Bookfest 2015: Lavinia Betea – Viaţa lui Ceauşescu – volumul III „Tiranul”


Finalizarea trilogiei dedicate lui Nicolae Ceauşescu, cu acest ultim volum intitulat „Tiranul”, a avut loc joi, 21 Mai, în cadrul Bookfest. Alături de autori (Lavinia Betea, Ilarion Ţiu şi Florin Răzvan Mihai) au participat ca invitaţi la lansarea organizată de Editura Cetatea de Scaun şi acad. Dan Berindei alături de sociologul Vasile Dâncu.

„O carte traumatizantă” ce prezintă „o agonie ce merge din 1971 până în 1989”, a prezentat-o Dan berindei. Iar Vasile Dâncu are senzaţia că, citind-o, merge alături de Ceauşescu şi aşteaptă chiar un volum al patrulea – umbra lui Ceauşescu la Cozia – câtă vreme influenţa fostului conducător se mai face simţită şi astăzi. Mai ales că în faţa tendinţelor tinerei generaţii de a idealiza comunismul, ar fi greşeala noastră dacă se întâmplă aşa ceva.

Ironia face, a remarcat Lavinia Betea, ca întreprinderea publicistică începută la „Jurnalul”, continuată la „Adevărul” să se finalizeze la… Târgovişte, acolo unde a murit Ceauşescu şi unde îşi află sediul editura Cetatea de scaun. Şi tot ironic, cel ce a sprijinit financiar apariţia volumului, patron la Astra Vagoane Arad, să fie fiul unui „bandit din munţi”.

Întrebarea pe care am strecurat-o şi eu spre final („Care a fost cel mai intrigant lucru din întreaga viaţă a lui Ceauşescu?” – minutul 42 din înregistrare) a dat naştere unor răspunsuri foarte interesante şi… incisive pe care vă las să le descoperiţi voi înşivă ca să nu vă stric surpriza.

UPDATE:

Domnul Mărgărit de la Editura Cetatea de Scaun ne atrage atenţia asupra unui amănunt. Îi publicăm mai jos menţiunea pentru ca lucrurile să fie înţelese aşa cum trebuie:

„Vă semnalez o mică eroare. Iata ce scrie pe carte: ”Autorii mulțumesc domnului Valer Blidar, președintele grupului de firme S.C. Astra. Vagoane Călători S.A. pentru sprijinul acordat cercetării.” Deci, dl. Valer Blidar a sprijinit autorii in demersul cercetării și documentării necesare și nu editura pentru editarea si tiparirea cartii. Cu respect, Dan Margarit Editura Cetatea de Scaun ”

Cristian Troncotă – lansarea ediţiei a doua a volumului „Duplicitarii”


Lansarea, miercuri 17 Decembrie 2014, la librăria Mihai Eminescu din Bucureşti, a ediţiei a doua a volumului „Duplicitarii” semnată de generalul Cristian Troncotă. Alături de gazdă, au mai intervenit Florian Banu, Liviu Ţăranu, Constantin Corneanu, Ioan Scurtu, Filip Teodorescu, Aurel David, Vasile Mălureanu.

 

Remarcăm şi prezenţa lui Victor Roncea, care a publicat deja un material pe această temă. Dar eu – sâc, sâc – prezint  mult mai multe din cele din seara respectivă.

În înregistările de mai jos veţi putea urmări aproape în totalitate discuţiile ce s-au întins pe aproape două ore. Mi-au schimbat doar câteva minute, piersere cauzată de necesitatea schimbării memoriei aparatului de înregistrare.

Partea a doua s-ar mai putea intitula şi „Teroriştii vor veni la ora 6”, dat fiind că punctul central s-a purtat în jurul fatidicei ore din seara zilei de 22 Decembrie 1989 la care se anunţaseră încă de la prânz că se vor ivi „teroriştii” (!).

Am reuşit şi eu să strecor o întrebare, mai spre sfârşit. Aş fi avut multe altele, deşi s-a făcut atingere la câteva chestiuni, iar după ce am revăzut înregistrările s-au mai ivit câteva. Cum domnul general Toncotă m-a invitat să fiu incisiv, îi arunc mănuşa pe această cale:

1. În presă a fost (re)publicat un document-analiză înaintat lui ceauşescu după întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov în Malta. Aş vrea să ştiu dacă cele înfăţişate acolo de generalul Iulian Vlad nu erau mai degrabă informaţii pe care Ceauşescu le aştepta, şi le închipuia deja. Un scenariu construit portivit viziunii pe care o avea deja Ceauşescu cu privire la ceea ce se întâmpla în largul insulei din Mediterana. Îmi pun această chestiune pentru că în cuprinsul documentului se face trimitere la încercări viitoare de destabilizare a… Chinei, ori evenimente de acest fel se desfăşuraseră dehja în urmă cu mai bine de jumătate de an în Piaţa Tien An Men, exact în timpul desfăşurării vizitei unui anume Mihail Gorbaciov în China.

