Hârtia de turnesol a filorusismului


Rusnacii au o tactică perversă de a cuceri minţile şi de a-şi păstra influenţa. JOCUL LA DOUĂ (sau mai multe) capete. Ei crează mişcări radicale (anarhiste, bolşevice, seculariste, pe scurt „progresiste”). Nu ştiu cum se face dar, în cea mai mare parte – sau de la un anumit punct încolo – aceste mişcări se pun pe compătimit oropsita Rusie. Ba că e înconjurată de duşmani, ba că e supusă emargourilor, ba că nu-i tratată egal. Această mişcare eminanmente „de stânga” are drept obiectiv să sape la temeliile morale ale Vestului, adică ale societăţilor creştine. Şi cunoaşteţi dumneavoastră evantaiul de teze vehiculate de extrema stângă şi de tovarăşii de idei. Finanţarea – pentru că să nu uităm că există şi finaţare – e făcută prin părţi terţe, prin acei miliardari roşii care susţin cu elan „progresismul”. Soros nu e nici primul şi nici ultimul de această teapă. De exemplu, Armand Hammer vă spune ceva?
În faţa acestui curent Rusia are grijă să construiască o contrapondere botezată fie „tradiţionalistă”, fie „naţionalistă”, „suveranistă”. Dacă pui lupa pe aceste mişcări „de dreapta” se observă cum le lipsesc nişte elemente hotărâtoare spre a fi, de exemplu, în acord cu creştinismul, fie el şi eretic. Cât o fi de catolică să zicem formaţiunea politică a doamnei Le Pen? Păi nu prea este! Aceste formaţiuni servesc, la momentul potrivit, să sprijine politicile Moscovei.
Dar care e hârtia de turnesol prin care AMBELOR extreme le e divulgată obedienţa răsăriteană? Păi priviţi cum sar în sus atunci când se preconizează adoptarea unor măsuri minime de securitate naţională. Sar în sus! De exemplu, că România nu ar trebui să aloce 2% din PIB pentru apărare naţională. Ca un făcut, şi extrema stângă, şi aceşti „dreptaci” vopsiţi se vor apuca de plâns pe umărul „săracului popor supus la biruri”.

În Basarabia nu România şi-a luat-o peste bot, ci imbecilitatea UE-bruxelleză


Multă multă mUE, tanti Merkel şi dragi tovarăşi ioropeni! Da, tuturor ăstora care v-aţi repezit VOI să daţi indicaţţii pe la Chişinău eludând TOTAL interesele României, ţara absolut legitimă în a se implica în dezvoltarea unei provincii care îi aparţine. Aţi fost atât de tembeli în viziunea dumneavoastră „glorioasă” încât la un moment dat i-aţi însărcinat pe… unguri (sic!) să clădească viitorul ioropean al Republicii Moldova. Şi l-au clădit aşa de bine că nu mai rămâne piatră peste paitră La fel ca în Ucraina, altă victimă a imbecilismului ce domneşte la Bruxelles. Şi nu mă refer la belgieni, ci la zdenţele fără identitate care fac parte din birocratura supradimensionată a UE.
Imbecilismul vostru a fost atât de mare încât aţi impus drept candidată „ioropeană” o tovărăşică ţinută în lesa sosoşismului. O tovărăşică pe care sprâncenaţii cu trese la Liubianka au mâncat-o cu fulgi cu tot.
Dar nu-i nimic! Voi nu ştiţi dar pe cei care atentează la interesele româneşti îi atinge un blestem. Uitaţi-vă la soarta lui Hitler, Mussolini, chiar Stalin (ucis de tovarăşii lui). Vă garantez eu! Aţi trezit nişte forţe pentru care vă veţi muşca pumni. Pentru că transced omenescul

Obama a făcut Rusia să renască; Hillary o va face măreaţă din nou!


Doar câteva ore ne despart de alegerea succesorului lui Obama la preşedinţia Statelor Unite ale Americii. Greu de crezut dar acest Obama, prin politica sa externă dezastruoasă, a reuşit să aducă SUA la statutul unei puteri de rangul 2. În faţa lui Obama, până şi Bush kunior capătă trăsături de genialitate. În fnd, trupele SUA au reuşit în timpul lui Bush să ocupe Afganistanul şi Irakul; Alianţa Nord-Atlantică s-a extins (spre norocul nostru) până la Gurile Dunării datorită aceluiaş Bush junior.

