Alogenii de la ProTV falsifică imnul de stat al României


Am deschis întâmplător pe ProTV, tocmai când începea emisiunea „Vocea României” şi se cânta imnul de stat. Numai câ, surprinzător ori ba, nu au fost rostite tioate cele 4 (PATRU) versuri din imnul ţării, cui numai trei din acestea. Vă rog ca fiecare din voi să protesteze pe pagina acestei emisiuni pe care o emite canalul alogen ProTV. Eu le-am urcat următorul răspuns:
„DE ce falsificaţi imnul României?! Nu vă e ruşine? Acesta are 4 (PATRU) strofe, nu trei, cum v-au impus patronii voştri alogeni:

 

„Preoţi cu crucea-n frunte căci oastea e CREŞTINĂ 

Deviza-i Libertate iar scopul ei preasfânt 

Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină 

Decât să fim sclavi iarăşi pe vechiul nost pământ” 

 

HUOOOOOO!!!!”

 

Vă rog să reacţionaţi şi voi cu răspunsurile voastre pe adresa de Facebook a emisiunii pentru că aşa nu se mai poate! Prea ne calcă toate leprele astea simbolurile în picioare!

PS: marii „hartişti” (şi nici juraţii) nu au habar, se pare, nici ce este acela „REFREN” de vreme ce au uitat să-l cânte la celelalte strofe.

Cine sunt agitaţii anti-creştini din „presă”? Băsiştii de ieri gen Ramona Ursu & Co


O să tot spun că românii au memorie scurtă. Da’ scurtă de tot câtă vreme în loc să răspundă cu un scuipat la adresa autorilor, preferă se dea share materialelor acestora. hai se ne reamintim ce se petrecea prn 2011, pe vremea în care guvernarea Băsescu desfiinţa spitale iar jurnaliştii se făceau preş în faţa preşedintelui mult iubit.

Păi ieşea la iveală o directivă internă a unui concern mediatic! Ramona Ursu era persoana în cauză, „Adevrul” – trustul în cauză, iar cerinţele vizau reflectarea (şi deformarea) imediată şi cât mai amănunţită a tuturor subiectelor de scandal care puteau lovi în Biserică! Vom relua mai jos acele mail-uri, preluate de pe blogul lui Victor Ciutacu, jurnalist care a avut reacţie n acea vreme. 

Mă repet şi voi repeta: BĂSESCU TĂIA ŞI SPÂNZURA! BĂSESCU ÎNCHIDEA SPITALE, AZILE, OSPICII. Iar slugoii din presă NU spuneau nimic! ATUNCI! Dar acuză astăzi! Cică ei sunt ăia neprihăniţi care au voie să arunce piatra! Hai sictir, jigodiilor! Nu îl prin eu pe o jivină de asta să vezi ce-l iau la întrebări!

Apropo, slugoaica de Ramona Ursu e bine mersi în continuare la „Adevărul” şi, în continuare, înjură tot Biserica. Asta între un PLAGIAT, pentru că micuţa revoltată – doară îi dădea lecţii şi lui Ponta de moralitate intelectuală – foloseşte (de fapt distorsionează) o vorbă de-a regretatului Grigore Vieru. Ce spunea acesta:

„- De unde ştii că există Dumnezeu?

– de la mama. iar mama nu m-a minţit niciodată!” (citat din memorie)

Ei, era prea religios mesajul şi nu se putea apela. Aşa că fătuca asta imbecilă l-a deformat:

„Corupţilor, noi suntem cei cărora părinţii le-au spus că vor fi liberi. Iar mama nu mă minte!” Uite chiar aici e articolul. Iar ceva mai jos vin şi lecţiile deontoloagei date lui Ponta: „Cât de josnic poate fi un premier trimis în judecată pentru corupţie, cu un doctorat plagiat”. Dar cât de josnică poate fi o secătură ca tine, Ramono, care copiază fraze de la mari poeţi lăsând impresia că-s ale sale? Păi una care e în stare să facă drepţi când cer interesle patronilor alogeni şi să facă ceea ce ai făcut tu, fă, în urmă cu 4 ani (preluare de la Victor Ciutacu):

Ramona Ursu, redactor şef adjunct ,Adevarul de Seară”

Va propun sa facem toti, acolo unde avem cazuri similare, materiale cu scandaluri in care au fost implicati preoti. Ideal este sa fie scandaluri sexuale, dar putem baga si altfel de lucrui: batai intre popi, injuraturi, talharii, etc.

Punem materialele pe site, cu fotogalerii, video, inregistrari audio…ce aveti voi… si va linkuiti toti la materialele facute de ADS Bucuresti despre scandalul homosexual cu minori de la Patriarhie – popa Irineu.

—————————————————————————————————————————————————-

Mirela Cimpoi, redactor şef”Adevărul de seară” Iaşi

RUGAMINTE DE LA CLICK: Vedeti daca la Bac vine vreun elev mai prost imbracat sau cu bicicleta ori in slapi. Vedeti poate surprindeti ceva care sa tradeze saracia elevului roman.Cu poza si declaratie de la el. Sa anunti pe Alina Stan daca aveti evenimente deosebite la proba de luni!

Cine o dă cu „statul laic”, ajunge să o crape „secular”


Din punct de vedere creştin, prin cuvântul „laic” se înţeleg acei credincioşi care nu fac parte din cler (adică nu sunt episcopi, preoţi ori diaconi) şi nici nu sunt supuşi ascultării monahale. Adică, aceştia reprezintă „poporul creştin”. Termenul provine din grececul „o laos” („popor”) cuvânt care NU a intrat în limba română prin filieră franceză, aşa cum încearcă să demonstreze tot felul de duşi cu pluta, ci direct din limba grecească pentru simplul fapt că elitele culturale româneşti cunoşteau foarte bine şi greaca veche şi neogreaca, boierimea fiind în relaţii diversificate cu lumea grecească din Balcani sau din Constantinopol (şi nu numai). Prin urmare, neghiobii care vor ca toate ţările din lume să devină „laice”, fac o confuzie enormă, aceştia crezând – în ignoranţa lor „scientistă” – că termenul „laic” îl acoperă şi pe acela de „secular” sau „ateu”. Bun, la confuzie au contribuit şi les camarades de Paris, „progresiştii” de toate soiurile care s-au cocoţat, uzând de demagogie egalitară, în fruntea puterii politicie dar, mai ales, intelectuale din Hexagon numai că dacă în franceză „laicite” o suna într-un anume fel, „laicitatea” pe care o avem noi n limba română înseamnă cu totul altceva şi se referă la un lucru atât de firesc încât îl aflăm acoperind acelaşi înţeles pe care îl avea şi în Bizanţ – în trebuirile de Stat au voie săşi bage nasul numai reprezentanţii Statului (adică ai puterii, împăratului, regelui…). Ceea ce nu înseamnă şi SEPARAREA de afacerile religioase. Din cunoştinţele mele, un singur stat s-a declarat până acuma ateu – Albania lui Enver Hodja (sau Hoxha, în albaneză). Să înţelegem că respectivii semidocţi ar dori să gustăm la nivel global „fericirea” pe care au trăit-o supuşii comunismului albanez?

Apropo, foarte recent am aflat că se pune la cale de o „a treia forţă” în politica dâmboviţeană. Procuroarea Macovei, veganoidul în devenire Cernea şi Dănuţ „SRL” (dacă acesta – Nicuşor Dan – o cădea în capcana întinsă de cei doi). Să vezi atunci numai „laicism” la gura lor în momentele în care nu sunt preocupaţi cu adularea gheipraidiştilor. O fi vorba de „forţa popoului”? Bazată pe „se-CUL-arism” ori pe „se-CUR-ism”?

