Clintonienii au furat cel puţin UN MILION DE VOTURI


Un comentariu foarte interesant găsit postat la un articol (interesant şi el) de pe Contributors îmi confirmă bănuiala că Hilara A FURAT cel puţin un milion de voturi. Observasem şi eu că, de unde în dimneaţa de 9 noiembrie (ora noastră), Trump conducea în votul popular cu un milion de voturi, seara tembeliziunile vehiculau un avans de circa 150.000 pentru madame Clinton. Fără nici o explicaţie! Şi o remarcă a mea; dar cu toate acestea Hillary a pierdut pentru că a uitat să fure exact în statele pe care le considera „sigure” – acelea aduse la falimnet prin distrugerea industriei automobilelor:
 
„Și acum ca să revenim la votul popular judecători din ăștia de veresie numiți recent de Obama au respins legislația propusă în unele state din sud ca alegătorii să fie obigați să se legitimeze cu un act de identitate, pe motiv că negrii și mexicanii sunt prea săraci ca să plătească $10-$20 pe un permis de conducere și l-i s-ar restrânge astfel dreptul la vot. Adică acolo s-a furat ca-n Teleorman: Voturi multiple, „alegători” fără drept de vot care au votat, pentru câte $20/vot etc. Se estmează până la un milion de voturi din astea mânărite pe baza creșterii prezenșei la vot față de cele îregistrate la precedentele alegeri. Au fost ghetto-uri cu peste 120% participare la vot. Iar evident că printr-o coincidență stranie toți lumpenii votează Hillary…”
 

Obama a făcut Rusia să renască; Hillary o va face măreaţă din nou!


Doar câteva ore ne despart de alegerea succesorului lui Obama la preşedinţia Statelor Unite ale Americii. Greu de crezut dar acest Obama, prin politica sa externă dezastruoasă, a reuşit să aducă SUA la statutul unei puteri de rangul 2. În faţa lui Obama, până şi Bush kunior capătă trăsături de genialitate. În fnd, trupele SUA au reuşit în timpul lui Bush să ocupe Afganistanul şi Irakul; Alianţa Nord-Atlantică s-a extins (spre norocul nostru) până la Gurile Dunării datorită aceluiaş Bush junior.

 

Dar în timpul lui Obama? Să-mi spună şi mie cineva dacă a existat ţară care să fi urinat în capul americanilor dacă şi-au pus în cap să facă acest lucru. Nu vorbim doar de Rusia aici, Avem în vedere situaţia de pe tot mapamondul.

 

În America de Sud marxismul este la el acasă. Cazul cel mai flagrant: Venezuela, ţară care, deşi stă pe un munte de petrol, populaţia se află în pragul foametei. Evident că pe Obama ăl cam doare în cot. În fapt, cred că domnia sa chiar aplaudă regimul marxist de la Caracas. Doară a aplaudat şi acordul de pace din vecina Venezuelei, Columbia, cu insurgenţii FARC! Noroc de columbieni că s-au opus prin referendum acceptării în viaţa publică a terorismului marxist-leninist. Un regim pe care domnul Obama, în schimb, nu îl repudiază în nici un fel de vreme ce, printr-un „acord istoric”, Statele Unite au recunoscut regimul comunist de la Havana. Un regim castrist în faţa căruia până şi Nicolae Ceauşescu se ţinea cu mâna la nas. Despre estul Americii de Sud ce să mai spunem? Doar atât: că, prin Brazilia, acest continent s-a predat cu arme şi bagaje regimului Putin, prin intermediul BRICS.

 

Ori, prin intermediul BRICS, influenţa Rusie cuprinde practic jumătate de glob, dacă nu mai mult. Africa e lăsată în mâna marxisto-putiniştilor graţie acestui BRICS, de vreme ce Africa de Sud – motorul economic african – e parte a acordului respectiv; India şi China impun practic jocul în Asia!

 

O Asia spre care Obama pretindea că-şi îndreaptă privire. Dar s-a preocupat de zonă cu o aşa luciditate şi cu atâta diplomaţie încât China face tot ceea ce-şi doreşte în Marea Chinei de Sud. Foarte recent, cu mai ăuţin de o lună în urmă, Filipinele (un stâlp al prezenţei americane în zona Asia Pacific) anunţa că e foarte probabil ca americanii să-şi cam facă bagajele din această ţară iar Filipine să o ia spre alte zări! Mai spre China. Dar bomboana pe coliva politicii americane din zonă o pune regimul nord-coreean cu testele sale nucleare şi balistice necontenite.

 

Orientul Mijlociu e tot ceea ce poate fi numit mai „varză”. Un dezastru absolut la care a contribuit din plin şi secretara de stat din vremea „primăverii arabe”, doamna Hillary Clinton. Exceptând Tunisia, toate celelalte ţări au riscat – şi riscă în continuare – să cadă în mâna islamiştilor fundamentalişti. Drep e că aici măgăreaţa nu pică în totalitate pe umerii americanilor. O contribuţie însemnată cade în sarcina clovnilor politici din Franţa şi Italia, care s-au grăbit să ocupe în zonă locul lăsat liber de SUA prin deciziile lui Barack HUSSEIN Obama de a nu se implica în zonă. Şi au rezolvat-o atât de măreţ încât tot la americani au fost nevoiţi să recurgă atât în dosarul libian, cât şi în acela sirian.

