Klaus Iohannis sub atacul lui… Soros


Face vâlvă în zilele acestea (dar şi de ceva vreme) dosarul care priveşte o fostă (acum) proprietate a familiei Iohannis. Toţi ăia care sucesc dosarele infractorului Voiculescu pe toate feţele şi înjură deciziile Justiţiei iată că în cazul Iohannis declară sus şi tare că „Justiţia e sfântă şi nu supun deciziile acesteia discuţiilor). Mai, mai să-i crezi. Nu e cazul şi cu mine.

 

Şi asta pentru că mi-am aruncat ochii pe materialul publicistic (realizat de Rise Project) ce a contribuit la mediatizarea pe scară largă a chestiunii cu pricina. Şi mi s-a părut o ÎNSĂILARE ridicolă de pretexte şi chichiţe penibile. Practic – dacă citeşti printre rânduri – mai că se preaslăveşte legea bolşevică a lui Ilici Iliescu prin care casele naţionalizate, în loc să revină moştenitorilor, erau vândute chiriaşilor, securişti sau aparţinători unei anumite etnii, mare parte. Drepturile provenind din relaţiile de rudenie sunt desfiinţate. NU SE INVOCĂ NICĂIERI LEGEA 10 pe 2001 şi legislaţia privind restituirea proprietăţii ce a apărut în continuare. Dar pe mine nu aceste lucruri mă interesează – această e problema avocaţilor şi „competenţelor” lor angajaţi de domnul Iohannis.

 

La altceva m-am uitat eu şi am încercat să văd dacă mi se confirmă bănuiala. Şi mi s-a confirmat. CINE SE AFLĂ ÎN SPATELE „RISE PROJECT”, această „comunitate de jurnalişti, programatori şi activişti” – după cum se autocaracterizează,  şi a campaniei de presă? Ia să vedem, ghiciţi? Întrebare retorică de vreme că am pomenit încă din titlu.

 

În subsolul site-ului cu pricina aflăm următoarele entităţi partenere: HotNews (site-ul celebru pentru băsismul lui – nu ne interesează acum), Investigative Dashboard, OCCRP, VIS, Programul de Cooperare Elveţiano-Român. Spre diferenţă de alte site-uri mai transparente, nu există o pagină care să indice finanţatorii direcţi ai site-ului Rise Project. O să pornim prin urmare de la aceste indicii.

capture1

Să o luăm încetişor. Cine se află în spatele Investigative Dashboard (chiar aşa scrie!)? Păi se găseşte tot OCCRP menţionată mai sus, cât şi… Open Society Foundations, ONG-ul finanţat direct de George Soros. Mai există alte trei societăţi partenere din care două sunt în conexiune directă cu acelaşi OCCRP. Remarcăm că investigaţiile asupra corupţiei din Rusia lui Putin sunt aproape nule, ca amploare, în timp ce o felie sănătoasă o reprezintă tunurile financiare date în Ucraina.

 

capture_2

Programul de Cooperare Eleveţiano-Român pare a fi mai mult o oaie de muls. De exemplu, după o examinare sumară, pentru Fondul Tematic Securitate a fost finanţat un consorţiu format din SC Team Consult SA, Coginta şi DGAF. Ca un făcut, cel puţin o persoană se află în fruntea a două societăţi beneficiare. Blaise Bonvin e ştab şi la Coginta, şi la Team Consult.

 

capture_3

VIP (Visual Investigative Scenarios) ar reprezenta doar o secţiune a OCCRP, un site care ar descrie vizual conexiuni între oameni, bani, societăţi. E creat de OCCRP, Rise Project, QuicData (care a realizat şi grafica site-ului Rise Project) şi finanţat de… Programul de Cooperare Elveţiano-Român şi de Internaţional Press Institute (IPI). Cine se află printre finanţatorii IPI? Ghiciţi? Aceeaşi Open Society Foundations a lui Soros:

 

capture_4

Şi acum ajungem şi la OCCRP –  Organized Crime and Corruption Reporting Project, organizaţie a cărei activitate nu ar fi posibilă (aşa scrie acolo!) fără susţinerea: USAID from the American People, Programul de Cooperare Eleveţiano-Român şi… Open Society Institute alături de Global Investigative Journalism Network.