2. Aţi făcut referire, domnule Troncotă, la episodul cetăţenilor sovietici surprinşi în ţară şi cărora li se reţinuseră paşapoartele la ambasada sovietică. Nu cumva se repetă un tipar întâlnit cu mai bine de jumătate de secol în urmă, în Spania brigăzilor internaţionale, în care au fost reţinute paşapoartele acelor voluntari?

3. S-a făcut trimitere la acele unităţi Gladio din Occident, despre a căror existenţă opinia ubliă a aflat la mijlocul anilor ’90 ai secolului trecut. Credeţi că sovieticii ar fi putu fi păcăliţi atât de uşor şi nu şi-ar fi pus problema existenţei unor reţele subversive în eventualitatea în care ei ar fi invadat Occidentul?

4. Cel puţin în cazul Italiei aceste unităţi Gladio au fost puse în relaţie cu activitatea lojei Propaganda Due a lui Licio Gelli. Şi numele lui Nicolae Ceauşescu a fost vehiculat ca aderent la această lojă de tip masonic. Ceea ce ar presupune şi o extensiune la nivel militar prin activarea unor unităţi „Gladio” autohtone. Nu cumva încercarea de lichidare a USLA (şi a altor unităţi) a fost o încercare de distrugere a eventalelor focare de opozişţie anti-sovietică pe care vecinii de la răsărit le credeau camuflate sub ceea ce credeau ei că ar fi doar o faţadă?

5. La întrebarea legată de arma „sinuciderii” lui Milea mi s-a servit un argument de tip „Păcală”. Adică o fantezie (arma oferită lui Milea de ofiţerul de la Transmisiuni) adeverită prin altă fantezie („mărturia” unuia de la Direcţia 5 că Milea i-ar fi cerut şi lui arma). De fapt, privind retrospectiv, nu îşi poate pune oricine problema veridicităţii respectivului securist şi, pornind de aici, să ajungă la tabloul unui complot mult mai amplu în chiar sânul clădirii CC-ului?

6. Cercetarea trecutului are îndeosebi motivaţii practice, spre a prevedea oarecum viitorul. Există o analiză a „stilisticii” dezinformării sovietice? Se repetă această „stilistică” în condiţiile de astăzi ale Războiului Rece 2.0?

7. Vă prezint următorul tablou: într-un oraş la doi paşi de graniţă apar brusc nişte omuleţi verzi care atacă trupele aliate aflate în acea localitate. Acţiunile au loc cu aproximativ 10 zile înaintea unei preconizate ofensive a statului vecin. Lămuresc evenimentele de astăzi cele petrecute în Iaşii zilei de 29 iunie 1941?

 

DSC06252_resize

DSC06256_resize

Scrisorile membrului PCR Andrei Pleşu către Secretarul său General, Nicolae Ceauşescu


Stimate tovarase Secretar General al Partidului,

 

Ma numesc Andrei Gabriel Plesu si sunt de profesie istoric si critic de arta. Din 1971, cand mi-am incheiat studiile, si pana astazi am inteles sa-mi fac profesiunea cu toata seriozitatea, punandu-ma, cu intreaga mea putere de munca, in slujba artei si culturi romanesti. Am publicat un mare numar de studii si articole in presa curenta am realizat mai multe serii de emisiuni la radio si televiziune si sunt autorul a trei carti, bine primite atat de publicul larg, cat si de specialisti. In istorie, dupa o specializare de aproape doi ani in Republica Federala Germana. In timpul acestei specializari , am tinut la Bonn, Dusseldorf si Dortmund mai multe conferinte despre arta romaneasca, socotind ca este datoria mea de onoare sa o fac cunoscuta si apreciata pretutindeni, la adevarata ei valoare. In 1981 mi s-a decernat premiul pentru critica al Uniunii artistilor Plstci ti, in acelasi an, premiul pentru eseu al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Am avut cinstea sa-mi reprezint tara, cu comunicari de specialitate, la felurile congrese si reuniuni internatinale (Berlin-Est, Weimar, Jakarta etc.). Ca secretar al sectiei de critica a Uniunii Artistilor Plastci, am participat la organizarea mai multor expozitii de arta romanesca, in fata si in strainatate.