 

Numai că s-a ivit o problemă: Rusia a prins momentul spre a se afirma şi A TESTA putinţa SUA de a acţiona. Aşa încât în toamna lui 2013, când SUA erau gata să intervină pentru debarcarea lui Assad, Putin a recurs la şantajul nuclear. Iar Obama a cedat. FĂRĂ SĂ OBŢINĂ NICI UN AVANTAJ ÎN SCHIMBUL NON-INTERVENŢIEI! Nici măcar o măsură în contra-partidă! Măcar atât: că, în acest caz, nici ruşii nu au voie să intervină. NIMIC!

 

Şi tot în Orientul Mijlociu, Tratatul cu Iranul ar trebui trecut la capitolul „ruşini istorice”. practic un duşman al SUA nu numai că i se îngăduie să-şi continue programul nuclear, dar SUA mai contribuie şi financiar la acesta! Şi să nu vă gândiţi că, poate-poate, astfel Iranul ar fi sub control. În situaţia actuală, Iranul a avut grijă să se pună bine cu Rusia. Care Rusie va acţiona, la o tentativă a SUA, asemeni ca în dosarul sirian.

 

Dar cel mai groaznic eşec al politicii externe americane sub Obama îl constituie, fără doar şi poate, criza ucrainiană. Nu mor eu de grija ucrainienilor dar geo-politic ne stă mai bine cu zona de protecţie ucrainiană între noi şi Rusia. Ori integritatea Ucrainei fusese GA-RAN-TA-TĂ în 1994 atât de către Rusia, cât şi de marea Britanie şi SUA – prin Memorandumul de la Budapesta. Ori, prin anexarea Crimeei şi prin lupetel din Donbas, Rusia nu a făcut altceva decât să micţioneze pe acel tratat. Care memorandu, apropo, fusese semnat în timpul altei administraţii democrate – al lui Bill Clinton. Deci nu numai că Rusia şi-a bătut joc de SUA. A avut grijă ca acest rapt teritorial să se petreacă tot în timpul unui preşedinte al Partidului Democrat.

 

Şi care o fi fost răspunsul Americii? Păi… Cam lipsă! Până şi pe plan diplomatic s-au repezit să se auto-propună conciliatori tot doi clovni europeni: tanti Merkel şi bufonul Hollande. Un fel de a spune că şi Europa a fost lăsată în sarcinja altora, asta legat şi de unii care nu vor cu nici un chip să realizeze IZOLAŢIONISMUL autentic în care a fost adusă America pe timpul lui Obama.

 

Cât despre România, să ne aducem aminte cum aceeaşi administraţie Obama a ţinut în braţe – prin intermediul unui arivist cinic numit Gittenstei – un regim corupt şi venal simbolizat de Băsescu. E o chestiune care nu prea e menţionată prin presă. Oare şi pentru faptul că mulţi prestatori de la trusturile de presă dâmboviţene „lingeau clanţa” amabasdei americane? Noi credem CĂ NU numai asta. Aceiaşi prestatori mai lingeau (şi ling în continuare) şi clanţa ONG-urilor domnului George Soros. De aceea o susţin atât de furibund pe doamna Clinton. Pentru ca SUA să fie aduse la dezastru spre gloria neokominternului şi a maicii Rusia căruia neokominternul îi slujeşte!

Cum de o fi menţionat Clintoneasa, brusc, copiii din România?


Am o mare bănuială. Mai întâi, trebuie să ne reamintim că această individă a fost primă-doamnă în perioada 1993-2000. O perioadă în care a făcut vizite în România. De exemplu, în 1996 a refuzat să intre în biserica Kretzulescu pe motiv de opresare a iehoviştilor. Dar nu asta interesează. Ci că tot atunci a vizitat şi căminele de copii. De copii abandonaţi atât înainte de 1989, cât şi după. Dar, nu ştim din ce cauze, începând cu 1990 s-a înregistrat un trafic tot mai mare cu orfani. Ştiţi când s-a înregistrat maximum de copii traficaţi? Da, TRAFICAŢI, pentru că de pe urma lor se scoteau bani frumoşi, care intrau, prin anumite procedee, în buzunarele unor demnitari precum Valeriu Stoica,, ministru al justiţiei. Aşa că acum v-aţi dat seama la ce perioadă temporală fac referire: la aceea a Convenţiei Democrate, respectiv a celui de-al doilea mandat clintonesc. Perioadă în care s-au realizat exporturi record de orfani către Statele Unite – până la 6.000 pe an. Iar biroul de avocatură al lui Valeriu Stoica îşi rotunjea binişor veniturile. Şi la acest „export” contribuiau presiunile administraţiei americane. Deci, vine întrebarea. A fost implicată Clintoneasa în acest comerţ cu fiinţe umane? Care a fost cota parte? Şi să nu-mi băgaţi texte cu „motive umanitare”. Pentru că tot acest negoţ a luat sfârşit la presiunile unei lady adevărate – baroneasa Nicholson.

Manipulările săptămânii – Ce îl apropie pe Bernie Sanders de BOR? Doar două cuvinte.


Săptămâna ce tocmai trece a furnizat presei zise „româneşti” un nou subiect de pretins scandal. Totul a plecat de la declaraţiile pretins ofensatoare la adresa României ale unui candidat democrat la preşedinţia SUA. E vorba de Bernie Sanders care, într-un tweet, a afirmat: „Today, people living in Bucharest, Romania have access to much faster Internet than most of the US. That’s unacceptable and must change.”

