ANTENA 3, EXECUTATĂ DE ANAF LA ORDINUL NORVEGIEI?


Din 2015 ANAF desfăşoară o aşa-zisă „campanie media” pentru atragerea simpatiei publicului. Aceasta e plătită, majoritar, din FONDURI NORVEGIENE. Ca un făcut, acelaşi ANAF s-a trezit – după un an şi jumătate! – să execute silit (şi s-o facă sănătoşi) averea lui Voiculescu dar evacuând forţat tocmai postul de televiziune care a declanşat mediatic scandalul ce a pus Norvegia – stat socialist (sic!) – într-o postură foarte proastă.

 

Mă cam doare undeva de Latrine dar de ANAF mi-e scârbă şi mai mult. Cu atât mai mult cu cât astfel se bagă sup preşul mediatic adevăratul scandal ce îi are în vizor atât pe deputaţii care pretind că reprezintă minoritatea ţigănească, cât şi pe însuşi fostul şef al ANAF. Jivinele astea nu aveau îndeletnicire mai bună – conform DNA – decât să prăduiască din banii destinaţi ajutorării ţiganilor. Iar totul se petrecea (prăduirea adică) exact în momentele în care măreţii „agenţi anti-fraudă” îi hăituiau pe nişte amărâţi de ţigani care vindeau urzici în piaţă. Cică, nu aveau certificat de producător. În ăst timp, pe ecranele tembelizoarelor se difuzau minute în şir de campanie publicitare pro-ANAF. Campanie plătită – reamintesc – din bani norvegieni.
Apropo, or fi fost difuzate asemenea clipuri şi pe Antene?
UPDATE:
Nu! Clipurile respective nu au fost realizate cu bani norvegieni, ci cu bani europeni. Deci, tot prăduiţi şi ei, tot un fel de corupţie oficială prin care presei zise „româneşti” i se bagă ciolanul în gură ca să tacă. Campania cu bani norvegieni urmează să se desfăşoare abia de acum încolo. Vom reveni, poate.

 

Alogenii de la ProTV falsifică imnul de stat al României


Am deschis întâmplător pe ProTV, tocmai când începea emisiunea „Vocea României” şi se cânta imnul de stat. Numai câ, surprinzător ori ba, nu au fost rostite tioate cele 4 (PATRU) versuri din imnul ţării, cui numai trei din acestea. Vă rog ca fiecare din voi să protesteze pe pagina acestei emisiuni pe care o emite canalul alogen ProTV. Eu le-am urcat următorul răspuns:
„DE ce falsificaţi imnul României?! Nu vă e ruşine? Acesta are 4 (PATRU) strofe, nu trei, cum v-au impus patronii voştri alogeni:

 

„Preoţi cu crucea-n frunte căci oastea e CREŞTINĂ 

Deviza-i Libertate iar scopul ei preasfânt 

Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină 

Decât să fim sclavi iarăşi pe vechiul nost pământ” 

 

HUOOOOOO!!!!”

 

Vă rog să reacţionaţi şi voi cu răspunsurile voastre pe adresa de Facebook a emisiunii pentru că aşa nu se mai poate! Prea ne calcă toate leprele astea simbolurile în picioare!

PS: marii „hartişti” (şi nici juraţii) nu au habar, se pare, nici ce este acela „REFREN” de vreme ce au uitat să-l cânte la celelalte strofe.

Deontologu’ şi arborele lui securisto-genealogic


Jivina asta de Tolo s-a simţit imediat atinsă la familion. Spune deontologul Tolo: „Radu Moraru anunță că va dezvălui cum un jurnalist ”considerat cool și deontolog” are drept tată un fost general de Securitate și, prin urmare, este ”măciuca Sistemului”. De cînd cu ancheta Colectiv și cu filajul de ieri, am așa o presimțire. Poate că Radu Moraru nu se referă la mine, și atunci îmi cer scuze, dar dacă se referă, iacă răspunsul, pe care l-am mai dat, de altfel, în interviuri de-a lungul timpului.
Nu mă consider cool și deontolog. Totuși, deși pe mama mea o cheamă Maria, am un tată biologic.
 