 

Dar în timpul lui Obama? Să-mi spună şi mie cineva dacă a existat ţară care să fi urinat în capul americanilor dacă şi-au pus în cap să facă acest lucru. Nu vorbim doar de Rusia aici, Avem în vedere situaţia de pe tot mapamondul.

 

În America de Sud marxismul este la el acasă. Cazul cel mai flagrant: Venezuela, ţară care, deşi stă pe un munte de petrol, populaţia se află în pragul foametei. Evident că pe Obama ăl cam doare în cot. În fapt, cred că domnia sa chiar aplaudă regimul marxist de la Caracas. Doară a aplaudat şi acordul de pace din vecina Venezuelei, Columbia, cu insurgenţii FARC! Noroc de columbieni că s-au opus prin referendum acceptării în viaţa publică a terorismului marxist-leninist. Un regim pe care domnul Obama, în schimb, nu îl repudiază în nici un fel de vreme ce, printr-un „acord istoric”, Statele Unite au recunoscut regimul comunist de la Havana. Un regim castrist în faţa căruia până şi Nicolae Ceauşescu se ţinea cu mâna la nas. Despre estul Americii de Sud ce să mai spunem? Doar atât: că, prin Brazilia, acest continent s-a predat cu arme şi bagaje regimului Putin, prin intermediul BRICS.

 

Ori, prin intermediul BRICS, influenţa Rusie cuprinde practic jumătate de glob, dacă nu mai mult. Africa e lăsată în mâna marxisto-putiniştilor graţie acestui BRICS, de vreme ce Africa de Sud – motorul economic african – e parte a acordului respectiv; India şi China impun practic jocul în Asia!

 

O Asia spre care Obama pretindea că-şi îndreaptă privire. Dar s-a preocupat de zonă cu o aşa luciditate şi cu atâta diplomaţie încât China face tot ceea ce-şi doreşte în Marea Chinei de Sud. Foarte recent, cu mai ăuţin de o lună în urmă, Filipinele (un stâlp al prezenţei americane în zona Asia Pacific) anunţa că e foarte probabil ca americanii să-şi cam facă bagajele din această ţară iar Filipine să o ia spre alte zări! Mai spre China. Dar bomboana pe coliva politicii americane din zonă o pune regimul nord-coreean cu testele sale nucleare şi balistice necontenite.

 

Orientul Mijlociu e tot ceea ce poate fi numit mai „varză”. Un dezastru absolut la care a contribuit din plin şi secretara de stat din vremea „primăverii arabe”, doamna Hillary Clinton. Exceptând Tunisia, toate celelalte ţări au riscat – şi riscă în continuare – să cadă în mâna islamiştilor fundamentalişti. Drep e că aici măgăreaţa nu pică în totalitate pe umerii americanilor. O contribuţie însemnată cade în sarcina clovnilor politici din Franţa şi Italia, care s-au grăbit să ocupe în zonă locul lăsat liber de SUA prin deciziile lui Barack HUSSEIN Obama de a nu se implica în zonă. Şi au rezolvat-o atât de măreţ încât tot la americani au fost nevoiţi să recurgă atât în dosarul libian, cât şi în acela sirian.

 

Numai că s-a ivit o problemă: Rusia a prins momentul spre a se afirma şi A TESTA putinţa SUA de a acţiona. Aşa încât în toamna lui 2013, când SUA erau gata să intervină pentru debarcarea lui Assad, Putin a recurs la şantajul nuclear. Iar Obama a cedat. FĂRĂ SĂ OBŢINĂ NICI UN AVANTAJ ÎN SCHIMBUL NON-INTERVENŢIEI! Nici măcar o măsură în contra-partidă! Măcar atât: că, în acest caz, nici ruşii nu au voie să intervină. NIMIC!

 

Şi tot în Orientul Mijlociu, Tratatul cu Iranul ar trebui trecut la capitolul „ruşini istorice”. practic un duşman al SUA nu numai că i se îngăduie să-şi continue programul nuclear, dar SUA mai contribuie şi financiar la acesta! Şi să nu vă gândiţi că, poate-poate, astfel Iranul ar fi sub control. În situaţia actuală, Iranul a avut grijă să se pună bine cu Rusia. Care Rusie va acţiona, la o tentativă a SUA, asemeni ca în dosarul sirian.

