Cum ajunge Ioan Mircea Pașcu (sau postacii lui) să se facă de rahat


Citim într-o postare a europarlamentarului PSD Ioan Mircea Pașcu următoarele:

“Percheziții de amploare în Capitală într-un dosar de delapidare și fals intelectual. În acest moment au loc percheziții la sediul Ministerului Transporturilor, dar și la sediilor unor societăți comerciale din București. Prejudiciul în acest dosar este de 156.000 de lei, iar acest dosar ar viza achiziția unui sistem audio-video pentru dotarea vagoanelor, necesar informării călătorilor.”

Va dați seama? Dacă pentru cca 35.000 de euro se face atâta tam tam, iar pe dosarele cu adevărat grele se pune batista pe țambal, nu rezulta decât ca lupta anticorupție condusă de LCK continua neabătut, in ciuda eforturilor “corupților” de a o opri!

In ritmul asta, mâine vom afla cu stupoare ca “organilii” au destructurat o periculoasa rețea de traficanți de … ceapa!?

 

Screenshot-2018-6-15 IMPascu Facebook

 

Evident, se vrea ironic și, în general, cele spuse se încadrează în campania anti-Colduța la care au fost împinși TOȚI reprezentanții PSD, chit că activează în țară sau peste hotare. Mă repet, TOȚI reprezentanții PSD. Între care și acest domn Pașcu căruia până mai ieri îi acordam prezumția de civilitate.

 

”Uite cu ce se ocupă oamenii Codruței!”, ar vrea să transmită onoranilul eurodeputat, ”Cu nimicuri de doi bani”.

 

Numai că cele scrise de dânsul (sau postacii dânsului) pe pagina de Feisbuci se încadrează la tentativă de DEZINFORMARE. Sau de MINCIUNĂ, mai pe românește spus.

Am căutat știrea pe Goagăl și… Ce să vezi!? Nici vorbă de DNA! Prin urmare nici de Kovesi! Ci de onorabila Poliție Română, mai precis de Direcția de Poliție Transporturi a Poliției Române Așa se spune Și aici, și aici, și aici.

După cum știe orice agarici de s-a uitat măcar o dată la seria cu BD-uri, Poliția se ocupă chiar și de furtul unor căței. Doar domnul Pașcu nu știe asta. Sau postacii dânsului din subordine.

Reclame

Răspundem asultătorilor: multi-multi-partitism


– Este adevărat că Parlamentul permite crearea partidelor cu doar 3 membri?

Purtătorul de palavre al majorităţii demagogice parlamentare, Găinuş Cocoşica,  ne răspunde:

– Da, este adevărat. Chiar şi noi ne-am propus crearea unui astfel de partid. Comitetul de iniţiativă (adică io) am venit deja cu propunerea denumirii: „Partidul Unităţii Liber Asumate”. Pe scurt, P..LA. Pentru că suntem mândri de guvernul nostru! Şi ni se fâlfâie!

Cazul Turcescu: răspândaci şi intoxicări


Nu a fost chestie mai hilară – în tot acest „caz Turcescu – precum s-au prezentat lucrurile în legătură cu tot felul de dezvăluiri asigurate de „specialiştii netului”, care mai de care „profesionist” făcute. Şi înghiţite – la fel de „profesionist” – de alţi măreţi „specilişti”, de astă dată ai presei. Nume celebre ale „presei” au căzut în plasă luând de bune aceste mari descoperiri asigurate de „specialiştii” lui peşte, fără ca măcar să aibe minima grijă de A VERIFICA sursele şi de A CERCETA CRITIC aceste măreţe dezvăluiri. Ba chiar, pentru ca totul să se transforme într-un bâlci de doi bani, argumentaţii bazate pe zisele „dovezi” au fost îmbrăţişate, în funcţie de interese, când de adulatorii lui Turcescu, când de pretinşii adversari ai lui.

Două chestiuni am în vedere când fac aceste afirmaţii: pretinsul Cod Numeric Personal „fals” şi pretinsul stagiu militar neefectuat. Puteam să scriu mai de mult cele ce vă înfăţişez mai jos dar am avut curiozitatea să observ care persoane dintre măreţii analişti se vor arunca în continuare cu capul înainte fără să încerce să cerceteze mai amănunţit cum stau lucrurile. Dar nu! Zgomotul a continuat să propage aceleaşi diversiuni: că CNP-ul ar fi un fals şi că Turcescu nu ar fi făcut armata. De aici concluzia indusă că documentele ar fi false.

