Războiul din Ucraina: „voluntari” şi „internaţionalişti”

Prin Românica noastră se cam poartă memoria de scurtă durată. Atât de scurtă încât nu mai vrea (aproape) nimeni să-şi mai amintească de trecut. Poate şi pentru faptul că mediile zise „româneşti” se fac preş în faţa cauzelor susţinute de „corectitudinea politică” la putere prin unele cercuri „progresiste” (sic!) din Vest. De exemplu, nu de mult comentariile la un articol de pe Mediafax postate cu un ton favorabil Spaniei naţionaliste şi lui Franco au fost pur şi simplu eliminate – un banal „Arriba Espana! Arriba Franco” din partea mea. Deranja foarte, probabil, şi or fi avut tentă „fascistă” (?!).

Dar de ce am adus vorbă de Spania şi conflictul desfăşurat acolo între 1936-1939? Pentru că lucrurile par a fi ciudat de asemănătoare în unele privinţe cu ceea ce se petrece în zilele noastre în ţara de la extrema cealaltă a Europei, în Ucraina. Ne lovim, de exemplu, de acţiunea URSS – prin trupele trimise ca „voluntari” în ţara iberică –  spre a construi acolo societatea comunistă; în Ucraina vedem cât se poate de clar că Rusia, moştenitoare declarată a URSS, şi-a trimis trupele, tot sub formă de voluntari, pentru a-i sprijini pe secesioniştii din – atenţie la termeni! – „Republicile POPULARE ale Luganskului şi ale Doneţkului”, amândouă afişând simbolistică de extremă stângă. În retorica folosită se face mult caz de „pericolu faşist” ce îşi află cuibul la Kiev şi nu numai. Ca o paranteză, câţiva din cei cocoţaţi în frunte respectivelor entităţi din estul ucrainei afirmau acelaşi pericol „faşist” din partea României în vremea în care asasinau români în Transnistria.

Şi acum ajungem la un alt punct foarte asemănător: prezenţa unităţilor de adevăraţi voluntari veniţi cam din toate părţile spre a susţine o cauză ori alta. Unii, poate, pot fi încadraţi la categoria mercenari; alţii poate că sunt doar detaşaţi ca un sprijin neoficial din partea unor state. Dar grosul este constituit, totuşi, din material uman împărtăşind vederi IDEOLOGICE care îi stimulează să participe la un conflict străin patriilor lor. Practic, parcă vedem în faţă „brigăzile de internaţionalişti” care se confruntau cu diversele falange de naţionalişti la mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut.

Un material realizat de BBC credem că este edificator în această privinţă:. Remarcăm că, spre diferenţă de Mediafax, instituţia britanică de presă nu are parti-pris-uri ideologice.

Ukraine war pulls in foreign fighters

Spanish volunteer Rafa Munoz Perez practising with a rifle in Donetsk, 7 August Rafa Munoz Perez, a Spaniard serving with the rebels in Donetsk, wears a Spanish Republic wristband

 French, Spanish, Swedish or Serb, the foreigners fighting for both sides in east Ukraine’s bloody conflict hail from across Europe and come with a bewildering array of agendas.

The non-mercenaries among them are motivated by causes which can stretch back to the wars in the former Yugoslavia – and even further still, to the Spanish Civil War of the 1930s.


Russia is the elephant in the room, dwarfing any other foreign nationality, although it is increasingly hard to disentangle Russians fighting as volunteers from regular soldiers allegedly deployed on covert missions.


Ukraine’s pro-Russian rebels like to talk up their foreign volunteer fighters, presenting them as latter-day International Brigades fighting „fascism”. Meanwhile there has been some debate in Kiev on the wisdom of creating a Ukrainian „Foreign Legion”.


Here we look at some of the foreign fighters by country of origin, in a phenomenon which, in a small way, mirrors that of young Muslims from Britain and other parts of Europe travelling to the Middle East to fight in its wars.





It is no secret that Russian citizens have occupied senior posts among the rebels, the most famous of them being Igor „Strelkov” Girkin, who reportedly held the rank of reserve colonel in Russia’s Federal Security Service as late as last year.


There is strong evidence that rank-and-file Russian fighters have entered east Ukraine to join the rebels, but whether they are volunteers making common cause with ethnic Russians in Luhansk and Donetsk, or mercenaries, is a grey area.


Rebel leader Alexander Zakharchenko has stated publicly that between 3.000 and 4,000 Russian „volunteers” have fought for the rebels since the start of the uprising in April.


„There are also many in the current Russian military that prefer to spend their leave among us, brothers who are fighting for their freedom, rather than on a beach,” he said on 28 August.


