Un scenariu, două ţări şi o desincronizare


Ceea ce se petrece în ultima vreme la confinele ţării noastre dovedeşte (a câta oară?) că măreaţa Rusie ştie doar să se repete. Este şablonardă, fără imaginaţie şi, pentru cineva care este cât de cât familiarizat cu procedeele aplicate de-a lungul istoriei, paternurile folosite apar în toată goliciunea lor. Cât de stupidă ne apare, de exemplu, aceste pretexte pe care le agită Rusia pentru a-şi acoperi ocupaţia militară din Ucraina. Nu mai este vorba de „protejarea creştinilor din Orient”, „nici de protejarea slavilor din occident” ori de „protejarea proletariatului din Univers”. Acum avem de-a face cu „protejarea rusofonilor”. Aceeaşi Mărie, altă pălărie.

 

Altceva mi se pare ciudat, când lucrurile sunt asemănătoare, dar nu produc aceleaşi efecte deşi scenariul urmat indică aceiaşi „păpuşari” de la Moscova. Iar ceea ce propun acum este să privim evenimentele de acum mai bine de 24 de ani dintr-o altă perspectivă pentru a face lumină întro problemă care a făcut să curgă multă cerneală şi pe care „emanaţii” nu se grăbesc ei să o elucideze: TERORIŞTII!

 

Ce am avut în decembrie 1989? Pe fondul nemulţumirilor populaţiei, în contextul internaţional al reformelor lui Gorbaciov şi impunerii în ţările lagărului socialist al unor echipe noi de conducere, în ţară izbucnesc manifestaţii deschise împotriva regimului Ceauşescu. Declanşatorul, nu mai este un secret astăzi, Laszlo Tokes, agent al serviciilor secrete străine „prietene”. În ciuda represiunii armate ordonate de Ceauşescu, revolta timişorenilor se menţine şi Ceauşescu, trăind cu iluzia că este acelaşi fiu mult iubit al poporului din 1968, decide organizarea unui miting de susţinere în centrul Bucureştilor. Gravă eroare! Mitingul se sparge prin grija unor profesionişti ai diversiunii – facilitat şi prin mesajele alarmiste ajunse la urechile populaţiei prin emisiunile Europei Libere; mai mult, apar protestatari chiar în buricul Bucureştilor şi, la nici 24 de ore de la „nefasta” (pentru Ceauşescu) manifestaţie de susţinere, regimul se face fărâme sub presiunea sutelor de mii de oameni adunaţi în Piaţa Palatului. Fugarul preşedinte Ceauşescu împreună cu soţia sa, Elena Ceauşescu, ajung la Târgovişte unde sunt ucişi după un proces tipi stalinist.

 

Şi acum să vedem câteva amănunte. Nemulţumirea românilor, oricât ar spune mulţi acuma, era profundă cauzate de condiţiile de viaţă extreme. Dar lipsea o opoziţie care să-şi facă auzit glasul. Cei mai aprigi duşmani ai lui Ceauşescu erau, paradoxal, sovieticii. Aceştia au infiltrat, în zilele lui decembrie 1989, masiv România cu agenţi, aşa-ziii „turişti”. Se vehiculează un număr de 50 sau 60000 de asemenea amatori de voiaj. Costin Gerogescu afirmă existenţa a 2000 de asemenea agenţi pregătiţi să deschidă calea trupelor masate pe Prut. Câţi din aceştia au participat la declanşarea protestelor la Timişoara? Nu ştim sau nu ni se spune. Au fost oare şi la Bucureşti pe 21 decembrie? Există şi informaţii conform cărora în Timişoara s-ar fi folosit arme de foc împotriva forţelor armate sau că moartea anumitro civili protestatari nu poate fi explicată altfel decât prin acţiunea unor alte forţe armate decât Armata, Securitatea şi Miliţia. Nu există însă o certitudine. Dar ce ştim sigue este că din seara lui 22 decembrie chiar ne-am lovit de un fenomen denumit „teroriştii printre noi”. Ulterior s-a căutat să se spună că cele peste 1000 de victime produse după fuga lui Ceauşescu ar fi fost cauzate fie de acţiunea pripită a celor înarmaţi (Armată, gărzi patriotice, Miliţie), de acţiunea nebunească sau interesată a unor comandanţi militari sau comandanţi „emanaţi” ori de erori de comunicare. Dar lipsesc victimele cauzate de „terorişti”! Acum 24 de ani puterea emanată agita cât se poate de mult „fenomenul terorist” pus în legătură directă cu cadrele Securităţii pentru ca mai apoi, prin grija diferitelor comitete şi comţii, „acţiunea teroriştilro să dispară cu totul.