Încă un gunoi „artistic” cu mesaj anti-românesc


După „căluţul roz” de la ICR, acum altă acţiune anti-românească! „Piaţa Sfântul Gheorghe”, adică kilometrul 0 al României, marcat printr-un monument care indică toate regiunile istorice ale României, inclusiv Basarabia. Ce legătură are mizeria grafică a unor dereglaţi cu acest lucru? „Piaţa Sfântul Gheorghe”, adică locul unde se găseşte acel locaş bisericesc în care se află capul voievodului martir Constantin Brâncoveanu, simbol al Românismului şi al Ortodoxiei Ce are mizeria unor dereglaţi – artişti ai nimicului – cu actul de jertfă supremă pe care îl poate face cineva pentru neamul său?

Un sictir pentru „Aferim”


Am văzut şi eu, într-un final, acest nou film al lui Radu Jude, producţie ce a generat deja destule comentarii, de la cele extaziate (provenite – nu întâmplător – din găştile sorosist-gedesiste) până la acelea total potrivnice. Da, am citit cronicile mai înainte, dar acelaşi lucru îl făcusem şi cu anteriorul film al domnului Jude, „Toată lumea din familia noastră”. Şi, dacă în ceea ce priveşte „Toată lumea…” mi s-a părut formidabilă realizarea, nu acelaşi lucru îl pot spune în cazul „Aferim”.

Din cronici înţelesesem că prin variiile săli de cinema s-a răs în hohote la vizionare. Probabil o fi vorba de publicul de mall pentru că nici eu, nici ăilalţi 7-8 spectatori din sală nu am scos un hohot măcar în timpul derulării acţiunii. Nici măcar nu am zâmbit. Pesemne acel public amintit s-o fi veselit de minune la auzul limbajului auzit. „I-auzi, bă! Să spune ‘p.lă’ şi ‘pi.dă’! Ce mişto! Şi uite bă cum îşi bagă capu’ în fofoloanca ‘ciorii’! Bă, ce tare! Şi ia uite bă şi la popa ăla ce prost e! Proşti mai era ăia, bă, pe timpuri!” Cam aşa cred că îşi comentează spectatorul de mall filmul. Bun, mai există şi spectatorul „de fiţe”, care reacţionează la fel, din aceleaşi motivaţii dar îşi camuflează reacţiile sub aspectul unui limbaj mai elevat.

Ori mie nu mi-a stârnit aceste reacţii. Abia pe la sfârşit am empatizat ceva-ceva cu unul din personaje. Dar am observat – aşa cum au observat şi alţii – temele atinse de domnul Jude. Sau poate e mai corect spus, de doamna Constanţa Vintilă-Ghiţulescu? Nu ştiu, că nu mi-a căzut în mână nici un volum al acestei dudui conectate şi dânsa la reţeaua Soros-neokomintern. Vorbim de: anticlericalism, patriarhalism, condiţia inferioară a femeii, condiţia şi mai inferioară a „romilor” (a ţiganilor, adică), rasismul, homofobia, incultura ancestrală a românilor. Nişte teme extrem de dragi extremei stângi intelectuale, din care face parte şi anterior pomenita doamnă. Dar şi domnul Jude (şi nu numai el) câtă vreme acesta adoptă limbajul stilistic foarte dogmatic impus de tovarăşul Lars von Trier prin manifestul său, „Dogma 95”.

Domnul Jude pretinde că producţia sa este una istorică. Un film istoric ce ar vrea să fie o frescă. Să ne oprim un pic asupra acestui aspect: de la ultimii domni pământeni (Brâncoveanu, Cantacuzino şi Cantemir) până la Unirea ce mică cele două Principate au fost terenul de înfruntare a marilor puteri, ţinuturi jefuite încontinuu, supuse spolierii, distrugerii şi obiectiv al asimilării de către Maica Rusie. Între două ocupaţii, vremelnicii domni – mai ales fanarioţii – se ocupau şi ei, în virtutea fişei postului, la stoarcerea oricărui posibil venit, atât în beneficiul turcilor (apoi al ruşilor), cât şi în interes propriu. Dar despre aceste probleme nu se pomeneşte în nici un fel. Din contră, zapciul, adică personajul principal, abia aşteaptă o eventuală confruntare între turci şi muscali pentru ca ascensiunea odraslei sale să fie uşurată! Oare s-o fi documentat într-adevăr domnul Jude? Credem că nu, pentru că dacă ar fi făcut acest lucru ar fi găsit destule mărturii ale celor care, ajunşi la senectute spre sfârşitul veacului al XIX-lea, începeau să plângă când rememorau nenorocirile aduse de diversele ocupaţii militare. Între acestea şi o molimă – despre care se face referire în film – dar a cărei răpândire a fost uşurată, dacă nu chiar sprijinită criminal, de trupele ruseşti.

Şi tot trupele ruseşti au cauzat, pe lângă răspândirea modelor apusene, şi un laxism moral al femeilor din Principate, ademenite de strălucirea uniformelor ţariste. Iar acest laxism se suprapunea altuia deja mult răspândit în sânul societăţii româneşti: divorţul. Spre diferenţă de ceea ce vrea să sugereze filmul, femeile care s-au nenorocit pe viaţă au fost exact acelea care s-au măritat cu ofiţerii ţarului, în căminele lor dând nas cu o brutalitate, bestialitate şi imoralitate neîntâlnite până atunci! Dar domnul Jude (sau doamna Vintilă-Ghiţulescu) fentează şi această realitate istorică. Şi o aruncă asupra boierimii autohtone.

Dar dece exact asupra boierimii româneşti? Şi, prin faptul că biblioteca boierului iese în evidenţă, asupra aceleia luminate! Şi care ar fi trenuit să ştie Legea! Care interzicea omorul, atât din punct de vedere civil, cât şi din punct de vedere religios. Mai ales din punct de vedere creştin, unde omorul, crima îţi poate aduce damnarea veşnică. Păi cumva din motive de… luptă între clase? Din motive de marxism deşănmţat? În care „moşierimea” (Feudalii, chiaburii, mai apoi burghezii) sunt contrapuşi „maselor muncitoare”? Credem că da, mai ales că tocmai aceşti indivizi (marxiştii) difuzează inepţia că Legea este o invenţie a claselor „exploatatoare” pentru a ţie sub control masele „exploatate”. Deci, o lozincăraie de doi bani stângistă! Şi în care rolul „exploataţilor” este acordat „sclavilor” ţigani.

