Hârtia de turnesol a filorusismului


Rusnacii au o tactică perversă de a cuceri minţile şi de a-şi păstra influenţa. JOCUL LA DOUĂ (sau mai multe) capete. Ei crează mişcări radicale (anarhiste, bolşevice, seculariste, pe scurt „progresiste”). Nu ştiu cum se face dar, în cea mai mare parte – sau de la un anumit punct încolo – aceste mişcări se pun pe compătimit oropsita Rusie. Ba că e înconjurată de duşmani, ba că e supusă emargourilor, ba că nu-i tratată egal. Această mişcare eminanmente „de stânga” are drept obiectiv să sape la temeliile morale ale Vestului, adică ale societăţilor creştine. Şi cunoaşteţi dumneavoastră evantaiul de teze vehiculate de extrema stângă şi de tovarăşii de idei. Finanţarea – pentru că să nu uităm că există şi finaţare – e făcută prin părţi terţe, prin acei miliardari roşii care susţin cu elan „progresismul”. Soros nu e nici primul şi nici ultimul de această teapă. De exemplu, Armand Hammer vă spune ceva?
În faţa acestui curent Rusia are grijă să construiască o contrapondere botezată fie „tradiţionalistă”, fie „naţionalistă”, „suveranistă”. Dacă pui lupa pe aceste mişcări „de dreapta” se observă cum le lipsesc nişte elemente hotărâtoare spre a fi, de exemplu, în acord cu creştinismul, fie el şi eretic. Cât o fi de catolică să zicem formaţiunea politică a doamnei Le Pen? Păi nu prea este! Aceste formaţiuni servesc, la momentul potrivit, să sprijine politicile Moscovei.
Dar care e hârtia de turnesol prin care AMBELOR extreme le e divulgată obedienţa răsăriteană? Păi priviţi cum sar în sus atunci când se preconizează adoptarea unor măsuri minime de securitate naţională. Sar în sus! De exemplu, că România nu ar trebui să aloce 2% din PIB pentru apărare naţională. Ca un făcut, şi extrema stângă, şi aceşti „dreptaci” vopsiţi se vor apuca de plâns pe umărul „săracului popor supus la biruri”.

Un drum „către sine” devenit fundătură


„Dom’le” – o să mă întrebaţi – „dar ai spus, în postarea precedentă, că vom putea şi noi să auzim întrebările pe care le-ai pus Oanei Pellea şi răspunsurile aferente. Nu mai avem nici o înregistrare video! Cum atunci să ne dăm seama?”

Nu, nu veţi mai putea face acest lucru! Un mesaj primit la jumătate de zi după urcarea înrăgistrării pe Youtube şi, apoi, pe bloguri, m-a anunţat următoarele:

oana pellea spune:

Buna seara, Va rog sa stergeti acest material de pe toate canalele maedia. Nu am acordat dreptul de difuzare si va aflati in afara Legii. Multumesc.

 

Am verificat autenticitatea emitentului, am primit atestarea autenticităţii mesajului şi, drept urmare, m-am conformat: înregistrarea video a fost eliminată din rândul celor accesibile.

DAR, pentru că există un DAR…

Dar de ce acest refuz al accesibilităţii publicului (atâta cât este – zece, douăzeci de inşi) spre o seară plină de naturaleţe şi spontaneitate? Şi nu e vorba numai de materialul filmat de mine, ci şi de al altora incluzând aici organizatorii Întâlnirilor respective.

Am rumegat problema şi am ajuns la o concluzie. Că respectiva artistă s-a comportat prea natural, prea firesc, în afara unui cadru IMPUS! Care-i acel cadru impus, prin ce soi de vrajă perfidă ajunge cineva din persoană la nivelul de „marcă înregistrată” (sic!)? Aşa că am am făcut ceva săpături şi, în acelaşi timp, am început şi să-mi reamintesc unele lucruri.