 

Ori, iată că în confruntările de pe Maidanul kievean am avut parte în afară de represiunea ordonată de Ianukovici şi de contrareacţiile manifestanţilor, de acţiunea unor trăgători misterioşi care, prin pierderile provocate, au incitat şi mai mult spiritele şi au radicalizat părţile. Să fie vorba tot de „turişti” şi în cazul Maidanului? Zeci de morţi civili dar şi zeci de morţi din cadrul forţelor de „represiune” (că nu li se poate spune „de ordine”) a fost bilanţul ciocnirilor care au dus la presiuni ale UE, de aici la încheierea unui acord Ianukovici – opoziţie pentru ca imediat mai apoi puterea „legală” să se prăbuşească şi ea tot într-o singură zi. Spre diferenţă de Ceauşescu, fugarul Ianukovici nu şi-a găsit adăpostul într-o unitate militară care să-i pregătescă ceremonia funebră, ci pe teritoriul ţării vecine, Rusia, care se pregătea să-i cânte prohodul ţării căreia pretindea că-i este apărătorul.

 

La câteva zile, alţi „turişti” înarmaţi până-n dinţi patrulau pe străzile Crimeei ca să îi „protejeze” pe rusofoni de „fasciştii criminali”, de „puciştii violenţi” de la Kiev. Şi de aici, pretextul cel mai bun pentru Rusia ca să invadeze militar Ucraina.

 

Să reluăm foarte simplificat:

 

proteste – lunetişti – violenţe – fugă – intervenţie de protecţie

 

O sublinire foarte importantă: „lunetiştii” în cauză acţionau când Ianukovici era încă în funcţie. Victimele erau civili. Poate şi militari? Nu ştim. Civili ştim sigur. Efectul direct l-a constituit căderea regimului legal şi instaurarea uneia revoluţionare. O putere revoluţionară „demonizată” mediatic cu abilitate de către ruşi ceea ce duce la al doilea efect mai curând teatral: reacţiile rusofonilor. Iar de aici, la apariţia „eliberatorilor şi pacificatorilor soldaţi ruşi”.

 

Ne reîntoarcem la România lui decembrie 1989. Nu ştim sigur dacă până în 22 acţionaseră criminal acei „turişti”. Dar ştim sigur că din seara lui 22 ne-am lovit direct de „fenomenul terorist”. Atenţie însă! Regimul Ceauşescu deja căzuse. Se prăbuşise în doar câteva ore ca un castel de cărţi de joc.

 

Să reluîm şi aici foarte simplificat:

 

proteste – fugă – lunetişti şi… autoinvitaţii ale sovieticilor de a-i proteja pe români

 

Ceva este schimbat în schemă. „Fuga” se produce ÎNAINTE de acţiunea „oficială” a „teroriştilor”. Iar „deznodământul” – acţiunea de „protecţie” – nu se mai derulează. Ce să se fi petrecut?

 

Părerea mea este că a avut loc un eveniment neprevăzut pentru „păpuşari”: căderea foarte rapidă, ieşită din grafic, a regimului Ceauşescu, ceea ce a dus la un decalaj între operaţiunile preconizate şi teatrul de acţiune real.

 

Şi anume:

Conform planului, agitatorii au iniţiat declanşarea în rândul românilor a protestelor la Timişoara. Pe 21 decembrie agenţi de acest fel au contribuit şi la destabilizarea mitingului organizat de Ceauşescu. Păpuşarii se aşteptau ca românii să protesteze dar regimul să nu cadă imediat. Pentru destabilizarea şi mai puternică a lui Ceauşescu se intra în etapa de activare a „lunetiştilor” în Bucureşti începând cu seara lui 22 decembrie. Fuga lui ceauşescu s-a produs însă neaşteptat de repede iar ordinele primite la trimiterea agenţilor sovietici în misiune nu au fost contramandate. Puterea ajunge în ziua de 22 în mâna „emanaţilor”. Aceştia nu aveau pretextul pntru eliberarea din funcţie a cadrelor militare de pe posturile de conducere. Prin urmare acestea se menţin la ora la care „teroriştii” îşi intră în rol. Imediat după aceea, conform scenariului, plouă cu telefoane dinspre Moscova spre centrul de comandă al Armatei cu oferte generoase de ajutor „frăţesc”. Aşijderea la frontieră, unde ofiţeri binevoitori sovietici erau nerăbdători să-şi dea ajutorul în combaterea „terorismului”. Conducerea militară legală refuză. Acţiunea de protecţie eşuează. Mai mult, cu toate eforturile „emanaţilor”, pensionarii cu trese kaghebiste cocoţaţi de emanaţie sunt retrimişi, treptat-treptat, să-şi savureze pensia la domiciliul conjugal. Mâna lungă a Moscovei se face simţită şi câţiva generali ajung la cimitir în urma unor boli declanşate suspect de repede.

