„Neutralizaţi Patriarhia Obiectivului 24!”


Aţi auzit până acum de „Obiectivul 24”? Dacă aţi citit materialele lui Larry L. Watts atunci poate aţi aflat că prin această sintagmă – Obiectivul 24 – era desemnată România (SOCIALISTĂ!) de către KGB-ul sovietic, organul de represiune al ţării „vecine şi prietene”. Mai mult, „Obiectivul 24” era pus în rând cu israelul, RFG-ul, SUA şi celelalte ţări duşmănoase la adresa regimului comunist. Documente în acest sens sunt publicate online de Arhiva Centrului Wilson.

Un document din acestea este însă exploziv, pe partea bisericească, şi domnul Watts (la un loc cu cei care au publicat iniţial cele găsite în arhive) nu cred că i-au perceput în totalitate conţinutul, poate şi pentru faptul că sunt preocupaţi mai degrabă de latura geopolitică a lucrurilor. Este vorba de acest document – 116501 – apărut iniţial în Elena Negru and Gheorghe Negru, “PCM şi Naţionalism (1965-1989): Documente adunate în cadrul programului de cercetări effectuate de câtre Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului tolitar communist din Republica Moldova,” Destin românesc, vol. 16, no. 5-6 (2010), pp. 328-332, tradus mai apoi de domnul Watts în beneficiul Centrului Wilson.

Section “3” and the municipal and county organizations must undertake more active work regarding the prevention of attempts by foreign clerical centers to push foreign sect formations onto the path of confrontation with the authorities, of inculcating in them an anti-socialist state of mind on the basis of clericalism. To differentiate these actions without error from the aspirations of the faithful for satisfying their religious needs. To neutralize the aims of the Patriarchy of Objective 24 of influencing the clerics in a pro-Romanian nationalist spirit.

 

116501-page-003-extras

 

Era emis de secţia din RSS Moldovenească a KGB, pe data de 28 Noiembrie 1989. Cu o lună înainte de asasinarea lui Ceauşescu şi cu o lună şi jumătatea înainte de… încercarea de alungare a patriarhului Teoctist de către trimişii CFSN camuflaţi sub titulatura „Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii” din care făceau parte Bartolomeu (Valeriu) Anania, Teodor Baconsky, Iustin Marchiş, preotul Crămaru şi actualul patriarh Daniel Ciobotea, sub înaltul patronaj al lui Dumitru Mazilu, Gelu Voican Voiculescu şi Andrei Pleşu. Le scrie negru pe alb însusşi Bartolomeu Anania în „Memoriile” sale – şi am făcut trimitere la ele – dar se pare că nimeni nu are răbdare să stea cu mărturiile celor implicaţi şi să le pună cap la cap.

Numai că acest document menţionat mai sus pune într-o nouă lumină ceea ce se ştia sau, mai degrabă,  se pălăvrăgea despre pretinsa retragere a Preafericitului Teoctist în ianuarie 1990. Pentru că se îndrugă verzi şi uscate (de genul celei auzite la Digi 24: „Revoluţia l-a alungat pe Teoctist dar FSN-ul la apărat” şi în care intervievaţii erau personaje cheie în îndepărtarea patriarhului, gen Baconsky).

Ori iată că asstfel reiese că actul îndepărtării patriarhului Teoctist se înscria în tipologia „tăierii salamului”, prin care sovieticii neutralizau ţările pe care puneau mâna ocupând instituţie după instituţie. La fel şi în iarna lui 1989-1990: centrul puterii, Armată, Miliţie, sindicate, cultură şi, iată!, Biserică.

Dar de ce era atât de stringentă îndepărtarea lui Teoctist? Pentru că sovieticii şi cozile lor de topor urmăreau, la rândul lor, atingerea mai multor obiective.

1. În primul rând căutau să stăvilească mişcarea de redeşteptare naţională de dincolo de Prut, ce se manifesta şi pe plan bisericesc. La Chişinău, episcopul Serapion fugise („de frica naţionaliştilor moldoveni”) în iulie 1989 iar în locul lui fusese urcat repede un băştinaş, Vladimir Cântărean, care se dovedeşte – iată, după atâţia ani – că era şi este unealta sovietismului şi a fabulaţiilor „maldavanismului”.

