Klaus Iohannis sub atacul lui… Soros


Face vâlvă în zilele acestea (dar şi de ceva vreme) dosarul care priveşte o fostă (acum) proprietate a familiei Iohannis. Toţi ăia care sucesc dosarele infractorului Voiculescu pe toate feţele şi înjură deciziile Justiţiei iată că în cazul Iohannis declară sus şi tare că „Justiţia e sfântă şi nu supun deciziile acesteia discuţiilor). Mai, mai să-i crezi. Nu e cazul şi cu mine.

 

Şi asta pentru că mi-am aruncat ochii pe materialul publicistic (realizat de Rise Project) ce a contribuit la mediatizarea pe scară largă a chestiunii cu pricina. Şi mi s-a părut o ÎNSĂILARE ridicolă de pretexte şi chichiţe penibile. Practic – dacă citeşti printre rânduri – mai că se preaslăveşte legea bolşevică a lui Ilici Iliescu prin care casele naţionalizate, în loc să revină moştenitorilor, erau vândute chiriaşilor, securişti sau aparţinători unei anumite etnii, mare parte. Drepturile provenind din relaţiile de rudenie sunt desfiinţate. NU SE INVOCĂ NICĂIERI LEGEA 10 pe 2001 şi legislaţia privind restituirea proprietăţii ce a apărut în continuare. Dar pe mine nu aceste lucruri mă interesează – această e problema avocaţilor şi „competenţelor” lor angajaţi de domnul Iohannis.

 

La altceva m-am uitat eu şi am încercat să văd dacă mi se confirmă bănuiala. Şi mi s-a confirmat. CINE SE AFLĂ ÎN SPATELE „RISE PROJECT”, această „comunitate de jurnalişti, programatori şi activişti” – după cum se autocaracterizează,  şi a campaniei de presă? Ia să vedem, ghiciţi? Întrebare retorică de vreme că am pomenit încă din titlu.

 

În subsolul site-ului cu pricina aflăm următoarele entităţi partenere: HotNews (site-ul celebru pentru băsismul lui – nu ne interesează acum), Investigative Dashboard, OCCRP, VIS, Programul de Cooperare Elveţiano-Român. Spre diferenţă de alte site-uri mai transparente, nu există o pagină care să indice finanţatorii direcţi ai site-ului Rise Project. O să pornim prin urmare de la aceste indicii.

capture1

Să o luăm încetişor. Cine se află în spatele Investigative Dashboard (chiar aşa scrie!)? Păi se găseşte tot OCCRP menţionată mai sus, cât şi… Open Society Foundations, ONG-ul finanţat direct de George Soros. Mai există alte trei societăţi partenere din care două sunt în conexiune directă cu acelaşi OCCRP. Remarcăm că investigaţiile asupra corupţiei din Rusia lui Putin sunt aproape nule, ca amploare, în timp ce o felie sănătoasă o reprezintă tunurile financiare date în Ucraina.

 

capture_2

Programul de Cooperare Eleveţiano-Român pare a fi mai mult o oaie de muls. De exemplu, după o examinare sumară, pentru Fondul Tematic Securitate a fost finanţat un consorţiu format din SC Team Consult SA, Coginta şi DGAF. Ca un făcut, cel puţin o persoană se află în fruntea a două societăţi beneficiare. Blaise Bonvin e ştab şi la Coginta, şi la Team Consult.

 

capture_3

VIP (Visual Investigative Scenarios) ar reprezenta doar o secţiune a OCCRP, un site care ar descrie vizual conexiuni între oameni, bani, societăţi. E creat de OCCRP, Rise Project, QuicData (care a realizat şi grafica site-ului Rise Project) şi finanţat de… Programul de Cooperare Elveţiano-Român şi de Internaţional Press Institute (IPI). Cine se află printre finanţatorii IPI? Ghiciţi? Aceeaşi Open Society Foundations a lui Soros:

 

capture_4

Şi acum ajungem şi la OCCRP –  Organized Crime and Corruption Reporting Project, organizaţie a cărei activitate nu ar fi posibilă (aşa scrie acolo!) fără susţinerea: USAID from the American People, Programul de Cooperare Eleveţiano-Român şi… Open Society Institute alături de Global Investigative Journalism Network.

