Facebook + Socialism = Sodomism


Screenshot_2019-02-19 (1) Socialism Sodomism

TVR, sluga socialiștilor poponari!


Misterul măsluirii votului pentru Eurovision: Laura Bretan – favorită la televoting – a fost în favoarea Referendumului pentru familie! Iar socialiștii lui Dragnea – cei care au jurat în fața Internaționalei socialiste că vor sabota consultarea populară – s-au răzbunat pe tânăra interpretă cu această ocazie!

Imnul României, CENZURAT la preluarea președinției UE!


Conform deciziei Parlamentului, Imnul României este un simbol al statului și se compune din 4 (PATRU) strofe. În urmă cu câteva minute, la Ateneul Român a fost intonat, de către Corul Madrigal, imnul „Deșteaptă-te române”. Dar numai 3 (TREI) strofe. Cea de-a patra strofă, pentru care regretatul Ioan Alexandru s-a bătut ca un leu, a fost OMISĂ INTENȚIONAT. La ordinul cui?
„Preoți cu crucea-n frunte căci oastea e creștină
Deviza-i LIBERTATEA și scopul ei prea sfânt
Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost pământ”


PS: am înțeles că Veorica e organizatoarea, deci pe socialiști îi deranjează!

 

PPS: oare se vor aplica sancțiunile legale? Potrivit Gândul.info

 

Intonarea greşită se sancţionează cu amendă de 2.500-5.000 de lei

„În interpretarea fanfarelor sau a altor formaţii instrumentale, muzica imnului naţional se intonează o singură dată”, mai prevede legea.

 

Hotărârea de Guvern 1157/2001 prevede că intonarea imnului national cu alt text şi cu altă partitură decât cele stabilite de lege constituie contravenţie, sancţionându-se cu amendă de la 2.500 de lei la 5.000 de lei. Aceeaşi HG prevede că, atât constatarea contravenţiei, cât şi aplicarea amenzii se fac „de către persoane împuternicite de ministrul Administraţiei Publice, de către prefect sau de împuterniciţii acestuia şi se aplică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, primarului, preşedintelui Consiliului Judeţean, precum şi persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârşirea contravenţiei”.

Klaus Iohannis sub atacul lui… Soros


Face vâlvă în zilele acestea (dar şi de ceva vreme) dosarul care priveşte o fostă (acum) proprietate a familiei Iohannis. Toţi ăia care sucesc dosarele infractorului Voiculescu pe toate feţele şi înjură deciziile Justiţiei iată că în cazul Iohannis declară sus şi tare că „Justiţia e sfântă şi nu supun deciziile acesteia discuţiilor). Mai, mai să-i crezi. Nu e cazul şi cu mine.

 

Şi asta pentru că mi-am aruncat ochii pe materialul publicistic (realizat de Rise Project) ce a contribuit la mediatizarea pe scară largă a chestiunii cu pricina. Şi mi s-a părut o ÎNSĂILARE ridicolă de pretexte şi chichiţe penibile. Practic – dacă citeşti printre rânduri – mai că se preaslăveşte legea bolşevică a lui Ilici Iliescu prin care casele naţionalizate, în loc să revină moştenitorilor, erau vândute chiriaşilor, securişti sau aparţinători unei anumite etnii, mare parte. Drepturile provenind din relaţiile de rudenie sunt desfiinţate. NU SE INVOCĂ NICĂIERI LEGEA 10 pe 2001 şi legislaţia privind restituirea proprietăţii ce a apărut în continuare. Dar pe mine nu aceste lucruri mă interesează – această e problema avocaţilor şi „competenţelor” lor angajaţi de domnul Iohannis.

 

La altceva m-am uitat eu şi am încercat să văd dacă mi se confirmă bănuiala. Şi mi s-a confirmat. CINE SE AFLĂ ÎN SPATELE „RISE PROJECT”, această „comunitate de jurnalişti, programatori şi activişti” – după cum se autocaracterizează,  şi a campaniei de presă? Ia să vedem, ghiciţi? Întrebare retorică de vreme că am pomenit încă din titlu.

