Zvonul ca proptea politică – Muzeul Ţăranului Român şi tupeiştii din jurul său


În cazul de faţă vorbim de un domn numit Virgil Niţulescu, director şi pe timpul PeDe-Lingăilor, şi pe timpul USLaşilor (c-aşa-i în cotocobităceală) al Muzeului Ţăranului Român. Politruc (a)cultural îl numea Claudiu Târziu cu ceva vreme în urmă – uitaţi aici – şi continua în descriere cu un citat din Andrei Pleşu: „Un zvon în care nu vreau să cred e că unul dintre aspiranţii la directorat ar fi fostul secretar de stat Virgil Niţulescu, de la Ministerul Culturii. Îl ştiu de mult. Iniţial, am crezut în candoarea lui. Între timp s-a instalat în postura unei mediocrităţi vesele, de funcţionar hârşit în rele. Mi-e greu să înţeleg de ce vrea acest directorat. În materie de etnografie e nul. În materie de caracter e, ca să zicem aşa, aproximativ. Se crede un administrator? Să caute vreun şantier sau vreo circă financiară. Altfel, va rămâne în memoria noastră ca un demolator de duzină, înălţat pe ruinele unui lucru bine făcut” Cred că aţi remarcat sublinierea cuvântului zvon, doară zvonistica ce devenea realitate era la ordinea zilei în timpul guvernărilor Băsescu-Boc din urmă cu nu mulţi ani.

 

Acest Virgil Niţulescu s-a evidenţiat (ŞI EL!) prin politica sa anti-creştină culturală dar în spiritul corectitudinii politice la putere în zilele noastre, transformând MuzeulŢăranului Român într-o oficină a propagandei sodomite. Pentru cei ce au uitat – şi, din păcate, suferă mulţi de amnezie „culturală” – le reamintesc de scandalul de la MŢR ivit cu ocazia desfăşurării „Lunii LGBT”. Mă voi ajuta iarăşi de articolele publicate de Claudiu Târziu – de aici şi aici – şi în care i se cerea DEMISIA. Sau demiterea, lucru foarte greu, de vreme ce „are proptele politice solide”. Peste câteva luni, în septembrie 2013 (deci nu demult!), apărea chiar şi un „Comitet pentru salvgardarea MŢR”, după cum citim pe blogul aceluiaş Claudiu Târziu. Interesant că nu aflăm printre semnatari numele lui Cristian Preda.

 

Dar de ce ar fi trebuit să apară numele politologului, politicianului şi politrucului Cristian Preda? Pentru că suntem în căutarea cercului de proptele politice ale celor care distrug MŢR. Iar în demers trebuie să vedem unde îşi au izvorul ZVONURILE create pentru a-l spijin pe cel care, în condiţiile în care la conducerea Ministerului Culturii a venit un creştin (fie el şi răspopit), ar putea să-şi piardă postul.

 

Păi domnul Cristian Preda este într-o amiciţie de idei cu fostul ministru de la Cultură, Daniel Barbu zis „Cianură”. Îşi au numitorul comun în apartenenţa la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti. Ambii sunt vajnici apărători ai „minorităţilor sexuale” şi a umanitarelor deziderate ale RMGC. Nu contează că sunt în structuri politice diferite, doară trăim în coabităceală şi prin urmare este firească orice apropiere. Îi mai leagă şi apartenenţa „dilematică” şi, de aici, ideologia ce-i uneşte îmi pare evidentă.

 

Ori, după aberantele decizii şi afirmaţii ale lui Daniel Barbu, îndepărtarea sa era aproape certă. Aşa că de ce să nu lase în urmă un ou fierbinte urmaşului de scaun ministerial? Poate convenea şi anumitor interese ce cloceau în mintea premierului Victor Ponta: de jaf şi de furt. Deci, dacă au existat planuri de „comasare”, ele au fost realizate ÎN MINISTERUL CULTURII doar în perioada Daniel Barbu. Poate chiar ca urmare a unui ordon ocult ceva mai vechi, de ce nu?

 

Dar de ce să se pună în cârca unui ministru care încă NICI NU FUSESE ÎNVESTIT ÎN FUNCŢIE? Ori acest lucru face Cristian preda, care se pare că le ştia el mai bine decât oricine… de la Bruxelles, unde este europarlamentar!