 

Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968) si, atat pe linie obsteasca (CA ORGANIZATOR DE GRUPA DE PARTID), cat si pe line profesionala ( ca cercetator la Institutul de Istiria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politicesi, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.

 

Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept o lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului “sectant” si dezlantuit din invatamant si cercetare.

 

Am avut, intr-adevar ghinionul de a participa cu doi ani in urma , la o conferinta (incluzand o parte teoretica si una practica), ce a avut loc la Institutul de Psihologie si Pedagogie pe tema “meditatiei trancendratale”. Conferinta – la care m-am dus pe linia unei firesti curiozitati intelectuale – mi s-a parut neinteresanta sub raport stiintific, drept care nu am mai frecventat niciuna din urmarile ei , mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp dupa aceea, sa aduc la cunostinta unui lucrator al Ministerului de Interne opinile mele critice privind “meditatia trancendratala”.

 

In rezumat, fapta de care sunt vinovat se reduce la audierea unei conferinte publice, organizata intr-un cadru perfect oficial, o conferinta despre care nu aveam motive sa cred ca s-ar desfasura fara aprobarile de rigoare. Cat despre chestionarul pe care l-am completat – ca toti cei de fata – in timpul conferintei, nu se rererea decat la date strict medicale si nu cuprindea niciun angajament de nuanta politica sau religioasa, care sa contarazica adeziunile mele reale la statutul PCR si la Constitutia tarii. Am fost lamurit, ulterior, ca “meditatia transcendretala”, ca organizatie internationala, implica unele aspecte profund negative , de care insa nu putem avea cunostinta acum doi ani, ca urmare a unui singur contact cu reprezentantul ei. Amintind ca pot fi sanctional, totusi, pentru o momentana lipsa de vigilenta, mi se pare, in acelasi timp, greu de acceptat ca ca sanctiunea sa aiba caracterului unui condamnari atat de drastice, ducand nu numai la totala descreditarea politica, ci si la descalificarea mea profesionala. Intre culpa mea reala si consecintele ei imediate ca o uriasa disproportiune care, in spiritul echitatii cu care ne-a obisnuit conducerea noastra de partid si de Stat nu poate sa fie corectata.

 

Ranit sufleteste de spulberarea intr-o clipa, a atator ani de eforuri entuziaste, si de anularea tuturor proiectelor mele viitoare (legitime la 33 de ani) apelez, tovarase Secretar General la dreapta dumnevoastra omeneasca, rugandu-va sa dispuneti rediscutarea cazului meu, in datele lui obiective. Va asigur ca tot ce doresc e sa-mi dovedesc, in continuare, ca si pana acum, buna-credinta loialitatea fata de tara, participand la procesul de afirmare a valorilor noastre pe plan universal.

 

Va multumesc,

Andrei Gabriel Plesu

25 mai 1982

 

 

Stimate tovarase Secretar General

 


Pentru o mai buna informare asupra imprejurarilor in care am luat cunostinta de “meditatia transcendentala”, fac urmatoarele precizari: In ianuarie 1981, cand functionam ca lector universitar al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, am fost convocat telefonic la Institutul de Psihologie si Pedagogie pentru a audia o conferinta de orientalistica. Invitatia era fireasca, intrucat era cunoscut indeobeste interesul meu pentru artele orientale. Conferinta la care am fost invitat a avut loc intr-un cadru oficial, in prezenta conducatorilor Institutului de Psihologie si a numeroase personalitati ale stiintei si culturii noastre. Nimic nu ma putea face sa ma indoiesc de perfecta legalitate a conferintei in cauza, care, de altfel, ne-a fost prezentata, de la bun inceput, drept un “program experimental” aprobat ca atare de Ministerul Educatiei si Invatamantului si de C.N.S.T. Conferentiarul a declarat ca doreste sa puna la indemana publicului o metoda practica de relaxare, inspirata din filosofia indiana si lipsita de orice implicatii religioase. Aratand ca metoda pe care ne-o va impartasi trebuie adaptata de la caz la caz, pentru fiecare individ in parte, conferentiarul ne-a cerut, in continuare, sa raspundem unui chestionar care sa-i furnizeze principalele noastre date biologice. Chestionarul nu cuprindea decat intrebari cu caracter medical si transmitea altora metoda de relaxare capatata (“mantra”), intrucat, prost aplicata, ea putea deveni daunatoare. Acestei parti teoretice a conferintei, i-a urmat, a doua dimineata, in aceeasi institutie, partea practica. In cadrul unei intalniri individuale, ni s-a transmis procedeul concret ce urma a fi folosit de fiecare din noi, in vederea relaxarii. Pentru a beneficia de aceasta intalnire, individuala, ni s-a cerut o taxa de 100 de lei (specificandu-se ca banii sunt destinati Casei Copilului) si cateva fructe si flori, in semn de omagiu pentru initiatorul metodei cu pricina. Odata intrat in incaperea intalniri individuale cu conferentiarul, am constatat ca, inainte de a-mi transmite “mantra”, el practica un scurt ritual ce cert aspect rligios. Aspectul discutabil al acestui ritual precum si faptul, constatat ulterior, ca asa zisa “mantra” individuala se dadea, nediferentiat, mai multor subiecti, m-au convins de lipsa de temei stiintific a intregului program si de incompatibilitatea lui cu interesele si convingerile mele. Drept care n-am mai participat la nici o alta sedinta.