 

capture_5

Şi cine ar finanţa această Global Investigative Journalism Network decât acelaşi George Soros a cărui fundaţie se află în topul donatorilor:

 

capture_6

Ne întoarcem puţin la punctul de început. La articolul publicat de Rise Project ca să-i vedem autorii: Ionuţ Stănescu şi Victor Ilie. Cinse sunt aceştia aflăm din descrierea postată pe siteul gazdă:

 

Victor Ilie „a absolvit în 2012 Facultatea de Jurnalism la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Acolo, a scris doi ani la Opinia Veche (fostă Opinia Studențească) și a avut emisiuni la Radio România. În București, el a scris reportaj pentru Jurnalul Național și a activat în cadrul proiectului Casa Jurnalistului. Victor este autorul investigatiei “Parcul de distractii din fabrica de diamante” – finanțată de Freedom House România în cadrul proiectului “Grants for Investigative Journalism” . În trecut, Victor a mai colaborat cu Suplimentul de Cultura, The Industry, Obiectiv de Suceava și În Premieră cu Carmen Avram.”

AHA! Deci în cazul său George Soros (aka Freedom House România) şi-a dat mâna cu „Varanul” Voiculescu.

Despre Ionuţ Stănescu aflăm că „este reporter liber profesionist. A lucrat la Departamentul de Investigaţii al ziarului „Evenimentul zilei”, a colaborat cu „Jurnalul Naţional” şi cu „Adevărul”, scriind articole foarte variate ca temă şi gen jurnalistic.” şi alte blablabla-uri. Eu, ănsă, i-am aflat semnătura într-o publicaţie străină – The Nation – o publicaţie a cărei ideologie (ce ciudat!) este foarte SOCIALISTĂ şi, în acelaşţi timp, PRO-PUTINISTĂ.

 

Oare aici să aflăm cheia acestui atac insidios la preşedinţie? În alianţa dintre interesele („progresiste”) ale lui George Soros cu interesele geopolitice ale lui Vladimir Putin?

 

Alegeri parlamentare 2016: între gogoaşa electorală şi ţeapa politicianistă


Peste mai puţin de două zile vom afla ce au decis românii, ce partide socotesc ei că-i reprezintă cel mai bine. Ceea ce nu înseamnă că vor şti şi cine îi va guverna sau în ce direcţie va merge ţara şi dacă acea direcţie e în concordanţă cu votul acordat. Nici vorbă. Şi asta pentru că DE CEL PUŢIN 8 ANI politicienii marilor partide sunt obişnuiţi să dea ţepe la greu electoratului care i-a adus în parlament.

Să aruncăm o privire în urmă, pentru că ar fi trebuit ca în aceste zile să se fi făcut şi BILANŢUL activităţii parlamentarilor aleşi şi a guvernelor rezultate. Tembeliziunile nu s-au ocupat cu aşa ceva. Nici nu-i de mirare pentru că o simplă încercare de bilanţ ar pune în mare dificultate preşedinţii marilor partide.

Ia să vedem, ce formaţiune politică a câştigat detaşat alegerile în urmă cu 4 ani? USL! De ce? Pentru că i-a adus la cârmă un uriaş val de revoltă faţă de sistemul cu adevărat ticăşoşit reprezentat de Băsescu şi camarila lui. Ar fi trebuit să vedem, prin urmare, o activitate pusă în slujba intereselor naţionale, aşa după cum a dorit electoratul. Dar, NU!

În loc de acestea am avut, ca prime măsuri, tot felul de acte absolut ciudate din viziunea noastră. Dar numai a noastră pentru că din punctul LOR de vedere era cât se poate de nimerit atitudinii şmechereşti pe care au promovat-o în continuarea celei băsiste. Ce s-a grăbit să facă domnul Ponta în primul rând? SĂ SEMNEZE UN PACT DE COABITARE! De coabitare cu Băsescu, un lucru de care nu s-a mai auzit nici unde în lume, în nici o ţară civilizată în care instituţiile sunt guvernate pe baze constituşionale, nu în urma unei înţelegeri gangstereşti înscrise pe un petic de hârtie. Îţi mai amintesc martorii lui Ponta de acest lucru? Evident că nu, pentru că memoria e scurtă şi în dependenţă directă de pensiile primite.

