Lucian Avramescu: Mandria de a deveni epicentru de cutremur!


Citesc, plăcut emoţionat, ştirea colegei mele Roxana Dobre că azi noapte, la doi paşi de Sângeru, la un lat de palmă de satul meu, s-a produs un cutremur. Nu mă ştiam zonă seismică şi nici nu‑mi bănuiam bătătura capabilă să devină epicentru de zgâlţâit pământul. Gata, am intrat în rândul lumii, niţică Japonie, un pic de Vrance şi pe mejdinele satului meu. Hai, hai, nu te da mare, zice un cârcotaş, că miezul scuturării de 3,2 grade Richter e mai aproape de Ploieşti decât de Sângeru tău! Lăsaţi-mi bucuria întreagă! Ca într-un roman al lui Zaharia Stancu în care tot mureau copii de tuberculoză şi, în sărăcia şi foametea de atunci, ăilalţi ţânci pândeau fericitul moment în care se făcea pomană. Darie, cred, nu e chemat la pomană de vecinul lui căruia îi murise fratele. Lasă, zice el, cu lacrimi în ochi, ăsta mic gălbejit, frate-meu, n-o mai duce mult, la primăvară moare şi nu te chem nici eu. Ce-mi veni cu evocarea asta? Uite aşa, ca-n legăturile indirecte ale dialecticii lui Hegel.

 
S-a cutremurat, deci, şi în Prahova. Până acum importam cutremure din Vrancea. Dacă nu te sculai noaptea cu cutremurul în cap, te trezeai dimineaţa cu el la radioul din perete, trâmbiţat cu repetiţie. În copilăria mea nu se inventase televizorul. Cel puţin în satul meu, unde citeam la lampa cu gaz, iar ştirile veneau din radioul cu galene şi cu baterii înfipte în burta unei cutii de lemn. Uite, au trecut deceniile, iar eu rămâneam (rămâneam e un fel de a zice!) fără un cutremur pornit din subsolul meu. Şi ce subsol are Prahova! Au cotrobăit prin el nemţii, apoi ruşii, juma de război s-a făcut cu petrol de aici, iar înainte de război era şi o rafinărie Româno-Americană. Toţi au umblat, cu şi fără mănuşi, făcând o ginecologie curioasă prin dedesubturile Prahovei până au stricat-o şi au găurit-o de tot. Acum sug de dedesubt austriecii de la OMV ce-a mai rămas. Am şi eu două sonde pe terenul meu, adică au ei, care încă mai suflă gaze din subsol. Să fi plecat cutremurul de la sondele lor care ar fi trebuit să fie ale mele? Nu. Exclus. Specialiştii lui Ponta au spus clar că la Galaţi cutremurele alea multe şi dese sunt de la natură şi nu de la om. Unul singur a spus altfel, că nu-i exclus să fie o legătură între umblatul omului pe sub pământ, cu sapa de foraj şi injecţia de lichide chimice, şi cutremure, mai ales că mişcările tectonice pleacă fix de pe la acea adâncime. Nefericită declaraţie, pe fondul implementării progresului în România prin cianurile de la Roşia Montana şi fracturarea hidraulică pentru gazele de şist. Specialistul a fost dat afară ca duşman al poporului! Sper să-i închidă în curând, ca spioni şi duşmani ai naţiei şi pe cei din Piaţa Universităţii. Dimpreună cu ei, fireşte, şi pe mine, ca simpatizant al lor şi pe ăilalţi, milioane, care, în prostia lor primitivă cred că e mai important să ai apă limpede în fântână şi aur în munţi decât lacuri cu peşti adaptaţi la cianuri şi praful de pe tobă în vistierie.

 
Ura, după decenii de aşteptare, Prahova mea a produs un cutremur. Să fie primit!

Lucian AVRAMESCU

 

 

Sursa: Ziarul de Prahova

Nota lui Donkeypapuas: sublinierea îmi aparţine.