Să ne reamintim, pentru început, câteva lucruri. În după-amiaza duminicii de 21 Septembrie a apărut, pe site-ul lui Robert Turcescu, un material în care acesta se desconspira ca ofiţer acoperit al unui serviciu secret din România. Postarea cu pricina era însoţită de câteva documente scanate şi înfăţişate cititorilor. Imediat avocaţii din oficiu ai respectivului angajat de la B1TV au sărit ca arşi şi, crezând ei că au de-a face cu rodul activităţii vreunui hacker, au căutat indicii care să dea de gol „minciuna”. Ba că documentele sunt făcute cu Photoshop-ul; ba – mai interesant – că falsificatorul ar fi utilizat un CNP la mişto. „Bei, nu vezi că cifrele care indică locul naşterii sunt falce. Turcescu e născut, bei, în Argeş iar CNP-ul arată oraşul Bucureşti. E un fals, bei, că ştim noi care suntem dăştepţi, bei”. Cam aşa sunau textele martorilor lui Turcescu.

 

Peste câteva ore, spre seară, Turcescu însuşi a recunoaşte că documentele sunt cât se poate de autentice, că materialul îi aparţine şi, deci, nu fusese nici un pirat care să-i fi violat spaţiul virtual. Dar şi că acele scanări ar fi dovezi sigure că numitul Turcescu, cel cuprins de remuşcări, ar fi fost agent acoperit în lumea presei. Prin urmare, partizanii de până mai adineauri îşi vedeau argumetaţiile spulberate! Numai că, stupoare! Aceeaşi argumentaţie este reluată de cei care să combată imaginea unui „Turcescu, spionu’ lu’ peşte”. Tot cu CNP-ul fals, tot cu cele două cifre care – nu-i aşa? – indică alt teritoriu decât Argeşul (adică Bucureştii). Şi, în plus, mai îl vedem şi pe combativul adversar Mircea Badea cum ÎI IA APĂRAREA lui Robert Turcescu (da! îi ia apărarea,, ştiu ce tastez) tunând şi fulgerând că Turcescu nu a făcut niciodată armata, precum nici el, Mircică, nu a făcut-o.

Şi acum, după ce am revăzut tabloul, să trecem la scormonirea „dovezilor”. Nu atât fluturaşii de salarizare sunt interesanţi aici, cât „Livrettul militar” prezentat ca atare pe site-ul lui Turcescu. Iată-l mai jos, unde aflaţi evidenţiat şi câmpul ce indică zona geografică:

 

CNP Turcescu

 

Se observă clar acel 40 – indicaţie pentru Bucureşti – în locul căruia ar fi trebuit să fie, conform „specialiştilor entuziaşti”, 03 (indicativul pentru Argeş. Numai că eu am făcut altceva. Un lucru ce ar fi trebuit să-l fi făcut toate loazele din presă înainte de a difuza dezinformări: mi-am luat la puricat propria Carte de identitate. Şi… ce să vezi! Mare surpriză! Eu, care sunt născut în Roman, judeţul Neamţ, în loc să găsesc în respectiva poziţie indicativul 27, aflu un… 45 – adică Bucureşti, sector 5. Aoleo! Oi fi şi eu un agent atât de bine acoperit încât nici eu însumi nu mi-am dat seama de acest lucru? Ia să verific CNP-urile mamei şi surorii mele, ambele născute în acelaşi judeţ Neamţ. 40!!! Acelaşi Bucureşti prezent şi în livretul lui dom’ locotenent-colonel Turcescu. De fapt, nu avem în faţă nici o surpriză şi nci un fals ci o situaţie foarte simplă, dacă măreţii jurnaşlişti şi-ar fi făcut treaba.

