Premiile Gopo 2014: un omuleţ “Rocker”


Imagini de la petrecerea ce a urmat decernării premiilor Gopo, imediat după încheierea galei, distracţie ce s-a desfăşurat în spaţiul “Silver Church”.

 

Un Paşte cu Putin


Pentru cartea din care redau fragmentul de mai jos autoarea, Anna Politkovskaia, a plătit cu însăşi viaţa ei, fiind asasinată în scara blocului de către un ucigaş încă şi astăzi necunoscut. La scrierea volumului “Rusia lui Putin” autoarea a încercat să păstreze cât de cât o moderaţie a tonului – dacă poţi să menţii o limită atunci când te loveşti de delirul unor conducători psihopaţi. În “Jurnal rusesc” – carte apărută postum – tonul devine virulent şi oricne o citeşte realizează că în faţa abjecţiei terorismului de stat, nedreptăţii de provenienţă statală reacţia Annei Politkovskaia devine firească. Curios mi s-a părut, ca un cititor din România ce sunt, că, dacă schimbăm doar câteva nume şi luăm în calcul şi limitele puterii de pe malurile Dâmboviţei, situaţiile descrise ne sunt familiare iar chipul lui Putin se poate suprapune firesc peste trăsăturile unui anumit personaj cu chelie ce stă aşezat în fotoliile palatului Cotroceni. Corupţie, dispreţ, hoţie, subordonarea justiţiei – tot tacâmul. Dar textul de faţă pe care l-am ales ca ilustrare îl redau pentru a spulbera mitul lui “Putin – protectorul Ortodoxiei” pe care oficine diverse se grăbesc să-l răspândească. Mai curând reiese versiunea unui Anti-Hrist, capabil să instrumentalizeze poziţia Bisericii lui Hristos în beneficiul unor interese personale ori de interes politic îngust. Sublinierile din text îmi aparţin.

 

“Putin a fost arătat poporului chiar şi de Paşte, în locul lui Iisus. S-a ţinut o slujbă la Biserica lui Iisus Hristos Mântuitorul, catedrala Moscovei, o structură de beton înălţată pe locul unui bazin de înot în aer liber din timpul sovieticilor. Trecuse aproape o lună de la a doua alegere ca preşedinte [2004, n.m.]. Dimineaţă, la începutul Utreniei Mari, lângă Putin stăteau umăr la umăr, ca la o paradă militară, premierul Fradkov şi Dmitri Medvedev, noua eminenţă cenuşie de la Kremlin, şeful cabinetului preşedintelui, un bărbat cu statură mică şi cap mare. Cei trei îşi făceau cruce cu stângăcie, ca nişte clovni, Medvedev atingându-şi cu mâna fruntea şi apoi organele genitale. Era hilar. După Putin, Medvedev i-a strâns şi el mâna patriarhului, de parcă era unul dintre colegii lui, în loc să i-o sărute, după ritualul bisericesc. Patriarhul a trecut cu vederea greşeala. Consilierii de imagine din Kremlin sunt eficienţi, dar, bineînţeles, destul de ignoranţi în chestiunile de acest gen şi nu le spuseseră politicienilor ce trebuie să facă. Lângă Putin stătea primarul Moscovei, Iuri Lujkov, care era în spatele construirii catedralei, singurul care ştia cum să invoce protecţia Crucii aşa cum se cuvenea. Patriarhul i s-a adresat  lui Putin cu “Înaltă Excelenţă”, făcându-i şi pe cei neimplicaţi direct să se înfioare. Dat fiind că o mulţime de posturi de la vârful aparatului guvernamental sunt ocupate de foşti ofiţeri KGB, Învierea Domnului a devenit acum un ritual naţional obligatoriu, înlocuind parada de 1 Mai.