Chechen fighter Ruslan ArsayevChechen fighter Ruslan Arsayev


Evidence has mounted that regular Russian soldiers are involved, with 10 paratroopers captured inside Ukraine and indirect evidence of military casualties at home in Russia.


Chechens, both from Russia’s Republic of Chechnya and from the anti-Russian diaspora living in exile, are believed to be involved on both sides of the conflict, but predominantly fighting for the rebels.


A gunman who presented himself as a Chechen called Ruslan Arsayev told the Mashable news website in an interview he was fighting for Ukraine because he wouldn’t „bend over for Putin”.




At the scene: Oliver Carroll, journalist working in Ukraine


A number of foreign fighters serve in the Aidar volunteer battalion currently fighting in east Ukraine. Chechen Ruslan Arsayev is perhaps the most colourful example. An army veteran of six military campaigns, Ruslan came to Ukraine to fight during the Maidan revolution. He was injured twice, once seriously, when a bullet punctured his lung.


He comes from a well-known family of warriors. One of his brothers was security minister in Aslan Maskhadov’s rebel government. Another was convicted of hijacking a plane en route to Moscow in 2001, an action that resulted in the loss of three lives.


At the Aidar base near Luhansk, Ruslan explained he had come to Ukraine because of Putin. „Putin has turned my home into Stalin’s Russia, with a dozen informants on every street,” he said. He wasn’t prepared to accept Putin’s rule, and predicted an uprising in Chechnya in the „very, very near” future.





Some 20 French citizens have gone to Ukraine to fight on both sides, French public radio station France Info said in a report (in French) on 11 August.


Four of them, including two former soldiers, went to Donetsk to fight for the rebels. They were filmed by Russian newspaper Komsomolskaya Pravda posing with guns.


Their spokesman is Victor Lenta, 25, who earlier told France’s Le Monde newspaper (article in French) he had been a corporal in the Third Marine Infantry Paratroop Regiment and had served in Afghanistan, Ivory Coast and Chad. Another member of the group is Nikola Perovic, also 25 and with Serbian ancestry, who likewise reportedly fought in Afghanistan as a corporal in France’s 13th Mountain Infantry Battalion.


Former soldier Nikola Perovic holds up a French flag in southern Donetsk region, 11 August (photo given to journalist Pierre Sautreil)
The French group gave Le Monde journalist Pierre Sautreil a photo of Nikola Perovic holding up a French flag in the southern Donetsk region on 11 August

They told Le Monde they were the founders of an ultra-nationalist movement called Continental Unity, which has organised demonstrations in France and Serbia in support of Syrian President Bashar al-Assad and Serbian war crimes suspect Vojislav Seselj.


In their view, according to Le Monde, Russia is the final bulwark against liberal globalisation which they consider „responsible for the decline in national values and loss of French sovereignty”.


Their main role among the rebels, apparently, is to provide combat training for recruits from West European countries.


Gaston Besson, on the other hand, has been fighting for the Ukrainian government as a member of its Azov volunteer battalion, a unit known for its far-right associations.


Aged 47, he nonetheless describes himself as a „leftwing revolutionary”, according to France Info. Reported to be a former paratrooper, he is said to have fought in previous conflicts ranging from Croatia to Colombia


He is known for his efforts to recruit other foreigners and, according to a Eurasianet article, wrote in June: „Every day I receive dozens of requests to join us by email, especially from countries like Finland, Norway and Sweden.”




At the scene: Pierre Sautreuil, French journalist working in Ukraine


I met the French volunteers for the first time on 9 July in a bar in Budapest, Hungary. Up until then, our exchanges by phone had been brief and their answers evasive.


The rules for this first meeting were simple: they pose the questions. They feared I might be a French intelligence agent. „We can’t trust you yet.”


After a long series of questions about my background, and my opinions on the Ukrainian crisis, they asked for my passport and photographed it several times.


„We have nothing but enemies in intelligence,” one of them told me, handing back my passport. We said our goodbyes.


Next day I got a phone call: „Our friends have completed their little investigation. You’re clean. We’ll meet at 19:00.” And thus began my investigation.






For two Spanish leftists, the conflict in east Ukraine represents a chance to repay what they see as a historic favour.


Angel Davilla-Rivas (C) and Rafa Munoz Perez (R) in Donetsk, 7 August Angel Davilla-Rivas (C) and Rafa Munoz Perez (R) in Donetsk


Angel Davilla-Rivas told Reuters news agency he had come with his comrade Rafa Munoz Perez to fight for the rebels in recognition of the Soviet Union’s support for the Republican side in the Spanish Civil War.