 

In concluzie:

 

1. La data participarii mele la conferinta Institutului de Psihologie, nu puteam sti ce, “dedesupturi” are “meditatia trancedentala” si nu puteam banui ca ea e gazduita de o institutie oficiala, fara aprobarile de rigoare. De aceea nu am ezitat sa audiez conferinta.

 

2. Elementele cu caracter religios pe care le-am constatat in timpul partii practice a conferintei m-au contrariat si m-au decis sa abandonez prompt experimentul. Nu puteam insa sa stiu in ce consta intalnirea individuala, ininte de lua parte la ea, intrucat nu ni s-a comunicat dinainte cum va decurge respectiva intalnire.

 

3. Chestionarul semnat de mine nu mi s-a parut a contine date care sa intre in contradictie cu loialtatea mea fata de partid si de stat. De altfel, n-am tainuit continutul lui (si asa-numita “mantra”) de indata ce am avut prilejul sa relatez unui lucrator al Ministerului de Interne toate informatiile cuprinse si in prezentul memoriu.

 

Acum, cand la aproape doi ani dupa evenimentele relatate mai sus “meditatia transcedentala” a fost demascata ca secta cu o activitate diversionista, imi dau foarte bine seama de gravitatea implicarii mele, fie si de moment, in demonstratia experimentala de la Institutul de Psihologie. Si daca in contextul din ianuarie 1981, nu imi pot gasi o vina obiectiva pentru participarea la conferinta, in perspectiva timpului si in urma lamuririlor suvenite de atunci cu privire la adevarata fata a conf. Stoian, inteleg ce consecinte nefaste putea avea lipsa mea de vigilenta din 1981. Este totusi de la sine inteles ca daca as fi stiut atunci ceea ce stiu astazi despre “meditatia transcendentala”, n-as fi intarziat nicio clipa in sala de conferinta si as fi adus la cunostinta organizatiei de baza opiniile mele critice. Sunt perfect constient ca – potrivit recentei expuneri a Presedintelui tarii la Plenara largita a C.C. al P.C.R. din 1 iunie a.c. – trebuie sa facem totul pentru a preveni manevrele celor care, la adapostul unor manifestari sectante, “vor sa abata omenirea de la problemele majore – fundamentale ale lumii de azi”. Vreau sa sper ca punandu-se in cumpana bunele mele intentii, activitatea mea de pana acum pe de o parte si, pe de alta, lipsa de vigilenta de care am dat dovada, Conducerea de Partid si de stat va so coti ca imi poate acorda sansa sa ma reabilitez, pentru a contribui pe mai departe – dupa puterile mele – la edificarea culturii romanesti contemporane.

 

Va multumesc,

 

Andrei Gabriel Plesu”

3 iunie 1982

 

Sursa: http://cititordeproza.ning.com/

 

Şi câteva păreri personale:

 

Tot în 1968 intra în PCR şi Paul Goma, dar din alte motivaţii, din impuls patriotic. La Pleşu era vorba de arivism. Nu numai „comitetele şi comiţiile” la care participă în Occident vin în argumentare, ci şi cele două stagii de căte doi ani, pentru studii, în Germania Federală.

