Războiul din Ucraina: „voluntari” şi „internaţionalişti”

Prin Românica noastră se cam poartă memoria de scurtă durată. Atât de scurtă încât nu mai vrea (aproape) nimeni să-şi mai amintească de trecut. Poate şi pentru faptul că mediile zise „româneşti” se fac preş în faţa cauzelor susţinute de „corectitudinea politică” la putere prin unele cercuri „progresiste” (sic!) din Vest. De exemplu, nu de mult comentariile la un articol de pe Mediafax postate cu un ton favorabil Spaniei naţionaliste şi lui Franco au fost pur şi simplu eliminate – un banal „Arriba Espana! Arriba Franco” din partea mea. Deranja foarte, probabil, şi or fi avut tentă „fascistă” (?!).

Dar de ce am adus vorbă de Spania şi conflictul desfăşurat acolo între 1936-1939? Pentru că lucrurile par a fi ciudat de asemănătoare în unele privinţe cu ceea ce se petrece în zilele noastre în ţara de la extrema cealaltă a Europei, în Ucraina. Ne lovim, de exemplu, de acţiunea URSS – prin trupele trimise ca „voluntari” în ţara iberică –  spre a construi acolo societatea comunistă; în Ucraina vedem cât se poate de clar că Rusia, moştenitoare declarată a URSS, şi-a trimis trupele, tot sub formă de voluntari, pentru a-i sprijini pe secesioniştii din – atenţie la termeni! – „Republicile POPULARE ale Luganskului şi ale Doneţkului”, amândouă afişând simbolistică de extremă stângă. În retorica folosită se face mult caz de „pericolu faşist” ce îşi află cuibul la Kiev şi nu numai. Ca o paranteză, câţiva din cei cocoţaţi în frunte respectivelor entităţi din estul ucrainei afirmau acelaşi pericol „faşist” din partea României în vremea în care asasinau români în Transnistria.

Şi acum ajungem la un alt punct foarte asemănător: prezenţa unităţilor de adevăraţi voluntari veniţi cam din toate părţile spre a susţine o cauză ori alta. Unii, poate, pot fi încadraţi la categoria mercenari; alţii poate că sunt doar detaşaţi ca un sprijin neoficial din partea unor state. Dar grosul este constituit, totuşi, din material uman împărtăşind vederi IDEOLOGICE care îi stimulează să participe la un conflict străin patriilor lor. Practic, parcă vedem în faţă „brigăzile de internaţionalişti” care se confruntau cu diversele falange de naţionalişti la mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut.

Un material realizat de BBC credem că este edificator în această privinţă:. Remarcăm că, spre diferenţă de Mediafax, instituţia britanică de presă nu are parti-pris-uri ideologice.

Ukraine war pulls in foreign fighters

Spanish volunteer Rafa Munoz Perez practising with a rifle in Donetsk, 7 August Rafa Munoz Perez, a Spaniard serving with the rebels in Donetsk, wears a Spanish Republic wristband

 French, Spanish, Swedish or Serb, the foreigners fighting for both sides in east Ukraine’s bloody conflict hail from across Europe and come with a bewildering array of agendas.

The non-mercenaries among them are motivated by causes which can stretch back to the wars in the former Yugoslavia – and even further still, to the Spanish Civil War of the 1930s.


Russia is the elephant in the room, dwarfing any other foreign nationality, although it is increasingly hard to disentangle Russians fighting as volunteers from regular soldiers allegedly deployed on covert missions.


Ukraine’s pro-Russian rebels like to talk up their foreign volunteer fighters, presenting them as latter-day International Brigades fighting „fascism”. Meanwhile there has been some debate in Kiev on the wisdom of creating a Ukrainian „Foreign Legion”.


Here we look at some of the foreign fighters by country of origin, in a phenomenon which, in a small way, mirrors that of young Muslims from Britain and other parts of Europe travelling to the Middle East to fight in its wars.





It is no secret that Russian citizens have occupied senior posts among the rebels, the most famous of them being Igor „Strelkov” Girkin, who reportedly held the rank of reserve colonel in Russia’s Federal Security Service as late as last year.