2. Prin îndepărtarea lui Teoctist să se bage spaima câtorva personalităţi cheie şi cu greutate din Sfântul Sinod al Bisericii ortodoxe Române: Antonie Plămădeală, mitropolitul Transilvaniei şi Nestor Vornicescu, mitropolit al Olteniei, ambii de origine… basarabeană şi deci un pol de atracţie în plus pentru mişcarea naţională de peste Prut.

3. După cum bănuiam şi atunci când am comentat respectivele „Memorii” ale lui Valeriu Bartolomeu Anania, se deschidea cale largă pentru nişte tineri cu perspective interesante din puntul de vedere interesat al Moscovei. Mai întâi, Daniel Ciobotea trecut rapid prin treptele ierarhice spre a se atinge (scop nedeclarat) scaunul patriarhal – nu s-a mai reuşit pentru că Teoctsit a revenit asupra deciziei (sau or mai fi existat şi presiuni ale altor poli de putere care la-u sprijinit pe patriarh?); în diplomaţie, cariera fulminantă a unui tânăr ce se seamnează azi Teodor Baconschi.

Noi aici nu putem afirma despre cei menţionaţi că ar fi fost agenţi ai Moscovei. Poate vorbim de nişte veleitari, râvnind la cariere strălucitoare; poate, dimpotrivă, avem chiar nişte agenţi dubli. Nu ştim asta şi lăsăm pe alţii să se ocupe de problemă.

Dar observăm în schimb cum o parte din proiectele KGB au fost anihilate şi că de 26 de ani în spaţiul basarabean se duce o luptă intensă pentru Românism în care BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ este un factor de primă importanţă. Cum ar fi fost însă istoria fără decizia curajoasă a Preafericitului Teoctist şi a Sinodului BOR de a reactiva – spre furia Moscovei – Mitropolia Basarabiei?

 

PS: Nu putem să nu remarcăm însă cum şi activează tot felul de personaje dubioase care respectă în continuare directiva KGB: „Neutralizaţi Patriarhia Obiectivului 24!”

 

116501-page-001

116501-page-002

116501-page-003

116501-page-004

116501-page-005

Ziua în care vor deveni farisei?


Ştiţi ce fragment din Scripturi se citeşte astăzi la Sfânta Liturghie? O pildă – a samarineanului milostiv. Care sună aşa:

Duminica a 25-a dupa Rusalii
– Pilda samarineanului milostiv –
Ev. Luca 10, 25-37

În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi întrebându-L: Învăţătorule, ce să fac eu ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus l-a întrebat: ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată vârtutea ta şi din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi. Atunci Iisus i-a spus: drept ai răspuns, fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: un om oarecare se cobora din Ierusalim în Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, s-au dus, lăsându-l abia viu. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea, dar, văzându-l, a trecut pe alături. Tot aşa şi un levit, sosind la acel loc, a venit, a văzut şi a trecut pe alături. Dar un samarinean care era călător, ajungând lângă el şi văzându-l, i s-a făcut lui milă de el şi, apropiindu-se, i-a legat rănile turnând peste ele untdelemn şi vin; apoi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a avut grijă de el. Iar a doua zi, la plecare, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: ai grijă de el şi ce vei mai cheltui, când mă voi întoarce, eu îţi voi da înapoi. Deci care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui care căzuse în mâinile tâlharilor? Iar el a răspuns: cel care a făcut milă cu el. Atunci Iisus a zis către el: de-te de fă şi tu asemenea.

Interesant contextul în care pică. În plină zi a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, finalizare a unei perioade politice în care unele înalte feţe bisericeşti au înlocuit reverenda preoţească cu vesta colorată a unui candidat preferat. „Pentru că e român ŞI ORTODOX!”, s-au justificat. În fapt, sunt bănuieli temeinice că respectivul nu prea e român ci mai curând neam de „albanez” din neamul lui Iţic. Cât despre Ortodoxia pe care ar reprezenta-o, nu ştim cât de familiare îi sunt Tainele Bisericii (spovedania şi împărtăşania fără de care Mântuirea devine aproape imposibilă, de vreme ce prin  cele două avem contactul cel mai intim cu Hristos).