 

Dar tot Goma, spre diferenţă de Pleşu, a avut curajul să se opună megalomaniei în creştere a lui Ceauşescu. Pleşu nu a făcut acest lucru. I-ar fi deranjat cariera promiţătoare. Nu a avut atitudini de disidenţă nici în 1977 şi nici peste ani de zile. De pildă după momentul afacerii „Meditaţia Transcedentală”, când a fost dat afară din Partid. Nu, nici atunci. Ci în acele zile a preferat să se milogească pentru reprimire, „moralistul”. Ba a dat şi cu „subsemnatul” pe la organe.

 

Curios lucru este acesta, cum un om care trăise ani de zile în „decadentul occident” nu auzise nici de „Meditaţia Transcedentală” şi al ei guru, Maharishi Mahesh Yogi, nici de invazia sectelor orientale şi nici nu se poate pricepe cum de încurca noţiunile de „orientalistică” şi „experiment”.

 

În „cariera” sa acest Pleşu a avut o foarte mare grijă să stea aproape, ca un far călăuzitor, grupurilor (neo)kominterniste. Şi înainte de 1989 – „exilul” de la Tescani – şi, mai ales, după 1989. Şi drept răsplată a primit funcţii. Pentru unele erau necesare declaraţii pe propria răspundere cum că nu ar fi fost membru al PCR şi nici nu ar fi colaborat cu organele Securităţii. Şi le-a dat! Paul Goma a fost expulzat din ţară şi i s-a retras cetăţenia română. Nici în ziua de astăzi nu i-a fost restituită!

 

Andrei Pleşu adera real la „statutul PCR şi la Constituţia României Socialiste”. Aşa cum face şi astăzi.

 

PS: dacă tot nu a mai frecventat şedinţele de meditaţii transcedentale şi-o fi s luat suta de lei înapoi?

Corneliu Mănescu în dialog cu Lavinia Betea ( partea I )


Comunişti şi legionari (p. 456 – 457)

C.M. : …Veneam după un stagiu ceva mai lung la <<Uniunea Patrioţilor>>, la Judeţeana de Partid Ilfov, unde prim-secretar fusese Andrei Pătraşcu.

L.B. : Andrei Pătraşcu cel care-l împuşcase din greşeală pe Gheorghe Apostol la fabrica  <<Malaxa>>, în 1945, în încăierările generate de înfiinţarea sindicatului muncitoresc unit, patronat de comunişti ?

C.M. : L-a împuşcat pe Apostol din greşeală ?… Nu din greşeală îl împuşcase.

L.B. : Eu am asupra evenimentelor şi protagoniştilor o cunoaştere livrescă. Am citit în colecţia ziarului Scânteia cum Gheorghe Apostol, preşedintele Confederaţiei Generale a Muncii, a fost împuşcat de legionari cu prilejul unei vizite ce-o făcuse la uzinele <<Malaxa>> pentru a-i organiza pe muncitori. În urma incidentului a fost spitalizat şi operat de medici sovietici. Am citit, de asemenea, stenograma discuţiilor purtate cu Teohari Georgescu de comisia de anchetă din 1968, unde fostul ministru de Interne afirmă că Apostol a fost împuşcat <<din greşeală>> de Pătraşcu. În relatarea ce-o face asupra cazului, Gheorghe Apostol nu scrie că Pătraşcu fusese legionar. Insistă asupra faptului că, pentru a muşamaliza cazul, Pătraşcu a fost trimis în Valea Jiului de către Ana Pauker. Abia în 1952, după sancţionarea <<devierii de dreapta>>, Pătraşcu a fost anchetat şi condamnat la trei ani închisoare pentru tentativă de omor asupra lui Gheorghe Apostol.

C.M. : Înainte de a intra în Partidul Comunist, Andrei Pătraşcu fusese legionar. S-a putut înscrie în partidul comunist datorită unor hotărâri luate de Ana Pauker şi colaboratorii ei din acea vreme, printe care şi Teohari Georgescu. Pătraşcu, cu trecutul lui, a făcut repede carieră, funcţia de prim-secretar al Judeţenei de partid Ilfov, în componenţa căreia intra şi organizaţia de partid Bucureşti, fiind una important. După împuşcarea lui Apostol, funcţia a fost dată, mi se pare, lui Miron Constantinescu. Apostol fusese împuşcat ca urmare a faptului că se dusese la <<Malaxa>> încercând să salveze situaţia. S-a ales cu o împuşcătură de pistol din partea lui Pătraşcu. Puterea comunistă instalată la repezeală în fabrică, la nivelul sindicatelor, fusese dată peste cap de legionari. După dispoziţia personală a Anei Pauker, care se ocupa de primirile în partid, mulţi legionari au fost făcuţi comunişti peste noapte, de unde nu cu multă vreme în urmă fuseseră duşmanii cei mai înverşunaţi ai lor. Foarte tulburi au fost vremurile acelea şi pentru omul de rând, şi pentru cel implicat în politică

Casa Centrală a Armatei şi artiştii (p. 458)

L.B. : Ce era Casa centrală a Armatei ?