Reclame

Peşcheş de la TVR pentru Mihai Sturzu


Un promo găsit pe site-ul lui Adelin Petrişor mi-a atras atenţia. În el se face reclamă unei noi emisiuni a Televiziunii Române, „În Ţara Minunilor”, şi, dacă ne uităm mai apoi pe explicaţiile care însoţesc pe Youtube clipul respectiv aflăm că: „Emisiunea „În Ţara Minunilor” este locul în care gazdele Dana Nălbaru şi Florin Grozea, alături de prietenul lor Mihai Sturzu, au ca invitaţi oameni care transformă ideile bune în realizări surprinzătoare, exemple pentru noi toţi.”

 

Maihai Sturzu? Nu este acel Mihai Surzu proaspăt cocoţat în frunte organizaţiei de tineret a PSD? Nu este cel ajuns de un an de zile parlamentar pe listele USL? Da, este acelaşi personaj care face parte şi din trupa Hi-Q. Şi pe care-l vedem acum cu emisiune proprie, mascată sub faţada trupei Hi-Q, pe postul naţional de televiziune.

 

Iar lucrul acesta nu înseamnă că avem de-a face cu un conflict de interese, domnul PARLAMENTAR Sturzu primind bani PUBLICI de la TVR pentru o emisiune realizată din taxele românilor? Pentru că se primesc bani. Dar câţi?

 

Nimeni nu-i îngrădeşte pasiunile domnului Mihai Sturzu pentru muzică. Condiţia este că dacă pasiunea este prea mare, trebuie să lase viaţa politică de-o parte. Asta dacă vrea să se vadă cu tot preţul pe sticla televiziunii PUBLICE. Dacă nu vrea să renunţe la viaţa de belfer parlamentar (şi de „expert” în minerit, dacă vă mai amintiţi ce am scris în urmă cu ceva săptămâni) atunci să aibe onestitatea de a nu avea emisiuni proprii la TVR. Altminteri, pute a peşcheş politic.

 

Alo, ANI, se aude?

Cine cu cine dughineşte şi ruseşte gavareşte?


DE câteva zile presa cianurată aruncă tot felul de acuze împotriva protestatarilor care se opun exploatării prin fracturare. Aflăm din spusele respectivilor că ţăranii de la Pungeşti ar fi plătiţi de ruşi, iar preoţimea aflată în fruntea lor ar face, la ordinele ierarhiei bisericeşti „conservatoare” (iarăşi placa despre existenţa în BOR a unei direcţii conservatoare şi a alteia ecumeniste), o politică dughinistă. Vechiul FSN ar fi mândru de asemenea urmaşi într-ale minciunii propagandiste. Dar să revenim.

 

Ceea ce uită să spună respectivii este că nu cu mult timp în urmă, între 14 şi 16 septembrie, Alexandr Dughin chiar s-a aflat în România. Şi să vezi chestie! Cu cine credeţi că s-a întâlnit şi a avut discuţii fructuoase? Nu, nu a avut nici cu ţăranii de la Pungeşti, nici cu prototpopul Laiu, nici cu PS Teofan şi nici cu monahii de la „Petru Vodă”. Ci chiar cu una bucată componentă a… USL. Sau gravitând în jururl USL şi supunându-se în consecinţă acordului coabităcesc dintre Băsescu şi Ponta dictat de SUE şi SUA.

 

S-a întâlnit cu Mircea Dogaru şi un grup de reprezentanţi ai Sindicatelor Cadrelor Militare Disponibilizate, după cum spune însuşi domnul Dogaru pe blogul său. Redau pe larg mai jos extrase din această postare a domnului Mircea Dogaru dar nu înainte de a reevalua situaţia: deci, propagandişii cotcobităcirii Băsescu-Ponta îi acuză pe toţi cei ce se opun politicilor de înrobire a naţiunii române de toate relele posibile, în frunte cu acuza supremă, „sunt plăţi de ruşi”, în vreme ce înşişi colaboratori principali ai USL se arată deschişi consepţiilor ideologului putinist Alexandr Dughin! Remarcabilă perversitate!

