„Acoperit” sub proiecţia propriilor temeri


În sfârşit, cineva care realizează absurditatea logicii şchioape a lui musiu Băsescu! Un articol de pe Bursa – chiar dacă vizează altceva – şi preluat de Ziarişti Online remarcă nişte absurdităţi la care se poate ajunge dacă afirmaţiile lui nea Caisă Băsescu ar fi luate de bune. Pentru că era o nerozie presupunerea că un subordonat ajuns decident şi-ar păstra şi vechiul statut de subordonat. Ar însemna ca Hitler sau Napoleon – ca să dau două exemple – odată ajunşi în frunte statului respectiv să rămână (ei! Fuhrerul, respectiv Împăratul) obedienţi sergenţilor care le dădeau ordine! Nerozia este evidentă dar din păcate prinde la o populaţie manelizată politic şi scufundată din ce în ce mai mult în analfabetism. În cazul nostru, al României, un fost subordonat (în orice funcţie ar fi el), odată ajuns Preşedinte devine el cel ce apasă la butoane.
Dar ar fi interesant de văzut ce imbolduri lăuntrice anume l-or fi făcut pe musiu Băsescu să scoată pe goarnă asemenea idioţii. Nu cumva episoade din experienţa proprie l-or fi făcut să-şi proiecteze propriile temeri asupra adversarilor săi politici dacă ţinem cont că există bănuieli temeinice că Traian Băsescu, la Anvers, ar fi fost şi el un „acoperit” în subordonarea lui Silvian Ionescu?

Concluzie penală


Băsescu a afirmat tranşant că Ponta ar fi fost – în perioada Convenţiei Democratice! – ofiţer acoperit. Ori, una din două: fie informaţia este corectă, şi atunci Băşinescu se face vinovat de transmiterea publică a secretelor de stat; fie nu este adevărată, ceea ce înseamnă difuzare de informaţii false. Indiferent de situaţie, concluzia e una: PUŞCĂRIA!

PS: dacă Tonta nu reacţionează ferm, rezultă că ne aflăm tot în faţa unui „blat” informaţional de natură coabitacă pontaco-băsistă.

Gaudeamus, ultima zi; peronul pe partea…


Capăt de linie pentru ediţia de anul acesta. S-au anunţat câştigătorii distincţiilor, între care şi alegerea românească pentru Premiile Goncourt. Nu detaliez aici cine, ce a câştigat. Dacă ulterior voi posta capturile video, atuncea voi detalia inclusiv prin text.

Mulţi jurnalişti în această ultimă zi! Unii în calitate de autori – şi aici regret că nu am prins şi lansarea cărţii lui Adelin Petrişor – alţi ca vizitatori. Ceea ce nu înseamnă că nu am dat şi de data aceasta în nas cu oamenii de la servicii. Chiar cu Virgil Măgureanu! Am şi încercat să-i aflu opinia despre lucrările lui Larry Watts. A fost alunecos: nu şi-a exprimat o opinie cu privire la subiectul cărţilor ci o dezamăgirea referitoare la calitatea discursului celor care au însoţit lansarea (din trecut, să ne-nţelegem) scrierilor istoricului american. A emarcat însă faptul că în trecutul nu foarte îndepărtat am avut o remarcabilă politică externă. Iar apoi… m-a întrebat cu cine a stat de vorbă! Îl chestionasem şi pe Iulian Vlad cu privire la cele scrise de Larry Watts. Mi-a răspuns laconic şi la modul general: „Toate cărţile sunt folositoare”. A! Şi că tot am făcut referire la fostul şef al Securităţii ceauşiste, îl întrebasem şi dacă vom avea parte de memoriile sale. „Da”, mi-a destăinuit, „dar cei care sunt în vârstă nu le vor putea prinde”.

Revenind totuşi la ziua de duminică. Ca un făcut, m-am lovit şi de tangenţele cu domeniul muzical, nu numai prin volumul colectiv scos de Radu Paraschivescu („De la Waters la Similea”), dar şi prin lansările de care au avut parte oameni care sunt parte a domeniului muzical.

Între timp am avut grijă să trag cu ochiul şi la lectura publică a Maiei Morgenstern din povestirile lui Alice Munro sau la întâlnirea scriitorului de expresie franceză Andrei Makine (câştigător şi el al Goncourt) cu publicul român. Un tip care, din schimbul de replici, este cu verbul la el. „Doamnă, dacă aţi fi fost bărbat v-aş fi provocat la duel”, îi replică, plin de umor, scriitorul unei întrebării venite din public dacă acceptă subiecte impuse de edituri.

În următoarele zile mă voi strădui să urc pe Youtube şi materialul filmat cu modesta mea „săpunieră”. Sper să trec de impedimentele pe care doreii de la Youtube punt RO au găsit cu cale să le aşeze în calea încărcării materialelor mai lungi de 15 minute. Şi veţi avea motive să fiţi interesai. Măcar pentru a-l auzi pe Dan C. Mihăilescu fredonând manele în public!