Un traducător onest ar fi spus astfel în română: „Astăzi, locuitorii din Bucureşti, România, au acces la un internet cu o viteză mai mare decât a celor mai multe state ale Americii. Acest lucru e inacceptabil şi trebuie schimbat”. Dar, în loc de o traducere onestă, publicaţiile de aici au preferat să introducă o sintagmă buclucaşă, care denatura grav mesajul. Redau ce au difuzat cei de la Digi24: „În ziua de azi CHIAR ŞI locuitorii din Bucureşti, România au acces la internet mult mai rapid decât multe oraşe din Statele Unite. Este inacceptabil, trebuie schimbat ceva”.

 

Problema e că acest soi de stâlcire a unui mesaj originar se încadrează în practicile de dezinformare prin care se urmăreşte crearea unei perspective greşite asupra unor persoane, ţări, companii. O practică ce pare opiată din manualele sovietice de profil şi asta pentru că în rândul massei de manevră se crează un sentiment de inferioritate (pentru că sursa primară ar fi trebuit să fie subiect de mândrie naţională, un fapt POZITIV remarcat de Sanders) – asta o dată; apoi induce idee că am fi priviţi ca societate de mâna a doua sau chiar a treia într-o pretinsă competiţie a dominaţiei mondiale; de aici – şi acesta e scopul principal – stârnirea unei reacţii ANTI-AMERICANE prin inducerea de false mesaje.

Ca o paranteză, se remarcăm că asemenea procedee au fost folosite şi pentru discreditarea lui Ceauşescu ŞI A ROMÂNIEI în 1989 în privinţa problemei poloneze inventându-se pretinse apeluri ale lui Ceauşescu pentru invadarea Poloniei şi „salvarea”, astfel, a „socialismului în Polonia”.

Revenind în zilele noastre, nu putem să nu observăm abaterile din ce în ce mai frecvente de la deontologia jurnalitică în cadrul postului Digi24, situaţii ce se petrec – coincidenţă – odată cu încadrarea lui Cristian Tudor Popescu în colectivul redacţional.

Şi, ca un făcut, tot săptămâna ce a trecut acelaşi post de televiziune a difuzat cifre false privitoare la bugetul municipalităţii bucureştene conform aceluiaş manual de dezinformare la care am făcut referire, spre a se crea false percepţii, de data aceasta în vizor fiind Biserica lui Hristos. „10 milioane pentru biserici şi doar 6 pentru spitale!” – mesajul rostogolit de la o publicaţie „românească” la alta. Şi observă aici ÎNCĂ O DATĂ că două cuvinţele mititele induc mistificări masive: ŞI DOAR. Pretinsa ştire a fiost preluată şi ea de acelaşi post Digi24 fără a se verifica măcar sursele – care nus erau NICI MĂCAR trei, conform codului de bune practici al BBC, CI DOAR una singură – indicaţiile primite de la agitatorii din umbră.

 

Nu contează că manipularea era evidentă. Sărea în ochii oricui verifica situaţia. Banii respectivi erau o ALOCARE ÎN PLUS faţă de bugetele iniţiale destinate cultelor, respectiv sănătăţii dintr-un buget general de 4,2 miliarde lei. Adică, dintr-o prăjitură DE UN MILIARD DE DOLARI să abătea atenţia spre subiecte minore (bugetar) dar pe agenda ideologică a extremiştilor anti-naţionali de genul CTP.

Că e vorba de o agendă ideologică în cazul lui Cristian Tudor popescu, e suficient să vedem că la fosta publicaţie Gândul.info (pe care a falimentat-o) acelaşi CTP a impus campania „Godporaţia” titulatură reluată şi pe sticla celor de la Digi24.

De ce cred că Iohannis va deveni preşedintele României – alte argumente


Domnul Klaus Iohannis are drept principală carte de vizită activitatea de primar al Sibiului iar aici punctul nodal îl constituie alegerea oraşului drept capitală culturală europeană în 2007. Numai că în acel an au existat DOUĂ oraşe cu acelaşi statut, alături de Sibiu aflăndu-se şi Luxemburgul, ca subliniere a legăturilor istorice care leagă cele două localităţi. Ori Luxemburgul îl avea ca primar pe Paul Helminger în acea perioadă însă statul din care făcea parte – Marele Ducat al Luxemburgului – îl avea ca premier pe un anume Jean-Claude Junker. Da, este acelaşi personaj politic recent numit ÎN CEA MAI IMPORTANTĂ FUNCŢIE DIN CADRUL UE, Preşedinte al Comisiei Europene în cadrul căreia o găsim şi pe Corina Creţu drept comisar. Ei, nu se potrivesc încă o dată lucrurile de minune cu un posibil preşedinte al României, fost primar cu relaţii foarte bune de colaborare cu fostul premier al Luxemburgului, actual preşedinte al Comisiei UE? Eu cred că pică perfect! Iar persoana care urma să preia şefia UE era încă de la alegerile europene cunoscută.