 

 
sursa: http://dogaru-mircea.blogspot.ro/2013/09/dialog-scmd-aleksandr-dughin.html

 

 

Venit de la Munchen, in drum spre Moskova, Aleksandr Dughin s-a oprit la Bucuresti in perioada 14 – 16 septembrie a.c. pentru a vedea semnalul editiei romanesti a principalei sale lucrari: “Bazele geopoliticii si viitorul geopolitic al Rusiei” aparut la editura Eurasiatica.ro in prezentarea profesorului Ilie Badescu si pentru a vizita Manastirea Snagov cu presupusul mormant al lui Vlad Tepes.[…]

 

Manifestandu-si dorinta de a avea o intrevedere pe probleme de istorie, geopolitica si geoistorie cu presedintele SCMD, Aleksandr Dughin a fost insotit, la vizitarea Manastirii Snagov si a avut ulterior o discutie de 3 ore cu un grup de reprezentanti ai SCMD, format din: Presedintele SCMD, consilierul pe probleme de relatii externe (cetatean american), vicepresendintele pe  probleme media si seful Departamentului Relatii. Cu aceasta ocazie au fost abordate urmatoarele aspecte:
  • Ofensiva globalismului impotriva statelor nationale, vizand destructurarea celor care au mai mult de 10.000.000 de locuitori, inclusiv SUA, Rusia si Romania;
  • Ofensiva, fara precedent, impotriva structurilor militare ale statelor nationale, capabile prin definitie, sa opuna rezistenta, ofensiva esuata in perioada 1998 – 2008 in Canada, SUA, Germania, Franta, Lituania, etc., dar care este pe cale de a reusi, declansata fiind in 2009, in Romania. Aceasta vizeaza  reducerea la nivel de simbol a fortelor militare si de ordine publica, distrugerea completa a rezervei si transformarea statului in victima sigura. Odata reusit, experimentul romanesc se va generaliza, dovada tentativa de implementare a legilor Boc– Basescu, in ianuarie 2011 in Ungaria, dupa ce presedintele Romaniei anuntase, in decembrie 2010, ca “militarii romani au inteles necesitatea sacrificiului”. Atunci, sindicatele militare au scos pe strazi in Ungaria cadrele active din armata si politie, in timp ce in Romania a organizat manifestatii in toata tara, pentru a demonstra ca lupta continua, SCMD, ca sindicat al rezervistilor din intregul Sistem National de Aparare.
  • Necesitatea punerii de acord, in cadrul unei Internationale a militarilor din toate statele europene si America de Nord, a militarilor din toate structurile, pentru a se impotrivi pierderii statutului lor, masurilor represive care vizeaza aceasta categorie socio-profesionala si, mai ales, agresiunii declansate prin guverne si presedinti marioneta, impotriva statelor si natiunilor lor. Cu acest prilej, presedintele SCMD a explicat indemnul lansat in ianuarie 2011 catre omologii din Occident – “Militari din toate tarile, uniti-va!”
  • Sprijinul pe aceasta directie are, in primul rand, in vedere filialele existente sau in curs de constituire ale SCMD la est de Prut, formate din rezervisti care au si cetatenie romana si care vor respecta pe teritoriul Romaniei legile romanesti, iar pe teritoriul statelor in care traiesc, legislatia similara a acestora.
  • Ridicarea nivelului de cunoastere si de rezistenta a populatiei prin cultura, in acest sens urmand a se organiza, cu participarea media, ample simpozioane, colocvii, etc. in toate capitalele europene si peste ocean.
Ca si in cazul discutiilor purtate la inceputul acestui an cu reprezentantii FMI si cu raportorul Departamentului de Stat SUA pentru Romania si Moldova, reprezentantii SCMD au expus, pe larg, datele razboiului de imagine si de distrugere efectiva declansat in 2009 de regim impotriva rezervistilor, obiectivele si modalitatile de contracarare adoptate de sindicat in justitie, in strada, in media si in relatia cu partidele politice.
 
Honor et Patria! Vae Victis!
 
Presedintele SCMD


Col.(r) dr. Mircea Dogaru

 

 

Sursa: http://dogaru-mircea.blogspot.ro/2013/09/dialog-scmd-aleksandr-dughin.html

România se inflamează! E timpul ca gangsterii din fruntea ţării să se oprească ACUM, cât nu e prea târziu!


