Gaudeamus 2016 – Ramona Ursu şi volumul ei securistic


Ramona Ursu, „jurnalistă” la trustul Adevărul, a lansat, în prezenţa lui Stere Gulea şi Grigore Cartianu, volumul pe care îl voia bombă, „Dosarele Securitaţii. Marian Munteanu şi Miron Cozma vs Piaţa Universităţii”. Oricât s-ar fi aşteptat directorul Editurii Integral, Costel Postolache, la un succes comercial, cartea cu pricina nu s-a constituit decât un fâs cu pretenţii.

Mai jos puteţi vedea  INTEGRAL lansarea cu pricina, spre diferenţă de ceea ce găsiţi pe platforma publicaţiei „Adevărul”, unde înregistrarea a fost serios amputată. Din motive de… Burci, aşa după cum veţi putea constata.

PS: despre talentele de „deontoloagă” ale Ramonei Ursu, vă reamintesc un scandal din 2011: http://www.ciutacu.ro/articol/pornopresa-petroliera-la-ora-adevarului/

PPS: poate preciza domnul Cartianu unde anume este prezentat public dosarul lui Marian Munteanu de către CNSAS?

PPPS: între timp am aflat cine e păpuşarul care o dijijează pe domnişoara Ramona. Germina Nagâţ, o politrucă la rândul ei dirijată de finanţările domnului Soros: http://www.curentul.info/dezvaluiri/16098-marian-munteanu-a-depus-plangere-penala-impotriva-germinei-nagat-si-actiune-civila-fata-de-monica-macovei

Domnul Cătălin Predoiu ori ne socoate proşti, ori face pe prostul, ori este el însuşi un prost!


În seara ce a trecut, la emisiunea doamnei Elena Vijulie de la Digi 24. printre întrebări i s-a strecurat şi una privind vulnerabilităţile candidatului ce a fost Marian Munteanu, care ar fi colaborat cu Securitatea. „Nu ar fi fost fireşti aceste verificări (la CNSAS n.n..)?” – întreabă Elena Vijulie. Iar domnul Predoiu răspunde imediat cum că PNL a şi trecut la abordarea instituţiei respective (CNSAS) spre a cerceta cazul. Ba chiar insinuează parşiv că Marian Munteanu, prin faptul că a acţionat elegant şi s-a retras din competiţia electorală, ar fi recunoscut tacit că ar fi colaborat! Nu această chestiune ne interesează – de altminteri Marian Munteanu a anunţat că îi va aduce în faţa instanţei pe cei ce l-au caomniat – ci alt aspect ne preocupă.

 

DOMNULE PREDOIU, CE AŢI SPUS? CĂ PARTIDUL A SESIZAT CNSAS!? Pe ce bază legală, domnule? Ca ce chestie? Cu ce drept? Hai să ne uităm în legislaţie, domnule Predoiu, că să vedem clar la ce faceţi referire, şi anume despre OUG 24 din 2008 publicată în Monitorul Oficial nr 182 din 10 martie 2008 şi de Legea 293 din 2008, publicată în Monitorul Oficial  nr. 800 din 28 noiembrie 2008, prin care se aduc unele modificări ordonanţei amintite.

 

Ori Ordonanţa vorbeşte de accesul LA PROPRIUL DOSAR şi desconspirarea securităţii iar în conformitate cu aceasta DOAR anumite categorii intră sub incidenţa Legii. Şi anume:

 

– persoanele care au fost VICTIMILE Securităţii şi cărora li se asigură accesul LA PROPRIUL DOSAR, acces asigurat lor sau familiilor lor (Capitolul I, articolul 1 paragraf 1 şi paragraf 8). Acestora şi numai acestora li se declină identitatea securiştilor ori turnătorilor care s-au ocupat de dosar (articolul 1, paragraf 7).

– un evantai de DEMNITARI şi FUNCŢIONARI ai statului (capitolul I, articolul 3) în rândul cărora intră şi candidaţii la diversele alegeri. Facem o menţiune aici. Legea 293 a abrogat un paragraf (c) din OUG 24 şi e semnificativ cine scăpa astfel de examinare („c membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat, secretar general, secretar general adjunct din Guvern şi din ministere, director în minister şi asimilaţi ai acestor funcţii, Comisar European;” – sic! n-m.)

– precum şi REVOLUŢIONARII (capitolul I, articolul 3, paragraf z).