Aceste alegeri europene fac trecerea în acest punct în care vă voi demonstra cum anume institutele de sondare au rol de a intoxica mai degrabă decât de a prezenta situaţii reale. Intoxicarea vine din dorinţa ca unii decidenţi politici – în cazul nostru, Ponta şi Băsescu – să nu aibe habar de ceea ce li se pregăteşte şi să acţioneze în orb. Alegerile europene au fost oglinda situaţiei politice de la sfârşitul lunii mai. Dar şi aici ne lovim de un obstacol! Dacă mai ţineţi minte, institutele de sondare creditau PSD cu 43% din voturi. După numărare s-a dovedit că rezultatul era mult mai slab, anume doar 37%. O eroare de ŞASE PROCENTE! Mult dincolo de marjă! Lăsând la o parte aberaţiile sociologice difuzate în mediile coabitace (RTV, A3, LaBe1TV), pe postul Digi24 acelaşi Vasile Dâncu de care pomeneam în precedenta postare rostea, în urmă cu două zile, afirmaţii care se băteau cap în cap. Pe de-ao parte, că aproximativ 70% din votanţi ştiu cât se poate de ferm cu cine vor vota de mai bine de o lună de zile. Părerea mea este că sunt cei ce au participat şi la euroalegeri, adică acele procente la care m-am referit. Alţi 25% din alegători au fost influenţaţi de situaţia din campania electorală. ori campania elctorală a fost ZGU-DU-I-TĂ de efectele arestărilor – transpartinice, e drept – dar care au provocat cataclisme în procentele partidei lui Ponta, cât şi ale protejatei prezidenţiale, Elena Udrea. Şi cu toate acestea, acelaşi Dâncu îşi termina seria de analize sociologice cu constatarea că la vot Victor Ponta ar fi creditat cu 41%, Klaus Iohannis cu 30%. Nu ştiu ce mă face să cred că vom asista iarăşi la „erori” monumentale care depăşesc cu uşurinţă marja de eroare.

Am afirmat că grupul ce sprijină ascensiunea acestei „creaţii Iohannis” este şi el trans-partinic. În mod sigur, personaje grele sunt oameni de bază DIN CADRUL PSD, din greii partidului. Şi subliniez: nu îl lucrează pe Ponta (şi pe Băsescu, evident) din interesele înguste cu care suntem obişnuiţi. Părerea mea e că au la bază analize făcute cu anumţi oameni din interiorul serviciilor. Cred că am spus acest lucru şi în postarea precedentă. Nu-i nimic, remintim lucrurile. Poate în această lumină vedem altfel cele istorisite de Emil Hurezeanu într-o emisiune de la Digi24 în care îi istorisea lui Cosmin Prelipceanu cum, aflat la saună, şi încercând să fie politicos cu „un important personaj guvernamental”, acela („importantul personaj guvernamental”), în loc să răspundă şi el tot cu politeţurile de duzină, a început să turuie că „fie ce-o fi, am dat drumul la Justiţie!”

Ce poate fi mai clar de-atât?

De ce cred că Iohannis va deveni preşedintele României


Vreau să încep cu un lucru pe care îl afirm CLAR, de la începutul postării: şi pentru ine a fost greu de înghiţit ceea ce se întrevedea la începutul verii. Să alegem (noi, românii!) între un evreu (Ponta) şi un neamţ (Iohannis) după cum propuneau PSD şi PNL. Dar apoi mi-a fost clar, după ce am pus cap la cap nişte lucruri, că anumiţi oameni din structurile de putere pregăteau chiar mai mult: câştigarea de către Iohannis (şi NUMAI de către Iohannis) a fotoliului prezidenţial de la Cotroceni. Iar din momentul în care am realizat acest lucru am început să mă întreb DE CE? Care e motivul care-i împinge pe aceşti oameni spre această soluţie politică?

Dar nu numai structurile contribuie la această soluţie, părerea mea. Pentru că sunt forţe mult mai largi care fac lucrurile să convergă, se întrevede – o să şocheze ce spun – inclusiv degetul lui Dumnezeu! Nu că ar fi Iohannis vreun Mesia ci pentru că în Istorie intervenţia Dumnezeu chiar se manifestă prin bunele sau relele, că există şi alea, din viaţa unui popor. De exemplu, Joseph de Maistre, dacă nu mă înşel, spunea că providenţa s-a manifestat chiar şi în cadrul terorii revoluţionare. Dar nu despre acest lucru e vorba acum.

Ce mi-a atras mai întâi atenţia? Un lucru aparent minor, petrecut la începutul lunii mai, cu săptămâni înainte de a se desfăşura alegerile parlamentare şi, deci, cu încă şi mai multe ca Antonescu să demisionaze din fruntea PNL, Iohannis să preia şefia formaţiunii politice, să aibe loc fuziunea cu PD-L şi promovarea primarului de Sibiu drept candidat la preşedinţie. Un eveniment desfăşurat pe 8 mai 2014, o o conferinţă care avea în centru acordurile secrete dintre RSR şi RFG. Am povestit aici câte ceva de atunci. Am menţionat participarea lui Vasile Dâncu acolo. Ce nu am menţionat? Scopul prezenţei sale, anume detalii despre un studiu sociologic cu privire la imaginea germanilor în mentalul românesc. Cum îi iubesc românii cel mai mult pe nemţi, cum ştiu românii mai bine cine este Angela Merkel decât cine erau Ponta, Băse şi-Antonescu! În acele momente nu am dat foarte mare importanţă ci le-am considerat doar o formă de servilism faţă de patronii care sponsorizau respectiva conferinţă (Fundaţia Konrad Adenauer).

