Părintele Dumitru Stăniloae despre Neam, Naţiune, Naţionalism.


Sorin Dumitrescu – Teologic vorbind, ce este naţiunea? Şi, legat de asta, dacă ea este perfectibilă ca formă comunitară?

 

Preot Dumitru Stăniloae – Eu cred că Dumnezeu nu vrea să se anuleze nimic din varietatea creată de El, din istorie sau din geografie, ci vrea să le transfigureze, să le înalţe, să le schimbe la faţă. Aşa după cum Dumnezeu nu vrea să se unifice persoanele într-una, tot aşa nu doreşte o singură naţiune. De aceea vreau să vă citesc cuvintele acestea minunate din Apocalipsă, capitolul 21, versetul 25-26: „Şi porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci noaptea nu va mai fi acolo. Iar împăraţii pământului vor aduce la ea mărirea lor şi vor aduce în ea slavă şi cinste neamurilor”; deci şi în viaţa viitoare fiecare neam îşi va aduce cinstea, slava şi frumuseţea lui. Cred că Ortodoxia a promovat frumuseţea neamurilor. Cred că, în special limba română, ca nici o altă limbă, are un conţinut de o mare dulceaţă duhovnicească. Cele slave, nici ele nu au aşa ceva, pentru că limba slavă a rămas o limbă unificatoare pentru toate popoarele slave care trăiau despărţite. Grecii, şi ei, au rămas cu o Liturghie în limba veche, care n-a intrat în limba poporului. La noi s-a petrecut un miracol, ceva unic: Ortodoxia s-a tradus în toate slujbele în limba poporului şi a intrat împreună cu spiritualitatea acestor cuvinte şi în viaţa lor de toate zilele.

 

S.D. – Deci s-a îmbisericit limbajul cotidian, diurn?

 

Pr.D.S. – S-a înduhovnicit.

 

S.D. – S-a înliturghisit.

 

Pr.D.S. – N-aş spune numai atât. I-a dat un conţinut de taină cum n-au limbile altor popoare. Aporape fiecare cuvânt românesc, dacă te uiţi bine la el, constaţi că nu este limitat la un conţinut foarte raţional şi foarte precis, ci are în el şi un conţinut de taină. Latinescul Conventia a devenit cuviinţă, ce extraordinară schimbare! Cât de exterior este „convenţia”. Dolor latinesc a devenit dorul românesc.

 

S.D. – Sau durere. Adică, vreţi să spuneţi că limba noastră are şi precizie, şi taină.

 

Pr.D.S. – Om cumsecade. Poţi să traduci asta?

 

S.D. – Comme il faut, ha, ha, ha.

 

Pr.D.S. – Sau cum spunea Cioran odată, când m-am întâlnit cu el: nepăsarea – indiference.

 

S.D. – Şi el este exasperat de cuvinte.

 

Pr.D.S. – Da. Viciul latinesc – patimă la noi. Câte sensuri are patima, ştiţi… şi dacă ne-am duce mai aproape de popor, spre zicale. Noi nu am ştiut să arătăm această bogăţie şi această mare taină, cum poporul a dus cuvintele din Biserică, de la slujbe, în viaţa lui. Celelalte popoare ortodoxe n-au putut face asta, pentru că slujbele din Biserică nu s-au tradus în limbile lor. Aşa, poate că fiecare popor şi-ar fi dezvoltat o unicitate a lui, şi în acelaşi timp şi un fel de unitate duhovnicească. Eu cred că aşa va fi în viaţa viitoare.

 

S.D. – Înţeleg că dumneavoastră consideraţi că neamul românesc, mai mult ca altele, arvuneşte ceea ce va fi?