Mr Munoz, 27, is a former social worker from Madrid who has been a member of the youth wing of the United Left political movement since 2010, Spain’s El Pais newspaper said in an article. His friend, 22, is from Murcia and belongs to the youth wing of a branch of the Spanish Communist Party, the paper added.


Mr Davilla-Rivas showed off tattoos of Soviet leaders Vladimir Lenin and Joseph Stalin on his torso.

„I am the only son, and it hurts my mother and father and my family a lot that I am putting myself at risk. But… I can’t sleep in my bed knowing what’s going on here,” he told Reuters.


There are also reports of Spaniards fighting on the government side, according to an article in the Kyiv Post.






Dozens of Serbs are believed to be fighting for the rebels, ostensibly drawn by an ethnic and nationalist sense of solidarity with the region’s Russian Orthodox Christians and residual hostility towards Nato, regarding the Ukrainian government as its proxy.


However, Belgrade-based security expert Zoran Dragisic told German broadcaster Deutsche Welle in a report that Serbian fighters were primarily fighting as mercenaries and could be found on both sides in Ukraine.


„It’s indoctrination that draws young people – some of them almost children – to war,” he said.

Meanwhile, there are moves within Serbia to stem the flow of fighters heading east with a law that penalises participation in a foreign war.






Mikael Skillt inside an armoured car


In an interview with the BBC’s Dina Newman, a Swedish sniper with far-right views, Mikael Skillt, said he was fighting for the Ukrainian government because he believed in the „survival of white people”. Like France’s Gaston Besson, he is a member of the Azov battalion.


„I would be an idiot if I said I did not want to see survival of white people,” he said. „After World War Two, the victors wrote their history. They decided that it’s always a bad thing to say I am white and I am proud.”


At the same time, he added that he planned eventually to fight for Syrian President Bashar al-Assad because he believed Mr Assad was standing up to „international Zionism”.






Reports that Poles were fighting in Ukraine prompted the government in Warsaw to formally deny that Polish citizens were fighting as mercenaries for the Ukrainian government. It went on to warn that any Poles who go there to fight could face jail upon their return, Deutsche Welle reports.


Leonid Smolinski, a 49-year-old Polish citizen born in Ukraine, was killed in a rebel ambush on 12 August while serving in Ukraine’s Dnipro volunteer battalion, according to Euromaidan Press.


At least one Pole has also sided with the rebels. In a speech in the rebel capital Donetsk, carried by radical Polish website xportal, Bartosz Becker described himself as a representative of „Polish free people who are against Nato terrorist bases in Poland”.






Margarita Zeidler is a former nurse who moved to Ukraine in 2002 for religious reasons after converting to the Russian Orthodox Church, according to an interview with Komsomolskaya Pravda newspaper (in Russian).


Dismayed by events in Kiev during the Maidan uprising over the winter she moved initially to Crimea, then to Donetsk region, she said, after one of her friends was shot dead there in May. She became the rebels’ information officer in Sloviansk during its siege by government forces.


While she describes herself as a journalist, she told the newspaper that she always keeps an assault rifle „within reach”.


Speaking in Russian in a video posted on YouTube on 11 August, she said she could not „stand by and watch Ukrainian fascists kill civilians”.






Despite rebel allegations to the contrary, there is little evidence of American volunteer involvement on the ground. The exception was a Ukrainian-American called Mark Gregory Paslawsky, who had taken Ukrainian citizenship.


Paslawsky, or Franko as he liked to be known, was killed fighting for the Ukrainian government side in the embattled town of Ilovaisk. In an interview for Vice News, the 55-year-old West Point graduate and investment banker from New York had explained he wanted ultimately to help root out corruption in Ukraine, saying „the political elite has to be destroyed here”.


Russian media suggest that there are US citizens fighting for the rebels too.






Francesco F, 53, enrolled in the Azov battalion to „fight a good fight against Russia”, the Italian weekly Panorama reported in an article (in Italian) in June.


Already doing business in Ukraine two years before the violence erupted, he said he had „found his home alongside Ukrainian nationalists” on the Maidan barricades.


Francesco, who also featured in a video report by Il Giornale, has a past in the far right in Italy, according to Panorama.




Other countries


Other nationalities are reportedly involved in the conflict, probably in small numbers.


Citizens of Georgia, Belarus, Baltic states, Finland, Norway, Canada, Croatia, Slovenia and the Czech Republic, as well as Russia, are said to be involved as volunteers on the government side.


Rebel leader Alexander Zakharchenko said on 17 August that his foreign volunteers also included a number of Turks and Romanians.


