Situaţia din Ucraina: pe urmele unei „dezinformări”


În urmă cu câteva zile (mai precis vineri, 15 august) autorităţile ucrainiene acuzau intruziune unei coloane militare provenite din Rusia pe teritoriul ucrainian. Aceleaşi surse mai afirmau şi că respectiva coloană militară ar fi fost distrusă prin salve de artilerie. În acelaşi timp, autorităţile de la Moskova negau vehement acest lucru. Ştirile erau destul de contradictorii mai ales că arzătoare era şi chestiunea „convoiului umanitar”, ceea ce crea impresia că respectiva infiltrare ar fi avut loc dinspre Doneţkul rusesc înspre cel ucrainian.

O afacere numai bună să se preteze manipulărilor şi, mai ales, dezinformărilor practicate de diversele „goarne” muscăleşti. De alea de pe la noi vorbesc. Gen Cozmin Guşă ori bezmetici fără „rost”, precum o haimana ideologică precum un anume Albişteanu.

Da, într-adevăr, au fost manipulări, dar nu în sensul dorit de respectivii răspândaci. O voi demonstra pentru că eu – spre diferenţă de respectivii – încerc cât de cât să mă informez. Între altele, o unealtă despre situaţia frontului în Ucraina cu informaţii la minut este acest site pe care toată lumea îl poate accesa.

Voi porni de la situaţia actuală din zonă aşa cum este ea configurată pe hartă. Dar cer atenţie asupra zonei de sud, aceea care este subiectul postării şi al „dezinformărilor”. Observăm că cele două republici „populare” rusofone (Doneţk, colorată în oranj, şi Lugansk în roz) se unesc în partea de sud şi împreună se conexează cu Rusia.

 

Situatia in Donetsk si Luhansk

Dar cum stătea situaţia în seara de joi, 14 august? Ei bine, trupele ucrainiene reuşiseră de ceva zile să rupă legătura dintre Republica „Populară” a Luganskului (RPL) şi Republica „Populară” a Doneţkului (RPD), încercuind-o cimplet pe aceasta din urmă şi tăindu-i şi culoarul spre Rusia (punctul A cu roşu). Celebrul convoi umanitar se găsea în acest timp în drum spre alt Doneţk (cel rusesc), marcat cu B de culoare albastră pe hartă. Zona aflată sub control ucrainian am haşurat-o cu verde.

 

Situatia in Donetsk si Luhansk 14 august

 

Pe 15 august – ziua incursiunii coloanei ruseşti („distruse de artileria ucrainiană”) – ne arată o străpungere realizată între graniţa cu Rusia şi zona de sub controlul RPD (colorată în roşu în harta de mai jos), o fâşie intrată din nou sub autoritatea separatiştilor.

 

Situatia in Donetsk si Luhansk 15 august

 

În câteva zile şi fâşia ce separa RPL de RPD intră sub controlul rusofonilor.

 

Situatia in Donetsk si Luhansk 19 august

 

Ce să înţelegem de aici? Păi că da, au fost anumite mistificări. Credem că a existat o coloană militară dinspre Rusia dar că ea NU a fost distrusă ci, dimpotrivă, aceea a dat peste cap situaţia frontului în zonă. Înţelegem şi că tot tămbălăul creat de vestitul „convoi umanitar” era o diversiune creată spre a se abate atenţia de la un Doneţk (cel ucrainian – ţinta ofensivei ruseşti) la un alt Doneţk (cel rusesc) aflat la vreo 200 km depărtare de puncul de infiltrare al ruşilor. Nu au demonstrez acest lucru. Harta însăşi vorbeşte!

Să mai adăugăm un amănunt. Cel care a anunţat primul infiltrarea convoiului rusesc a fost un membru al parlamentului ucrainian în noaptea de joi spre vineri (14 spre 15 august). Poroşenko l-a confirmat mai apoi,a dăugându-se şi povestea despre distrugerea sa. Apoi s-a închis subiectul. De ce? Alternativa firească ar fi dus la un conflict DIRECT şi DE DURATĂ cu Rusia. Credem că ucraina doar a amânat exacerbarea războiului.