Apoi a venit momentul Bookfest 2014 şi seria de interviuri realizate. La care interviuri am făcut trimitere spre influenţa Germaniei asupra situaţiei politice din România. „Germania domină Europa! Nu numai România. Germania are un model de societate dezirabil pentru noi. Nu trebuie să copiem modelul german pentru că n-avem nemţi”, mărturisea domnul Dâncu. Dar ce spunea Ioan Mircea Paşcu pe aceeaşi temă? „Eu cred că inevitabil Germania, prin ponderea ei, are rolul pe care îl are. Şi trebuie să-l recunoaştem. E mai bine să recunoşti rolul ăsta şi e mai bine să te adaptezi.” „Dacă ar dicta doamna Merkel şi domnul Scultz politicile de partid de dreapta şi de stânga din România ar fi poate mai bine”, mi-a răspuns şi Emil Hurezeanu la aceeaşi întrebare. Iar în acele zile – sfârşitul lui mai –  încă nu era stabilit Iohannis drept candidat!

Aţi observat ceva la cei menţionaţi? Doi dintre ei sunt afini PSD-ului! Chiar şi Hurezeanu, dacă ţinem cont că a avut o mică perioadă de consiliere a premierului Năstase. Iar candidatul „german” a apărut! Dar în rândul PNL, ca preşedinte al PNL, ca „unificator al dreptei” sub sigla PNL. Iar de aici tulburarea interioară la care am făcut referire la început. Iar apoi momentul de iluminare! Iohannis e pregătit chiar de „ei”, de un grup „transpartinic”, ca să-i spunem aşa, pentru a CĂŞTIGA alegerile. În dauna lui Ponta, evident. În dauna unui Ponta AMEŢIT de sondajele mincinoase pe care i le va livra Dâncu sub nas pentru a se crede deja câştigător. Dar nu numai Ponta juca rolul măgăruşului dus de nas prin date nu atât false, cât, să zicem, distorsionate. Intră aici chiar Băsescu, poate chiar Iohannis însuşi. Aşa îmi explic şi desincroniarea EVIDENTĂ a acţiunilor lui Băsescu de a influenţa alegerile. Pur şi simplu, toate manipulările lui Băsescu au apărut defazate! Mai direct ce vreau să spun: că şi Ponta şi Băsescu au fost (sunt!) păcăliţi la maximum. Băieţii din „servicii” i-au aranjat la meserie.

Să observăm din această perspectivă ce s-a petrecut chiar în această campanie electorală. Evidenţa numărului candidaţilor: PAISPREZECE! Aleşi special cea mai mare parte ca să se calce reciproc pe coada ideologică. Scopul acestui ambuteiaj electoral era unul cât se poate de simplu: evitarea situaţiei din 2000 când un candidat atipic (Vadim Tudor) a ajuns în turul doi. Tiparul e următorul: în afara celor doi candidaţi principali (păcălitul Ponta şi programatul Iohannis) nu se permitea nici unui altuia să ia avans electoral. A scos-o Băsescu pe Udrea drept candidată? Imediat a apărut o contra-candidată din aceeaşi familie băsistă (Macovei); L-au scos dizidenţii liberali pe candidatul Tăriceanu la înaintare? A fost automat neutralizat prin candidatul tot liberal Meleşcanu; Extrema populistă canibalizată prin tridentul Vadim-Funar-Dan Diaconescu; stânga – prin apariţiile concomitente ale lui Rotaru şi Brânză, maghiarimea aşijderea. Şi acum gândiţi-vă cum se vor redistribui votanţii tuturor acestor candidaţi în raport cu Ponta şi Iohannis în turul doi!

Dar DE CE numai soluţia Iohannis?

Pentru acest lucru trebuie să ne întoarcem – părerea mea – la evenimente de la începutul anului. Asta dacă nu cumva băieţii cu ochi albaştri nu realizaseră, prin analize militare şi strategice, încă din 2013 (sau mai devreme) ceea ce urma să se întâmple: EXPANSIUNEA RUSIEI! Şi corolarul: influenţa acesteia asupra vecinilor României.

Ori România o fi parte din UE şi din NATO numai că înseşi aceste structuri au slăbiciunile lor, mai ales Uniunea Europeană. Iar România are nevoie de ancore, de alianţe trainice şi în Europa şi în lume. Avem o garanţie de securitate cu SUA, via NATO. Avem o garanţie şi cu China, reafirmată vara aceasta! Dar nu e suficient. Ambele sunt departe, nu sunt puteri europene. Aşa încât GEMANIA reprezintă ţinta cea mai evidentă în aflarea unui aliat stabil şi puternic ÎN EUROPA. Iar cel mai uşor se va obţine simpatia statelor germanice prin ALEGEREA UNUI NEAMŢ! O alianţă fermă cu SUA, în virtutea Parteneriatului strategic; raporturi bune cu China prin PĂSTRAREA PREMIERULUI (sic!), prietenia Germaniei prin alegerea unui preşedinte din minoritatea săsească.

Şi se mai securizează un punct pe care posibile „tulburări etnice” (sponsorizate interesat de Moscova) ar putea să-l agite. Tema „asupririi minorităţilor” şi, de aici, al eventualei secesiuni a pretinsului „ţinut secuiesc”. Alegerea unui minoritar – chiar dacă sas- ar face să cadă toate acuzele eventuale de xenofobie la adresa românilor agitate prin mediile occidentale de sub influenţa mai mult sau mai puţin directă a Moscovei. Şi vă recomand să fiţi atenţi în următoarele zile la deciziile pe care le vor lua UDMR şi PPM. De altminteri, celor doi candidaţi ai maghiarimii li s-a trezit brusc compasiunea pentru oropsiţii minoritari români din Ucraina şi Timoc.