Imaginile zilei

În Bulgaria, monumentul închinat foştilor fraţi de arme s-a transformat peste noapte în… altceva!

Sursa: http://www.themoscowtimes.com/article/505354.html

În plină Moscovă, un năzbâtios a cocoţat un zgărie-nor stalinist steagul Ucrainei. Cum cea mai lungă mână din lume este ocupată cu furatul din celelalte ţări, autorităţile moscovite nu prea reuşesc să-l dea jos.

Sursa: https://twitter.com/lifenews_ru/status/501957851213209601

Situaţia din Ucraina: pe urmele unei „dezinformări”

În urmă cu câteva zile (mai precis vineri, 15 august) autorităţile ucrainiene acuzau intruziune unei coloane militare provenite din Rusia pe teritoriul ucrainian. Aceleaşi surse mai afirmau şi că respectiva coloană militară ar fi fost distrusă prin salve de artilerie. În acelaşi timp, autorităţile de la Moskova negau vehement acest lucru. Ştirile erau destul de contradictorii mai ales că arzătoare era şi chestiunea „convoiului umanitar”, ceea ce crea impresia că respectiva infiltrare ar fi avut loc dinspre Doneţkul rusesc înspre cel ucrainian.

O afacere numai bună să se preteze manipulărilor şi, mai ales, dezinformărilor practicate de diversele „goarne” muscăleşti. De alea de pe la noi vorbesc. Gen Cozmin Guşă ori bezmetici fără „rost”, precum o haimana ideologică precum un anume Albişteanu.

Da, într-adevăr, au fost manipulări, dar nu în sensul dorit de respectivii răspândaci. O voi demonstra pentru că eu – spre diferenţă de respectivii – încerc cât de cât să mă informez. Între altele, o unealtă despre situaţia frontului în Ucraina cu informaţii la minut este acest site pe care toată lumea îl poate accesa.

Voi porni de la situaţia actuală din zonă aşa cum este ea configurată pe hartă. Dar cer atenţie asupra zonei de sud, aceea care este subiectul postării şi al „dezinformărilor”. Observăm că cele două republici „populare” rusofone (Doneţk, colorată în oranj, şi Lugansk în roz) se unesc în partea de sud şi împreună se conexează cu Rusia.


Situatia in Donetsk si Luhansk

Dar cum stătea situaţia în seara de joi, 14 august? Ei bine, trupele ucrainiene reuşiseră de ceva zile să rupă legătura dintre Republica „Populară” a Luganskului (RPL) şi Republica „Populară” a Doneţkului (RPD), încercuind-o cimplet pe aceasta din urmă şi tăindu-i şi culoarul spre Rusia (punctul A cu roşu). Celebrul convoi umanitar se găsea în acest timp în drum spre alt Doneţk (cel rusesc), marcat cu B de culoare albastră pe hartă. Zona aflată sub control ucrainian am haşurat-o cu verde.


Situatia in Donetsk si Luhansk 14 august


Pe 15 august – ziua incursiunii coloanei ruseşti („distruse de artileria ucrainiană”) – ne arată o străpungere realizată între graniţa cu Rusia şi zona de sub controlul RPD (colorată în roşu în harta de mai jos), o fâşie intrată din nou sub autoritatea separatiştilor.


Situatia in Donetsk si Luhansk 15 august


În câteva zile şi fâşia ce separa RPL de RPD intră sub controlul rusofonilor.


Situatia in Donetsk si Luhansk 19 august


Ce să înţelegem de aici? Păi că da, au fost anumite mistificări. Credem că a existat o coloană militară dinspre Rusia dar că ea NU a fost distrusă ci, dimpotrivă, aceea a dat peste cap situaţia frontului în zonă. Înţelegem şi că tot tămbălăul creat de vestitul „convoi umanitar” era o diversiune creată spre a se abate atenţia de la un Doneţk (cel ucrainian – ţinta ofensivei ruseşti) la un alt Doneţk (cel rusesc) aflat la vreo 200 km depărtare de puncul de infiltrare al ruşilor. Nu au demonstrez acest lucru. Harta însăşi vorbeşte!

Să mai adăugăm un amănunt. Cel care a anunţat primul infiltrarea convoiului rusesc a fost un membru al parlamentului ucrainian în noaptea de joi spre vineri (14 spre 15 august). Poroşenko l-a confirmat mai apoi,a dăugându-se şi povestea despre distrugerea sa. Apoi s-a închis subiectul. De ce? Alternativa firească ar fi dus la un conflict DIRECT şi DE DURATĂ cu Rusia. Credem că ucraina doar a amânat exacerbarea războiului.