 

capture_5

Şi cine ar finanţa această Global Investigative Journalism Network decât acelaşi George Soros a cărui fundaţie se află în topul donatorilor:

 

capture_6

Ne întoarcem puţin la punctul de început. La articolul publicat de Rise Project ca să-i vedem autorii: Ionuţ Stănescu şi Victor Ilie. Cinse sunt aceştia aflăm din descrierea postată pe siteul gazdă:

 

Victor Ilie „a absolvit în 2012 Facultatea de Jurnalism la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Acolo, a scris doi ani la Opinia Veche (fostă Opinia Studențească) și a avut emisiuni la Radio România. În București, el a scris reportaj pentru Jurnalul Național și a activat în cadrul proiectului Casa Jurnalistului. Victor este autorul investigatiei “Parcul de distractii din fabrica de diamante” – finanțată de Freedom House România în cadrul proiectului “Grants for Investigative Journalism” . În trecut, Victor a mai colaborat cu Suplimentul de Cultura, The Industry, Obiectiv de Suceava și În Premieră cu Carmen Avram.”

AHA! Deci în cazul său George Soros (aka Freedom House România) şi-a dat mâna cu „Varanul” Voiculescu.

Despre Ionuţ Stănescu aflăm că „este reporter liber profesionist. A lucrat la Departamentul de Investigaţii al ziarului „Evenimentul zilei”, a colaborat cu „Jurnalul Naţional” şi cu „Adevărul”, scriind articole foarte variate ca temă şi gen jurnalistic.” şi alte blablabla-uri. Eu, ănsă, i-am aflat semnătura într-o publicaţie străină – The Nation – o publicaţie a cărei ideologie (ce ciudat!) este foarte SOCIALISTĂ şi, în acelaşţi timp, PRO-PUTINISTĂ.

 

Oare aici să aflăm cheia acestui atac insidios la preşedinţie? În alianţa dintre interesele („progresiste”) ale lui George Soros cu interesele geopolitice ale lui Vladimir Putin?

 

Un drum „către sine” devenit fundătură


„Dom’le” – o să mă întrebaţi – „dar ai spus, în postarea precedentă, că vom putea şi noi să auzim întrebările pe care le-ai pus Oanei Pellea şi răspunsurile aferente. Nu mai avem nici o înregistrare video! Cum atunci să ne dăm seama?”

Nu, nu veţi mai putea face acest lucru! Un mesaj primit la jumătate de zi după urcarea înrăgistrării pe Youtube şi, apoi, pe bloguri, m-a anunţat următoarele:

oana pellea spune:

Buna seara, Va rog sa stergeti acest material de pe toate canalele maedia. Nu am acordat dreptul de difuzare si va aflati in afara Legii. Multumesc.

 

Am verificat autenticitatea emitentului, am primit atestarea autenticităţii mesajului şi, drept urmare, m-am conformat: înregistrarea video a fost eliminată din rândul celor accesibile.

DAR, pentru că există un DAR…

Dar de ce acest refuz al accesibilităţii publicului (atâta cât este – zece, douăzeci de inşi) spre o seară plină de naturaleţe şi spontaneitate? Şi nu e vorba numai de materialul filmat de mine, ci şi de al altora incluzând aici organizatorii Întâlnirilor respective.

Am rumegat problema şi am ajuns la o concluzie. Că respectiva artistă s-a comportat prea natural, prea firesc, în afara unui cadru IMPUS! Care-i acel cadru impus, prin ce soi de vrajă perfidă ajunge cineva din persoană la nivelul de „marcă înregistrată” (sic!)? Aşa că am am făcut ceva săpături şi, în acelaşi timp, am început şi să-mi reamintesc unele lucruri.