PS: oare pe anticomuniştii de carton din specia lui Albişteanu, Karamazov & Co nu-i deranjează titulaturi, lozinci, şi însemne precum „republică populară”, „steaua roşie”, „agresiune fascistă”, „capitalism putred”? Credem că nu! Sunt monede calpe care şi-au dat arama sovieto-rusnacă pe faţă.

Războiul vitejilor cu furtuna din ibric


Mare nelinişte de vreo câteva zile pe blogurile autointitulate „tradiţionaliste”. Vai, vai! Lui Valeriu Gafencu o să i se retragă prestigiosul titlu de… „cetăţean de onoare”! Al şi mai prestigioasei localităţi… Târgu Ocna! Un complot bine pus la punct de către Tontache personal, „Institutul Elie Wiesel” fiind doar aşa, de faţadă.

 

Indignarea stârnită a făcut să treacă neobservat penibilul. Pentru că este penibil să acorzi unui RĂPOSAT un titlu pe care, poate, nic nu l-ar fi acceptat sau nici nu l-ar fi dorit. Personalităţile în viaţă primesc această recompensă onorifică din partea diverselor comunităţi urbane ori rurale. Pentru ceilalţi – trecuţi între timp la Domnul – rămâne formula mai decentă a acordării numelor lor unor spaţii publice (străzi, piaţete) ori a ridicării unor monumente.

 

Între timp freamătul s-a mai domolit pentru că aleşii locali au tratat dilimandreala slugoilor de la „Elie Wiesel” aşa cum trebuia: cu sictir, în spirit cât se poate de democratic.

 

În timpul acesta omagierea publică a Mareşalului rămâne aşa cum o ştim. Interzisă.

Un dram de aritmetică pentru luminarea minţilor pleşiştilor, rostuiştilor şi pedelimbiştilor


Pentru că „dăştepţii” ăştia au o problemă cu număratul şi cu „legitimitatea”, ţipând ca turbaţii că se încalcă drepturile a peste op’şpe şi ceva de milioane, ţin să le vin în faţă cu doar câteva cifre. Fără mare filosofeală, fără bătăi de cap pentru că pot folosi pentru verificarea atât calculatorul, dar şi pixul ori creionul sau, de ce nu, telefonul mobil. Nu-i vorba de ecuaţii şi paraecuaţii ci doar de puţină atenţie. A, şi de puţină logică – aste e mai greu pentru nişte căzături cărora le lipseşte şi minima morală şi ruşine. Dar să sperăm.

 

1. La alegerile parlamentare care au avut loc pe 30 noiembrie 2008 au participat 7.238.871 alegători, ceea ce însemna o prezenţă de 39,20 % din celebra de acum „listă electorală permanentă” (18.253.616). Sursa este documentul BEC pe care îl aflaţi aici şi aici. Aceste alegeri au avut drept scop alegerea reprezentanţilor Naţiunii în forul care REPREZINTĂ Naţiunea. Toate – repet, TOATE! – regimurile au acest for, chiar şi sub forma unui simulacru, indiferent că este vorba de regimuri democratice, autoritare, comuniste, fasciste.

 

2. La alegerile pentru Parlamentul european ce au avut loc pe 7 iunie 2009 la vot am avut fabuloasa prezenţă de 5.035.299 din cei 18.197.316 alegători cuprinşi pe listele permanente, adică 27,67 de procente. Cifrele sunt preluate tot de la sursa oficilaă care este BEC, şi o aflaţi aici. Şi asta pentru ca nişte loaze şi scursori de felul lui Barroso, tante Redding ori procuroarea macovei sau acivistul Preda să aibe fumuri la cap de mari conducători ai Europei.