PS: oare pe anticomuniştii de carton din specia lui Albişteanu, Karamazov & Co nu-i deranjează titulaturi, lozinci, şi însemne precum „republică populară”, „steaua roşie”, „agresiune fascistă”, „capitalism putred”? Credem că nu! Sunt monede calpe care şi-au dat arama sovieto-rusnacă pe faţă.

Răspundem ascultătorilor: convoiul umanitar

– Iestie adievărat că aciele triei sutie di caminoanî sint pie jumătatie goale?, ne întreabă o cititoare de pe malurile Moscovei.

– Niet! Este o minciună odioasă şi o provocare fără margini din partea faşiştilor din vest care vor să denigreze bunele intenţii şi omenia de seamă a lui Vladimir Vladimirovici. Convoiul umanitar transportă material medical de extremă necesitate: baloane de oxigen pentru separatiştii rusofoni.

August, luna preferată de Rusia pentru „turism” extern

Am intrat, iată, de două zile în luna august. Şi, că tot pomenim de această lună, să ne reamintim un alt clişeu din care Rusia nu vrea să iasă cu nici un chip şi pe care, credem noi, îl va repeta. Da! Îl va relua peste câteva zile, o săptămână, două trei!

Să ne readucem aminte unele fapte:


-în AUGUST 1939 are loc ultima etapă (şi cea mai importantă) a bătăliei de la Halhân Gol, în care „turiştii” sovietici aflaţi în „vizită” în Mongolia fac praf o întreagă armată japoneză. Era consecinţa ultimă a unor evenimente izbucnite „primăvara”;


– în AUGUST 1968 tot „turiştii” sovietici ajung în „vizită” în CehoSlovacia, ocazie cu care fac praf „primăvara de la Praga”. Inutil să spunem că era consecinţa ultimă tot a unor evenimente începute „primăvara”;


– în AUGUST 2008 iarăşi nişte „turişti”, de data aceasta rusnaci, dar moştenitori ai necuprinsei sete de vilegiatură de tip sovietic, întreprind o excursie în Georgia (fosta Gruzie sovietică), cu intenţia de a face praf culoarea portocalie cu care se înveşmântase ţara şi, totodată, de a achiziţiona şi oarecari suveniruri. Teritoriale, că rusnacii nu se mulţumesc cu chiţibuşuri. Da, aţi ghicit! Preparativele fuseseră demarate încă din „primăvară”.


Suntem în AUGUST 2014, din „primăvară” s-au făcut nişte turnee exploratorii cu „euro-tankul” şi, cum atmosfera este pe placul şefului companiei de turism geopolitice „Auroasia Tour Neosovietisation”, Vladimir Vladimirovici Putin, se prevede un număr masiv de „turişti” vorbitori de rusă şi nostalgici de sovietism care vor trece masiv hotarele răsăritene ale Ucrainei cu scopul de a vizita, dacă se poate, chiar şi părţile carpatine ale vecinei lor.


Asta ca să ştiţi la iarnă de ce va trebui să vă puneţi o plapumă în plus când veţi dori să vă culcaţi. Dacă nu cumva va suna alarma anti-aeriană!

Că tot veni vorba, iată că deja sute de „turişti” din Moscova vor să-şi facă rezervări – detalii aici.

Alţii sunt încântaţi, se pare, să facă un turneu multinaţional, dornici să cunoască cultura başkanilor găgăuzi – detalii aici.

Un propagandist cu damf de Moscovă

În noaptea asta, nu ştiu cum se făcu, dar – aruncându-mi ochii pe site-ul Adevărul – mi s-a năzărit să-mi arunc ochii pe blogul unuia din multiplele personaje găzduite (şi se pare că plătite şi gras, dar asta e altă poveste şi se referă la anumite înalte personalităţi) pe respectiva platformă. CONSTANTIN CORNEANU se numeşte respectivul şi o serie de articole axate asupra relaţiilor ruso-germane, personalităţii lui Putin sau problematicii răsăritene îmi stârnise curiozitatea. Mai ales că un discret parfum de rusism adia din respectivele texte.


Nu am vrut să mă arunc cu capul înainte şi să vorbească gura fără mine aşa că am trecut la o scurtă verificare asupra biografiei. Mai ales că omul se prezintă (şi este prezentat) în cartea de vizită drept: doctor în istorie, jurnalist la Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale în cadrul redacţiei TV Pro-Patria şi la Observatorul Militar şi, mai ales!, „membru fondator şi preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Europene de Studii Geopolitice şi Strategice “GheorgheI. Brătianu” (AESGS) din septembrie 2009″, după cum puteţi vedea dumneavoastră înşivă aici.



