Răspundem ascultătorilor: turnee finale


– Cum se vizionau pe timpul lui Ceauşescu meciurile de la Euro şi cum se vizionează acum?

– Înainte ne uitam la bulgari şi vedeam cu purici, acum ne uităm pe internet şi vedem cu pixeli.

Reclame

La final? Ca ţiganul la mal. Mai ales Jandarmeria!


Iniţial mă biruise lenea şi nu îmi mai ardea să scriu articolul ăsta. Finala se terminase, spaniolii plecaseră, scandalurile – şi politice şi fotbalistice – reveniseră la locul obişnuit, aşa că ce să mă chiunesc eu să mai înşir verzi şi uscate, îmi ziceam. Nişte informaţii adunate între timp m-au făcut să mă răzgândesc.

Miercuri noapte, la vreo juma’ de oră de la terminarea partidei dintre Athletic Club Bilbao şi Atletico Madrid, mi-am luat frumuşel hainele din cui spre a surprinde iar momente inedite, speram eu, precum cele din miezul zilei. Spre norocul meu, cursa de noapte şi-a făcut imediat apariţia şi într-un sfert de oră m-am trezit pe Bulivar, la Gambrinus.

Cam pustiu pe aici. Câteva femeiuşti în faţa unui club. Ajuns la Calea Victorie, văd că dinspre zona Palatului nu vibrează nimic în aer, mă decid să o iau spre Lipscani. Centrul Vechi este într-adevăr plin. Dar cu români. Mulţime, zgomot infernal de boxe, abia de te poţi strecura. Aşa cel puţin se înfăţişau Smîrdanul şi Şelarii.

Dezamăgit, o iau pe Brătianu în sus, sperând ca în faţă la Ateneu să găsesc ceva fiestă. În dreptul Intercontinentalului aud de-odată scandări. Îmi amintesc fulgerător că echipa madrileană este cazată aici şi, fără să-mi mai pese că intersecţia este mult mai departe, o tai direct spre hotel. Da, erau suporteri de-ai lui Atletico, o mână doar, şi români şi spanioli care aşteptau sosirea echipei de la stadion. Cu febrilitate i-am aşteptat şi eu, cu aparatul foto într-o mână – spre a filma (sic!) 🙂 – şi cu telefonul mobil într-alta, pentru fotografii. Vine autocarul şi cu rudimentele tehnice pe care le am la dispoziţiei reuşesc şi eu să prind un colţ de cupă, o bucată de nas dintr-un jucător, o ceafă de campion.

Mă îndrept apoi spre Piaţa Revoluţiei. Nimic! Pustiu. Arar cîte o pereche de bătrâni ieşiţi să se plimbe, o gaşcă de biciclişti decişi să profite de spaţiul liber. La Odeon în faţă un „peşte” la pescuit de clienţi. Un grupuleţ mai sonor de iberici îţi face simţită prezenţa iar drumul lor este spre centrul vechi. Unde revin şi eu.

Mda. Lume ceva mai puţină dar se văd acum şi pete alb-roşii. La o masă recunosc şi un ziarist ce stă la discuţii (sau la bârfă?). Marius Mitran este amabil şi acceptă să-l fotografiez. La două minute depărtare, la colţul crăcanului dintre Smârdan şi Şelari un tricolor imens este agitat de un personaj îmbrăcat în strai popular. Este de acum celebrul „Un vot” care se face vizibil şi aici.

Mă hotărăsc să o iau spre casă. Trec pe la Curtea Veche, dau colţul la Sfântul Anton şi ajung la Dâmboviţa, înspre gura de metrou de la Tribunal. Pe pod, ambuteiajul de pe cheiul gârlei îmi atrage atenţia. De fapt, era o jugulare a traficului provocată de o dubă a Jandarmeriei. Nu mai stau să aştept cursa de pe traseul de noapte aşa că decid să fac traseul pe jos până-n Sebastian.

