Propuneri pentru lista cu „fascişti”: astăzi, Lucreţiu Pătrăşcanu


Cum domnul (fost tovarăş) Alexandru Florian – Feinstein duce o luptă atât de „nobilă” în încercarea sa de a curăţa România de „duhoarea” fascistă, şi cum domnia sa (fost „tovărăşia sa”) este destul de singur iar Institutul „Elie Wiesel” în afara banilor (foarte mulţi, mai ales dolarii) are resurse umane destul de puţine, ne-am decis ca şi noi, cu modestele noastre puteri, să nu precupeţim nici un efort pentru a-l sprijini în lupta dârză şi „nobilă” la care s-a înhămat. Vom încerca, pe cât se poate, să contribuim la sporirea numelor care trebuie alungate din cultura română, care pângăresc acest popor muncitor şi, în special, proletar. Să stârpim fiara fascistă, tovarăşi, ca să nu mai scoată capul niciodată. Pentru că duşmanu’ nu doarme, după cum nici vigilenţii anti-fascişti nu dorm!

Aşa că începem demersul nostru prin propunerea unui nume – o bestie fascistă, după cum o dovedeşte însăşi sentinţa de condamnare. Bănuim că şi Radu Florian, tatăl lui Alexandru, a avut, în tinereţea sa, aceeaşi reacţie vehementă faţă de aceşti şerpi veninoşi, vipere antimuncitoreşti de felul lui…

LUCREŢIU PĂTRĂŞCANU,

după cum ne arată însuşi documentul publicat în Historia, de unde îl reproducem şi noi mai jos.

PS: propunem ca pe listă să fie incluse şi SUA ca guvern dovedit a fi în cârdăşie fascistă cu această bestie cu chip de om.

Comunicatul oficial al Tribunalului Suprem al R.P.R. — 18 aprilie 1954: De la Tribunalul Suprem al R.P.R.
Comunicat
Între 6–14 aprilie 1954, Colegiul Militar al Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române, compus din colonelul Ilie Moisescu, președinte, colonel Demeter Alexandru și colonel Ciulei Ion, asesori populari, procurori fiind colonel Aurel Ardeleanu, colonel Rudolf Rosman, colonel Grigore Râpeanu și maior Ion Pahonțu, a judecat procesul grupului de spioni și complotiști în frunte cu L. Pătrășcanu […]
Cercetările au dovedit că încă din 1940 Pătrășcanu a întreținut legătura cu directorul general al Siguranței legionare, Al. Ghica. El a devenit unul din cei mai mârșavi agenți ai Siguranței și ulterior unul din principalii agenți ai serviciilor de spionaj ale unor puteri imperialiste.
În timpul războiului criminal antisovietic, acești provocatori și spioni au dat pe mâna Siguranței un mare număr de luptători patrioți antifasciști, dintre care mulți au fost executați de autoritățile fasciste.
În anul 1943, L. Pătrășcanu și-a aranjat cu ajutorul subsecretarului de stat la Interne în guvernul fascist, generalul Piki Vasiliu, o internare de câteva luni în lagărul de la Tg. Jiu pentru a-și acoperi astfel legăturile cu Siguranța fascistă și pentru a desfășura acolo acțiuni provocatoare împotriva internaților antifasciști.
Acționând ca dușman al poporului român, L. Pătrășcanu s-a întâlnit, în iulie 1944, cu Ion Antonescu și a căutat prin felurite mijloace să întârzie răsturnarea clicii fasciste de către forțele patriotice.
După eliberarea țării noastre de către forțele armate ale Uniunii Sovietice, când forțele patriotice au reușit să doboare dictatura fascistă și să aresteze căpeteniile antonesciene, L. Pătrășcanu primește din partea serviciilor de spionaj ale unor puteri imperialiste directiva de a păstra cu orice preț funcția înaltă în care se
strecurase, în vederea intensificării activității criminale împotriva statului și poporului român. El are în acest scop o serie de întrevederi secrete cu agenți ai serviciilor de spionaj ale S.U.A.
Folosind situația sa în guvern, Pătrășcanu organizează un grup complotist antistatal, având agenți atât în aparatul exterior al ministerului de Externe, cât și în Ministerul Justiției, Institutul de statistică și în alte instituții de stat.
În preajma lui 24 februarie 1945, Pătrășcanu transmite lui Rădescu, prin spionul american L. Madison, asentimentul său pentru organizarea unei lovituri militaro-fasciste. […]
Tribunalul a stabilit, de asemenea, o serie de fapte care arata totala descompunere morală a lui Pătrășcanu și a complicilor săi.
În cursul dezbaterilor procesului, a fost dovedită pe deplin vinovăția acuzațiilor prin documente originale descoperite de organele de cercetări, prin corespondența personală a acuzaților, precum și prin depozițiile unui număr de 89 martori.
În fața probelor incontestabile, acuzații au confirmat în instanță declarațiile făcute la cercetări, recunoscându-și vina pentru crimele săvârșite.
Tribunalul Suprem al R.P.R. a stabilit că acuzatul L. Pătrășcanu se face vinovat de trădare de patrie, de acțiunea de paralizare a luptei forțelor patriotice împotriva fascismului, de organizarea unui grup complotist contrarevoluționar și antistatal, în scopul acaparării puterii și restabilirii regimului burghezo-moșieresc și a dominației imperialiste asupra României. […]
Tribunalul Suprem al R.P.R. hotărâște:
Condamnă pe L. Pătrășcanu și R. Koffler la pedeapsa cu moartea; […]
Sentința este definitivă.
Sentința Tribunalului Suprem de condamnare la moarte a lui L. Pătrășcanu și R. Koffler a fost executată.
(„Scânteia“, nr. 2950, din 18 aprilie 1954, p. 3)
Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, București, Editura Corint, 2001, p. 373-374