 

Şi acum revenim la subeictul Marian Munteanu. Despre care CANDIDATURĂ OFICIALĂ vorbiţi în cazul lMM, domnule Predoiu? O canduidatură oficială presupune depunerea dosarului de candidat, cu semnăturile aferente, la Biroul Electoral. CÂND a depus MM acest dosar pentru ca CNSAS să poată efectua în mod LEGAL demersul investigativ? Vă spun eu când: niciodată. Pentru că Marian Munteanu nu a fost înscris în nici un moment oficial în cursa pentru Primăria Capitalei şi nici pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

 

Poate o să replicaţi, domnule Presoiu, că nu stăpâniţi asemenea amănunte. dar ar fi trebuit să le cunoaşteţi! Doară respectiva OUG poartă, la finalul ei, şi distinsa dumneavoastră semnătură în calitatea pe care o aveaţi în 2008 de Ministru al Justiţiei.

Pe înregistrarea video de mai jos puteţi vedea alegaţiile acestui Cătălin Predoiu pe chestiunea Marian Munteanu cam de pe la minutul 5:

Cristian Troncotă – lansarea ediţiei a doua a volumului „Duplicitarii”


Lansarea, miercuri 17 Decembrie 2014, la librăria Mihai Eminescu din Bucureşti, a ediţiei a doua a volumului „Duplicitarii” semnată de generalul Cristian Troncotă. Alături de gazdă, au mai intervenit Florian Banu, Liviu Ţăranu, Constantin Corneanu, Ioan Scurtu, Filip Teodorescu, Aurel David, Vasile Mălureanu.

 

Remarcăm şi prezenţa lui Victor Roncea, care a publicat deja un material pe această temă. Dar eu – sâc, sâc – prezint  mult mai multe din cele din seara respectivă.

În înregistările de mai jos veţi putea urmări aproape în totalitate discuţiile ce s-au întins pe aproape două ore. Mi-au schimbat doar câteva minute, piersere cauzată de necesitatea schimbării memoriei aparatului de înregistrare.

Partea a doua s-ar mai putea intitula şi „Teroriştii vor veni la ora 6”, dat fiind că punctul central s-a purtat în jurul fatidicei ore din seara zilei de 22 Decembrie 1989 la care se anunţaseră încă de la prânz că se vor ivi „teroriştii” (!).

Am reuşit şi eu să strecor o întrebare, mai spre sfârşit. Aş fi avut multe altele, deşi s-a făcut atingere la câteva chestiuni, iar după ce am revăzut înregistrările s-au mai ivit câteva. Cum domnul general Toncotă m-a invitat să fiu incisiv, îi arunc mănuşa pe această cale:

1. În presă a fost (re)publicat un document-analiză înaintat lui ceauşescu după întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov în Malta. Aş vrea să ştiu dacă cele înfăţişate acolo de generalul Iulian Vlad nu erau mai degrabă informaţii pe care Ceauşescu le aştepta, şi le închipuia deja. Un scenariu construit portivit viziunii pe care o avea deja Ceauşescu cu privire la ceea ce se întâmpla în largul insulei din Mediterana. Îmi pun această chestiune pentru că în cuprinsul documentului se face trimitere la încercări viitoare de destabilizare a… Chinei, ori evenimente de acest fel se desfăşuraseră dehja în urmă cu mai bine de jumătate de an în Piaţa Tien An Men, exact în timpul desfăşurării vizitei unui anume Mihail Gorbaciov în China.

2. Aţi făcut referire, domnule Troncotă, la episodul cetăţenilor sovietici surprinşi în ţară şi cărora li se reţinuseră paşapoartele la ambasada sovietică. Nu cumva se repetă un tipar întâlnit cu mai bine de jumătate de secol în urmă, în Spania brigăzilor internaţionale, în care au fost reţinute paşapoartele acelor voluntari?

3. S-a făcut trimitere la acele unităţi Gladio din Occident, despre a căror existenţă opinia ubliă a aflat la mijlocul anilor ’90 ai secolului trecut. Credeţi că sovieticii ar fi putu fi păcăliţi atât de uşor şi nu şi-ar fi pus problema existenţei unor reţele subversive în eventualitatea în care ei ar fi invadat Occidentul?

4. Cel puţin în cazul Italiei aceste unităţi Gladio au fost puse în relaţie cu activitatea lojei Propaganda Due a lui Licio Gelli. Şi numele lui Nicolae Ceauşescu a fost vehiculat ca aderent la această lojă de tip masonic. Ceea ce ar presupune şi o extensiune la nivel militar prin activarea unor unităţi „Gladio” autohtone. Nu cumva încercarea de lichidare a USLA (şi a altor unităţi) a fost o încercare de distrugere a eventalelor focare de opozişţie anti-sovietică pe care vecinii de la răsărit le credeau camuflate sub ceea ce credeau ei că ar fi doar o faţadă?