 

Începutul Utreniei Mari a fost şi mai comic decât strângerile de mâini cu patriarhul. Ambele canale ale televiziunii oficiale de stat au transmis în direct slujba. Patriarhul a participat şi el, deşi era bolnav. Comentatorul televiziunii, un om credincios şi cunoscător al rânduielilor bisericeşti, le explica telespectatorilor că în tradiţia ortodoxă uşile bisericii trebuie să fie închise înaintea miezului nopţii, deoarece simbolizează intrarea în grota unde a fost aşezat corpul lui Iisus. După miezul nopţii, credincioşii ortodocşi care participă la procesiune aşteaptă deschiderea uşilor. Patriarhul stă în capătul de sus al scării şi este primul care intră în templul gol, unde Învierea Mântuitorului s-a produs deja.

 

Când patriarhul a rostit prima rugăciune după miezul nopţii în faţa uşilor templului, acestea au fost trase la o parte şi din spatele lor au apărut: Putin, modestul nostru preşedinte, umăr la umăr cu Fradkov, Medvedev şi Lujkov.

 

Nu ştii dacă să râzi sau să plângi. O seară de comedie în Noaptea Sfântă. Spuneţi-mi ce-ar putea să-ţi placă la acest individ care profanează tot ce atinge.”

 

Anna Politkovskaia, “Rusia lui Putin”, Editura Meditaţii, Bucureşti, 2009, traducere de Viorica Horga, p. 280

Planurile pe termen lung ale Rusiei


Iniţial, aceste vorbe s-au vrut doar o replică postată pe Facebook. Până la urmă a ieşit altceva care se potriveşte, în schimb, ca o mânuşă pentru declaraţiile lui Dughin de mai an.

 

Unul din scopurile agresiunii ruseşti aspra Ucrainei este şi acela de A AJUNGE LA GRANIŢA CU UNGARIA. Apoi, prin pirueta geopolitică a ungurilor, Rusia se va împlânta până în miezul Europei. În flancul sudic, aceeaşi Rusie va profita de disidenţa (deja manifestă) a Ciprului (prin care se va lovi şi Turcia), a Bulgariei şi,dacă băgăm de seamă inanţarea acordată extremiştilor eleni, a Greciei. Scopul: strămtorile de la marea Neagră. De aici, mai departe destabilizarea are în vedere tot bazinul mediteranean: Italia (prin Liga Nordului şi, se pare, prin Mişcarea 5 stele), Spania – prin susţinerea tendinţelor secesioniste catalane şi basce. Dar şi în nordul Europei Rusia vizează pe termen lung, prin sprijinirea diverşilor agenţi de dezagregare a statului britanic: independenţa Scoţiei, UKIP (vizând prăbuşirea UE). Scopul? Strămtorile deţinute de Danemarca. În lipsa britanicilor care să dea sprijin politico-militar, Danemarca devine o jucărie în faţa agresiunii ruseşti.

Premiile Gopo 2014: Poziţia scenei


Opera Română, 24 Martie 2014. Un prim set de imagini pe care vi-l ofer cu imagini surprinse în ceremoniei decernării premiilor Gopo.

 

Toate drepturile rezervate!

 

Scandalul “Moştenirea Clandestină”: Cristian Troncotă despre Stelian Tănase – “s-a comportat precum vechii activişti”


Cu mai bine de o lună de zile în urmă exploda scandalul interzicerii, la ordinul domnului Stelian Tănase, preşedinte interimar al TVR, seriei de documentare “Moştenirea Clandestină”, rodul activităţii omului de televiziune care este Monica Ghiurco. Pentru că de-a lungul episoadelor am întâlnit (în dese rânduri) şi opiniile domnului Cristian Troncotă, am îndrâznit să îi adresez o scurtă întrebare la o postare de pe blogul domniei sale. Am primit răsunsul! Cu întârziere, dar l-am primit, şi îl puteţi citi mai jos. Însoţit, bine-nţeles, de înrebarea aferentă.