Aşa că trecem la tema principală, aceea a pretinsei „sclavii” a ţiganilor. ori aici propagandiştii fac un hocus-pocus semantic între înţelesul termenului de „robie” sinonim, după ei, aceluia de „scavie”. Ceea ce este O MINCIUNĂ! Ori robia nu pooate fi echivalată cu sclavia! Ea, robia, este într-adevăr un reziduu al unei societăţii întârziate în dezvoltarea sa, din motivele expuse mai sus. Şi ea, robia, cuprinsese într-un anumit sens ÎNTREAGA SOCIETATE! De la „robii” ţigani, până la „robul” lui Dumnezeu care era Vodă! De fapt, începutul secolului XIX surprinseseră Principatele în situaţia menţinerii unei societăţi stratificate între stări sociale delimitate de obiectul muncii lor. Birocraţia vremii (adică boierimea), ce se muncea cu îngrijirea aparatului administrativ al ţării; ţăranii, care se îngrijeau de muncile câmpului; clerul şi monahii, care erau însăcinaţi cu menţinerea instituţiilor sociale ale vremii (bolniţe, orfelinate, cămine), culturale (tiparniţe, şcoli); negustorii (de diferite etnii); şi, într-un final, ţiganii. Iar aceştia, aceia CARE ERAU ROBI ca situaţie juridică, munceau NUMAI în beneficiul statului. Adică erau „robi” pe lângă mânăstiri, pentru ca acestea să aibe posibilitatea de a împlini rolul social sau cultural; erau „robi” domneşti, de a căror muncă beneficia direct instituţia domniei; existau „robi” boiereşti sau particulari, pentru ca aceas aparat de stat să se exercite. Dar cum se producea această „robie”? Prin PLATA BIRULUI, adică respectivele şatre plăteau anual UN IMPOZIT din veniturile adunate prin exercitarea meseriilor. Iar mare parte din venit le rămânea lor, ţiganilor! Practic, era o societate în care FIECARE era dator cu munca! De la vlădică la opincă. Ori situaţia se schimbă dramatic o dată cu Regulamentul Organic, care a dus la o înrăutăţire a situaţiei marii majorităţi a supuşilor (se reinstaurează iobăgia!), şi în care „elitele” erau îndemnate insidios de cei care impuseseră această falsă „Constituţie” să mărească exploatarea pământului şi a oamenilor. Şi care viza, pe termen lung şi nemărturisit direct, includerea treptată a Principatelor în cuprinsul Maicii Rusia şi rusificarea accelerată. Ori boierimea naţională (aia care e prezentată drept crudă în filmul de faţă) realizase că NU modelul rusesc poate dezvolta România, ci lucruri pe care le văzuseră ei în Occident. Despre acest lucru se vorbeşte în film? Nu, nici despre asta! Avem în schimb ba o amintire a capitalelor vestice prezentate caricatural, ba amintire a mişcării ui Tudor Vladimirescu prezentată şi mai caricatural, ba urme de haiduci criminali. Iar un exemplu cars de documentare proastă, pentru că haiducii cam fuseseră scoşi din joc, chiar măcelăriţi, de către „pravoslavnicii” soldaţi ai ţarului.

Dar poate că Jude urmăreşte altceva! Un soi de dezinformare pe invers. Dezinformarea clasică presupune ca într-un şir de „adevăruri” să fie strecurate câteva „minciunele” sau jumătăţi de adevăruri cu scopul ca şi acestea din urmă să capete aer de veridicitate. Ori în „Aferim” găsim altceva: o minciună gogonată evidentă alăturată unor acuze cât se poate de veridice (dar şi ele exagerate) pentru ca, prin contampinare, veridicitatea acestor acuze să dispară cu totul. Cazul „problemei israelite” în România şi trecerea sub tăcere a cauzelor apariţiei ei: INVAZIA(sprijinită de Rusia) a unei populaţii radical diferite sub aspect etnic şi religios începând cu instaurarea Regulamentului Organic şi accelerată din anii ’40 ai secolului XIX. Nici un cuvânt de la Jude (şi „consiliera” sa) despre această temă, el fiind ocupat cu aberaţia aia cu accente bogomile (cred) pusă în paralel cu un alt discurs ce îmi pare copiat mai degrabă din textele presei antievreieşti din a doua jumătate a aceluiaş secol XIX, un text recitat în tuşe extrem de groase de Alexandru Bindea. Acest lucru ar vrea să reflecte pretinsul „antisemitism” al Bisericii Ortodoxe. Lăsăm la o parte problema apartenenţei sau  nu a iudeilor din Răsăritul Europei la neamul lui Sem. Numai că descrierile reprezentanţilor clerului pare ciudat de mult scos din paginile revistei comuniste „Krokodil” decât din sursele pe care Jude afirmă că le-ar cita.

De fapt avem o însăilare de aforisme, zicători, ziceri, expresii populare aruncate cu rost şi fără rost, în stânga şi în dreapta. Un limbaj pretins „românesc”, o „sărbătoare a limbii române vechi”! Chiar aşa? Păi ce are păsăreasca aia de grecotisme cu turcisme amalgate cu românisme cu limba română? Doar pentru că a fost în uzul perioadei fanarote? Dar ne aflăm, zice Jude, în 1835, la 14 ani de la Revoluţia lui Tudor, şi în care trupele ruseşti aduseseră influenţa frnaţuzită încă mai dinainte, de pe la 1806-1812. A! Că stilistic au apărut nişte bijuterii literare ceva mai târziu, asta e altă poveste şi nu priveşte „poza” pe care Jude pretinde că o face momentului. ori momentul era unul al… invaziei rusismelor, din care Jude uziotează doar „polcovnic”. Poate o fi tot documentarea de vin?

Credem că da! Un detaliu mi-a atras atenţia la sfârşitul filmului. Ceva care mă mir că nmu a fost observat! Pe genericul de final îşi găsesc locul şi trimiteruile bibliografice ale lui Jude în descrierea pe care pretinde el că o face „momentului 1835”. Găsim: Neagoe Basarab! Ce ai zis, domnu’ Jude? Momentul Neagoe bsarab a avut loc cu peste 300 ani mai înainte. Mai aflăm „Ţiganiada”. Poate pentru limbaj pentru că apariţia sa tipărită a avut loc abia în a dioua jumătate a secolului XIX iar în ea nu aflăm acel limbaj porcos utilizat de Jude în film. Găsim numele lui Hasdeu. oare pentru opera sa dramatică „Răzvan şi Vidra” sau pentru articolele sale anti-israelite? Nu ştim. Nu pot enumera în întregime pomelnicul de trimiteri. Nu l-am reţinut. Dar unul anume l-am menţionat şi ţin să-l precizez alături de celelalte: ANTON PAVLOVICI… CEHOV! Păi ce treabă are scriitorul rus cu relităţile mioritice? Nu ştim nici asta.

În schimb o absenţă majoră are filmul, în toiul de sudalme. O sudalmă pe care nu am remarcat să o fi folosit domnul Jude, deşi descrie porţile Balcanilor, deşi auzim dialoguri în turceşte. Un cuvânt răspândit prin mahalale. Dacă l-a uitat domnul Jude, nu-i nici o problemă. I l-am menţionat eu în titlul actualei postări.

Religia în şcoală: sinistrarea majorităţii cetăţenilor de către stânga extremistă


sinistraîn italiană semnifică „stânga”

sinistruîn română, ceva care induce oroare, teamă, groază, accident

 

Ca un făcut, evenimente mai mult sau mai puţin recente precum şi reacţiile partizane ale pretinsei prese „româneşti” întâresc ideea că la noi „Stânga” politică poate fi echivalată printr-un termen ce face mai degrabă referire la filmele horror decât la o mişcare politică ce ar dori – cu mijloacele ei de acţiune – binele comun. Şi, pentru că pomenita presă „românească” îşi trâmbiţează, prin ideile îmbrăţişate şi manipulările induse publicului, apartenenţa ideologică la concepte de extremă-stângă, deducem că şi această presă zisă „românească” face mai degrabă acte de satanism mediatic decât de informare publică.

În primul rând am în vedere reacţiile stârnite de această instituţie care l-a ocrotit pe Băsescu până în pânzele albe (Curtea Constituţională, adică), instituţie care a decis că anumite articole din legile privind educaţia nu ar fi constituţionale, referire făcând la legislaţie venind din 1995 până în 2011. Adică, în 20 de ani (DOUĂZECI!) respectiva instituţie nu a realizat că sunt chestiuni care ar încălca drepturile constituţionale ale cetăţenilor dar brusc a realizat acest lucru! Exact când partenerul de coabitare al lui Băsescu şi mare admirator al idolului sinistru Che Guevara se găsea în fruntea Guvernului. Şi să avem în vedere că nu vorbim de un caz singular. Şi mai recent, aceeaşi Curte şi-a dat seama că Legea Partidelor – una adoptată în vremea lui Adrian Năstase „Bombonel” ar suferi de aceleaşi neajunsuri deşi trecuseră şi în cazul acesta un număr impresionant de ani – cred că vreo 13 – vreme în care nu s-a ofuscat nimeni (prin „nimeni” înnţelegând aici orice politician cu ciolanul politic în braţe) că pentru înfiinţarea unui partid sunt necesare 25.000 de semnături. Dar i-a apucat brusc scrupulul legal fix în momentul în care Zgonea venea cu propunerea, dacă nu chiar impunerea, ca naşterea mişcările politice să fie chiar mai uşoare ca înfiinţarea unei simple asociaţii oparecare – a iubitorilor de canguri, să zicem, din Sectorul 5.

