Ponta, trădător de ţară? Nasol pentru el.


Dacă e adevărat că Ponta ar fi consultant politic al lui Erdogan, apoi asta cam pute a TRĂDARE DE ȚARĂ. Nu am nimic nici cu Turcia, problemele lui Erdogan îl privesc pe el și pe turci dar alta e problema. Domnul Ponta este încă parlamentar – eu așa știu – ceea ce înseamnă că el este supus jurământului de credință către România, depus la începutul mandatului. Iar slujirea intereselor altui stat – fie și prieten – nu concordă cu acest statut. E incompatibilitate totală.

Războiul nedeclarat (I)


Un militar ucrainian deja ucis. Conform publicaţiei The Guardian, acesta fusese folosit drept „scut uman”.

 

Tot conform aceleiaşi publicaţii, astăzi a fost înregistrată şi prima victimă din rândul tătarilor, un bărbat ucis în bătaie.

 

Turcia a ameninţat Rusia că VA ÎNCHIDE ACCESUL PRIN STRÂMTORI navelor ruseşti.

 

Willem Hague, secretarul cu afaceri externe al Marii Britanii, cu o declaraţie în Parlament: „încă nu am văzut ce este şi mai rău în această criză” (a Crimeei).

 

În presa română…. pace, linişte şi trăncăneală.

Pigmeul politic din fruntea Statelor Unite


În urmă cu un an de zile o fotografie a lui Obama ultragia Turcia. Imaginea îl înfăţişa pe preşedintele american vorbind la telefon cu premierul Turciei, Recep Erdogan, în timp ce în mâna stângă ţinea o bâtă de baseball. Opinia publică turcească a considerat că mesajul pe care îl transmitea Wasshington-ul era unul de trufie şi aroganţă, atitudinea unei persoane care „face pe şeful” în faţa subalternilor săi. Pe larg puteţi citi aici.

 

Iată că o altă fotografie recentă ne descoperă că în persoana acestui Barck Obama avem de-a face mai curând cu un soi de păpuşă prezidenţială mânuită de agenţi de relaţii publice oligofreni. Un Obama care, în timp ce face presiuni asupra congressmenilor americani şi liderilor ţărilor supuse, adoptă o atitudine de cowboy de mucava, cu degetele aţintite în faţă în chip de pistol. Nu ştim pe cine o vrea să impresioneze. Poate un public debil mintal.

 

Este drept că Obama s-a pus în dese rânduri în ipostaze de actor ratat. Calităţile sale de orator strălucit sunt baloane de săpun demontate repede de către vreun monitor rebel sau de câte vreo poză scăpate în public din greşeală. Pentru cei ce nu cunosc, atunci când textele de pe prompterul din faţă îi dispar, preşedintele Obama intră într-o bâlbâială teribilă şi penibilă.

 

SUA au avut în trecutul recent un actor mediocru (o spun criticii de film) care a ajuns un preşedinte strălucit (asta o spun chiar duşmanii), Ronald Reagan, şi care a dat Americii, într-un moment de declin, o viziune asupra viitorului. Însă Obama se prezintă mai mult ca un trepăduş, un pigmeu ambiţios în stare – spre a-şi împlini ambiţiile – să arunce un întreg mapamond în haos.

 

foto: http://www.japantimes.co.jp/

 

 

foto: http://www.sondrakistan.com/

 

Eurovision 2012: finaliştii (partea a treia)


CELE 10 PIESE DIN A DOUA SEMIFINALĂ

 

După ştirea de la baku nici nu mai am chef de postat.

 

LITUANIA: Donny Montell – Love Is Blind

 

Plictisitoare

 

 

BOSNIA şi HERŢEGOVINA: Maya Sar – Korake Ti Znam

 

Tot plictisitoare

 

 

SERBIA: Željko Joksimović – Nije Ljubav Stvar

 

La un moment dat îi dădeam şanse pentru locurile 1-5. Dar cred că intră în primele 10.

 

 

UCRAINA: Gaitana – Be My Guest

 

Asta-i piesă de Camionat European de fotbal. Mare mirare să nu prindă primele 5 locuri.

 

 

SUEDIA:  Loreen – Euphoria

 

Candidată pentru câştigarea concursului. Numai că şi Loreen a făcut aceeaşi greşeală ca Elena noastră. Ufff!

 

 

MACEDONIA: Kaliopi – Crno I Belo

 

Interesantă piesă! Prinde top 10 dacă nu cumva va face o surpriză chiar mai mare.

 

 

NORVEGIA: Tooji – Stay

 

Nu-mi place.

 

 

ESTONIA: Ott Lepland – Kuula

 

De umplutură.

 

 

MALTA: Kurt Calleja – This is the nigh

 

Altă voce, nişte modificări pe ici, pe colo, şi anume în părţile esenţiale şi poate n-ar mai fi fost plicticoasă.

 

 

TURCIA: Can Bonomo – Love Me Back

 

Indigestă.

 

Eurovision, retrospectiva câştigătorilor (partea a şasea, 2003 – 2011)


Două modificări majore au loc şi influenţează masiv alegerea câştigătorilor.

 

În primul rând că se renunţă la stupidele trimiteri pe tuşă ale ţărilor ce avuseseră un punctaj mai slab în anii precedenţi. Se introduc semifinalele şi de acum fiecare ţară are o câtime de şansă să se facă auzită. Sistemul se aplica iniţial acelor participanţi dezavantajaţi, după cum am spus anterior. Mai apoi a început să se aplice tuturor ţărilor, exceptând-o pe cea câştigătoare anterior (şi gazdă a celei în curs) împreună cu acelea numite „mari contributoare” – Marea Britanie, Spania, Germania, Franţa şi, iată ce de un an de zile, Italia.

 

A doua mutare şi mai importantă. TELEVOTINGUL. Decizia scapă juriilor şi înţelegerilor regionale. E drept că se lasă loc gusturilor de tip geopolitic.Dar o piesă bună prinde de obicei locuri fruntaşe. De asemenea se lasă loc SPECTACOLULUI şi de aici se ajunge şi la faraonismul de acum al competiţiei. Unii spun că-i bine, alţii că-i rău. Şocul publicului a fost atenuat repede, organizatorii având grijă să introducă moderarea adusă de juriile naţionale.

 

DAR DIN ACEL MOMENT ROMÂNIA A FOST MEREU PREZENTĂ ÎN FINALĂ! Că aici ne-am clasat pe locuri mai bune sau mai proaste, asta-i altă poveste.

 

Şi mai este de observat ceva. Întrecerea muzicală devine impredictibilă.

 

Mulţumiri Wikipedia pentru documentare.

 

2003 Turcia: Sertab Erener – Everyway that I can

2004 Ucraina: Ruslana – Wild Dances

2005 Grecia: Elena Paparizou – My Number One

2006 Finlanda: Lordi – Hard Rock Hallelujah

2007 Serbia: Marija Šerifović – Molitva

 

 

 

2008 Rusia: Dima Bilan – Believe

2009 Norvegia: Alexander Rybak – Fairytale

 

2010 Germania: Lena – Satellite

 

 

2011 Azerbaidjan: Ell & Nikki – Running scared