Nominalizarea noului premier


E un blat! Un blat ordinar în rând cu celelalte blaturi – la fel de ordinare (dacă nu şi mai ordinare) de anul acesta. Aşa-zisa „Lege Wiesel”, profund anti-constituţională a trecut FĂRĂ NICI UN VOT CONTRA. Codul Fiscal a avut aceeaşi soartă fericită – doar nişte fandoseli cu revizuirea unor puncte. N-aveţi grijă! Cioloş va trece fără probleme. Vor avea grijă chiar pesediştii să se întâmple aşa. Apoi, cu toţii, se vor da mari fecioare ale politichiei dâmboviţene. Eu n-am nimic cu Cioloş, aşa cum nu voi avea nimic nici cu o Corina creţu, ca să mă refer şi la ăilalţi, dar MODUL ACESTA DE A FACE POLITICĂ MĂ JIGNEŞTE!

Un om normal – trecătorul de pe stradă – atunci când se va lovi toamna viitoare cu armata de „catindaţi” ar trebui să le dea cu flit: „Cum veniţi, bă, şi aveţi tupeul să candidaţi, voi, care 5 – 6 partide fiind, n-aţi fost în stare să vă prezentaţi propria ofertă guvernamentală, propriile idei de guvernare, propriile echipe? Marş acasă cu toţii!”

Replică la fantezia băsistă a lui Radu Moraru


 Găsiţi mai jos replica dată unui articol publicat de „Naşul” Radu Moraru în care acesta cosntruieşte un scenariu cu bunul Băsescu şi răii care i se împotriveau – în stilul maniheic abordat de băsişti atunci când era cazul să-şi suţină idolul – scenariu brodat în urma evenimentelor din ultima vreme care i-au avut protagonişti principali pe Elena Udrea şi George Maior. Dacă veţi citi mai cu atenţie articolul lui Radu Moraru (aici), veţi observa că acesta nu observă (sau se face că nu observă) marile şperţuri care se desfăşurau în cele două mandate Băsescu.

 

Dom’ Moraru, da’ ce memorie SCURTĂ ai dumneata! Şi cum le mai înfloreşti! De exemplu, ai uitat că Guvernul Boc 1 (PD-L – PSD) fusese antamat cu jumătate de an ÎNAINTE de alegerile din 2008. Personaj principal: un anume Hrebenciuc. Era acel guvern pe care Băsescu al dumitale îl declarase „visul său împlinit”. Apoi, pentru că Geoană nu a fost ascultător şi era cât pe ce să câştige alegerile (pe care le şi câştigase dacă securiştii nu ar fi furat un fleac de 50.000 voturi) răzbunarea asupra aliaţilor ce erau să-i scuture tronul nu s-a lăsat aşteptată. Naşul 1 (Maior) a lucrat la alungarea lui Geoană de la şefia PSD şi instalarea finului Ponta; Naşul 2 (dom’ Gabi) a luat imediat poziţia de drepţi şi a instalat guvernul Boc 2. Care guvern era în realitate guvernul Băse FULL. În 2012 parte din trădători au redevenit „trădători” – dar la ordin! Au avut inclusiv ordinul să se prefacă a llupta cu Băse şi, de aceea, au înscenat acel Referendum în condiţii IMPOSIBILE de realizare a lui. Şi cu toate acestea, peste 8 milioane au participat la el; apoi aceiaşi votanţi au adus o victorie zdrobitoare la alegerile parlamentare în favoarea USL şi în crearea guvernului Ponta 2. Care guvern Ponta 2 A UITAT a doua zi în întregime cu ce program câştigase alegerile, preferând să practice prostituţia numită COABITARE. Iar această coabitare sunt personificate de aceste personaje: Băsescu – Udrea – Ponta – Naşu 1 – Naşu 2 şi potlogăriile lor aferente, adică programul băsist de distrugere a României. Între altele, şi acel proiect RMGC pe care Boc, spre cinstea lui, măcar îi sabotase punerea în aplicare. Şi ca să vedem şi mai mult cum acţiona în practica actul coabitării, a ieşit la suprafaţă înţelegerea dintre candidatul la preşedinţie Ponta (care se vedea preşedinte) şi candidata Elena, prin care acesteia din urmă (dar oare numai ei?) i se promitea IMUNITATE! Dar preşedintele dumneavoastră mult iubit (Băse adică) mai avea o problemă. Una de imagine! El trebuia să se înfăţişeze boborului drept „marele cărmaci luptător cu PSD-ul”. O fi crezut că Lenuţa lui va cîştiga alegerile şi în acel caz ar fi ajuns premier; problema e că nu s-a întâmplat aşa iar în turul doi a ajuns Iohannis. Şi atunci ce era mai fioresc decât să-l susţină – în ceasul al doisprezecelea – pe cel creditat FĂRĂ NICI O ŞANSĂ. După înfrângerea preconizată a candidatului dreptei, Băsescu – revenit în PMP – putea pretinde că al este luptătorul care poate face opoziţie, spre diferenţă de „looserii” (preconizaţi a fi aşa) de la PNL-PDL. Surpriza a fost şi pentru el imensă! Şi a dat peste cap toate aranjamentele. Spre binele JUSTIŢIEI şi al poporului român.

