Slujbaşii lui SOV Invest mor de grija poporului


„Vai, ce tragedie! Boborul moare de foame şi Biserica Ortodoxă, această instituţie retrogradă şi obscurantistă, se preocupă să-şi ridice mall-uri cu turle”. Cam ăsta este î esenţă mesajul unei emisiuni vomitate de cei ce semnează „condicuţa” de tip nou la trustul lui Sorin Ovidiu Vântu. se evidenţiază şi o târfuliţă şefă: Melania Medeleanu (sau cam aşa ceva).

Să remintim un lucru mai întâi. MAFIOTUL SORIN OVIDIU VÂNTU A TÂLHĂRIT EL ÎNSUŞI PESTE 300.000 DE OAMENI. Pentru ăia de ce nu plâng? De ce nu fac apel la justiţie? Ăia nu fac parte din poporul român? A! Am înţeles! Nu „poporul român” îl apăraţi voi ci aberaţia de tip iacobino-bolşevic numită „laicitate”. Un concept atât de drag SECTANŢILOR. De care uită să menţioneze postul Realitatea. Pentru că sunt burduşiţi cu genul acesta de „coropişniţe”, după cum îi numea răposatul (Dumnezeu să-l ierte) părinte Petre David. Şi ăştia au invadat multe instituţii, ca să nu mai pomenim de partide. Gen PeDe-L. Şi mai le e drag conceptul unora: militanţilor ateo-secularişti. Curios lucru (vorba vine): promotori şi a tot felul de idei făţiş antinaţionale, antiromâneşti. Başca faptul că tac chitic atunci când ar trebui să facă referire şi la ocupaţiile pe care le aveau înainte de ’89 aceşti reprezentanţi ai „laicităţii”. Reamintesc eu: propagandişti PCR, profesori la „Ştefan Gheorghiu” (şcoala de cadre de partid comuniste). Cum este cazul şi cu acest Pârvulescu (dacă o fi într-adevăr numele ău ăsta, că prea avem mulţi Iţic şi Ştrul deveniţi peste noapte din propagandişti zeloşi ai bolşevismului, eroi ai luptei anticomuniste).

Nu numai pe umerii ateilor plâng aceste scursori! I-a apucat de-odată nevoia de a-i apăra pe „musulmanii, iudeii şi alte confesiuni” cărora li s-ar lua astfel din impozitele lor (?!) fără să afişeze în schimb nici o personalitate a vreunui cult care să fi protestat în vreun fel contra „samavolniciei”.  Să lăsăm la o parte faptul că al doilea cult ca număr de credincioşi (Biserica Romano-Catolică) nici nu s-a bucurat de respectul de a fi menţionată. Păi vă dau răspunsul: pentru că NU EXISTĂ asemenea reacţii, statul român acţionând până acum după principiul „discriminării pozitive”. Ca să traduc: minoritarii se bucură de ajutor de la bugetul de stat într-un procentaj mai mare decât le-ar da voie numărul lor real. Dar ĂŞTIA (adică vagabonzii de la Realitatea) uită cu totul să menţioneze acest aspect.

În demenţa lor (voită) ĂŞTIA agită şi tot felul de cifre şi cer ultimativ să fie făcute publice sumele adunate de la credincioşi (sic!). Nu precizează cu ce drept cer ĂŞTIA ceva de genul ăsta. A rămas Vântu cumva fără bani de buzunar şi vrea să facă un şmen? Nu este vorba de nici o „politică netransparentă a BOR” aici. Şi un om cu 4 clase ar ştii că BILANŢUL CONTABIL (Bugetul cu venituri şi cheltuieli) se realizează DUPĂ încheierea anului, nu la mijlocul său. Dar te pomeneşti că trustul Realitatea are altă politică în contabilitatea proprie, o dublă contabilitate precum la FNI sau în forme asemănătoare acelora. Măi, ĂŞTIA, dacă sunteţi aşa de transparenţi de ce nu vă preocupaţi voi să spuneţi de unde a avut bani SOV să cumpere Realitatea şi jumătate din Deltă? Doară spuneţi sus şi tare că nu mai puteţi de soarta vitregă a cetăţenilor!

O ultimă imbecilitate: ĂŞTIA de la Realitatea (cei care se jeluisc cu lacrimi multe de răul românilor) nici nu ştiu să recunoască Monumentul Eroului Necunoscut! Când făceau referire la el imaginile arătau în schimb… Mausoleul Eroilor Clasei Muncitoare (al comuniştilor adică). Mai lipsea ca fundal sonor marşul naţionalist „Hai la lupta cea mare”!

