Cum ajunge Ioan Mircea Pașcu (sau postacii lui) să se facă de rahat


Citim într-o postare a europarlamentarului PSD Ioan Mircea Pașcu următoarele:

“Percheziții de amploare în Capitală într-un dosar de delapidare și fals intelectual. În acest moment au loc percheziții la sediul Ministerului Transporturilor, dar și la sediilor unor societăți comerciale din București. Prejudiciul în acest dosar este de 156.000 de lei, iar acest dosar ar viza achiziția unui sistem audio-video pentru dotarea vagoanelor, necesar informării călătorilor.”

Va dați seama? Dacă pentru cca 35.000 de euro se face atâta tam tam, iar pe dosarele cu adevărat grele se pune batista pe țambal, nu rezulta decât ca lupta anticorupție condusă de LCK continua neabătut, in ciuda eforturilor “corupților” de a o opri!

In ritmul asta, mâine vom afla cu stupoare ca “organilii” au destructurat o periculoasa rețea de traficanți de … ceapa!?

 

Screenshot-2018-6-15 IMPascu Facebook

 

Evident, se vrea ironic și, în general, cele spuse se încadrează în campania anti-Colduța la care au fost împinși TOȚI reprezentanții PSD, chit că activează în țară sau peste hotare. Mă repet, TOȚI reprezentanții PSD. Între care și acest domn Pașcu căruia până mai ieri îi acordam prezumția de civilitate.

 

”Uite cu ce se ocupă oamenii Codruței!”, ar vrea să transmită onoranilul eurodeputat, ”Cu nimicuri de doi bani”.

 

Numai că cele scrise de dânsul (sau postacii dânsului) pe pagina de Feisbuci se încadrează la tentativă de DEZINFORMARE. Sau de MINCIUNĂ, mai pe românește spus.

Am căutat știrea pe Goagăl și… Ce să vezi!? Nici vorbă de DNA! Prin urmare nici de Kovesi! Ci de onorabila Poliție Română, mai precis de Direcția de Poliție Transporturi a Poliției Române Așa se spune Și aici, și aici, și aici.

După cum știe orice agarici de s-a uitat măcar o dată la seria cu BD-uri, Poliția se ocupă chiar și de furtul unor căței. Doar domnul Pașcu nu știe asta. Sau postacii dânsului din subordine.

Reclame

Încă o interdicție pe Feisbuci. Pe motiv de Soros-PSD.


Cică mesajul de mai jos ”incită la ură”!

”Vasăzică asta urmărește PSD-ul! Să dea bogățiile țării GRATIS în mâna jidanilor de tip Soros!”

Screenshot-2018-6-14 Facebook

La ură împotriva cui?

La ură împotriva PSD-ului? S-ar putea să aibe dreptate.

La ură împotriva lui Soros? S-ar putea să aibe și mai mare dreptate!

La ură împotriva jidanilor? NU! Afirmația mea se referă clar la specimene de tip Soros, la bolșevici spurcați precum Soros, la socialistoizii care-și dădeau mâna cu FSN-ul spurcat al lui Ilici Iliescu în ianuarie 1990, precum tovarășul Soros. Ori sunt destui jidani care nu au nici în clin, nici în mânecă cu acest Soros si nici cu pegra bolșevică de pe Wall Street.

PS: apelativul ”jidani” îl folosesc inclusiv iudeii referindu-se la ei înșiși și fără să aibe conotație peiorativă cum cred niște oligofreni semidocți.

Totul pentru Front(ul neofesenist), totul pentru general Izmană


De ce a început să guiţe brusc jagardelul de avocat (traseistul care l-a săpat temeinic pe Vadim, jivina care s-a asigurat temeinic, în calitate de avocat al apărării – sic! – că Adrian Năstase va ajunge la puşcărie), tovarăşul Lucian Bolcaş, că nu vede el BOR la clubul-templu satanist? De ce, după ce TVR – instituţie naţională întreţinută din banii tuturor românilor – nu a intrat în noaptea de vineri spre sâmbătă nici un minut în emisie spre a acoperi evenimentul tragic, a doua zi Titi Dincă era prezentat mai ceva ca un erou pentru faptul că „ar fi cedat imagini televiziunilor străine” şi, în acelaşi timp, acelaşi Titi Dincă se arăta extaziat de reacţia promptă a serviciilor de intervenţie? Ei, răspunsul mi l-a dat un intervenient la un articol al lui Radu Moraru şi pe care îl voi reda mai jos. Cei care au urechi de înţeles vor înţelege.

