Strigăte spre nicăieri (XXIII)


Strigăte spre nicăieri (XXIII)

Firr de nisip în nisipul mării,
Frunză uscată purtată de vânt,
Vierme umil ascuns în pământ,
Ghinionist strop în arșița verii.

Fulg rătăcit în pustia de gheață,
Figură ștearsă în palidă viață,
Bobul uscat din culeasa vie,
Un anonim în lume pustie.
Nu mă iubești. Am viața în vrie.

Donkeypapuas

Strigăte spre nicăieri (XXII)


Strigăte spre nicăieri (XXII)

Dana, să știi că în toate ce ți-am scris
Gasești un pic din sufletul ce le-a trimis;
În fiecare strofă ce ți-am adresat
Fost-a cuprins și-al inimii oftat;
Fiece verb și orișice cuvânt
Au vrut să-ți spună ce în adânc sunt;
Din fiece punct sau semn de întrebare ori mirare
Am vrut ca să deduci cu totul a mea stare.
Toate acestea de îmi exprimă ființa
Reflectă prin ele că TU ești dorința.

Donkeypapuas

Strigăte spre nicăieri (XX)


Strigăte spre nicăieri (XX)

Dana, aici, de ziua ta
Aduc cu vorba ce nu pot cu fapta
N-am altceva să-ți dau în dar.
Atâta pot și sper că nu-n zadar.

Aș vrea ca ceea ce îți scriu
Inimii tale să îi placă,
Căldură și-n a ta să facă
Iar mai apoi și eu să știu.

Doar niște vorbe amărâte…
Ele-s în schimb din inimă pornite.

Zoresc de-acolo ca să-ți spună:
Inima mea este nebună”.
Uimită-i ea și bate disperată,
Ar vrea să știi că tu ești adorată.

Te rog! Te rog! Te rog și te implor,
Ascultă și acceptă că tu-mi ești al meu dor!

Donkeypapuas

Strigăte spre nicăieri (XIX)


Strigăte spre nicăieri (XIX)

De ar grăi idolul mut,
Acel pitic de-l are-n casă,
Să spună câte a văzut
La astă Dană voluptoasă!

De dimineață cum se spală,
Cum bea cafeaua matinală,
Pe Sushi cum l-a dezmierdat,
Cum buzele și le-a rujat…

Sau cum stă leneș în hamac
De-și face selfie după plac,
Cum hainele își pregătește
Cănd ProTV-ul o primește.

De-ar spune el cum sora mică
Aduce vreo prăjiturică;
Cu Alex cum face tik-toc
Sau joacă tot cu el vreun joc…

Seara, cum bea un vin perfect
În negligé-ul cel discret…
Ne-ar ferici idolul mut
Cu toate câte a văzut.

Donkeypapuas