Mă deontoloage, da’ manipulările cu iz securistic prin care acuzai Biserica, alea cum se numesc? „Cea mai bună lecţie de manipulare am primit-o la o emisiune televizată, unde am fost invitat în calitate de martor direct al evenimentelor şi lăsat să vorbesc foarte puţin. Printre alţii, în studio se afla Cătălin Tolontan. Cătălin Tolontan ştie foarte bine cum se poate „îmbrăca” o ştire astfel încât să pară că spune adevărul, dar să inducă o percepţie gata făcută. Şi exact de această ştiinţă s-a folosit, atunci când a spus că „Biserica a făcut declaraţii inacceptabile”. Când i-am atras atenţia că nu e vorba despre Biserică, ci despre anumiţi preoţi, a reformulat: „Biserica, prin anumiţi reprezentanţi ai ei…” Dar la fel de bine se putea spune că, prin alţi reprezentanţi, a făcut mult bine. Numai că sămânţa era deja sădită.” (Sursa http://paulslayer.blogspot.ro/2015/11/incendiul-din-colectiv-o-marturie-si-o.html)

Cine sunt agitaţii anti-creştini din „presă”? Băsiştii de ieri gen Ramona Ursu & Co


O să tot spun că românii au memorie scurtă. Da’ scurtă de tot câtă vreme în loc să răspundă cu un scuipat la adresa autorilor, preferă se dea share materialelor acestora. hai se ne reamintim ce se petrecea prn 2011, pe vremea în care guvernarea Băsescu desfiinţa spitale iar jurnaliştii se făceau preş în faţa preşedintelui mult iubit.

Păi ieşea la iveală o directivă internă a unui concern mediatic! Ramona Ursu era persoana în cauză, „Adevrul” – trustul în cauză, iar cerinţele vizau reflectarea (şi deformarea) imediată şi cât mai amănunţită a tuturor subiectelor de scandal care puteau lovi în Biserică! Vom relua mai jos acele mail-uri, preluate de pe blogul lui Victor Ciutacu, jurnalist care a avut reacţie n acea vreme. 

Mă repet şi voi repeta: BĂSESCU TĂIA ŞI SPÂNZURA! BĂSESCU ÎNCHIDEA SPITALE, AZILE, OSPICII. Iar slugoii din presă NU spuneau nimic! ATUNCI! Dar acuză astăzi! Cică ei sunt ăia neprihăniţi care au voie să arunce piatra! Hai sictir, jigodiilor! Nu îl prin eu pe o jivină de asta să vezi ce-l iau la întrebări!

Apropo, slugoaica de Ramona Ursu e bine mersi în continuare la „Adevărul” şi, în continuare, înjură tot Biserica. Asta între un PLAGIAT, pentru că micuţa revoltată – doară îi dădea lecţii şi lui Ponta de moralitate intelectuală – foloseşte (de fapt distorsionează) o vorbă de-a regretatului Grigore Vieru. Ce spunea acesta:

„- De unde ştii că există Dumnezeu?

– de la mama. iar mama nu m-a minţit niciodată!” (citat din memorie)

Ei, era prea religios mesajul şi nu se putea apela. Aşa că fătuca asta imbecilă l-a deformat:

„Corupţilor, noi suntem cei cărora părinţii le-au spus că vor fi liberi. Iar mama nu mă minte!” Uite chiar aici e articolul. Iar ceva mai jos vin şi lecţiile deontoloagei date lui Ponta: „Cât de josnic poate fi un premier trimis în judecată pentru corupţie, cu un doctorat plagiat”. Dar cât de josnică poate fi o secătură ca tine, Ramono, care copiază fraze de la mari poeţi lăsând impresia că-s ale sale? Păi una care e în stare să facă drepţi când cer interesle patronilor alogeni şi să facă ceea ce ai făcut tu, fă, în urmă cu 4 ani (preluare de la Victor Ciutacu):

Ramona Ursu, redactor şef adjunct ,Adevarul de Seară”

Va propun sa facem toti, acolo unde avem cazuri similare, materiale cu scandaluri in care au fost implicati preoti. Ideal este sa fie scandaluri sexuale, dar putem baga si altfel de lucrui: batai intre popi, injuraturi, talharii, etc.