Şi ce a mai făcut Ponta? S-a pus sluj în faţa FMI! Iar nnu aminteşte nimeni de acest lucru. Iar din aceste acorduri cu FMI a rezultat nenorocitul de Cod Fiscal din 2015, cu prevederi care de care mai aberante şi de distructive pentru iniţiativa privată autohtonă. Evident că martorii lui ponta nu-şi amintesc de acest lucru. După cum nici STOPAREA TOTALĂ A INVESTIŢIILOR nu le spune nimic. Lucrările la Metrou au încetat, lucrările la infrastructura rutieră au încetat.

În schim a avut timp domnul Ponta – ŞI COALIŢIA DIN CARE FĂCEA PARTE – de megagheşeftul Roşia Montana (stopat prin protestele masive ale patrioţilor). A a vut grijă de adoptarea unor legi aberante dar atât de pe placul birocraturii de la Bruxelles şi neokominterniştilor stipendiaţi de Soros. Câteva din acestea: aşa-zisa „lege anti-legionară” prin care se încalcă dreptul constituţional la liberă exprimare; „legea anti-fumat” cu prevederi care de care mai aberante. Şi cred că mai sunt dar nu mă mai ţine nici pe mine „hardul”.

Şi ce a mai făcut Ponta iar „martorii” săi uită să menţioneze? A READUS UDMR-ul la putere!

La cine fac referire când spun „martorii lui Ponta”? La acea formaţiune politică scornită de un domn Diaconu şi pentru care face propagandă un mafiot numit dom’ Sebastian Ghiţă. La Partidul România Unită, formaţiune politică construită LA ORDINUL MOSCOVEI. Rusia încearcă să creeeze o constelaţie de mişcări politice în lume recognoscibile prin titulatura ciudat de apropiată. Există chiar şi un partid „America Unită”! Oare de ce Ponta nu se dezice pre tare de PRU? Cumva pentru că s-a decis să facă jocurile Moscovei. Mai ales de când are şi rol de consilier al lui Erdogan? Dar cum se pupă acest lucru (consilierea unui şef de ţară străin) cu jurământul depus faţă de patrie? Nu ştim. Poate ne explică „martorii lui Ponta”.

Ciudat lucru dar Partidul Social Democrat, deşi îl are între candidaţi pe Ponta, acesta pare a fi mai degrabă un element străin formaţiunii conduse de Liviu Dragnea. Cu atât mai mult cu cât guvernul Cioloş a fost creat CU VOIA PSD. reamintesc ce scriam în urmă cu un an: procentual, Cioloş a fost peste Ponta cu 0.1% din susţinerea parlamentară. În spatele lui Cioloş a sta permanent „sa eminence gris” vasile Dâncu. Merg mai departe şi spun că foarte probabil va exista şi după 11 decembrie încă un guvern de coaliţie, poate nu la fel de tehnocrat, dar comportând aceleaşi caracteristici ca ale guvernului Cioloş. Adică incompetenţă şi sluj faţă de înalta poartă bruxeleză a corectitudinii politice. Iar PSD (sau PNL?) va mima în ăst timp „opoziţia”.

Partidul Naţional Liberal – sub conducerea glorioasă a Gorghiţei – va reuşi performanţa istorică de a-şi trage cu extremul-stâng în dreptul şi, de la înălţimea celor 30%, să ajungă undeva la 23-24%. Când vorbim de „estremul-stâng”, îşi dă seama oricne că facem trimitere la USR-ul lui Nicuşor dan şi George Soros. Gorghiţa, în vânătoarea ei de cai politici morţi, a crezut în fantasma unei guvernări viitoare „progresisto-liberale” şi prin urmare s-a predat cu arme şi bagaje în mâna extremei stângi neokominterniste. Performanţa credem că-şi are egal doar în aceea a lui Băsescu, socialistul care a trecut peste noapte la populari. Vă pot spune aici şi care a fost condiţia preliminară absolută impusă de cei de la USR: excluderea pomenirii numelui lui Soros în discuţiile publice şi provocarea unei campanii mediatice de discreditare a celor ce aduc în atenţie numele miliardarului neobolşevic. Uite că nu a ţinut iar liberalii au reuşit să se umple de „respect”.

Tabloul „liberal” explică şi de ce formaţiunea lui Tăriceanu – ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din România) – reuşeşte să rămână stabilă, cu şanse foarte mari de a intra în Parlament. Şi cam atât.