 

Şi ne-am reamintit că artista în cauză „iubeşte lemnul. Şi spaţiile mici”. Acest lucru petrecându-se, se pare, în timpul întâlnirii cu Sfântul Anton, credem noi, într-o biserică trainică, de piatră ori cărămidă, după cum am găsit citat pe blogul unui domn: https://olivian.ro/oana-pellea-jurnal/

„A! Asta era!”, mi-a picat mie fisa. „Am uitat că dacă ne aflăm în faţa unei „mărci înregistrate” (nu a unei persoane) musai trebuie să fie şi o societate mai mult sau mai puţin comercială dar, foarte sigur, ocultă. Gen „Editura Humanitas” şi ai ei sclavi care fac drepţi când vine ordinul pe unitate ideologică de la tovarăşul Liiceanu. Care tovară, primeşte şi tovărăşia sa diverse ordine pe linia corectitudinii politice spre a le impune – CU TOATĂ FORŢA – în mentalul colectiv al românilor. Şi că-i aşa cum zic eu, priviţi aici un material idologic al acestui satrap cultural ce vine pe direcţia propagandistică în care se înscrie şi clipul celor de la Taxi: http://www.contributors.ro/ Propagandism de cea mai pură speţă sovietică! Se inventează problema (apare clipul) apoi se vine cu clarificarea ideologică (cu articolul pe linie).

Dar deja chestiunea nu mai e la ordinea zilei! Acum se discută şi se manipulează despre alttceva. Despre cei „trei milioane de tâmpiţi” care se opun PROGRESULUI! se opun LIBERTĂŢII! Se opun FRATERNITĂŢII! Se opun IUBIRII, to’arăşi! Prin urmare şi vectorii de opinie în care s-a investit la greu (şi cărora le e teamă că vor pierde încrederea – şi veniturile? – partidului cultural pe care-l slujesc) sunt treptat scoşi la înaintare:

Adică vedeţi dumneavoastră, bestiile fasciste au o atitudine contrară UMANITĂŢII de vreme ce aceşti „creştinopaţi” doresc legalizarea familiei tradiţionale.
Ori, revenind la problema iniţială şi părăsind tonul ironic, la întâlnirea cu pricina eroina şi-a devoalat propria fire, propriile-i dorinţe şi gânduri. Un mesaj, în profunzimea sa, ce venea mult în contradicţie cu al „stăpânilor”. A fost ca un soi de defulare. Şi asta a deranjat!