Punem materialele pe site, cu fotogalerii, video, inregistrari audio…ce aveti voi… si va linkuiti toti la materialele facute de ADS Bucuresti despre scandalul homosexual cu minori de la Patriarhie – popa Irineu.

—————————————————————————————————————————————————-

Mirela Cimpoi, redactor şef”Adevărul de seară” Iaşi

RUGAMINTE DE LA CLICK: Vedeti daca la Bac vine vreun elev mai prost imbracat sau cu bicicleta ori in slapi. Vedeti poate surprindeti ceva care sa tradeze saracia elevului roman.Cu poza si declaratie de la el. Sa anunti pe Alina Stan daca aveti evenimente deosebite la proba de luni!

Ipocritul deceniului – MIRCEA BADEA!


Mai ţineţi minte cum, după alegerile prezidenţiale, acest năimit al tovarăşului general Voiculescu făcea spume la gură împotriva feisbuciştilor şi bloagărilor? Ba mai ţipă şi cum el, Mirciulică (care o ia în bărbică, de la motociclică) nici nu şi-ar arunca ochii pe net, că, deh!, chestiile astea (blogurile) sunt pentru nişte d-ăia, imbecilizaţii… Vă mai amintiţi? Hai, răspundeţi sincer!

Pănăacum l-am lăsat dar uite că mi-a venit şi mie, nu ştiu de ce, să i-o trântesc maimuţoiului de la Antene. Jivinei ăsteia care uită (cât de interesat? – a se traduce prin „în funcţie de câţi euro?”) lucruri împotriva cărora scuipa foc pe nări. Nu numai lucruri, ci şi persoane – ami un „general Izmană”, mai un Rus…

Dar revenim la cestiune. La bloggăreală, adică. Le acea activitate cu care pretindea Minciunică a fi paralel – adică a nu se întâlni niciodată. Pesemne orbeţii care se uită în gura lui or fi crezut. Ei cred pe oricine. L-au crezut pe Iliescu, pe Roman, pe Năstase, pe Băsescu. Aşa că iau de bună şi ce le îndrugă papiţoiul. Aşa că să fie cla – Minciunică NU STĂ PE D-ALDE ASTEA! Nu le are el cu feisbuce, bloage, ciripiteli… Neh, nici vorbă!

 

Doar că ne uitarăm noi în spate. Am făcut un efort şi am dat o verificare. Şi… CE SĂ VEZI? BĂDIŞOR AL NOSTRU ARE SITE! Nu e site-ul de cultură pe care voia Jandarmeria să-l bage în dubă în 2012. E un site sub formă de… blog! Vai, ce oroare! Şi începe (mai corect, reîncepe) în ianuarie 2009, dată de la care postează cam neîncetat.

Dar oroarea e şi mai mare dacă ne aruncăm ochii în partea dreaptă a site-ului. Observăm acolo că Mircea badea îşi publică cele mai recente tweetturi, dintre care unele… fac trimitere la contul său de Facebook (!?). Ba mai mult, o aruncare de privire pe Youtube arată că posedă şi acolo un cont, dacă nu mai multe. În care există un hiatus de vreo patru luni. Pesemne atâta a fost nevoie ca să-şi revină după şocul alegerilor. Ori te pomeneşti că l-a cuprins de la un moment dat jena şi şi-o fi şters înregistrările din acea perioadă lipsă?

Mă, prin ce minune să ne explicăm această activitate intensă? Să ne fi minţit domnu’ Badea? Neee, nu credem! Badea e cel mai cinstit, cel mai viteaz, cel mai cel de pe planetă! Şi nici nu credem că ar avea timp! Păi el cu „Gura presei”, el cu Gâdea, el cu radioul, el cu Brimă, el cu cafteli, el cu şpagatul, el cu înotatul… Păi câte să mai facă şi el în acelaşi timp? Aoleo! Păi nu cumva şi la el, ca şi la madame Pleşcoa, tot postaci, tot postaci?