 

Şi ne-am reamintit că artista în cauză „iubeşte lemnul. Şi spaţiile mici”. Acest lucru petrecându-se, se pare, în timpul întâlnirii cu Sfântul Anton, credem noi, într-o biserică trainică, de piatră ori cărămidă, după cum am găsit citat pe blogul unui domn: https://olivian.ro/oana-pellea-jurnal/

„A! Asta era!”, mi-a picat mie fisa. „Am uitat că dacă ne aflăm în faţa unei „mărci înregistrate” (nu a unei persoane) musai trebuie să fie şi o societate mai mult sau mai puţin comercială dar, foarte sigur, ocultă. Gen „Editura Humanitas” şi ai ei sclavi care fac drepţi când vine ordinul pe unitate ideologică de la tovarăşul Liiceanu. Care tovară, primeşte şi tovărăşia sa diverse ordine pe linia corectitudinii politice spre a le impune – CU TOATĂ FORŢA – în mentalul colectiv al românilor. Şi că-i aşa cum zic eu, priviţi aici un material idologic al acestui satrap cultural ce vine pe direcţia propagandistică în care se înscrie şi clipul celor de la Taxi: http://www.contributors.ro/ Propagandism de cea mai pură speţă sovietică! Se inventează problema (apare clipul) apoi se vine cu clarificarea ideologică (cu articolul pe linie).

Dar deja chestiunea nu mai e la ordinea zilei! Acum se discută şi se manipulează despre alttceva. Despre cei „trei milioane de tâmpiţi” care se opun PROGRESULUI! se opun LIBERTĂŢII! Se opun FRATERNITĂŢII! Se opun IUBIRII, to’arăşi! Prin urmare şi vectorii de opinie în care s-a investit la greu (şi cărora le e teamă că vor pierde încrederea – şi veniturile? – partidului cultural pe care-l slujesc) sunt treptat scoşi la înaintare:

Adică vedeţi dumneavoastră, bestiile fasciste au o atitudine contrară UMANITĂŢII de vreme ce aceşti „creştinopaţi” doresc legalizarea familiei tradiţionale.
Ori, revenind la problema iniţială şi părăsind tonul ironic, la întâlnirea cu pricina eroina şi-a devoalat propria fire, propriile-i dorinţe şi gânduri. Un mesaj, în profunzimea sa, ce venea mult în contradicţie cu al „stăpânilor”. A fost ca un soi de defulare. Şi asta a deranjat!

Domnul Cătălin Predoiu ori ne socoate proşti, ori face pe prostul, ori este el însuşi un prost!


În seara ce a trecut, la emisiunea doamnei Elena Vijulie de la Digi 24. printre întrebări i s-a strecurat şi una privind vulnerabilităţile candidatului ce a fost Marian Munteanu, care ar fi colaborat cu Securitatea. „Nu ar fi fost fireşti aceste verificări (la CNSAS n.n..)?” – întreabă Elena Vijulie. Iar domnul Predoiu răspunde imediat cum că PNL a şi trecut la abordarea instituţiei respective (CNSAS) spre a cerceta cazul. Ba chiar insinuează parşiv că Marian Munteanu, prin faptul că a acţionat elegant şi s-a retras din competiţia electorală, ar fi recunoscut tacit că ar fi colaborat! Nu această chestiune ne interesează – de altminteri Marian Munteanu a anunţat că îi va aduce în faţa instanţei pe cei ce l-au caomniat – ci alt aspect ne preocupă.

 

DOMNULE PREDOIU, CE AŢI SPUS? CĂ PARTIDUL A SESIZAT CNSAS!? Pe ce bază legală, domnule? Ca ce chestie? Cu ce drept? Hai să ne uităm în legislaţie, domnule Predoiu, că să vedem clar la ce faceţi referire, şi anume despre OUG 24 din 2008 publicată în Monitorul Oficial nr 182 din 10 martie 2008 şi de Legea 293 din 2008, publicată în Monitorul Oficial  nr. 800 din 28 noiembrie 2008, prin care se aduc unele modificări ordonanţei amintite.

 

Ori Ordonanţa vorbeşte de accesul LA PROPRIUL DOSAR şi desconspirarea securităţii iar în conformitate cu aceasta DOAR anumite categorii intră sub incidenţa Legii. Şi anume:

 

– persoanele care au fost VICTIMILE Securităţii şi cărora li se asigură accesul LA PROPRIUL DOSAR, acces asigurat lor sau familiilor lor (Capitolul I, articolul 1 paragraf 1 şi paragraf 8). Acestora şi numai acestora li se declină identitatea securiştilor ori turnătorilor care s-au ocupat de dosar (articolul 1, paragraf 7).