VASLUI

La Pungeşti, în Vaslui, sătenii se împotrivesc de trei zile încercărilor Chevron de a începe explorările criminale. Ţăranii îi au în frunte pe preoţi, Chevronul – Poliţia şi Jandarmeria zise „româneşti”. Poliţia împiedică accesul mijloacelor de transport care aduc oameni solidari cu revoltaţii.

 

Puteţi vedea transmisie LIVE accesând linkul de mai jos:

 

http://www.ustream.tv/channel/tv-pungesti

 

BUCUREŞI şi GALAŢI

Directorul Institutului Geologic a fost demis.Reamintim că aceast instituţie ştiinţifică s-a declarat deschis împotriva proiectului mafiot RMGC. De asemeni, tot acest Institut a infirmat minciunile pe care Guvernul – prin subordonaţi ai săi – însearcă să le difuzeze cu privire la cauzele cutremurelor de la Galaţi.

http://www.realitatea.net

 

ALBA şi BUCUREŞTI

Pentru duminică, 20 Octombrie, este anunţat un mare miting al MOŢILOR la Câmpeni, de asemeni împotriva fraudei anti-româneşti numite RMGC. De asemeni, la Bucureşti manifestaţia se va relua. În plus, va fi şi un marş pentru UNIREA Moldovei răsăritene ACUM.

 

Îi apucă Crăciunul pe Ponta şi Băsescu, aceşti trădători de neam şi ţară?

Eugenia Vodă acuză! Scrisoare deschisă către CNA.


Text şi imagine preluate de pe AMPress.

 

 

 

„Am citit că pe marginea subiectului Rosia Montană s-au strîns la CNA, în ultimele luni, în jur de 2000 (două mii!) de „sesizări, plîngeri, reclamaţii”. Şi totuşi, incredibil, acest subiect major, de interes naţional, nu a încăput pînă acum pe ordinea de zi a nici unei şedinţe a dumneavoastră. Prin prezenta scrisoare deschisă – pe care o puteţi înregistra şi ca pe o „plîngere deschisă” – solicit membrilor CNA stoparea imediată şi totală a reclamelor legate de Roşia Montană, care au invadat audiovizualul românesc.

 


Aceste reclame contravin dispoziţiilor legale privind informarea corectă a publicului. Pînă şi la reclamele unor medicamente care se eliberează fără reţetă, privitorul e avertizat obligatoriu: „Citiţi cu atenţie prospectul”. Pe cînd la reclamele aşa-zisului „minerit modern”, nu! El e „BUN PENTRU ROMÂNIA”, se repetă în diverse feluri, pe mai toate canalele, în neştire, însoţit de somaţia „Spune Da mineritului!”, ca într-un fel de referendum privat, al unui stat în stat! Iar pe internet, de mii de ori, pe orice ai da click, orice ai căuta – un film, un autor, un bilet de avion, o reţetă de bucătărie, orice -, ţi se înfige în ochi, zbang!, „Spune Da mineritului!”… Într-un fel, e de înţeles: pe seceta asta, nici banii RMGC nu au miros. Şi totuşi, cînd e vorba de un subiect care a răvăşit România, şi care e încă în dezbatere naţională, nu credeţi că aţi putea găsi modalitatea legală de a stopa tot acest veritabil dezmăţ publicitar, generator de confuzie? Am văzut, în arhiva CNA-ului, că în 2009, după multiple tergiversări, a fost interzisă o campanie publicitară RMGC, pe aceeaşi temă, pentru că vehicula sume inexacte (cu care ni se povestea, în reclame, cîte şi mai cîte am fi putut noi face!). Vi se pare că enunţul „bun pentru România” e mai puţin inexact decît o simplă cifră? Vi se pare că, de la acea campanie care – o spunea atunci o voce a CNA-ului – „dezinformează şi manipulează, spune mari neadevăruri”, s-a schimbat ceva? Aceste noi reclame contravin Codului de practică în publicitate ( art 1.3, potrivit căruia „comunicarea trebuie să evite orice afirmaţie sau reprezentare care ar putea înşela consumatorii, inclusiv prin omisiune, sugerare, ambiguitate ori exagerare”; sau art. 5.1, potrivit căruia „anunţatorul trebuie să fie în măsură să probeze veridicitatea datelor, descrierilor, afirmaţiilor folosite în comunicare”). Toată această campanie încalcă şi art.114 din Decizia nr 187 privind Codul de reglemetare a conţinutului audiovizual (nu mai invoc şi alte articole, pentru că, desigur, CNA-ul ar putea găsi rapid argumentaţia juridică pentru o hotărîre dreaptă, cu condiţia să vrea!). Şi, pentru credibilitatea instituţiei dumneavoastră în ochii opiniei publice, ar fi bine să vrea! Cred că CNA-ul ar trebui să merite să fie perceput nu ca o sumă de funcţionari care distribuie licenţe şi sancţiuni, mereu atenţi la recomandările celor care i-au recomandat acolo, şi cu atît mai puţin ca un spaţiu al unor sinecuri, ci ca un for intelectual, al unor conştiinţe independente, arse de dorul sănătăţii audiovizualului românesc…