O lecţie pentru Vântu de la Frederick Forsyth


Să lăsăm la o parte că orişice contabil ar fi putut da la iveală găinăriile (hoţiile de fapt) pe care le-a făcut acest Vântu. Dacă se voia!
Să lăsăm la o parte că acest tablagiu (sau simplu sifonar?) ar fi fost posibil să fie adus în faţa justiţiei mai demult. Dacă se voia!
Dar să nu ştie acest angajator (sau interfaţă) de foşti hăhăhă de la Secu sau de la urmaşa ei lucruri extrem de simple, lucruri pe care i le-ar fi putut spune ăl din urmă plotonier?

Păi să vedem ce găsim  în literatura asta simplă, de massă, de consum, destinată publicului larg. Şi anume dintr-un roman apărut în 2003 (se aude dom’ Vântu? 2003): Avenger de Frederick Forsyth. Voi reda din ediţia românească, bineînţeles.

“Începu cu  revista tehnică. Avioane de epocă nu este o publicaţie de largă circulaţie, iar la Penninton putea fi procurată doar făcând o comandă specială. Se adresa celor pasionaţi de avioanele de luptă de pe vremea celui de-Al Doilea Război Mondial. Alergătorul trecu direct la pagina de mică publicitate şi examină ofertele de servicii. Rămase cu paharul de suc suspendat aproape de buze, apoi îl aşeză pe masă şi citi din nou anunţul care suna:

“Căutăm RĂZBUNĂTOR. Ofertă serioasă. Fără limită de preţ. Rugăm sunaţi la…”

Nu era vorba de cumpărarea unui bombardier-torpilor Gruman Avenger Pacific. Toate se aflau în muzee. Cineva folosise codul de conectare. Mai jos era şi numărul de telefon. Probabil un număr de mobil.”

Frederick Forsyth, Răzbunătorul, Editura RAO, Bucureşti, 2005, p. 19

Păi vezi, bre, Vântule, ia să fi folosit mata revista Idei în dialog drept organ de legătură! Să fi folosit mata cuvintele de cod: “Căutăm fizicieni ca să-i transformăm în filosofi. Semnat: Patapievici”. Sau: “Diplomat caută diplomată pentru zbenguieli. Semnat: Baconschi”. Dar să revenim.

“De la încercarea pusă la cale în urmă cu şase ani de agenţii FBI, de a-l demasca, Dexter hotărâse că nu era nevoie de întâlniri personale. De aceea, concepuse o serie de stratageme pentru a-şi ascunde adresa şi identitatea.
Una dintre ele era o garsonieră în New York, nu în Bronx, unde putea fi recunoscut. O închiriase gata mobilată, plătea trimestrial, cu o exactitate de ceasornic, şi întotdeauna în numerar. Asta nu atrăgea atenţia nimănui şi nici el nu se făcea remarcat când stătea acolo.
De asemenea, folosea un telefon mobil cu cartele SIM. Pe acestea le cumpăra în număr mare din afara statului, le folosea o dată sau de două ori, apoi le azvârlea în East River. Nici măcar NSA, care poseda tehnologia necesară pentru a intercepta orice convorbire telefonică şi localiza cu precizie sursa, nu avea posibilitatea de a identifica mobilele care folosesc un SIM ce poate fi aruncat imediat, şi nici nu putea îndruma poliţia la locul de unde se făcuse apelul, mai ales dacă posesorul SIM-ului se deplasa, nu lungea discuţia şi se descotorosea de cartelă imediat după aceea.
O altă stratagemă era folosirea demodatelor telefoane publice. Numerele formate de la acestea pot fi detectate, desigur, dar ele sunt cu milioanele, astfel că, dacă nu se urmăreşte o cabină anume sau chiar mai multe, interceptarea convorbirii, identificarea celui care apelează, depistarea locului de unde se face apelul şi trimiterea echipajului de poliţie la locul respectiv sunt foarte greu de realizat.”

Idem, ibidem, p. 179-180.

Păi se poate, bre, Vântule? Dumneata care te-ai dat aşa de tare drept organ de Secu? Atâta lucru să nu ştii? Sau să fi fost aşa de scârţar încât te-ai lăcomit la nişte cartele de 4 euro şi de la nişte telefoane de10 lei.Dar, de! Forsythe chiar a fost din servicii, dumneata ai fost doar umflat de servicii. Şi sper să fii înţepat bine de tot în partea dorsală.