Să fie întâmplătoarea coincidenţa? Eu personal mă îndoiesc. Mai degrabă ne găsim în faţa unui plan sinistru impus de „Stânga” seculară de a se diminua cât mai mult înfluenţa Creştinismului în societatea românească. Cât o fi „ordin” din afară, asta nu ştim dar putem bănui. Şi putem bănui în chip cât se poate de temeinic de vreme ce observăm tot felul de răspândaci ideologici la fel de siniştri ce acţionează în bătălia informaţională sub chip de ‘telectualii patriei. Unii dintre ei nişte siniştri băsişti, profitori ai sinecurilor dulci graţie cărora duc un trai şi mai dulce pe la Paris sau pe aiurea. Ca să dăm un exemplu, ar fi suficient să-i pomenim pe Licheliceanu ori Nicolae Manolescu.

 

Alte figuri au fost repede reşapate şi readuse în atenţia publicului. Nişte personaje care fuseseră de mult trecute în uitare. Dar iată că Daniela Zeca-Buzura, ca să vin şi aici cu exemplificare – s-a şi grăbit să ne aducă în faţa ochilor o altă figură sinistră de care nu credeam să mai auzim vreodată: Smaranda Enache – o tovarăşă activist al PCR care, după Loviluţie, s-a grăbit repejor să-şi schimbe părul într-unul „democrat”, plângând pe umerii minorităţii maghiare cu drepturi prea mult încălcate în România asta multi-naţională în care zice dânsa că am vieţui. Iar acum plânge pe umerii săracilor de copii abuzaţi prin obligaţia (?) de a participa la orele de Religie dar cărora le propune mai curând studiul ideilor religioase.

Ca să fim şi noi răutăcioşi, nu putem să nu observăm că realizatoarea de la TVR – instituţie sub şefia fostului redactor-şef al fiţuicii sorosist-brucaniene „22” (editată de către grupusculul cu idei tot extrem-stângiste, practic neokominterniste GDS şi )cenzorului Stelian Tănase (vă mai amintiţi scandalul „Moştenirea clandestină”?) – este soţia, cu 28 de ani mai tânără, a stimabilului Augustin Buzura, socrul şi mai stimabilului George Maior, fostul şef al SRI. Dacă Augutin Buzura a fost şef al Fundaţiei Culturale Române (actuala ICR), domnul Maior este naş în funcţie al premierului în funcţie, Victor Ponta. Dar vreţi să ştiţi una şi mai bună? Finu’ Ponta îi este şef în guvern naşului lu’ naşu’ Maior, adică lui… Ioan Rus, naş al primei căsătorii a lui george Maior. Pentru că în a doua  căsătorie, cea cu fata lui Buzura, l-a avut pe alt personaj celebru, pe Ioan Talpeş. Detalii aici.

Despre pionii clasici ai campaniilor creştine nici nu mai are rost să discutăm aici. Atenţionăm doar că, atunci când personaje gen Moise ori Cernea sunt popularizate, să vedeţi cine sunt şi cei care semnează articolele care le fac propagandă şi să încercaţi să le descoperiţi fie activitatea anterioară, fie nivelul educaţional, fie patronii care-i mână în luptă. Sunt sigur că s-ar putea descoperi lucruri foarte interesante. Poate s-ar ajunge şi la finanţatorii din spatele acestor campanii anti-creştine. Pentru că – nu-i aşa? – „money talks”.

 

Ne reîntoarcem la actualitatea fierbinte şi observăm un alt lucru straniu. Să admitem că legile adoptate, reamintim, în vremea lui Văcăroiu şi a lui Boc, ar fi avut hibe nebăgate în seamă până acum şi, de aici, că reacţia Curţii Constituţionale ar fi fost firească. Numai că urmarea firească ar fi trebuit să constea ÎN MODIFICAREA DE URGENŢĂ A LEGII conform atenţionărilor Curţii. Ori NU s-a petrecut aşa ci constatăm o bulibăşeală organizată temeinic de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care una declara la începutul lui februarie (că situaţia în şcoli se menţine conform legislaţiei în vigoare până la îndreptarea situaţiei în Parlament – aici), şi cu totul altceva la jumătatea aceleiaşi luni când decidea (oare cât de legal?) ca regulile să se schimbe în timpul jocului. Adică, părinţii sau tutorii copiilor să depună un formular până pe data de 6 martie dacă vor ca elevii să urmeze orele de Religie.

O să mi se spună că situaţia de fapt îl obligase pe Pricopie să adopte măsuri de urgenţă. Numai că… Numai că… Numai că descoperim că guvernul Ponta şi alianţa de guvernare din Parlament au avut timp destul (lunile decembrie, ianuarie şi februarie) ca SĂ MODIFICE LEGEA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI! Doar că nu-i vorba de chestiunile care pun majoritatea covârşitoare a cetăţenilor (99%, conform celui mai recent Recensământ) în situaţia de a fi ei discriminaţi, ci de o problemă care-l punea pe jar dottore Ponta – problema doctoratului. La sfârşitul lui decembrie 2014 Ponta a emis o Ordonanţă de Urgenţă care modifica Legea Învăţământului, iar Parlamentul amenda aceeaşi OUG la sfârşitul lui februarie, deci MODIFICA LEGEA ÎN CAUZĂ.

Poate nu aţi înţeles dar, ÎN VREME CE MILIOANE DE PĂRINŢĂ SUNT PUŞI PE DRUMURI pentru că majoritatea politică din Parlament nu a avut vreme să aducă nişte schimbări cerute de Curtea Constituţională, aceeaşi majoritate politică a adus rapid nişte modificări aceleiaşi legi numai şi numai pentru ca reputaţia de DOCTOR ÎN DREPT a lui Ponta să rămână nepătată!

Nu trebuie să ne mire. Aceste miş-maşuri sunt cât se poate de posibile atâta vreme cât răspândacii la care am făcut referire la început – adică ‘telectualii neamului – au fost repede băgaţi în priză pentru a crea un zgomot de fond asurzitor pentru ca cetăţenii să nu realizeze încălcarea drepturilor majorităţii ortodoxe – o dată; încălcarea drepturilor minorităţilor etnice şi religioase – a doua oară; impunerea unei agende agresive (propusa înlocuire a noţiunilor confesionale de religie cu fantomatice studii inter-religioase ori de multi-culturalism) cu provenienţă în cercurile intelectuale de extremă-stângă de pe la noi şi de pe aiurea. Să remarcăm că toţi aceşti indivizi care se bagă sau sunt băgaţi în seamă în problema studiului Religiei NU AU AVUT NICI O CONTRIBUŢIE la reintroducerea materiei excluse de bolşevici din programa analitică. Dar, în schimb, şi-au manifestat nu numai acum, dar încă de la începuturi regretul existenţei acestei discipline. Regretul, pesemne, după învăţăturile lui Marx, Engels şi Lenin.