– un evantai de DEMNITARI şi FUNCŢIONARI ai statului (capitolul I, articolul 3) în rândul cărora intră şi candidaţii la diversele alegeri. Facem o menţiune aici. Legea 293 a abrogat un paragraf (c) din OUG 24 şi e semnificativ cine scăpa astfel de examinare („c membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat, secretar general, secretar general adjunct din Guvern şi din ministere, director în minister şi asimilaţi ai acestor funcţii, Comisar European;” – sic! n-m.)

– precum şi REVOLUŢIONARII (capitolul I, articolul 3, paragraf z).

 

Şi acum revenim la subeictul Marian Munteanu. Despre care CANDIDATURĂ OFICIALĂ vorbiţi în cazul lMM, domnule Predoiu? O canduidatură oficială presupune depunerea dosarului de candidat, cu semnăturile aferente, la Biroul Electoral. CÂND a depus MM acest dosar pentru ca CNSAS să poată efectua în mod LEGAL demersul investigativ? Vă spun eu când: niciodată. Pentru că Marian Munteanu nu a fost înscris în nici un moment oficial în cursa pentru Primăria Capitalei şi nici pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

 

Poate o să replicaţi, domnule Presoiu, că nu stăpâniţi asemenea amănunte. dar ar fi trebuit să le cunoaşteţi! Doară respectiva OUG poartă, la finalul ei, şi distinsa dumneavoastră semnătură în calitatea pe care o aveaţi în 2008 de Ministru al Justiţiei.

Pe înregistrarea video de mai jos puteţi vedea alegaţiile acestui Cătălin Predoiu pe chestiunea Marian Munteanu cam de pe la minutul 5:

„La Sagrada Familia”, instrumentalizată ideologic de extremiştii de stânga


În ultimul timp pe stângiştii noştri scumpi (liberalo progresişti, s-avem pardon!) îi aflăm în gură numai cu Sagrada Familia din Barcelona, pe care o contra-propun Catedralei Neamului Românesc. Cică, cât de hidoasă ar fi Catedrala din Capitala României. Şi cât de super aceea din Barcelona. Şi cum ar fi ea la fel de slută ca şi Palatul Parlamentului (Casa Poporului) şi ar reprezenta aceleaşi tendinţe spre megalomanie ca pomenita clădire guvernamentală.
Să lăsăm de-o parte chestiunea casei Poporului – obiectiv inclus OBLIGATORIU în cicuitele turistice bucureştene – şi să revenim la Sagrada Familia. Pe care un anarhist celebru ar fi vrut-o… demolată! La George Orwell mă refer, care în „Omagiu Cataloniei” se referă în aceste cuvinte la vestita catedrală:
„For the first time since I had been in Barcelona I went to have a look at the cathedral [La Sagrada Familia] – a modern cathedral, and one of the most hideous buildings in the world… Unlike most of the churches in Barcelona it was not damaged during the revolution – it was spared because of its ‘artistic value’, people said. I think the Anarchists showed bad taste in not blowing it up when they had the chance.”
Aş fi dat extrasul în limba română dar, ca un făcut, nu găsesc acum volumul în bibliotecă. Dar e bine şi aşa.
Observăm două lucruri. În primul rând, că în Catalonia dictaturii anarho-bolşevice cele mai multe biserici fuseseră distruse – „Spre deosebire de cele mai multe biserici, ea (Catedrala) nu fusese distrusă în timpul revoluţiei”. Anarho-bolşevicii aplicaseră, pesemne, avant la lettre, sloganul binecunoscut „Vrem spitale, nu catedrale”, dar la modul ciuntit. Că de credinţa că „Dumnezeu preferă lucrurile mici” nu putem să-i credităm. Spre diferenţă de ipocriţii mioritici, anarho-bolşevicii catalani erau sinceri: atei (şi asasini) până-n pânzele albe. Ştim însă sigur că, deşi aveau spitale şi nu mai aveau catedrale (biserici, mă rog) spaiolii republicani nu mai aveau… mâncare. Aşa cum nu avea să mai fie mâncare în tot lagărul socialist.
Atunci de ce nu s-o fi apucat să distrugă „una din cele mai hidoase clădiri din lume”. Aici cred că ne aflăm în plină dispută estetică. Locuitorii din Peninsula Iberică aveau, pur şi simplu, alte preferinţe estetice, conform tiparului înscris în mentalul colectiv forjat din împreunarea stilului maur cu acela creştin, şi, de aici, preferinţa pentru formele gândite de Gaudi. Ceea ce se opunea vederilor „internaţionaliste” ale unui tovarăş precum Orwell.
Dar vie întrebarea noastră. Nu cumva ideile estetice ale contestatarilor Catedralei româneşti sunt calate pe acelaşi tipar internaţionalist precum fuseseră şi cele ale lui Orwell la vremea sa? Eu cred că da! Iar noul internaţionalism „estetic” (şi nu numai) are în spate un finanţator: Soros. Atunci de ce i-am credita pe aceşti cu monopolul adevărului, inclusiv în plan artistic?
PS: nu faceţi din Orwell un sfânt. Abia după ce a cunoscut ipocrizia bolşevicilor în sensul cel mai brutal şi criminal a început să realizeze hidoşenia din spatele stângii.