 

 

Şi care europarlamentar îi dă repede telefon lui tătuca de la Cotroceni, care-l roagă pe proaspătul ministru să nu comaseze MŢR cu Muzeu Satului. Şi vine şi (încă) directorul Virgil Niţulescu fluturând o scrisoare deschisă, dezvăluind planul ocult al lui Ponta! Dar de ce nu a făcut acest lucru în timpul mandatului antecesorului lui Ştirbu? Pentru că scopul NU este salvarea MŢR ci atacarea PNL. Din ambele direcţii, în stil coabitac. Dacă ar fi doar un scop politic, lucrul m-ar lăsa rece. De vreme au fost de acord cu cobităceala, atunci să se descurce! Dar în joc sunt şi valorile CREŞTINE şi aparatul drăcesc instalat în frunte pentru distrugerea ţării. O colcăială de propagandişti care se spijină reciproc în intenţia de a schimonosi şi mai rău România.

 

Şi la Iulian Capsali am găsit o concluzie asemănătoare:

 

 

Nu tiu cât de bune sunt reacţiile pripite în zilele noastre, plecate numai de la zvonistică. Există departamente ale „serviciilor” însărcinate cu manipularea. Dacă am reacţiona imediat, fără judecată critică, le-am face „serviciilor” un mare serviciu. Şi să nu credeţi că mobilele ce stau la bază sunt nobile. De mult nu mai avem „stat naţional”.

 

PS: după tot acest „scandal” ar mai putea fi clintit din funcţie poponarofilul director al MŢR? QED!

Puteţi să-i numiţi „fascişti”. Eu îi consider Români.


foto: http://www.ziaristionline.ro

 

 

Scrisoare Deschisa catre Romani

 

Evenimentele generate de proiecția la Muzeul Național al Țăranului Român a unui film cu tematică homosexuală, proiecție din cadrul programului „Luna istoriei LGBT”, și protestul care a anulat-o au stârnit o serie de reacții în mass-media românească și din partea oamenilor de cultură. Prin rândurile de mai jos, ne adresăm celor care simt nevoia păstrării unei minți limpezi în tăvălugul informațional contemporan.

 

Suntem conștienți că Muzeul Național al Țăranului Român nu este depozitarul unei lumi anacronice, fără relevanță pentru prezent și inutilă din perspectiva viitorului. Precum scria primul ctitor al acestei instituții, Al. Tzigara-Samurcaș, el este proiectat să prezinte „atât traiul zilnic, cât şi viaţa intelectuală şi religioasă a ţăranului”; în el trebuie „să se plămădească viitorul artei românești”. Având în vedere aceste rosturi care i s-au dat, este legitim să ne întrebăm: acest viitor se poate plămădi printr-o siluire a trecutului? Ne ajută să răspundem tot fondatorul Muzeului: „Respectul tradiţiei este incontestabil unul dintre elementele cele mai puternice pentru educarea morală a popoarelor. La ţăranul nostru tradiţia religiei strămoşeşti împlinea, în parte, acest rol în educaţia sentimentală.”

În 1908, Al. Tzigara-Samurcaș a ales ca moto al unui articol de-al său, intitulat „Suntem vrednici de un muzeu naţional?”, versul „În noi totul e spoială, totul e lustru fără bază” din poezia Epigonii, de Eminescu. Nu putem să nu observăm că reacțiile umorale de astăzi provin de la persoane aparținând aceleiași categorii, reflectând conflictul formelor care nu recunosc și nu își asumă niciun fond.

În fapt, evenimentele de la MȚR ar trebui să devină obiectul unei dezbateri culturale de amploare, care să nu fie influențată de acordări, pe sub masă, de fonduri și funcții pe criterii netransparente: dorim o cultură în continuarea tradiției istorice, care să răspundă coerent și în chip specific dezvoltărilor culturale de pe plan internațional? Sau o cultură care să facă tabula rasa de ceea ce a însemnat cultura vernaculară, de la cea tradițională si medievală, la cultura secolului al XIX-lea, cultura interbelică și cea din perioada comunistă, acuzate, pe rând, de obscurantism, de nesincronicitate cu cea europeană, de naționalism, respectiv de colaboraționism, ceea ce ar impune ca în România, în planul civilizației și în cel cultural, să pornim totul de la zero? De răspunsul oamenilor de cultură la această întrebare depinde nu doar starea culturii în viitor, ci și educația tinerei generații, care, fiind mai mult decât o opțiune personală, sunt un act de responsabilitate față de societatea românească din trecut, prezent și viitor, dar și față de civilizația europeană și universală.