Bănuielile mele pe care le-am expus mai sus nu le-am împărtăşit public până acum. Am preferat să le destăinui doar în discuţii personale, cu amicii şi cunoştinţele. Le-am şi spus celor cu care am vorbit că se vor găsi şi procedee de influenţare a opiniei publice în aşa fel încât poziţia lui Ponta să fie din ce în ce mai erodată. Şi uite cum anchetele DNA slujesc de minune acestui scop în timp ce campania de victimizare a lui Ponta (în care complice era Băsescu), prin acuze la adresa presupusului trecut securistic, a eşuat.

Nu am vrut să-mi fac publice aceste bănuieli. Nu am vrut până acum. Pentru că în acest moment cărţile sunt deja făcute şi împărţite. Nici Moscova nu mai poate influenţa decisiv lucrurile şi, dacă ar încerca, cred că şi-ar şubrezi şi mai mult poziţiile. Băsescu – prin candidata Elena Udrea – este deja KO; Ponta este anesteziat prin sondajele cosmetizate şi, când se va trezi, va avea o surpriză mai mare ca a lui Geoană în 2009.

Am pomenit şi de convergenţa altr factori. Ştiaţi că în ultimii 5 ani germanii au avut doar doi câştigători de premii Nobel? Ca un făcut, ambii sunt originari din România. Coincidenţă, nu-i aşa?

PS: despre alegerea pe care o voi face în primul tur pot să spun doar că nu m-am decis cui să dau votul dintre trei candidaţi. Poate va fi Meleşcanu, poate Tăriceanu, poate chiar Iohannis – ca să nu fie ecartul foarte mare. Încă nu m-am decis.

Războiul din Ucraina: „voluntari” şi „internaţionalişti”


Prin Românica noastră se cam poartă memoria de scurtă durată. Atât de scurtă încât nu mai vrea (aproape) nimeni să-şi mai amintească de trecut. Poate şi pentru faptul că mediile zise „româneşti” se fac preş în faţa cauzelor susţinute de „corectitudinea politică” la putere prin unele cercuri „progresiste” (sic!) din Vest. De exemplu, nu de mult comentariile la un articol de pe Mediafax postate cu un ton favorabil Spaniei naţionaliste şi lui Franco au fost pur şi simplu eliminate – un banal „Arriba Espana! Arriba Franco” din partea mea. Deranja foarte, probabil, şi or fi avut tentă „fascistă” (?!).

Dar de ce am adus vorbă de Spania şi conflictul desfăşurat acolo între 1936-1939? Pentru că lucrurile par a fi ciudat de asemănătoare în unele privinţe cu ceea ce se petrece în zilele noastre în ţara de la extrema cealaltă a Europei, în Ucraina. Ne lovim, de exemplu, de acţiunea URSS – prin trupele trimise ca „voluntari” în ţara iberică –  spre a construi acolo societatea comunistă; în Ucraina vedem cât se poate de clar că Rusia, moştenitoare declarată a URSS, şi-a trimis trupele, tot sub formă de voluntari, pentru a-i sprijini pe secesioniştii din – atenţie la termeni! – „Republicile POPULARE ale Luganskului şi ale Doneţkului”, amândouă afişând simbolistică de extremă stângă. În retorica folosită se face mult caz de „pericolu faşist” ce îşi află cuibul la Kiev şi nu numai. Ca o paranteză, câţiva din cei cocoţaţi în frunte respectivelor entităţi din estul ucrainei afirmau acelaşi pericol „faşist” din partea României în vremea în care asasinau români în Transnistria.

Şi acum ajungem la un alt punct foarte asemănător: prezenţa unităţilor de adevăraţi voluntari veniţi cam din toate părţile spre a susţine o cauză ori alta. Unii, poate, pot fi încadraţi la categoria mercenari; alţii poate că sunt doar detaşaţi ca un sprijin neoficial din partea unor state. Dar grosul este constituit, totuşi, din material uman împărtăşind vederi IDEOLOGICE care îi stimulează să participe la un conflict străin patriilor lor. Practic, parcă vedem în faţă „brigăzile de internaţionalişti” care se confruntau cu diversele falange de naţionalişti la mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut.

Un material realizat de BBC credem că este edificator în această privinţă:. Remarcăm că, spre diferenţă de Mediafax, instituţia britanică de presă nu are parti-pris-uri ideologice.

Ukraine war pulls in foreign fighters

Spanish volunteer Rafa Munoz Perez practising with a rifle in Donetsk, 7 August Rafa Munoz Perez, a Spaniard serving with the rebels in Donetsk, wears a Spanish Republic wristband

 French, Spanish, Swedish or Serb, the foreigners fighting for both sides in east Ukraine’s bloody conflict hail from across Europe and come with a bewildering array of agendas.

The non-mercenaries among them are motivated by causes which can stretch back to the wars in the former Yugoslavia – and even further still, to the Spanish Civil War of the 1930s.

 

Russia is the elephant in the room, dwarfing any other foreign nationality, although it is increasingly hard to disentangle Russians fighting as volunteers from regular soldiers allegedly deployed on covert missions.

