UITE CINE SE DELIMITA DE MARIAN MUNTEANU!


Aţi mai auzit până în aceste zile de Raeţchi-Scaraeţchi? Eu, în afară de afişele de care te loveşti pe toate străzile, n-aveam habar cine e tipul. Cică e candidat la Sectorul 5 şi s-a întărit târtiţa în el contra „extremismului legionar”. Numai că s-au găsit nişte băieţi să se uite şi în trecutul catindatului revoltat. Ţi au descoperit că respectivul a fost consilier parlamentar al deputatului… Corneliu Ciontu. Consilierul unui PRM-ist! Ceea ce îl face, nu-i aşa?, mai frecventabil în faţa mahărilor liberali! Dar oare numai acestui fapt să se datoreze ascensiunea fulminantă? Neh! Pentru că băiatu’ e băiat de băiat, adică al lui Geo Raeţchi, ăla cu „Zi-le domnu’ Geo!”, aşa ne informează „ZiariştiOnLine” – uite aici e link-ul
 
Deocamdată să observăm că prin această filieră se deschid uşile către Varan, că Varanul fiind patron de Antenă 1, automat şi porţile politice şi oengiste se deschid vajnicului „antiextremist”. Dar numai atât? Ei bine, NU! Ia uite aici ce dă de înţeles însuşi răposatul CORNELIU VADIM TUDOR, deşi remarcăm că ţinta nu era un guşter cu muci la nas precum Scaraeţchi ăsta, ci un veritabil dinozaur precum Corneliu Ciontu:
 
„O vreme, Ciontu a vagabondat, bezmetic, de la un partid la altul. În răstimpuri, îşi vărsa lapţii în fosta secretară Olimpia, ex-soţia lui Geo Raeţchi. „
 
O fi chiar mama genialului combatant? Da, chiar ea este. Aşa ne spune un contra-candidat al dânsului, Cătălin Stochiţă:
 
In afara de talentul de a “ciordi” munca si ideilor oamenilor din Sectorul 5 Raetchi are o singura calitate remarcabila oportunismul demonstrat pe traseul politic PRM-PC-PNL. Dorinta de a parveni politic este dublata de fervoarea cu care pupa in fund pe oricine l-ar ajuta putea in cariera politica de la Doamna Gorghiu – CoPresedintele PNL, Cristian Olteanu- Consilier General, Presedintele PNL Sector 5, seful clanului Olteanu care a devalizat RADET si Electrica si finatatorul campaniei electorale a lui Raetchi pina la regretatul Corneliu Vadim pentru care lipea afise electorale in anul 2004 si Corneliu Ciontu, cel care l-a angajat consilier la Parlament si l-a lansat in politica din milostenie la rugamintea doamnei Olimpia, secretara sa si mama “geniului politic” Ovidiu Raetchi”
 

Candidaţii pentru Bucureşti colegiu cu colegiu pe repede-nainte. Colegiul 19 Camera Deputaţilor.


1. Dinu GIURESCU candidează din partea USL (PC). Istoric şi membru al Academiei Române. Cei care au de-a face cu disciplina Istoriei ştiu foarte bine că această disciplină ştiinţifică foloseşte argumentarea, izvoarele şi cercetarea critică a acestora. E mai greu pentru odrasle de kominternişti de genul lui Volodea Tismăneanu să înţeleagă. Soiul acesta de propagandişti este crescut sub influenţa strictă a marxismului sau într-un spirit marxizant.

