Dar ce preferă Dumnezeu?


Uite că Dumnezeu preferă să-şi pogoare Sfânta Lumină în bisericuţa Sfântului Mormânt aflată în mijlocul impozantei Catedrale a Sfântului Mormânt. Şi preferă s-şi trimită lumina harică NUMAI în faţa rugăciunilor Patriarhului ORTODOX al Ierusalimului, patriarh care vine până la intrarea Sfântului Mormânt îmbrăcat în odăjdii sfinte, lucrate cu aur şi argint. Şi uite că Dumnezeu preferă, în acelaşi timp, să nu impună în mod absolut, lăsând spaţiu fiecărui om de a decide liber de crede sau nu în natura miraculoasă a focului ce se răspândeşte, rapid, de la o lumânare la alta.

Imaginea de mai sus provine de pe site-ul unei publicaţii israeliene, Haaretz, de la un articol ce se ocupă de reprezentarea artistică a miracolului (aşa îl numeşte chiar autorul!) ce se produce la Ierusalim de cel puţin 1200 ani.

„La Sagrada Familia”, instrumentalizată ideologic de extremiştii de stânga


În ultimul timp pe stângiştii noştri scumpi (liberalo progresişti, s-avem pardon!) îi aflăm în gură numai cu Sagrada Familia din Barcelona, pe care o contra-propun Catedralei Neamului Românesc. Cică, cât de hidoasă ar fi Catedrala din Capitala României. Şi cât de super aceea din Barcelona. Şi cum ar fi ea la fel de slută ca şi Palatul Parlamentului (Casa Poporului) şi ar reprezenta aceleaşi tendinţe spre megalomanie ca pomenita clădire guvernamentală.
Să lăsăm de-o parte chestiunea casei Poporului – obiectiv inclus OBLIGATORIU în cicuitele turistice bucureştene – şi să revenim la Sagrada Familia. Pe care un anarhist celebru ar fi vrut-o… demolată! La George Orwell mă refer, care în „Omagiu Cataloniei” se referă în aceste cuvinte la vestita catedrală:
„For the first time since I had been in Barcelona I went to have a look at the cathedral [La Sagrada Familia] – a modern cathedral, and one of the most hideous buildings in the world… Unlike most of the churches in Barcelona it was not damaged during the revolution – it was spared because of its ‘artistic value’, people said. I think the Anarchists showed bad taste in not blowing it up when they had the chance.”
Aş fi dat extrasul în limba română dar, ca un făcut, nu găsesc acum volumul în bibliotecă. Dar e bine şi aşa.
Observăm două lucruri. În primul rând, că în Catalonia dictaturii anarho-bolşevice cele mai multe biserici fuseseră distruse – „Spre deosebire de cele mai multe biserici, ea (Catedrala) nu fusese distrusă în timpul revoluţiei”. Anarho-bolşevicii aplicaseră, pesemne, avant la lettre, sloganul binecunoscut „Vrem spitale, nu catedrale”, dar la modul ciuntit. Că de credinţa că „Dumnezeu preferă lucrurile mici” nu putem să-i credităm. Spre diferenţă de ipocriţii mioritici, anarho-bolşevicii catalani erau sinceri: atei (şi asasini) până-n pânzele albe. Ştim însă sigur că, deşi aveau spitale şi nu mai aveau catedrale (biserici, mă rog) spaiolii republicani nu mai aveau… mâncare. Aşa cum nu avea să mai fie mâncare în tot lagărul socialist.
Atunci de ce nu s-o fi apucat să distrugă „una din cele mai hidoase clădiri din lume”. Aici cred că ne aflăm în plină dispută estetică. Locuitorii din Peninsula Iberică aveau, pur şi simplu, alte preferinţe estetice, conform tiparului înscris în mentalul colectiv forjat din împreunarea stilului maur cu acela creştin, şi, de aici, preferinţa pentru formele gândite de Gaudi. Ceea ce se opunea vederilor „internaţionaliste” ale unui tovarăş precum Orwell.
Dar vie întrebarea noastră. Nu cumva ideile estetice ale contestatarilor Catedralei româneşti sunt calate pe acelaşi tipar internaţionalist precum fuseseră şi cele ale lui Orwell la vremea sa? Eu cred că da! Iar noul internaţionalism „estetic” (şi nu numai) are în spate un finanţator: Soros. Atunci de ce i-am credita pe aceşti cu monopolul adevărului, inclusiv în plan artistic?
PS: nu faceţi din Orwell un sfânt. Abia după ce a cunoscut ipocrizia bolşevicilor în sensul cel mai brutal şi criminal a început să realizeze hidoşenia din spatele stângii.

Hristos îl contrazice pe găgăuţă Teodorescu!


„Dacă vor tăcea aceştia, PIETRELE vor striga” (Luca 19,40)
Apoi, pe Simon nu l-a numit „de lemn Tănase”, ci „Iisus, privind la el [la Simon, fratele lui Andrei], i-a zis: Tu esti Simon, fiul Iona; tu te vei numi Chifa [Chefa] (ce se talcuieste: Petru)” (Ioan 1, 42) iar mai apoi „Si Eu iti zic tie ca tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).
 
Aşa că stimabile Dan Teodorescu – şi, în rând cu tine, ceilalţi bezmetici din videoclip – nu mai aberaţi, că vă faceţi de „cacao” şi vă umpleţi de „respect”.

Bookfest 2015: nostalgici după Ioan Alexandru


Lansarea pe24 Mai 2015 a volumului „Ce-mi puteţi face, dacă vă iubesc? Eseu confesiv despre Ioan Alexandru”, la standul Editurii Humanitas, în prezenţa autorului, Dan C. Mihăilescu, alături de Lidia Bodea şi Costion Nicolescu.

Adică, „un exerciţiu de admiraţie” (Lidia Bodea) pentru „un profet”, „un nebun întru Hristos” (Costion Nicolescu), sau „cel mai mare poet religios al Românilor” (DCM), o mărturie apărută în aceste cazan infernal” al vremurilor contemporane nouă, în care domină „puseul ginecologic” iar critica literară e dominant atee – etichete aplicate de acelaşi Dan C. Mihăilescu.

Mai mult, după ce a sfârşit de acordat autografe, l-am tras de limbă pe autor şi concluzia lui a fost şi mai aspră. În România actuală NU mai există reviste culturale de dreapta. TOATE sunt de stânga sau, în cel mai bun caz, practicând relativismul cultural.