There is strong evidence that rank-and-file Russian fighters have entered east Ukraine to join the rebels, but whether they are volunteers making common cause with ethnic Russians in Luhansk and Donetsk, or mercenaries, is a grey area.


Rebel leader Alexander Zakharchenko has stated publicly that between 3.000 and 4,000 Russian „volunteers” have fought for the rebels since the start of the uprising in April.


„There are also many in the current Russian military that prefer to spend their leave among us, brothers who are fighting for their freedom, rather than on a beach,” he said on 28 August.


Chechen fighter Ruslan ArsayevChechen fighter Ruslan Arsayev


Evidence has mounted that regular Russian soldiers are involved, with 10 paratroopers captured inside Ukraine and indirect evidence of military casualties at home in Russia.


Chechens, both from Russia’s Republic of Chechnya and from the anti-Russian diaspora living in exile, are believed to be involved on both sides of the conflict, but predominantly fighting for the rebels.


A gunman who presented himself as a Chechen called Ruslan Arsayev told the Mashable news website in an interview he was fighting for Ukraine because he wouldn’t „bend over for Putin”.




At the scene: Oliver Carroll, journalist working in Ukraine


A number of foreign fighters serve in the Aidar volunteer battalion currently fighting in east Ukraine. Chechen Ruslan Arsayev is perhaps the most colourful example. An army veteran of six military campaigns, Ruslan came to Ukraine to fight during the Maidan revolution. He was injured twice, once seriously, when a bullet punctured his lung.


He comes from a well-known family of warriors. One of his brothers was security minister in Aslan Maskhadov’s rebel government. Another was convicted of hijacking a plane en route to Moscow in 2001, an action that resulted in the loss of three lives.


At the Aidar base near Luhansk, Ruslan explained he had come to Ukraine because of Putin. „Putin has turned my home into Stalin’s Russia, with a dozen informants on every street,” he said. He wasn’t prepared to accept Putin’s rule, and predicted an uprising in Chechnya in the „very, very near” future.





Some 20 French citizens have gone to Ukraine to fight on both sides, French public radio station France Info said in a report (in French) on 11 August.


Four of them, including two former soldiers, went to Donetsk to fight for the rebels. They were filmed by Russian newspaper Komsomolskaya Pravda posing with guns.


Their spokesman is Victor Lenta, 25, who earlier told France’s Le Monde newspaper (article in French) he had been a corporal in the Third Marine Infantry Paratroop Regiment and had served in Afghanistan, Ivory Coast and Chad. Another member of the group is Nikola Perovic, also 25 and with Serbian ancestry, who likewise reportedly fought in Afghanistan as a corporal in France’s 13th Mountain Infantry Battalion.


Former soldier Nikola Perovic holds up a French flag in southern Donetsk region, 11 August (photo given to journalist Pierre Sautreil)
The French group gave Le Monde journalist Pierre Sautreil a photo of Nikola Perovic holding up a French flag in the southern Donetsk region on 11 August

They told Le Monde they were the founders of an ultra-nationalist movement called Continental Unity, which has organised demonstrations in France and Serbia in support of Syrian President Bashar al-Assad and Serbian war crimes suspect Vojislav Seselj.


In their view, according to Le Monde, Russia is the final bulwark against liberal globalisation which they consider „responsible for the decline in national values and loss of French sovereignty”.


Their main role among the rebels, apparently, is to provide combat training for recruits from West European countries.


Gaston Besson, on the other hand, has been fighting for the Ukrainian government as a member of its Azov volunteer battalion, a unit known for its far-right associations.


Aged 47, he nonetheless describes himself as a „leftwing revolutionary”, according to France Info. Reported to be a former paratrooper, he is said to have fought in previous conflicts ranging from Croatia to Colombia


He is known for his efforts to recruit other foreigners and, according to a Eurasianet article, wrote in June: „Every day I receive dozens of requests to join us by email, especially from countries like Finland, Norway and Sweden.”