Soluţia o dă site-ul Wikipedia, la articolul dedicat temei. Aflăm acolo că CNP-ul a fost introdus în România abia în martie 1978 iar secţiunea privind judeţul „este un număr format din două cifre și este reprezentat de codul județului sau sectorului (în cazul municipiului București) în care s-a născut persoana ori în care avea domiciliul sau reședința în momentul acordării C.N.P.-ului.” Eu m-am născut în 1970; sora mea în 1960; mama – în 1941 iar Turcescu… în 1975. Cu trei ani ÎNAINTE de a se introduce în uz respectivul cod numeric. Nu, domnii ziarişti nu au avut curiozitatea să verifice acurateţea informaţiilor din care se inspirau atunci când emiteau elucubraţii! Nu au avut şi nici nu au măcar minima curiozitate de a-i cere lui Turcescu… să le prezinte documentul de identitate. Partea bună, pentru mine, e că am reuşit, într-un sfârşit, să reţin în memorie propriul CNP.

Să trecem la al doilea aspect – cel al stagiului militar nesatisfăcut de către Robert Turcescu. O coincidenţă face ca Turcescu să fi terminat Facultatea în acelaşi an ca mine – 1998. În ce mă priveşte, în tot timpul cât am urmat studiile universitare am fost nevoit ca, în fiecare an, să mă prezint la comisariatul militar cu adeverinţă de la Teologie că urmez studiile. În 1998 lucrurile s-au prezentat ceva mai delicat. A trebuit să defilez în faţa comisiei medicale (la centrul de pe lângă Piaţa Galaţi) şi să dau testele de inteligenţă şi psihologic în spaţiul de pe Şoseaua Panduri. Am scăpat anul acela de la încoprorare pentru că le-am spus că vreau să urmez o a doua facultate, altfel mă încălţau. Dar nu am intrat atunci, ci abia după un an – la Facultatea de Istorie şi apoi, timp de 5 ani de zile, am tot făcut drumuri anuale cu adeverinţele pomenite. Şi asta pentru că până prin 2004 ARMATA ERA OBLIGATORIE! Bun, eu am arătat cum am scăpat de ea. Dar ce aranjamente o fi făcut Turcescu? Despre Mircea Badea am aflat cum, din propriile-i spuse (a reuşit să-şi finalizeze studiile în 10 ani), dacă e să-i dăm crezare. Dar Turcescu? Cum o fi reuşit el să scape de respectivul stagiu în perioada 1998-2004 (aproximativ)?

Nicăieri nu aflăm că Turcescu ar fi urmat studiile altei unităţi de învăţământ. Ba dimpotrivă, îl aflăm ca amre profesor de jurnalism pentru tâmpirea altor studenţi. În mod normal Turcescu trebuia să stea 6 luni cu uniforma pe el. S-a petrecut acest lucru sau nu? În ce unitate, la ce armă? Sau or fi la fel de secrete aceste informaţii precum cele asemănătoare ale idolului său, Traian Băsescu, în a cărui biografie constatăm lipsa unui întreg an dintre finalizarea studiilor liceale şi începerea celor de la Institutul de Marină?

Şi de ce este atât de virulent Mircea Badea atunci când susţine câ Turcescu nu ar fi făcut armata?  Să avem de-a face în cazul Turcescu cu o întreagă coloană de specialişti în construirea de piste false şi de răspândaci ai intoxicării mediatice? Avem de-a face cu o operaţiune de abatere a atenţiei? Nimeni nu s-a referit la celelalte indicative (sau cum naiba s-or chema) prezente în celebrul de acum Livret militar al lui Turcescu. Oare de ce? De ce în încercarea de a se spulbera nişte informaţii false (pretinsa calitate de „acoperit”) se folosesc alte informaţii false?

Chiar ne iau de proşti?

Cine cu cine dughineşte şi ruseşte gavareşte?


DE câteva zile presa cianurată aruncă tot felul de acuze împotriva protestatarilor care se opun exploatării prin fracturare. Aflăm din spusele respectivilor că ţăranii de la Pungeşti ar fi plătiţi de ruşi, iar preoţimea aflată în fruntea lor ar face, la ordinele ierarhiei bisericeşti „conservatoare” (iarăşi placa despre existenţa în BOR a unei direcţii conservatoare şi a alteia ecumeniste), o politică dughinistă. Vechiul FSN ar fi mândru de asemenea urmaşi într-ale minciunii propagandiste. Dar să revenim.