 

Ukraine’s pro-Russian rebels like to talk up their foreign volunteer fighters, presenting them as latter-day International Brigades fighting „fascism”. Meanwhile there has been some debate in Kiev on the wisdom of creating a Ukrainian „Foreign Legion”.

 

Here we look at some of the foreign fighters by country of origin, in a phenomenon which, in a small way, mirrors that of young Muslims from Britain and other parts of Europe travelling to the Middle East to fight in its wars.

 

line

 

Russia

It is no secret that Russian citizens have occupied senior posts among the rebels, the most famous of them being Igor „Strelkov” Girkin, who reportedly held the rank of reserve colonel in Russia’s Federal Security Service as late as last year.

 

There is strong evidence that rank-and-file Russian fighters have entered east Ukraine to join the rebels, but whether they are volunteers making common cause with ethnic Russians in Luhansk and Donetsk, or mercenaries, is a grey area.

 

Rebel leader Alexander Zakharchenko has stated publicly that between 3.000 and 4,000 Russian „volunteers” have fought for the rebels since the start of the uprising in April.

 

„There are also many in the current Russian military that prefer to spend their leave among us, brothers who are fighting for their freedom, rather than on a beach,” he said on 28 August.

 

Chechen fighter Ruslan ArsayevChechen fighter Ruslan Arsayev

 

Evidence has mounted that regular Russian soldiers are involved, with 10 paratroopers captured inside Ukraine and indirect evidence of military casualties at home in Russia.

 

Chechens, both from Russia’s Republic of Chechnya and from the anti-Russian diaspora living in exile, are believed to be involved on both sides of the conflict, but predominantly fighting for the rebels.

 

A gunman who presented himself as a Chechen called Ruslan Arsayev told the Mashable news website in an interview he was fighting for Ukraine because he wouldn’t „bend over for Putin”.

 

line

 

At the scene: Oliver Carroll, journalist working in Ukraine

 

A number of foreign fighters serve in the Aidar volunteer battalion currently fighting in east Ukraine. Chechen Ruslan Arsayev is perhaps the most colourful example. An army veteran of six military campaigns, Ruslan came to Ukraine to fight during the Maidan revolution. He was injured twice, once seriously, when a bullet punctured his lung.

 

He comes from a well-known family of warriors. One of his brothers was security minister in Aslan Maskhadov’s rebel government. Another was convicted of hijacking a plane en route to Moscow in 2001, an action that resulted in the loss of three lives.

 

At the Aidar base near Luhansk, Ruslan explained he had come to Ukraine because of Putin. „Putin has turned my home into Stalin’s Russia, with a dozen informants on every street,” he said. He wasn’t prepared to accept Putin’s rule, and predicted an uprising in Chechnya in the „very, very near” future.

 

line

France

 

Some 20 French citizens have gone to Ukraine to fight on both sides, French public radio station France Info said in a report (in French) on 11 August.

 

Four of them, including two former soldiers, went to Donetsk to fight for the rebels. They were filmed by Russian newspaper Komsomolskaya Pravda posing with guns.

 

Their spokesman is Victor Lenta, 25, who earlier told France’s Le Monde newspaper (article in French) he had been a corporal in the Third Marine Infantry Paratroop Regiment and had served in Afghanistan, Ivory Coast and Chad. Another member of the group is Nikola Perovic, also 25 and with Serbian ancestry, who likewise reportedly fought in Afghanistan as a corporal in France’s 13th Mountain Infantry Battalion.

 

Former soldier Nikola Perovic holds up a French flag in southern Donetsk region, 11 August (photo given to journalist Pierre Sautreil)
The French group gave Le Monde journalist Pierre Sautreil a photo of Nikola Perovic holding up a French flag in the southern Donetsk region on 11 August

They told Le Monde they were the founders of an ultra-nationalist movement called Continental Unity, which has organised demonstrations in France and Serbia in support of Syrian President Bashar al-Assad and Serbian war crimes suspect Vojislav Seselj.

 

In their view, according to Le Monde, Russia is the final bulwark against liberal globalisation which they consider „responsible for the decline in national values and loss of French sovereignty”.

 

Their main role among the rebels, apparently, is to provide combat training for recruits from West European countries.

 

Gaston Besson, on the other hand, has been fighting for the Ukrainian government as a member of its Azov volunteer battalion, a unit known for its far-right associations.

 

Aged 47, he nonetheless describes himself as a „leftwing revolutionary”, according to France Info. Reported to be a former paratrooper, he is said to have fought in previous conflicts ranging from Croatia to Colombia

 

He is known for his efforts to recruit other foreigners and, according to a Eurasianet article, wrote in June: „Every day I receive dozens of requests to join us by email, especially from countries like Finland, Norway and Sweden.”

 

line

 

At the scene: Pierre Sautreuil, French journalist working in Ukraine

 

I met the French volunteers for the first time on 9 July in a bar in Budapest, Hungary. Up until then, our exchanges by phone had been brief and their answers evasive.

 

The rules for this first meeting were simple: they pose the questions. They feared I might be a French intelligence agent. „We can’t trust you yet.”

 

After a long series of questions about my background, and my opinions on the Ukrainian crisis, they asked for my passport and photographed it several times.

 

„We have nothing but enemies in intelligence,” one of them told me, handing back my passport. We said our goodbyes.

 

Next day I got a phone call: „Our friends have completed their little investigation. You’re clean. We’ll meet at 19:00.” And thus began my investigation.