La câteva ore bune după aceea am înţeles că am fost iarăşi la câteva minte de un alt „incident” de care sunt în stare jandarmii (sau şefii lor) să-l provoace. Aţi văzut mai sus fotografia cu „Un vot”. Priviţi acum nişte imagini filmate găsite pe youtube:

Am rămas şi eu surprins de numărul jandarmilor care-l înconjurau pe respectivul cetăţean şi l-am întrebat pe cel ce a încărcat filmuleţul ce motiv au avut jandarmii de şi-au arătat muşchii aşa de-odată.

„N-am gasit un motiv rational, la ei ordinele nu se discută ! ca sa nu mai zic ca unu’ s-a simtit lezat ca-l filmez…”, mi-a răspuns shfortza99.

Explicaţia – halucinantă! – am aflat-o dintr-un material Mediafax realizat de Adrian Ţone. SCANDAREA NUMELUI ŢĂRII – ROMÂNIA – TE FACE PASIBIL DE AMENDĂ SAU LEGITIMARE!!! Citiţi şi vă frecaţi la ochi:

Pe Şelari, un vechi protestatar din Piaţa Universităţii, cu un steag al României cât toate zilele, pe care miercuri după amiaza îl flutura de pe umerii unei statui din faţa Teatrului Naţional, începe să scandeze „România- România”. Îşi găseşte repede adepţi, vreo zece tineri, care strigă alături de bărbatul bărbos, îmbrăcat în ie şi iţari şi cu o pereche de papuci atârnându-i la gât. Sunt imediat înconjuraţi de aproximativ 50 de jandarmi, care nu îi mai lasă se iasă din cerc. Tinerii sunt legitimaţi, protestatarul cu steag e lăsat în legea lui. Întrebat dacă li s-a oferit vreo explicaţie, pentru ciudata acţiune, un tânăr spune: „Nu ne dă nimeni nicio explicaţie. Aşa e de fiecare dată, dacă strigăm numele ţării noastre suntem ori legitimaţi, ori amendaţi. Se pare că nu avem voie să strigăm România în România”.

Şi reporterul Mediafax tot în căutarea fiestei spaniole era. Şi nici el nu a găsit-o. Un articol din „Gazeta Sporturilor” ne lămureşte de ce. Cea mai mare parte a spaniolilor veniţi pe stadion a fost îmbarcată în autocare şi trimisă la aeroport unde… au stat până dimineaţa aşteptând avionul. Înghesuiţi, dormind pe jos. Cei de la Bilbao au fost şi mai dezavantajaţi. Într-un spaţiu mai mic, au trebuit să aştepte mai întâi plecarea madrilenilor.

„Decizie a UEFA”, s-a spus în presă. Cred că mai curând graba unor tablagii de la Jandarmerie dornici să se termine odată cu stresul lor profesional, pentru că este într-adevăr stresant pentru nişte mardeiaşi să stea cu braţele încrucişate în loc de a exersa nişte mişcări învăţate la instrucţie pe pielea unor civili puşi în mişcare de agenţii provocatori ai instituţiei „de apărare a ordinii”. Spre surprinderea lor, nu a pus nimeni botul.

Suporterii aceia mai puteau fi şi ei lăsaţi câteva ore în ţară. În plus, ar mai fi adus şi un ceva câştig comercianţilor români. Dar gândirea de „Moş Teacă” nu se potriveşşte cu tipul ăsta de a vedea lucrurile. Nişte gradaţi de acolo au nişte muscoi foarte mari pe căciulă şi ar fi vrut să-şi dovedească „imensul profesionalsim” care i-ar face indispensabili.

Sunt foarte conştient de ceea ce scriu. Miercuri la prânz a existat o încercare de incitare la dezordini. Un grup compact îşi făcuse apariţia în marea alb-roşie bilbao-madrileană. S-a mai pomenit ceva de aceştia? Nimic!

Am crezut că schimbările din conducerea Jandarmerie vor produce oarecari efecte. Avem însă doar confirmarea unui mai vechi proverb, acela cu părul şi năravul lupului. Dar e o jignire la adresa lupului. Cel căruia i se pare suspectă aclamarea numelui ţării se numeşte NEMERNIC.