 

Donkeypapuas

Domnule Troncotă,

care este poziţia dumneavoastră în faţa acuzelor aduse de domnul Stelian Tănase, preşedintele interimar al TVR, la adresa serialului “Moştenirea Clandestină”, sintetizate în cuvintele: “este o provocare securistă”?

 

 

  • Dragă Marian,

    Deşi nu te cunosc, mă bucur că mi te adresezi pentru a-mi exprima opinia despre atitudinea lui Stelică Tănase faţă de documentarul realizat de Monica Ghiurco.
    Din punctul meu de vedere, îl cunosc bine pe Stelică Tănase si am fost invitat la multe acţiuni sau emisiuni realizate de el. Sincer să fiu nu mă aşteptam la o asemenea reactie.Îl ştiam ca pe un om tolerant şi cu multă încredere în democraţie, în libertatea de exprimare şi de gândire. Adică tot ceea ce lipsea în vechiul regim intelectualilor români. A te comporta după aproape un sfert de veac de la căderea comunismului precum vechii activişti de partid, pe care Europa liberă îi numea, pe bună dreptate culturnici este un act mai greu de înţeles şi de calificat. Sper să fie doar un accident. Dacă se va mai repeta, astfel de reacţii îl vor descalifica în faţa opiniei publice, evident nu numai pe el ci pe oricine altcineva care ar mai încerca să facă astfel de gesturi. Oamenii mai şi greşesc. Iată de ce consider că nu asta e marea problemă, ci faptul că gestul lui Stelică Tănase, în postura de director interimar al postului national de televiziune a fost aplaudat de unii, la fel de intelectuali. Asta este problema care ar trebui să ne doară cu adevărat. Aşa se naşte extremismul, din violenţele de limbaj şi reacţiile necugetate. Mă ia cu frisoane când mă gândesc că totuşi, indifferent de ce s-ar spune despre noi românii, rămânem un popor tolerant. Au mai fost şi sincope de-a lungul istoriei noastre, chiar mai recente, pe care sper că le-am depăşit.

 

Premiile Gopo 2014: Poziţia slăbănogului


“Dom’le, da’ neserios mai este donkeypapuasul ăsta”, şi-or fi spus eventualii cititori ai blogului ori persoanele amabile care mi-au acordat invitaţia la evenimentul lumii cinematografice. “S-a lăudat că o să scrie despre cele văzută şi ne-am ales doar cu praful de pe tobă”. Problema este că imediat după Gala Gopo a trebuit să plec din Bucureşti la ţară. Mai mult, într-o zonă în care nu am avut nici net. Puţin a lipsit ca plecarea să se facă direct de la cârciuma în care s-a ţinut Gopo after-party, adică din Silver Church.

 

Însă am apucat să scriu postarea precedentă în urmă cu o săptămână. După şapte zile iată că revenim la subiect. Nu mai este de ultimă oră dar, vorba românului, merge şi aşa. Şi poate că-i mai bine! Am apucat să-mi arunc privirea şi pe unele replici mediatice publicate între timp.

 

De exemplu, pe alţi scuipaţi aruncaţi, în stilu-i caracteristic, de Cristian Tudor Popescu. Editorialistul are publicul său care-i adulează invectivele. Dar CTP nu s-a săturat să fie considerat doar ziarist. Între timp, dacă nu ştiaţi, a devenit şi “crtitic de cinema”, cu patalama la mână. A contribuit la acest lucru şi postul de televiziune ProCinema, prin emisiunile căruia CTP-ul îşi răspândeşte aroganţele cu veleităţi intelecto-elitiste. Este acelaşi ProCinema care este şi co-producător al Premiilor Gopo. Ceea ce nu l-a împiedicat pe domnul CTP să-şi reverse fierea asupra premianţilor de la Gală. Uite aici, dacă nu mă credeţi!