Băiatul lui Tata SAU Ce a uitat să mai spună domnul George Maior


Am aflat de pe la televizor că astăzi a fost audiat la Parlament domnul George Maior, şeful Serviciului Român de Informaţii (SRI), pentru că membri comisiei însărcinate cu studierea Legii Ponta pentru cedarea resurselor aurifere de la Roşia-Montană să aibe informaţii şi de la serviciile secrete. Am auzit astfel că SRI a înaintat peste 500 de informări şi că domnul Maior are informaţii precise despre „eco-anarhiştii care ar fi încercat să deturneze cererile legitime ale protestatarilor din Piaţa Universităţii” (sic!).

Nu ştim însă dacă această comisie parlamentară a fost informată şi că domnul George Maior se află oarecum într-un… conflict de interese şi că declaraţiile sale ar trebui preluate cu un mare semn de întrebare. Iar acest lucru porneşte de la faptul că domnul George este în acelaşi timp şi băiatul domnului Liviu Maior. Adică al fostului ambasador al României în Canada în perioada 2002 – 2005, post în care s-au mai aflat şi Tudorel Postolache (iubie 1996 – august 1997), Gabriel Gafiţa (iunie 1998 – 2002), Elena Ştefoi  (decembrie 2005 – 2012) şi Maria Ligor, actualmente în funcţie. (Surse: aici, aici, aici, aici). Dar mai ales aici, într-un articol scris de Valer Marian.

Ori compania Rosia Montana Gold Corporation este o societate CA-NA-DI-A-NĂ şi implicarea „diplomaţilor” români în această mare escrocherie pe seama ţării pare a fi foarte probabilă. Ne punem pune întrebarea dacă ofiţerii de informaţii de la SRI ar îndrăzni să-i prezinte şefului direct probe care să-i incrimineze familia, adică pe tatăl domniei sale. Sau, ca să ducem şi mai în profunzime lucrurile, dacă nu cumva domnul George Maior a fost înfipt în acel scaun tocmai pentru ca eventualele complicităţi la vârf să nu răsufle. Adică a fost pus lupul paznic la oi.

Dar dacă privim cu atenţie lista ambasadorilor vom observa că eventualele implicaţii pot lovi în mult mai multe direcţii. De exemplu, actualul academician Postolache este autorul celebrului „Plan Postolache” pe care l-a avut FSN-ul ca program economic. Urmele le vedem şi astăzi. despre Gabriel Gafiţa în afară de acuzele de turnătorie politică aduse de CNSAS nu am găsit mare lucru. Doar că şi dânsul se înscrie în tiparul băiatul lui tata, care ajunge în diplomaţie. Aplecarea spre literatură îl aduce foarte aproape de doamna Elena Ştefoi, iar aici cazul devine foarte interesant pentru că Elena Ştefoi a fost redactor la principala publicaţie culturală apropiată de FSN-ul lui Petre Roman, „Contrapunct”, o publicaţie finanţată de Uniunea Scriitorilor. ÎN 1993 ajunge redactor-şef la vestita revistă „Dilema”, la propunerea lui Andrei Pleşu, directorul publicaţiei. Numai că revista era editată de către „Fundaţia Culturală Română”. Mai ştiţi cine era în acea vreme directorul instituţiei ce avea să se transforme în actualul „Institut Cultural Român”? Dacă nu mai ştiţi, vă reamintesc. Domnul Augustin Buzura! SOCRUL domnului George Maior.

Aşa că reluăm: tatăl lui George Maior – ambasador în Canada; favorita lui Buzura (tata socru), Elena Ştefoi – ambasadoare şi ea în Canada.

Dar mai este ceva legat de Elena Ştefoi. Făcea parte din cercul de literaţi ce se înârteau în preajma lui Nicolae Manolescu. Adică ambasadorul actual la UNESCO, om care se arată iritat de pretenţiile conaţionalilor săi ca Roşia-Montană să fie inclusă în patrimoniul universal.

Încă nu am terminat cu rubedeniile. Să presupunem – după cum a replicat chiar Traian Băsescu într-un ping-pong verbal cu premierul României – că Victor Ponta ar fi putut ajunge şi el în vizorul SRI. Dar ar fi avut curajul vreun subordonat să prezinte informări domnului George Maior. Iarăşi NU! Pentru că s-ar fi aflat faţă în faţă cu NAŞUL de cununie al lui Victoraş şi al Dacianei! Daciana, fata lui Ilie Sârbu, alt mare doritor să vadă Roşia-Montană măritată cu peţitorul canadian.

Un autentic clan mafiot! Sau, ca să parafrazăm titlul filmului care a câştigat premiile Gopo şi UCIN de anul acesta, „Toată lumea din familia noastră are treabă cu Canada”.

PS: sunt sigur că şi studierea celorlalte nume din diplomaţie legate de Canada (ambasadori, consuli etc.) va duce la concluzii neaşteptate. Îi lăsăm pe cei care au acces la baze de date mai fiabile să se ocupe.