Deci acest alibi cade. Rămân în picioare numai motive legate de scopuri mult mai lumeşti, apropiate mai degrabă de ispitele cu care Însuşi Hristos a fost ademenit în pustia Qarantanei. Puterea, bogăţia şi fala! Din păcate, atribute care se lipesc mult celor doi întâi-stătători de la Bucureşti şi Cluj, mai alees de numele lui Daniel şi de politica sa mai degrabă „cezaro-papistă” de conducere, decât de duhul sinodal şi simfonic al Ortodoxiei. Ca un făcut, atât Daniel, cât şi Andrei Andreicuţ, au la baza ascensiunii un episod cel puţin tulbure din istoria mai recentă a Bisericii şi redat, tot din acelaşi spirit trufaş, de către Bartolomeu Anania în „Memoriile” sale. Mi-a căzut cartea din întâmplare – dacă există întâmplare! – şi mi s-au părut foarte ciudate evenimentele cu vădit miros de puci fesenist în odăjdii ortodoxe. Ori, trăim „vremuri interesante” în acest an de graţie 2014. Sfârşitul Ceauşeştilor, şi implicit ascensiunea lui Daniel şi Andrei, au fost cauzate de implicaţia unor „fraţi de la Răsărit”. Poate că „fraţii de la Răsărit” or fi considerat că a venit vremea ca aceşti doi să-şi plătească datoria? Nu ştim! Doar presupunem.

Dar de ce să pună în joc cămaşa lui Hristos, adică Biserica? De ce să dea motive ca toţi vrăjmaşii lui Hristos să atace şi mai vârtos o instituţie fundamentală a Românismului? Să zicem că presiunile politice. Să presupunem că există ameninţări cu privire la statutul clerului. Dar cine a fragilizat poziţia clerului – şi mă refer la preoţimea de rând? Nu cumva diverse Statue implementate de actualul Patriarh prin care preoţimea s-a văzut redusă la „rangul” unei simple birocraţii? Mai mult, s-a văzut pusă în situaţia de a fi la cheremul unor satrapi locali iviţi din muşuroiul intereselor clientelare ale diverselor partide care parazitează ţara. Başca diversele „biruri” aruncate asupra parohiilor într-o vrme nu tocmai potrivită financiar: ba taxa pe „Trinitas”, ba zeci de abonamente la fiţuica „Lumina”, ba obligativitatea achiziţionării NUMAI a unui anumit soi de vin (de parcă şi la noi ar exista practica vinului cuşer). Başca o hârţogăraiă absolut penibilă şi inutilă cu care au fost inundate protopopiatele şi parohiile. Semn clar al unei distanţări în sensul amintit, adică cezaro-papist la PF faţă de cler şi laici.

Da, există situaţii când Biserica poate face apel la sprijinirea unui curent de opinie, când un mod de viaţă creştin este pus în primejdie de diverse ideologii atee, păgâne ori, pur şi simplu, criminale. S-ar fi putut manifesta în acest sens a alegerile europarlamentare, sprijinind candidaţii pro-familie şi pro-viaţă. Dar nu s-a petrecut ceva asemănător! Sau, există momente în istorie când un gest politic asumat de Biserică are rol de prezervare a conştiinţei naţionale.Un asemenea act s-a petrecut în vremea mitropolitului Sofronie Miclescu când acesta (un personaj dealtminteri cam reacţionar) s-a opus, el şi practic întreaga preoţime din Moldova, împotriva alegerilor măsluite ale lui Vogoride. Şi le-a dat peste cap deschizând calea Unirii Principatelor. Ştiu că episodul este ocultat de către istoriografia propagandistică de la noi. Numai că situaţia nu este similară în cazul scrutinului de astăzi. Circularele pastoral-electorale nu-şi au locul! Presiunile baroneţilor politici devin penibile. Iar în peisajul societăţii româneşti se crează nişte falii prin care se vor infiltra tot felul de otrăvuri ce vor şubrezi prezenţa (firească!) a Bisericii.