C.M. : Eu pot s-o asemuiesc cu o comoară îngropată. Era un loc cu posibilităţi culturale de dezvioltare extraordinare ! Am stat acolo un an de zile şi am fost uimit de potenţialul artistic al CCA. Pot spune şi că în acel timp CCA a înflorit. Instituţia avea în subordine trei teatre, dintre care unul este Teatrul <<Nottara>> de astăzi, care se numea pe atunci Teatrul Armatei. Acolo a jucat Iancovescu, acolos se ataşaseră Vraca – un mare artist şi un om fermecător – şi Mihai Popescu, şi Calboreanu. Cei mai mari actori din România trăgeau la Armată.

L.B. : De ce ?

C. M. : Pentru că era un loc mai sigur. Teatrul Armatei concura în acea vreme Naţionalul. Era cam ceea ce este azi Teatrul <<Bulandra>>. Însăşi Lucia Sturdza-Bulandra a jucat la Teatrul Armatei. Îmi amintesc de mari actori ca Nineta Gusti, Ileana Predescu… Erau regizori ca Finţi şi Vlad Mugur. La CCA mai era un teatru de revistă ce-şi avea sediul pe strada Uranus. Şi Ansamblul Armatei…

L.B. : De nebănuit această posibilitate a trecerii unor mari artişti sub egida Armatei într-un timp când cultura şi arta românească erau branşate la comandamentele realismului socialist !

C.M. : Acolo a reînviat şi opereta, care, după 23 august, fusese azvârlită ca artă decadentă, burgheză, uşoară. Sufletul ei era Sică Alexandrescu. […] A adus pe scena Armatei, care nu părea adecvată unor asemenea spectacole, mari valori cum ar fi baritonul Ştefănescu-Goangă, a cărui voce părea a fi de neegalat, Sily Popescu, Tasian… La Armată s-au afirmat comicii celebri Mircea Crişan, Radu Zaharescu… Şi alţii, şi alţii… După 23 august, genurile şi artiştii aceştia zăceau de o parte şi aşteptau să fie scoşi la lumina scenei. […] În Ansamblul Armatei funcţiona un cor extraordinar. În acest cor a cântat Elena Cernei, Irina Buciuceanu, sora actriţei Tamara Buciuceanu… În acest cor era floarea cântăreţilor bisericeşti.

Despre SOVROM-uri (p. 479)

L.B. : Sovieticii au transformat ţările în care şi-au instaurat regimul mai întâi cu armatele, apoi cu ajutorul unor mecanisme economice şi abia în cele din urmă şi-au impus regimul politic. Mecanismele economice prin care s-au infiltrat în economia României şi a celorlalte state-satelit au decurs din înţelegerile între Puterile Aliate.

C.M. : Da, la Conferinţa de la Potsdam, Marea Britanie şi America au renunţat, în favoarea URSS, la drepturile lor la reparaţii asupra bunurilor germane şi italiene din Europa Centrală şi Orientală. Astfel s-au constituit sovromurile, întreprinderi mixte sovieto-române sau sovieto-bulgare. În ele, 50% era partea sovietică constituită din aceste prăzi de război ale învingătorilor. Au mai adăugat şi firmele franceze sau belgiene de pe teritoriile acestor ţări ce fuseseră confiscate în timpul războiului de germani, au trimis consilieri şi specialişti sovietici, uneori ceva tehnologie. De cealaltă parte era proprietatea naţiunii respective – solul, subsolul, forţa de muncă, mijloacele financiare. Astfel, Uniunea Sovietică a ajuns cel mai mare proprietar din România, Ungaria sau Bulgaria, deoarece aceste sovromuri au înghiţit ramurile economice principale. Şi-atunci normal ar fi să te întrebi ce fel de relaţii externe poţi avea ca ţară când, de fapt, nu poţi avea o libertate economică de mişcare ? Despre aceste lucruri nu s-a putut vorbi decât după moartea lui Stalin, când s-a semnat un acord sovieto-român privind vânzarea şi predarea către România a cotei de participare sovietice din sovromuri.

Lavinia Betea, Convorbiri neterminate cu Corneliu Mănescu, în volumul Partea lor de adevăr, Editura Compania, Bucureşti, 2008.