De ce voi vota „răul cel mai mic”


De 22 de ani situaţia Bucureştilor a fost din ce în ce mai complicată. Pe măsură ce potul provenit din bugetul pus în joc creştea, situaţia devenea şi mai căcănie.

 

Până în 1992 Bucureştii au cunoscut vreo trei sau patru primari cocoţaţi acolo prin decizie guvernamentală. Abia în 1992 bucureştenii şi-au putut alege edilul. Acesta a fost Crin Halaicu şi din toată perioada sa de administrare memoria mai păstrează reamenajarea bulevardelor Kogălniceanu-Elisabeta. Perioada Ciorbea a fost de prea mică durată (şi a constituit şi decesul politic al respectivului), mandatul fiind în realitate al lui Viorel Lis.

 

Pe scurt, anii ’90 se constiutuie pentru Bucureşti în exact aceeaşi zonă gri în care se afla întreaga Românie. La margine de civilizaţie, cu întreprinzători proveniţi din buticurile de la colţul blocurilor, fără proiecte importante din lipsa fondurilor care să intre în ţară şi din teama guvernelor de a băga bani în investiţii publice.

 

Punctul în plus este dat de deciziile guvernelor Convenţiei prin care descentralizarea nu numai că a fost luată în discuţie, ci şi introdusă în legi. Tot la puncte pozitive intră aici şi munca unor miniştri de a iniţia proiecte ce vizau dezvoltarea urbană: proiectele ANL, inventarierea clădirilor cu risc seismic. Deciziile guvernului Năstase duc şi mai departe autonomiile sectoarelor din componenţa Bucureştilor, la un moment dat Capitala fiind compusă din 6 oraşe.

 

Toate acestea însemnau şi creşterea bugetului bucureştean şi un borcan cu miere prea tentant pentru a nu atrage diverşi „urşi” politici. Şi uite aşa îl aflăm candiadat pe fostul ministru, Traian Băsescu, ajuns cu mare luptă în turul doi al localelor din 2000, iar apoi ales primar general al Bucureştilor – cu un consiliu însă de altă culoare politică. Asemenea i se prezentau şi conducerile sectoarelor.

 

De aici avem parte (privită de la 10 ani distanţă) de o circotecă prin care primarul general în funcţie în vremea aceea căuta să se victimizeze, în condiţiile în care tot mai multe direcţii de care se ocupa Guvernul trec în administrare locală ori judeţeană. O perioadă DEZASTRUOASĂ pentru bucureşteni, cu toată că robinetele financiare începeau să se deschidă, asta şi pentru că perspectiva intrării în UE era tot mai apropiată iar diversele programe cu finanţare europeană începeau să-şi facă simţită prezenţa. Dar în fruntea bucatelor se afla „ursul” politic de care vorbim. Şi care se baza pe crearea aceluiaşi mediu conflictual din care îşi trage energia – aşa cum îl ştim şi din haina de preşedinte.

 

I-au fost duşmani buticarii, şi i-a distrus în spirit leninist fără să le dea o alternativă; a impus un proiect (pasajul suprateran Basarab) fără însă a se pune o cărămidă în timpul mandatului său ori al moştenitorului său politic (Videanu); a încheiat contracte în avantajul firmelor străine, în timp ce întreprinderi româneşti erau falimentate din lipsa comenzilor de la stat – cazul contractului Mercedes în defavoarea ROCAR; gangsterii imobiliari au început să-şi facă apariţia cu proiecte din ce în ce mai monstruoase, în timp ce clădiri de patrimoniu cădeau victimă – cazul de la catedrala Sfântul Iosif, cazul bisericii Armene etc; cel mai tragicomic „război”: cel cu judeţul Ilfov, care viza traseele RATB – cu toate că mecanisme de colaborare între cele două entităţi (Bucureşti şi Ilfov) existau prin legea colaborării regionale. Şi transformarea primarului în hingher-şef! Imaginea pe care o aveam în lume, de hingheri.

 

O să mi se spună că multe din cele ce am scris mai sus privesc perioada Adriean Videanu, dar acest individ era continuatorul fidel al politicii băsiste. Iar aceasta poate fi sintetizată astfel: „nu pot să fac nimic pentru că îmi este potrivnic CGMB. Când CGMB are majoritatea favorabilă, atunci vinovăţia o au primarii de sectoare. Eu sunt nevinovat ca un bebeluş”. Din perioada aceasta (Băsescu-Videanu) cel mai puternic se menţin în minte asfaltările. Şi „borduriadele”. Pentru că erau bani buni de păpat din buzunarul bucureştenilor. Şi mai sunt câteva lucruri „minore”: contractele privind iluminatul public, contracte pentru curăţenie, pentru canalizare etc.