Nu putem încheia tabloul fără câteva cuvinte referitoare la iepurele electoral scos din jobenul lui George Soros. Uniunea Salvaţi România ocupă, ideologic, exact locul pe care, în alte ţări am afla formaţiuni politicie de extremă stânga. Arsenalul de idei e îmbrăţişat acolo, în vest, de ecologişti, troţkişti, maoişti, marxistoizi de diverse nuanţe – specimene care erau botezate „progresiste”, în alte vremuri, dar de presa comunistă. Astăzi, specimene jurnalistice precum cele de la Digi24 (şi din subordinea marelui cacanalist CTP) îi consideră drept… dreptaci! Aşa cum îi vede, se pare, şi Gorghiţa amintită ceva mai înainte. Din toate declaraţiile, din toate măsurile politice luate până acum, din toate delimitările şi apropierile, din toate specimenele pe care această formaţiune le aduce în faţă şi le pune pe liste rezultă, în câteva cuvinte, doar atât: marele duşman al acestora este Ortodoxia şi creştinismul în general; familia tradiţională (creştin) trebuie distrusă şi înlocuită cu fabulaţii ideologice; elementele de coeziune naţional-sociale (şcoala, sistemul sanitar – pentru început) trebuiesc paralizate. Dar cui slujesc aceste idei. de fapt, în sujba cui se află însuşi Soros? Părerea mea – Moscovei! Asemenea PRU, pentru că rusnacii au talentul de a lucra la mai multe capete. Deci, atenţie, cei care ţipaţi „Rusia!” doar când vă referiţi doar la o parte a eşicherului politic.

Dar eu? Eu cu cine votez? Dacă iau în considerare că în Parlamentul European europarlamentarii români din majoritatea formaţiunilor politice s-au manifestat în dese rânduri ÎMPOTRIVA moralei tradiţionale, nu pot să dirijez votul meu decât spre ALIANŢA NOASTRĂ ROMÂNIA şi către Marian Munteanu. Măcar şi pentru faptul că duhorile stângiste (alea de la Digi24 în cap cu CTP) s-au aruncat asupra fostului lider al Pieţei Universităţii pentru că au intuit că în faţa unei formaţiuni autentic de dreapta, USR-ul lor drăgălaş va cădea în ridicol.

 

NOTA BENE: din ceea ce am scris mai sus să nu reiasă că în rândul celorlalte formaţiuni politice nu s-ar afla şi personalităţi de toată stima.

Clintonienii au furat cel puţin UN MILION DE VOTURI


Un comentariu foarte interesant găsit postat la un articol (interesant şi el) de pe Contributors îmi confirmă bănuiala că Hilara A FURAT cel puţin un milion de voturi. Observasem şi eu că, de unde în dimneaţa de 9 noiembrie (ora noastră), Trump conducea în votul popular cu un milion de voturi, seara tembeliziunile vehiculau un avans de circa 150.000 pentru madame Clinton. Fără nici o explicaţie! Şi o remarcă a mea; dar cu toate acestea Hillary a pierdut pentru că a uitat să fure exact în statele pe care le considera „sigure” – acelea aduse la falimnet prin distrugerea industriei automobilelor:
 
„Și acum ca să revenim la votul popular judecători din ăștia de veresie numiți recent de Obama au respins legislația propusă în unele state din sud ca alegătorii să fie obigați să se legitimeze cu un act de identitate, pe motiv că negrii și mexicanii sunt prea săraci ca să plătească $10-$20 pe un permis de conducere și l-i s-ar restrânge astfel dreptul la vot. Adică acolo s-a furat ca-n Teleorman: Voturi multiple, „alegători” fără drept de vot care au votat, pentru câte $20/vot etc. Se estmează până la un milion de voturi din astea mânărite pe baza creșterii prezenșei la vot față de cele îregistrate la precedentele alegeri. Au fost ghetto-uri cu peste 120% participare la vot. Iar evident că printr-o coincidență stranie toți lumpenii votează Hillary…”
 

Obama a făcut Rusia să renască; Hillary o va face măreaţă din nou!


Doar câteva ore ne despart de alegerea succesorului lui Obama la preşedinţia Statelor Unite ale Americii. Greu de crezut dar acest Obama, prin politica sa externă dezastruoasă, a reuşit să aducă SUA la statutul unei puteri de rangul 2. În faţa lui Obama, până şi Bush kunior capătă trăsături de genialitate. În fnd, trupele SUA au reuşit în timpul lui Bush să ocupe Afganistanul şi Irakul; Alianţa Nord-Atlantică s-a extins (spre norocul nostru) până la Gurile Dunării datorită aceluiaş Bush junior.