 

fan page: http://www.facebook.com/pages/Dinu-C-Giurescu/210839998995574

 

foto: http://www.facebook.com/pages/Dinu-C-Giurescu/210839998995574

2. Mircea-Cristian RAICU de la ARD (PD-L). Cu stagii vechi în FSN-PD, administraţia locală a fost o scară bună pe care să urce în influenţă.

 
http://www.mircearaicu.ro/

http://www.facebook.com/mircearaicu.ro

https://plus.google.com/100597420632301527523/posts

 

foto: http://hartapoliticii.ro

 

3. Cătălin-Daniel FENECHIU, candidat al PPDD. De profesie avocat, a devenit foarte vizibil ca omul lui Dan Diaconescu la ţeapa cu combinatul chimic de la Râmnicu Vâlcea. Cunoaşte maghiara iar pe sora domniei sale, Julia Zorkoczy, a propus-o partidul lui Dan candidată la colegiul 22 din Bucureşti. Ca să nu se supere fraţii. PS: vă recomand să vă uitaţi la numele care-i compun echipa biroului de avocatură.

 

http://www.danielfenechiu.ro/

http://danielfenechiu.blogspot.ro/

http://www.facebook.com/danielfenechiu.ro

http://www.facebook.com/daniel.fenechiu/info

http://www.fenechiusavu.ro/echipa.html

 

foto: http://www.alegericonsiliulbarouluibucuresti.ro

 

4. Ion CANTEA de la PRM. „Şopârla neagră” care este nu numai detectiv particular ci şi mediator, inginer, economist, artist…

 

http://mediator-ioncantea.blogspot.ro/

http://www.facebook.com/ion.cantea/info

 

foto: http://www.parlamentare2012bucuresti.ro

 

5. Laszlo NAGY propus de UDMR. Fără indicii.

 

 

6. Radu-Dan-Septimiu POPA, candidat PER.Numit şi, peste câteva luni, destituit din funcţia de preşedinte al Fondului de Mediu. Provenit şi el din rândul consilierilor locali.

 

http://www.radupopa.eu/

http://raduseptimiupopa.wordpress.com/

 

foto: http://raduseptimiupopa.wordpress.com

 

PRONOSTICUL MEU: încleştare între Dinu Giurescu şi Daniel Fenechiu.

 

Candidaţii pentru Bucureşti colegiu cu colegiu pe repede-nainte. Colegiul 18 Camera Deputaţilor.


1. Nicolae BĂNICIOIU propus de USL. Luptă pentru al treilea mandat dar de data asta în Bucureşti după ce a fost parlamentar de Bacău şi Teleorman. Curios dar e medic de profesie.

 

http://www.nicolaebanicioiu.ro/

http://www.facebook.com/pages/Nicolae-Banicioiu/174561872623027

http://adevarul.ro/blogs/nicolae.banicioiu

 

foto: http://www.facebook.com/pages/Nicolae-Banicioiu/174561872623027

 

2. George-Aristide MINCULESCU de la ARD. În afară de poză şi de firme nu am aflat nimic în plus.

 

foto: http://hartapoliticii.ro/

 

3. Mihaela OLARU propusă de PPDD. Avocat cu casă de avocatură.

 

http://www.facebook.com/avocat.mihaela.olaru

http://mihaelaolaruavocat.blogspot.ro/

http://www.olarusiasociatii.ro/

 

foto: http://www.facebook.com/avocat.mihaela.olaru

 

4. Mariana ŞERBAN, propunere a PRM. A candidat şi la Primăria Sectorului 4 în urmă cu şase luni.

 

foto: http://www.parlamentare2012bucuresti.ro

 

5. Robert VARGA de la UDMR. Propunere de umplutură.

 

 

PRONOSTICUL MEU: Lupta se va da între candidatul USL şi PPDD.

Candidaţii pentru Bucureşti colegiu cu colegiu pe repede-nainte. Colegiul 17 Camera Deputaţilor.


1. Mihai-Bogdan DIACONU de la USL. Avocat şi consilier local în Sectorul 4.

 

http://www.bogdandiaconu.ro/

http://www.facebook.com/MihaiBogdanDiaconu

 

foto: http://www.facebook.com/MihaiBogdanDiaconu

 

2. Marian-Radu POPESCU de la ARD (PD-L). Tot consilier local al sectorului 4 şi, atenţie!, patronul a jumătate din SC Euroconstruct Sistem Group. Şef Serviciu mai până de curând la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

 

http://www.facebook.com/popescu.marianradu

 

foto: http://www.facebook.com/popescu.marianradu

 

3. Mircea IFRIM-CHEN de la PPDD. Medic cu un trecut liberal şi foarte, foarte picant dacă ceea ce se scrie aici şi aici. La care mai adăugaţi încă un scandal universitar în care a fost implicat. Şi mai multe link-uri găsiţi în subsolul articolului de aici.