 

Asta este ceea ce aş numi „degetul lui Dumnezeu în istorie”!

 

 

 

Memorie parlamentară de 256 Giga (IV)


„MÂNA LUNGĂ A MOSCOVEI”

 

Iată o expresie care se poate explica şi aşa: „Rusia nu uită şi nu iartă nimic chiar dacă trec decenii întregi”. Toţi cei care se opun intereselor Moscovei – geopolitice, economice, militare – la un moment dat vor simţi pedeapsa venită dinspre Răsărit. Într-un mod saul altul.

 

Colonelul Gheorghe Trosca, de exemplu, a simţit-o în decembrie 1989. Fusese la un moment dat ofiţer în cadrul aşa-numitei „divizii anti-KGB” şi se ocupase de dosarul „Corbii”. Moscova , deşi e abilă, nu este şi prea imaginativă. Aplică mereu aceleaşi reţete. Când a invadat CehoSlovacia în 1968 una din primele griji a fost asasinare tuturor ofiţerilor cehoslovaci care se ocupau cu supravegherea activităţii KGB. Şi iată că în decembrie 1989 şi Trosca este asasinat la ordinele generalului Militaru.

 

Generalul Ştefan Guşă s-a opus în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 ajutorului „frăţesc” al trupelor Tratatului de la Varşovia, propus, evident, de către Moscova. Moare de cancer osos la numai 54 de ani, de cancer osos. Deloc suspect, nu-i aşa? Iar mai apoi se declanşează asupra memoriei sale asasinatul ritualic, prin presă şi declaraţii.

 

Generalul Dumitru Puiu se afla la Otopeni în zilele Revoluţiei. Conform spuselor lui Mircea Dogaru, ar fi fost şi în comisia de anchetă ce a mers la Viena pentru a analiza împrjurările morţii lui Marin Ceauşescu, „sinucis” şi el. Numai că după aceea este declarat nebun şi… moare.

 

Generalul Victor Atanasie Stănculescu, cel care a dat ordin trupelor să se întoarcă în cazărmi, cel care a participat la procesul Ceauşeştilor. Dar este şi cel care contribuie la alungarea generalului KGB-ist Nicolae Militaru şi tot cel care, în iunie 1990, îl forţează – se pare – pe Iliescu (ori pe adevăraţii autori) să oprească Mineriada. O vastă campanie de presă are loc, se deschid procese şi, în 2007 – adică pe vremea lui BĂSESCU, este trimis la puşcărie.

 

Timp de mai bine de un deceniu România s-a chinuit să scape din aşa-zisa „zonă gri”. Adică să intre într-o asociaţie colectivă care să asigure protecţia militară, cel puţin. Minciunile Revoluţiei, înscenările de conflicte inter-etnice, Mineriadele desfăşurate cu neprecupeţitul efort al serviciilor de la Răsărit (dar şi din Vest), promisiunile deşarte făcute de un lider internaţional sau altul, toate acestea au făcut ca timp de peste un deceniu ţara noastră să fie mereu în pericol de a fi agresată. Iar războiul modern – ştie oricine – nu mai înseamnă agresiune directă. Şi iată că a venit 11 septembrie 2011!

 

Iar în frunte guvernului României se afla… Adrian Năstase. Acesta nu a pierdut ocazia ci, profitând de conjunctură, a manevrat situaţia în aşa fel încât România să fie acceptată în NATO. Tot el a dus şi greul negocierilor cu Uniunea Europeană. ori asta înseamnă: afront adus Rusiei. Ieşirea de sub aria de interese ruseşti. Însemna şi înseamnă nu numai că avem o siguranţă militară, ci şi una economică, pe cât se poate. Spaţiul de manevră al Moscovei, în ceea ce ne priveşte, s-a restrâns foarte mult. Iar afrontul se plăteşte. Tot în timpul lui Băsescu. Adică în 2012 când fostul prim-ministru este arestat şi trimis la puşcărie.

 

Şi tot în timpul lui Băsescu, pentru că un personaj pomenit mai sus nu fusese destul de mult târâit prin noroi, are loc un alt asasinat moral: lui Gheorghe Trosca – asasinat în faţa Marelui Stat Major în decembrie 1989 – i se retrage de către preşedintele Băsescu titlul de erou al Revoluţiei. Actul venea ca urmare a deciziei unei instituţii, CNSAS, controlate masiv de tot felul de indivizi cu trecut KGB-ist, ori fiind odrasle de kominternişti. Cică un cadru al fostei Securităţi era în acelaşi timp şi colaborator al Securităţii şi făcuse poliţie politică. Pnetru că îi pusese sub urmărire pe posibilii colaboratori ai Moscovei. Ceea ce se consideră, prin logica ciudată pe care o au partizanii băsismului, că era „poliţie politică”.