Se ştie, un bun mercenar al publicităţii poate face credibil absolut orice mesaj; el poate să ne convingă şi de raportul dintre fericire şi soda caustică, şi de efectul razelor de lună asupra galoşilor de gumă; nu degeaba a avut atîta succes titlul: „Nu-i spuneţi mamei mele că lucrez în publicitate, ea crede că sunt pianist într-un bordel!”… „Bun pentru România”? De ce am crede nişte oameni de pe stradă, culeşi din toată ţara, cu oraşul scris pe ecran, care ne spun, implicit şi explicit, că proiectul „e bun”, şi nu am crede, în schimb, PROFESIONIŞTII acestei ţări (geologi, chimişti, economişti, arhitecţi) care ne spun – e drept că mult mai rar, şi nu în spaţiile publicitare – că NU e deloc bun?! Printre altele, toată această lungă poveste, „Roşia Montană”, e un exemplu de umilire publică a profesioniştilor, care nu au un cuvînt hotărîtor şi limede de spus, acoperiţi fiind de hărmălaia politicienilor şi de tradiţionalele cozi de topor.


În economie, ca şi în medicină, primul principiu care ar trebui să funcţioneze ar fi: în primul rînd să nu faci rău. Dacă românul neinformat ar citi „prospectul” s-ar îngrozi: cine ar mai lua un medicament dacă ar afla că, la capătul unui tratament paliativ, s-ar trezi, în proporţie de 100%, cu o uriaşă tumoră malignă pe faţă? Şi ce altceva decît o tumoră pe faţa României ar fi acel lac otrăvit uriaş, mai mare decît Monaco, rămas în Apuseni în urma exploatării? Cu siguranţă că nu poţi fi decît solidar cu minerii din Roşia Montană şi cu problema de fond: ei au dreptul la muncă şi dreptul la demnitate, la fel cum au – sau ar trebui să aibă – şi oamenii din Delta Dunării, şi din Bucovina, şi de oriunde din România. Dar aceşti „roşieni”, aflaţi în epicentrul unei situaţii conflictuale, sunt azi în situaţia de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor. Dacă ar citi cu atenţie „prospectul”, şi dacă l-ar înţelege la dimensiunile lui de perspectivă, aceşti oameni ar respinge, ei înşişi, mutilarea ţării lor. „Ţara moţilor”, aşa se chema impresionantul documentar despre Apuseni, al lui Paul Călinescu, premiat, în 1939, la Veneţia… Dacă vrei să salvezi ce e frumos în ţara ta, nu înseamnă că eşti păşunist, nu înseamnă că eşti eco-anarhist, nu înseamnă că vrei să vezi Apusenii plini de „Fefelegi” şi de ciobani Ghiţă care caută o reţea de socializare în pustie, nu înseamnă nici că vrei să reduci România la o „grădină botanică” (deşi, la rigoare, e de preferat să fii sărac într-o grădină botanică, decît sărac într-un mediu toxic)! Nu înseamnă că nu ţi-ai dori o ţară civilizată, cu industrii puternice, nu înseamnă că nu întorci capul de cîte ori treci, de pildă, prin Drumul Taberei, pe lîngă un maidan de pe care tot nişte „investitori” au ras Tricodava, cîndva o fabrică faimoasă, sau că nu ţi se strînge inima cînd vezi, la televizor, dinamitarea unui furnal de uzină părăsită… Pentru că toate au însemnat oameni, ani, viaţă, sacrificii, pe altarul unei false industrializări; toate sunt ca un spectru al Eşecului, care nu ne dă pace…