 

radu • 9 ore în urmă 

 

Ordin pe unitate in Sistem:Biserica este de vina,pentru ca nu au venit preotii sa tina slujba la locul tragediei!Unde s-a mai vazut asa ceva?Nici la atentatele de la New York,sau la tragediile aviatice nu a venit vreun sobor de preoti,episcopi,rabini,muftii sau ce vreti voi sa tina slujbe!Preotii nostri se roaga in biserici,ca asa e crestineste! Despre Ponta,Arafat,Piedone,Gen Izmana,ISU si toate organele statului mai putin! Daca ne prostesc astia in halul asta atunci ne meritam soarta!”

Poveste căpcăunului, osului şi a gurmanzilor


Era o dată un căpcăun mai spre răsărit care avea în el o poftă de nestăvilit. El înghiţea într-una teritorii şi nu se mai sătura. Numai că-i stătea un os în gât şi nu ajungea la friptura strâmtorilor. Ce şi-a zis atunci: ia să mă folosesc eu de furculiţa grecoteie de obedienţă ioanită pentru a curăţa drumul de aceste piedici. Numai că osul, ca-n poveşti, se dădea de fiecare dată peste cap, se acoperea cu tot felul de sosuri de prin bucătăriile de inspiraţie italiană, franceză sau engleză, şi – cu preţul unor aşchii care s-au jertfit conform Tradiţiei mioritice – osul nu s-a frânt. Mai mult, aşchiile i-au rămas în gât monstrului care, de atunci, când aude de numele de Vladimirescu, Bălcescu, Alexandrescu, Câmpineanu, Văcărescu, dă în damblageală şi face spume la gură.

 
Dar şi sosurile la care care m-am referit şi ni se serveau drept garnitură aveau şi ele patronii lor. Astfel că unii s-au gândit să le îmbunătăţească reţeta prin ceva aditivi toxici. Doar, doar structura de rezistenţă a osului, o structură ceva mai specială, în formă de Cruce, avea să cedeze şi să folosească doar ca simplă unealtă în mâna unor stăpâni poate nu la fel de pociţi ca capcăunul de la est, dar la fel de flămânzi.