„Hopa!”, mi-am spus în sinea mea, „Un geopolitician şi preşedinte de asociaţie E-U-RO-PEA-NĂ pe ddeasupra! Ia să ne aruncăm şi noi ochii să vedem în ce mediu elevat se învârte!”. Aşa că am intrat repejor pe site-ul respectivei instituţii atât de pompos intitulate. Care instituţie pompos intitulată, spre dezamăgirea mea, nu am aflat-o avându-şi sediul în vreo clădire din buricul târgului, în vreo vilă impozantă sau în vreo clădire ţinând de cutare instituţie publică. Nţţţ. Ci pe mult mai prozaica alee Valea Prahovei nr. 5, bloc 9S14, scara 1, etajul II, ap. 28, sectorul 6, Bucureşti, Cod 061612, după cum se scrie pe respectivul site. Un soi de SRL geopolitic, cum s-ar spune.


Deci cu sediul ne-am lămurit dar poate o fi vorba doar de sediul social trecut, pentru ca să se îndeplinească formalităţile birocratice, ca aflându-şi spaţiul într-o cameră de bloc. Am trecut atunci la verificare staff-ului, conducerii respectivei asociaţii (uitaţi aici) şi nici de data aceasta nu am găsit ceva mai acătării:

– Preşedintele Consiliului-Director: Constantin Corneanu

– Vicepreşedintele Consiliului-Director: Mugur Jianu

– Secretar General: Mihaela Golban


Mă adâncesc în Google şi găsesc că acest Mugur Jianu ar fi mason (are tot dreptul pentru că e democraţie). Numai că nu mai are nimic de-a face cu democraţia afacerea în care i-a fost implicată consoarta, după cum ne spune un articol de la Gândul din care voi cita doar un fragmenţel:


„Mai mulţi notari, poliţişti şi oameni de afaceri – toţi amatori de chilipiruri imobiliare – au fost ţepuiţi cu peste trei milioane de euro. Păgubiţii au fost momiţi cu apartamente, vile şi terenuri la preţuri de nimic, scoase chipurile la executări silite. “Naşa” lor este avocata Roxana Jianu, din Baroul Bucureşti care, timp de 4 ani, a “lovit” numai persoane “cu epoleţi” şi cu conturi grase.  Abia anul acesta, pe 13 septembrie, ţepara a fost lovită de ghinion. A ajuns după gratii după un flagrant făcut de procurori.

Mugur Jianu, soţul ţeparei – fost avocat – era cel care făcea “intrările”. Oamenii se băgau cu ochii închişi în combinaţie pentru că Mugur garanta, în primul rând, cu reputaţia sa de mason şi de bun prieten al prinţesei Brianna Caragea – prin intermediul căreia a intrat în “lumea bună”. Le recomanda cunoştinţelor să ia legătura cu soţia sa, avocată, susţinând că ea le poate “aranja” licitaţiile imobiliare prin executor judecătoresc.”


Condamnată la 11 ani, i s-a redus pedeapsa la 7 ani.


Să trecem la ultima peroană din conducerea Societăţii geopolitice E-U-RO-PE-NE: Mihaela Golban, care se ocupă de „reconectarea cu sinele divin” (sic!) în calitatea domniei sale de redactor al revistei „Lumea misterelor”, o publicaţie în care găsim alături atât semnătura distinsului geopolitician de care ne ocupăm, cât şi, între altele, a lui Oreste Teodorescu, acesta din urmă un distins băsist (o remarcă deloc gratuită, după cum voi sublinia în continuare). Uitaţi aici şi aici două articole din cadrul unui singur număr luat la întâmplare.


Oricât m-am chinuti, nu am găsit nici în legătură cu Mihaela Golban ori cu Mugur Jianu ceva care să aibe legătura – măcar depărtată – cu această disciplină ce s-ar presupune pretenţioasă, care este GEOPOLITICA. Cu „discipline” care de care mai ezoterice, oculte şi parapsihologice, cu acelea da, că un şuviu de escroci de acest tip au inundat România.


Prin urmare rămâne – din rândul celor din conducere – doar un singur nume care să pretindă că dă autoritate acestui SRL cu cod caen geopolitic. Doar Constantin Corneanu. Mă repet, în toate textele găsite pe net ale diverselor publicaţii mai mult sau mai puţin online numele domniei sale este însoţit invariabil de titulatura „preşedinte AESGS”. Pe „Adevărul”, pe „Ziare.ro”, pe „Evenimentul Zilei”… Iar temele pentru care este intervievat sau semnează sunt cele legate de geopolitica spaţiului fost sovietic (şi nu numai), pe tematica Republicii Moldova, pe teme ale istoriei naţionale (şi nu numai) – mai ales dacă apare în titlu sintagma de „mistere”. Şi pe teme de Revoluţie.