Să compari Roşia Montană, acest proiect industrial faraonic, care riscă să ne urîţească şi să ne îmbolnăvească Transilvania, cu succesul autohton al unei celebre uzine de automobile, e aberant! Să spui că un refuz al acestei investiţii e un semnal negativ pentru investitori, e la fel de aberant. Investitorii nu sunt nişte sperioase domnişoare de pension; Dumnezeul lor e unul singur: Profitul. Faptul că România refuză să-şi desfigureze o zonă istorică, cu cea mai veche atestare documentară, faptul că refuză să înlocuiască un paradis natural cu acea baltă cianurată mai mare decît Monaco, nu ar pune pe nimeni pe fugă, dimpotrivă! Ceea ce contează mai mult, pentru investitori, e să fim o ţară corectă, fără şpagă, fără loc fruntaş în topul comisioanelor ilicite, şi cu o legislaţie coerentă. Iar uneori, pentru „imaginea României”, e mult mai important un rest de demnitate, decît gramele de aur pe cap de locuitor!


Am auzit şi văzut, la televizor, reprezentanţi RMGC, ca nişte mutanţi ai patriotismului, cu figuri inocente şi cu un discurs obsesiv, gen „bun pentru România”; dar cînd vine vorba de slalomul printre ilegalităţi, cu care a început ceea ce s-ar putea chema „lungul drum al Roşiei către moarte”, „şeful” îl ia în braţe pe „eu sunt mic nu ştiu nimic”, eu sunt „nou”, eu sunt venit „după”!


Un impact economic minor şi tranzitoriu nu justifică, în nici un fel, desfigurarea feţei României, cu grave consecinţe asupra „subconştientului nostru colectiv”. Pentru că una e să ştii că ai o ţară cu frumoşii Apuseni care ascund o comoară, la care poate vei ajunge o dată (va veni şi timpul să o accesăm, dar nu aşa şi nu acum, ci mai inteligent, mai sofisticat, mai puţin invaziv şi mai profitabil pentru economia naţională), şi alta e să ştii că avem acolo, vorba lui Daneliuc, într-un interviu, O BALTĂ! Doar că, spre deosebire de Daneliuc, şi în ciuda tuturor aparenţelor, eu nu cred că „preocuparea principală a românului e grătarul cu mici”! Şi cred că toţi aceşti politicieni, parcă ieşiţi din mantaua unui Ed Wood al marilor dezastre, se joacă, de fapt, cu focul; din inconştienţă sau respectînd savante strategii de manipulare a mulţimii, ei subestimează ceea ce se cheamă iubirea pentru Transilvania!