Alogenii de la ProTV falsifică imnul de stat al României


Am deschis întâmplător pe ProTV, tocmai când începea emisiunea „Vocea României” şi se cânta imnul de stat. Numai câ, surprinzător ori ba, nu au fost rostite tioate cele 4 (PATRU) versuri din imnul ţării, cui numai trei din acestea. Vă rog ca fiecare din voi să protesteze pe pagina acestei emisiuni pe care o emite canalul alogen ProTV. Eu le-am urcat următorul răspuns:
„DE ce falsificaţi imnul României?! Nu vă e ruşine? Acesta are 4 (PATRU) strofe, nu trei, cum v-au impus patronii voştri alogeni:

 

„Preoţi cu crucea-n frunte căci oastea e CREŞTINĂ 

Deviza-i Libertate iar scopul ei preasfânt 

Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină 

Decât să fim sclavi iarăşi pe vechiul nost pământ” 

 

HUOOOOOO!!!!”

 

Vă rog să reacţionaţi şi voi cu răspunsurile voastre pe adresa de Facebook a emisiunii pentru că aşa nu se mai poate! Prea ne calcă toate leprele astea simbolurile în picioare!

PS: marii „hartişti” (şi nici juraţii) nu au habar, se pare, nici ce este acela „REFREN” de vreme ce au uitat să-l cânte la celelalte strofe.

Cine sunt agitaţii anti-creştini din „presă”? Băsiştii de ieri gen Ramona Ursu & Co


O să tot spun că românii au memorie scurtă. Da’ scurtă de tot câtă vreme în loc să răspundă cu un scuipat la adresa autorilor, preferă se dea share materialelor acestora. hai se ne reamintim ce se petrecea prn 2011, pe vremea în care guvernarea Băsescu desfiinţa spitale iar jurnaliştii se făceau preş în faţa preşedintelui mult iubit.

Păi ieşea la iveală o directivă internă a unui concern mediatic! Ramona Ursu era persoana în cauză, „Adevrul” – trustul în cauză, iar cerinţele vizau reflectarea (şi deformarea) imediată şi cât mai amănunţită a tuturor subiectelor de scandal care puteau lovi în Biserică! Vom relua mai jos acele mail-uri, preluate de pe blogul lui Victor Ciutacu, jurnalist care a avut reacţie n acea vreme. 

Mă repet şi voi repeta: BĂSESCU TĂIA ŞI SPÂNZURA! BĂSESCU ÎNCHIDEA SPITALE, AZILE, OSPICII. Iar slugoii din presă NU spuneau nimic! ATUNCI! Dar acuză astăzi! Cică ei sunt ăia neprihăniţi care au voie să arunce piatra! Hai sictir, jigodiilor! Nu îl prin eu pe o jivină de asta să vezi ce-l iau la întrebări!

Apropo, slugoaica de Ramona Ursu e bine mersi în continuare la „Adevărul” şi, în continuare, înjură tot Biserica. Asta între un PLAGIAT, pentru că micuţa revoltată – doară îi dădea lecţii şi lui Ponta de moralitate intelectuală – foloseşte (de fapt distorsionează) o vorbă de-a regretatului Grigore Vieru. Ce spunea acesta:

„- De unde ştii că există Dumnezeu?