Dar nu e singura dată când lucrurile sunt prezentate cu totul deformat faţă de realităţi! Aceiaşi ‘telectuali, cot la cot cu gangsterii ce le sunt loiali în presa „românească”, AU DEFORMAT ÎNŢELESUL UNEI LEGI, dându-i o accepţiune cu totul falsă numai şi numai din dorinţa de a lovi în Biserică. În Biserica noastră Creştin-Ortodoxă! Mă refer la Legea cimitirelor la adoptarea căreia marţafoii respectivi au afirmat sus şi tare că prin respectiva oamenii nu ar mai fi obligaţi să fie înmormântaţi cu preot (!?). Practic, impostorii ăştia ideologici falsificau datele istorice, pentru că treceau sub tăcere secularizarea impusă de Cuza, sub domnia căruia cimitirele deveniseră în mare parte din parohiale, în comunale.

Legiuitorii, prin respectiva lege, ţintiseră însă altceva. Jivinele de stânga din „presă” au refuzat să vorbească un cuvinţel despre sensul adevărat promovat. Şi anume: DREPTUL OAMENILOR LA O ÎNMORMÂNTARE DECENTĂ! Pentru că până de curând – cum nu se practică nici măcar pe la cele mai barbare triburi din cine ştie ce colţ de lume – nefericiţii care răposau în cine ştie ce condiţii mizere, erau trataţi CA NIŞTE GUNOAIE. Existau cazuri în care nu se respectau pratcic legale minime. Mormântul acelora chiar putea fi considerat „groapă comună”, un şanţ în care erau aruncaţi de-a valma cei ce decedaseră în condiţii paupere, pe la diverse cămine, ori pe la spitalele psihiatrice. La căpătâi – nici măcar un semn de identificare! Şi iată că Legea cimitirelor spune de acum cu totul altceva. IMPUNE ilegalitatea acestor procedee. Ba chiar – paradoxal! – se poate considera, pe baza acelei legi, CĂ ORICE ÎNMORMÂNTARE FĂRĂ SERVICIU RELIGIOS, exceptând acelea în care a existat prevederea expresă a decedatului, AR FI ILEGALĂ pentru că se încalcă demnitatea persoanei răposate!

Aici e drept că şi pe la Patriarhie sunt anumite capete „dăştepte” foarte, în genul lui popa Stoica, ce emit comunicate fără să cerceteze cu nişte jurişti implicaţiile în viitor faţă de situaţia anterioară. Tot din nefericire, observăm că şi implicarea Prealatului Daniel în problema orei de Religie a venit foarte prompt: greutatea a fost lăsată tot pe umerii preoţimii de rând în procesul de convingere a păsoriţilor de a semna grabnic formularele impuse de domnul Pricopie.

PS:

Victor Roncea semnalează un material Agerpres care dezvăluie ilegalitatea în care este adus Ministerul „Educaţiei” prin deciziile aberante ale lui Pricopie.

Preotul Eugen Tănăsescu emite şi dânsul nşite opinii de bun simţ,venind cu nişte propuneri adresate Parlamentului pentru stingerea disputei privind ora de religie.

FC Steaua Bucureşti şi Uriaşii care i-au dat strălucirea (Constantin Olteanu, Ion Alecsandrescu, Valentin Ceausescu, Emerich Jenei)


Pesemne din invidie (dar în cazul altora credem că este vorba de pură răutate) apar tot felul de materiale prin presă sau aiurea care ţintesc mereu doar în imaginea Clubului de fotbal FC Steaua Bucureşti. Discursul acestora poate fi rezumat în câteva fraze: cei mai buni jucători din camionat erau forţaţi,din cauza lui Nicoale Ceauşescu, să îmbrace tricoul cu culorile roş-albastre ale Stelei şi din acest motiv a a juns Steaua bucureşti să cucerească Cupa Campionilor Europeni. Elucubraţii ieftine dar în care putem găsi şi un grăunte de bine! Pentru că avem prilejul, din răspunsurile date, să ajungem şi al astfel de articole (pe care le redăm mai jos) care nu numai că dărâmă o serie întreagă de minciuni (aceasta-i adevărata demitizare), dar ajung să şteargă pe jos cu toţi adversarii Stelei de pe gazon, din media sau din tribune.

 

„Ceausescu a castigat CCE” sau „Hai sictir, sobolane!”

Sobolanii arunca cate un zvon in eter, asteptand sa fie preluat, insusit si multiplicat de cei care se simt solidari cu efectul si mesajul, iar nu cu realitatea pe care, chipurile, intentioneaza sa o exprime.

In mod repetat, ciclic, straveziu si palid, dar foarte-foarte insistent, dam peste niste personaje – amuzante in idiotenia lor – parca trase la indigo, prin prapastiile pe care le indruga atat de senin si atat de convinsi.

Clubul Steaua si-a impus o dominatie cvasi-totala, la toate nivelurile de exprimare, in fotbalul romanesc, fiind un etalon la care se raporteaza toti cei care se invart in fenomen.

Principala acuza a sobolanilor (pe langa cunoscute lozinci, precum ciuma rosie, cancerul bolsevic, etc) este legata de teza multiplicata pana la un periculos nivel de asumare al constiintei publice, conform careia „Steaua a fost clubul dictatorului Ceausescu, care dadea o comanda si se executa. A castigat prin abuz si teroare.

Normal c-au luat CCE, in 1986, doar ii ajuta tiranul Ceausescu, care dadea circ poporului, prin Steaua, luau cu forta cei mai buni jucatori! Daca nu era Nicolae Ceausescu, nu mai pupau ei Cupa Campionilor!” 

 

O sa ne oprim la un singur aspect adus in discutie, ca argument recurent, de catre sobolanime. Deci, datorita lui N. Ceausescu (direct sau prin fiul sau), Steaua a avut avantaje (fata de Dinamo sau U.Craiova, spre exemplu), pentru ca:

1. Luau cei mai buni jucatori din Romania.
2. Ii luau prin forta.

Astfel se explica MINUNEA castigarii CCE si a parcursului care a mai adus o finala si o semifinala de CCE, in urmatorii ani. Ceausescu ii forta pe cei mai buni jucatori din Romania sa vina la Steaua

XXX

Helmuth Duckadam: A debutat in A la 19 ani, pentru UTA, la finalul unui sezon in care aradenii picau in B, de pe locul 17. Urmatoarele 2 sezoane avea sa le joace in B, pentru ca sezonul 1981-1982 sa insemne un an in A, la finele caruia UTA avea sa retrogradeze din nou, tot de pe locul 17. Revenit in B, Duckadam a jucat turul pentru UTA, fiind transferat in pauza dintre tur si retur la Steaua, ochit fiind de Ion Alecsandrescu.

Avea 24 de ani, 2 sezoane in care echipa lui retrogradase din A de pe locul 17 si 3 sezoane in divizia B, de unde a fost transferat la Steaua. Vasile Iordache era titular de drept, dar macinat de accidentari si afectiuni, iar Nitu si Lovas nu erau de Steaua.

A fost adus, astfel, ca un concurent pentru rezerva lui Iordache, un portar de B, Helmuth Duckadam.

Stefan Iovan: A debutat la Resita in 1977, la 17 ani. La finele acestui sezon, Resita retrogradat in B, Iovan jucand urmatoarele 2 sezoane in divizia secunda, avand clasari mediocre, locurile 8 si 6. In toamna lui 1980, Costica Toma l-a recomandat „Profesorului” Gheorghe Constantin, care s-a convins de oportunitatea transferului in urma unui amical intre Steaua si nationala de tineret.

Dupa ce Iovan si-a dat acceptul in fata lui Constantin, dupa ce si-a dat acceptul in fata oficialilor Stelei si dupa ce Steaua s-a inteles cu Resita pentru ca, in schimbul lui Fane, Matefi si Aelenei sa se transfere in Valea Domanului, Iovan s-a urcat in tren si-a venit la Bucuresti sa semneze actele.