AU MINŢIT! Rezultatele erau previzibile!


Cât de mare le e tupeul de vreme ce, cu doar două zile înainte de tutul doi, fluturau acele cifre care dădeau o victorie detaşată a lui Ponta (55 contra 45 procente)? Cât de enormă obrăznicie pot avea ca să afirme ei, a doua zi după duşul rece al alegerilor să afirme senini (toţi aceşti, sociologi, politologi, antropologi şi alţi …ologi) că „mica” eroare a fost cauzată doar de prezenţa neaşteptat de mare de la urne? „Mica” eroare o constituia, ca în „Două loturi”, că era vorba de „viţeversa”. Că Iohannis a căştigat la aproape 10 procente diferenţă. Păi doamnelor şi domnilor diverşi „…ologi”, eroarea dumneavoastră nu era de 2,5-3%, ci ajungea la aproape 20 (DOUĂZECi) la sută, DE OPT ORI MAI MARE, aproape, decât marja de eroare. Cum puteţi pretinde pentruvoi, ăştia de sunteţi „…ologi”, că nu aţi prevăzut, că aţi fost surprinşi, că v-a luat pe nepregătite? Eu nu vă cred! Ba mai mult, vă acuz de minciună. Şi iată de ce:

Pe programele Televiziunii naţionale (nu mai ştiu dacă e vorva de TVR1 sau TVR2) s-a făcut o analiză a structurii votanţilor celor două personaje din tutul doi pe baza sodajului CURS. În cazul lui Iohannis, 22% (douăzecişidouă procente) din alegători se hotărîseră în ultima clipă să-l voteze, adică în chiar ziua scrutinului. „Aha!”, veţi spune, „iată de unde vine surpriza”. Numai că în cazul lui Ponta, 28% (DO-UĂ-ZECI-ŞI-OPT procente) au făcut acelaşi lucru în legătură cu candidatul lor. În schimb, în cazul lui Iohannis, peste 30% decisese să-l voteze între cele două tururi – adică au fost influenţaţi fie de scandalul din primul tur, fie de prestaţia acestuia de la dezbateri (sic!). În cazul lui Ponta, între cele două tururi mult mai puţini se convinseseră să-l voteze. ceva peste 20%. Şi acum, să stăm cu cifrele în faţă!

Iohannis, după numărarea a 99% la BEC, obţinuse 6.242.825 voturi. Din acestea, dacă scădem aproximativ 340.000 cât a luat în diaspora (pentru că nu erau luate în calcul la sondaje), obţinem undeva la 5.900.000 alegători. Din aceştia scădem cele 22 procente care s-au decis abia duminică să-l voteze şi obţinem aproximativ 4.600.000 alegători decişi ÎNAINTE de urul doi să-l aleagă. Cu 1.800.000 mai multe intenţii de vot decât în primul tur.

Facem acelaşi lucru cu Ponta. Din 5.211.097 anunţate de BEC scădem cele aproximativ 40.000 obţinute în străinătate şi ajungem la aproximativ 5.170.000 votanţi în ţară. Din aceştia extragem cele 28 procente de votanţi luminaţi în ziua votului şi obţinem – ghiciţi? – aproximativ 3.730.000 alegători decişi să-l voteze înainte cu cel puţin o zi înaintea scrutinului. Adică Ponta reuşise să atragă doar vreo 900.000 de votanţi faţă de primul tur.