 

Dar poate nu numai de aceea să se fi produs această execuţie în efigie a imaginii lui Gheorghe Trosca. Poate că prin acest act se încerca şi aruncarea oprobiului public asupra întregii echipe a diviziei anti-KGB. Dar de ce să se încerce un lucru de genul acesta.

 

Mai întâi, pentru că venea în spiritul celebrului „Raport al Comisiei Prezidenţiale pentru Studierea Comunismului în România”, o însăilare propagandistică elaborată sub supravegherea lui Vladimir Tismăneanu, odraslă kominternistă şi cu mari bănuieli că ar fi agent infiltrat al Moscovei în Occident.

 

În al doilea rând poate că este vorba de altceva, de nişte lucruri deranjante din viaţa preşedintelui (încă) al României, Traian Băsescu. pentru că iată ce am găsit pe undeva pe net:

 

Departamentul anti-KGB i-a cerut lui Ceauşescu arestarea lui Băsescu.

 

Doc. 43766.

 

După accesele de independenţă faţă de Moscova ale lui Nicolae Ceauşescu din 1968 (lucru de netolerat de Kremlin), URSS a pus la cale schimbarea acestuia cu un conducător fidel Moscovei şi repunerea României în sfera de influenţă directă sovietică. Planul întocmit de KGB s-a numit „Dniestr“ (Nistru). A ţinut piept Moscovei doar UM 0110, divizia anti-KGB, o divizie ultra-secretă a Securităţii.

 

Ceauşescu a creat propria Securitate, UM 0920/A, devenită apoi UM 0110. O divizie secretă, aparte de restul DSS (Departamentul Securităţii Statului). Era secretă chiar şi faţă de DSS, care nu ştia nici măcar care sînt agenţii şi nici unde este sediul. UM 0110 şi-a făcut bine treaba, avînd în arhivă detalii despre reţeaua KGB în România, numele sovieticilor de legătură şi numele agenţilor sovietici din România.

 

Amiralul Gheorghe Anghelescu, ca şef al Marinei Comerciale, era şeful lui Traian Băsescu, comandantul navei Biruinţa. Între 1987-1989, Silviu Predoiu, ofiţer sub acoperire DIE, este trimis la Anvers, ca reprezentant comercial, avînd biroul alăturat de cel al lui Traian Băsescu. Mentorii tripletei Traian Băsescu – Gheorghe Marin – Silviu Predoiu sînt suspectaţi sau au fost urmăriţi ca agenţi sovietici/ruşi. Vasile Ionel era în grupul „Corbii“ (Iliescu – Militaru). Gheorghe Anghelescu era urmărit de UM 0110 Biroul Constanţa, Adrian Isac a fost în atenţia UM 0195, Gheorghe Fulga era urmărit de UM 0110 Biroul Braşov, Mihai Caraman era în atenţia UM 0195, iar Petre Roman era în atenţia 0544 (din cadrul DIE).

 

Mai trebuie adăugat că Silviu Predoiu a fost numit în 1992 de Ion Iliescu, la propunerea lui Gheorghe Fulga, în postul de director al Direcţiei Generale de Securitate a SIE. CIA a semnalat faptul că Adrian Isac a colaborat neoficial cu Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, agent al FSB, Serviciul Secret rus (continuatorul KGB). Traian Băsescu a fost pupilul, protejatul, favoritul agentului sovietic/rus Gh. Anghelescu. Acesta l-a racolat şi instruit pe Traian Băsescu în direcţia servirii intereselor ruse… Iată legătura lui Traian Băsescu cu FSB, Serviciul rus de Informaţii.

 

Băsescu a fost urmărit pas cu pas de agenţii lui Ceauşescu. S-a cerut arestarea lui. Ceauşescu a preferat continuarea filării pentru a prinde întreaga filieră, apoi a ezitat arestarea, de frica reacţiei ruseşti. În perioada 1996-2000, T. Băsescu a fost din nou numit ministrul Transportului. În acest interval de timp s-a realizat un singur lucru: asfaltarea unor şosele naţionale, ajunse într-un grad de degradare extrem. Reabilitarea lor s-a făcut cu banii cetăţenilor, care au fost obligaţi să plătească celebra taxă Băsescu, bani care au ajuns în conturile firmelor apropiate lui şi PD-ului.

 

Fragment din lucrarea „Distrugerea şi cucerirea României fără război“, de Mircea Vâlcu-Mehedinţi, 2011 (preluare de pe site-ul http://www.ziartricolorul.ro)