Şi revenim la mesajul pildei transmise de Hristos. Explicarea sa la predică pesemne că va fi urmată în unele locuri de stridentul apel venit „de la Centru” – „de a vota un român şi-un  ortodox”. Nu se va bate cap în cap cu învăţămintele hristice abia propovăduite de la înălţimea amvonului? O contradicţie evidentă pentru că în miezul parabolei se află STRĂINUL! Străin şi de credinţă, şi de naţionalitate! Dar care face… acţionează… are milă… Prin care lucrează Hristos.

Ar fi putut face Biserica altceva? Da! Cheia se află în Molitfelnic, la îndrumările ce însoţesc rânduiala Spovedaniei. Există acolo un îndreptar privitor la „dregători”, adică la cei cu funcţii în stat. Dar câţi oare din aceştia se prezintă la scaunul de mărturisire. Şi oare la câţi din aceştia care vin şi se spovedesc sunt atenţionaţi în duhul respectivelor atenţionări?

„Iar de va fi slujbaş sau om cu dregătorie înaltă, să-l întrebi acestea zicând către el aşa:

Socoteşte aceasta, fiule iubit al sfintei noastre Biserici de Răsărit, că nouă tuturor deobşte, mari şi mici, bogaţi şi săraci, ne este de trebuinţă pocăinţa. Şi precum sufletul este mai de preţ decât trupul, aşa şi mântuirea lui este de mai mare folos şi câştig, precum şi Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, grăişete zicând: „ca va folosi omului de ar dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său?”. Se bucură dar în acest ceas sufletul meu, înţelegând că eu nu grăiesc astăzi către un om simplu, care nu ştie Sfintele Scripturi, ci grăiesc către tine, care din fragedă vârstă ai crescut în acestea şi cu ele te-ai hrănit; din care şi duhovniceşte ca dintr-un izvor al vieţii adăpându-te, cu daruri de mare cinste te-ai împodobit. Cu această învăţătură văzându-te eu îndestulat, nădăjduiesc că fără sfială, neîmpiedicându-te de nici un fel de pricină, ca şi către doctorul tău, în acest ceas curăţitor, toate rănile tale pe care, ca un vieţuitor în lume, le-ai dobândit din diferite întâmplări, fără făţărnicie le vei arăta ca să iei adevărată tămăduire de la Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, Doctorul şi Mântuitorul sufletelor şi trupurilor noastre.

Şi apoi să-l întrebi de toate pe rând, cum crezi, însă ţine seama, duhovnice, de este slujbaş, dregător mare sau mic. Şi aşa pe rând după celelalte ce s-au zis, să-l întrebi şi acestea:

Spune-mi, judeci drept, fără părtinire; nu cumva iei mită la judecată? Judeci curând sau laşi pe cel sărac de pieire din cauza lenevirii şi pornirii tale?

N-ai asuprit pe săraci cu vreun fel de năpăstuire şi le-ai luat tot ce au avut, casă, grădină, moşie sau alte odoare?

Porţi grijă şi conduci cu bun cuget slujba sau dregătoria ce ţi s-a încredinţat, nefăcând necazuri sau nedreptăţi unora sau altora?

Chiverniseşti bine, precum place lui Dumnezu, casa şi slugile tale?

Nu ţi-ai lăsat sau şi acum nu ţii la cinstea şi dragostea soţiei tale şi te porneşti cu poftă spre slujnicele ce ai în casă?

Înveţi pe fiii sau fiicele tale, precum şi pe slugile şi slujnicele tale, să urmeze poruncile bisericeşti? Căci multe din slugi neînvăţând poruncile lui Dumnezeu pier, şi tu ai a da seama.

Nu sileşti pe cei de sub porunca ta să plătească, sau să lucreze în sărbători, sau să argăţească mai mult decât este cu dreptul?

Ai plătit argaţilor, slugilor şi muncitorilor celor cu ziua simbria lor?

N-ai luat ceva cu de-a sila şi din lăcomie nu te-ai îndurat să întorci?