 

Ceea ce uită să spună respectivii este că nu cu mult timp în urmă, între 14 şi 16 septembrie, Alexandr Dughin chiar s-a aflat în România. Şi să vezi chestie! Cu cine credeţi că s-a întâlnit şi a avut discuţii fructuoase? Nu, nu a avut nici cu ţăranii de la Pungeşti, nici cu prototpopul Laiu, nici cu PS Teofan şi nici cu monahii de la „Petru Vodă”. Ci chiar cu una bucată componentă a… USL. Sau gravitând în jururl USL şi supunându-se în consecinţă acordului coabităcesc dintre Băsescu şi Ponta dictat de SUE şi SUA.

 

S-a întâlnit cu Mircea Dogaru şi un grup de reprezentanţi ai Sindicatelor Cadrelor Militare Disponibilizate, după cum spune însuşi domnul Dogaru pe blogul său. Redau pe larg mai jos extrase din această postare a domnului Mircea Dogaru dar nu înainte de a reevalua situaţia: deci, propagandişii cotcobităcirii Băsescu-Ponta îi acuză pe toţi cei ce se opun politicilor de înrobire a naţiunii române de toate relele posibile, în frunte cu acuza supremă, „sunt plăţi de ruşi”, în vreme ce înşişi colaboratori principali ai USL se arată deschişi consepţiilor ideologului putinist Alexandr Dughin! Remarcabilă perversitate!

 

 
sursa: http://dogaru-mircea.blogspot.ro/2013/09/dialog-scmd-aleksandr-dughin.html

 

 

Venit de la Munchen, in drum spre Moskova, Aleksandr Dughin s-a oprit la Bucuresti in perioada 14 – 16 septembrie a.c. pentru a vedea semnalul editiei romanesti a principalei sale lucrari: “Bazele geopoliticii si viitorul geopolitic al Rusiei” aparut la editura Eurasiatica.ro in prezentarea profesorului Ilie Badescu si pentru a vizita Manastirea Snagov cu presupusul mormant al lui Vlad Tepes.[…]

 

Manifestandu-si dorinta de a avea o intrevedere pe probleme de istorie, geopolitica si geoistorie cu presedintele SCMD, Aleksandr Dughin a fost insotit, la vizitarea Manastirii Snagov si a avut ulterior o discutie de 3 ore cu un grup de reprezentanti ai SCMD, format din: Presedintele SCMD, consilierul pe probleme de relatii externe (cetatean american), vicepresendintele pe  probleme media si seful Departamentului Relatii. Cu aceasta ocazie au fost abordate urmatoarele aspecte:
  • Ofensiva globalismului impotriva statelor nationale, vizand destructurarea celor care au mai mult de 10.000.000 de locuitori, inclusiv SUA, Rusia si Romania;
  • Ofensiva, fara precedent, impotriva structurilor militare ale statelor nationale, capabile prin definitie, sa opuna rezistenta, ofensiva esuata in perioada 1998 – 2008 in Canada, SUA, Germania, Franta, Lituania, etc., dar care este pe cale de a reusi, declansata fiind in 2009, in Romania. Aceasta vizeaza  reducerea la nivel de simbol a fortelor militare si de ordine publica, distrugerea completa a rezervei si transformarea statului in victima sigura. Odata reusit, experimentul romanesc se va generaliza, dovada tentativa de implementare a legilor Boc– Basescu, in ianuarie 2011 in Ungaria, dupa ce presedintele Romaniei anuntase, in decembrie 2010, ca “militarii romani au inteles necesitatea sacrificiului”. Atunci, sindicatele militare au scos pe strazi in Ungaria cadrele active din armata si politie, in timp ce in Romania a organizat manifestatii in toata tara, pentru a demonstra ca lupta continua, SCMD, ca sindicat al rezervistilor din intregul Sistem National de Aparare.
  • Necesitatea punerii de acord, in cadrul unei Internationale a militarilor din toate statele europene si America de Nord, a militarilor din toate structurile, pentru a se impotrivi pierderii statutului lor, masurilor represive care vizeaza aceasta categorie socio-profesionala si, mai ales, agresiunii declansate prin guverne si presedinti marioneta, impotriva statelor si natiunilor lor. Cu acest prilej, presedintele SCMD a explicat indemnul lansat in ianuarie 2011 catre omologii din Occident – “Militari din toate tarile, uniti-va!”
  • Sprijinul pe aceasta directie are, in primul rand, in vedere filialele existente sau in curs de constituire ale SCMD la est de Prut, formate din rezervisti care au si cetatenie romana si care vor respecta pe teritoriul Romaniei legile romanesti, iar pe teritoriul statelor in care traiesc, legislatia similara a acestora.
  • Ridicarea nivelului de cunoastere si de rezistenta a populatiei prin cultura, in acest sens urmand a se organiza, cu participarea media, ample simpozioane, colocvii, etc. in toate capitalele europene si peste ocean.
Ca si in cazul discutiilor purtate la inceputul acestui an cu reprezentantii FMI si cu raportorul Departamentului de Stat SUA pentru Romania si Moldova, reprezentantii SCMD au expus, pe larg, datele razboiului de imagine si de distrugere efectiva declansat in 2009 de regim impotriva rezervistilor, obiectivele si modalitatile de contracarare adoptate de sindicat in justitie, in strada, in media si in relatia cu partidele politice.
 