Vocea Rusiei îi consideră pe Români drept „romini”. Aviz iubitorilor de muscali.


Un articol publicat pe siteul Radio Vocea Rusiei de către un anume Vasile Andreescu, dacă o exista această persoană. Observaţi cum de fiecare dată autorul (care pretinde că este român prin nume) foloseşte numai variantele utilizate pe vremea Republicii Populare Romîne, adică atunci când ţara noastră se afla încălecată de soldaţii, „consilierii” şi „specialiştii” sovietici. Conţinutul e vechi: era în uzul retoricii staliniste. Lăsăm la o parte că imputaţiile ce se aduc reflectă în realitate situaţia din teritoriile de sub cizma lui Putin.

 

Cea mai simplă întrebare…

 

 

Mereu, cînd sîntem într-o dilemă, eterna şi simpla întrebare pusă de fiecare om, dar consacrată într-una dintre scrierile sale de nemuritorul Lenin, anume „ce-i de făcut” ne revine în minte. Cred că pentru Romînia de azi e foarte necesar să întrebăm aşa ceva.

E clar că romînii nu sînt mulţumiţi de mersul ţării lor. Pe de altă parte, e clar că nu au cultură politică, adică nu ştiu ce să facă în situaţia în care, sub aparenţa liberei alegeri, li se fură şansele şi nu li se acordă nicio cale de a riposta democratic activ contra acestui abuz. E clar că sînt şi se lasă şi manipulaţi, datorită stresului provocat de conştiinţa neputinţei lor, autoobosindu-se şi găsindu-şi consolarea în inutilităţile de import din sfera aşa-zisei culturi şi civilizaţii de colonizaţi, care li se inoculează zilnic, vitriolat, prin toate mediile de informare accesibile şi impuse ca surse majore oficiale. E la fel de clar că, agitaţi, obosiţi, stresaţi, înfricoşaţi de a nu greşi şi a pierde şi puţinul pe care au reuşit, măcar aparent, să-l agonisească, uneori iluzoriu, romînii sînt laşi pînă la a ridica mîinile sus la jaf, neîncrezători pînă la paranoie şi dornici de sînge pentru a vedea pe cineva suferind pentru răul pe care-l percep ca sursa nefericirii lor şi pe care-l atribuie mereu altora, ei fiind mereu, invariabil, simple victime fără vină, atît la nivel colectiv cît şi individual. E clar că acei cîţiva, raportat la grosul populaţiei, care ţin frîiele, cei vizibili, păpuşile zise politicieni, cît şi cei din umbră, şefii serviciilor secrete ce deţin controlul şi poartă răspunderea principală pentru starea de azi a ţării, se bucură de situaţie şi trag tare cît pot, cît timp se poate, că lumea începe să se mişte iar prin jur şi mîine nu ştii ce răsturnare vine cu vreun crivăţ care să-i măture. Iar exemple în istoria locurilor carpato-danubiano-pontice sînt cu duiumul, chiar în perioada contemporană, fără a fi nevoie să te oboseşti să cauţi prin arhive prăfuite… Deşi romînii nu dau atenţie, spaţiul public, aspectul vizual, interacţiunea umană, adică atitudinea fiecăruia în raport cu ceilalţi în diversele situaţii, oficiale, personale, contribuie cel mai mult la menţinerea climatului nesănătos şi la agravarea bolii sociale cronicizate în care se tîrăşte populaţia din Romînia. Aici, datorită volatilităţii sale, au loc toate intervenţiile, provocările externe, aici se slăbesc şuruburile societăţii, aici se degradează moralul populaţiei, prin atitudini provocate, voite, prin aşa-zise asociaţii care, corupînd funcţionari dornici de îmbogăţire, preiau atribuţii publice care nu ar trebui să fie atinse de ele, făcînd profituri din contracte oneroase cu statul corupt în timp ce distrug coeziunea societăţii, ca nişte viruşi instalaţi pentru a distruge societatea atacată. Cum să văd altfel acţiunile de blocaj pe faţă la care se dedau aşa-zisele asociaţii de protecţie a animalelor cînd iau cîini pe care-i lasă liberi, pentru care romînii plătesc impozite pentru a fi sfîşiaţi de haitele cvasiturbate, în profitul funcţionarilor şi patronilor acestor grupări de sabotaj social (asociaţiilor respective), care continuă să distrugă mediul social?