O analiză premonitorie


Dacă încă în <<Manifestul comunist>>, în ajunul revoluţiunii germane din 1848, al cărei scop principal a fost crearea unităţii naţionale, K. Marx spună că “în Germania partidul comunist va lupta de acord cu burghezia, câtă vreme ea va fi revoluţionară”[1], din alte acte ale lui se precizează şi mai bine caracterul acestei colaborări.
După isbucnirea revoluţiunei în Germania, K. Marx adresează lucrătorilor mai multe apeluri, în cari îi îndeamnă să lupte alături cu burghezia, în sforţările ei de-a realiza unitatea naţională, deşi la început <<lucrătorii nu pot face, fireşte, nici o propunere comunistă>>. K. Marx chiar accentuează această tendinţă spre unitatea naţională, de teamă că democraţia burgheză se va opri la jumătatea dumului:
“Democraţii, – spune el lucrătorilor, – vor lupta direct pentru crearea unei republici federative… În opoziţie cu acest plan, lucrătorii trebue să lupte nu numai pentru una şi indivizibilă republică germană, dar şi în sensul centralizării puterilor în sânul ei, în mâinile statului” etc…[2]
Dar în calea unităţii Germaniei, care pe atunci cuprindea şi pe austriacii sau cehii şi ceilalţi slavi din Imperiul Habsburgic şi, după înfrângerea revoluţiunii germane, autorul “Manifestului comunist”, abia vreo trei-patru ani după apariţia acestuia, prin o amară şi crudă ironie a Istoriei, se încearcă să dovedească, că aceste popoare nu au dreptul la o viaţă naţională independentă, fiindcă… Germania are nevoe de teritoriul lor!… Nu fără tristeţă constatăm la acest internaţionalist, la acest întemeietor al social-democratismului modern că, odată ce se ating interesele Germaniei, el vorbeşte nu ca naţionalist, ci ca cel mai patentat şovinist, bătându-şi joc de drepturile popoarelor oprimate:
“Moravii şi slovacii, – argumentează K. Marx – de mult au pierdut orice urmă de simţ naţional şi de vitalitate, deşi şi-au păstrat limba. Boemia e înconjurată din trei părţi de ţări cu totul germane: elementul german a făcut mari progrese pe teritoriul ei propriu; chiar în Praga, capitală, amândouă naţionalităţile sunt egale la număr; iar capitalurile, comerţul, industria şi mijloacele culturii intelectuale au fost pretutindeni în mâinile germanilor. Luptătorul principal al naţionalităţii cehe, profesorul Palacky, el însuşi e un învăţat neamţ venetic, care nici nu poate vorbi corect limba cehă, fără accent străin. Dar, cum adesea se întâmplă, muribunda naţionalitate cehă, – muribundă, judecând după toate faptele cunoscute ale istoriei celor din urmă patru veacuri, – în 1848 a făcut ultima sforţare să-şi recapete vitalitatea de altădată, – sforţare , a cărei prăbuşire, independent de orice consideraţii revoluţionare, a trebuit să dovedească, că de azi înainte Bohemia poate fiinţa numai ca o parte a Germaniei, deşi o parte din populaţia ei, poate va mai continua să vorbească încă câteva veacuri o limbă negermană”(!!)…[3]
Ce dureroasă impresie produce voluptatea cu care vorbeşte revoluţionar K. Marx despre împrăştierea violentă a congresului slav din Praga de cătră armata lui Windischgraetz, – “acest adevărat congres slav alcătuit, sub comanda lui Windischgraetz, din ulanii galiţieni, grenadierii slovaci şi croaţi, artileriştii şi chirasierii cehi, care în mai puţin de 24 ore a gonit pe întemeietorii închipuitei supremaţii (?) slave, şi i-a împrăştiat în toate părţile…”[4]
Să nu mi se spună, că e firesc ca un K. Marx să combată fanteziile panslaviste, fiindcă el luptă nu numai împotriva panslavismului”, ci împotriva oricărei independenţi culturale şi naţionale a slavilor din Austria, şi luptă în numele germanismului. Următorul pasagiu va împrăştia orice îndoială în această privinţă. După ce ne povesteşte cum a fost înfrântă mişcarea slavilor din Austria, K. Marx continua:
<<Astfel s-au isprăvit, şi probabil pentru totdeauna, încercările slavilor din Germania de a-şi recăpăta existenţa naţională independentă. Rămăşiţele împrăştiate ale neamurilor numeroase, ale căror naţionalitate şi vitalitate politică s-au stins de mult şi cari, din cauza aceasta, au fost silite aproape o mie de ani (!?) să meargă la remorca unui popor mai viguros, biruitorul lor… – aceste neamuri muribunde. Cehii, corintienii, dalmaţienii etc. au căutat să se folosească de tulburarea generală din 1848 spre a restabili un status quo al anului de graţie 800 (sic!). Istoria milenară a trebuit să le arate că această întoarcere îndărăt nu e cu putinţă, că dacă toată regiunea de răsărit de la Elba şi Saala a fost odată ocupată de neamurile slave, apoi acest fapt dovedeşte numai o tendinţă istorică şi în acelaşi timp puterea fizică şi intelectuală a poporului german de a-şi supune, absorbi şi asimila pe vechii săi vecini din Răsărit; că această tendinţă spre absorbire din partea germanilor a fost totdeauna şi rămâne până acum unul din mijloacele cele mai puternice pentru răspândirea civilizaţiunii apusene în Orient; că ea se va opri numai atunci când procesul de germanizare va ajunge la graniţele unor naţiuni mari şi compacte, apte pentru viaţa naţională independentă, cum sunt maghiarii şi în oarecare măsură polonejii; şi că, prin urmare, soarta firească şi inevitabilă a acestor naţionalităţi muribunde este de a permite să se desăvârşească acest proces de descompunere a lor şi de absorbire de către vecini mai puternici. Desigur aceasta nu e o perspectivă măgulitoare pentru amorul propriu naţional. Dar cine se poate aştepta că istoria se va întoarce cu o mie de ani îndărăt pentru bunul plac al câtorva neamuri debile cari, în toate părţile teritoriului ocupat de ele, sunt amestecate cu germanii sau înconjurate de aceştia; cari din timpuri aproape imemoriabile, pentru toate scopurile civilizaţiunii, s-au folosit numai de limba germană (!)…? După decepţia din 1848, şi după lecţia ce le-a dat guvernul austriac, nu e verosimil ca ele să mai facă altădată o nouă încercare. Dar dacă vor încerca din nou, sub pretexte de această natură (viaţa naţională!) să se unească cu forţele contra-revoluţionare (!), – datoria Germaniei este clară>>!…[5]
Adică, iar baionetele unui Windischgraetz vor fi chemate, în numele… forţelor revoluţionare!…
E vădit, că nu putem imputa internaţionalistului Marx lipsa de sentiment naţional german, ci tocmai că acest sentiment e dus aici până la acele exagerări (fără să mai vorbesc de tendenţioasa expunere istorică), cari dacă sunt explicabile la şovinii maghiari, sunt extrem de ciudate sub pana unui socialist.
Dacă K. Marx aşteaptă realizarea unităţii germane de la “republica germană, una şi indivizibilă”, în numele căreia, cum aţi văzut, e gata să strivească milioane de slavi din Austria, cari sub “pretextul” independenţii lor naţionale, îngreuie această problemă, – bătrânul Fr. Engels, după realizarea unităţii naţionale sub egida Prusiei, cu toată ura ce o simte împotriva formelor de stat din Prusia cu “junkerii” ei, se împacă şi cu aceştia, fiindcă “aceasta, ca formă unică cu putinţă astăzi a unităţii naţionale e, vădit, inevitabilă”…[6]