 

Anul trecut îi căşunase pe refuzul lui Crstian Mungiu de a-şi lăsa filmul (“După dealuri”) să participe în competiţie. Anul acesta CTP-ului i-a căşunat pe Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc şi Călin Peter Netzer. Că, cică, i-ar fi “tratat cu sictir” pe spectatori. Lui Rebengiuc i se reproşează că nu a adresat discursuri pompoase de mulţumire ci s-a rezumat la un simplu “Mulţumesc”. Şi care e problema, domnule CTP? Că Netzer nu a fost prezent. Şi? Nu a fost singurul. Până şi la Oscaruri se mai întâmplă. Dar penibilul vine din acuza – însoţită de o citare cât se poate de urechistă – adusă Luminiţei Gheorghiu. Marea artistă e acuzată de aroganţă!

 

„Dacă ştiam că vă deranjaţi pentru mine, mă mai antrenam în culise. Oricum, iau acest premiu Gopo ca pe o consolare pentru că m-am întors cu mâna goală de la premiile Academiei Europene de Film”, pretinde domnul Popescu că ar fi rostit această. Am revăzut şi eu sâmbătă reluaarea (parţială) a transmisiei tv. Nici vorbă! O dezinformare! “Vreau întâi să le felicit pe colegele mele nominalizate, şi trebuie să le spun că mi s-a acordat mie premiul drept consolare că m-am întors cu mâinile goale de la Premiile Academiei Europene”. Deci, o justificare în faţa celorlalte competitoare. De altfel, într-un interviu luat lui Victor Rebengiuc de către acelaşi post tv, actorul a mărturisit că a fost total surprins de câştigarea categoriei.

 

Abjecţiile lui CTP nu se opresc aici. Tirul continuă asupra cîştigătorilor de la secţiunea rol secundar . Vlad Ivanov (“a trecut prin personajul Martorul ca pe la bodegă între două filmări”) şi Ilinca Goia (“a jucat cu expresivitatea şi fiorul unei noptiere”). Apoi, CTP se arată ofuscat că, la secţiunea scurt metraj de ficţiune, nişte debutanţi într-ale regiei au fost eclipsaţi de un consacrat (Radu Jude). Poate pentru că e vorba de “cel mai bun scurt metraj de ficţiune” şi nu de “cel mai bun scurt metraj de ficţiune produs de debutanţi”, domnule CTP?

 

Sunt replici care denotă o mare aroganţă. Dar de unde poate proveni aceasta? Ca de obicei din… trufia prostului. Există în textul produs de către CTP un amănunt (micuţ, micuţ) care i-a scăpat şi care-l dovedeşte de impostor, de om care nu ştie REGULILE jocului. Se întreabă CTP: “Ce-o fi găsit juriul Gopo [...] ca să-i dea premiul?..” Juriul? De care juriu vorbiţi, domnule CTP? Conform Regulamentului publicat pe site-ul instituţiei ce organizează Premiile Gopo, juriul este numai cel ce face NOMINALIZĂRILE, iar din acestea câştigătorii sunt decişi de către  “profesioniştii activi din industria locală de film (regizori, producători, actori, critici, distribuitori etc.) prin vot secret, trimis fie online”.

 

Ehe! Şi aici e-aici! Prin urmare flegmele nu vizează doar câţiva actori (din ântâmplare, învingători), nu-i vizează nici pe câţiva juraţi. Ci e ţintită ÎNTREAGA breaslă a cineaştilor care a avut îndrăzneala să nu se afle în consens de idei cu “strălucitul” analist de film cu care ne-am procopsit.

 

CTP s-a aflat şi el pe scena Galei Gopo. A înmânat un premiu: ProCinema. Când l-am văzut cum îşi face apariţia, gândul m-a dus la apariţia unui slăbănog. Ştiu (de la Gaudeamus) că domnul CTP are probleme de sănătate şi nu la acestea mă refer. Imaginea care mi-a apărut mi-a făcut trimitere la slăbăogul din Scriptură, de la lacul Vitezda,cel care se plângea că nu are om care să-l arunce în apă. Stărpiciunea aceluia avea cauze morale, provenită din resorturi sufleteşti. Mai apoi – conform unor tradiţii – fostul slăbănog l-a pălmuit pe Iisus la proces.

