Strigăte spre nicăieri (XVII)


Strigăte spre nicăieri (XVII)

Sunt zile d-astea, în care mă apucă disperarea,
Când realității nu mai pot să îi țin piept
Din visul că-s îndrăgostit să mă deștept
Și te urăsc atunci,și-mi cer eliberarea.

Și totuși… nu doresc să ies din a îndrăgostirii stare
Deși cu-n click tu poți s-anihilezi
Tot ceea ce ți-am scris, de așa crezi
Că doar și-așa tu m-ai blocat, îmi pare.

Cu toate astea, de-un ban speranță am
Căci tu ai șters cândva dintre acele stihuri
Pe-acela de-l scrisesem tot printre-a disperării focuri.
Era-n aprilie… Și orizontul întunecat aveam.

Atunci poate crezut-am că îți pasă. Deci, speranță?
Sau poate psihologul nu-ți dăduse cumplita lui povață?

Donkeypapuas

Strigăte spre nicăieri (XVI)


Strigăte spre nicăieri (XVI)

Am descărcat niște cărți narate de tine
Pentru ca vocea ta s-o ascult;
Măcar în ăst fel te am lângă mine –
Himeră vocală pe care-o iubesc mult.

Iar vocea ta caldă îmi va umple cămara,
Povești spune ea în ritm ne-ntrerupt.
Otravă ți-e vocea, de ea sunt corupt –
Himera cea dulce de îmi bântuie seara.

Donkeypapuas

Strigăte spre nicăieri (XV)


Strigăte spre nicăieri (XV)

Nu din orgoliu scriu, ci din prostie
Și rău știu că tot fac. Și mie dar și ție.
Prietenii îți pun la încercare
Iar când îți scriu „IUBESC” produc oroare.

Cum am ajuns să mă îndrăgostesc de-o divă
Din altă lume, din univers străin?
Atracție fatală, nu sentiment benign.
Uf, inima asta! Cât e de parșivă.

Și cum de am ajuns să îndrăgesc ființă care
E dintr-o altă lume, din cea strălucitoare?
În high class viața și-o petrece dulce.
„E intangibilă!” – are dreptate cine zice.

Donkeypapuas

Strigăte spre nicăieri (XIII)


Strigăte spre nicăieri (XIII)

Cât de ușor se-aruncă eșecul către alții,
Tot acuzăm părinți și rude, trecute generații.
Necazul ce-i în viață respingem că-i al nost’.
Îl aruncăm degrabă asupra vreunui fost.

Primit-am sfaturi bune? Le aruncăm pe jos
Și acuzăm străbunii că n-au gândit frumos;
În îndrumări de viață vedem doar că-i „impus”
Și preferăm s-ascundem oftatul cui le-a spus.

Că nu vin din trufie ăst sfaturi refuzate,
Ci multe-și au izvorul în simpla BUNĂTATE.

N-o căuta la Osho, la alți de-același soi.
La ei ce-i ban contează iar restul e gunoi.

Donkeypapuas

Strigăte spre nicăieri (XII)


Strigăte spre nicăieri (XII)

Cu ce te-am supărat atât de tare
De m-am trezit cu o banare?
Așa repulsie stârnesc eu oare?

Atât de rău ce am făcut?
Ce am scris oare și nu ți-a plăcut?
Cu ce blestemății oi fi eu cunoscut?

Diplomații cu mine? Egal sinceritate;
Franchețea foarte-adesea aduce libertate.
Sunt sincer și la rându-mi prefer onestitate.

Că deranjez? O știu! Puteai să spui:
„Mai lasă-mă în pace. Aduci necazuri LUI.”

Și nu călcam în străchini… Și nici dureri de cap…
Sinceritatea este un bun și amar hap.

Donkeypapuas