Ai ştiut de vreo nedreptate ce avea să vinî asupra oamenilor şi nu te-ai silit cu cuvântul după putinţă a ajuta pe cei primejduiţi şi a opri nenorocirea?

Miluieşti, după puterea ta, pe cei lipsiţi?

Mângâi pe cei întristaţi, sau treci cu vederea pe cei mâhniţi?

Cercetezi bolnavii şi pe cei cu multe necazuri?

Cercetezi temniţele şi pe cei ce sunt închişi, şi mai ales pe văduvele sărace şi neputincioase şi pe copiii săraci?

Nu trecu cu vederea pe cei ce te roagă spre ajutorul lor?

N-a rămas săracul necăjit şi nedreptăţit din lenevirea sau din pornirea ta, fiindcă nu te-ai silit să-i faci judecată?

N-ai tulburat bisericile cu vreun fel de asuprire?

N-ai hotărât vreo moşie cu strâmbătate pentru mită sau pentru vreo pizmă?

N-ai uneltit împotriva vreunei rude, sau a altcuiva, ca să-l cobori din cinste şi să-l pierzi dinaintea oamenilor?

Nu primeşti sfaturile ereticilor sau pârile lor împotriva creştinilor ortodocşi, şi nu le dai lor dreptate în paguba acestora?

N-ai stat împotriva Bisericii? Sau nu cumva n-ai ascultat pe arhiereul tău întru cele ce te-a învăţat spre folos?

Nu te-ai certat cu arhiereul sau cu preotul tău şi n-ai luat iertare de la dânşii?

Şi mai ales n-ai făcut sau nu faci ceva împotriva Bisericii şi a canoanelor sfinţilor părinţi?”

 

Molitfelnic, EIBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 63-65.

Pastorala „eco-anarhistă” a Preafericitului Daniel


Paragrafele subliniate cu roşu cuprind esenţa! Semnalarea a făcut-o siteul Gândul, şi de data asta îi felicit.

 

 

 
NAȘTEREA DOMNULUI. BUCURIA CERULUI ȘI A PĂMÂNTULUI – Pastorală de Crăciun – 2013

† DANIEL, prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din Arhiepiscopia Bucureştilor, har, milă şi pace de la Hristos-Domnul nostru, iar de la noi părinteşti binecuvântări.

 

 

„Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul”

 

 

(Luca 2, 10 – 11)

 

 

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase,

 

 

Astăzi, Biserica binevesteşte pentru tot poporul bucuria cea mare a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Izvorul bucuriei depline şi netrecătoare (Cf. Ioan 17, 13).

 

 

Sărbătoarea Naşterii Domnului este sărbătoare mare a bucuriei, la care participă cerul şi pământul, după cum prevestea Psalmistul zicând: „Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul… de faţa Domnului, că vine…!” (Psalmi 95, 11-12). Creaţia întreagă participă la această bucurie negrăită, întrucât ea este regăsirea bucuriei pe care au trăit-o Adam şi Eva în Rai, înainte de a cădea în neascultare şi înstrăinare de Dumnezeu. Din momentul în care protopărinţii noştri au păcătuit şi au fost alungaţi din Rai, lumea a devenit „o vale a jeluirii”, cum o numeşte psalmistul David (Cf. Psalmi 83, 6) (Monahul TEOCLIT DIONISIATUL, „Maica Domnului în teologia şi imnografia Sfinţilor Părinţi”, traducere de Cristina Rogobete şi Adrian Marinescu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 156). Însă, prin smerită ascultare, Fecioara Maria a născut, ca om, pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul omenirii. De aceea, ea este numită „bucuria şi împăcarea lumii”; De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura (creaţia)…, din care Dumnezeu S-a întrupat şi Prunc S-a făcut…”, se spune în cărţile noastre liturgice (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Axionul).

 

 

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au meditat adânc asupra înţelesului Tainei Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi au tâlcuit apoi în dogme ale credinţei şi în cântări liturgice lumina spirituală care se revarsă din taina iubirii lui Dumnezeu pentru lume, arătată în Naşterea lui Hristos.