Consideram că impunerea, în spațiul cultural, a acestui tip de totalitarism ideologic, prin găzduirea, în incinta Muzeului, a manifestărilor organizate de Asociația ACCEPT, cu acordul Directorului General al Muzeului, Domnul Virgil Ștefan Nițulescu, nu este un răspuns pertinent în cadrul dezbaterii culturale contemporane și va genera proteste similare celui care a avut loc la proiectarea filmului – fiind dreptul unor oameni liberi de a se opune acestui tip de constrângere ideologică. Responsabili pentru această situație sunt doar cei care folosesc dictatul în locul dezbaterii, iar reacția celor care încearcă să rezolve problema fără dialog nu este decât consecința acestui fapt.

Având în vedere istoria recentă a României, atitudinea ACCEPT și cea a Domnului Virgil Ștefan Nițulescu ne amintesc de ușa trântită de către Vâșinski la Palatul Regal în 1945. Acuzațiile nefondate pe care ei le lansează sunt similare celor de la instaurarea comunismului: cei care nu sunt de acord cu noi sunt a priori „legionari”, „fundamentaliști”, „naziști”, „naționaliști”, „huligani” etc. Este simptomatic faptul că, atunci când regimul comunist l-a redenumit, în anul 1953, Muzeul Lenin-Stalin, l-a definit, mai întâi, ca fiind „nazist”, aceeași etichetă care este acum aplicată celor care apără acest spațiu reprezentativ al spiritualității țăranului român și, implicit, al valorilor tradiționale ale neamului românesc.

Horia Bernea spunea despre țăranul român că „ştie, dar nu se poartă cu suficienţă”. Suficiența caracterizează cel mai bine atitudinea directorului de astăzi al muzeului, care nu a sesizat nepotrivirea flagrantă dintre prestația sa și statutul MȚR și nu a înțeles rostul acestui muzeu în peisajul cultural național, european și universal. Reacția domnului Virgil Ștefan Nițulescu, din 22 februarie a.c., care, în locul argumentelor, folosește etichetarea ca mijloc de anatemizare a celor care au protestat în acest caz de inadecvare spirituală, este una a suficienței. Domnia sa nu folosește argumente pentru că nu le are – a se vedea, pentru dezbatere, textele care au însoțit fondarea și refondarea Muzeului (accesibile pe pagina de internet a acestuia: http://www.muzeultaranuluiroman.ro). Acuza de „homofobie”  și apelul la forțele de ordine nu vor fi niciodată argumente valabile într-o dezbatere culturală și identitară, ci semnul unor tendințe autoritariste.

Actuala criză poate fi rezolvată prin dialog numai după ce Domnul Virgil Ștefan Nițulescu își va asuma eroarea prin care a declanșat un scandal public într-un spațiu al profundității și al serenității. Caracterul discreționar al actului său nu se poate ascunde în spatele acuzelor proferate de actualul Director, printre care sunt repetate cele de discriminare sau de deficit democratic. Nu numai că am citit despre rescrierea istoriei și „nouvorbă” în romanul orwellian 1984, dar am și trăit – majoritatea oamenilor de cultură care am depășit vârsta tinereții –, în propria noastră țară, presiunea ideologicului, rescrierea istoriei, alterarea codului cultural, acuza de „deviaționism” de la principiile „democrației populare” etc.

Al. Tzigara Samurcaș întreba, în 1908: „Suntem vrednici de un muzeu (de etnografie –n.n.) național?” Societatea din vremea sa a răspuns „da”, regimul comunist a răspuns „nu”, Horia Bernea și colaboratorii săi au răspuns din nou „da”, după 1990. La începutul secolului al XXI-lea, trebuie să răspundem din nou la întrebarea: „Suntem vrednici de un muzeu național?” Dacă răspundem „da”, atunci nu putem asista pasivi la deturnarea Muzeului Național al Țăranului Român de la rostul său specific în cultura română. Și aceasta nu din ură, cum suntem acuzați, ci din dragoste pentru țăranul român si Tradiție, pentru Al. Tzigara -Samurcaș, pentru Horia Bernea, pentru Irina Nicolau, dar și pentru toți cei ce apreciază valorile care dau viață Muzeului, indiferent de cum se consideră ei.

În sfârșit, însuși muzeul refondat de Horia Bernea și de colaboratorii săi este un răspuns în cadrul dezbaterii culturale de care am amintit: un muzeu fidel și față de tradiție, și față de exigențele contemporane, singurul muzeu din România care a obținut, în 1996, trofeul si premiul de Muzeu European al Anului, acordat de Forumul Muzeului European.

Mai suntem vrednici de el?