„La Sagrada Familia”, instrumentalizată ideologic de extremiştii de stânga


În ultimul timp pe stângiştii noştri scumpi (liberalo progresişti, s-avem pardon!) îi aflăm în gură numai cu Sagrada Familia din Barcelona, pe care o contra-propun Catedralei Neamului Românesc. Cică, cât de hidoasă ar fi Catedrala din Capitala României. Şi cât de super aceea din Barcelona. Şi cum ar fi ea la fel de slută ca şi Palatul Parlamentului (Casa Poporului) şi ar reprezenta aceleaşi tendinţe spre megalomanie ca pomenita clădire guvernamentală.
Să lăsăm de-o parte chestiunea casei Poporului – obiectiv inclus OBLIGATORIU în cicuitele turistice bucureştene – şi să revenim la Sagrada Familia. Pe care un anarhist celebru ar fi vrut-o… demolată! La George Orwell mă refer, care în „Omagiu Cataloniei” se referă în aceste cuvinte la vestita catedrală:
„For the first time since I had been in Barcelona I went to have a look at the cathedral [La Sagrada Familia] – a modern cathedral, and one of the most hideous buildings in the world… Unlike most of the churches in Barcelona it was not damaged during the revolution – it was spared because of its ‘artistic value’, people said. I think the Anarchists showed bad taste in not blowing it up when they had the chance.”
Aş fi dat extrasul în limba română dar, ca un făcut, nu găsesc acum volumul în bibliotecă. Dar e bine şi aşa.
Observăm două lucruri. În primul rând, că în Catalonia dictaturii anarho-bolşevice cele mai multe biserici fuseseră distruse – „Spre deosebire de cele mai multe biserici, ea (Catedrala) nu fusese distrusă în timpul revoluţiei”. Anarho-bolşevicii aplicaseră, pesemne, avant la lettre, sloganul binecunoscut „Vrem spitale, nu catedrale”, dar la modul ciuntit. Că de credinţa că „Dumnezeu preferă lucrurile mici” nu putem să-i credităm. Spre diferenţă de ipocriţii mioritici, anarho-bolşevicii catalani erau sinceri: atei (şi asasini) până-n pânzele albe. Ştim însă sigur că, deşi aveau spitale şi nu mai aveau catedrale (biserici, mă rog) spaiolii republicani nu mai aveau… mâncare. Aşa cum nu avea să mai fie mâncare în tot lagărul socialist.
Atunci de ce nu s-o fi apucat să distrugă „una din cele mai hidoase clădiri din lume”. Aici cred că ne aflăm în plină dispută estetică. Locuitorii din Peninsula Iberică aveau, pur şi simplu, alte preferinţe estetice, conform tiparului înscris în mentalul colectiv forjat din împreunarea stilului maur cu acela creştin, şi, de aici, preferinţa pentru formele gândite de Gaudi. Ceea ce se opunea vederilor „internaţionaliste” ale unui tovarăş precum Orwell.
Dar vie întrebarea noastră. Nu cumva ideile estetice ale contestatarilor Catedralei româneşti sunt calate pe acelaşi tipar internaţionalist precum fuseseră şi cele ale lui Orwell la vremea sa? Eu cred că da! Iar noul internaţionalism „estetic” (şi nu numai) are în spate un finanţator: Soros. Atunci de ce i-am credita pe aceşti cu monopolul adevărului, inclusiv în plan artistic?
PS: nu faceţi din Orwell un sfânt. Abia după ce a cunoscut ipocrizia bolşevicilor în sensul cel mai brutal şi criminal a început să realizeze hidoşenia din spatele stângii.

Ipocrizia domnului Dan Teodorescu (Taxi)


Foarte recent, acest domn a afirmat că „lui Dumnezeu îi plac bisericile din lemn”, deci mici. Nu cumva catedrale. Cică aşa i-a suflat Dumnezeu la ureche şi trebuie neapărat să-l credem pe cuvânt. Sau o fi avut o revelaţie bruscă? Poate! Poate s-o fi gândit la propriile-i experienţe. Şi anume:
– una bucată naş familie prezidenţială Băsescu
– una bucată biserică Elefterie! Neh, nu aia micuţă numită Elefterie Vechi, ci aceea mai nouă, din Piaţa Operei, DE FIŢE!
– dar şi una bucată salon IMENS (Grand Ballroom) într-un hotel IMENS, anume Marriot.
Între timp s-a sucit domnul Teodorescu. Nu-i mai plac clădirile mari. Doar cele din lemn. Şi s-a apucat să se lepede – ÎN PUBLIC – de cele pe care până mai ieri le apreciase. De un personaj nu am auzit în schimb să se delimiteze. DE NAŞU! Şi nici nimic referitor la cele 100 de spitale şi instituţii de sănătate publică desfiinţate în timpul regimului Băsescu. Nici pe el, nici pe comilitonii săi.

Cine sunt agitaţii anti-creştini din „presă”? Băsiştii de ieri gen Ramona Ursu & Co


O să tot spun că românii au memorie scurtă. Da’ scurtă de tot câtă vreme în loc să răspundă cu un scuipat la adresa autorilor, preferă se dea share materialelor acestora. hai se ne reamintim ce se petrecea prn 2011, pe vremea în care guvernarea Băsescu desfiinţa spitale iar jurnaliştii se făceau preş în faţa preşedintelui mult iubit.