At the scene: Pierre Sautreuil, French journalist working in Ukraine


I met the French volunteers for the first time on 9 July in a bar in Budapest, Hungary. Up until then, our exchanges by phone had been brief and their answers evasive.


The rules for this first meeting were simple: they pose the questions. They feared I might be a French intelligence agent. „We can’t trust you yet.”


After a long series of questions about my background, and my opinions on the Ukrainian crisis, they asked for my passport and photographed it several times.


„We have nothing but enemies in intelligence,” one of them told me, handing back my passport. We said our goodbyes.


Next day I got a phone call: „Our friends have completed their little investigation. You’re clean. We’ll meet at 19:00.” And thus began my investigation.






For two Spanish leftists, the conflict in east Ukraine represents a chance to repay what they see as a historic favour.


Angel Davilla-Rivas (C) and Rafa Munoz Perez (R) in Donetsk, 7 August Angel Davilla-Rivas (C) and Rafa Munoz Perez (R) in Donetsk


Angel Davilla-Rivas told Reuters news agency he had come with his comrade Rafa Munoz Perez to fight for the rebels in recognition of the Soviet Union’s support for the Republican side in the Spanish Civil War.


Mr Munoz, 27, is a former social worker from Madrid who has been a member of the youth wing of the United Left political movement since 2010, Spain’s El Pais newspaper said in an article. His friend, 22, is from Murcia and belongs to the youth wing of a branch of the Spanish Communist Party, the paper added.


Mr Davilla-Rivas showed off tattoos of Soviet leaders Vladimir Lenin and Joseph Stalin on his torso.

„I am the only son, and it hurts my mother and father and my family a lot that I am putting myself at risk. But… I can’t sleep in my bed knowing what’s going on here,” he told Reuters.


There are also reports of Spaniards fighting on the government side, according to an article in the Kyiv Post.






Dozens of Serbs are believed to be fighting for the rebels, ostensibly drawn by an ethnic and nationalist sense of solidarity with the region’s Russian Orthodox Christians and residual hostility towards Nato, regarding the Ukrainian government as its proxy.


However, Belgrade-based security expert Zoran Dragisic told German broadcaster Deutsche Welle in a report that Serbian fighters were primarily fighting as mercenaries and could be found on both sides in Ukraine.


„It’s indoctrination that draws young people – some of them almost children – to war,” he said.

Meanwhile, there are moves within Serbia to stem the flow of fighters heading east with a law that penalises participation in a foreign war.






Mikael Skillt inside an armoured car


In an interview with the BBC’s Dina Newman, a Swedish sniper with far-right views, Mikael Skillt, said he was fighting for the Ukrainian government because he believed in the „survival of white people”. Like France’s Gaston Besson, he is a member of the Azov battalion.


„I would be an idiot if I said I did not want to see survival of white people,” he said. „After World War Two, the victors wrote their history. They decided that it’s always a bad thing to say I am white and I am proud.”


At the same time, he added that he planned eventually to fight for Syrian President Bashar al-Assad because he believed Mr Assad was standing up to „international Zionism”.






Reports that Poles were fighting in Ukraine prompted the government in Warsaw to formally deny that Polish citizens were fighting as mercenaries for the Ukrainian government. It went on to warn that any Poles who go there to fight could face jail upon their return, Deutsche Welle reports.


Leonid Smolinski, a 49-year-old Polish citizen born in Ukraine, was killed in a rebel ambush on 12 August while serving in Ukraine’s Dnipro volunteer battalion, according to Euromaidan Press.


At least one Pole has also sided with the rebels. In a speech in the rebel capital Donetsk, carried by radical Polish website xportal, Bartosz Becker described himself as a representative of „Polish free people who are against Nato terrorist bases in Poland”.






Margarita Zeidler is a former nurse who moved to Ukraine in 2002 for religious reasons after converting to the Russian Orthodox Church, according to an interview with Komsomolskaya Pravda newspaper (in Russian).


Dismayed by events in Kiev during the Maidan uprising over the winter she moved initially to Crimea, then to Donetsk region, she said, after one of her friends was shot dead there in May. She became the rebels’ information officer in Sloviansk during its siege by government forces.