 

3. Peste câteva luni, pe 6 decembrie 2009, s-a desfăşurat al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Între Mircea Geoană şi Traian Băsescu. Cu patimi destule şi cu o mobilizare ridicată. Iar cifrele sunt concludente pentru un asemenea spectacol prin de încrâncenare: 10.620.116 prezenţă la vot, dintr-un total de 18.303.224, adică un procentaj de 58,02. Iar Băsescu ieşea preşedinte cu 5.275.208 voturi. Sursa iarăşi este oficială, provine de la BEC şi o aflaţi aici.

 

4. Iată că în anul Domnului 2012 am avut parte de (încă) un Referendum prin care poporul Român era consultat în chestiunea demiterii lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al ţării. Conform surselor oficiale BEC, la această consultare au participat 8.459.053 cetăţeni dintr-o listă permanentă de 18.292.464, adică o prezenţă la vot de 46,24%, iar dintre cei care s-au prezentat au votat în favoarea demiterii 7.403.836 cetăţeni, adică 87,52 % din voturile valabil exprimate. Cifrele le puteţi verifica aici, preluate tot de pe site-ul BEC-ului.

 

 

 

Şi acum să revenim la strofocaţii şi indignaţii noştri, cu pretenţii de elită, care se dau loviţi la democraţie de pretenţiile unui „grupuleţ” de 7 milioane şi ceva, care dă „lovituri de stat” şi vrea să le schimbe lor preşedintele mult iubit. Pentru aceştia, aşadar:

 

– Unde apar cele 18 milioane pentru care faceţi spume la gură că li s-ar încălca drepturile cînd se face referire la: 7.238.871 (alegeri parlamentare); 5.035.299 (alegeri europene); 10.620.116 (alegeri prezidenţiale)? Unde sunt cei 18 milioane de care vorbiţi? Sau numai la referendum v-aţi amintit brusc? Până atunci nu v-a pălit durerea de cap. Aveaţi amnezii. Numai că le aveţi în continuare. Dar în cazul dumneavoastră se numesc minciuni.

 

– Care cifră este mai mare?

 

7.403.836, câţi au spus DA la Referendum sau 7.238.871, câţi i-au ales pe TOŢI parlamentarii români? Curios lucru dar PRIMA cifră este mai mare.

 

7.403.836, câţi au spus DA la Referendum sau cei 5.035.299 care au trimis aleşi – pe TOŢI aleşii – la Buxelles? Curios lucru, tot prima.

 

7.403.836, câţi au spus DA la Referendum sau cei 5.275.208 care îl alegea pe Băsescu preşedinte? Curios lucru, tot prima cifră este mai mare. Şi de ce asta? Pentru că o bună parte din cei care îl vor demis l-au votat în 2009.

 

Voi v-aţi obişnuit cu minciuna, ca nişte fii ai minciunii ce sunteţi. Dar nu uitaţi că dacă vor tăcea oamenii, vor striga pietrele. La momentul de faţă oamenii strigă. Iar cifrele vorbesc.

Pe la reviste d’astea nu e Rost de bărbăţie


O păsărică fără rost a venit şi ne-a şoptit că, cică, un ins foarte vocalist în cele ale tradiţionalismului face pe viteazul numa’ şi numa’ virtual. Când e rost de pus vorbele în fapte, o dă repede la întors, după tradiţia băsismului glorios pe care o urmează.

 

Astfel, individul cu pricina s-a făcut foc şi pară pe un anume „Mucles, bă”, căruia a promis „că-i rupe capul”. Păsărica ne-a şoptit că personajul cu pricina i-ar fi oferit prilejul să-şi pună ameninţările cu pricina în fapte dar replica, dată cică altora, a fost cum că măreţul personaj băsist nu poa’ să-şi piardă timpul prin tot oraşul căutând un anonim oarecare.