Punem în balanţă: 4.600.000 (Iohannis) contra 3.750.000 (ca să rotunjesc). Diferenţa apare EVIDENTĂ oricui. Mai mult, putea fi observată prin analiza redistribuirii perdanţilor din turul întâi. Şi cu toate acestea, ni se livrau numai şi numai sondaje mincinoase. Cu diferenţe aberante. Încă un şir de minciunele la ctiv, încă o decredibilizare…

Blitzkrieg electoral


Pe scurt, de la un handicap de 10 puncte procentuale (30% contra cele 40% ale lui Ponta), prin greşelile enorme ale echipei de la PSD dar şi printr-o atitudine consecvenră cu sine însuşi, candidatul ACL Klaus Iohannis a reuşit şocul electoral. Printr-o mobilizare ivită şi din reacţia de mânie, handicapul s-a transformat într-un avantaj de 10 procente în faţa lui Victor Ponta, cu un rezultat parţial oficial arătat în dimineaţa aceasta de către BEC. O ciudăţenie numerologică a însoţit ambele tururi şi parcă a fost semn al virajului de 180 grade. Pe 2 noiemnbrie, tot nişte rezultate parţiale oficiale arătau, şi mă bazez doar pe memorie, un 30,44 contra 40,33 la sută; astăzi prezentau un alt zdrobitor rezultta TOT ÎN OGLINDĂ: 54,81 contra 45,18.

 

20141117_050222_2

Şi-a rămas doar unul…


Comentariul de mai jos îl postasem iniţial pe blogul lui Alexandru Racu. Îl consider însă bun ca articol de sine stătător chiar la mine pe blog. Iar adresantul nu mai constituie O PERSOANĂ ci mâna aceea de oameni care bântuie la mine pe blog.

Dumneavoastră mai ţineţi minte care erau personajele principale din drama petrecută în urmă cu 5 ani? Dacă nu le mai ştiţi, vi le reamintesc eu: Băsescu, Geoană, Crin şi Iohannis. Băsescu a câştigat, apoi a trecut la regimul acela discreţionar. Geoană a pierdut, apoi a fost înlăturat de la şefia PSD de către micul şnapan Ponta care – absolut întâmplător – îl avea drept naş pe domnul Maior, şeful SRI instalat de Băsescu. Vă mai amintiţi apoi situaţiile politice şi sociale din timpul lui Băsescu. Cu tot respectul, dar mai degrabă Crin a fost motorul creării USL. Ponta o cam zbârcea, sindicaliştii arondaţi stângii se ocupau cu dansul pinguinului şi, atunci când ar fi avut nişte ocazii oportune de a tăcea, Ponta îşi manifesta admiraţia faţă de MRU. Se câştigă alegerile la pas sub steagul USL dar liberalii, drept răsplată, primesc nişte ministere lipsite de conţinut. Totul îi fusese dat lui Şova. Scopul era eliminarea a încă unui personaj, anume Crin. Chiar dacă mai greu, chiar dacă mai târziu (cel mai bun moment ar fi fost manifestaţiile din toamna trecută), dar Crin s-a prins de situaţie şi a rupt-o cu PSD-ul. Iar din joc a fost scos până la urmă şi Antonescu. Au mai rămas pe scenă două personaje: Băsescu şi Iohannis din cele cu care am început. Băsescu ar fi putu fi scos din joc dar premierul PONTA a făcut, într-un machiavelism perfect, totul pentru ca referendumul să nu poată fi validat. Vă reamintesc şi aceste lucruri: listele electorale, cvorumul, perioada estivală aleasă. A rămas Băsescu în funcţie şi apoi a semnat un ACT DE COABITARE! Poate îmi spuneţi şi mie unde aţi mai auzit dumneavoastră de “coabitări trecute în acte”? Metodele coabitării nu au nevoie de zisele hârtii pentru că numai Constituţia stabileşte termenii guvernării. Cred că îmi daţi dreptate. Dar scopul era mutual avantajos pentru cei doi parteneri de coabitare: Ponta să-i preia fotoliul, Băsescu să se prezinte drept “polul opoziţiei”. Şi iată că ultimul termen al dramei iniţiale (Iohannis) le împiedică, paradoxal, schema securist-comunistă.
Dumneavoastră preferaţi să staţi în casă. E alegerea la care aveţi dreptul. Dar, cu tot respectul, după aceea MUCLES!

MINCIUNA „LUPTEI CU BĂSESCU”: 10 ani de coabitări continue


Mai este un pic şi Traian Băsescu îşi va finaliza şi cel de-al doilea şi ultim mandat. Odată cu această şi-ar pierde obiectul muncii o importantă parte a spectrului politic şi din media. Aceea care zi de zi s-a aflat în duel mai mult sau mai puţin verbal cu preşedintele încă în funcţie. Ar fi firesc să se facă un bilanţ al raporturilor care au existat pe plan politic între cele două structuri care îşi împart „puterea executivă”. Uimitor (vorba vine) e că nu se grăbeşte nimeni să facă aşa ceva. oare de ce? Răspunsul e foarte simplu: s-ar da peste cap acele şabloane pe care propaganda diverselor partide încearcă să o inducă în creierele populaţiei din România. În cei 10 ani a existat UN FALS CONFLICT între partide şi Băsescu! Conflict a existat dar între măsurile nedemocratice venite de la Cotroceni şi palatul Victoria  aruncate asupra cetăţenilor României. Nedemocratice pentru că nu au avut un suport popular oferit de electoratul care să aprobe acele decizii. Partidele doar au INSTRUMENTALIZAT nemulţumirea faţă de puterea executivă în scopul acaparării unei felii cât mai mari de la masa puterii.

