O platformă de FeisBUCI


M-am trezit în seara asta cu trei zile de interdicție pe Feisbuci. Motivul? Un mesaj postat în urmă cu nu mai puțin de un an:

”Se pare că bulangii sunt rasiști învederați (ca tot progresistu’ ce se respectă) de vreme ce nu le convine că Floricica Dansatoarea este mândră de ei și marșul lor.”

 Făceam trimitere la gaypraizii care nu se arătau prea mândri că celebra Floricica dansatoarea era foarte entuziastă să participe la marșul lor. Și se vede treaba că nici după un an nu li s-au schimbat sentimentele. Pesemne de aceea s-a grăbit un ochi vigilent să mă raporteze la supraveghetorii purității idologice găozariste a platformei iudeo-bolșevicului Zuckerberg.

 

Nici o probemă, revenim la bunele practici de mai ‘nainteși reînviem blogurile. 

Și ce o să mai faceți atunci? O să ne pupați în dos!

Reclame

Un drum „către sine” devenit fundătură


„Dom’le” – o să mă întrebaţi – „dar ai spus, în postarea precedentă, că vom putea şi noi să auzim întrebările pe care le-ai pus Oanei Pellea şi răspunsurile aferente. Nu mai avem nici o înregistrare video! Cum atunci să ne dăm seama?”

Nu, nu veţi mai putea face acest lucru! Un mesaj primit la jumătate de zi după urcarea înrăgistrării pe Youtube şi, apoi, pe bloguri, m-a anunţat următoarele:

oana pellea spune:

Buna seara, Va rog sa stergeti acest material de pe toate canalele maedia. Nu am acordat dreptul de difuzare si va aflati in afara Legii. Multumesc.

 

Am verificat autenticitatea emitentului, am primit atestarea autenticităţii mesajului şi, drept urmare, m-am conformat: înregistrarea video a fost eliminată din rândul celor accesibile.

DAR, pentru că există un DAR…

Dar de ce acest refuz al accesibilităţii publicului (atâta cât este – zece, douăzeci de inşi) spre o seară plină de naturaleţe şi spontaneitate? Şi nu e vorba numai de materialul filmat de mine, ci şi de al altora incluzând aici organizatorii Întâlnirilor respective.

Am rumegat problema şi am ajuns la o concluzie. Că respectiva artistă s-a comportat prea natural, prea firesc, în afara unui cadru IMPUS! Care-i acel cadru impus, prin ce soi de vrajă perfidă ajunge cineva din persoană la nivelul de „marcă înregistrată” (sic!)? Aşa că am am făcut ceva săpături şi, în acelaşi timp, am început şi să-mi reamintesc unele lucruri.

 

Şi ne-am reamintit că artista în cauză „iubeşte lemnul. Şi spaţiile mici”. Acest lucru petrecându-se, se pare, în timpul întâlnirii cu Sfântul Anton, credem noi, într-o biserică trainică, de piatră ori cărămidă, după cum am găsit citat pe blogul unui domn: https://olivian.ro/oana-pellea-jurnal/

„A! Asta era!”, mi-a picat mie fisa. „Am uitat că dacă ne aflăm în faţa unei „mărci înregistrate” (nu a unei persoane) musai trebuie să fie şi o societate mai mult sau mai puţin comercială dar, foarte sigur, ocultă. Gen „Editura Humanitas” şi ai ei sclavi care fac drepţi când vine ordinul pe unitate ideologică de la tovarăşul Liiceanu. Care tovară, primeşte şi tovărăşia sa diverse ordine pe linia corectitudinii politice spre a le impune – CU TOATĂ FORŢA – în mentalul colectiv al românilor. Şi că-i aşa cum zic eu, priviţi aici un material idologic al acestui satrap cultural ce vine pe direcţia propagandistică în care se înscrie şi clipul celor de la Taxi: http://www.contributors.ro/ Propagandism de cea mai pură speţă sovietică! Se inventează problema (apare clipul) apoi se vine cu clarificarea ideologică (cu articolul pe linie).

Dar deja chestiunea nu mai e la ordinea zilei! Acum se discută şi se manipulează despre alttceva. Despre cei „trei milioane de tâmpiţi” care se opun PROGRESULUI! se opun LIBERTĂŢII! Se opun FRATERNITĂŢII! Se opun IUBIRII, to’arăşi! Prin urmare şi vectorii de opinie în care s-a investit la greu (şi cărora le e teamă că vor pierde încrederea – şi veniturile? – partidului cultural pe care-l slujesc) sunt treptat scoşi la înaintare:

Adică vedeţi dumneavoastră, bestiile fasciste au o atitudine contrară UMANITĂŢII de vreme ce aceşti „creştinopaţi” doresc legalizarea familiei tradiţionale.
Ori, revenind la problema iniţială şi părăsind tonul ironic, la întâlnirea cu pricina eroina şi-a devoalat propria fire, propriile-i dorinţe şi gânduri. Un mesaj, în profunzimea sa, ce venea mult în contradicţie cu al „stăpânilor”. A fost ca un soi de defulare. Şi asta a deranjat!