Pentru că una e să desfăşori un asemenea şantier în deşertul australian, sau lîngă Polul Nord, sau în fundul Africii, şi cu totul altceva e să-l trînteşti în inima istorică a unei ţări, cu consecinţe dezastruoase pentru întreaga zonă. Am făcut ocolul lumii, dar nicăieri n-am văzut să se laude cineva cu vreun lac cianurat, nici cu gropi de gunoi performante! (pentru asta ar fi trebuit să fac excursia organizată pentru anumiţi ziarişti, de RMGC, în Noua Zeelandă!). Oricît de modernă sau de cochetă ar fi o exploatare industrială, rezultatul e unul singur: urît! Îşi poate imagina, cineva, un asemenea proiect industrial devastator, pe valea Loirei, sau în Toscana? „Apusenii sunt mai frumoşi decît Toscana”, am citit într-un articol al unui turist britanic, şocat că o exploatare industrială vrea să-i distrugă (dacă n-o fi fost un agent sorosian, plătit gras ca să ne împedice să prosperăm)! Am văzut şi că există avocaţi ai diavolului, care se dau de ceasul morţii, cum o să plătim noi sume uriaşe RMGC-ului! Nici o instanţă de pe glob nu ar putea acuza o ţară pentru că îşi apără identitatea şi avuţia naţională. Dimpotrivă, populaţia României ar putea cere daune morale, pentru că a fost dezinformată şi tocată publicitar agresiv, în tot acest timp! Posibilelor „presiuni politice transoceanice”, în favoarea acestui proiect economic de proporţii monstruoase, dar deosebit de interesant pentru conturile unora, li s-ar putea răspunde, „Vade retro!”, în afaceri se mai şi pierde! Ar putea fi invocat şi scandalul recent, pornit de la Washington, dar cu ecouri în întreaga Americă, percutat şi la Casa Albă, legat de o serie de morminte de eroi, găsite în neregulă, în Cimitirul Arlington! Or, proiectul RMGC ne dărîmă biserici şi ne distruge cimitire, lăsînd în urmă un Lac Mort mai mare şi decît Central Park! (Vorba unui umorist, ne-eco-anarhist, „Munţii noştri aur poartă, să nu-i facem Mare Moartă!”)… Apropo, Central Park e vizitat, anual, de 25 de milioane de turişti. Cîţi turişti ar mai fi amatori să viziteze Apusenii, cu o zonă toxică, secătuită, şi cu un Lac Mort băltind ameninţător, apărat, ni se spune, de „cel mai sigur baraj din lume”, care „zice mamă, zice tată, zice ţară adorată”? Am mai auzit şi varianta vitează că, în cazul exploatării, statul nostru va controla atent tot ce se va găsi acolo… In orice afacere, patronul, cel care dă banii, e cel care deţine controlul, restul e pură fantezie; e greu de imaginat cum un stat care n-a reuşit să controleze nici măcar legalitatea unor contracte, va reuşi să controleze compoziţia fină a unor minereuri. Am mai auzit şi varianta că „aurul va rămîne acasă”: deci le asigurăm investitorilor şi vînzarea mărfii, iar noi ne cumpărăm propriul aur – asta da afacere! Am mai auzit şi asigurări politicianiste că proiectul actual e unul nou, care nu seamănă cu cel vechi, şi am auzit mai ales că „vom renegocia”! Domnilor şi doamnelor, nu mai negociaţi şi renegociaţi degeaba! Inima României nu e negociabilă!


Intr-adevăr, trebuie să ai o inimă de plumb, şi un nume predestinat, PLUMB, ca să poţi vorbi, şi încă în calitate de „ministru al mediului”, e drept, cu o limbă de lemn, despre „maximizarea beneficiilor de mediu aduse de proiectul RMGC”!!! Principalul beneficiu fiind, desigur, acel imens iaz (nu iad?) de decantare, „reecologizat”, care va aduna tot gunoiul (gestiunea reziduurilor miniere, dacă preferaţi). Tot prin absurd: dacă acel gunoi nu e toxic, aşa cum ni se spune, atunci el ar putea fi deversat în Marea Neagră? Sau, tot prin absurd, dacă ar fi încărcat în sute de mii de containere, ar exista un loc de pe lumea asta care ar primi acel gunoi prietenos? Şi dacă da, cît ar costa ca să-l primească? Nu cumva ar fi mult mai mult decît firfiricii-mizilic cîştigaţi din toată afacerea?