In acel moment, cei de la Dinamo, care controlau informativ clubul Steaua, au aflat, in urma ascultarii discutiilor din birourile din Plevnei, si si-au trimis omul lor, care l-a asteptat pe Iovan pe peron (in timp ce omul Stelei astepta la intrarea in gara). Acesta nu i-a spus ca este de la Dinamo si l-a deturnat, ducandu-l direct in birourile din Stefan cel Mare. Acolo a fost santajat cu un dosar pentru o inventata nerespectare a termenelor de pensie alimentara pentru un copil nelegitim, pentru a semna cu Dinamo. A promis ca se gandeste pana a doua zi si a taiat-o direct in Ghencea, unde a povestit tot ce s-a intamplat, a semnat actele pe loc si a devenit jucatorul Stelei.

Avea 20 de ani, 7 meciuri in A, venea din B, fusese sechestrat de clubul Dinamo, prin omul care-l luase de la gara si care avea sa ridice fanionul la finala Cupei din 1988, cand Steaua s-a retras din teren. Cel care era angajatul clubului, practic, arbitrul George Ionescu. Acestea sunt fapte!

Miodrag Belodedici: Belo a debutat in B la 16 ani, la Moldova Noua. A fost plimbat pe la Pitesti si Olt, de Ianovschi si Halagian, n-a fost legitimat, insa, la niciuna dintre cele doua echipe si a fost transferat la Steaua, la recomandarea lui Costica Toma si initiativa lui Alecsandrescu. Primul sau antrenor, Olimp Mateescu, avea actele lui Belo. Intre debutul din B din 1980 si legitimarea la Steaua, din 1982, Belo a jucat la Luceafarul, fiind singurul dintre tricolori care nu s-a reintors la clubul de origine, Mateescu (conducatorul clubului) sfatuindu-l sa accepte oferta Stelei.

Astfel, Steaua lua un jucator de 18, care doar ce terminase junioratul, nu fusese retinut nici de Halagian la Olt, nici de Ianovschi la Arges, si jucase cateva meciuri in B. Ca veni vorba de Halagian, cand a ajuns antrenor la Steaua, una din primele masuri pe care a avrut sa o ia acest mare tehnician a fost sa-l imprumute pe Belodedici la Scornicesti. Noroc cu Sfinxul, care i-a spus ca doar peste cadavrul lui se va intampla asa ceva.

Adrian Bumbescu: A debutat la 18 ani, pentru Universitatea Craiova, in A. Intre 1978-1980 a jucat pentru olteni, cucerind eventul (era rezerva de baza, jucand 25 de meciuri in 2 ani). Intre 1980-1982 a jucat la Dinamo, cucerind si aici eventul, jucand 36 de meciuri.

In 1982, la doar 22 de ani, dupa ce castigase 2 eventuri cu 2 echipe echipe diferite, a fost dat afara de Dinamo si trimis la Scornicesti, unde a jucat 2 ani, intre 1982-1984, fiind un fundas de duzina, pentru prima divizie, intr-o echipa mediocra, care termina pe locurile 7 si 10.

De la Scornicesti a fost transferat de Steaua, la recomandarea lui Victor Piturca. Cei de la Dinamo au aflat, si aici, de intentiile Stelei (ascultand, prin tehnica informativa, tot ce se intampla in Ghencea) si, fiindu-le ciuda ca un jucator pe care l-au dat afara va ajunge la Steaua, i-au informat pe cei de la Scornicesti, care-l tineau ascuns. In cele din urma, dupa cateva saptamani de joc de-a soarecele si pisica, Alecsandrescu l-a trimis pe Piturca la Scornicesti, cu o masina particulara, reusind sa-l ia pe Bumbi din praful comunal.

Referitor la Bumbescu, se spune ca a fost adus la Steaua la cererea lui Halgian. Fals!

In mijlocul returului sezonului 1983-1984, Alecsandrescu i-a convocat pe Piturca, Tudorel Stoica si Iordache la o mini-sedinta, cerandu-le sa-i recomande un stoper remarcat de ei. Solicitarea venea in sensul in care, la Pinter se vroia sa se renunte, Florin Marin era batran, iar Tataran era fluctuant. Asadar, decizia de a-l aduce pe Bumbescu a avut loc in aprilie 1984, in urma pledoariei super-convingatoare facuta de Piturca, care-l prezentase ca cel mai bun stoper din fotbalul nostru. E adevarat ca, prin mai-iunie, Halagian l-a inclus pe Bumbi printre cei 4 jucatori pe care ii vroia, dar operatiunea era deja facuta cu o luna inainte, fara nicio contributie a marelui tehnician Armeanu`. De fapt, cand a auzit cine va fi antrenor, Bumbi a vrut sa paraseasca echipa.

Ilie Barbulescu: A debutat la 17 ani si jumatate, in A, pentru Pitesti. Intre 1974 si 1982 joaca la Arges, avand 1 selectie in nationala, in 1979.

La sfarsitul sezonului 1981-1982, cand avea 25 de ani, a fost dat afara de antrenorul Argesului, Nicolae Dobrin, pe motiv ca era expirat, ca fotbalist. Deci, la 25 de ani, a fost dat afara de o echipa aflata pe locul 10, la finele campionatului.

Intre 1982-1984 a jucat la Olt Scornicesti, fiind dat afara si de-acolo, dupa un conflict cu Halagian. Deci, a fost dat afara, la finele turului, de la o echipa care terminase campionatul `83-`84 pe locul 10.

In returul sezonului 1983-1984 a jucat la Petrolul, care a retrogradat in B, de pe locul 17.

Steaua l-a transferat, imediat dupa finalul campionatului, pe Ilie Barbulescu, 27 de ani, de la o echipa de divizia B, cum era retrogradata Petrolul Ploiesti, un jucator care fusese dat afara de la Pitesti, de Dobrin, pentru ca era considerat „terminat” si care fusese fortat sa plece de la Olt dupa un conflict cu Halagian, care-l trimisese la tineret.

Lucian Balan: „Piticul” a fost remarcat de Emerich Jenei si Ion Alecsandrescu, la Baia Mare. Debutase la 19 ani in A, in 1978, pentru baimareni, si jucase doar pentru ei, pana in 1985. Dupa primii 2 ani (`79, `80), cu clasari pe locurile 4 si 5, Baia Mare a terminat pe 17 (in `81), picand in B, stand 2 ani acolo (`82 si `83), promovand si salvandu-se greu de la alta retrogradare, in 1983-1984 (locul 15) si retrogradand, din nou, in sezonul 1984-1985, de pe locul 17.

Cel care l-a convins sa vina la Steaua a fost Victor Stanculescu, fostul sau antrenor de la Baia Mare si secundul lui Jenei. Balan a semnat in iarna lui 1985, dar urma sa vina la Steaua la finele sezonului, in vara. Fusese abordat si de cei de la Dinamo, dar alesese Steaua pentru ca „fusese diferenta mare intre Diaconescu (de la Dinamo n.n. ) si astia”.

Deci, Steaua luase un mijlocas de 27 de ani, care jucase 5 sezoane in A si 2 in B si venea de la o echipa care retrogradase, adica venea de la o echipa de B.

Tudorel Stoica: A debutat in `74, la 20 de ani, in A, la FCM Galati. Pana atunci, jucase 3 ani in B, la CSU si Politehnica Galati. In sezonul 1974-1975, in care a debutat in divizia A, a jucat doar 4 meciuri, FCM Galati retrogadand in divizia B de pe locul 17.

Dupa 4 meciuri in prima divizie, a fost transferat la Steaua, unde a jucat incepand cu sezonul 1975-1976 (16 meciuri si 2 goluri in acest prim an, incununat cu laurii de campion).

Deci, un jucator de 20 ani, cu 4 meciuri in A, cu 3 ani in B, transferat de la o echipa care retrogradase in B de pe locul 17.

