Avocatul diavolului: a fost mineriada din iunie 1990 o lovitură de stat a lui Brucan şi Petre Roman?


Pentru a elucida ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 21 de ani, pe 13-15 iunie, trebuie recurs la istorie iar modelul cel mai la îndemână îl constituie INVADAREA CehoSlovaciei în 1968:
– atragerea unei bune părţi din conducerea partidului de partea sovieticilor – o bună parte din guvern şi din oamenii din conducerea FSN-ului erau agenţi. A se vedea şi dispariţia lor ciudat de repede din prim-planul vieţii politice după intrarea în NATO.
– infiltrarea partidelor şi mişcărilor de opoziţie nu doar cu agenţi informatori ci cu PROVOCATORI. Bifat şi în România.
– decredibilizarea liderului ţării prin crearea situaţiilor violente care ar arăta nu numai că nu este în stare să deţină control, ci şi că el însuşi le-ar dezlănţui.
Eminenţa neagră se ştie că a fost Brucan, un fel de Ana Pauker, trămbiţa prin care veneau comandamentele politice ale Moscovei la noi. Ce fel de stat şi ce fel de conducere politică afirma acest Brucan: un singur partid cu diferite aripi! Iliescu, în schimb – şi nu pot face apel decât numai la fapte! – după 28-20 ianuarie a decis formarea unui început de Parlament, vestitul CPUN, iar mai apoi alegerile au dat ţării un Parlament multipartinic.

Cine putea iniţia o mişcare în forţă, o lovitură de stat împotriva situaţiei concrete? Oamenii aduşi, aflaţi sub influenţa lui Brucan. Iar aceştia erau cei atât de bine înfipţi în GUVERNUL interimar al României: Petre Roman şi cu miniştrii, secretarii de stat etc. Preşedintele organului legislativ interimar de atunci (CPUN) nu deţinea pârghiile executive, prin urmare nici posibilităţile logistice pentru o acţiune atât de vastă. Doar Guvernul putea! În schimb Preşedintele interimar avea o carismă în rândul masselor infinit mai mare decât Roman, Brucan şi toţi FSN-iştii la un loc. În momenul în care mineriada a fost pusă în marş singurul care putea îi putea prin simpla lui apariţie să-i stăpânească de la acte şi mai grave a fost Iliescu.
Să mai avem în vedere că un serviciu serios de spionaj poate să creioneze un portret psihologic al unui potenţial om politic, să prevadă reacţiile de răspuns la stimulii de care acesta se loveşte. Şi să îngroşeze aceste reacţii printr-o campanie media abilă.
Să mai observăm un lucru: tăcerea generalului Stănculescu asupra acelor momente.

Vedem cum evenimente de acum 40-50 de ani abia acum îşi dezvăluie subsatnţa iar ceea ce ştiam noi ca istorie bine stabilită este dat peste cap. Acum suntem încă prea aproape de evenimente. Putem numai să punem cap la cap nişte nelămuriri şi să lăsăm loc unor întrebări.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s