– de la mama. iar mama nu m-a minţit niciodată!” (citat din memorie)

Ei, era prea religios mesajul şi nu se putea apela. Aşa că fătuca asta imbecilă l-a deformat:

„Corupţilor, noi suntem cei cărora părinţii le-au spus că vor fi liberi. Iar mama nu mă minte!” Uite chiar aici e articolul. Iar ceva mai jos vin şi lecţiile deontoloagei date lui Ponta: „Cât de josnic poate fi un premier trimis în judecată pentru corupţie, cu un doctorat plagiat”. Dar cât de josnică poate fi o secătură ca tine, Ramono, care copiază fraze de la mari poeţi lăsând impresia că-s ale sale? Păi una care e în stare să facă drepţi când cer interesle patronilor alogeni şi să facă ceea ce ai făcut tu, fă, în urmă cu 4 ani (preluare de la Victor Ciutacu):

Ramona Ursu, redactor şef adjunct ,Adevarul de Seară”

Va propun sa facem toti, acolo unde avem cazuri similare, materiale cu scandaluri in care au fost implicati preoti. Ideal este sa fie scandaluri sexuale, dar putem baga si altfel de lucrui: batai intre popi, injuraturi, talharii, etc.

Punem materialele pe site, cu fotogalerii, video, inregistrari audio…ce aveti voi… si va linkuiti toti la materialele facute de ADS Bucuresti despre scandalul homosexual cu minori de la Patriarhie – popa Irineu.

—————————————————————————————————————————————————-

Mirela Cimpoi, redactor şef”Adevărul de seară” Iaşi

RUGAMINTE DE LA CLICK: Vedeti daca la Bac vine vreun elev mai prost imbracat sau cu bicicleta ori in slapi. Vedeti poate surprindeti ceva care sa tradeze saracia elevului roman.Cu poza si declaratie de la el. Sa anunti pe Alina Stan daca aveti evenimente deosebite la proba de luni!

Cine o dă cu „statul laic”, ajunge să o crape „secular”


Din punct de vedere creştin, prin cuvântul „laic” se înţeleg acei credincioşi care nu fac parte din cler (adică nu sunt episcopi, preoţi ori diaconi) şi nici nu sunt supuşi ascultării monahale. Adică, aceştia reprezintă „poporul creştin”. Termenul provine din grececul „o laos” („popor”) cuvânt care NU a intrat în limba română prin filieră franceză, aşa cum încearcă să demonstreze tot felul de duşi cu pluta, ci direct din limba grecească pentru simplul fapt că elitele culturale româneşti cunoşteau foarte bine şi greaca veche şi neogreaca, boierimea fiind în relaţii diversificate cu lumea grecească din Balcani sau din Constantinopol (şi nu numai). Prin urmare, neghiobii care vor ca toate ţările din lume să devină „laice”, fac o confuzie enormă, aceştia crezând – în ignoranţa lor „scientistă” – că termenul „laic” îl acoperă şi pe acela de „secular” sau „ateu”. Bun, la confuzie au contribuit şi les camarades de Paris, „progresiştii” de toate soiurile care s-au cocoţat, uzând de demagogie egalitară, în fruntea puterii politicie dar, mai ales, intelectuale din Hexagon numai că dacă în franceză „laicite” o suna într-un anume fel, „laicitatea” pe care o avem noi n limba română înseamnă cu totul altceva şi se referă la un lucru atât de firesc încât îl aflăm acoperind acelaşi înţeles pe care îl avea şi în Bizanţ – în trebuirile de Stat au voie săşi bage nasul numai reprezentanţii Statului (adică ai puterii, împăratului, regelui…). Ceea ce nu înseamnă şi SEPARAREA de afacerile religioase. Din cunoştinţele mele, un singur stat s-a declarat până acuma ateu – Albania lui Enver Hodja (sau Hoxha, în albaneză). Să înţelegem că respectivii semidocţi ar dori să gustăm la nivel global „fericirea” pe care au trăit-o supuşii comunismului albanez?

Apropo, foarte recent am aflat că se pune la cale de o „a treia forţă” în politica dâmboviţeană. Procuroarea Macovei, veganoidul în devenire Cernea şi Dănuţ „SRL” (dacă acesta – Nicuşor Dan – o cădea în capcana întinsă de cei doi). Să vezi atunci numai „laicism” la gura lor în momentele în care nu sunt preocupaţi cu adularea gheipraidiştilor. O fi vorba de „forţa popoului”? Bazată pe „se-CUL-arism” ori pe „se-CUR-ism”?