 

Dar în timpul lui Obama? Să-mi spună şi mie cineva dacă a existat ţară care să fi urinat în capul americanilor dacă şi-au pus în cap să facă acest lucru. Nu vorbim doar de Rusia aici, Avem în vedere situaţia de pe tot mapamondul.

 

În America de Sud marxismul este la el acasă. Cazul cel mai flagrant: Venezuela, ţară care, deşi stă pe un munte de petrol, populaţia se află în pragul foametei. Evident că pe Obama ăl cam doare în cot. În fapt, cred că domnia sa chiar aplaudă regimul marxist de la Caracas. Doară a aplaudat şi acordul de pace din vecina Venezuelei, Columbia, cu insurgenţii FARC! Noroc de columbieni că s-au opus prin referendum acceptării în viaţa publică a terorismului marxist-leninist. Un regim pe care domnul Obama, în schimb, nu îl repudiază în nici un fel de vreme ce, printr-un „acord istoric”, Statele Unite au recunoscut regimul comunist de la Havana. Un regim castrist în faţa căruia până şi Nicolae Ceauşescu se ţinea cu mâna la nas. Despre estul Americii de Sud ce să mai spunem? Doar atât: că, prin Brazilia, acest continent s-a predat cu arme şi bagaje regimului Putin, prin intermediul BRICS.

 

Ori, prin intermediul BRICS, influenţa Rusie cuprinde practic jumătate de glob, dacă nu mai mult. Africa e lăsată în mâna marxisto-putiniştilor graţie acestui BRICS, de vreme ce Africa de Sud – motorul economic african – e parte a acordului respectiv; India şi China impun practic jocul în Asia!

 

O Asia spre care Obama pretindea că-şi îndreaptă privire. Dar s-a preocupat de zonă cu o aşa luciditate şi cu atâta diplomaţie încât China face tot ceea ce-şi doreşte în Marea Chinei de Sud. Foarte recent, cu mai ăuţin de o lună în urmă, Filipinele (un stâlp al prezenţei americane în zona Asia Pacific) anunţa că e foarte probabil ca americanii să-şi cam facă bagajele din această ţară iar Filipine să o ia spre alte zări! Mai spre China. Dar bomboana pe coliva politicii americane din zonă o pune regimul nord-coreean cu testele sale nucleare şi balistice necontenite.

 

Orientul Mijlociu e tot ceea ce poate fi numit mai „varză”. Un dezastru absolut la care a contribuit din plin şi secretara de stat din vremea „primăverii arabe”, doamna Hillary Clinton. Exceptând Tunisia, toate celelalte ţări au riscat – şi riscă în continuare – să cadă în mâna islamiştilor fundamentalişti. Drep e că aici măgăreaţa nu pică în totalitate pe umerii americanilor. O contribuţie însemnată cade în sarcina clovnilor politici din Franţa şi Italia, care s-au grăbit să ocupe în zonă locul lăsat liber de SUA prin deciziile lui Barack HUSSEIN Obama de a nu se implica în zonă. Şi au rezolvat-o atât de măreţ încât tot la americani au fost nevoiţi să recurgă atât în dosarul libian, cât şi în acela sirian.

 

Numai că s-a ivit o problemă: Rusia a prins momentul spre a se afirma şi A TESTA putinţa SUA de a acţiona. Aşa încât în toamna lui 2013, când SUA erau gata să intervină pentru debarcarea lui Assad, Putin a recurs la şantajul nuclear. Iar Obama a cedat. FĂRĂ SĂ OBŢINĂ NICI UN AVANTAJ ÎN SCHIMBUL NON-INTERVENŢIEI! Nici măcar o măsură în contra-partidă! Măcar atât: că, în acest caz, nici ruşii nu au voie să intervină. NIMIC!

 

Şi tot în Orientul Mijlociu, Tratatul cu Iranul ar trebui trecut la capitolul „ruşini istorice”. practic un duşman al SUA nu numai că i se îngăduie să-şi continue programul nuclear, dar SUA mai contribuie şi financiar la acesta! Şi să nu vă gândiţi că, poate-poate, astfel Iranul ar fi sub control. În situaţia actuală, Iranul a avut grijă să se pună bine cu Rusia. Care Rusie va acţiona, la o tentativă a SUA, asemeni ca în dosarul sirian.