 

În subsolul site-ului cu pricina aflăm următoarele entităţi partenere: HotNews (site-ul celebru pentru băsismul lui – nu ne interesează acum), Investigative Dashboard, OCCRP, VIS, Programul de Cooperare Elveţiano-Român. Spre diferenţă de alte site-uri mai transparente, nu există o pagină care să indice finanţatorii direcţi ai site-ului Rise Project. O să pornim prin urmare de la aceste indicii.

capture1

Să o luăm încetişor. Cine se află în spatele Investigative Dashboard (chiar aşa scrie!)? Păi se găseşte tot OCCRP menţionată mai sus, cât şi… Open Society Foundations, ONG-ul finanţat direct de George Soros. Mai există alte trei societăţi partenere din care două sunt în conexiune directă cu acelaşi OCCRP. Remarcăm că investigaţiile asupra corupţiei din Rusia lui Putin sunt aproape nule, ca amploare, în timp ce o felie sănătoasă o reprezintă tunurile financiare date în Ucraina.

 

capture_2

Programul de Cooperare Eleveţiano-Român pare a fi mai mult o oaie de muls. De exemplu, după o examinare sumară, pentru Fondul Tematic Securitate a fost finanţat un consorţiu format din SC Team Consult SA, Coginta şi DGAF. Ca un făcut, cel puţin o persoană se află în fruntea a două societăţi beneficiare. Blaise Bonvin e ştab şi la Coginta, şi la Team Consult.

 

capture_3

VIP (Visual Investigative Scenarios) ar reprezenta doar o secţiune a OCCRP, un site care ar descrie vizual conexiuni între oameni, bani, societăţi. E creat de OCCRP, Rise Project, QuicData (care a realizat şi grafica site-ului Rise Project) şi finanţat de… Programul de Cooperare Elveţiano-Român şi de Internaţional Press Institute (IPI). Cine se află printre finanţatorii IPI? Ghiciţi? Aceeaşi Open Society Foundations a lui Soros:

 

capture_4

Şi acum ajungem şi la OCCRP –  Organized Crime and Corruption Reporting Project, organizaţie a cărei activitate nu ar fi posibilă (aşa scrie acolo!) fără susţinerea: USAID from the American People, Programul de Cooperare Eleveţiano-Român şi… Open Society Institute alături de Global Investigative Journalism Network.

 

capture_5

Şi cine ar finanţa această Global Investigative Journalism Network decât acelaşi George Soros a cărui fundaţie se află în topul donatorilor:

 

capture_6

Ne întoarcem puţin la punctul de început. La articolul publicat de Rise Project ca să-i vedem autorii: Ionuţ Stănescu şi Victor Ilie. Cinse sunt aceştia aflăm din descrierea postată pe siteul gazdă:

 

Victor Ilie „a absolvit în 2012 Facultatea de Jurnalism la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Acolo, a scris doi ani la Opinia Veche (fostă Opinia Studențească) și a avut emisiuni la Radio România. În București, el a scris reportaj pentru Jurnalul Național și a activat în cadrul proiectului Casa Jurnalistului. Victor este autorul investigatiei “Parcul de distractii din fabrica de diamante” – finanțată de Freedom House România în cadrul proiectului “Grants for Investigative Journalism” . În trecut, Victor a mai colaborat cu Suplimentul de Cultura, The Industry, Obiectiv de Suceava și În Premieră cu Carmen Avram.”

AHA! Deci în cazul său George Soros (aka Freedom House România) şi-a dat mâna cu „Varanul” Voiculescu.

Despre Ionuţ Stănescu aflăm că „este reporter liber profesionist. A lucrat la Departamentul de Investigaţii al ziarului „Evenimentul zilei”, a colaborat cu „Jurnalul Naţional” şi cu „Adevărul”, scriind articole foarte variate ca temă şi gen jurnalistic.” şi alte blablabla-uri. Eu, ănsă, i-am aflat semnătura într-o publicaţie străină – The Nation – o publicaţie a cărei ideologie (ce ciudat!) este foarte SOCIALISTĂ şi, în acelaşţi timp, PRO-PUTINISTĂ.