Honor et Patria! Vae Victis!
 
Presedintele SCMD


Col.(r) dr. Mircea Dogaru

 

 

Sursa: http://dogaru-mircea.blogspot.ro/2013/09/dialog-scmd-aleksandr-dughin.html

Scrisorile membrului PCR Andrei Pleşu către Secretarul său General, Nicolae Ceauşescu


Stimate tovarase Secretar General al Partidului,

 

Ma numesc Andrei Gabriel Plesu si sunt de profesie istoric si critic de arta. Din 1971, cand mi-am incheiat studiile, si pana astazi am inteles sa-mi fac profesiunea cu toata seriozitatea, punandu-ma, cu intreaga mea putere de munca, in slujba artei si culturi romanesti. Am publicat un mare numar de studii si articole in presa curenta am realizat mai multe serii de emisiuni la radio si televiziune si sunt autorul a trei carti, bine primite atat de publicul larg, cat si de specialisti. In istorie, dupa o specializare de aproape doi ani in Republica Federala Germana. In timpul acestei specializari , am tinut la Bonn, Dusseldorf si Dortmund mai multe conferinte despre arta romaneasca, socotind ca este datoria mea de onoare sa o fac cunoscuta si apreciata pretutindeni, la adevarata ei valoare. In 1981 mi s-a decernat premiul pentru critica al Uniunii artistilor Plstci ti, in acelasi an, premiul pentru eseu al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Am avut cinstea sa-mi reprezint tara, cu comunicari de specialitate, la felurile congrese si reuniuni internatinale (Berlin-Est, Weimar, Jakarta etc.). Ca secretar al sectiei de critica a Uniunii Artistilor Plastci, am participat la organizarea mai multor expozitii de arta romanesca, in fata si in strainatate.

 

Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968) si, atat pe linie obsteasca (CA ORGANIZATOR DE GRUPA DE PARTID), cat si pe line profesionala ( ca cercetator la Institutul de Istiria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politicesi, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.

 

Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept o lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului “sectant” si dezlantuit din invatamant si cercetare.

 

Am avut, intr-adevar ghinionul de a participa cu doi ani in urma , la o conferinta (incluzand o parte teoretica si una practica), ce a avut loc la Institutul de Psihologie si Pedagogie pe tema “meditatiei trancendratale”. Conferinta – la care m-am dus pe linia unei firesti curiozitati intelectuale – mi s-a parut neinteresanta sub raport stiintific, drept care nu am mai frecventat niciuna din urmarile ei , mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp dupa aceea, sa aduc la cunostinta unui lucrator al Ministerului de Interne opinile mele critice privind “meditatia trancendratala”.

 

In rezumat, fapta de care sunt vinovat se reduce la audierea unei conferinte publice, organizata intr-un cadru perfect oficial, o conferinta despre care nu aveam motive sa cred ca s-ar desfasura fara aprobarile de rigoare. Cat despre chestionarul pe care l-am completat – ca toti cei de fata – in timpul conferintei, nu se rererea decat la date strict medicale si nu cuprindea niciun angajament de nuanta politica sau religioasa, care sa contarazica adeziunile mele reale la statutul PCR si la Constitutia tarii. Am fost lamurit, ulterior, ca “meditatia transcendretala”, ca organizatie internationala, implica unele aspecte profund negative , de care insa nu putem avea cunostinta acum doi ani, ca urmare a unui singur contact cu reprezentantul ei. Amintind ca pot fi sanctional, totusi, pentru o momentana lipsa de vigilenta, mi se pare, in acelasi timp, greu de acceptat ca ca sanctiunea sa aiba caracterului unui condamnari atat de drastice, ducand nu numai la totala descreditarea politica, ci si la descalificarea mea profesionala. Intre culpa mea reala si consecintele ei imediate ca o uriasa disproportiune care, in spiritul echitatii cu care ne-a obisnuit conducerea noastra de partid si de Stat nu poate sa fie corectata.