 

Dar cel mai groaznic eşec al politicii externe americane sub Obama îl constituie, fără doar şi poate, criza ucrainiană. Nu mor eu de grija ucrainienilor dar geo-politic ne stă mai bine cu zona de protecţie ucrainiană între noi şi Rusia. Ori integritatea Ucrainei fusese GA-RAN-TA-TĂ în 1994 atât de către Rusia, cât şi de marea Britanie şi SUA – prin Memorandumul de la Budapesta. Ori, prin anexarea Crimeei şi prin lupetel din Donbas, Rusia nu a făcut altceva decât să micţioneze pe acel tratat. Care memorandu, apropo, fusese semnat în timpul altei administraţii democrate – al lui Bill Clinton. Deci nu numai că Rusia şi-a bătut joc de SUA. A avut grijă ca acest rapt teritorial să se petreacă tot în timpul unui preşedinte al Partidului Democrat.

 

Şi care o fi fost răspunsul Americii? Păi… Cam lipsă! Până şi pe plan diplomatic s-au repezit să se auto-propună conciliatori tot doi clovni europeni: tanti Merkel şi bufonul Hollande. Un fel de a spune că şi Europa a fost lăsată în sarcinja altora, asta legat şi de unii care nu vor cu nici un chip să realizeze IZOLAŢIONISMUL autentic în care a fost adusă America pe timpul lui Obama.

 

Cât despre România, să ne aducem aminte cum aceeaşi administraţie Obama a ţinut în braţe – prin intermediul unui arivist cinic numit Gittenstei – un regim corupt şi venal simbolizat de Băsescu. E o chestiune care nu prea e menţionată prin presă. Oare şi pentru faptul că mulţi prestatori de la trusturile de presă dâmboviţene „lingeau clanţa” amabasdei americane? Noi credem CĂ NU numai asta. Aceiaşi prestatori mai lingeau (şi ling în continuare) şi clanţa ONG-urilor domnului George Soros. De aceea o susţin atât de furibund pe doamna Clinton. Pentru ca SUA să fie aduse la dezastru spre gloria neokominternului şi a maicii Rusia căruia neokominternul îi slujeşte!

Ponta, trădător de ţară? Nasol pentru el.


Dacă e adevărat că Ponta ar fi consultant politic al lui Erdogan, apoi asta cam pute a TRĂDARE DE ȚARĂ. Nu am nimic nici cu Turcia, problemele lui Erdogan îl privesc pe el și pe turci dar alta e problema. Domnul Ponta este încă parlamentar – eu așa știu – ceea ce înseamnă că el este supus jurământului de credință către România, depus la începutul mandatului. Iar slujirea intereselor altui stat – fie și prieten – nu concordă cu acest statut. E incompatibilitate totală.

BREXIT sau sfârşitul şmecheriei franco-germanice


În urmă cu câteva ceasuri poporul britanic a decis în majoritate, prin votul dat la referendum, ieşirea Regatului Unit din componenţa Uniunii Europene. Câteva lucruri îmi par că au influenţat atitudinea electoratului britanic şi acestea au o componentă comună: aşa-zisul motor frnaco-german al UE.

În primul rând, politica de austeritate impusă de Merkel tuturor ţărilor din componenţa structurii europene. O austeritate cuprinsă într-o formulă foarte simplă: DEFICIT DE MAXIMUM 3 PROCENTE din PIB. Numai că în timp ce majoritatea ţărilor se zvărcoleau sub acest pat al lui Procust economic, s-a descoperit că existau câteva ţări mai egale decât altele şi pentru care limita se întindea spre 5%. Care erau aceste ţări? Exact Germania şi Franţa, care pretindeau celorlalte plafoane stricte.