La fel fac şi unele firme şi bănci intrate pentru a prelua controlul asupra unor segmente economice şi a le manipula şi utiliza ca elemente de presiune asupra administraţiei care le-a cedat cu largul concurs al propriilor săi funcţionari corupţi. Cum să văd altfel faptul că, deşi Romînia dispune de gaze, petrol şi energie, firmele occidentale care au preluat controlul asurpa distribuirii lor, impun nişte niveluri de profit de japcă pe faţă, acuzînd apoi prin presa aservită lor pe ruşi că vînd gazul la preţul cel mai mare din Europa? Cum să văd altfel manipulările din sistemul bancar, cînd băncile acordă credite preferenţial pentru importuri, împingînd populaţia să consume din import, scoţînd astfel valuta din ţară pentru a-şi lua partea dincolo de graniţe de la cei cu care colaborează în sensul acesta. În acest timp, fostele firme competitive de stat sînt pe butuci, lipsite de finanţare, că, de, piaţa e liberă, statul nu poate subvenţiona, pentru a fi puse în genunchi şi a fi luate pe preţ de nimic de către îngeraşii aşteptaţi, aşa-zişii investitori străini, mereu aceiaşi, în principal cei din UE şi SUA. Iar cînd vreo firmă rusească încearcă să cumpere ceva ce pare mai de folos pentru tutelarii occidentali, încep sabotajele în fabricile respective, şantajele, presiunile prin ziare pentru a-i face să renunţe, să se care, aruncîndu-li-se în spate toate mizeriile posibile. Sacrificaţii: muncitorii rămaşi pe drumuri, morţi de foame la propriu, siliţi să ia calea căpşunilor sau a centurilor oraşelor vestice, în funcţie de sex, abandonîndu-şi copiii bunicilor bătrîni şi bolnavi, care schinjuiesc şi ei cîte o găină, o capră, o vacă, să le dea ouă şi lapte, nesacrificîndu-le pentru carne că rămîn fără element de supravieţuire. Dar, oficial primesc ajutor de la stat, paraziţii, nu? O duc bine pe hîrtie. Îşi permit să nu muncească pămîntul, îl lasă-n paragină, leneşii, nu? Păi cum să muncească, cu ce?!? Firmele interne, cît timp nu sînt preluate de vreun fost securist ajuns participant la jaful naţional, sînt pe ducă, iar lupta e acum între securiştii mari ce deţin unele firme profitabile, dorite de aşa-zişii investitori externi, de fapt agenţi ai serviciilor lor, care vor să pună mîna pe avuţiile ţării pentru a o controla, şi aceşti aşa-zişi investitori, care tocmai din acest motiv, al preluării, au şi provocat lovitura de stat din 1989. Să înţeleg că cei de la OMV, de exemplu, care au luat Petromul cu japca, sînt cu adevăraţi investitori? Să fim serioşi… Oricum, să nu-l fi luat ei, ar fi încăput pe mîna fraţilor Păunescu, Tender, a lui Voiculescu, Videanu, etc., prea mulţi să-i mai enumăr aici, dintr-ăştia cu familie mare, bine situaţi… Lasă, că la energie, Romînia a cîştigat la Haga, ape multe din Marea Neagră. Păi cum era să piardă cînd era vorba că Romînia e doar o păpuşă a Chevronului, iar Haga e controlată de aceiaşi politicieni de la Washington, care iau bani de la Chevron, printre altele, la fiecare mandat? Să vezi ce o să cîştige romînii de pe urma acestui mare cîştig: mai multe zerouri la facturi! Ce democraţie şi liberă iniţiativă, domnule!!!