While she describes herself as a journalist, she told the newspaper that she always keeps an assault rifle „within reach”.


Speaking in Russian in a video posted on YouTube on 11 August, she said she could not „stand by and watch Ukrainian fascists kill civilians”.






Despite rebel allegations to the contrary, there is little evidence of American volunteer involvement on the ground. The exception was a Ukrainian-American called Mark Gregory Paslawsky, who had taken Ukrainian citizenship.


Paslawsky, or Franko as he liked to be known, was killed fighting for the Ukrainian government side in the embattled town of Ilovaisk. In an interview for Vice News, the 55-year-old West Point graduate and investment banker from New York had explained he wanted ultimately to help root out corruption in Ukraine, saying „the political elite has to be destroyed here”.


Russian media suggest that there are US citizens fighting for the rebels too.






Francesco F, 53, enrolled in the Azov battalion to „fight a good fight against Russia”, the Italian weekly Panorama reported in an article (in Italian) in June.


Already doing business in Ukraine two years before the violence erupted, he said he had „found his home alongside Ukrainian nationalists” on the Maidan barricades.


Francesco, who also featured in a video report by Il Giornale, has a past in the far right in Italy, according to Panorama.




Other countries


Other nationalities are reportedly involved in the conflict, probably in small numbers.


Citizens of Georgia, Belarus, Baltic states, Finland, Norway, Canada, Croatia, Slovenia and the Czech Republic, as well as Russia, are said to be involved as volunteers on the government side.


Rebel leader Alexander Zakharchenko said on 17 August that his foreign volunteers also included a number of Turks and Romanians.


Ciocnirile de la Odesa: care să fie adevărul?

Despre ciocnirile violente de sâmbătă de la Odesa, cu un bilanţ al deceselor care se învârte pe la 40 de persoane, au apărut două materiale de jurnalistice de la cele două agenţii de presă româneşti, Mediafax şi Agerpres. Ciudat este că informaţiile se bat cap în cap şi, mai mult, cele difuzate de Agerpres schimbă mult perspectiva asupra celor întâmplate.


Mediafax: Cum a fost provocat incendiul de la Odesa. Primele rezultate ale anchetei:


Ancheta preliminară efectuată de Ministerul ucrainean de Interne arată că militanţii proruşi care s-au baricadat vineri în Casa Sindicatelor din Odesa au dat foc clădirii cu sticlele incendiare pe care le aruncau spre manifestanţi naţionalişti şi proeuropeni, scrie Kyiv Post.


Conform anchetatorilor Ministerului ucrainean de Interne, zeci de insurgenţi proruşi s-au baricadat în Casa Sindicatelor din Odesa şi au încercat să arunce sticle incendiare spre „cetăţeni paşnici”, o referire la manifestanţi care susţineau Administraţia proeuropeană de la Kiev.


Unele dintre dispozitivele incendiare artizanale aruncate de militanţii proruşi din clădire au provocat incendiul, precizează Ministerul ucrainean de Interne.


Incendiul a izbucnit după ce sute de militanţi proruşi au atacat cu pietre, bâte şi lanţuri un grup de aproximativ 1.500 de manifestanţi proeuropeni, în centrul oraşului Odesa. Activiştii proruşi s-au baricadat în Casa Sindicatelor, care a luat foc în timp ce era asediată de naţionalişti. Premierul interimar al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, a acuzat serviciile de securitate că nu au luat suficiente măsuri pentru evitarea violenţelor de la Odesa, soldate cu peste 40 de morţi, promiţând tragerea la răspundere a celor responsabili.


Potrivit Serviciului ucrainean de securitate (SBU), apropiaţi ai fostului preşedinte Viktor Ianukovici au orchestrat şi finanţat violenţele din Odesa, soldate cu aproximativ 40 de morţi şi sute de răniţi. În incidente sunt implicate grupări paramilitare din regiunea separatistă moldoveană Transnistria şi grupuri ruse, precizează SBU. Cinci locuitori ai regiunii separatiste moldovene Transnistria se numără printre cele 38 de persoane decedate în incendiul produs vineri seară în Casa Sindicatelor din Odesa, a comunicat Poliţia regională.