 

line

 

Spain

 

For two Spanish leftists, the conflict in east Ukraine represents a chance to repay what they see as a historic favour.

 

Angel Davilla-Rivas (C) and Rafa Munoz Perez (R) in Donetsk, 7 August Angel Davilla-Rivas (C) and Rafa Munoz Perez (R) in Donetsk

 

Angel Davilla-Rivas told Reuters news agency he had come with his comrade Rafa Munoz Perez to fight for the rebels in recognition of the Soviet Union’s support for the Republican side in the Spanish Civil War.

 

Mr Munoz, 27, is a former social worker from Madrid who has been a member of the youth wing of the United Left political movement since 2010, Spain’s El Pais newspaper said in an article. His friend, 22, is from Murcia and belongs to the youth wing of a branch of the Spanish Communist Party, the paper added.

 

Mr Davilla-Rivas showed off tattoos of Soviet leaders Vladimir Lenin and Joseph Stalin on his torso.

„I am the only son, and it hurts my mother and father and my family a lot that I am putting myself at risk. But… I can’t sleep in my bed knowing what’s going on here,” he told Reuters.

 

There are also reports of Spaniards fighting on the government side, according to an article in the Kyiv Post.

 

line

 

Serbia

 

Dozens of Serbs are believed to be fighting for the rebels, ostensibly drawn by an ethnic and nationalist sense of solidarity with the region’s Russian Orthodox Christians and residual hostility towards Nato, regarding the Ukrainian government as its proxy.

 

However, Belgrade-based security expert Zoran Dragisic told German broadcaster Deutsche Welle in a report that Serbian fighters were primarily fighting as mercenaries and could be found on both sides in Ukraine.

 

„It’s indoctrination that draws young people – some of them almost children – to war,” he said.

Meanwhile, there are moves within Serbia to stem the flow of fighters heading east with a law that penalises participation in a foreign war.

 

line

 

Sweden

 

Mikael Skillt inside an armoured car

 

In an interview with the BBC’s Dina Newman, a Swedish sniper with far-right views, Mikael Skillt, said he was fighting for the Ukrainian government because he believed in the „survival of white people”. Like France’s Gaston Besson, he is a member of the Azov battalion.

 

„I would be an idiot if I said I did not want to see survival of white people,” he said. „After World War Two, the victors wrote their history. They decided that it’s always a bad thing to say I am white and I am proud.”

 

At the same time, he added that he planned eventually to fight for Syrian President Bashar al-Assad because he believed Mr Assad was standing up to „international Zionism”.

 

line

 

Poland

 

Reports that Poles were fighting in Ukraine prompted the government in Warsaw to formally deny that Polish citizens were fighting as mercenaries for the Ukrainian government. It went on to warn that any Poles who go there to fight could face jail upon their return, Deutsche Welle reports.

 

Leonid Smolinski, a 49-year-old Polish citizen born in Ukraine, was killed in a rebel ambush on 12 August while serving in Ukraine’s Dnipro volunteer battalion, according to Euromaidan Press.

 

At least one Pole has also sided with the rebels. In a speech in the rebel capital Donetsk, carried by radical Polish website xportal, Bartosz Becker described himself as a representative of „Polish free people who are against Nato terrorist bases in Poland”.

 

line

 

Germany

 

Margarita Zeidler is a former nurse who moved to Ukraine in 2002 for religious reasons after converting to the Russian Orthodox Church, according to an interview with Komsomolskaya Pravda newspaper (in Russian).

 

Dismayed by events in Kiev during the Maidan uprising over the winter she moved initially to Crimea, then to Donetsk region, she said, after one of her friends was shot dead there in May. She became the rebels’ information officer in Sloviansk during its siege by government forces.

 

While she describes herself as a journalist, she told the newspaper that she always keeps an assault rifle „within reach”.

 

Speaking in Russian in a video posted on YouTube on 11 August, she said she could not „stand by and watch Ukrainian fascists kill civilians”.

 

line

 

USA

 

Despite rebel allegations to the contrary, there is little evidence of American volunteer involvement on the ground. The exception was a Ukrainian-American called Mark Gregory Paslawsky, who had taken Ukrainian citizenship.

 

Paslawsky, or Franko as he liked to be known, was killed fighting for the Ukrainian government side in the embattled town of Ilovaisk. In an interview for Vice News, the 55-year-old West Point graduate and investment banker from New York had explained he wanted ultimately to help root out corruption in Ukraine, saying „the political elite has to be destroyed here”.

 

Russian media suggest that there are US citizens fighting for the rebels too.

 

line

 

Italy

 

Francesco F, 53, enrolled in the Azov battalion to „fight a good fight against Russia”, the Italian weekly Panorama reported in an article (in Italian) in June.

 

Already doing business in Ukraine two years before the violence erupted, he said he had „found his home alongside Ukrainian nationalists” on the Maidan barricades.

 

Francesco, who also featured in a video report by Il Giornale, has a past in the far right in Italy, according to Panorama.

 

line

 

Other countries

 

Other nationalities are reportedly involved in the conflict, probably in small numbers.

 

Citizens of Georgia, Belarus, Baltic states, Finland, Norway, Canada, Croatia, Slovenia and the Czech Republic, as well as Russia, are said to be involved as volunteers on the government side.

 

Rebel leader Alexander Zakharchenko said on 17 August that his foreign volunteers also included a number of Turks and Romanians.