Păi ieşea la iveală o directivă internă a unui concern mediatic! Ramona Ursu era persoana în cauză, „Adevrul” – trustul în cauză, iar cerinţele vizau reflectarea (şi deformarea) imediată şi cât mai amănunţită a tuturor subiectelor de scandal care puteau lovi în Biserică! Vom relua mai jos acele mail-uri, preluate de pe blogul lui Victor Ciutacu, jurnalist care a avut reacţie n acea vreme. 

Mă repet şi voi repeta: BĂSESCU TĂIA ŞI SPÂNZURA! BĂSESCU ÎNCHIDEA SPITALE, AZILE, OSPICII. Iar slugoii din presă NU spuneau nimic! ATUNCI! Dar acuză astăzi! Cică ei sunt ăia neprihăniţi care au voie să arunce piatra! Hai sictir, jigodiilor! Nu îl prin eu pe o jivină de asta să vezi ce-l iau la întrebări!

Apropo, slugoaica de Ramona Ursu e bine mersi în continuare la „Adevărul” şi, în continuare, înjură tot Biserica. Asta între un PLAGIAT, pentru că micuţa revoltată – doară îi dădea lecţii şi lui Ponta de moralitate intelectuală – foloseşte (de fapt distorsionează) o vorbă de-a regretatului Grigore Vieru. Ce spunea acesta:

„- De unde ştii că există Dumnezeu?

– de la mama. iar mama nu m-a minţit niciodată!” (citat din memorie)

Ei, era prea religios mesajul şi nu se putea apela. Aşa că fătuca asta imbecilă l-a deformat:

„Corupţilor, noi suntem cei cărora părinţii le-au spus că vor fi liberi. Iar mama nu mă minte!” Uite chiar aici e articolul. Iar ceva mai jos vin şi lecţiile deontoloagei date lui Ponta: „Cât de josnic poate fi un premier trimis în judecată pentru corupţie, cu un doctorat plagiat”. Dar cât de josnică poate fi o secătură ca tine, Ramono, care copiază fraze de la mari poeţi lăsând impresia că-s ale sale? Păi una care e în stare să facă drepţi când cer interesle patronilor alogeni şi să facă ceea ce ai făcut tu, fă, în urmă cu 4 ani (preluare de la Victor Ciutacu):

Ramona Ursu, redactor şef adjunct ,Adevarul de Seară”

Va propun sa facem toti, acolo unde avem cazuri similare, materiale cu scandaluri in care au fost implicati preoti. Ideal este sa fie scandaluri sexuale, dar putem baga si altfel de lucrui: batai intre popi, injuraturi, talharii, etc.

Punem materialele pe site, cu fotogalerii, video, inregistrari audio…ce aveti voi… si va linkuiti toti la materialele facute de ADS Bucuresti despre scandalul homosexual cu minori de la Patriarhie – popa Irineu.

—————————————————————————————————————————————————-

Mirela Cimpoi, redactor şef”Adevărul de seară” Iaşi

RUGAMINTE DE LA CLICK: Vedeti daca la Bac vine vreun elev mai prost imbracat sau cu bicicleta ori in slapi. Vedeti poate surprindeti ceva care sa tradeze saracia elevului roman.Cu poza si declaratie de la el. Sa anunti pe Alina Stan daca aveti evenimente deosebite la proba de luni!