 

În 2008, la al doilea tur, când aveam de ales între Blaga şi Oprescu, eu nu m-am dus. Din punctul meu de vedere erau două rele absolut egale. Şi îmi menţin şi acum părerea. Domnul doctor a înălţat „podul minune”. Preţul a fost triplu (dacă nu mai mult) faţă de suma preconizată. A ridicat „stadionul minune”, preţul fiind incredibil de mare. A încercat să dea tunul numit „bulevardul Uranus”. Un punct pozitiv: reintroducerea traseelor de noapte ale RATB.

 

Şperţurile din timpul acestui prim mandat Oprescu au o explicaţie foarte simplă: nu conduce numai Oprescu Bucureştii. Consiliul General aprobă sau dezaprobă orice sumă pe care ar trebui să o cheltuie primarul general; aprobă sau dezaprobă orice proiect ar vrea să demareze primarul general; aprobă sau dezaprobă orice legislaţie olocală ar vrea să instituie primarul general. Ceea ce se traduce prin: „ne dai şi nouă caşcaval din felia pe care o mănânci şi închizi ochii şi taci chitic atunci când ne băgăm mâinile până la cot în bugetul localităţii”. Iar majoritatea care avea pâine şi cuţitul era formată, ţineţi-vă bine, din: PD-L în alinaţă cu PNG şi cu PRM. Aşa că atunci când vedeţi clădirile distruse ori dispărute peste noapte din spaţiul citadin bucureştean, să vă gândiţi imediat la OPRESCU, PD-L, PNG şi PRM împreună.

 

Duminica asta voi merge la vot. Iar în faţa mea sunt doar 4 opţiuni de luat în considerare. Am arătat într-o postare anterioară că în ceea ce priveşte primarul Capitalei nu există decât patru programe expuse.

 

Pe Oprescu nu-l pot vota. Are şi lucruri bune făcute dar hoţiile şi crimele urbanistice îl exclud dintre preferaţii mei.

 

Prigoană? Adică PD-L. Adică cel de a declarat mai în urmă cu câţiva ani că el doreşte ca spitalele să dispară din oraş şi să fie mutate la periferie. Cel care a votat în Parlament transformarea României în colonie a străinilor. Nu, mulţumesc.

 

Cazul Nicuşor Dan. Când văd că partizanii săi sunt în acelaşi timp cei mai feroci băsişti, îmi pun atunci nişte mari semne de întrebare. Pentru că avem noi, românii, o vorbă: „Spune-mi cu cine te-nsoţeşti ca să-ţi pun cine eşti”. Aşa că nu, nici cu Dănuţ srl nu votez.

 

Rămâne răul cel mai mic. Mic nu numai la figurat ci şi la propriu. E obişnuit şi cu presiunea media pe cap. S-a străduit să-şi facă şi temele pe care le cere o campanie decentă electorală. Scandalurile sale ţin mai mult de viaţa privată – deşi se întreabă mulţi de unde-i provine averea. Iar dacă are avere, atunci poate-i şi sătul. Deci Irinel să fie!

 

PS: modul acesta de alegere într-un singur tur duce în realitate la diminuarea puterii primarilor din localităţi în beneficiul consiliilor locale ori judeţene. Sunt seminţele pentru un viitor blocaj decizional generalizat.

Sorin Oprescu: Platforma program pentru dezvoltarea Bucureştiului


Domnul doctor vine cu mult „bla, bla, bla”, cu multe poze, cu multe grafice – incluse acestea în nişte prezentări de tip „slide”. Adică mult sclipici pentru luat ochii. De parcă facturile plătite până acum nu ne-au luat ochii! Şi cine are timp, dom’ doctor, să citească zeci de pagini în Power Point?

„Autostrada suspendată” a rămas în aer. Alături se află alianţa toxică de care nu pomeneşte domnul Oprescu nimic: aceea dintre consilierii pedelişti, peremişti şi penegişti alături de care a condus de 4 ani Capitala.

“Inaintea unui nou moment electoral, mesajul meu pentru bucuresteni este acela de a avea incredere pentru ca SE POATE. In ultimii 4 ani am demonstrat acest lucru. Cu vointa, cu multa munca, cu perseverenta, fara scandal si preocupat numai de interesul bucurestenilor am demonstrat ca lucrurile se pot misca in directia dorita. Investitiile pe care le-am facut in pasaje rutiere, in parcari, in reteaua de apa si de canalizare, in iluminatul public, in scoli si spitale, in teatre sau in parcuri sunt de fapt investitii in calitatea vietii bucurestenilor.

Stiu ca sunt in continuare probleme de rezolvat, iar pentru eliminarea lor este nevoie de o abordare strategica si de o viziune integrata care sa contina solutii pe termen scurt, mediu si lung. Gratie a ceea ce am facut in ultimi ani, Bucurestiul are acum o viziune si un plan strategic de dezvoltare. Cu acestea vin acum in fata bucurestenilor.