 

Pr.D.S. – Da, şi cred că neamurile vor fi acolo într-o mare unitate şi cred că va fi şi o mare diversitate. Dar nu una polemică şi de războaie, ci o diversitate de întregire. Dacă m-ar mai ajuta Dumnezeu, două lucruri aş vrea să fac: să vorbesc de această unitate în diversitate în limba românească şi să o ilustrez cu portul românesc; este atâta delicateţe în portul românesc, atâta armonie, graţie şi seriozitate. Eu cred că asta este destinaţia neamurilor, nici să se dezbine în lupte, aşa cum se face în occident, nici să se unifice, cum se tinde acum, ci să se dezvolte în sensul acesta spiritual care să însemne dezvoltare, diversitate în Dumnezeu Care este şi unit.

 

S.D. – Părinte, vă daţi seama ce inflaţie de adverbe există în limbajul dumneavoastră teologic? Ca de exemplu: oarecum, într-un anume fel, într-atât, totuşi, cât de cât, orişicât, întrucâtva. Asta, cel puţin lingvistic, califică teologia dumneavoastră ca o teologie a nuanţelor.

 

Pr.D.S. – Cred că este aceeaşi legătură între unitate şi diversitate. oricum nu poţi să reduci totul la o unitate uniformă, monotonă, dar într-un anume fel nici nu le poţi dezbina. Această folosire a adverbelor este poate şi datorită tainei lucrurilor care, antinomic vorbind, sunt şi unite, şi deosebite. În sensul meu, nuanţa are scopul de a sugera, de a circumscrie taina. Niciodată nu pot ajunge să exprim perfect, fără rabat, o taină. De aceea sunt mereu pe drum spre ea şi caut să nuanţez. Dar, revenind la limbajul nostru, ce apropiat ni-L face pe Dumnezeu, „drăguţul”. Nu „drag”, ci „drăguţul”. Parcă-L mângâi. Sau Măicuţa Domnului. Noi spunem împărăţie, nu spunem regnum. Este extraordinar, împăratul din poveşti, plin de taină, de putere, şi totuşi aşa de bun. Fecioară în loc de virgo. Virgo este ceva fizic. Fecioara – câtă nevinovăţie! Joc. Jocul este altceva decât dans. Occidentalii ştiu de dans, noi ştim de joc.

 

S.D. – E mai genuin „joc”.

 

Pr.D.S. – „Dans” este mai biologic, iau femeia la dans. „Joc” este mai copilăros, mai curat, mai nevinovat.

 

S.D. – Dumneavoastră echivalaţi neamul cu naţiunea, sau faceţi o deosebire totuşi?

 

Pr.D.S. – Naţiunea este un termen mai nou. Eu îi spun mai mult neam.

 

S.D. – Dar neamul nu este mai apropiat de etnie?

 

Pr.D.S. – Suntem de un neam, suntem rude. Naţiunea deja este ceva mai abstract, mai politic, mai rece.

 

S.D. – Sunteţi naţionalist?

 

Pr.D.S. – Dacă aş avea un cuvânt de la neam, l-aş folosi pe acela. Eu ţin la neamul meu.

 

S.D. – Dar patriot sunteţi? profesorul Cândea face echivalentul cuvântului patrie care se zice că este un cuvânt destul de nou, cu un alt cuvânt mai vechi, care este moşie. Moşia este echivalentul patriei. Deci patriot sunteţi?

 

Pr.D.S. – Eu aş spune că n-avem cuvinte unitare pentru lucrurile acestea. Eu ţin la ţara strămoşească. Ea îmi spune mai mult decât patria. Patria parcă este iarăşi un cuvânt venit de aiurea Vaterland. Pater. Ţara strămoşească, ţara mea, ţara noastră. Am apucat timpurile când Ardealul nu era unit. Aproape toţi tinerii din sat spuneau că se duc în ţară.

 

„7 dimineţi cu Părintele Stăniloae – convorbiri realizate de Sorin Dumitrescu”, ediţie îngrijită de Răzvan Bucuroiu, Editura Anastasia, Bucureşti, p. 173 – 177.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s