Conform unor surse ruse, incendiul a fost declanşat de activişti naţionalişti ucraineni, majoritatea membri ai organizaţiilor extremiste Sectorul Dreapta şi Autoapărare.


de Mihai Draghici – Mediafax



Agerpres: Tragedia de la Odesa: Incendiul de la Casa Sindicatelor, răzbunare a proucrainenilor

Moartea a zeci de proruși vineri, într-un incendiu la Odesa, a avut drept cauză răzbunarea miilor de microbiști și manifestanți proucraineni, după ce aceștia fuseseră atacați în timp ce defilau pe străzile orașului, susțin surse concordante citate de agenția France Presse.

Un meci de fotbal din campionatul Ucrainei era prevăzut vineri, pentru ora 17:00, la Odesa. Ca de obicei, suporterii clubului oaspete ‘Metalist’, veniți din orașul Harkov, și cei ai clubului local ‘Cernomoreț’ s-au adunat în centrul orașului la începutul după-amiezii pentru a merge în coloană la stadion.

‘Nu ne-am planificat nicio manifestație politică, nu noi suntem la originea acestei adunări’, a dat asigurări pentru AFP Natalia Petropavlovska, unul dintre liderii mișcării pro-Maidan din acest mare oraș portuar din sudul Ucrainei, care neagă orice implicare a mișcării sale în evenimentele de la Odesa. ‘Aceștia sunt microbiști, tineri, și în această țară tinerii sunt în mod natural mai mult susținători ai unei Ucraine unitare decât ai Rusiei’, afirmă ea, pe fondul radicalizării în ultimul timp a mișcărilor de extremă-dreapta, inclusiv a microbiștilor.

Coloana, cu manifestanți purtând steaguri în galben și albastru, culorile drapelului ucrainean, dar și cu mulți microbiști purtând tricouri ale jucătorilor ‘Metalist’, a fost atacată pe un mare bulevard de sute de manifestanți proruși bine echipați, unii înarmați, purtând căști și cagule. Cel puțin patru persoane au fost ucise de gloanțe, iar 12 au fost rănite.

Suporterii au ajuns însă la stadion, dar, în pauza de joc, mai mulți dintre aceștia și-au părăsit locurile din tribune și s-au îndreptat spre esplanada unde prorușii și-au organizat de la mijlocul lunii martie o tabără de corturi, aceasta fiind situată în fața clădirii din piatră a sindicatelor.

Mulțimea furioasă a ‘început’ să distrugă, să dea foc la corturi. Prorușii ar fi putut pleca, dar ei au ales să se refugieze în Casa Sindicatelor, susține lidera mișcării pro-Maidan din Odesa.

Pentru Natalia Petropavlovska, ‘prorușii au comis o mare greșeală că s-au luat de suporteri’, mai ales că erau mai mulți și știau cum să se apere.

De aici, lucrurile au degenerat și imobilul a fost incendiat cu cocktailuri Molotov. Petropavlovska recunoaște că în clădire au fost aruncate sticle incendiare, ceea ce se vede clar și în numeroase înregistrări video făcute de amatori. Dar, ea susține, la fel ca autoritățile de la Kiev, că prorușii au recurs la lunetiști și aceștia trăgeau în mulțime de pe acoperișuri.

Responsabilitatea inițială a incendiului nu va fi stabilită, probabil, în mod clar niciodată, dar ceea ce este sigur este că zeci de tineri au murit, majoritatea din cauza asfixierii cu fum.

‘Este îngrozitor. Nu am vrut asta, ne pare rău pentru morți’, mai spune Natalia Petropavlovska.’Sunt tineri care au fost manipulați. Am sunat de mai multe ori la pompieri și nu înțeleg de ce au intervenit cu atâta întărziere’, adaugă interlocutoarea France Presse. Pompierii au avut nevoie de mai mult de o oră pentru a ajunge.