5. La întrebarea legată de arma „sinuciderii” lui Milea mi s-a servit un argument de tip „Păcală”. Adică o fantezie (arma oferită lui Milea de ofiţerul de la Transmisiuni) adeverită prin altă fantezie („mărturia” unuia de la Direcţia 5 că Milea i-ar fi cerut şi lui arma). De fapt, privind retrospectiv, nu îşi poate pune oricine problema veridicităţii respectivului securist şi, pornind de aici, să ajungă la tabloul unui complot mult mai amplu în chiar sânul clădirii CC-ului?

6. Cercetarea trecutului are îndeosebi motivaţii practice, spre a prevedea oarecum viitorul. Există o analiză a „stilisticii” dezinformării sovietice? Se repetă această „stilistică” în condiţiile de astăzi ale Războiului Rece 2.0?

7. Vă prezint următorul tablou: într-un oraş la doi paşi de graniţă apar brusc nişte omuleţi verzi care atacă trupele aliate aflate în acea localitate. Acţiunile au loc cu aproximativ 10 zile înaintea unei preconizate ofensive a statului vecin. Lămuresc evenimentele de astăzi cele petrecute în Iaşii zilei de 29 iunie 1941?

 

DSC06252_resize

DSC06256_resize

Gaudeamus 2014: Mihai Retegan îşi face autocritica


„1968 Din primăvară până în toamnă”

Din păcate nu am prins de a început desfăşurarea evenimentului publicistic, aşa încât cuvântul domnului Ioan Scurtu mi-a scăpat. Dar am reuşit să prind momentul pentru a pune o întrebare. Din răspunsul căreia am aflat că Mihai Retegan este… UN NOSTALGIC COMUNIST! Dar stai… în măsura în care şi Larry L. Watts ar fi bântuit de aceeaşi nostalgie. Adică deloc.

Lansarea de care vorbim s-a petrecut la standul editurii RAO, şi ne referim la apariţia ediţiei a doua a cărţii lui Mihai Retegan, „1968 Din primăvară până în toamnă”, volum lansat în cadrul “Târgului internaţional GAUDEAMUS Carte de învăţătură – 2014″. Alături de autor au fost prezenţi directorul editurii, Ovidiu Enculescu, Rene Kubášek, directorul Centrului Cultural Ceh, Ioan Scurtu şi Adrian Cioroianu. Localizare temporală: 21 Noiembrie 2014.

 

 

 

 

 

Doi acoperiţi se legănau pe o pânză de păianjen


Prin toamna lui 2011 am urmat şi eu un curs de formare profesională. Unul organizat de o fundaţie din jurul Mediafax şi din care m-am ales cu o hârtie (care nu foloseşte la nimic) de reporter. Pentru că ne găsem în plin regim discreţionar Băsescu, una din frământările mele – ce se manifestau prin întrebări – era legată de evitarea în presa independentă a ingerinţelor diverşilor „acoperiţi” care s-ar fi străduit să abată orice demers jurnalistic într-o direcţie favorabilă „stăpânilor” acelor infiltraţi. În capul meu era întipărită o persoană la care tot băteam apropouri (tov. colonel Rodica Culcer).

Într-una din zile, pe când ne găseam nu numai în prezenţa formatoarelor care se ocupau de cursuri, ci şi a unui grangure din fruntea Mediafax, am tot presat asupra problemei independenţei presei faţă de ingerinţa „serviciilor”, încât nu numai că mi s-a confirmat chestiunea cu madam colonel la care am făcut trimitere (cam cu jumătate de gură, e drept), dar m-am mai pomenit cu alte două. Primul, făcea referire la o prezenţă mediatică tot feminină – şi îi cam scăpase fără voie, crezând că eu mă referisem la aceea. Trecând timpul, nu mai reţinusem despre cine e vorba, dar voi reveni.