Am dat clik pe „Auri sacra fames” (e de prisos să mai spun că şi aici a apărut, zbang!, „Spune DA mineritului”!), „blestemata foame de aur, la cîte ticăloşii nu i-ai împins tu pe oameni”, de la Vergiliu încoace… Stupefiant e că, de azi-mîine două decenii, această „corporaţie”, investind masiv în publicitate şi în teatrul de amatori local, miluind în dreapta şi-n stînga, avansează ca un tanc pus pe pilot automat, implacabil, centimetru cu centimetru, în ciuda întregii agitaţii şi a tuturor „plîngerilor” din jur! Cred că aşa au venit multe catastrofe în istorie. O temă care s-ar putea discuta ar fi adaptarea la actualitate a conceptului de „crimă împotriva umanităţii”… Natura înseamnă Viaţă, natura nu are glas ca să se apere singură, natura are, şi în secolul nostru, misterul şi imprevizibilul ei. Există situaţii în care natura a fost distrusă, dar în beneficiul oamenilor, pentru mii de ani. În cazul Rosia Montană e vorba de o agresiune violentă şi masivă, pe termen scurt, şi care ne lasă, pentru mii de ani, cu un lac cianurat, stresant pentru o întreagă populaţie civilă din zonă, care e pusă în pericol, în urma unor acte fie iniţiate, fie încurajate, fie doar tolerate de autorităţi…


Un mare scriitor, Camus, spunea: „Singura solidaritate umană indiscutabilă e solidaritatea în faţa morţii”. Ca o solidaritate în faţa morţii se explică faptul că protestele împotriva distrugerii Apusenilor au reunit români şi unguri, tineri şi bătrîni, hipsteri şi preoţi, de toate confesiunile, fotbalişti şi academicieni… Toţi nu pot decît să spere că votul din Parlament va fi unul deschis, la vedere, nominal; corect ar fi ca fiecare votant să-şi asume, în faţa naţiunii şi a istoriei, responsabilitatea opţiunii sale, ca să nu existe sentimentul difuz şi apăsător că „toată lumea e de vină”. Am auzit şi varianta că „dacă votul e politic, proiectul nu va trece”. Cred că e exact invers.


Oricum, în momentul votului, fiecare parlamentar să-şi imagineze cum s-ar simţi dacă, în viitor, ar fi obligat de viaţă (sau pe viaţă) să-şi ducă zilele în localitatea numită Piatra Albă (creaţie RMGC), pe malul Lacului-Mort-mai-mare-decît Monaco, şi să respire praful ridicat de vînt de pe întinderile de piatră golaşă… Şi totul, străjuit de o pancartă, pe care să fie scris, negru pe alb, sau gri pe gri: „AICI A FOST AURUL DUMNEAVOASTRĂ! NOROC BUN!”


…Iată de ce, aşadar, solicit CNA-ului să stopeze orice publicitate comercială pe marginea acestui subiect dureros. Sau să impună mesajul corect, cum ar fi: Spune Da locurilor de muncă la Roşia Montană, dar spune NU unui lac otrăvit mai mare decît Monaco! Spune Da mineritului modern în Apuseni, dar spune NU unui proiect industrial de suprafaţă, cu efect distrugător!…


Cu tristeţe şi cu speranţă,


Eugenia Vodă”

Determinare! Pe 6 octombrie a fost colindat şi celălalt mincinos, de la Cotroceni.


Spre furia băsisto-pontacilor, na că pe 6 Octombrie manifestanţii şi-au făcut drum şi pe la 3Coceni ca să-i ureze de bine prezidentului. Au încercat postacii pontaco-băsişti să schimbe traseul marşului dar nu au reuşit. Cu toate falsele lor conflicte şi scandaluri inventate. Nu ştiu câţi au pornit din Militari, de pe strada Roşia Montana, dar pe la AFI Palace au ajuns vreo patru, cinci mii. Iar la Cotroceni pe undeva la opt mii de manifestanţi. Surpriza am avut-o însă la Universitate, punctul final al marşului, unde am fost pe la 25 spre 30.000 de apărători ai României. Mulţimeaajunsă deja se întindea până spre hotelul Intercontinental, ocupa rondul de la întretăierea bulevardelor, iar şuvoiul continua să vină, capătul aflându-se aproape de librăria Mihai Eminescu. Imaginile video, chiar de proastă cailtate (înregistrate cu aparatul meu foto mai bătrânel) ilustrează ceea ce am afirmat.