Pe străzi, aşa-zişi huligani, despre care toţi spun cu toleranţă şi indolenţă că, „n-ai ce le face, n-au cei şapte ani de-acasă” provoacă adevărat haos în trafic. Oare ei sînt cu adevărat nişte prost crescuţi sau mulţi dintre ei sînt chiar implantaţi care o fac voit pentru a provoca griji momentane, a produce rupturi vieţii sociale, a slăbi coeziunea şi încrederea cetăţenească, a slăbi moralul populaţiei? Parcă ştie cineva cine e doar prost crescut ce imită ca maimuţa ceea ce vede şi cine provoacă totul cu un scop? Şi cum să văd atitudinea multor poliţişti, procurori, judecători, avocaţi şi politicieni, toţi, în fapt, doar mafioţi, care aprobă şi aplică nişte legi ce fac posibile uşor cele mai mari crime, omoruri, accidente mortale, lovituri ce provoacă infirmitate permanentă, violuri, jafuri în case, blocînd soluţionarea lor justă prin tertipuri mărunte, de aşa-zisă lipsă de procedură, deşi fondul e clar. Cînd în propria casă dreptul la apărare se dă selectiv şi limitat, iar pentru viol se cere mediere, ce să mai cred? Măcar în Congo asemenea cazuri s-ar rezolva mult mai cinstit şi eficient…

Obligat să meargă mereu cu capul plecat, fie şi măcar pentru a nu călca în reziduurile cîinilor, să fie cu nervii întinşi la maxim prin mijloacele de transport de suprafaţă pentru a nu fi victima hoţilor de buzunare, să fie slugă la muncă în faţa unui aşa-zis şef total incompetent şi supus, la rîndul său, unor ordine şi mai debile de mai sus, romînul este preluat acasă de răgetele animalice de la televizor, de pe toate canalele, ai căror protagonişti sînt puşi şi plătiţi să facă zgomot de către patronii lor ce luptă pentru acapararea resurselor ţării, patroni interni şi externi, după cum au interese. Licăriri de speranţă mai sînt, mai sînt tîrguri de carte, mai sînt nopţi albe pe la muzee, dar romînul nu mai are ochi să citească printre rînduri. Îmbulzeala mare e la cărţi cu coperţi sclipitoare, de învăţat engleza la modul general şi la exponate fără substanţă intelectuală, dar cu pregnanţă vizuală. Mi se va răspunde că aşa e şi prin alte părţi. Vă întreb: vă comparaţi cu vecinii şi cînd sînteţi grav bolnavi? Cînd vă doare, cînd cancerul e vizibil, aşteptaţi ca vecinul să meargă primul la doctor să-l urmaţi? Sau, e clar, în situaţia curentă a societăţii, cancerul nu e, încă, vizibil. Nu doare încă, e bine… Poate, cumva, nu aţi uitat Grecia şi Ciprul, două ţări pline de inconştienţi, ca la romîni. În 2004 Grecia visa, era campioană europeană la fotbal, era bine, distracţie! Au dus-o în vise grecii pînă cînd i-au trezit din somn cei ce le-o pregăteau, din Vest, în colaborare cu cei din interior, trădătorii corupţi. E bine acum? Sau nu e nici asta o lecţie? În loc să tindă în sus, romînii se uită dacă e cineva mai jos şi adorm la loc, că nu sînt ei ultimii, la alţii e mai rău. Dar gravitaţia, că trăim într-o lume fizică, deocamdată nu trage pe nimeni în sus, raportat la pămîntul pe care călcăm şi unde vom merge cu toţi, ci doar în jos… iar contactul cu pămîntul rezultat prin cădere e dureros pentru cei ce se ciocnesc de el. Popoarele, în istorie, au simţit-o pe pielea lor de fiecare dată cînd s-au lăsat pradă lenei şi beţiei degenerării. Fizica nu iartă…