Potrivit unui ultim bilanț al Ministerului ucrainean de Interne, preluat duminică de RIA Novosti, 46 de persoane, în majoritate tineri, au murit, cei mai mulți asfixiați cu fum, iar peste 125 au fost rănite, între care 21 de polițiști. Imagini cutremurătoare cu ceea ce s-a petrecut în Casa Sindicatelor, cuprinsă de flăcări, au fost postate pe site-ul visti.ks.ua.

AGERPRES/(AS — autor: Lilia Traci, editor: Flori Tiulea)


La final? Ca ţiganul la mal. Mai ales Jandarmeria!

Iniţial mă biruise lenea şi nu îmi mai ardea să scriu articolul ăsta. Finala se terminase, spaniolii plecaseră, scandalurile – şi politice şi fotbalistice – reveniseră la locul obişnuit, aşa că ce să mă chiunesc eu să mai înşir verzi şi uscate, îmi ziceam. Nişte informaţii adunate între timp m-au făcut să mă răzgândesc.

Miercuri noapte, la vreo juma’ de oră de la terminarea partidei dintre Athletic Club Bilbao şi Atletico Madrid, mi-am luat frumuşel hainele din cui spre a surprinde iar momente inedite, speram eu, precum cele din miezul zilei. Spre norocul meu, cursa de noapte şi-a făcut imediat apariţia şi într-un sfert de oră m-am trezit pe Bulivar, la Gambrinus.

Cam pustiu pe aici. Câteva femeiuşti în faţa unui club. Ajuns la Calea Victorie, văd că dinspre zona Palatului nu vibrează nimic în aer, mă decid să o iau spre Lipscani. Centrul Vechi este într-adevăr plin. Dar cu români. Mulţime, zgomot infernal de boxe, abia de te poţi strecura. Aşa cel puţin se înfăţişau Smîrdanul şi Şelarii.

Dezamăgit, o iau pe Brătianu în sus, sperând ca în faţă la Ateneu să găsesc ceva fiestă. În dreptul Intercontinentalului aud de-odată scandări. Îmi amintesc fulgerător că echipa madrileană este cazată aici şi, fără să-mi mai pese că intersecţia este mult mai departe, o tai direct spre hotel. Da, erau suporteri de-ai lui Atletico, o mână doar, şi români şi spanioli care aşteptau sosirea echipei de la stadion. Cu febrilitate i-am aşteptat şi eu, cu aparatul foto într-o mână – spre a filma (sic!) 🙂 – şi cu telefonul mobil într-alta, pentru fotografii. Vine autocarul şi cu rudimentele tehnice pe care le am la dispoziţiei reuşesc şi eu să prind un colţ de cupă, o bucată de nas dintr-un jucător, o ceafă de campion.

Mă îndrept apoi spre Piaţa Revoluţiei. Nimic! Pustiu. Arar cîte o pereche de bătrâni ieşiţi să se plimbe, o gaşcă de biciclişti decişi să profite de spaţiul liber. La Odeon în faţă un „peşte” la pescuit de clienţi. Un grupuleţ mai sonor de iberici îţi face simţită prezenţa iar drumul lor este spre centrul vechi. Unde revin şi eu.

Mda. Lume ceva mai puţină dar se văd acum şi pete alb-roşii. La o masă recunosc şi un ziarist ce stă la discuţii (sau la bârfă?). Marius Mitran este amabil şi acceptă să-l fotografiez. La două minute depărtare, la colţul crăcanului dintre Smârdan şi Şelari un tricolor imens este agitat de un personaj îmbrăcat în strai popular. Este de acum celebrul „Un vot” care se face vizibil şi aici.

Mă hotărăsc să o iau spre casă. Trec pe la Curtea Veche, dau colţul la Sfântul Anton şi ajung la Dâmboviţa, înspre gura de metrou de la Tribunal. Pe pod, ambuteiajul de pe cheiul gârlei îmi atrage atenţia. De fapt, era o jugulare a traficului provocată de o dubă a Jandarmeriei. Nu mai stau să aştept cursa de pe traseul de noapte aşa că decid să fac traseul pe jos până-n Sebastian.