Să începem scanarea domnului Corneanu cu o precizare: omul chiar a fost coleg cu cei din redacţia publicaţiilor militare („Observatorul militar” şi „Pro Patria”), după cum o dovedeşte şi înregistrarea de aici, unde numele îi este menţionat clar între colegi. Tradus pe înţelesul tuturor, a făcut parte din serviciul de propagandă şi imagine militarizat.


Să aibe o legătură aparte cu Revoluţia din decembrie? Evident că are de vreme ce este parte a „Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, o ctitorie a lui Ion Iliescu. Semnează editoriale în „Caietele Revoluţiei” unde se burzuluieşte la orice urmă de afirmaţie care ar îndrăzni să afirme o umbră de picior de KGB şi GRU în evenimentele decembriste, după cum puteţi citi aici, la pagina 5. Nu cumva să se ştirbească aura de emanat a lui Ilici. Nu comentăm aici afirmaţiile cu tentă clar mincinoasă (pentru că este dezinformativă) din respectivul articol. Îi lăsăm pe alţii.


Pe direcţia temelor de istorie naţională, nu a fost greu să-mi sară în ochi îmbrăţişarea cu maximă căldură a celebrei teme a „telegramei secrete de la Stockholm”, o acuză nedovedită de nimeni la adresa Regelui (dar şi a Mareşalului, dacă este privită din alt unghi), o lucrătură propagandistică abilă a Moscovei şi căreia – din păcate – îi cad în plasă mulţi. Sperăm noi că numai din naivitate. Dar nu am uitat cum o mai agitau povestea asta feseniştii lui Ilici în 1990! Şi redifuzată de presa… băsistă, ca un sprijin pentru cel care a pronunţat celebrele cuvinte despre „sluga la ruşi” care ar fi fost Regele. La Adrian Pătruşcă, găluşcă sau cum i-o spune ne referim.


Dar tema predilectă este cea basarabeană, unde se prezintă drept mare analist „geopolitic”. Să luăm pentru început un interviu publicat în două părţi de Ziare.ro (partea I, partea II), apărut destul de recent, doar cu două luni în urmă şi în care se referă la situaţia transnistreană:

„Transnistria cuprinde teritoriul istoric al extremului vest al Novorusiei si al extremului sud al Podoliei” afirmă dânsul. NU, domnule Corneanu! „Novorusia” este o găselniţă rusească la fel de falsă precum titulatura de „Basarabia” ori „Bucovina” aplicate unor ţinuturi care până la sfârşitului secolului al XVIII-lea erau parte nedespărţită a Moldovei. Mi se pare ciudat că reluaţi terminologia în chestiune („Novorusia”) exact la momentul declanşării noii politici anexioniste ruseşti.


Mai spuneţi dumneavoastră, încercând să desluşiţi naşterea statului-fantomă „Republica Moldovenească Nistreană”; că: „Esecul puciului de la Moscova din 19-21 august 1991 a permis proclamarea independentei Republicii Moldova la 27 august 1991. In acel moment, populatia de pe teritoriul Republicii Moldova era un conglomerat foarte eterogen, calificat de puterea comunista drept natiunea socialista moldoveneasca.” Ce aţi spus? Că moldovenii (românii) erau şi ei o prăticică dintr-un conglomerat (se înţelege etnic)? Că nu erau naţiunea băştinaşă şi majoritară?


„Revendicarile basarabenilor in ceea ce priveste limba de stat si perspectiva transformarii RSSM intr-un stat independent au fost concepute de catre celelalte etnii ale RSSM ca fiind un atentat la adresa securitatii personale”, continuaţi dumneavoastră. Asta e chiar bună! În zilele acelea viaţa liderilor Frontului Popular – adică al naţionaliştilor români – era pusă în primejdie pentru că aceştia cereau ca la ei acasă să aibe drept să se vorbească în limba locului şi cu GRAFIA potrivită iar dumneavoastră afirmaţi senin că, dimpotrivă, „celelalte etnii” (care anume?) erau ameninţate. De cine? De A, B şi C? Şi la care etnii faceţi referire? Cumva la găgăuzi, cărora românii le propuneau învăţământ în limba turcă la care reprezenatnţii lor răspundeau că preferă să înveţe numai în rusă? Vorbiţi de „ignoranta noilor lideri politici de la Chisinau fata de specificul si fobiile populatiei din Transnistria”. „Populaţia” la care faceţi referire era (şi este) în mare parte constituită din colonişti – pensionari militari sovietici îndeosebi. Dar „băştinaşii” regiunii însă – la care nu faceţi referire – au avut (şi au) altă reacţie. Precum aceea a lui Ilie Ilaşcu şi a grupului său. Ori a eroicilor elevi din şcolile româneşti asuprite de mai bine de 20 de ani în Transnistria.