 

 

Cântările Sărbătorii Naşterii Domnului ne arată că întruparea sau înomenirea lui Dumnezeu-Cuvântul, din Fecioara Maria, are ca scop ridicarea omului pământesc, stricat prin păcat şi moarte, la viaţa cerească, nestricăcioasă şi veşnică:

 

 

„Cerul şi pământul astăzi s-au unit, născându-Se Hristos. Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om Cel din fire nevăzut” (Mineiul pe Decembrie, Naşterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie, Litie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 434).

 

 

„Pe cel după chip şi asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a pogorât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca într-însul să înnoiască pe Adam cel stricat” (Ibidem).

 

 

Hristos Domnul, Care S-a născut, ca om, în peştera din apropierea Betleemului, este Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu, Cel în Care, prin Care şi pentru Care au fost făcute cerul şi pământul, adică întreg universul, lumea nevăzută a mulţimilor de îngeri şi lumea văzută a mulţimilor de stele. Acest adevăr îl mărturisesc Sfinţii Apostoli, mai ales Sfântul Apostol Pavel şi Sfântul Apostol Ioan.

 

 

Astfel, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni, spune despre Hristos: „Întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El” (Coloseni 1, 16). Iar Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul ne spune că: „Toate prin El (Hristos) s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 3-5).

 

 

Fericitul Augustin († 430) descrie taina Naşterii Domnului, în cuvintele următoare: „Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al Omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a îngerilor şi micuţ în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toţi vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui şi făcut trup sub soare; rânduind, din sânul Tatălui, tot mersul veacurilor şi dăruind, din sânul mamei Sale, sfinţire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc, deşi iese din el; înţelept mai presus de orice cuvânt şi copil ca înţelepciune; umplând lumea şi stând culcat în iesle; conducând stelele şi alăptându-se de la pieptul mamei; atât de mare, ca Dumnezeu şi, atât de mic, ca rob, fără ca această smerenie să micşoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să copleşească în vreun fel smerenia. (…) El nu S-a închis deloc sub veşmântul unui trup micuţ, primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăşi îngerilor înţelepciunea Sa, ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este Domnul” (FERICITUL AUGUSTIN, Sermo, 187, 1; trad. G. Humeanu, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t. 3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat în art. „Noël”, în: Dictionnaire de spiritualité, t. XI, Beauchesne, Paris, 1982, col. 387).

 

 

Faptul că lumea văzută şi nevăzută a fost creată prin Fiul, înseamnă că Fiul este Mijlocitorul între Dumnezeu Tatăl şi lumea creată, adică, prin El, lumea îşi împlineşte rostul ei de a fi lumină creată şi podoabă de frumuseţe a iubirii lui Dumnezeu, pentru Fiul şi pentru toţi oamenii.

 

 

În limba română, cuvântul „lume” conţine ideea de lumină (din latinescul lumen = lumină), iar în limba greacă, cuvântul „cosmos”, adică lume, univers, conţine ideea de podoabă, de frumuseţe. Lumea a fost creată prin Fiul deoarece, prin El, cerul şi pământul trecător se vor preface în cerul nou şi pământul nou despre care vorbeşte cartea Apocalipsei (cap. 21, 1).

 

 

Faptul că lumea nevăzută a îngerilor şi lumea văzută sau cosmosul întreg au fost create pentru Fiul, înseamnă că lumea este dar al Tatălui, către Fiul, pentru ca Fiul, întrupându-Se în lumea creată, să o lumineze spiritual, să o sfinţească prin jertfa Sa şi să o aducă pe aceasta, ca dar al Fiului, către Dumnezeu-Tatăl, adică să facă din ea dar de mulţumire, o Euharistie a toată existenţa, oferită lui Dumnezeu-Tatăl, şi să-i înveţe pe oameni să mulţumească lui Dumnezeu „pentru cele pe care le ştim şi pe care nu le ştim; pentru binefacerile cele arătate şi nearătate” (Liturghier, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Rugăciunea Sfintei Jertfe (Anaforaua), Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 172). De ce să mulţumească? Pentru ca omul, care crede în Fiul, să primească un dar şi mai mare, şi anume viaţa veşnică.