Loti Boloni: Un exemplu ideal despre modul in care lucra Steaua. Boloni a fost dorit in repetate randuri de Steaua, dar nu a vrut sa vina in Ghencea. Avea meseria lui, de stomatolog, nu voia sa paraseasca Targu Mures si a refuzat, fara sa i se intample nimic, fara a se incerca sa fie obligat in nici un fel. „Uite la bozgorul asta, n-a vrut sa vina, n-a venit. Si mai zice lumea ca-i luam cu forta”, ii spunea Olteanu lui Halagian, cand acesta l-a nominalizat pe targ-muresean intre cei 4 jucatori pe care-i vroia la Steaua.

Aici este, in realitate, singurul merit al lui Halagian, la crearea marii echipe: ca l-a convins pe Boloni sa vina la Steaua. Halagian a stiut cum sa-l abordeze, din aproape in aproape, si l-a facut pe Boloni sa semneze. Era un jucator urias, avea 31 de ani, 79 de selectii si 18 goluri la nationala. La ASA Targu Mures jucase 14 sezoane, dar, in afara unui loc 2 si unui loc 3, clasarile au fost submediocre si proaste (locul 8, locul 9, 3 locuri 12, locul 13, locul 14, 2 locuri 15). In ultimul sezon, ASA terminase pe 14, salvandu-se greu de la retrogradare.

Pe langa argumentul sportiv, Boloni a venit la Steaua, pentru ca i se acceptasera niste conditii absolut exceptionale, nemaintalnite pana atunci:

1. sa i se amenajeze un cabinet stomatologic de ultima generatie, la stadion, si sa fie detasat ca medic in Bucuresti.
2. sa i se dea un ARO (adica 300 de mii de lei)
3. sa i se rezolve un transfer al sotiei, care era actrita la Teatrul Maghiar din Cluj.
4. si cel mai important: intelegerea sa fie valabila doar pentru un an, la finele caruia sa i se elibereze actele pentru plecarea definitiva in Ungaria.

Mihai Majearu: In divizia A a debutat la 19 de ani, in 1979, dupa ce jucase 2 sezoane in B. In sezonul 1979-1980 termina pe 14, cu FCM Galati, iar in sezonul urmator, 1981-1982, retrogradeaza in B, de pe ultimul loc, 18.

Este transferat la Steaua din postura de jucator de divizia B. Avea 21 de ani, 2 sezoane in A, 2 glorioase in B si perspectiva inca unui an la matineu.

Fusese debutat, in B, la Galati, pe cand avea 17 ani, de catre „Profesorul” Constantin, care era antrenor la galateni si care-l recomandase. Pisti Kovacs i-a pus, si el, o vorba buna, dupa evolutia dintr-un amical disputat intre selectionata de tineret si cea de seniori.

Majearu ramasese la Galati, cu perspectiva chinului din B, in conditiile in care, in aceeasi vara, Dinamo alesese pe spranceana din lotul galatean si ii transferase pe colegii sai „mai buni”, Orac si Vlad.

Gabi Balint: A fost transferat de Steaua in iarna lui 1981. A debutat in divizia A la 18 ani si jumatate, la Steaua, in 7 iunie 1981.

Balint era din Sangeorz-Bai, tatal sau fiind fermentul care tinea echipa in divizia C. Astfel, Gabi a debutat la 15 ani neimpliniti in C, la seniori. Intre timp, ajunsese la Gloria Bistrita, in B si fusese remarcat la Luceafarul, unde facea parte din generatia terminala in 1981.

Balint a fost transferat de catre Ion Alecsandrescu, care are unica paternitate pe descoperire. Initial, contractase un amical Steaua-Luceafarul pentru a-l urmari pe fundasul stanga Curtean (la recomandarea insistenta a lui Costica Toma), dar Balint i-a sarit in ochi Sfinxului, care, prin Gheorghe Constantin, l-a convins imediat pe tatal lui Balint (mare admirator al CCA-ului) sa-l lase la Steaua. In iarna lui 1981 s-au semnat actele, iar Gabi s-a prezentat in vara la echipa, Padureanu intelegandu-se cu Alecsandrescu pentru transfer.

Deci, alt jucator de divizia B.

Marius Lacatus: A debutat la 18 ani neimpliniti, in A, pentru Brasov. In sezonul 1981-1982, a jucat 11 meciuri, terminand pe 11, iar in sezonul 1982-1983 a jucat 34 de meciuri, Brasovul retrogradand in B, de pe locul 15.

Mai mult, cand Laca avea 17 ani, Dinamo comandase un amical cu „Stegarii”, doar pentru a-l vedea pe Marius. Atunci, generalul Diaconescu a spus ca žjucatorii ca asta nu vor juca niciodata la Dinamo. Dupa ce ca nu stie nimic, mai e si nesimtit.

Deci, Marius Lacatus, jucator de echipa retrogradata si refuzat de Dinamo.

Si transferat cu mari peripetii, tupeul lui Mitica Dragomir manifestandu-se puternic in fata unora care, chipurile, comandau tot. Generalul Victor Stanculescu a fost unul dintre cei care a negociat cu Dragomir transferul lui Laca, fiind dovada vie a metodelor folosite de Steaua.

Victor Piturca: A debutat la 19 ani, in 1975 in A, la U. Craiova, unde-si facuse junioratul. Intre `75-`77 a jucat 8 meciuri pentru Universitatea, fara a marca. Intre 1977-1978 joaca la Pandurii, in B, retrogradand in C. Intre 1978-1979 joaca la Turnu-Severin, in B, retrogradand, si aici, in C. Revine in A la 24 de ani, jucand intre 1979-1983 la Olt Scornicesti, inscriind 28 de goluri in 4 sezoane, terminand pe locul 4, 7 (in doua randuri) si 13.

Nu a jucat la vreun lot national, de juniori, tineret, olimpic sau de seniori. Era un jucator mediu de prima divizie, in varsta de 27 de ani impliniti, in momentul in care a fost a transferat la Steaua. Transferul lui Piti a fost facut la recomandarea si insistenta lui Jenei, care aprecia calitatile tehnice si tactice ale varfului oltean, spre indoiala lui Alecsandrescu, care nu era convins, prin faptul ca nouarul ochit de Jenei nu prea avea viteza.

Transferul a fost fortat de Victor Piturca, care vroia cu orice pret sa joace la o echipa mare, replicandu-i lui Halagian ca nu-l intereseaza banii, cand acesta ii spuse ca nu va mai castiga in Ghencea banii de la Scornicesti.

Deci, Piturca, un jucator mediu de A, cu 8 meciuri in prima divizie la 23 de ani, cu 28 de goluri in cariera, trecut de 27 de ani, dat afara de Craiova si neremarcat de nimeni.

Marin Radu II: A fost unul din cele doar 2 transferuri „mari” ale Stelei. „Sarpele” era un jucator consacrat la nivelul primei divizii. Campion cu Argesul, de 2 ori golgheter al primei divizii, de 5 ori participant in cupele europene. Avea 155 de goluri in 276 de meciuri, in acel moment.

Intre 1974-1983 jucase la Arges, in aceasta perioada consumandu-si gloria personala maxima, punctata de doar 7 meciuri in 7 ani, la nationala, ultimul in `82, penultimul in `79. Radu II nu era jucator de nationala, ci doar un excelent speculant, la nivelul primei divizii. De la Pitesti a plecat la Olt, marcand 8 goluri in 16 meciuri in sezonul 1983-1984. A venit de la Scornicesti la inceputul sezonului 1984-1985, la varsta de 29 de ani neimpliniti, la cererea expresa a lui Halagian, care avea dezlegarea lui in alb.