 

Un slăbănog am văzut pe scenă. Un slăbănog imoral m-a bântuit prin acest articol.

 

Premiile_Gopo_2014_1515 Cristian Tudor Popescu_resize

Premiile Gopo, ediţia 2014 – LAUREAŢII


Selfie - Pozitia inversa

 

În această seară a avut loc decernarea Premiilor Gopo, în clădirea Operei Române din Bucureşti, festivitate organizată de către Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc.

 

În conformitate cu ordinea decernării avem următoare listă a celor recompensaţi  cu râvnitul trofeu ori cu distincţii onorându-le întreaga activitate:

 

- Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură: CRISTINA TEMELIE şi NASTASIA MATEIUDomnişoara Christina

 

- Cele mai bune costume: MARIA MIU  – Domnişoara Christina

 

- Premiul “Tânără speranţă”: TUDOR PANDURU -  pentru imaginea filmului Brigada neagră

 

- Cel mai bun film documentar: EXPERIMENTUL BUCUREŞTI (regia: Tom Wilson)

 

- Cel mai bun montaj: DANA LUCREŢIA BUNESCUPoziţia copilului

 

- Cel mai bun film european distribuit în 2013: AMOUR (IUBIRE) (regia: Michael Haneke)

 

- Cel mai bune sunet: CRISTIAN TARNOVEŢCHI, DANA LUCREŢIA BUNESCU şi  CRISTINEL ŞIRLIPoziţia copilului

 

- Cel mai bun film de debut: LA LIMITA DE JOS A CERULUI (regia: Igor Cobileanski)

 

- Cea mai bună muzică originală: JON WYGENSDomnişoara Christina

 

- Premiul ProCinema: MARIAN CRIŞAN

 

- Cel mai bun film de scurt metraj documentar: VIBRAŢIA (regia: Germain Kanda)

 

- Cel mai bun film de scurt metraj de ficţiune: O UMBRĂ DE NOR (regia: Radu Jude)

 

- Premiul special: ELENA CIOCAN, proiecţionist

 

- Cea mai bună imagine: OLEG MUTULa limita de jos a cerului

 

- Premiul pentru cea mai bună imagine acordat de Romanian Society of Cynematografers: RADU ALDEA

 

- Cele mai bune decoruri: CRISTIAN NICULESCUDomestic

 

- Premiul publicului (pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la box office în 2013): POZIŢIA COPILULUI

 

- Cel mai bun actor într-un rol secundar: VLAD IVANOVPoziţia copilului

 

- Cea mai bună actriţă într-un rol secundar: ILINCA GOIAPoziţia copilului

 

- Cel mai bun scenariu: RĂZVAN RĂDULESCU şi CĂLIN PETER NETZERPoziţia copilului

 

- Premiul pentru întreaga carieră: RADU BELIGAN

 

- Premiul pentru întreaga activitate: NICOLAE MĂRGINEANU

 

- Cel mai bun regizor: CĂLIN PETER NETZERPoziţia copilului

 

- Cel mai bun actor într-un rol principal: VICTOR REBENGIUCCâinele japonez

 

- Cea mai bună actriţă într-un rol principal: LUMINIŢA GHEORGHIUPoziţia copilului

 

- Cel mai bun film de lung metraj: POZIŢIA COPILULUI (regia: Călin Peter Netzer; producător: Ada Solomon şi Călin Peter Netzer)

 

Voi reveni zilele următoare cu păreri personale despre cele văzute şi trăite şi, mai ales, cu sumedenie de instantanee. Acum e ora prea înaintată şi, pe de altă parte, trebuie să dibuiesc persoanele vânate în cele peste 1500 de fotografii.