Cele mai bune 10 filme istorice româneşti. Top personal


Locul 3: Lăutarii

Dacă vă veţi arunca privirile pe scrisorile lui Ion Ghica către vasile Alecsandri, sau pe opera romanescă a lui Constantin Stere („În preajma revoluţiei”) va sări în ochi importanţa pe care au avut-o umilii cântăreţi din alte vremuri în supravieţuirea identităţii româneşti. Acestor oameni, trecuţi cu vederea de marile istorii, le dedică Emil Loteanu filmul său.

În judecarea filmului trebuie să avem în vedere că în vremurile realizării filmului, pentru românii basarabeni şi transnistreni NU mai exista nimic dincoace de Prut. Era neantul, o prăpastie culturală. Şi aici trebuie admirat curajul lui Emil Loteanu de a jongla printre interdicţiile cenzurii sovietice.

Eugen Doga s-a îngrijit ca pe coloana sonoră să se afle piese muzicale tradiţionale. Veţi afla şi o variantă basarabeană a cântecului lui Iancu Jianu.