În tot păienjenişul ăsta lumea ridică din umeri: ce să faci, asta e… Pe de altă parte, soluţiile pot fi uimitor de simple, iar orice călătorie lungă începe cu primul pas. Dumnezeu îi ajută pe curajoşi mereu, la fapte bune, dar trebuie un efort, un curaj, o solidaritate.

Primul pas, a lupta cu armele celor ce le impun. Iar aici sînt trei măsuri:

Prima măsură e să mergeţi la vot toţi şi SĂ ANULAŢI VOTURILE TOATE, PUNÎND ŞTAMPILE PE MAI MULŢI PÎNĂ VI SE USUCĂ CERNEALA DE PE ŞTAMPILĂ. Nu a nu merge la vot, ci a-l anula, aici e diferenţa. Deşi serviciile au grijă să pregătească saci suplimentari cu buletine ştampilate pentru cei pe care-i susţin, le va fi greu să pareze un protest masiv, naţional, de acest gen. Toţi puteţi face asta în cabina de vot. Nimeni dintre candidaţii de acolo nu vă reprezintă, nu au vreun interes, toţi sînt puşi spre a fi praf în ochi, spre a vă jefui. Sau Băsescu, cu Roşia Montană, sau Ponta, cu Pungeşti, vă spun, cumva, altfel? Toţi sînt la fel, puşi pe jaf, lipsiţi de orice griji că ar putea să-i întrebe cineva de ceva… Doar printr-un asemenea protest veţi putea să-i faceţi mai atenţi.

Măsura 2: pentru că se permite încă prin legea de azi să se facă petiţii comune către parlament ca iniţiative legislative, deşi legea e destul de restrictivă, UNIŢI-VĂ ŞI CEREŢI ÎN SCRIS MODIFICAREA LEGII PARTIDELOR POLITICE. Dacă, după lovitura de stat din 1989, Iliescu permisese prin decret formarea unui partid cu un număr minim de 251 de membri, acum ROMÎNIA ARE UNA DINTRE CELE MAI DICTATORIALE LEGI DIN LUME, cu 25000 de membri domiciliaţi în cel puţin 18 judeţe! După Romînia, în UE, urmează Portugalia cu 7500 de membri fără legătură cu localitatea de rezidenţă. Bulgaria şi Polonia cer doar 500 de membri, Letonia doar 200, iar unele state ca Franţa, Spania, Belgia nu cer niciun membru. E logic că, dacă ai o idee de organizare mai bună, trebuie să te înregistrezi mai întîi, s-o propagi legal, nu pe şest, aşa încît lumea să fie convinsă şi să adere la partidul tău în cunoştinţă de cauză. Dacă nu te lasă să ai partid rezultă că activitatea ta va fi în afara legii pentru a-ţi aduna membrii necesari. În fapt, e clar, formarea de noi partide politice în Romînia nu e posibilă azi, şi fac un pariu sigur că, de fapt, azi NICIUN PARTID NU ÎNDEPLINEŞTE CRITERIILE LEGII, FĂCÎND DIN ROMÎNIA O DICTATURĂ MASCATĂ, COLONIE A NATO ŞI UE, CARNE DE TUN ÎN CAMPANIA LENTĂ SPRE EST. UDMR nici măcar nu se ascunde, e doar o asociaţie culturală, nu partid. Şi, oricum, care e rostul partidului etnic, ce reprezintă doar un grup mic, lăsînd la o parte majoritatea care-i asigură existenţa legală prin subvenţii? Rusia, aşa-zisa dictatură cruntă din ziarele vîndute, cea mai întinsă ţară din lume şi cu o populaţie de 150 milioane de oameni, cere doar 500 de membri pentru formarea unui partid nou şi fără legătură cu zona de rezidenţă! Tot în cadrul acestei măsuri, în iniţiativa legislativă, cereţi să se elimine orice contribuţie privată la partidele politice. Cu aceasta, partidele vor fi separate de particulari. Să se oblige doar mediile de informare să publice în anumite limite şi în mod egal luările de poziţie. Detaliile pot fi stabilite, dar acestea sînt liniile principale absolut necesare.