În al doilea rând, ŢEAPA DATĂ UCRAINEI. Adică statului a cărui integritate teritorială fusese garantată atât de Rusia, cât şi de SUA în rând cu Marea Britanie. Mai întâi, o invitaţie de aderare la Uniunea Europeană. Apoi – după ce acest stat devine ţinta agresiunii Rusiei – urmează un tangou politic extrem de ciudat între Rusia şi UE. Aceleaşi Germania şi Franţa îşi arogă rolul de primadonă în politica externă a UE şi impun planuri utopice de pacificare, mai curând mijloace prin care i se recunoaşte Rusiei, prin status quo-ul impus prin acordul de la Minsk, achiziţiile teritoriale. Pentru că doar naivii ar putea să creadă că Rusia ar mai restitui Crimeea sau că şi-ar retrage „voluntarii” din Donbas. În dosraul ucrainean putem vorbi fie de miopie crasă politică – ţinând cont de faptul că, prin măsurile luate, Rusia consideră UE drept inamic al ei (şi atunci de ce să cocoloşeştii o putere care te consideră aşa?) – fie vorbim de înţelegeri secrete prin care spaţiul răsăritean a fost împărţit în zone de influenţă între Rusia, pe de-o parte, şi binomul franco-german. Şi ca să ni se întărească această bănuială, iată că doar cu câteva zile înaintea referendumului din Marea Britanie, domnul Steinmeier, ministrul de externe al Germaniei, devine vocal faţă de politica de apărare a NATO şi cere ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei! Ciudate pretenţii faţă de o organizaţie militară susţinută în principal de efortul SUA şi britanic.

Ceea ce a pus capac (şi la care a făut referire cam orice comentator) a fost politica faţă de migrarea în massă, legată de evenimentele din toamna anului trecut, când peste un milion de persoane au trecut ca prin brânză peste frontierele UE, atraşi de mesajele doamnei Merkel, total opuse tratatelor europene. NU numai că puhoiul de oameni a înspăimântat în măsură foarte mare, dar inducerea ideii că acest şuvoi este infiltrat la greu de islamişti fanatici a făcut ca groaza să crească. Şi acest lucru în condiţiile în care Franţa (şi Belgia) erau răvăşite de atacuri teroriste, penetrate aceste ţări de reţele de insideri, de radicali neaoşi, cu cetăţenie europeană. Ca o paranteză, observăm că discursul oficial al acestor două ţări (Germania şi Franţa) e foarte deschis emigraţiei – chit că ţări precum Grecia şi, mult mai mult, Italia şi Spania sunt răvăşite şi lăsate fără sprijin real – dar evită să facă trimitere la calvarul prin care trec creştinii din Orientul Mijlociu în faţa terorii islamiste, teroare alimentată de material uman născut şi crescut în Europa, mai ales provenit din mediile stângiste şi atee.

dacă adăugăm şi birocraţia înfiorătoare şi OPACĂ controlului democratic, tabloul Uniunii Europene trebuie că s-a prezentat în mod foarte fioros participanţilor la scrutinul organizat pe 23 iunie.

Dar ce se va întâmpla după ieşirea efectivă?

Mi se pare că un efect pervers va fi că, prin ieşirea regatului Unit şi, de aici, prin pierderea accesului la resursele energetice din Marea Nordului, Germania va fi aruncată şi mai mult în braţele sirenei energetice ruseşti! Şi UE împreună cu ea!

Să sperăm că nişte capete lucide vor preîntâmpina un astfel de scenariu şi vor impune reconstituirea Uniunii Europene pe noi baze. O Europă a naţiunilor, fără acel monstru birocratic de la Bruxelles, o Europă în care motorul prosperităţii să nu duduie doar în beneficiul Germaniei, ci al tuturor partenerilor. O Europă FĂRĂ MAI MULTE VITEZE, fără aberaţiile corectitudinii politice pe care tot încearcă să le dicteze, fără „multiculturalisme”, şi în care, pentru că a fost regândită, să poate fi acceptată (de ce nu?) Marea Britanie din nou.

Bookfest 2016: „Calea Europeană a Republicii Moldova”


Prezentarea volumului „Calea europeană a Republicii Moldova”, apărut la Editura Adenium, în prezenţa coordonatorilor (Sorin Bocancea şi Radu Carp) alături de ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea, Grigore Cartianu şi Alexandru Radu într-o discuţie moderată de Daniel Şandru . Întâmplare petrecută vineri, 3 iunie, la Salonul internaţional de carte Bookfest 2016.

Alexandru Radu, Mihai Gribincea, Grigore Cartianu, Sorin Bocancea, Radu Carp & Daniel Şandru

Alexandru Radu, Mihai Gribincea, Grigore Cartianu, Sorin Bocancea, Radu Carp & Daniel Şandru