 

 

Întrucât lumea a fost creată din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, iar omul a fost numit stăpân peste tot pământul (Cf. Facerea 1, 28), ne revine responsabilitatea pentru întreaga natură, care trebuie mereu cultivată ca dar al lui Dumnezeu, pentru noi şi pentru generaţiile viitoare.

 

 

Părintele Dumitru Stăniloae spunea, în acest sens: „Natura nu-şi îndeplineşte rolul ei fără om, sau printr-un om care lucrează contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea şi otrăvirea naturii, omul face imposibilă existenţa sa şi a semenilor săi. Astfel, natura nu este numai condiţia existenţei omului singular, ci şi a solidarităţii umane. Natura apare într-un mod cu totul clar ca mediul prin care omul poate face bine sau rău semenilor săi, dezvoltându-se sau ruinându-se el însuşi din punct de vedere etic sau spiritual” (Pr. prof. dr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997, ediţia a doua, p. 223). Între creaţie şi Creator, între dar şi Dăruitor există o legătură de viaţă, pe care Sfânta Scriptură o descrie ca fiind: „legământul veşnic dintre Mine (Dumnezeu) şi pământ şi tot sufletul viu din tot trupul ce este pământ” (Facerea 9, 16). Dacă noi consumăm totul şi degradăm totul din natură (creaţie), dovedind lipsă de respect sau nerecunoştinţă faţă de Creator şi nepăsare faţă de darurile primite de la El, ce transmitem generaţiilor viitoare? Binecuvântare sau poluare? Pământ lucrat şi sfinţit sau pământ degradat şi pustiit? Totuşi, putem transmite generaţiilor viitoare şi bogăţie şi înţelepciune, dacă gândirea noastră este creatoare de valori, iar voinţa noastră este promotoare a coresponsabilităţii şi a cooperării practice la nivel naţional şi planetar.

 

 

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

 

 

La Taina Naşterii lui Hristos participă cerul şi pământul, steaua şi peştera, oraşul şi pustia: „Betleeme, pregăteşte-te, cetate a Sionului, cântă! Bucură-te, pustie, care ai vestit de mai înainte bucuria; că steaua merge înainte în Betleem, vestind pe Hristos, Cel ce vine să Se nască; şi peştera primeşte pe Cel întru totul neîncăput, iar ieslea se împodobeşte, ca să primească Viaţa cea veşnică” (Mineiul pe Decembrie, ziua 20, Utrenia din 23 decembrie, Stihoavnă, p. 327). „Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile zidite de Tine mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunarea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi!” (Mineiul pe Decembrie, Naşterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie). Mântuitorul Iisus Hristos Se naşte în peşteră, în interiorul pământului, ca să sfinţească şi pământul. Desigur, El a venit în lume ca să sfinţească mai ales sufletul şi trupul omenesc, născându-Se ca om din Fecioara Maria.

 

 

Iisus S-a născut în peşteră ca într-o biserică de sub pământ, iar apoi a fost aşezat în iesle ca într-un altar de binecuvântare a pâinii.

 

 

Betleem înseamnă în limba Sfintei Scripturi „casa pâinii”. Iisus Cel născut în peşteră ca om, şi aşezat în iesle este pâinea cerească oferită oamenilor ca hrană în Sfânta Euharistie. Deci, sfinţirea omului prin hrănirea lui cu Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, este înţelesul adânc al tainei punerii sau culcării pruncului Iisus în iesle. De aceea, icoana Naşterii Domnului în peşteră se află permanent la Proscomidiar, unde se pregătesc darurile (pâinea şi vinul) pentru Sfânta Euharistie.