 

Oare aici să aflăm cheia acestui atac insidios la preşedinţie? În alianţa dintre interesele („progresiste”) ale lui George Soros cu interesele geopolitice ale lui Vladimir Putin?

 

Un drum „către sine” devenit fundătură


„Dom’le” – o să mă întrebaţi – „dar ai spus, în postarea precedentă, că vom putea şi noi să auzim întrebările pe care le-ai pus Oanei Pellea şi răspunsurile aferente. Nu mai avem nici o înregistrare video! Cum atunci să ne dăm seama?”

Nu, nu veţi mai putea face acest lucru! Un mesaj primit la jumătate de zi după urcarea înrăgistrării pe Youtube şi, apoi, pe bloguri, m-a anunţat următoarele:

oana pellea spune:

Buna seara, Va rog sa stergeti acest material de pe toate canalele maedia. Nu am acordat dreptul de difuzare si va aflati in afara Legii. Multumesc.

 

Am verificat autenticitatea emitentului, am primit atestarea autenticităţii mesajului şi, drept urmare, m-am conformat: înregistrarea video a fost eliminată din rândul celor accesibile.

DAR, pentru că există un DAR…

Dar de ce acest refuz al accesibilităţii publicului (atâta cât este – zece, douăzeci de inşi) spre o seară plină de naturaleţe şi spontaneitate? Şi nu e vorba numai de materialul filmat de mine, ci şi de al altora incluzând aici organizatorii Întâlnirilor respective.

Am rumegat problema şi am ajuns la o concluzie. Că respectiva artistă s-a comportat prea natural, prea firesc, în afara unui cadru IMPUS! Care-i acel cadru impus, prin ce soi de vrajă perfidă ajunge cineva din persoană la nivelul de „marcă înregistrată” (sic!)? Aşa că am am făcut ceva săpături şi, în acelaşi timp, am început şi să-mi reamintesc unele lucruri.

 

Şi ne-am reamintit că artista în cauză „iubeşte lemnul. Şi spaţiile mici”. Acest lucru petrecându-se, se pare, în timpul întâlnirii cu Sfântul Anton, credem noi, într-o biserică trainică, de piatră ori cărămidă, după cum am găsit citat pe blogul unui domn: https://olivian.ro/oana-pellea-jurnal/

„A! Asta era!”, mi-a picat mie fisa. „Am uitat că dacă ne aflăm în faţa unei „mărci înregistrate” (nu a unei persoane) musai trebuie să fie şi o societate mai mult sau mai puţin comercială dar, foarte sigur, ocultă. Gen „Editura Humanitas” şi ai ei sclavi care fac drepţi când vine ordinul pe unitate ideologică de la tovarăşul Liiceanu. Care tovară, primeşte şi tovărăşia sa diverse ordine pe linia corectitudinii politice spre a le impune – CU TOATĂ FORŢA – în mentalul colectiv al românilor. Şi că-i aşa cum zic eu, priviţi aici un material idologic al acestui satrap cultural ce vine pe direcţia propagandistică în care se înscrie şi clipul celor de la Taxi: http://www.contributors.ro/ Propagandism de cea mai pură speţă sovietică! Se inventează problema (apare clipul) apoi se vine cu clarificarea ideologică (cu articolul pe linie).

Dar deja chestiunea nu mai e la ordinea zilei! Acum se discută şi se manipulează despre alttceva. Despre cei „trei milioane de tâmpiţi” care se opun PROGRESULUI! se opun LIBERTĂŢII! Se opun FRATERNITĂŢII! Se opun IUBIRII, to’arăşi! Prin urmare şi vectorii de opinie în care s-a investit la greu (şi cărora le e teamă că vor pierde încrederea – şi veniturile? – partidului cultural pe care-l slujesc) sunt treptat scoşi la înaintare:

Adică vedeţi dumneavoastră, bestiile fasciste au o atitudine contrară UMANITĂŢII de vreme ce aceşti „creştinopaţi” doresc legalizarea familiei tradiţionale.
Ori, revenind la problema iniţială şi părăsind tonul ironic, la întâlnirea cu pricina eroina şi-a devoalat propria fire, propriile-i dorinţe şi gânduri. Un mesaj, în profunzimea sa, ce venea mult în contradicţie cu al „stăpânilor”. A fost ca un soi de defulare. Şi asta a deranjat!