De ce o Platformă program pentru Bucureşti? Pentru că acest oraş are nevoie de o administrare modernă, profesionistă, care să iasă din logica electorală fracţională. Acesta nu este Programul lui Sorin Oprescu, ci Programul orasului, al Bucurestiului. Nu este un program electoral gandit pentru un mandat, ci este o strategie de dezvoltare unitară, dar şi sectorială, pe termen scurt, mediu şi lung.

Este pentru prima dată în istoria post-revolutionata a Bucurestiului cand un primar sau un candidat pentru aceasta functie vine cu o astfel de strategie pe care isi fundamenteaza deciziile si actiunile. Practic, eu nu propun pentru Bucuresti o serie de masuri haotice, facute pe genunchi, mai mult sau mai putin realiste. Eu lansez un program structurat pe diverse domenii si fundamentat pe o strategie, pe o expertiza, pe politici urbane integrate. Numai asa se poate asigura o dezvoltare durabila!

Vreau ca orasul sa devina un motor de bunastare pentru locuitorii sai si un model pentru intreaga Romanie. Programul pentru Bucuresti pe care il lansez astazi reprezinta nu un angajament, ci o garantie ca acest lucru poate deveni realitate.”

Unul dintre programele sectoriale prioritare ale Platformei pentru dezvoltarea Bucureştiului este PROGRAMUL PARCӐRI.

 

Cu toţii ştim că Bucureştiul are o problemă cu locurile de parcare. Acest lucru creează disconfort atât pentru şoferi, cât şi pentru pietoni. De aceea, am acordat o atenţie deosebită acestui subiect.

Am conceput primul sistem public de parcări moderne din Capitală, am creat proiecte, am găsit şi formula de finanţare (parteneriat public-privat) şi ne-am apucat de treaba. Este vorba despre STRATEGIA DE PARCARE, studiu realizat de experti internationali. Am avansat enorm față de acum patru ani, iar astăzi avem în diverse stadii de planificare şi execuție mai multe parcaje, care, în curând, vor împânzi oraşul.

Există mai multe tipuri de parcări:

Parcări subterane pentru zona centrală, unde spaţiul este limitat:
• Parcaj subteran Piaţa Universităţii: 420 locuri (PPP), finalizare – semestrul II 2012
• Parcaj subteran Piata Walter Mărăcineanu: 242 locuri (PPP), finalizare – semestrul I 2015
• Parcaj subteran Piaţa Alba Iulia: 1.200 locuri (PPP), finalizare – semestrul I 2015
• Parcaj subteran Piaţa Dorobanţi: 254 locuri (PPP), finalizare – semestrul I 2014
• Parcaj subteran Piaţa Edgar Quinet: 380 locuri (PPP), finalizare – semestrul II 2013
• Parcaj subteran Gara de Nord: 1.487 locuri (PPP), finalizare – semestrul I 2016
• Parcaj subteran Piaţa Charles de Gaulle: 603 locuri (PPP), finalizare – semestrul II 2014
• Parcaj subteran in zona Bibliotecii Naţionale – bd. Unirii: cca. 3.000 locuri, finalizare – semestrul I 2016
• Parcaje subterane în galeriile metroului: cca. 550 locuri, finalizare – semestrul I 2013

Parcări tip Park & Ride, care au drept scop descurajarea traficului în centrul oraşului:
Primele locaţii:
• Zona Aerogarii: 200 locuri, finalizare – semestrul I 2013
• Zona Iancului – Pantelimon: 250 locuri, finalizare – semestrul I 2014
• Zona Liviu Rebreanu: 220 locuri, finalizare – semestrul I 2014
• Zona IMGB: 220-250 locuri, finalizare – semestrul II 2013
• Zona Militari: 250 locuri, finalizare – semestrul I 2015

Parcări rezidenţiale, între blocuri:
• Perioade diferite, în funcţie de locaţii şi numărul lor, fiind structurate pe trei tipuri: de 130 de locuri, 300 de locuri şi 500 de locuri.
• Minimum 20 de parcari pana in 2015

Costul vieţii în Bucureşti este influenţat de calitatea serviciilor publice şi a utilităţilor. Investiţia în utilităţi mai bune (apă, canal, căldură, curăţenie, gaze, telecomunicaţii), precum şi servicii publice mai bune înseamnă bani mai puţini cheltuiţi de fiecare dintre noi. Înseamnă mai multă sănătate, înseamnă servicii de calitate, care converg spre un oraş civilizat.

Proiecte majore:
• Preluarea la bugetul PMB a datoriei principale a RADET Bucureşti şi anularea penalităţilor.
• Realizarea serviciului integrat (producţie, transport, distribuţie).
• Delegarea serviciului integrat unui operator care este obligat să facă investiţiile necesare, activele rămânând publice.