 

A! Păi dacă-i aşa, sşa trecut la varianta clasică, din nişte epoci mai vechi. Adică, prin intermediul unor martori, marele scribău a fost provocat la… duel, ca să-i zicem aşa. Practica mai veche presupunea săbii, pistoale, chestii d’astea, dar în vremurile mai noi şi simpla bumbăceală poate fi trecută la capitolul dueluri. Şi a avut timp de gândire (sau de răzgândeală) mai mult de patru zile. Adică ar fi avut prilejul să-şi spele orgoliu de răspândac rănit printr-o luptă mai bărbătească.

 

Dar… a refuzat! Adică a băgat-o la întors. Cică e nevoie de a depune cerere, cu număr de înregistrare, cu adeverinţe şi, neapărat, cu buletinul în mână! A! Şi cu declaraţie pe propria răspundere pentru cazul de accidentare. Evident, respectând minorităţile, adică scrise ori în ţigăneşte ori, preferabil, în idiş.

 

Păsărica respectivă ne-a încredinţat şi textul cu care onor barosanul de la Rost îşi apără „onoarea”:

 

„Dacă e tare în carbastan (ca şmecher de cartier ar trebui să ştie ce înseamnă) să-mi facă această provocare în mod public, pe blog, sub numele real si asumându-şi toate consecinţele, că vin.”

 

Replica a venit – oho! – într-un „târziu”, cu mari sforţări obţinută. Adică la patru zile după ce a fost înştiinţat (dacă mesagerii şi-au făcut treaba cum se cuvine). Martorii celor doi stau dovadă. Oameni cât se poate de serioşi. Şi în loc de o zi precisă, de o oră stabilită, de un loc fixat se treziră cu… condiţii. Adică o dă întoarsă. Măi, ăsta, măi, nu-i cuşer treaba, măi!

 

Ca să facem o analiză de text servit, observăm că specimenul cunoaşte nuanţele lexicului unei anumite minorităţi, ceea ce nu trebuie să ne mire la felul acesta de tradiţionalişti. Mai observăm că personajul cu pricina se crede… Băsescu (se putea altfel?) şi pune condiţii. Cu atât mai interesant devine cazul cu cât acestui specimen de tradiţie mai nouă nu i se poate da în nici un fel de numele pe care-l are. S-o numi Târziu? S-o numi Lovin? Ori poate Levin, prescurtat Levy, ca să fie mai spre bucuria unora. Adică ar fi Riceard Levy, mă întrebaţi? Naiba ştie! Parcă în cazul celuilalt tovarăş „de idei” lui Dolfi Codrescu ne putem baza pe ceva serios? Ori în cazul lui Paul Ghiţiu, al cărui nume, când îl citesc. mă duce (iarăşi naiba ştie de ce) la mai vechiul Sorin Toma (fiul „celui mai mare poet al românilor”, pentru cine nu a auzit de acest specimen). Chair nu ştiu de ce fac această conexiune.

 

„Este pseudonim, dom’le. Nu ştii ce-ai aia? Are dreptul, conform legii”. Ei bine nu-i chiar aşa. Pentru că altui „tradiţionalist” de viţă dârză îi găsim semnătura sub forma „Paul S. Grigoriu”. Adicătela taică-su se numeşte Sorin? Au Silviu? Ori poate Săndel? Ei, aş! Nţţţţ. Păi o mai avea un al doilea nume de botez. Paul Sebastian Grigoriu? Paul Săftică Grigoriu? Paul Serghei Grigoriu? Da de unde! Domnul cu pricina îşi semnează articolele mereu cu Paul Slayer Grigoriu. Este dreptul domniei sale (conform legii). Dar nu şi pentru al nostru Claudiu R. Târziu, care a scos la vedere – şi în tipar şi în mediul virtual – inepţia aceasta. Vă daţi seama câte capete de istorici literari se vor chinui să afle cine se află sub numele cui în această publicaţie!

 

Aşa că specimenul cu pricina rămâne cu buza umflată şi mândria dereglată. Că zilele în care trebuia să accepte provocarea s-au dus. De altminteri, nu o să-i explicăm noi – şi nici „Mucles, bă” cum era cu practica şi procedura duelului – pentru că instituţie nu era. să se documenteze singur.