Domnul Cătălin Predoiu ori ne socoate proşti, ori face pe prostul, ori este el însuşi un prost!


În seara ce a trecut, la emisiunea doamnei Elena Vijulie de la Digi 24. printre întrebări i s-a strecurat şi una privind vulnerabilităţile candidatului ce a fost Marian Munteanu, care ar fi colaborat cu Securitatea. „Nu ar fi fost fireşti aceste verificări (la CNSAS n.n..)?” – întreabă Elena Vijulie. Iar domnul Predoiu răspunde imediat cum că PNL a şi trecut la abordarea instituţiei respective (CNSAS) spre a cerceta cazul. Ba chiar insinuează parşiv că Marian Munteanu, prin faptul că a acţionat elegant şi s-a retras din competiţia electorală, ar fi recunoscut tacit că ar fi colaborat! Nu această chestiune ne interesează – de altminteri Marian Munteanu a anunţat că îi va aduce în faţa instanţei pe cei ce l-au caomniat – ci alt aspect ne preocupă.

 

DOMNULE PREDOIU, CE AŢI SPUS? CĂ PARTIDUL A SESIZAT CNSAS!? Pe ce bază legală, domnule? Ca ce chestie? Cu ce drept? Hai să ne uităm în legislaţie, domnule Predoiu, că să vedem clar la ce faceţi referire, şi anume despre OUG 24 din 2008 publicată în Monitorul Oficial nr 182 din 10 martie 2008 şi de Legea 293 din 2008, publicată în Monitorul Oficial  nr. 800 din 28 noiembrie 2008, prin care se aduc unele modificări ordonanţei amintite.

 

Ori Ordonanţa vorbeşte de accesul LA PROPRIUL DOSAR şi desconspirarea securităţii iar în conformitate cu aceasta DOAR anumite categorii intră sub incidenţa Legii. Şi anume:

 

– persoanele care au fost VICTIMILE Securităţii şi cărora li se asigură accesul LA PROPRIUL DOSAR, acces asigurat lor sau familiilor lor (Capitolul I, articolul 1 paragraf 1 şi paragraf 8). Acestora şi numai acestora li se declină identitatea securiştilor ori turnătorilor care s-au ocupat de dosar (articolul 1, paragraf 7).

– un evantai de DEMNITARI şi FUNCŢIONARI ai statului (capitolul I, articolul 3) în rândul cărora intră şi candidaţii la diversele alegeri. Facem o menţiune aici. Legea 293 a abrogat un paragraf (c) din OUG 24 şi e semnificativ cine scăpa astfel de examinare („c membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat, secretar general, secretar general adjunct din Guvern şi din ministere, director în minister şi asimilaţi ai acestor funcţii, Comisar European;” – sic! n-m.)

– precum şi REVOLUŢIONARII (capitolul I, articolul 3, paragraf z).

 

Şi acum revenim la subeictul Marian Munteanu. Despre care CANDIDATURĂ OFICIALĂ vorbiţi în cazul lMM, domnule Predoiu? O canduidatură oficială presupune depunerea dosarului de candidat, cu semnăturile aferente, la Biroul Electoral. CÂND a depus MM acest dosar pentru ca CNSAS să poată efectua în mod LEGAL demersul investigativ? Vă spun eu când: niciodată. Pentru că Marian Munteanu nu a fost înscris în nici un moment oficial în cursa pentru Primăria Capitalei şi nici pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

 

Poate o să replicaţi, domnule Presoiu, că nu stăpâniţi asemenea amănunte. dar ar fi trebuit să le cunoaşteţi! Doară respectiva OUG poartă, la finalul ei, şi distinsa dumneavoastră semnătură în calitatea pe care o aveaţi în 2008 de Ministru al Justiţiei.