Cum am realizat acest lucru? Mi-am aruncat ochii pe componenţa guvernelor ce s-au perindat de-a lungul celor 10 ani de mandat ai lui Băsescu. Apoi, cu creionul în mână, am calculat cam câte luni au s-au aflat la guvernare diverseele partide din componenţa acestor guverne. Iar când se trage linie rezultatul pare incredibil! Pentru cei ce suferă de amnezie politică. E drept, sunt şi unii care au pierderi bruşte de memorie atunci când sunt puşi să se refere la colaborarea LOR cu obiectul declarat al urii LOR, adică cu Traian Băsescu. Nu-i  nimic, îl reamintim noi aici!

O precizare de la început: pentru uşurinţa demersului, am rotunjit datele de între care s-au desfăşurat diversele mandate. Am considerat că e mai oportun să iau drept reper prima zi a anului ori a lunii (ori ultima zi a anului, ori a lunii) decât să fac stau şi să iau în calcul fără rost perioade de felul 3 luni şi 4 zile. Atfel, ca să exemplific, în calculul meu, mandatele prezidenţiale s-au socotit începând cu 1 ianuarie (2005 ori 2010)şi la fel în cazul echipelor guvernamentale, chit că ele în realitate şi-au aflat şi îşi află termene prin jurul datei de 22 decembrie, bună oară. Pentru mandatul actual al lui Ponta am inclus şi lunile noiembrie şi decembrie din acest an datorită imposibilităţii schimbării din funcţie a premierului.

Şi acum, cifrele în ordine crescătoare!

 

3 ani şi 6 luni – PSD

Pentru cei ce au uitat, social-democraţii s-au mai aflat la guvernare atât în primele 9 luni ale ui 2009 (acel „vis politic împlinit” de care vorbea preşedintele Traian Băsescu), cât şi alte 10 luni din 2012. Iar premierul Ponta este singurul din România şi credem că şi din lume ca are semnat un acord de coabitare.

4 ani şi 3 luni – UNPR

Coabitacii prin definiţie dacă luăm în calcul că naşterea acestei formaţiuni s-a produs abia în al doilea mandat al lui Băsescu. Din aceşti 5 ani ai celui de-al doilea mandat doar 9 luni nu s-au aflat oamenii generalului Izmană la Palatul Victoria!

4 ani şi 7 luni – PD (transformat în PD-L)

Iar din aceştia, 2 ani şi 3 luni au fost la guvernare în primul mandat iar 2 ani şi 4 luni în cel de-al doilea mandat al lui Băsescu.

4 ani şi 8 luni – PC (fost PUR)

Da! Partidul lui Voiculescu, partidul detestabilului motan Felix, partidul de buzunar al patronului de tonomate mediatice reuşeşte să depăşească cu o lună în guvernare PD-L, partidul zis prezidenţial!

5 ani şi 11 luni – PNL

Grosul perioadei îl reprezintă cei 4 ani de guvernare continuă ai lui Tăriceanu în primul mandat al lui Băsescu.

7 ani şi 2 luni – UDMR

Formaţiunea minoritarilor maghiari s-a aflat la guvernare în timpul lui Băsescu mai mult decât orice altă formaţiune politică zisă românească! Şi s-ar fi aflat şi mai mult dacă la sfârşitul guvernării Tăriceanu (din primul mandat al lui Băsescu) din cauza faptului că imaginea lor era prea legată de aceea a liberalilor, cooptarea lor la guvernare a fost evitată de coaliţia PD-L – PSD; iar în vremea celui de-al doilea mandat al lui Băsescu, după ce alianţa USL a dus la căderea guvernelor PD-L, un anume Crin Antonescu nu s-ar fi opus intenţiei lui Ponta de a şi-i face parteneri. Nu-i nimic, Ponta şi-a văzut şi el visul de a guverna cu UDMR în cel de-al treilea cabinet girat de domnia sa. Curat iz de USL în acest guvern Ponta 3 cu d-alde UDMR şi UNPR braţ la braţ cu PSD şi PC.

Puteţi face verificarea consultând pe Wikipedia datele despre:

guvernul Tăriceanu

guvernul Boc 1

guvernul Boc 2

guvernul Ungureanu

guvernul Ponta 1

guvernul Ponta 2

guvernul Ponta 3