 

– Bine, dar cu onoarea lui nereperată ce se va întâmpla?

– Las’ că i-o reperează dom’ Băsescu!

 

(Finalul e parafrază după clasici. Pentru necunoscători)

Răspundem ascultătorilor


Un ‘telectual ne întrebă: „Am fost acuzat de onanism politic. Ce este aceea?”

La solicitarea noastră, doctorul Ardei Preşu vă dă răspunsul: „Adică dumneata o freci, ca toţi ‘telectualii. Se mai numeşte şi LABAGEALĂ INTELECTUALĂ. Se manifestă prin juisare în vânt. Specimenul de genul ăsta face pe protestatarul în baie, când e singur. Ea se practică şi în grup: în grupul GDS, în grupul ROST ori la Dilema. Aici tabloul liderului suprem este arătat în public iar participanţilor li se scoală. Nu, nu acel lucru la care vă gândiţi, ci sentimentul de elită. Sentimentul de participare la exhibiţionismul politic. De cele mai multe ori urmează perversiunea numită „pupincurism reciproc”.

Un răspuns scris de Iulian Capsali cu care sunt 100% de acord


Pe blogul auto-caracterizat „tradiţionalist” al lui Răzvan Codrescu, la o postare de cauţionare a băsismului, a venit şi o replică scris atât cu inima, cât şi cu mintea. Este preluată de aici şi o redau pe larg mai jos:

 

Esti in aceeasi zodie a diabolizarii „comunismului” cu prietenul Razvan Codrescu, ciumei careia-i contrapuneti in mod ciudat un securist care procedeaza expert la dezbinarea societatii romanesti. Distrugerea economiei prin supraimpozitarea firmelor mici, armatei (nu comnteaza nimeni ce scrie un General al Armatei Romane?) si serviciilor secrete (cel putin la SIE), a sanatatii si a agriculturii (ultima, dispretuita complet in buna traditie neoconservatoare), aici vad ca sariti peste subiect. Ca l-a batjocorit pe Rege este de vina…Iliescu (care a avut decenta totusi sa-i fie alaturi la aniversare). S.a.m.d.

 

Este adevarat, si eu si Mircea Platon am fost consecventi impotriva lui Basescu si la alegerile din dec. 2009 (Alex Racu nu mai tin minte sa fi fost implicat, sa ma scuze). Asa cum am fost alaturi si in tabara anti-ecumenista formata in jurul Mitr. Corneanu, tabara care s-a strans acum in jurul lui Basescu, cu exact aceeasi componență, plus cativa dintre domniile voastre. Pentru mine este simptomatic faptul ca va aflati in randul neoliberalilor globalisti si ecumenisti, doar din ura fata de „comunisti”. „Anticomunistii” langa care va gasiti au inchis spitale, au taiat un sfert din salarii si au inchinat tara la FMI cu datorii colosale facute in cel mai scurt timp, proiectul lor ESTE desfiintarea statalitatii Romaniei (!) deci incalca flagrant Constitutia Romaniei in chiar miezul ei – art 1. România este stat national, suveran şi independent, unitar şi indivizibil – si totusi sunteti alaturi de ei, pentru ca, vai!, sunteti ca si ei, anticomunisti. Daca prin anticomunism intelegeti acceptarea distrugerii statului roman (economie, armata etc) si stati in aceeasi barca cu ecumenistii, incep sa devin din ce in ce mai intrigat. Ma intriga si lipsa de solidaritate cu neamul, pus sa-si vanda viitorul FMI-ului si globalismului, strivit de taieri de salarii si batjocorit de acest asiatic abuziv. Adica de dragul anticomunismului sa-i cautionezi pe inaintemergatorii, pe cei care-l mosesc pe antihrist, mi se pare o problema cognitiva si lipsa perspectivei eshatologice. Nu puteti calca peste durerile acestui neam si nu puteti fi alaturi de cei care-i ataca fibra care-i da seva dainuirii in vesnicie – ortodoxia – doar din… „anticomunism”.