La câteva ore bune după aceea am înţeles că am fost iarăşi la câteva minte de un alt „incident” de care sunt în stare jandarmii (sau şefii lor) să-l provoace. Aţi văzut mai sus fotografia cu „Un vot”. Priviţi acum nişte imagini filmate găsite pe youtube:

Am rămas şi eu surprins de numărul jandarmilor care-l înconjurau pe respectivul cetăţean şi l-am întrebat pe cel ce a încărcat filmuleţul ce motiv au avut jandarmii de şi-au arătat muşchii aşa de-odată.

„N-am gasit un motiv rational, la ei ordinele nu se discută ! ca sa nu mai zic ca unu’ s-a simtit lezat ca-l filmez…”, mi-a răspuns shfortza99.

Explicaţia – halucinantă! – am aflat-o dintr-un material Mediafax realizat de Adrian Ţone. SCANDAREA NUMELUI ŢĂRII – ROMÂNIA – TE FACE PASIBIL DE AMENDĂ SAU LEGITIMARE!!! Citiţi şi vă frecaţi la ochi:

Pe Şelari, un vechi protestatar din Piaţa Universităţii, cu un steag al României cât toate zilele, pe care miercuri după amiaza îl flutura de pe umerii unei statui din faţa Teatrului Naţional, începe să scandeze „România- România”. Îşi găseşte repede adepţi, vreo zece tineri, care strigă alături de bărbatul bărbos, îmbrăcat în ie şi iţari şi cu o pereche de papuci atârnându-i la gât. Sunt imediat înconjuraţi de aproximativ 50 de jandarmi, care nu îi mai lasă se iasă din cerc. Tinerii sunt legitimaţi, protestatarul cu steag e lăsat în legea lui. Întrebat dacă li s-a oferit vreo explicaţie, pentru ciudata acţiune, un tânăr spune: „Nu ne dă nimeni nicio explicaţie. Aşa e de fiecare dată, dacă strigăm numele ţării noastre suntem ori legitimaţi, ori amendaţi. Se pare că nu avem voie să strigăm România în România”.

Şi reporterul Mediafax tot în căutarea fiestei spaniole era. Şi nici el nu a găsit-o. Un articol din „Gazeta Sporturilor” ne lămureşte de ce. Cea mai mare parte a spaniolilor veniţi pe stadion a fost îmbarcată în autocare şi trimisă la aeroport unde… au stat până dimineaţa aşteptând avionul. Înghesuiţi, dormind pe jos. Cei de la Bilbao au fost şi mai dezavantajaţi. Într-un spaţiu mai mic, au trebuit să aştepte mai întâi plecarea madrilenilor.

„Decizie a UEFA”, s-a spus în presă. Cred că mai curând graba unor tablagii de la Jandarmerie dornici să se termine odată cu stresul lor profesional, pentru că este într-adevăr stresant pentru nişte mardeiaşi să stea cu braţele încrucişate în loc de a exersa nişte mişcări învăţate la instrucţie pe pielea unor civili puşi în mişcare de agenţii provocatori ai instituţiei „de apărare a ordinii”. Spre surprinderea lor, nu a pus nimeni botul.

Suporterii aceia mai puteau fi şi ei lăsaţi câteva ore în ţară. În plus, ar mai fi adus şi un ceva câştig comercianţilor români. Dar gândirea de „Moş Teacă” nu se potriveşşte cu tipul ăsta de a vedea lucrurile. Nişte gradaţi de acolo au nişte muscoi foarte mari pe căciulă şi ar fi vrut să-şi dovedească „imensul profesionalsim” care i-ar face indispensabili.

Sunt foarte conştient de ceea ce scriu. Miercuri la prânz a existat o încercare de incitare la dezordini. Un grup compact îşi făcuse apariţia în marea alb-roşie bilbao-madrileană. S-a mai pomenit ceva de aceştia? Nimic!

Am crezut că schimbările din conducerea Jandarmerie vor produce oarecari efecte. Avem însă doar confirmarea unui mai vechi proverb, acela cu părul şi năravul lupului. Dar e o jignire la adresa lupului. Cel căruia i se pare suspectă aclamarea numelui ţării se numeşte NEMERNIC.