 

 

Bookfest 2015: la Palatul Cotroceni scrie cucuveaua…


E, nu! Nu e vorba de noul volum scos de preşedintele în exerciţiu al României. În cazul acela aş fi folosit termenul nemţesc pentru „cucuvea”, pe care nici nu îl cunosc. E vorba de cartea mult aşteptată a Săftoaicei. De fosta consilieră prezidenţială de pe timpul lui Băsescu vorbesc. Adică Adriana Săftoiu şi a ei „Cronică de Cotroceni”. În care se vorbeşte, din câte am înţeles, foarte acid nu numai de Băsescu, consoarta de birou prezidenţial (Udrea, normal), dar şi de relaţia de adulaţie a anumitor intelectuali cu Traian Băsescu („relaţia lui cu intelectualii, care, unii din ei, l-au admirat în spirit necritic”, după cum spunea Luca Niculescu, unul dintre invitaţi). „Excesul adulării!”, TRU dixit. TRU? – Traian Radu Ungureanu, pentru necunoscători. Da, el! Pesemne nu l-o fi adulat nici dânsul în exces ci l-a pupat doar pe ici, colo, şi anume în părţile esenţiale. Oare domnii ‘telectuali nu or fi avut timp să observe modul „manelistic”, „bazat pe conflictualitate” (Vintilă Mihăilescu), cu care Băsescu ocupa scena politică şi a micului ecran aporape zi de zi în cei 10 ani ai mandatelor sale? Ba da, dar erau ocupaţi mai mult cu analiza literar-artistică a versurilor „să moară duşmanii mei” dacă nu vă pup dosul şi mai mult în cazul în care îmi daţi un post şi mai baban pe la ICR, pe la vreo Comisie, pe la vreun Parlament european…

Să mai remarcăm un lucru. Sala de la Bookfest în care s-a desfăşurat lansarea (duminică, 24 Mai 2015) era tixită cu foştii partizani ai lui Băsescu din PD-L, actualmente socialişti, populari, liberali. Ăăă… liberali de viţă nouă, adică din PNL, partid membru al Internaţionalei liberale, Internaţionalei populare. Mie mi-a sărit imediat în ochi un Vasile Blaga, un Cătălin Predoiu şi – numele cel mai penibil din toate – Costace Camlacheu Canacheu.

Apropo de Vasile Blaga. Vă recomand să vă aruncaţi privirea măcar la minutul 23 al înregistrării de mai joc ca să auziţi povestite păţaniile electorale declanşate de declaraţia lui Băsescu cum că 20% din români ar fi pe dos. Imediat după transmisia MTV cu pricina, primeşte Săftoaica telefon de la Blaga: „Noi suntem în Modrogan. vreo cinci. La 20%, căutăm homosexualul”. Pentru ca a doua zi să se declanşeze alarma, iar Adriana Săftoiu să fie fie rugată să facă o strategie PENTRU PIDOSNIC. Da, uite că se poate folosi şi alt cuvânt în afara celui de „homosexual” impus de noulimba corectitudinii politice. Apropo, aşteptăm activiştii progresişti să sară să-l muşte de fund (sic!) pentru limbajul său anti-popo.

 

Şi să nu credeţi că a scăpat consiliera prezidenţială de întrăbările lui Donkeypapuas. Nţţţ! Dacă veţi avea curiozitatea puteţi afla la minutul 29.22 ce întrebare i-am pus şi răspunsul demn de o „analistă politică” pe care l-am primit. Să moară duşmanii mei dacă nu-i aşa!

 

Bookfest 2015: interviu în exclusivitate cu domnul Adrian Cioroianu


Realizat pe 23 Mai 2015, cu ocazia Bookfest 2015.
Domnul Adrian Cioroianu atinge teme legate de misiunea sa la UNESCO („să ne stabilizăm reformele în învăţământ şi să nu tot reinventăm apa caldă”), lipsa dezbaterilor pe tematici externe din media românească („consumăm multă energie în polemici interne în timp ce ceea ce se petrece la Bruxelles devine politică internă”), frica de război şi factorii de decizie („cea mai bună armă împotriva panicii rămâne tot informarea… făcută de factorii de decizie, adică fiecare din noi”), derapajele populiste şi autoritariste.

Calitatea imaginiii ştiu că lasă de dorit dar asta aveam (o săpunieră) şi cu asta defilăm!