Radu II era un nume mare la nivel de prima divizie, dar era aflat in regres. A ajuns la Steaua la initiativa lui Halagian, care avea dezlegarea in alb, dupa multe peripetii reusind sa evadeze din Scornicesti. Cei de la Olt l-au primit pe Viorel Turcu la schimb.

De remarcat ca, si in acest caz, Dinamo a facut mari nenorociri. Dupa ce-a aflat de intentia Stelei, i-a anuntat pe cei de la Olt, care nu vroiau in ruptul capului sa-i dea drumul lui Radu II. Dupa ce transferul s-a perfectat, cu mari greutati, jegurile dinamoviste i-au fabricat lui Radu II un dosar, cum ca ar avea rude in strainatate si intentioneaza sa rama acolo, dupa unele informatii. Familia lui Radu II era una de tarani cooperatisti, nici gand sa aiba pe cineva afara si nici gand ca Marin sa ramana peste granite, mai ales ca avea un copil mic.

Dosarul fusese fabricat de Dinamo, pentru ca Securitatea dadea avizul pentru deplasarile in strainatate, pentru obtinerea vizei si eliberarea pasaportului. Daca erau informatii ca nu respectivul nu e in regula, nu se dadea avizul. Tocmai pentru ca Dinamo erau speriati de „lovitura” data de Steaua, au lucrat cu armele lor mizerabile, pentru a crea probleme prin faptul ca „Sarpele” nu putea participa la turneul de pregatire din strainatate, in Olanda de data asta. Pana la urma, Radu II a fost facut capitan de armata si, astfel, a scapat de manevrele specifice facute de securistii si militienii din „Groapa”.

Stefan Petcu: a venit la Steaua la inceputul sezonului 1983-1984, de la FC Constanta, care retrograde in B, de pe ultimul loc. Avea 28 de ani impliniti, debutase in `75 in prima divizie, jucase 3 ani in B, nu jucase pe la nici un lot national, niciodata. Avea sa joace 2 sezoane pline, la Steaua, 1983-1985, in care si-a adus o contributie importanta (50 meciuri, 10 goluri), in sezonul 1985-1986 jucand doar 4 meciuri (1 gol), parasind Steaua, in urma unui scandal-monstru.

Ar fi fost in lotul Sevilla si a fost inca un jucator transferat de la o retrogradata.

Dumitru Stangaciu: Dupa ce a debutat in A la 19 ani, in martie 1983, aparand in 5 meciuri, in sezonul in care Brasov a retrogradat, a fost transferat la Steaua in urma evolutiilor avute in divizia B in sezonul 1983-1984.

Incepand cu sezonul 1984-1985, a fost portarul Stelei, timp de 11 sezoane. A venit la Steaua ca urmare a recomanadarii facute de Costica Toma lui Alecsandrescu. In plus, la transferul lui Lacatus la Steaua, clubul militar se angajase sa-l dea la schimb pe Iordache, la o data nedeterminata, in urma evenimtelor de atunci. Ca urmare a epurarii lui Halagian, Iordache a fost trimis la Brasov, de unde a fost adus Dan Stangaciu, din B.

Anton Weissenbacher: A debutat in 1983, la 18 ani, in A, la Baia Mare. La sfarsitul lui 1984-1985, Baia Mare retrogradeaza in B, de pe locul 17, Toni fiind transferat la Steaua, la varsta de 20 de ani de la o retrogradata. A jucat doar 2 sezoane, fiind cedat la Craiova la finele lui 1986-1987. A ars foarte repede.

Constantin Pistol: a fost adus imprumut sa suplineasca numeric subtirimea lotului, de la Oradea, in iarna lui 1986. Era tanar, avand 19-20 de ani. A fost introdus pe finalul a 4 partide, in campionat, fara a se impune. Imediat dupa Sevilla a fost cedat, avand o cariera mediocra la nivelul primei divizii, la echipe ca Farul, Oradea, National.

XXX

Tragand linie, din analiza lotului pentru meciul cu Barcelona, din 7 mai 1986, incluzandu-l pe suspendatul Tudorel Stoica, reies urmatoarele concluzii:

Deci, Duckadam – Iovan, Belodedici, Bumbescu, Barbulescu – Balan, Boloni, Balint, Majearu – Lacatus, Piturca, cu rezervele Stangaciu, Weissenbacher, Radu II, Pistol si Iordanescu. In total au fost 16 jucatori, excluzandu-l pe Iordanescu si incluzandu-l pe Stoica. Mai poate intra in argumentatie Fane Petcu, care a inceput campania, dar n-a terminat-o.

Din acesti 16 jucatori care au format lotul Stelei la cea mai mare performanta din istoria fotbalului romanesc, se naste urmatoare realitate:

5 jucatori au fost transferati de la echipe din divizia B: Duckadam, Stangaciu, Iovan, Belodedici si Balint.

8 jucatori au fost transferati de la echipe care, in acel sezon, au retrogradat in divizia B: Barbulescu, Balan, Stoica, Lacatus, Petcu, Majearu, Weissenbacher, Balan.

2 jucatori au fost nume importante: Radu II si (mai ales) Boloni.

3 jucatori au fost dati afara de altii: Bumbescu (de Dinamo), Barbulescu (de Arges) si Piturca (de U. Craiova)

1 jucator de la Sevilla nu mai jucase fotbal de 3 ani: Iordanescu

XXX

In concluzie, cei care spun ca Steaua nu merita gloria castigarii CCE pentru ca N. Ceausescu era un dictator care a provocat performanta discretionar, prin metode tiranice, prin faptul ca ii forta pe cei mai buni jucatori din Romania sa semneze cu echipa militara, au dreptate.

Atata doar ca pe Nicolae Ceausescu nu-l interesa sportul, nu s-a implicat niciodata, dupa `60, si a permis ca generatia anilor `70 a Stelei sa se iroseasca in mize mici, precum vanzarea meciurilor, pentru bani, motiv pentru care s-au pierdut 2 campionate si s-au ratat vreo 4.

Steaua era atat de favorizata incat Dinamo stia tot ce se intampla in Ghencea, Bumbescu, Radu II si Iovan suferind incercari directe de deturnare. Mai mult, faptul ca tatal lui Stoica era retinut inaintea fiecarui meci, pana prin `84, spune totul despre raportul de forte.

In final, argumentatia suprema a sobolanilor: Luau cei mai buni jucatori cu forta, de-aia au castigat, este corecta in totalitate, atat doar ca nu erau cei mai buni jucatori si nici nu erau luati cu forta. Niciunul!

Steaua a dominat fotbalul european in urma rezultatelor venite ca o consecinta directa a unor principii care au dirijat activitatea clubului.

Patru oameni – Constantin Olteanu, Ion Alecsandrescu, Valentin Ceausescu si Emerich Jenei – sunt principalii exponenti (la nivelul si domeniul lor de competenta) ai modului de a intelege fotbalul, care a produs Marea Steaua, adica rezultatul din 7 mai 1986, de la Sevilla.

Precedati de membrii notorii ai CCA si urmati de Iordanescu, Gavrila, Gatu sau Otelea, cei patru uriasi au creat stralucirea Stelei Moderne, ca o consecinta nemijlocita a unor principii de viata, exprimate prin Oameni si tutelate prin Institutie.

Restul sunt minciuni, falsuri si calomnii.

Metode prin care sobolanimea incearca a exista in fata unei MINUNI, prin unica legatura ce se poate lega: Un scuipat in ochi si un hai sictir, sobolane - – dinspre noi spre ei, de fiecare data cand isi mai ridica raturile naclaite de frustrare si neputinta, spre a spurca, sub orice pretext, perfectiunea unei Pasari Maiastre.

Mythbusters

 

SURSA: http://www.fcsteaua.ro/index/section/articles/article/23118/