 

 

Naşterea Domnului aduce mare bucurie şi binecuvântare celor ce veghează. Iisus Se naşte în peşteră şi este culcat într-o iesle, noaptea, pe când dormeau locuitorii Betleemului. La marginea oraşului se află în stare de veghe doar păstorii oilor. Acestor oameni simpli şi veghetori li se arată cete de îngeri întru lumină şi cântare (Cf. Luca 2, 8-13), ca ei să vadă cum Dumnezeu schimbă pe cele smerite în slavă, iar singurătatea lor o preface în bucurie. Oameni din afara oraşului sunt chemaţi să devină cei dintâi prieteni ai familiei sărace şi străine, pe care Dumnezeu o binecuvântează prin naşterea Fiului Său ca om pentru mântuirea oamenilor. Magi de la Răsărit, de la distanţe mari, vin să vestească iudeilor că, tocmai în ţara lor, S-a născut un Prunc-Rege de Care depinde mersul astrelor. Darurile împărăteşti oferite Pruncului sărac, născut într-o peşteră şi culcat în iesle, au fost aduse de departe, dintr-o ţară străină, pentru a arăta iubirea lui Dumnezeu pentru Pruncul născut din Mamă săracă, neajutorată de cei de aproape, de acelaşi neam. De aceea, Sfântul Ioan Evanghelistul spune: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).

 

 

Astăzi, când foarte adesea iubirea sau bunătatea din inimi este înlocuită cu răutatea sau nepăsarea, când faptele bune se împuţinează, iar cele rele se înmulţesc, când puţini oameni se îmbogăţesc, iar foarte mulţi sărăcesc, Evanghelia Naşterii lui Hristos-Domnul ne cheamă pe noi, creştinii, care purtăm numele lui Hristos, la multă rugăciune şi priveghere, la multă responsabilitate şi multă lucrare a faptelor bune. Părinţii veghează la leagănul copiilor, dascălii veghează la educarea tinerilor, profesorii veghează la formarea studenţilor, medicii veghează la vindecarea bolnavilor, conducătorii înţelepţi veghează la bunul mers al cetăţii, iar preoţii veghează la mântuirea sufletelor credincioşilor.

 

 

Dacă am sărăcit material, să avem grijă să nu ne pierdem şi ultima bogăţie care ne-a rămas: bogăţia sufletului, adică dreapta credinţă şi bunătatea inimii, milostenia, prietenia şi omenia. Să păstrăm şi să înmulţim comoara cea mare şi sfântă a Bisericii şi virtuţile strămoşeşti: credinţa şi speranţa, iubirea şi dărnicia.

 

 

Bunătatea inimii sau bogăţia spirituală a sufletului nostru se arată în cuvinte şi fapte. Într-o vreme în care, foarte adesea, cuvântul folosit în public răneşte mai mult decât vindecă, creează mai multă confuzie decât comuniune, seamănă mai multă dezbinare decât unitate, suntem chemaţi să înlocuim răutatea şi sărăcia sufletului egoist cu bunătatea şi bogăţia sufletului generos pe care le aduce în suflet credinţa vie în Dumnezeu şi legătura cu El prin rugăciune şi veghe (atenţie) sporită.

 

 

Dreptmăritori creştini,

 

 

Întrucât rugăciunea este izvor de bucurie, de sănătate şi mântuire, să priveghem la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2013 spre 1 ianuarie 2014, să înălţăm rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul

 

 

2013 şi să-I cerem ajutorul Său în toată lucrarea cea bună şi folositoare pe care o vom săvârşi în anul nou 2014. Amintim aici că anul viitor, 2014, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Se are astfel în vedere importanţa Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii pentru viaţa Bisericii lui Hristos şi pentru experienţa duhovnicească a fiecărui creştin.

 

 

De asemenea, împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Voievod Constantin împreună cu cei patru fii ai săi, Sfinţii Constantin, Ştefan, Radu, şi Matei, şi cu Sfântul Ianache sfetnicul reprezintă un prilej de evlavioasă evocare a jertfelniciei Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi de preţuire a moştenirii cultural-spirituale brâncoveneşti.

 

 

Dorim ca lumina sfântă a Sărbătorilor Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou şi Botezului Domnului să vă aducă tuturor pace şi sănătate, bucurie şi ajutor, pentru a trăi viaţa ca dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credinţă şi fapte bune!

 

 

Tuturor vă adresăm urările tradiţionale „Sărbători fericite!” şi „La mulţi ani!”

 

 

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

 

 

Al vostru către Hristos-Domnul rugător, cu părinteşti binecuvântări,

 

 

† Daniel

 

 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

10.12.2013 | 14:31