Pasul 2: organizarea la nivel local – formarea unor asociaţii locale de participare, care să includă toţi rezidenţii apţi, prin rotaţie, pentru a se veghea la instaurarea liniştii, ordinii, curăţeniei şi siguranţei. Poliţia, pînă nu există vreun mort, nu intervine, ba te ia şi la mişto. Ce veţi aştepta, să se ajungă ca în Mexic, unde mafioţii băteau la uşile localnicilor cerîndu-le să le facă baie fetelor lor că le împrumută pentru cîteva zile?!?

Pasul 3: Dacă cele de mai sus sînt ignorate, cereţi-le în mod mai radical, în stradă, căci ele sînt ignorate tocmai pentru că vă dau puterea şi instituie democraţia, şi ele sînt măsuri necesare ca premise pentru o viaţă mai organizată, mai bună.

Problema e, însă, în final, alta: pentru a pune întrebarea de mai sus, e necesară o condiţie, anume, să şi vrem ceva. Dacă nu ne unim în iniţiative bune, prin care să facem curăţenie în propria ţară, dacă sîntem laşi şi ipocriţi, mereu vom rămîne sclavi manipulaţi, îndreptaţi mereu contra celor de acelaşi crez cu noi.

Spre comparaţie: Rusia cea blamată, după ce a căzut din cauza propriilor trădători în 1991, s-a ridicat singură, prin propriile resurse, făcîndu-şi singură curăţenie în propria ogradă. Fără a-l proslăvi pe Putin, totuşi, nu se poate spune nimic contra evidenţei: a ridicat cea mai mare ţară din lume din mocirlă, aşezînd-o din nou pe scaunul de superputere. Iar asta în doar circa 15 ani!! Desigur, la asemenea viteză faci şi erori, nimeni nu e perfect. Desigur că a trebuit şi trebuie încă să se folosească de o administraţie învechită, plină de obosiţi, de slujbaşi cu mentalităţi de satrapi, de clevetitori, de interpuşi din Vest, de chibiţi ce pun beţe în roate. Desigur că mai are de luptat cu mulţi ce trag să-şi păstreze avantajele în dauna progresului ţării. Desigur că presa occidentală speculează orice mişcare a lui pentru a-l ponegri din nou. Astea sînt nimicuri, evidenţa, deasupra oricărui detaliu, e clară ca o zi senină de primăvară: Rusia urcă mereu, se vede cu ochiul liber chiar şi prin evoluţiile din zilele acestea, iar asta nu le place celor ce nu se mai satură de petrol şi gaze, celor ce vor dominaţia mondială exclusiv în propriul folos, ce fac blocuri militare, aşa-zis apărări colective, contra unor ameninţări inventate pentru a le crea pe toate continentele, celor ce nu se mai satură de bani şi vor să înglobeze toată economia mondială la carul orgoliului lor, care, prin acţiunile lor, blochează progresul ştiinţific paşnic, dirijînd lumea doar spre invenţii ucigătoare, celor care aduc prejudicii propriilor popoare, ale căror voci de conştiinţă sînt tot mai insistente pe toate forumurile şi prin toate locurile publice. Cei în cauză sînt în principal, marii bancheri şi petrolişti din New York, Londra, Viena, şi alte metropole occidentale, din SUA şi vestul UE, care produc toată agitaţia mondială, ajutaţi de politicienii şi de serviciile secrete din care provin cu toţii. Căci dacă înainte armatele luptau pe faţă şi ocupau, acum serviciile infiltrează agenţi sub asemenea acoperiri şi controlează totul, avînd aceleaşi avantaje ca şi în urma unei ocupaţii, cu mult mai puţine costuri. Inteligent, nu? La ocupaţie trebuie să dai măcar cetăţenie, ceva drepturi celor ocupaţi. Romînii stau ca cerşetorii la ambasada SUA, n-au nici măcar drept de viză, deşi sînt carnea de tun a SUA prin Irak, Afganistan, iar mai nou chiar ţinte acasă, prin amplasarea unor arme de interceptare chiar pe teritoriul propriu. Imperiul Roman ocupa unele state şi nu acorda cetăţenia romană cetăţenilor, ţinîndu-i în regim clientelar. Coloniile africane ale Vestului, în sec. XIX-XX aveau cam acelaşi statut. Romînia experimentează acum situaţia.