 

foto: http://www.politico.ro/

 

 

4. Eduard-Paul PETRESCU, candidat PRM. I-am găsit doar imaginea pe un site peremistic.

 

foto: http://www.parlamentare2012bucuresti.ro

 

 

5. Mircea CRĂCIUN reprezintă UDMR. Nu i-am dat de urme.

 

 

6. Constantin FILIP, candidat independent. Se afişează cu numele de Tiţian dar siteul oficial al BEC redă doar forma pe care am reprodus-o. Pretinde că este medic, are clinică privată dar din profilul de pe Facebook reiese că a terminat Facultatea de medicină după 16 ani de la începere. Mai afirmă tot acolo că este absolvent al facultăţii de Drept, al Facultăţii de Finanţe-Bănci şi al Institutului Diplomatic Român. Iar pe Youtube afirmă că se ocupă de mediere judiciară. Mai deţine o agenţie de turism şi o televiziune on-line.

 

http://www.facebook.com/dr.filip.constantin

http://www.youtube.com/user/filipconstantintin?feature=watch

 

foto: http://www.facebook.com/dr.filip.constantin

 

PRONOSTICUL MEU: ţinând cont de reacţia anti…

Candidaţii pentru Bucureşti colegiu cu colegiu pe repede-nainte. Colegiul 16 Camera Deputaţilor.


1. Andrei Claudiu TĂNĂSESCU de la USl (PC) căruia, dacă îi pui barbă, este copia fidelă a lui Popescu-Piedone. Un avocat obscur, consilier prin birourile parlamentare.

 

http://www.andreitanasescu.ro/

 

foto: http://verificaintegritatea.romaniacurata.ro/?p=9640

 

2. Veronica TOMA, candidată ARD (PD-L). Consilieră locală şi implicată în îmbârligăturile contractelor grase cu statul Unii spun că Elenei Udrea ar fi îndepărtat-o pentru că făcea parte din gaşca lui Murgeanu. Detalii aici şi aici. Alţii spun că ar fi fost parteneră de afaceri cu blonda prezidenţială.

 

http://www.facebook.com/pages/Veronica-Toma/434938556553354

 

foto: http://www.facebook.com/pages/Veronica-Toma/434938556553354

 

3. Grigore POPA de la PPDD. Nu ştim cine e.

 

 

4. Daniela BERNARD de la PRM. Nici despre aceasta nu ştim ceva.

 

 

5. Robert-Zoltan CSARNO de la UDMR. Întuneric total.

 

6. Gheorghe PIPEREA – CANDIDAT INDEPENDENT. S-a luptat în instanţă cu jaful pe care-l produc băncile în România, a militat împotriva distrugerii României prin exploatarea gazelor de şist. Despre persoana sa puteţi citi aici, aici, Este susţinut între alţii de Emilia Popescu, Ilie Năstase, Nicuşor Dan. Apropo, unde sunt atât de vocalii susţinători ai lui Nicuşor Dan din primăvară?

Ce nu îmi place: susţine regionalizarea României.

 

https://twitter.com/gheorghepiperea

http://www.facebook.com/gheorghe.piperea

http://www.piperea.ro/

http://www.piperealaw.ro/ro-14-Gheorghe-Piperea.html

http://www.programulpiperea.ro/

http://voteazapiperea.ro/

 

foto: http://www.facebook.com/gheorghe.piperea

PRONOSTICUL MEU: pare a fi blat între marii jucători spre a câştiga Piperea.

