunci „Societatea Sexualistă” multilateral dezvoltată? Hilar, evident! Eu, de exemplu, sunt cetăţean Român, nu cetăţean „capitalist”. Există aşa ceva? Cetăţean capitalist? Nu! Dar „cetăţean comunist” aka „sovietic” a existat! E urmare a aberaţiilor lui Marx (şi a colegilor săi de ideologii, bineînţeles), adică a celui care şi-a imaginat „societatea comunistă” ca o contrapondere dialectică la cea „capitalistă”. Cred că este timpul să se iasă din această „vrajă” a cuvintelor, a ideologiilor. Un om de dreapta nu are ca valoare fundamentală „capitalul” şi prin urmare nu construieşte nici o „societate capitalistă”. Nici nu poate afirma că ar fi existat vreodată aşa-ceva! Dar o ştim şi o ştiţi foarte bine cine a afirmat în trecut existenţa unei asemenea bazaconii! Odraslele lor o afirmă în schimb în prezent… Cu părere de rău… şi unii inşi de la „România profundă”.