Din ce în ce mai mulţi americani şi vest-europeni pleacă din ţările lor, scîrbiţi de atitudinea ipocrită a guvernelor lor, iar vocile lor sînt tot mai puternice peste tot. Ei s-au trezit, au început să cheme la o reacţie contra acestui abuz mondial. În lungul şir al celor ce iau atitudine sînt clasici faimoşi care sînt cvasiignoraţi în Romînia. Printre ei, Jacques Bergier, Bernard Thomas, Noam Chomsky, Klaus Werner, Hans Weiss, Willian Engdahl, John Pilger, Naomi Klein, John Perkins, Julian Assange, Edward Snowden. Iar lista e foarte mare. Desigur, fiecare diferă puţin în nuanţe. Totuşi, ţinta principală pe care o atacă e aceeaşi: imperialismul occidental, ipocrizia, lupta pentru dominaţia mondială, minciuna, adică transferul relelor asupra celor ce le opun rezistenţă, printre care şi ţările BRICS. Înainte de acestea erau lumea latino-americană, blocul comunist, apoi ţările nealiniate. SUA şi Anglia (Marea Britanie e doar un mod eufemistic de a masca lucrurile, uitaţi-vă la Scoţia să înţelegeţi) au atacat America Latină prin anii 60-70, îngenunchind-o. Franţa şi Germania de Vest s-au raliat pentru a termina cu Estului Europei, în anii 90. A urmat Iugoslavia, făcută praf de aceeaşi coaliţie fatală. Mai era o firavă alianţă a lumii arabe, i-a venit rîndul la nimicire. China e mereu ţinută în şah, iar acum, cînd Rusia are pretenţii să nu mai vrea să depindă de speculaţiile magnaţilor banchero-petrolişti pentru evaluarea combustibililor rezultaţi prin munca sa, dorind să creeze o zonă economică BRICS mai integrată, cu o bancă separată de dominaţia dolarului, acum i se dă în cap. Reacţia Rusiei, de a se opune, de a cere o lume multipolară, bazată pe respect reciproc şi pe toleranţă, pe schimburi cinstite între naţiuni, e pe deplin justificată în această situaţie. Iar Romînia, din păcate, e angrenată în acest joc periculos, fiind pusă la picioarele agresorilor. Carne de tun, loc de depozitare a armamentului occidental contra Estului coreligionar şi cu aceleaşi tradiţii şi obiceiuri. I se iau resursele şi i se dau asigurări şi zîmbete…

Inconştienţa de azi va fi plătită, din păcate, de generaţiile următoare. Nimic nou în istorie. Sau, poate, chiar cei de azi, ei înşişi s-ar putea să apuce să vadă efectele propriei indolenţe şi lipse de respect social… În speranţa că romînii vor, totuşi, să-şi asume activ, nu pasiv, curăţenia morală a lor înşişi şi fizică a propriei ogrăzi, am propus cele de mai sus. Sper ca în ceasul al doisprezecelea, lumina să intre şi în capetele romînilor mei dragi, pentru siguranţa şi bunăstarea lor. Sper din suflet ca miracolul Învierii, care se apropie, şi de care romînii iau act anual în gol, ca prilej de excursii cu ambulanţa pe ruta domiciliu-spital din cauza supraîngurgitării şi a toxiinfecţiilor alimentare, să le aducă şi învierea cugetelor pentru a înţelege şi a lua atitudine ca cetăţeni liberi şi responsabili faţă de soarta propriei ţări, adică a lor înşişi şi a urmaşilor lor.