Pe înregistrarea video de mai jos puteţi vedea alegaţiile acestui Cătălin Predoiu pe chestiunea Marian Munteanu cam de pe la minutul 5:

„La Sagrada Familia”, instrumentalizată ideologic de extremiştii de stânga


În ultimul timp pe stângiştii noştri scumpi (liberalo progresişti, s-avem pardon!) îi aflăm în gură numai cu Sagrada Familia din Barcelona, pe care o contra-propun Catedralei Neamului Românesc. Cică, cât de hidoasă ar fi Catedrala din Capitala României. Şi cât de super aceea din Barcelona. Şi cum ar fi ea la fel de slută ca şi Palatul Parlamentului (Casa Poporului) şi ar reprezenta aceleaşi tendinţe spre megalomanie ca pomenita clădire guvernamentală.
Să lăsăm de-o parte chestiunea casei Poporului – obiectiv inclus OBLIGATORIU în cicuitele turistice bucureştene – şi să revenim la Sagrada Familia. Pe care un anarhist celebru ar fi vrut-o… demolată! La George Orwell mă refer, care în „Omagiu Cataloniei” se referă în aceste cuvinte la vestita catedrală:
„For the first time since I had been in Barcelona I went to have a look at the cathedral [La Sagrada Familia] – a modern cathedral, and one of the most hideous buildings in the world… Unlike most of the churches in Barcelona it was not damaged during the revolution – it was spared because of its ‘artistic value’, people said. I think the Anarchists showed bad taste in not blowing it up when they had the chance.”
Aş fi dat extrasul în limba română dar, ca un făcut, nu găsesc acum volumul în bibliotecă. Dar e bine şi aşa.
Observăm două lucruri. În primul rând, că în Catalonia dictaturii anarho-bolşevice cele mai multe biserici fuseseră distruse – „Spre deosebire de cele mai multe biserici, ea (Catedrala) nu fusese distrusă în timpul revoluţiei”. Anarho-bolşevicii aplicaseră, pesemne, avant la lettre, sloganul binecunoscut „Vrem spitale, nu catedrale”, dar la modul ciuntit. Că de credinţa că „Dumnezeu preferă lucrurile mici” nu putem să-i credităm. Spre diferenţă de ipocriţii mioritici, anarho-bolşevicii catalani erau sinceri: atei (şi asasini) până-n pânzele albe. Ştim însă sigur că, deşi aveau spitale şi nu mai aveau catedrale (biserici, mă rog) spaiolii republicani nu mai aveau… mâncare. Aşa cum nu avea să mai fie mâncare în tot lagărul socialist.
Atunci de ce nu s-o fi apucat să distrugă „una din cele mai hidoase clădiri din lume”. Aici cred că ne aflăm în plină dispută estetică. Locuitorii din Peninsula Iberică aveau, pur şi simplu, alte preferinţe estetice, conform tiparului înscris în mentalul colectiv forjat din împreunarea stilului maur cu acela creştin, şi, de aici, preferinţa pentru formele gândite de Gaudi. Ceea ce se opunea vederilor „internaţionaliste” ale unui tovarăş precum Orwell.
Dar vie întrebarea noastră. Nu cumva ideile estetice ale contestatarilor Catedralei româneşti sunt calate pe acelaşi tipar internaţionalist precum fuseseră şi cele ale lui Orwell la vremea sa? Eu cred că da! Iar noul internaţionalism „estetic” (şi nu numai) are în spate un finanţator: Soros. Atunci de ce i-am credita pe aceşti cu monopolul adevărului, inclusiv în plan artistic?
PS: nu faceţi din Orwell un sfânt. Abia după ce a cunoscut ipocrizia bolşevicilor în sensul cel mai brutal şi criminal a început să realizeze hidoşenia din spatele stângii.