Fan-zone Bucureşti


Dar fiesta adevărată se desfăşoară pe străzile şi uliţele de pe Lipsani, Gabroveni, Şelari. Un val alb-roşu a umplut cu frenezie. Veselie, cîntece, bere, bere şi iar bere. Abia poţi înainta. Personalul de la cârciumi aduc provizii de muniţie bahică. Tot ceea ce ştiam noi, bucureştenii, cu privire la acel Centru Vechi – lăsat în paragină, vetust, în ruine – astăzi a prins culoare şi strălucire. Parcă nu este de la noi.

Aici bascii sunt majoritari iar ceea ce gândisem când am văzut Piaţa Constituţiei mi s-a confirmat. Or fi şi madrileni dar e greu de spus. Mai degrabă aceştia se preling prin faţa Muzeului de Istorie. Aici noua ciudăţenie sculpturală cu care a fost împopoţonat oraşul este fotografiată (şi împopoţonată) din toate părţile. Autohtonii se uită cu haz la „bijuterii”, hispaniciii la „struţo-cămila” din braţele împăratului.

Modeşti, maidanezii se preling şi ei prin spaţiu. Într-un colţ, „ţestoasele” de la Jandarmerie parcă ar vrea să-şi încerce muşchii pe cineva. Cred că li se pare ciudat că rivalii dintr-o finală nu se iau la înjurături şi scuipaţi pe stradă. Simt ceva în aer. Mai târziu, ajuns acasă, aflu că s-a încercat o diversiune. Mare minune de nu bat ăştia iar pe cineva!

La „Schitul maicilor” o cerşetoare încearcă să-i abordeze pe trecători în spaniolă. „M-a învăţat şi pe mine un băiat” îmi dă răspunsul la mirarea mea.

Peste o săptămâă tot ceea ce s-a văzut acum va fi vis… Peste o lună va fi iarăşi lozincăraie pentru alegeri…

Fan-zone Piaţa George Enescu


Suporterii madrileni au fost concentraţi în spaţiul dintre Atheneu şi statuia lui Carol I. Locul este mai mic, numărul lor îmi pare mai mare decât al celor din galeria adversă. Drapelul regal spaniol devine deodată vizibil. Dacă nu ar fi acesta (sau băştile, în cazul bascilor) cu greu aş deosebi alb-roşul madrilean, de alb-roşul rivalilor. Se cântă imnul clubului din zece în zece minute. Sau cel puţin asta este impresia mea.

Şi aici fumul grătarelor cuprinde totul. Berea curge încontinuu. Nişte pici joacă fotbal pe un mini teren de fotbal. Pe o scenă – doară suntem pe locul de unde transmite tradiţional ProTV-ul programul de Revelion – se pregăteşte un ansamblu folcloric să-şi intre în pâine. Sper să nu fie „folcloristele” lui Pinalti. Glumesc. Pe margine reporterii televiziunilor reuşesc cu greu să-şi facă un locuşor pentru crainici. Parcarea costă scump aşa că trebuie să plec în al treilea loc fierbinte.

Fan-zone Piaţa Constituţiei


Vreme ciudată la azi, 9 mai, în ziua finalei dintre Atletico Madrid şi Athletic Club Bilabao.. Norii cenuşii ameninţau capitala României şi capitala la zi a fotbalului cu o ploaie straşnică. Acoperişul retractabil de la Stadionul Naţional nici acum nu ştim să funcţioneze. Cât de mult să fi influenţat starea meteo exuberanţa suporterilor văzută în transmisiile de mai acu’ o zi?

Turul locurilor fierbinţi începe cu locul de concentrare stabilit de jandarmi pentru fanii echipei basce. La Piaţa Constituţiei mă îndrept întâi. Nu este atât de multă lume pe cât s-ar crede. Eu bănuiesc unde se află grosul fanilor purtători de bască. Voi ajunge şi acolo. Totuşi, aici grătarele merg la foc continuu iar la bere este coadă. Scandări, veselie şi chipuri pitoreşti.