Forfecând „România literară” (I)


Câte un puseu de masochism mă cuprinde cam la 3-4 ani. La mine se manifestă ciudat. În acele zile mă apuc să cumpăr – şi să citesc – în mod inexplicabil „România literară”. Indigestă, după citirea ei mi se apleacă în mod instantaneu şi, drept urmare, pentru alţi câţiva ani buni mă ţin cu grijă de-o parte de publicaţia ce se pretinde a fi a „Uniunii Scriitorilor din România”.

 

Cu câteva zile în urmă am fost iarăşi cuprins de inexplicabilul îndemn de care am vorbit. Diferenţa este că de data asta posed blog, adică un mijloc prin care îmi pot spune părerea atât faţă de conţinutul fiţuicii, cât şi faţă de personajele ce semnează acolo. Exemplarul de care m-am lovit şi la care voi face referire este nr. 16 din 20 aprilie 2012.

 

O răsfoire rapidă dă prilej oricui să vadă că alăturarea câtorva nume dă identitatea ideologică (mai curând partizană) a publicaţiei ce se pretinde a fi, aşa cum am spus mai sus, a scriitorimii române. Punctul de unire îl constituie BĂSISMUL TRIUMFĂTOR şi ANTICOMUNISMUL DE CUMETRIE MARXISTĂ. De aici şi osanalele reciproce (iniţial am vrut să sciu „pupatul reciproc în dos”) pe care şi le aduc semnatarii.

 

Nu-l găsim tronând aici pe Nicolae Manolescu? Ba da! De actualul ambasador la UNESCO – adică la Paris – vorbesc. Pus de către cine? Nu vă spui! Persoană importantă, deh. De aceea nici nu o să vedeţi vreodată publicată vreo foaie din dosarul de la Secu. Nici nu o să fie spurcat de anticomuniştii proveniţi din cadrele de la Ştefan Gheorghiu. Doară ştim că „securiştii noştri sunt mai buni decât ai voştri”. Nicolae Manolescu combate bine la gazetă atunci când e nevoie, este respectuos faţă de comandamentele corectitudinii politice ale vremii şi, prin urmare, e de-al nostru, dintre noi şi curat ca lacrima.

 

Textul domniei sale din actualul număr este însă apolitic – spre dezamăgirea celui care, citind rândurile anterioare, ar fi avut impresia că va fi întâlnit aici o replică plină de furie la vreun posibil omagiu adus regimului. Nu e cazul. Textul nu are nici o trimitere la actual ci la Stendhal. Nimic rău în asta. Platitudinea însă da! Iar stridenţele, oho!,  astea sunt cu adevărat grave. Ia să vedem cum evită domnul Manolescu o cacofonie: „Cu cincizeci de ani înainte ca, la fel de meticulosul, Cehov să proclame regula”. Ce încâlceală! Să vedem acum şi o bulibăşeală stilistică: „Nicăieri nu e Stendhal mai apropiat de spiritul romantismului (nici chiar când, ca şi Nicolae Filimon al nostru, studiază psihologia personajelor prin intermediul phisiognomiei elveţianului Lavater), decât când face din fatalitate motorul comportamentului oamenilor şi societăţilor.” (Nicolae Manolescu, Recitindu-l pe Stendhal)

 

Domnul Nicoale Manolescu este directorul publicaţiei. Este cel care, se presupune, îşi asumă publicarea diverselor articole şi selectează numele colaboratorilor. Dar specificul publicaţiei este, aşa cum am mai spus, „eu te laud pe tine, tu mă lauzi pe mine şi ne lăudăm unii pe alţii în grup”. Şi ca o ilustrare imediată, pe pagina următoare găsim spusele domnului Barbu Cioculescu: „Când împlineam şaptezeci de ani, Pavel Chihaia mi-a dedicat un omagiu, pe care, acum, când împlineşte el nouăzeci, sunt bucuros să i-l întorc”. (Barbu Cioculescu, Calea spre centenar) Aici am fost răutăcios. Cazurile cu adevărat grave, dovada politicii de gang cultural-ideologic abia de acum urmează.