 

Dar cel mai groaznic eşec al politicii externe americane sub Obama îl constituie, fără doar şi poate, criza ucrainiană. Nu mor eu de grija ucrainienilor dar geo-politic ne stă mai bine cu zona de protecţie ucrainiană între noi şi Rusia. Ori integritatea Ucrainei fusese GA-RAN-TA-TĂ în 1994 atât de către Rusia, cât şi de marea Britanie şi SUA – prin Memorandumul de la Budapesta. Ori, prin anexarea Crimeei şi prin lupetel din Donbas, Rusia nu a făcut altceva decât să micţioneze pe acel tratat. Care memorandu, apropo, fusese semnat în timpul altei administraţii democrate – al lui Bill Clinton. Deci nu numai că Rusia şi-a bătut joc de SUA. A avut grijă ca acest rapt teritorial să se petreacă tot în timpul unui preşedinte al Partidului Democrat.

 

Şi care o fi fost răspunsul Americii? Păi… Cam lipsă! Până şi pe plan diplomatic s-au repezit să se auto-propună conciliatori tot doi clovni europeni: tanti Merkel şi bufonul Hollande. Un fel de a spune că şi Europa a fost lăsată în sarcinja altora, asta legat şi de unii care nu vor cu nici un chip să realizeze IZOLAŢIONISMUL autentic în care a fost adusă America pe timpul lui Obama.

 

Cât despre România, să ne aducem aminte cum aceeaşi administraţie Obama a ţinut în braţe – prin intermediul unui arivist cinic numit Gittenstei – un regim corupt şi venal simbolizat de Băsescu. E o chestiune care nu prea e menţionată prin presă. Oare şi pentru faptul că mulţi prestatori de la trusturile de presă dâmboviţene „lingeau clanţa” amabasdei americane? Noi credem CĂ NU numai asta. Aceiaşi prestatori mai lingeau (şi ling în continuare) şi clanţa ONG-urilor domnului George Soros. De aceea o susţin atât de furibund pe doamna Clinton. Pentru ca SUA să fie aduse la dezastru spre gloria neokominternului şi a maicii Rusia căruia neokominternul îi slujeşte!

BREXIT sau sfârşitul şmecheriei franco-germanice


În urmă cu câteva ceasuri poporul britanic a decis în majoritate, prin votul dat la referendum, ieşirea Regatului Unit din componenţa Uniunii Europene. Câteva lucruri îmi par că au influenţat atitudinea electoratului britanic şi acestea au o componentă comună: aşa-zisul motor frnaco-german al UE.

În primul rând, politica de austeritate impusă de Merkel tuturor ţărilor din componenţa structurii europene. O austeritate cuprinsă într-o formulă foarte simplă: DEFICIT DE MAXIMUM 3 PROCENTE din PIB. Numai că în timp ce majoritatea ţărilor se zvărcoleau sub acest pat al lui Procust economic, s-a descoperit că existau câteva ţări mai egale decât altele şi pentru care limita se întindea spre 5%. Care erau aceste ţări? Exact Germania şi Franţa, care pretindeau celorlalte plafoane stricte.

În al doilea rând, ŢEAPA DATĂ UCRAINEI. Adică statului a cărui integritate teritorială fusese garantată atât de Rusia, cât şi de SUA în rând cu Marea Britanie. Mai întâi, o invitaţie de aderare la Uniunea Europeană. Apoi – după ce acest stat devine ţinta agresiunii Rusiei – urmează un tangou politic extrem de ciudat între Rusia şi UE. Aceleaşi Germania şi Franţa îşi arogă rolul de primadonă în politica externă a UE şi impun planuri utopice de pacificare, mai curând mijloace prin care i se recunoaşte Rusiei, prin status quo-ul impus prin acordul de la Minsk, achiziţiile teritoriale. Pentru că doar naivii ar putea să creadă că Rusia ar mai restitui Crimeea sau că şi-ar retrage „voluntarii” din Donbas. În dosraul ucrainean putem vorbi fie de miopie crasă politică – ţinând cont de faptul că, prin măsurile luate, Rusia consideră UE drept inamic al ei (şi atunci de ce să cocoloşeştii o putere care te consideră aşa?) – fie vorbim de înţelegeri secrete prin care spaţiul răsăritean a fost împărţit în zone de influenţă între Rusia, pe de-o parte, şi binomul franco-german. Şi ca să ni se întărească această bănuială, iată că doar cu câteva zile înaintea referendumului din Marea Britanie, domnul Steinmeier, ministrul de externe al Germaniei, devine vocal faţă de politica de apărare a NATO şi cere ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei! Ciudate pretenţii faţă de o organizaţie militară susţinută în principal de efortul SUA şi britanic.