Propuneri pentru lista cu „fascişti”: astăzi, Lucreţiu Pătrăşcanu


Cum domnul (fost tovarăş) Alexandru Florian – Feinstein duce o luptă atât de „nobilă” în încercarea sa de a curăţa România de „duhoarea” fascistă, şi cum domnia sa (fost „tovărăşia sa”) este destul de singur iar Institutul „Elie Wiesel” în afara banilor (foarte mulţi, mai ales dolarii) are resurse umane destul de puţine, ne-am decis ca şi noi, cu modestele noastre puteri, să nu precupeţim nici un efort pentru a-l sprijini în lupta dârză şi „nobilă” la care s-a înhămat. Vom încerca, pe cât se poate, să contribuim la sporirea numelor care trebuie alungate din cultura română, care pângăresc acest popor muncitor şi, în special, proletar. Să stârpim fiara fascistă, tovarăşi, ca să nu mai scoată capul niciodată. Pentru că duşmanu’ nu doarme, după cum nici vigilenţii anti-fascişti nu dorm!

Aşa că începem demersul nostru prin propunerea unui nume – o bestie fascistă, după cum o dovedeşte însăşi sentinţa de condamnare. Bănuim că şi Radu Florian, tatăl lui Alexandru, a avut, în tinereţea sa, aceeaşi reacţie vehementă faţă de aceşti şerpi veninoşi, vipere antimuncitoreşti de felul lui…

LUCREŢIU PĂTRĂŞCANU,

după cum ne arată însuşi documentul publicat în Historia, de unde îl reproducem şi noi mai jos.

PS: propunem ca pe listă să fie incluse şi SUA ca guvern dovedit a fi în cârdăşie fascistă cu această bestie cu chip de om.

Comunicatul oficial al Tribunalului Suprem al R.P.R. — 18 aprilie 1954: De la Tribunalul Suprem al R.P.R.
Comunicat
Între 6–14 aprilie 1954, Colegiul Militar al Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române, compus din colonelul Ilie Moisescu, președinte, colonel Demeter Alexandru și colonel Ciulei Ion, asesori populari, procurori fiind colonel Aurel Ardeleanu, colonel Rudolf Rosman, colonel Grigore Râpeanu și maior Ion Pahonțu, a judecat procesul grupului de spioni și complotiști în frunte cu L. Pătrășcanu […]
Cercetările au dovedit că încă din 1940 Pătrășcanu a întreținut legătura cu directorul general al Siguranței legionare, Al. Ghica. El a devenit unul din cei mai mârșavi agenți ai Siguranței și ulterior unul din principalii agenți ai serviciilor de spionaj ale unor puteri imperialiste.
În timpul războiului criminal antisovietic, acești provocatori și spioni au dat pe mâna Siguranței un mare număr de luptători patrioți antifasciști, dintre care mulți au fost executați de autoritățile fasciste.
În anul 1943, L. Pătrășcanu și-a aranjat cu ajutorul subsecretarului de stat la Interne în guvernul fascist, generalul Piki Vasiliu, o internare de câteva luni în lagărul de la Tg. Jiu pentru a-și acoperi astfel legăturile cu Siguranța fascistă și pentru a desfășura acolo acțiuni provocatoare împotriva internaților antifasciști.
Acționând ca dușman al poporului român, L. Pătrășcanu s-a întâlnit, în iulie 1944, cu Ion Antonescu și a căutat prin felurite mijloace să întârzie răsturnarea clicii fasciste de către forțele patriotice.
După eliberarea țării noastre de către forțele armate ale Uniunii Sovietice, când forțele patriotice au reușit să doboare dictatura fascistă și să aresteze căpeteniile antonesciene, L. Pătrășcanu primește din partea serviciilor de spionaj ale unor puteri imperialiste directiva de a păstra cu orice preț funcția înaltă în care se
strecurase, în vederea intensificării activității criminale împotriva statului și poporului român. El are în acest scop o serie de întrevederi secrete cu agenți ai serviciilor de spionaj ale S.U.A.
Folosind situația sa în guvern, Pătrășcanu organizează un grup complotist antistatal, având agenți atât în aparatul exterior al ministerului de Externe, cât și în Ministerul Justiției, Institutul de statistică și în alte instituții de stat.
În preajma lui 24 februarie 1945, Pătrășcanu transmite lui Rădescu, prin spionul american L. Madison, asentimentul său pentru organizarea unei lovituri militaro-fasciste. […]
Tribunalul a stabilit, de asemenea, o serie de fapte care arata totala descompunere morală a lui Pătrășcanu și a complicilor săi.
În cursul dezbaterilor procesului, a fost dovedită pe deplin vinovăția acuzațiilor prin documente originale descoperite de organele de cercetări, prin corespondența personală a acuzaților, precum și prin depozițiile unui număr de 89 martori.
În fața probelor incontestabile, acuzații au confirmat în instanță declarațiile făcute la cercetări, recunoscându-și vina pentru crimele săvârșite.
Tribunalul Suprem al R.P.R. a stabilit că acuzatul L. Pătrășcanu se face vinovat de trădare de patrie, de acțiunea de paralizare a luptei forțelor patriotice împotriva fascismului, de organizarea unui grup complotist contrarevoluționar și antistatal, în scopul acaparării puterii și restabilirii regimului burghezo-moșieresc și a dominației imperialiste asupra României. […]
Tribunalul Suprem al R.P.R. hotărâște:
Condamnă pe L. Pătrășcanu și R. Koffler la pedeapsa cu moartea; […]
Sentința este definitivă.
Sentința Tribunalului Suprem de condamnare la moarte a lui L. Pătrășcanu și R. Koffler a fost executată.
(„Scânteia“, nr. 2950, din 18 aprilie 1954, p. 3)
Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, București, Editura Corint, 2001, p. 373-374