Factura lunară a bucureşteanului înseamna, însă, mult mai mult decât încălzirea pe timp de iarnă. Tocmai de aceea, Platforma program pentru dezvoltarea Bucureştiului include un plan integrat privind serviciile publice de tipul iluminatului public, salubritate, apă şi canal, telecomunicaţii şi transport.

La pomul lăudat să te duci cu lanterna


În faţa Bărăţiei (numită de un timp „Piaţa Timpului”) Primarul general al Municipiului Bucureşti, domnul Sorin Oprescu, a inaugurat în seara de duminică, 4 decembrie, iluminatul special de sărbători. Inconvenientele cauzate bucureştenilor ce locuiesc pe bulevardele din centru şi, mai ales, de pe străzile adiacente au fost tratate de edilul şef în stilul caracteristic: „Groaznic!”

Un şir continuu de stângăcii – aşa ar trebui considerată festivitatea prin care luminile de Crăciun au fost aprinse de către municipalitate.

De la lăsarea serii şi până la momentul apăsării butonului magic (adică până la 18.30) de către domnul Sorin Oprescu, centrul Bucureştilor a fost lăsat pradă beznei. Dacă de-a lungul bulevardelor neoanele magazinelor şi restaurantelor suplineau cât de cât lucrarea pe care ar fi trebuit să o facă lămpile de pe stâlpii publici, pe străzile din jur altfel se prezenta situaţia. Aici, un întuneric total cuprindea totul şi îi zorea pe puţinii trecători. Aşa stătea situaţia cu străzile Pitar Moş, Jules Michelet sau cu strada Benjamin Franklin. Un prim minus adunat la nota de plată.

I se adaugă deruta în care s-au aflat virtualii spectatori ce ar fi vrut să urmărească mica ceremonie. Lipsa de informaţii cumulată cu titulatura dată piaţetei, neintrată încă în conştiinţa bucureştanului, a făcut ca cea mai mare parte a mulţimii (zece-cincisprezece mii de oameni) să se adune în Piaţa Universităţii, iar un număr mult mai mic (circa 2500) să se afle în faţa bătrânei biserici a Bărăţiei. În consecinţă, cei ce se aflau în faţa bradului înălţat la Universitate au fost martorii doar a izbucnirii bruşte a luminii din corpurile de iluminat şi… atât! Cei aflaţi în „Piaţa Timpului” au putut urmări nu numai discursul primarului, ci şi spectacolele corale pregătite . Au lipsit focurile de artificii, şi nici jocurile de lumini nu au fost prezente. Doar patru jerbe strălucitoare aruncând scântei pe scenă.

Şi traficul a fost perturbat. Pentru un timp bulevardul I.C. Brătianu a devenit spaţiu pietonal. La Universitate troleibuzele şi autobuzele RATB îşi făceau cu greutate loc înspre bulevardul Carol.

Bomboana pe tortul festivismului dezorganizat al Primăriei se constituie din înseşi aranjamentele de luminiţe instalate în chiar faţa clădirii ce adăposteşte instituţia administrativă. După modelul „unul da, altul ba”, globurile de beculeţe funcţionau sau nu.

Se perpetuează de fapt un lanţ al slăbiciunilor mai vechi. Sunt ani buni de când, în aşteptarea branşării ghirlandelor, oamenii din zonă revin pentru câteva ore cu un secol în urmă. Ne reamintim şi de acel blocaj uman din Piaţa Unirii cauzat de zecile de mii de curioşi veniţi să admire un… brad metalic. Cât despre aranjamentele luminoase… Cu tot respectul, au cam rămas aceleaşi.

„Este dreptul nostru de cetăţeni ai secolului XXI, care trăim într-o capitală europeană” – a rostit domnul Sorin Oprescu seara trecută. Ar fi cazul ca şi faptele să se ridice la înălţimea vorbelor.

Marian Hociung – 4 spre 5 decembrie 2011

PS: Imaginile foto le voi posta când îmi va permite calculatorul. Sau când voi reuşi se le descarc pe calculatorul altuia.

 

Update:

Bulevardul Magheru

Demostene: „Se vede pe stradă de la vitrine şi de la becurile de la maşini”

 

Strada Pitar Moş

Silvia: „Ne deranjează! Suntem bolnavi, cu probleme şi nu vedem pe unde călcăm”.

Piaţa Universităţii

Matei Oană: „Pe mine nu mă deranjează că e întuneric. Acum depinde şi de situaţie. Sunt mulţi  derbedei pe stradă care se iau de lume”.

Unu la primărie, unu la prefectură…

 

Sorin Oprescu: „Mai caută ce nu e în regulă, spune-mi mie şi încerc să le pun la punct.”