 

Candidaţii pentru Bucureşti colegiu cu colegiu pe repede-nainte. Colegiul 15 Camera Deputaţilor.


1. Adrian-Alin PETRACHE, candidat al USL. A fost căpitan al echipei naţionale de rugby iar acum este preşedinte al Federaţiei Române de Rugby şi vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret.

 

http://www.facebook.com/alinpetrache.ro

http://www.alinpetrache.ro/

 

foto: http://cristeaalin.wordpress.com

 

2. Constantin CERBULESCU din partea ARD. În 2005 a început să lucreze la OPC Bucureşti pentru ca în 2009 să ajungă Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului până în 2012. Angajat şi la firma lui „Ruşine Dinu Patriciu”, Mercadia. Dar unde a lucrat până în 2005?

 

https://plus.google.com/100387369407824823147/posts

http://www.youtube.com/channel/UCUU1ay9VXx7-ew38HFfMfaQ

http://www.facebook.com/cerbulescu.constantin

http://www.facebook.com/cerbulescu

http://www.facebook.com/constantin.cerbulescu.5

http://cerbulescu.ro/

 

foto: http://www.facebook.com/cerbulescu.constantin

 

3. Daniel MARINESCU, propus de PPDD. Necunoscut

 

 

4. Dorin MIHALACHE de la PRM. Editor al revistei de arte plastice Antic Art, preşedinte al Fundaţiei Culturale Paolo Mercuri. Iniţiator al Partidului Dreptăţii Sociale.

 

http://www.facebook.com/mihalache.dorin

 

foto: http://www.parlamentare2012bucuresti.ro

 

 

5. Karoly-Laszlo BORSOS propus de UDMR. Lucra sau lucrează în Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

 

foto: http://www.beszterce.eu/politikai-arc-mogott-borsos-karoly-laszlo

 

6. Walter SIMIONOV propus de PER. Alt revoluţionar. Participant şi la mişcările din Piaţa Universităţii din iarnă. Faptul că este alături de Mărieş mă face să mă întreb a ordinele cui acţionează. Ca şi faptul că afirmă că nu are cu ce-şi plăti întreţinerea dar are cint de Facebook.

 

http://www.facebook.com/walter.simionov

https://profiles.google.com/108299497855402206573/about

 

foto: http://www.corectnews.com/

PRONOSTICUL MEU: Trăiască Rugby-ul!

 

 

Candidaţii pentru Bucureşti colegiu cu colegiu pe repede-nainte. Colegiul 14 Camera Deputaţilor.


1. Gabriela-Maria PODAŞCĂ de la USL. O tânără consilieră a lui Victor Ponta.

 

http://gabrielapodasca.ro/

http://www.facebook.com/podascagabrielausl

 

foto: http://gabrielapodasca.ro

 

2. Dan-Radu ZĂTREANU de la ARD (PD-L). Inginer în sectorul Transporturi, la CFR. Apoi afacerist imobiliar. Susţine cauza românilor timoceni dar vorbeşte … limba moldovană. Se luptă să-şi păstreze colegiul în care a fost deputat.

 

http://www.facebook.com/dan.radu.zatreanu

http://www.facebook.com/zatreanu

 

foto: http://www.facebook.com/dan.radu.zatreanu

 

 3. Ion JINGA de la PPDD. Necunoscut. Se profită de asemănarea de nume cu ambasadorul României în Regatul Unit.

 

 

4. Lina-Lucica SAVA de la PRM. Între fondatorii PNG.

 

 

5 Marton ILLYES de la UDMR. Pastor al Bisericii Lutherane Maghiare.

 

http://www.facebook.com/illyesm

 

foto: http://www.facebook.com/illyesm

 

6. Sorin Cristian NICĂ de la PER. A candidat pentru Primăria Sectorului 4.

 

foto: http://www.alegeriprimari.ro/candidat/sorin-cristian-nica-35374

 

PRONOSTICUL MEU: gagicuţa uslaşă.