 

Ranit sufleteste de spulberarea intr-o clipa, a atator ani de eforuri entuziaste, si de anularea tuturor proiectelor mele viitoare (legitime la 33 de ani) apelez, tovarase Secretar General la dreapta dumnevoastra omeneasca, rugandu-va sa dispuneti rediscutarea cazului meu, in datele lui obiective. Va asigur ca tot ce doresc e sa-mi dovedesc, in continuare, ca si pana acum, buna-credinta loialitatea fata de tara, participand la procesul de afirmare a valorilor noastre pe plan universal.

 

Va multumesc,

Andrei Gabriel Plesu

25 mai 1982

 

 

Stimate tovarase Secretar General

 


Pentru o mai buna informare asupra imprejurarilor in care am luat cunostinta de “meditatia transcendentala”, fac urmatoarele precizari: In ianuarie 1981, cand functionam ca lector universitar al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, am fost convocat telefonic la Institutul de Psihologie si Pedagogie pentru a audia o conferinta de orientalistica. Invitatia era fireasca, intrucat era cunoscut indeobeste interesul meu pentru artele orientale. Conferinta la care am fost invitat a avut loc intr-un cadru oficial, in prezenta conducatorilor Institutului de Psihologie si a numeroase personalitati ale stiintei si culturii noastre. Nimic nu ma putea face sa ma indoiesc de perfecta legalitate a conferintei in cauza, care, de altfel, ne-a fost prezentata, de la bun inceput, drept un “program experimental” aprobat ca atare de Ministerul Educatiei si Invatamantului si de C.N.S.T. Conferentiarul a declarat ca doreste sa puna la indemana publicului o metoda practica de relaxare, inspirata din filosofia indiana si lipsita de orice implicatii religioase. Aratand ca metoda pe care ne-o va impartasi trebuie adaptata de la caz la caz, pentru fiecare individ in parte, conferentiarul ne-a cerut, in continuare, sa raspundem unui chestionar care sa-i furnizeze principalele noastre date biologice. Chestionarul nu cuprindea decat intrebari cu caracter medical si transmitea altora metoda de relaxare capatata (“mantra”), intrucat, prost aplicata, ea putea deveni daunatoare. Acestei parti teoretice a conferintei, i-a urmat, a doua dimineata, in aceeasi institutie, partea practica. In cadrul unei intalniri individuale, ni s-a transmis procedeul concret ce urma a fi folosit de fiecare din noi, in vederea relaxarii. Pentru a beneficia de aceasta intalnire, individuala, ni s-a cerut o taxa de 100 de lei (specificandu-se ca banii sunt destinati Casei Copilului) si cateva fructe si flori, in semn de omagiu pentru initiatorul metodei cu pricina. Odata intrat in incaperea intalniri individuale cu conferentiarul, am constatat ca, inainte de a-mi transmite “mantra”, el practica un scurt ritual ce cert aspect rligios. Aspectul discutabil al acestui ritual precum si faptul, constatat ulterior, ca asa zisa “mantra” individuala se dadea, nediferentiat, mai multor subiecti, m-au convins de lipsa de temei stiintific a intregului program si de incompatibilitatea lui cu interesele si convingerile mele. Drept care n-am mai participat la nici o alta sedinta.

 

In concluzie:

 

1. La data participarii mele la conferinta Institutului de Psihologie, nu puteam sti ce, “dedesupturi” are “meditatia trancedentala” si nu puteam banui ca ea e gazduita de o institutie oficiala, fara aprobarile de rigoare. De aceea nu am ezitat sa audiez conferinta.

 

2. Elementele cu caracter religios pe care le-am constatat in timpul partii practice a conferintei m-au contrariat si m-au decis sa abandonez prompt experimentul. Nu puteam insa sa stiu in ce consta intalnirea individuala, ininte de lua parte la ea, intrucat nu ni s-a comunicat dinainte cum va decurge respectiva intalnire.

