AU MINŢIT! Rezultatele erau previzibile!


Cât de mare le e tupeul de vreme ce, cu doar două zile înainte de tutul doi, fluturau acele cifre care dădeau o victorie detaşată a lui Ponta (55 contra 45 procente)? Cât de enormă obrăznicie pot avea ca să afirme ei, a doua zi după duşul rece al alegerilor să afirme senini (toţi aceşti, sociologi, politologi, antropologi şi alţi …ologi) că „mica” eroare a fost cauzată doar de prezenţa neaşteptat de mare de la urne? „Mica” eroare o constituia, ca în „Două loturi”, că era vorba de „viţeversa”. Că Iohannis a căştigat la aproape 10 procente diferenţă. Păi doamnelor şi domnilor diverşi „…ologi”, eroarea dumneavoastră nu era de 2,5-3%, ci ajungea la aproape 20 (DOUĂZECi) la sută, DE OPT ORI MAI MARE, aproape, decât marja de eroare. Cum puteţi pretinde pentruvoi, ăştia de sunteţi „…ologi”, că nu aţi prevăzut, că aţi fost surprinşi, că v-a luat pe nepregătite? Eu nu vă cred! Ba mai mult, vă acuz de minciună. Şi iată de ce:

Pe programele Televiziunii naţionale (nu mai ştiu dacă e vorva de TVR1 sau TVR2) s-a făcut o analiză a structurii votanţilor celor două personaje din tutul doi pe baza sodajului CURS. În cazul lui Iohannis, 22% (douăzecişidouă procente) din alegători se hotărîseră în ultima clipă să-l voteze, adică în chiar ziua scrutinului. „Aha!”, veţi spune, „iată de unde vine surpriza”. Numai că în cazul lui Ponta, 28% (DO-UĂ-ZECI-ŞI-OPT procente) au făcut acelaşi lucru în legătură cu candidatul lor. În schimb, în cazul lui Iohannis, peste 30% decisese să-l voteze între cele două tururi – adică au fost influenţaţi fie de scandalul din primul tur, fie de prestaţia acestuia de la dezbateri (sic!). În cazul lui Ponta, între cele două tururi mult mai puţini se convinseseră să-l voteze. ceva peste 20%. Şi acum, să stăm cu cifrele în faţă!

Iohannis, după numărarea a 99% la BEC, obţinuse 6.242.825 voturi. Din acestea, dacă scădem aproximativ 340.000 cât a luat în diaspora (pentru că nu erau luate în calcul la sondaje), obţinem undeva la 5.900.000 alegători. Din aceştia scădem cele 22 procente care s-au decis abia duminică să-l voteze şi obţinem aproximativ 4.600.000 alegători decişi ÎNAINTE de urul doi să-l aleagă. Cu 1.800.000 mai multe intenţii de vot decât în primul tur.

Facem acelaşi lucru cu Ponta. Din 5.211.097 anunţate de BEC scădem cele aproximativ 40.000 obţinute în străinătate şi ajungem la aproximativ 5.170.000 votanţi în ţară. Din aceştia extragem cele 28 procente de votanţi luminaţi în ziua votului şi obţinem – ghiciţi? – aproximativ 3.730.000 alegători decişi să-l voteze înainte cu cel puţin o zi înaintea scrutinului. Adică Ponta reuşise să atragă doar vreo 900.000 de votanţi faţă de primul tur.

Punem în balanţă: 4.600.000 (Iohannis) contra 3.750.000 (ca să rotunjesc). Diferenţa apare EVIDENTĂ oricui. Mai mult, putea fi observată prin analiza redistribuirii perdanţilor din turul întâi. Şi cu toate acestea, ni se livrau numai şi numai sondaje mincinoase. Cu diferenţe aberante. Încă un şir de minciunele la ctiv, încă o decredibilizare…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s