Al doilea nume era însă al unui bărbat, tot activ în presă. Ca şi persoana feminină, făcea parte din cei numiţi „anti-băsişti” şi poate de aceea plăcerea de a-i aminti. Un individ care încercase să se infiltreze şi să ofere informaţii ca „insider” către serviciile pe care le slujea. Cei de la Mediafax l-au dibuit că „sifona” şi l-au trimis pe uşiţă afară. În zilele noastre se prezintă ca mare „analist în probleme militare şi de siguranţă”. Ca un făcut, pentru că înainte de a scrie această postare am vrut să văd cam pe unde se mai aciuase, a petrecut şi el tot prin aceeaşi „Şcoală Superioară de Jurnalism” pe unde îl găsim şi pe Turcescu. Într-un moment, era propus ca şef al Colegiului Naţional de Apărare (pentru ce merite?); mai nou, prin toamna acestui an i s-a propus- dar el a refuzat vehement, nu-i aşa? – şefia SIE! Şi tipul tot combate, şi tot se bate în piept cu lupta pe care o duce cu fiorosul regim securistic băsist (el, securistul!) dar, ce nimereală!, exact în perioada în care românilor le mergea extrem de prost – adică în 2010, el, „specialistul”, o ducea foarte bine (într-o presă care trăgea obloanele de la o zi la alta), cu câte 6000 de euro pe lună. C-aşa spunea declaraţia de avere a soţiei sale, şi dânsa tot într-o funcţie mai „specială”, de vreme ce lucrează în Ministerul de Externe. Da, în acel minister pe care, de ochii lumii, îl tot înjura. Sau mai bine zis, înjura titularii portofoliilor.

Celui de-al doilea personaj îi uitasem numele. Mă tot chinuiam să mi-l reamintesc până când mi-a revenit brusc în minte cam cu vreo săptămână în urmă. Duduia respectivă. O femeie fatală a presei româneşti care, dacă îi urmăreşti parcursul profesional, te întrebi ce proptele a avut? De la o fiţuică de provincie (la 18 ani), reporter la ditamai publicaţia FE-SE-NIS-TĂ (la 19 ani). De aici, ţup!, ca o găinuşă ce era, ajunge la Radio Contact (la 20 de ani), iarăşi un ţup şi, la 23 de ani, cariera în TVR! Apoi, la 25 de ani, prezentatoare la Jurnalul TVR, după care moderatoare de „Ediţii speciale”, pentru ca, în 1999 – an de mari frământări şi în care trebuia să se cenzureze  cât mai vârtos la respectiva TVR – ajunge să aibe o emisiune („Ştirea zilei”) ce o va propulsa peste numai un an direct pe scaunul de purtătoare de cuvânt (o sintagmă ce cosmetizează mai româneştile cuvinte: propagandist, lingău, răspândac) al premierului „ţărănist” (curu’, pardon de expresie) Mugur Isărescu. Cu rang de Secretar de Stat, că doamna se respectă! Başca una bucată „ofiţer al Ordinului Naţional Steaua României” (la 28 de ani – şi ne mai mirăm de lingăii lui Băsescu!) cu care s-a procopsit individa de la cel care se plângea mai apoi că „a fost învins de sistem” (Emil Constantinescu). Păi cum să nu fii învins, dom’ preşedinte, dacă tot pe loaze de-astea te bazezi!? Şi ariviste, şi securiste, şi grabnic săritoare de la un pat la altul. Şi de la o televiziune (TVR) la o alta, mai „securistă” şi ea (Antena 1). Detalii despre carieră găsiţi aici sau aici. Mai nou, a ajuns şefă de campanie a unui prezidenţiabil, şi acesta cu talente de acoperit înăscut, după cum afirmă preşedintele Traian Băsescu (alt acoperit şi el), în care calitate s-a preocupat să unmple curtea rivalilor politici cu găini mai mult sau mai puţin moarte. Pesemne vreun complex lăsat de porecla cu care o apela isărescu: Găinuşa.

Pe scurt, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, două nume arhicunoscute, care poate vor avea şi bună-voinţa de a se demasca ele însele într-un sfârşit: RADU TUDOR şi GABRIELA VRÂNCEANU-FIREA-PANDELE

Propunerea României pentru Oscar: NAŞU’ MIORITIC


În filmul nostru dâmboviţean, vasăzică, căpitanu’ îl pune pe naşu’ lu finu’ ca naş al tuturor acoperiţilor din interior. Acest naş al lu’ finu devine propunerea lu finu’ (fără număr! fără număr! să ne trăiască) pentru scaunul pe care stă finu’ acum, fin care visează să stea pe scaunul pe care se află acum căpitanu’ lu naşu’. De-a dreapta lu’ finu’ stă celălalt Godfather al acoperiţilor (din lumea-ntragă, eu vă dau un singur sfat/ nu lăsaţi pontac parizian pe stradă…), la rândul lui şi el pus ca Godfather tot de căpitanu’ (de judeţ/ să nu mă bagi la coteţ) care e frate de sânge tipografic cu finu’ lu’ naşu’, ca singur din istoria mondială căpitan care are tratat de coabitare scris cu un fin al lu’ naşu’.

Coloana sonoră e diegetică, provenind de la tromboanele mediatice. Premiul Oscar garantat! Pentru îmbârligătură.