 

3. Chestionarul semnat de mine nu mi s-a parut a contine date care sa intre in contradictie cu loialtatea mea fata de partid si de stat. De altfel, n-am tainuit continutul lui (si asa-numita “mantra”) de indata ce am avut prilejul sa relatez unui lucrator al Ministerului de Interne toate informatiile cuprinse si in prezentul memoriu.

 

Acum, cand la aproape doi ani dupa evenimentele relatate mai sus “meditatia transcedentala” a fost demascata ca secta cu o activitate diversionista, imi dau foarte bine seama de gravitatea implicarii mele, fie si de moment, in demonstratia experimentala de la Institutul de Psihologie. Si daca in contextul din ianuarie 1981, nu imi pot gasi o vina obiectiva pentru participarea la conferinta, in perspectiva timpului si in urma lamuririlor suvenite de atunci cu privire la adevarata fata a conf. Stoian, inteleg ce consecinte nefaste putea avea lipsa mea de vigilenta din 1981. Este totusi de la sine inteles ca daca as fi stiut atunci ceea ce stiu astazi despre “meditatia transcendentala”, n-as fi intarziat nicio clipa in sala de conferinta si as fi adus la cunostinta organizatiei de baza opiniile mele critice. Sunt perfect constient ca – potrivit recentei expuneri a Presedintelui tarii la Plenara largita a C.C. al P.C.R. din 1 iunie a.c. – trebuie sa facem totul pentru a preveni manevrele celor care, la adapostul unor manifestari sectante, “vor sa abata omenirea de la problemele majore – fundamentale ale lumii de azi”. Vreau sa sper ca punandu-se in cumpana bunele mele intentii, activitatea mea de pana acum pe de o parte si, pe de alta, lipsa de vigilenta de care am dat dovada, Conducerea de Partid si de stat va so coti ca imi poate acorda sansa sa ma reabilitez, pentru a contribui pe mai departe – dupa puterile mele – la edificarea culturii romanesti contemporane.

 

Va multumesc,

 

Andrei Gabriel Plesu”

3 iunie 1982

 

Sursa: http://cititordeproza.ning.com/

 

Şi câteva păreri personale:

 

Tot în 1968 intra în PCR şi Paul Goma, dar din alte motivaţii, din impuls patriotic. La Pleşu era vorba de arivism. Nu numai „comitetele şi comiţiile” la care participă în Occident vin în argumentare, ci şi cele două stagii de căte doi ani, pentru studii, în Germania Federală.

 

Dar tot Goma, spre diferenţă de Pleşu, a avut curajul să se opună megalomaniei în creştere a lui Ceauşescu. Pleşu nu a făcut acest lucru. I-ar fi deranjat cariera promiţătoare. Nu a avut atitudini de disidenţă nici în 1977 şi nici peste ani de zile. De pildă după momentul afacerii „Meditaţia Transcedentală”, când a fost dat afară din Partid. Nu, nici atunci. Ci în acele zile a preferat să se milogească pentru reprimire, „moralistul”. Ba a dat şi cu „subsemnatul” pe la organe.

 

Curios lucru este acesta, cum un om care trăise ani de zile în „decadentul occident” nu auzise nici de „Meditaţia Transcedentală” şi al ei guru, Maharishi Mahesh Yogi, nici de invazia sectelor orientale şi nici nu se poate pricepe cum de încurca noţiunile de „orientalistică” şi „experiment”.

 

În „cariera” sa acest Pleşu a avut o foarte mare grijă să stea aproape, ca un far călăuzitor, grupurilor (neo)kominterniste. Şi înainte de 1989 – „exilul” de la Tescani – şi, mai ales, după 1989. Şi drept răsplată a primit funcţii. Pentru unele erau necesare declaraţii pe propria răspundere cum că nu ar fi fost membru al PCR şi nici nu ar fi colaborat cu organele Securităţii. Şi le-a dat! Paul Goma a fost expulzat din ţară şi i s-a retras cetăţenia română. Nici în ziua de astăzi nu i-a fost restituită!

 

Andrei Pleşu adera real la „statutul PCR şi la Constituţia României Socialiste”. Aşa cum face şi astăzi.

 

PS: dacă tot nu a mai frecventat şedinţele de meditaţii transcedentale şi-o fi s luat suta de lei înapoi?