Intenţii „antifasciste”


Şi uite aşa iese la lumină adevărata ţintă a celor de au ticluit penibila lege anti-constituţională. Îi dau de gol înseşi aserţiunile neobolşevicului Florian. Aceasta este: REGIMUL MAREŞALULUI ANTONESCU. Nu legionarii! Aceştia erau faţada, un fel de „iepure” propagandistic cu care să iasă în faţă şi să agite spectrul „fascismului”. Numai că legionarii nu au condus România decât 5 luni, şi nici acelea complet iar la îndepărtarea lor de la putere s-a lăsat cu procese. Ori, de vreme ce au fost judecaţi – şi încă sever (nu discut aici cât de veridice au fost ori ba acuzele) – nu mai poate nimeni să acuze România CA STAT de cele săvârşite de „fascişti”.

Ori, în cazul agitat de agitatul (şi agitatorul) Florian, numele în discuţie sunt ale lui Mircea Vulcănescu (antonescian, de vreme ce a rămas în slujba guvernării Antonescu până la final) şi Nichifor Crainic (şi el tot apropiat al lui Antonescu DUPĂ înlăturarea legionarilor). Ori guvernarea Antonescu a fost una militară, nu ideeologică, pentru că nu se baza pe o mişcare politică. De aici rezultă că România nu putea fi considerată stat „fascist” de către oamenii raţionali. Nu este şi cazul sovieticilor şi sovietizanţilor (tip Florian) pentru care oricine se opunea demenţei staliniste era automat fascist. Până şi social-democraţii au fost etichetaţi aşa atunci când au intrat în conflict cu Stalin, deci cu sovietele. Iar Finlanda, în timpul războiului, a fost condusă de o guvernare social-democrată, deci „fascistă”!

Prin urmare ţinta, cum am spus, rămâne tot Antonescu şi „pogromurile” inventate de slugile lui Stalin. Şi se tot chinuie angajaţii lui tov Florian să demonstreze (fără analize medico-legale) cum că dealurile Moldovei (şi în principal de lângă Iaşi) ar fi pline de cadavre „semite”. Şi tot felul de actoraşi amatori – cu vârste de 70 de ani – dau mărturie (plătită?) asupra „crimelor” pe care le-ar fi văzut chiar ei. Deşi mare parte nici nu erau născuţi la vremea aceea sau abia le dăduseră ochii. Şi atunci care e scopul? Păi cred că e unul foarte prozaic: BANII!