Ceea ce a pus capac (şi la care a făut referire cam orice comentator) a fost politica faţă de migrarea în massă, legată de evenimentele din toamna anului trecut, când peste un milion de persoane au trecut ca prin brânză peste frontierele UE, atraşi de mesajele doamnei Merkel, total opuse tratatelor europene. NU numai că puhoiul de oameni a înspăimântat în măsură foarte mare, dar inducerea ideii că acest şuvoi este infiltrat la greu de islamişti fanatici a făcut ca groaza să crească. Şi acest lucru în condiţiile în care Franţa (şi Belgia) erau răvăşite de atacuri teroriste, penetrate aceste ţări de reţele de insideri, de radicali neaoşi, cu cetăţenie europeană. Ca o paranteză, observăm că discursul oficial al acestor două ţări (Germania şi Franţa) e foarte deschis emigraţiei – chit că ţări precum Grecia şi, mult mai mult, Italia şi Spania sunt răvăşite şi lăsate fără sprijin real – dar evită să facă trimitere la calvarul prin care trec creştinii din Orientul Mijlociu în faţa terorii islamiste, teroare alimentată de material uman născut şi crescut în Europa, mai ales provenit din mediile stângiste şi atee.

dacă adăugăm şi birocraţia înfiorătoare şi OPACĂ controlului democratic, tabloul Uniunii Europene trebuie că s-a prezentat în mod foarte fioros participanţilor la scrutinul organizat pe 23 iunie.

Dar ce se va întâmpla după ieşirea efectivă?

Mi se pare că un efect pervers va fi că, prin ieşirea regatului Unit şi, de aici, prin pierderea accesului la resursele energetice din Marea Nordului, Germania va fi aruncată şi mai mult în braţele sirenei energetice ruseşti! Şi UE împreună cu ea!

Să sperăm că nişte capete lucide vor preîntâmpina un astfel de scenariu şi vor impune reconstituirea Uniunii Europene pe noi baze. O Europă a naţiunilor, fără acel monstru birocratic de la Bruxelles, o Europă în care motorul prosperităţii să nu duduie doar în beneficiul Germaniei, ci al tuturor partenerilor. O Europă FĂRĂ MAI MULTE VITEZE, fără aberaţiile corectitudinii politice pe care tot încearcă să le dicteze, fără „multiculturalisme”, şi în care, pentru că a fost regândită, să poate fi acceptată (de ce nu?) Marea Britanie din nou.

Bookfest 2016: „Calea Europeană a Republicii Moldova”


Prezentarea volumului „Calea europeană a Republicii Moldova”, apărut la Editura Adenium, în prezenţa coordonatorilor (Sorin Bocancea şi Radu Carp) alături de ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea, Grigore Cartianu şi Alexandru Radu într-o discuţie moderată de Daniel Şandru . Întâmplare petrecută vineri, 3 iunie, la Salonul internaţional de carte Bookfest 2016.

Alexandru Radu, Mihai Gribincea, Grigore Cartianu, Sorin Bocancea, Radu Carp & Daniel Şandru

Alexandru Radu, Mihai Gribincea, Grigore Cartianu, Sorin Bocancea, Radu Carp & Daniel Şandru

Bookfest 2016: Mihail Ţăpârlea – Dimitrie Cantemir opiomanul, spionul, masonul


Interviu prilejuit de prezentarea, joi, 2 iunie 2016, la Salonul internaţional de carte Bookfest 2016 a volumului  „Dimitrie Cantemir – punte a cunoaşterii între Orient şi Occident”, coordonat de Mihail Ţăpârlea şi Viorel Ciobanu publicat de Editura Pro Universitaria.

Bookfest 2015: interviu în exclusivitate cu Iordan Gheorghe Bărbulescu


Realizat pe 24 mai 2015  cu ocazia Bookfest.
Cu întrebări legate de:
– pericolul transformării Uniunii Europene într-o UERSS
– inexistenţa „directivelor de la UE” obligatorii
– posibilitatea unei politici de apărare comune
. UE şi provocarea rusească.