 

Semnează:

 

Acad. Maria Manoliu, profesor  universitar de limbi romanice, lingvist

Prof. univ. dr. Ilie Bădescu, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române

Prof. univ. dr. Radu Baltasiu, Directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române

Cristian Mandeal, dirijor

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă

Dr. Costion Nicolescu, fost Director de imagine al Muzeului Țăranului Român

Marcel Petrișor, profesor, scriitor, fost deținut politic

Dionisie Stoenescu, medic, fost deținut politic

Demostene Andronescu, scriitor, fost deținut politic

Jacques V. Iamandi, fost deținut politic

Nicolae Mărgineanu, regizor

Prof. univ. dr. Costea Munteanu

Silvia Radu, sculptor

Prof. univ. dr. Gheorghe Ciobanu, profesor emerit, fizician

Prof. univ. dr. Ion Gh. Roșca, rector

Prof. dr. conf. univ. Bogdan Alexandru Voiculescu

Prof. univ. dr. Eleonora Voiculescu

Dr. Emilia Corbu, cercetător ştiinţific, arheolog

Lect. univ. dr. Andreea Bandoiu

Prof. univ. Horea Paștina

Prof. univ. Adrian Pârvu

Prof. univ. dr. Irina Meghea

Asist. univ. drd. Mihai Coman

Dr. Marian C. Ghilea, cercetător

Virgil Vlăescu, doctor în bioetică

Lect. dr. Octavian Gordon, clasicist

Dr. Ovidiu Hurduzeu, scriitor

Liliana Ursu, scriitoare

Tatiana Petrache, traducător

Gheorghiţă Ciocioi, etnolog

Paul Nistor, istoric

Cornel Ciucanu, istoric

Florin Şinca, istoric

Marcel Lutic, etnograf

Laurențiu Dumitru, publicist

Elena Dulgheru, critic de film

Liliana Chiaburu, arhitect

Rafael Udriște, jurnalist

Doina Bâscă, jurnalist

Doina Mândru, critic de artă

Adriana Scripcariu, critic de artă

Ileana Pintilie, critic de artă

Raluca Băloiu, critic de artă

Prof. univ. dr. Constantin Flondor, pictor

Prof. univ. dr. Florin Ciubotaru, pictor

Andrei Rosetti, pictor

Bogdan Vladuță, pictor

Ion Grigorescu, pictor

Emilia Pop, pictor

Mihai Sârbulescu, pictor

Irina Papuc, pictor

Corina Maria Negreanu, pictor

Mircea Roman, sculptor

Călin Vasilescu, sculptor

Dragoș Neagoe, sculptor

Alexandru Papuc, sculptor

Dumitru Bondar, sculptor

Elena Scutaru, sculptor

Alexandra Dorobanțu, arhitect

Militza Sion, arhitect

Cristian Mihu, arhitect

Nina Teodor, sociolog

Victor Ceauşu, profesor de istorie

Prof. univ. dr. Teodor Laurian 

Prof. Univ. Dr. Valeriu Irimescu, membru corespondent al Academiei Române

Conf. univ. dr. Codrina Laura Ioniță

Lect. univ. dr. Puiu Ioniță

Georgeta Irimescu, profesor universitar

Prof. univ., pictor Marin Gherasim

Cosmina Dragomir, profesoară, artist plastic

Dr. ing. Erast Călinescu

Nicolae Mihail Stanca, inginer

Dr. Răzvan Constantinescu, șef de lucrări UMF Iași

Amalia Ritivoi, medic

Constantin Ritivoi, medic

Anca Iordăescu, pictor

Sorin Costina, medic

Marius Boca, medic

Roxana Cristian, medic

Sorin Maximeasa, medic

Cornelia Maximeasa, medic

Răzvan Vasiliu, medic

Otilia Vasiliu, medic

Dima Constantin, medic

Adrian Ilie, medic

Paul Teodor, inginer tehnic

Dinu Savopol, inginer

Silviu Nicolae Radu, inginer

Mihaela Nețoiu, profesoară

Olga Andreescu, profesoară

Alexandru Ciolan, editor, lingvist

Iulian Capsali, regizor, publicist

Irina Bazon, filolog, traducător

Dr. Cristina Cânepă, matematician

Dr. Ana Ursescu, matematician

Dan Tanasa, roman

Florian Palas, profesor, jurnalist

Victor Roncea, jurnalist

Andrei Brezianu, scriitor

 

Sursa: www.ziaristionline.ro 

 

Şi subscriu.