 

Cei mai rafinati vad in aceasta naparca agresiva si lipsita de sentimente o ultima solutie in calea „dictaturii”… El, care a avut TOT statul in mana pana zilele trecute, de care si-a batut joc slujind interesele oricui, numai cele nationale nu. Nu este asta ceva ce tine de o „vrajire” de felul acelui personaj care, cu fluierul fermecat, depopuleaza de copii (adica extrage partea de de candoare si limpiditate din om) si goleste orasul (societatea), lasand-o prada schizofreniei si lipsei de criterii? Marea problema cu impostura este camuflatajul perfect, atat de amagitoar incat dispar reflexele mentale de aparare in fata ei dar, ce este mai grav, dispare acea sensibilitate a sufletului care te face sa fii circumspect, temator atunci cand simti rasuflarea mirositoare a raului. Vad siderat oameni verticali ce se livreaza complet acestui Caliban – care-i dispretuieste profund de altfel, pentru el sunt simple unelte folosite la un timp anume, de care te debarasezi si pe care le refolosesti cand iti sunt utile pe moment. Repet, asta nu are o explicatie, alta decat cea teologica, pentru ca demonul stie sa se deghizeze perfect in orice, doar ca sa te subjuge. Observ ca acum demonul se piteste in spatele anticomunismului si extirpa din oameni sensibilitatea fata de problemele celuilat, pana la urma a neamului sau. Ba chiar neamul romanesc este comparat cu un ucigas scelerat care vrea capul lui Basescu!

 

Dragii mei frati, ce ati pățit? Iubiti si aparati un om care are ca proiect politic SUE si vrea sa-l lase mostenire vecinilor vostri de vâsle: MRU, Neamțu si Baconschi?

Riceard loves Bibire. Ce potrivire!


O avalanşă de materiale de presă ce au ca subiect Biserica şi, cel mai adesea, sunt realizate cu scop denigrator, ne umplu ochii şi urechile de un tip încoace. O făcătură de acest soi a fost promovată şi săptămâna ce a trecut. Pesemne drept cadou de la moş Gerilă din minţile îmbâcsite de bolşevită cronică. Cazul unui om care şi-a dat duhul în timpul Sfintei Liturghii a fost dat drept exemplu al „nesimţirii de care dau dovadă preoţii şi babele ortodoxe”. Doar sintetizez, nu redau exact.

 

Făcătura a fost demontată pe blogul unor entuziaşti ai apologeticii. Au fost şi un pic neatenţi dar asta mi-a dat prilejul să fac nişte conexiuni. Fără travaluil acelora nu aş fi intrat pe siteul Realităţii unde am aflat punctul de pornire al ştirii. Şi acesta este un neica ziarist de prin Bacău, Răzvan Bibire pre numele său, pe al cărui blog s-a produs dezinformarea.

 

Mă rog, e problema lui Bibire în ce raport se află cu onestitatea. Dar baiul nu este numai aici. Blogul acestei goarne din presă se află şi pe lista pe care o urmăreşte (deci o apreciază şi, în consecinţă, o diseminează) a vajnicului tradiţionalist înverzit şi diagonalizat. La domnul (sau camaradul, pentru unii) Claudiu Târziu mă refer.

 

Nu prea înţeleg eu cum vine treaba asta. O fi ceva mai de modă nouă. Nu ştiu nici cum se potriveşte cu dojanele de mustrare pentru nerespectarea Rost-ului în post. Îmi pare că şi aici aplică dubla măsură. Adicătelea poţi să dai cu popii de pământ (fie şi cu minciunele) atâta vreme cât eşti verde-nrourat?

 

Găsiţi mai jos două capturi de ecran, prima de pe blogul lipsitului de minte de la ContraSENS, iar în a doua se observă cum pe blogul lui Târziu e cu rost să fie link spre ContraSENS.