Dar ceva mai jos vă iese porumbelul pe gură: „[Astăzi] Federatia Rusa este interesata sa contribuie la unificarea europeana, sa consolideze legaturile de integrare cu Europa Centrala sub semnul axei Moscova-Berlin, axa de baza a politicii externe rusesti. Geopoliticianul rus Aleksandr G. Dughin considera ca Rusia are nevoie de o Europa aliata si prietena, in conditiile in care din punct de vedere militar UE nu reprezinta, fara SUA, un pericol serios, iar cooperarea economica cu o Europa neutra poate sa rezolve majoritatea problemelor tehnologice ale Rusiei si Asiei in schimbul resurselor si al parteneriatului strategic.” Vai, ce doritoare de pace este Rusia şi noi, nerecunsocătorii, nu ştim!


A pomenit domnul Corneanu de axa Moscova – Berlin? Numai bine ca mai apoi să publice, în „Adevărul”, un serial întreg despre relaţiile celor două capitale (aici, aici şi aici). Cu doza clasică de dezinformare de tip sovietic, cu „informaţii” ce ţin mai degrabă de revista aia senzaţionalistă („Lumea misterelor”) de care am pomenit mai sus: ” Întâlnirea de la Jeleznovodsk a fost urmată de o nouă rundă de convorbiri sovieto-germane, extrem de discretă, desfăşurată, în septembrie 1990, la Geneva şi unde sovieticii împreună cu germanii au căzut de acord asupra următoarelor chestiuni, după cum menţiona o parte din presa britanică, respectiv: „1) URSS să nu se opună divizării Cehoslovaciei; 2) Republica Cehă va deveni parte a sferei de influenţă economică a Germaniei, cu scopul posibil de încorporare politică a regiunii în următorii 12-15 ani în Germania; 3) Germania va compensa Rusia pentru daunele economice suferite prin pierderea influenţei în Europa de Est; 4) Ungariei i se va permite urmărirea scopului de a-şi recâştiga teritoriile pierdute după Primul Război Mondial prin Tratatul de la Trianon (1920); 5) Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei pentru a asigura acolo un standard al vieţii mai ridicat decât cel din Slovacia, făcând astfel mai atractivă ideea unificării Slovaciei cu Ungaria; 6) URSS să nu ridice obiecţii la divizarea Iugoslaviei şi să fie de acord cu intrarea Croaţiei şi Sloveniei în sfera de interese economice a Germaniei, precum şi să susţină unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria, dacă naţionaliştii Ucrainei ar desfăşura «activităţi distructive»; 7) În afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angajează să «nu fie activă» în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice şi să nu le considere parte a sferei de influenţă economică a Germaniei”. Pfii, ce bine se potriveşte cu teoria conspiraţiei după ureche! Şi ce le-a mai nimerit domnul Corneanu din punctul de vedere al evoluţiei ulterioare. Numai ceva nu se nimereşte: lipsa surselor. Că menţiunea aia despre „presa britanică” este în consonanţă cu acel „se ştie că” atât de drag practicilor dezinformative sovietice.


Articolele fac parte, evident, dintr-o serie mai largă apărute ca urmare a crizei din Ucraina. A scris,a stfel, şi o serie de articole pe tema Putin (partea 1, partea 2, partea 3, partea 4, partea 5, partea 6). Iar de aici ajunge, în alt articol, să prevadă în legătură cu statul tampon dintre noi şi Rusia (Ucraina) numai două soluţii: federalizare (care slujeşte Rusiei) şi dezmembrare, slujind aceleiaşi Rusii.  Însoţite de o hartă ce se vrea etnică în care la partea rusofonă sunt trecuţi toţi cei ce nu sunt ucrainieni. O altă manevră clasică de dezinformare.


În stil KeiGiBi, după cum pronunţă în interviul pe care-l găsiţi aici.


Părerea mea: vrea coana Moscova să ţină sub control tendinţele unioniste? Pune ca intermediari astfel de specialişti!


PS: uitasem de asta dar domnul Corneanu a sărit ca ars la apariţia primului volum al cărţii lui Larry L. Watts, „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…” Ori s-a supărat Ilici, ori gaşca neokominternistă de la Cotroceni, ori i-a deranjat chiar pe muscali…