NOTE

1. K. Marx şi Fr. Engels – “Das Kommunistische Manifest, – (Ed. 6-a. 1903), p. 62
2. K. Marx, – “Enthüllungen über Kommunister, Process zu Köln” 1885, p. 81 (în Supliment).
3. K. Marx, – “Revolution und Kontre-Revolution in Deutschland” (ed. 2, 1907), p. 61-61.
4. Ibid… p. 61.
5. K. Marx, – op. Cit. P. 98-100, passim. Lucrarea citată a fost scrisă de K. Marx în 1852 în englezeşte pentru “New York Tribune” – şi pentru prima oară a fost tradusă în limba germană în 1896 de K. Kautsky. Ironia soartei a voit astfel, ca aceste accese de şovinism german ale lui Marx, îndreptate în primul rând împotriva cehilor, să fie cunoscute cetitorilor germani mulţumită unui ceh. Şi nici nu mă pot lipsi de plăcerea, recunosc nu tocmai creştinească, de a releva felul în care a reacţionat K. Kautsky faţă de aceste atacuri ale magistrului, în numele cărora e atâta deprins să jure. În prefaţa cu care însoţeşte traducerea sa acest discipol credincios ne spună, că furia (Zorn) revoluţionară îl face pe Marx “să se ambaleze” prea mult (sich zu sehr fortreissen), şi că realitatea l-a desminţit! Dacă în 1848 cehii au sprijinit reacţiunea de vină este numai mica burghezie şi mai ales (se înţelege!) acea ţărănime, care este izvorul tuturor răutăţilor pentru un bun social-democrat. Dar de atunci s-au schimbat lucrurile: “Naţiunea cehă n-a produs numai un proletariat numeros şi energic, ea se află acuma în situaţia fericită de a avea şi o burghezie capitalistă proprie; şi chiar o parte a nobilimii s-a alăturat acestei naţiuni, cu toată originea ei germanică… Naţiunea cehă posedă astfel astăzi toate elementele constitutive ale unui modern popor cultural (Kulturvolk)…
Toate acestea favorizează vitalitatea şi puterea de rezistenţă a naţionalităţii cehe faţă de cea germană. Departe de a fi cotropită de această din urmă, ea mai curând a şi început să câştige teren la nemţi…” (p. XXI – XXIX, passim).
Pentru cine cunoaşte supunerea oarbă cu care primeşte K. Kautsky orice afirmare a lui Marx, ca un cuvând de Evanghelie, această răzvrătire, când e atins la “cehie”, e foarte semnificativă…
Pentru caracteristica lui Marx mai e interesantă şi scrisoarea cătră el a directorului jurnalului “New York Tribune”, în care întemeietorul social-democratismului european şi-a publicat această lucrare, – scrisoare citată de K. Kautsky în aceeaşi prefaţă, şi din care reproducem câteva rânduri:
“Am avut numai un singur lucru de imputat articolelor D-tale: că pentru un jurnal american dta câteodată prea afirmai punctul de vedere german… Mi se părea câteodată că în chestiunile referitoare la ţarism sau bonapartism, d-ta manifestai prea mult interes şi îngrijire pentru unitatea şi independenţa Germaniei… În chestia războiului italian, nu cred că Germania să fi avut atâta temeiu de a fi îngrijită cum presupuneai d-ta, împreună cu ceilalţi patrioţi germani…” (p. XVIII-XIX).
Dacă putem recomanda unor social-democraţi români să reflecteze lai adânc asupra acestor incidente, nu mai puţin putem da acelaşi sfat şi celor din lagărul advers ce se cred în drept să interpreteze “internaţionalismul” proletariatului ca o negaţiune a ideii naţionale înseşi.
6. Fr. Engels – “Zur Banerufrage” etc… în “Neue Zeit”, 1895.

Constantin Stere, Social-democratism sau poporanism?, Ediţie şi prefaţă de Mihai Ungheanu, cu o postfaţă de prof. dr. Ilie Bădescu, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1996, p. 134-139.

Este vorba de reluarea unui text apărut între anii 1907-1908 în revista „Viaţa Românească”. Cu mult înainte de venirea bolşevicilor la putere în Rusia. Cu mult înainte de venirea lui Hitler la putere. Cu mult înainte de de sărbătorirea Zilei Muncii (1 Mai) împreună (sic!) de către nazişti şi bolşevici, în 1940, pe ruinele Poloniei sfărtecate (se pot adăuga aici şi alte popoare).

Cât despre noi… Noi, Românii, la 1 Mai sărbătorim Armindenii – Ziua profetului Ieremia!